Un geomorfolog pasionat

Unde profanul doar se minunează
Şi-admiră peisajul de departe,
El riguros observă, cercetează,
Mergând vioi cu rucsacul în spate.

Când vremea-i rea sau când e cald şi soare,
Prin râpe, chei şi peşteri nepătrunse,
Privirea lui, mereu cutezătoare,
Descoperă şi formele ascunse.

Plin de elan se-avântă sus pe creste,
Trecând prin văi adânci şi subsecvente,
Ca să admire-n tihnă stânci şi cueste
Ori hogback-uri frumoase, evidente.

În alte zile vrea să studieze
Câmpii cu crovuri, padine, găvane,
Ţărmuri pustii, înalte, cu faleze,
Sau plaje largi, cu dune tip barcane.

Şi-analizează la perfecţiune
Profile, indici, hărţi de fragmentare,
Să ştie dac-avem eroziune,
Procese de versant, acumulare...

În preajma lui auzi în permanenţă
Termeni ciudaţi: custură, pediplenă,
Orogeneză, karst, antecedenţă,
Gur, grohotiş, firidă sau ravenă.

Dacă e trist şi vrei să-i vină cheful,
Nu-i spune lucruri care-l deranjează,
Adu-i o clipă-n minte relieful
Şi vei vedea cum se înviorează.

Se duce pe teren, nu în vacanţă,
Şi nu se teme, fiindcă nu e genul,
Dar ca să-l laud, ştiu cu siguranţă,
Nu mi-ar ajunge tot Paleogenul.

poezie de Octavian Cocoş (12 aprilie 2022)
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Geograful

Când pleacă în concediu de odihnă
Chiar dacă merge prin păduri, prin praf,
Ori stă la soare pe o plajă-n tihnă
El nu-i turist, el este geograf.

La munte când se duce să schieze
Se mai opreşte-n pantă pe furiş
Ca nu cumva din grabă să rateze
Vreo creastă mândră sau vreun grohotiş.

Când pe la deal şi-a început voiajul
Şi ca amicii să nu-l creadă tont
Le-arată plin de sine peisajul
Spunându-le că e un piemont.

Nici la câmpie nu se potoleşte
Deşi nu e nimic spectaculos,
Dar nu se lasă până nu zăreşte
Găvane, crovuri, padine şi loess.

Când dă de-un râu, îţi pare că-l adoră,
Aşa de atent începe să-l privească,
Apoi de debit, albie minoră
Şi viituri începe să vorbească.

Îi tace gura doar când oboseşte
Abia târziu, după lăsarea serii
Şi-atunci în patul moale se lungeşte
Gândindu-se la Peştera Muierii.

poezie de Octavian Cocoş (2 noiembrie 2020)
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Geografa

Întinsă pe şezlong, priveşte marea
Să vadă dacă vine vreun brizant
Că-i place mult s-asculte deferlarea
Când stă sub baldachinul elegant.

Dacă doreşti cu ea să intri-n în vorbă
Să nu îi spui că vremea e toridă
Sau că arată ca o sexy-bombă,
Ci zi-i despre faleză şi firidă.

Când merge-n deltă simte o chemare,
Şi chiar dacă e soare sau furtună
Străbate grindul fără ezitare,
Căci vrea să urce musai pe o dună.

La munte e mereu plină de vervă,
De parc-un râu de foc îi curge-n vene
Şi e-n sevraj atunci când nu observă
Torenţi, ogaşe, râpe şi ravene.

Iar noaptea când în patu-i se lungeşte
Nu are pic de linişte într-însa
Fiindcă la toponime se gândeşte:
Sculeni, Măciuca, Ciocăneşti, Pătrunsa...

poezie de Octavian Cocoş (3 noiembrie 2020)
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Meteorologul

Ne spune dacă ninge, dacă plouă
Sau dacă iese ursul din bârlog
Şi zi de zi dă o prognoză nouă,
Că-i om de ştiinţă, meteorolog.

Călcând pe iarbă, pe pământ, pe pietre,
Sau alteori mergând direct prin praf,
Citeşte pe platformă termometre,
Şi giruete, şi heliograf.

De eşti atent şi îi asculţi cuvântul
Când îţi vorbeşte din televizor,
Vei şti a doua zi cum bate vântul
Şi de ce simţi că oasele te dor.

Iar dacă după zile liniştite,
Urmează ploi, oraje, meteori,
Nu stă pe gânduri, ci urgent emite,
Coduri de vreme şi avertizări.

Tot ce-i în atmosferă bine ştie
C-o simplă apăsare pe-un buton,
Şi e prezent mereu la datorie
Netulburat, ca ochiul de ciclon.

poezie de Octavian Cocoş (25 aprilie 2022)
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă vrei să auzi lucruri frumoase despre tine, învaţă a spune lucruri frumoase; când vei învăţa aceasta, caută să săvârşeşti fapte frumoase şi astfel rostul lor va fi că vei auzi lucruri frumoase.

citat celebru din Epictet
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Schroeder, pescarul

Stăteam pe mal, mai sus de Bernadotte,
Aruncând firimituri în apă,
Şi priveam cum peştişorii se-împing unul pe altul,
Până când cel mai puternic câştiga premiul.
Sau mergeam pe mica mea păşune,
Unde godacii dormeau liniştiţi într-o ştioalnă
Sau îşi frecau delicat râturile unul de altul.
Goleam căldarea cu boabe de porumb
Şi-i urmăream cum guiţă şi se muşcă,
Cum se îmbrâncesc unul pe altul pentru a ajunge la porumb.
Şi-am mai văzut cum ferma lui Christian Dallman,
De peste o mie două sute de hectare,
Înghite petecul lui Felix Schmidt de teren,
Aşa cum bibanul înghite plevuşca.
De aceea eu vin şi declar: dacă mai există ceva în om –
Spirit sau conştiinţă, sau răsuflare a Domnului
Care-l face diferit de peşti sau de porci –
Aş vrea să-l văd la lucru!

poezie clasică de Edgar Lee Masters din epitaf din ANTOLOGIA DE LA SPOON RIVER – editura CORESI, ediţie 2020, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Împrumută-mi un căţel

Îţi voi împrumuta un căţel, a spus Dumnezeu,
ca tu să-l iubeşti cât timp îl vei avea alături
şi să-l plângi când nu o să-l mai ai.
Poate unsprezece-doisprezece ani
ori, poate, doi sau trei...
Dar, te rog, până-l voi lua-înapoi
ocroteşte-l, vrei?

Te va înveseli cu giumbuşlucurile lui şi
(dacă timpul petrecut împreună va fi scurt )
vei rămâne cu nişte amintiri frumoase
care-or să te consoleze-n ceasul mohorât.
Nu-ţi promit că va rămâne cu tine zeci de ani,
pe lume-s hărăzite să vină şi să plece toate...
dar sunt lucruri simple pe care nu le ştii, şi-acest căţel
te va-învăţa cum să treci prin viaţă şi printr-o lungă noapte.

Am căutat în lumea largă îndelung
un suflet care să-i merite gingăşiile canine
şi din mulţimea-atâtor oameni,
iată, te-am ales pe tine.
Acum, îl vei iubi cât merită,
n-o să consideri efortul tău prea mare,
nu mă vei urî când va veni ziua să-mi iau căţelul
înapoi, aşa cum aş culege-o floare?

Mi-ar plăcea să te-aud spunând
"Sfinte Doamne,-împlinească-se-a Ta voie!"

Sau "pentru toate bucuriile pe care-acest căţel mi le aduce,
riscul de-a lăcrima la despărţire mi-l asum de bunăvoie."

Îi vei face adăpost, îl vei ocroti cu grijă şi blândeţe,
îl vei iubi atâta vreme cât îl ai şi poţi?
Iar pentru fericirea pe care-o vei afla
recunoştinţă oare o să-mi porţi?

Dar dacă va trebui să-l chem la Mine
mai repede decât te-aştepţi şi-alegi,
tu fii tare-n tristeţea pe care-o simţi
şi-încearcă să-înţelegi.
Dacă, prin iubirea ta, vei reuşi
dorinţa-Mi să-împlineşti, în amintirea lui
( care nu va scădea, ci va creşte înzecit )
fii vesel în fiecare zi pe care-o trăieşti sub soare
convins că şi el, de-asemeni, te-a iubit.

poezie de Autor necunoscut – SUA, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

O, om!

O, om, ce mari răspunderi ai
De tot ce faci pe lume,
De tot ce spui, în scris sau grai
De pilda ce la alţii dai,
Căci ea, mereu, spre iad sau rai
Pe mulţi o să îndrume.
Ce grijă trebuie să pui
În viaţa ta în toată,
Căci gândul care-l scrii sau spui
S-a dus... în veci nu-l mai aduni
Şi vei culege roada lui
Ori viu, ori mort, odată.
Ai spus o vorbă, vorba ta,
Mergând din gură-n gură,
Va-nveseli sau va-ntrista,
Va curăţi sau va-ntina,
Rodind sămânţa pusă-n ea
De dragoste sau ură.
Scrii un cuvânt... cuvântul scris
E-un leac sau o otravă,
Tu vei muri, dar tot ce-ai scris
Rămâne-n urmă drum deschis
Spre moarte sau spre paradis,
Spre-ocară sau spre slavă.
Ai spus un cântec, versul său
Rămâne după tine
Îndemn spre bine sau spre rău,
Spre curăţie sau desfrâu,
Lăsând în inimi rodul său
De har sau de ruşine.
Arăţi o cale, calea ta
În urma ta nu piere,
E calea bună sau e rea,
Va prăbuşi sau va-nălţa,
Vor merge suflete pe ea
Spre cer sau spre durere.
Trăieşti o viaţă... viaţa ta
E una, numai una,
Oricum ar fi, tu nu uita
Cum ţi-o trăieşti vei câştiga
Ori fericire pe vecie,
Ori chin pe totdeauna.
O, om! Ce mari răspunderi ai,
Tu vei pleca din lume,
Dar ce ai spus, prin scris sau grai
Sau laşi prin pilda care-o dai
Pe mulţi, pe mulţi, spre iad sau rai
Mereu o să-i îndrume.
Deci nu uita!... Fii credincios
Cu grijă şi cu teamă
Să laşi în urmă luminos,
Un semn, un gând, un drum frumos,
Căci pentru toate, neîndoios,
Odată vei da seama.

poezie de Sfântul Ioan Iacob de la Neamţ
Adăugat de Laura Stifter
Comentează! | Votează! | Copiază!

Examenul de mort

Când o să dau examenul de mort
Şi o să-l iau, trecând în nefiinţă
Să nu vii să mă plângi, că nu suport,
Iar să mă ţii în loc nu-i cu putinţă.

Nu te mâhni, nu te schimba la faţă,
Că timpul înapoi nu poţi să-l dai,
Mergi înainte prin această viaţă
Şi bucură-te mult de tot ce ai.

Să nu verşi lacrimi calde şi amare
Că ele nu te-ajută la nimic
Omul se naşte şi pe urmă moare,
Indiferent că-i mare sau e mic.

Şi dacă doru-n piept ţi se va zbate
Să nu îmi cauţi sufletul pe sus,
Nici prin articole şi doctorate,
Ci-n poeziile pe care le-am compus.

poezie de Octavian Cocoş (18 noiembrie 2020)
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

E dreptul Tău să taci...

De multe zile taci în dreptul meu
Aştept măcar un semn ca surdo-muţii
Nu eşti tu oare singur Dumnezeu
Cosmopolit şi poliglot;
Aicea eşti sau tot colinzi?
Vorbeşti,
Sau taci?
Sau ai plecat de tot ?
Dar cum să pleci şi unde să te duci...
Pentru că locul nu-i decât în Tine;
Şi nime’n lume n-ar putea vorbi...
Doar Tu eşti prina vorbă – ce-adună’n ea pe toate celelalte
Şi le ţine.
Şi totuşi simt că taci în dreptul meu
De când au orbii treabă cu auzul?
Ori Tu nu spui nimic
Ori eu nu văd nici cum, nici unde
De ce vorbeşti numa’ aşa cum vrei,
De ce mereu doar Tu să ai dreptate?
Când le-ai vorbit pe deal n-am fost şi eu
Şi-acum vorbeşti când mă cufund în Carte.
Când ochii tac, tace şi ea...
Te-ai limitat de bunăvoie?
Doar celui care să asculte vrea te revelezi în scris pe file...?
De ce-ai ales ca să vorbeşti aşa
De ce mereu ca să te caut mă silesc...?
mi-e dor de vorba ta tăcută
alege’odat’ să rupi tăcerea asta grea
cu o tăcere vie şi plăcută.

poezie de Ruben Bucoiu
Adăugat de Ruben Bucoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Odată, tot tu vei fi!

odată
...
odată sigur, ştiu
că, vom ajunge şi noi să fim
între răsărituri şi apusuri
sau în nopţi, târzii
şi-acum eu strig, te rog să vii
de-aceea îngenunchez
şi plâng, prin melodii

odată vom ajunge, noi
să ne iubim, şi ştiu că vom unii
două inimii pustii
şi-un puls de viaţă
prin trupuri ce-şi doresc
seri pline de taine
apoi iubire, prin arzătoare
şi fierbinte privire

şi vreau să ştii
că chiar, dacă, vreodată
vor fi cândva tăceri
sau clipe-n zbucium şi-n suspin
de lacrimi
tot amândoi doresc să fim
în mine şi-n tine
prin neuitate amintiri

şi te rog mult, ascultă, chiar dacă
odată, poate, peste ani
pe străzi din mine, pustii
de tu, nu vei mai fi
să ştii, că prin iubire
rouâ pe frunze căzute
că tot, noi doi vom fi

odată, poate, de sufletul tău
va trece fără ca eu să ştiu
şi atunci, tot tu vei fi
în clipe de aduceri aminte
sau săpată-n mine, adânc
în pleope, şi-n gânduri, şi-n priviri
chiar de-ar fi, să te aştept în gări
de timp, pustii

poezie de Viorel Muha (mai 2009)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

Metroul

Tren de oraş, închis în subteran,
Şi condamnat să stea ascuns pe viaţă,
Ai vrea şi tu traseu aerian
Sau dacă nu, măcar de suprafaţă.

Că toată ziua mergi doar prin tunel,
Dar nu te-ncântă c-ai viteză mare,
Ci ai dori să poţi ieşi niţel
Să te-ncălzeşti ca şarpele la soare.

Şi ştiu că eşti mereu nemulţumit,
Că niciodată în al tău voiaj
Din zori de zi şi pân' la asfinţit
N-ai şansa să priveşti un peisaj.

De-aceea aprig şinele scrâşneşti,
Te clatini şi-ai o inimă meschină,
Să te răzbuni ai vrea, însă greşeşti,
Căci călătorii nu au nicio vină.

poezie de Octavian Cocoş (22 septembrie 2020)
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Opreşte-te s-asculţi ...

N-auzi cum povesteşte vântul
Cu susur alintând pământul?
Când freamătă şi-aleanu-şi varsă
Prin lanul de secară arsă?
Când sprinten fluieră şi cântă
Frunzişu-n frasini îl frământă?
Şopteşte tainic cu-a lui boare:
Nimic nu este nou sub soare!

S-asculţi şi picurii de ploaie,
Când vin mărunţi, ori cad şiroaie,
În fascinantul ritm, în ropot,
Sau suspinat ca într-un şopot,
Cum se preling pe ramuri ude,
Ar spune celui care-aude
Că nu-i urcuş fără cădere,
Nici viaţă nu-i fără durere!

Auzi cum murmură izvorul
Când prin prundiş îl mână dorul?
Îl mângâie grăbit, dar trece,
Nu-şi lasă albia să sece,
Un clipocit şi se desparte
Că-l mână dorul mai departe...
Şopteşte: nu-i timp de visare,
De-un loc să nu te legi prea tare!

poezie de Olivia Pocol din volumul de versuri Apusul unei crizanteme (2 august 2021)
Adăugat de Olivia Pocol
Comentează! | Votează! | Copiază!

I: Ce-i desparte, ce-i divide atât de mult pe oameni de ajung la conflicte şi chiar la războaie? De exemplu pe net e plin de cele două tabere: "Să mă vaccinez - sau nu?" A. M: Dacă oamenii ar putea vedea că singurul lucru care îi desparte nu doar pe ei unul de celălalt, ci îi divide, îi desparte chiar şi de Dumnezeu, este Doar gândul din capul lor, probabil că ar trăi cu adevărat ca în Rai pe acest pământ. Dacă ieşi afară şi îţi arunci mintea în primul tomberon vei vedea că de fapt niciodată nu a existat nici o separare în afara celei iluzorii create de minte. Un prunc nici nu ştie că "asta e mama mea, doar de la ea sug laptele", de fapt el suge de la orice mamă, pentru că nu cunoaşte cunoaşterea. Aşa că nu are cine să-i ofere cu elan otrava separării. Dar când omul ţine orbeşte la gândul lui, otrava separării cauzatoare de moarte îl duce în infern. Înainte de a învăţa gândul de cine erai separat?

citat din Atmaji Maharaj
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sfinxul ştie

Bucurie, supărare,
Mărire sau decădere
Toate-s lucruri trecătoare,
Biete umbre efemere.

Bani şi-averi pe săturate
Şi-alte lucruri iluzorii
Pe acestea se vor bate
Mai târziu moştenitorii.

Veşnică e doar schimbarea
Ce învârte roata vieţii,
Moartea este nemişcarea
După cum ne-au spus profeţii.

Sfinxul ne priveşte-n tihnă
Cum ne zbatem fără rost,
Ştie că, fără odihnă,
Timpul şterge tot ce-a fost.

poezie de Octavian Cocoş (20 octombrie 2020)
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Despre frunză

Oare frunza se gândeşte
când e mică şi când creşte,
ce rol are ea de-i verde
şi de unde se hrăneşte?

Oare stând prinsă de-o creangă
câte-o dată se întreabă,
dacă timpul ce-l petrece
e doar cald şi când e rece?

Oare frunza are simţuri
şi se sperie de vânturi,
ştie frunza când e noapte
şi de ce plouă în rate?

Ştie frunza sau nu ştie
când e vremea ei târzie,
când e toamnă, oare ştie
şi bătrână şi pustie?

Ştie frunza când e ruptă
şi când moare ca o frunză,
când căzută ruginită
e călcată şi e frântă?

Sau când doare poate ştie
sau când vântul o adie,
sau când este ruginie,
ştie frunza... cine ştie?

poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aşa veste mi-a luat somnul...

Să vezi şi să nu crezi... în frâie, ea, mama cailor a prins
Un armăsar de nota zece, cu ochii galeşi şi distins...
Acuma nu ştiu dacă Diva l-a prins pe el, sau el pe ea;
Am auzit, cumva, că totul ar fi pornit la o cafea...

Pe undeva prin alte sfere, pe unde Cupidon căta
Să mai ţintească două inimi şi cum prin univers umbla
Zărit-a un Adam şi-o Evă, ce se priveau pe-ascuns cu jind
Şi-şi zise: Ei, pe ăştia e musai în cătarea mea să-i prind

Şi dădu drumul la săgeată şi-i nimeri pe amândoi
Şi cum văzui eu chiar aseară, nu-i nicio şansă să-i dezdoi...
El o privea cu însetare şi o scana de sus în jos
Visând la ce avea sub bluză (eu îi cunosc bustul frumos).

Şi i-aş fi povestit mai multe, dar să descopere îl las,
Când o să vrea, sau nu ştiu, poate, mai jos de brâu o fi rămas...
Iar, Diva, ce să spun? Frumoasă cum n-am văzut-o niciodat'
Se alinta, simţind că fluturi pe dinăuntru se tot zbat...

Dar, ce spun eu, că treaba-i alta, chiar de botez se pregătesc;
Când o fi fost însămânţarea, nu ştiu. La cai o fi firesc
Să naşti chiar dup-o săptămână şi din priviri să rămâi grea...
Dar, ce-mi fac eu aşa probleme? O fi ce-o fi şi vom vedea...

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nesfârşit potrivnic

S-a plictisit tot stând mereu acasă
Privind cu jind la vânzoleala străzii
Invidiind pe toţi; "Vremea-i frumoasă,
Sau ger e?... Of, plictisul ogrăzii!

Nici muncă nu mai este, nu-i vacanţă
Despre ceva mai bine, tot se-afundă;
Tristeţea-i tot mai sumbră, nu-i speranţă,
Şi viaţa tot se scurge tot mai muribundă.

Şi cât elan de zbor e, ce voinţă
Să spargă tot banalul, să se plimbe,
Dar de un timp -şi-i lung- e doar căinţă
Şi orice-ar vrea nu poate să mai schimbe.

Este-un abis de eşecuri, bluff şirag
Ce lasă fără nicio sursă împliniri
Şi bani sfârşesc, te lasă şi cel drag...
Rămâi cu ochii pe fereastră, doar gândiri!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (30 ianuarie 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lucruri ascunse

De stăm să medităm în treacăt,
Omul ascunde multe sub un lacăt,
O siguranţă vrea să aibă-n minte,
Deşi nimic nu duce în morminte.

Imaginea-i impune o prestanţă,
În jurul lui observă ignoranţă,
Intimitatea nu-i stă în cuvinte,
Romantic este, dar nu se dezminte.

Misterul conştiinţei stă pitit în gând,
Posesiv, discerne ca omul flămând,
Iar gura poate încuia cu cheia,
Până rezolvarea aprinde scânteia.

poezie de Viorica Pop
Adăugat de Alexandra Tudoran
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pribeagul

Tu nu ştii despre timp, decât că trece,
Da-n urma lui ce lasă, nu vei şti,
Cu măreţia vrei a te petrece,
Dar toate-s numai până într-o zi!
Pluteşti prin nori când bolta e senină,
De plumbul norilor te-ascunzi în vânt,
Nu eşti nici tu, nici viaţa nu-i de vină...
Cine-i de vină, noi nu vom şti nicicând!
Visezi mereu doar soare peste toate,
Şi crezi că lumea toată e un rai,
Alergi să le cuprinzi, dar nu se poate...
Ce n-ai avut vreodat' nu poţi să ai!
Pluteşti trecând peste hotarul lunii,
Simţi cum văzduhul este doar al tău
Calci peste sufletul ce ţi-l dau unii...
Dar mai târziu apar păreri de rău!
Nu te-ntrista, pribeagule prin lume,
Dacă singurătate e atunci
Când vrei să îţi găseşti un loc anume
Şi nu găseşti decât un cuib de cuci...
Nu te uita urât la iarna care
De tâmple ţi s-a agăţat discret,
Târziu este acum pentru o-ntrebare
Care doar un pribeag o poartă-n piept!

poezie de Lili Şipoteanu (4 octombrie 2015)
Adăugat de dory58
Comentează! | Votează! | Copiază!

Unde...?

Unde se sting iubirile?
Când se şterg cuvintele?
Unde se termină timpul?
În care anotimp le vine rândul?

Unde te voi regăsi, în care zi?
Din calendar, din Galaxii?
Ş-atunci ce voi mai fi?
Ce-mi vei... mai fi?

În care toamnă am să ştiu?
Că-s mort sau că sunt viu?
Că pământul ce m-acoperă,
Nu-i cerul luminat de stele!

Unde să te mai caut?
Prin ce cuvinte?
Ce unghere?
În ce lume fără Soare?

Cum de te-am pierdut?
Încă de la-nceput?
Când îmi erai doar răsărit,
Şi-o viaţă de-mplinit!

Cum să... te uit?
Sau poate nici nu ai vrut!

poezie de Mihai Marica
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!