Plâns de Românie
Mustește sângele pe glie. Tu, țară, ca un munte cazi,
Căci scumpa noastră Românie, rămâne-ndată fără brazi.
Se sting izvoarele sub lacrimi, bisericile plâng și dor,
Căci ne-au luat de la icoane și mântuirea pruncilor.
Ne-au risipit în umilință, ei nu mai au nimic al lor,
Ne-au luat și neam și port, credință, nu mai avem nici sărbători.
Plecat genunchi, cu umilință, din ochii noștri plâng ninsori.
Să plângi cu litere strămoșii și tricolorul fluturând!
Căci România-i numai una și sfântă pe acest pământ.
Unește-ți grânele cu brazii și apele cu libertatea,
Românii frați cu toți românii, spre a putea învinge moartea.
Unește litera cu gândul, soarbe din apa de izvor,
Udă cu sângele-ți pământul și dă-l să bea urmașilor.
Frământă pâinea cu cenușa eroilor ce au luptat.
Liberi să fiți! Nu fiți povară! Nimic din cer nu a picat...
poezie de Rodica Nicoleta Ion din revista Uniunea Artelor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre plâns
- poezii despre libertate
- poezii despre brazi
- poezii despre apă
- poezii despre victorie
- poezii despre sărbători
- poezii despre sânge
- poezii despre sfinți
- poezii despre sfințenie
Citate similare
La Alba
La Alba,-n 21, ceva s-a întâmplat...
S-a pogorât unirea pe plaiu-nsângerat
De plâns și suferință. Și inimi de români,
Au devenit pe glia și neamul lor stăpâni.
S-a pogorât unirea și lacrimi au picat.
Din lagărul durerii, năpârcile-au plecat.
Și aprigele vânturi din brațul de român,
Pe scumpa noastră țară, iar au numit stăpân.
De veghe, ca un vultur, cu aripile-ntinse,
Păzit-a focul sacru, port și pământuri, vise
Și datinile noastre rămase moștenire
De la străbuni, de veacuri o mare de iubire.
Acum se-apleacă iară, sub cumpăna fântânii,
Uniți în rugăciune și plâns, mai toți românii.
Ni-i glia mai săracă și pruncii ne-au plecat...
Tu mântuiește, Doamne, poporu-ndurerat!
E-o țară de morminte, prin moarte doar, unită...
Nici lemne nu-s în sobă, nici turtă nu-i pe plită...
Pământ străin ne cheamă,-n pământul românesc
Rămas din tată-n tată, doar spinii mai rodesc.
Din țara noastră Sfântă, mustesc de-o vreme lacrimi,
Ne zbatem de durerea și plânsul multor patimi.
Fă o minune, Doamne și-o Românie Mare
Și cheamă iarăși pruncii plecați peste hotare!
poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre România
- poezii despre durere
- poezii despre vânt
- poezii despre vulturi
- poezii despre visare
- poezii despre unire
- poezii despre timp
- poezii despre tată
- Ne poți propune o poezie de dragoste?
România, te iubesc!
Românii-au suferit după război,
Când rușii ne-au luat și pielea de pe noi:
Ne-au luat și grânele, și vinul, dar și vita,
Și nouă ne-au rămas doar coada și copita.
Cei ce-au trecut în timp prin astă țară,
Toți ne-au luat... și n-au plecat cu mâna goală.
Românii au răbdat de foame și amar
Și-au renăscut ca Phoenix, din cenușă, iar și iar.
Acest popor n-a fost îngenunchiat!
Cum a putut, cu greu el s-a luptat.
Chiar dacă n-a găsit nicicând dreptatea,
Nu s-a lăsat învins, nu și-a pierdut identitatea!
A stat în vânt și ploi ca stânca în picioare,
Când mulți au încercat să ne doboare.
Câți s-au jertfit!.... ne trebuie un munte de colivă!
Pentru al nostru scump pământ și dulce limbă.
De-aceea îmi iubesc portul și glia!
Aici vreau să trăiesc: în România!
Pe-acest pământ udat de sânge strămoșesc,
Strig să audă lumea-ntreagă: România, te iubesc!
poezie de Nicanor Casandruc
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi poezii despre vin, poezii despre viață, poezii despre stânci, poezii despre război sau poezii despre porturi
Unirea de-acum
Un steag, ici-colo, ca un ghiocel
În iarna noastră supurând de ger
O iarnă încărcată de istorii,
Ce-a strâns în noaptea vieții noastre, norii.
Păduri și ape și câmpii... Și munți,
Gonind prin noi sălbatici și desculți.
Văd semnul crucii sfredelind icoana,
Pe cer îi văd pe tata și pe mama...
Văd cum se roagă pentru țara lor
Și ning în noi, căci sufletele-i dor.
Sunt uși închise... Cumpăna fântânii,
Cheamă în plânsu-i astăzi, toți românii.
Cu aur pâlpâind peste câmpie
E țara noastră Maica Românie.
Dar pe altar, e-o literă de jale,
Că pruncii i-au plecat peste hotare.
În vocea țării clopote răsună
Și cade peste ea cumplită brumă,
O năpădesc investitori străini
Și-i smulg iubirea dintre rădăcini.
Din seva ei de stele și candoare,
Au smuls străinii fiecare floare.
Din port și din credință înfruptați,
În țara noastră ne-au făcut argați.
Suntem un neam ce-i condamnat la moarte
Și de strămoși, străini și prea departe.
Ne ninge cerul sânge și pedeapsă
Că n-am știut să ne păstrăm acasă.
Suntem săraci și slabi... am constatat.
Din țara noastră mulți ne-au alungat.
Setea de bani ne-a dus tot mai departe.
În țara noastră este plâns și noapte.
Și plânge-n noi această țărișoară!
Unirea, astăzi, nu-i decât o rană.
Și-o iarnă încărcată de istorii,
Ce-a adunat pe cerul vieții, norii.
Ni-i Soarele un vis mustind în rană...
Adună toți românii iar în țară
Și dă un ordin, Doamne, un cuvânt
Să fie pace pe acest pământ.
Uniți în marea horă a unirii,
La Alba înfloresc iar trandafirii.
Și toți românii se adună-n cerc
Și libertatea iarăși o petrec.
poezie de Rodica Nicoleta Ion din revista Uniunea Artelor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și poezii despre noapte, poezii despre iarnă, poezii despre flori, poezii despre voce sau poezii despre trandafiri
Unirea de-acum
Un steag, ici-colo, ca un ghiocel
În iarna noastră supurând de ger
O iarnă încărcată de istorii,
Ce-a strâns în noaptea vieții noastre, norii.
Păduri și ape și câmpii... Și munți,
Gonind prin noi sălbatici și desculți.
Văd semnul crucii sfredelind icoana,
Pe cer îi văd pe tata și pe mama...
Văd cum se roagă pentru țara lor
Și ning în noi, căci sufletele-i dor.
Sunt uși închise... Cumpăna fântânii,
Cheamă în plânsu-i astăzi, toți românii.
Cu aur pâlpâind peste câmpie
E țara noastră Maica Românie.
Dar pe altar, e-o literă de jale,
Că pruncii i-au plecat peste hotare.
În vocea țării clopote răsună
Și cade peste ea cumplită brumă,
O năpădesc investitori străini
Și-i smulg iubirea dintre rădăcini.
Din seva ei de stele și candoare,
Au smuls străinii fiecare floare.
Din port și din credință înfruptați,
În țara noastră ne-au făcut argați.
Suntem un neam ce-i condamnat la moarte
Și de strămoși, străini și prea departe.
Ne ninge cerul sânge și pedeapsă
Că n-am știut să ne păstrăm acasă.
Suntem săraci și slabi... am constatat.
Din țara noastră mulți ne-au alungat.
Setea de bani ne-a dus tot mai departe.
În țara noastră este plâns și noapte.
Și plânge-n noi această țărișoară!
Unirea, astăzi, nu-i decât o rană.
Și-o iarnă încărcată de istorii,
Ce-a adunat pe cerul vieții, norii.
Ni-i Soarele un vis mustind în rană...
Adună toți românii iar în țară
Și dă un ordin, Doamne, un cuvânt
Să fie pace pe acest pământ.
Uniți în marea horă a unirii,
La Alba înfloresc iar trandafirii.
Și toți românii se adună-n cerc
Și libertatea iarăși o petrec.
poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Unde să vă plâng?!
Unde să vă plâng?! Morminte goale
Își așteaptă dreptul la-ncarnare...
Cruci fără de nume se așteaptă,
Prunci pe mame, fiicele pe tată...
În durere lumea se îmbracă,
Lacrima în lacrimi se îneacă,
Nu mai sunt nici litere, nici rugi,
Nu mai ai nici dreptul să mai plângi.
Nu mai ai nici timp și nici icoane...
Clocotește sângele de mame.
Ochiul este un ocean de rugi...
Tu în rugă te întorci... și plângi...
Bate-n suflet clopotul durerii.
Plâng părinți și prunci sub doliul serii.
Au plătit prea mult cu viața lor.
Suflet, lacrimi și tăcere, dor.
Mai întoarce, Doamne, morții-n viață
Și să fim mai buni, de-acum, ne-nvață!
poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre tăcere, poezii despre suflet sau poezii despre seară
Dor
Dor de dor... Ce doruri sfinte
De aducerile-aminte!
Dor de dor și dor de casă,
Dor de viața mea frumoasă!
Dor de vis, copilărie,
Dor de grâul de pe glie,
Dor de pita coaptă-n vatră,
De câmpia noastră toată!
Dor de florile de sânger,
De biserică, de înger!
Dor de brazii de smarald
Și de stelele ce ard,
Lumânări cu chip de ceară
De un dor străvechi de țară.
Dor de cânt și de izvoare,
Dor de lacrimă ce doare...
Dor de tălpi ce-n scormonire
Cată-n versuri anonime
Ca un clopot... Azi răsună,
Dor de tată, dor de mumă.
Dor de roua de pe iarbă
Și de port... de-a mândrei salbă!
Dor de cumpăna fântânii
Fiindcă dor... de dor, românii.
Dor de frageda-mi pruncie,
Dor de dor, copilărie,
Jad în lanuri de lucernă,
Dor de pământească pernă.
Dor de salcie, de tei,
Dor de ieri, de anii mei,
Dor de sărbători la sate,
Dor de ulițele toate,
De colindători, de casă,
De icoană - Maica Noastră,
Stând de veghe-ntru sfințire
Spre-o eternă pomenire.
Dor de tricolor, de neam!
Chiar dacă săraci eram,
N-am vândut, spre a trăi,
Carnea Sfintei Românii.
Ne-au condus, întru slăvire,
Oameni simpli, cu iubire...
Au udat cu sânge glia
Apărându-și România.
Osemintele străbune,
Sentimente, jale, nume,
Vulturi, păsări cântătoare,
Toate țară-s ale tale!
De picior pâgân călcate,
Până la hotar sunt toate...
Dor de dor de sfântă țară,
Cu toți azi te plângem iară.
Dor de lumea mea de-acasă,
Dor de mămăliga-ntoarsă
Pe masa cu trei picioare...
Dor de dorul care doare!
Dor de dor de-atâta vreme...
Ce ne este scris în stele?!
Ați plecat români prin lume,
Dorul nu aveți cui spune!
poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre dor, poezii despre stele, poezii despre picioare, poezii despre copilărie sau poezii despre îngeri
Spre ochii care plâng - scrisoare cu dedicație pentru C.D
Mi-e sângele lumină sfântă
Ce arde-n voi ca un vulcan
Și plâng de viitorul țării
Pe care astăzi n-o mai am...
Mi-e dor, prea dor de libertate!
Nu-i pace pe acest pământ,
Căci ați deschis un drum spre moarte
Și lumea toată-i un mormânt.
Voi ați călcat pe jurăminte...
De-aceea plânge mama mea
Și nu, nu vreți să luați aminte
Că veți plăti greșeala, da.
Atât cât încă vă e bine
Batjocoriți, huliți, dar vai,
Răsplata ce vi se cuvine,
Va fi în Iad, ci nu în Rai.
Mi-e dor de viață și de Soare,
Mi-e dor, prea dor de mama mea!
Și uite!-o aripă mă doare
Și un pumnal e-nfipt în ea.
Deși, vă spun, aici mi-e bine
Și-s îngeri ce-mi pansează rana,
Țară, mi-e dor, mi-e dor de tine!
Mi-e dor, mi-e tare dor de mama!
Dar azi, istoria, măicuță,
Mă scrie-n paginile ei,
Căci am plecat în lumi de vise,
Din lumea mea de farisei...
poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre religie, poezii despre prezent, poezii despre batjocură, poezii despre vulcani, poezii despre viitor sau Ai o scrisoare de dragoste frumoasă?
Îndemn
Hai să stârpim incompetența
Destinului ce îl avem în mâini,
Corupția și-indiferența,
Treziți-vă, treziți-vă, români!
O molimă ne decimează
Și ne reduce la tăcere,
Iar ochii noștri lăcrimează,
Când ne-agresează a ei putere.
Ne-au jefuit și ne-au vândut,
Cei care frâiele ne-au luat,
Aleșii în care am crezut,
Cu vorbele lor goale ne-au calmat.
Istoria se tot repetă,
Răcnește Ștefan din mormânt
Și-n România imperfectă,
Nimic nu se mai 'nalță drept și sfânt.
Hoția și incultura-s demne,
Iar impostura zace-n niște câini,
Se pune gaj și pe blesteme,
Treziți-vă, treziți-vă, români!
poezie de Alina Florica
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre ochi, poezii despre mâini, poezii despre istorie, poezii despre imperfecțiune sau poezii despre câini
Iubirea
Ce sfântă icoană, iubirea de mamă!
Ca un Sfânt Dumnezeu,
Chipul tatălui meu.
Și ce sfântă minune
Un prieten pe lume.
O lumină în noapte
E iubirea de frate.
Și iubirea de soră
Este blând lampadar,
O scânteie de aur
Pe tărâmul de jar.
Și ce blândă lumină
Pentru pruncul din pântec,
Viața-ți este deodată
Și miraj, dar și cântec.
Dar ce sfântă iubire pentru pruncul născut
O suflare de viață
Într-un pumn de pământ.
Ce creații divine!
Dumnezeu e stăpân
Peste toate acestea...
Slavă Lui de acum!
Căci ce sfinte biserici ne-au unit cu Hristot,
Și în rugi și-nchinare
Ne-au hrănit voluptos
Cu aleasă credință...
Drumul nostru spre cer
Peste crucea purtată,
Este parte din El.
poezie de Rodica Nicoleta Ion din revista Uniunea Artelor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre iubire, poezii despre senzualitate, poezii despre prietenie sau poezii despre naștere
Iubirea
Ce sfântă icoană, iubirea de mamă!
Ca un Sfânt Dumnezeu,
Chipul tatălui meu.
Și ce sfântă minune
Un prieten pe lume.
O lumină în noapte
E iubirea de frate.
Și iubirea de soră
Este blând lampadar,
O scânteie de aur
Pe tărâmul de jar.
Și ce blândă lumină
Pentru pruncul din pântec,
Viața-ți este deodată
Și miraj, dar și cântec.
Dar ce sfântă iubire pentru pruncul născut
O suflare de viață
Într-un pumn de pământ.
Ce creații divine!
Dumnezeu e stăpân
Peste toate acestea...
Slavă Lui de acum!
Căci ce sfinte biserici ne-au unit cu Hristot,
Și în rugi și-nchinare
Ne-au hrănit voluptos
Cu aleasă credință...
Drumul nostru spre cer
Peste crucea purtată,
Este parte din El.
poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Nud cu iepurași de câmp
Din frică ne-au făcut un templu
și ne-au băgat pe toți la-nghesuială
cică să dea urmașilor exemplu
ne-au dezbrăcat apoi în piele goală
Și iarăși ne-au băgat la-nghesuială
cerul ca un șarpe Doamne fu strivit
pământ ocean și auroră boreală
brusc s-au întors spre asfințit
Cerul Doamne ca un șarpe e strivit
cică să dea urmașilor exemplu
pe funia dintre plus și minus infinit
din frică ne-au făcut un templu
Și ne-au băgat pe toți la-nghesuială
să ne vopsim și zilele cu smoală
poezie de Costel Zăgan din Cezeisme II (10 aprilie 2011)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre nuditate, poezii despre șerpi, poezii despre zile, poezii despre ocean, poezii despre infinit, poezii despre iepuri sau poezii despre frică
Colind în cer
Colind la Domnul meu, colind în cer,
Cu bunii mei plecați cândva, cu leru-i ler.
Și îngeri ning, din ochii mei, de suferinți,
Plâng pe pământ, loviți de ger, copii cuminți.
Vin Doamne Sfinte, sărbători, dar ce păcat,
Că pruncii noștrii, cina încă, n-au mâncat.
Produsele se tot scumpesc și traiu-i greu,
De vremuri noi, mă îndoiesc, parcă și eu.
Privesc biserica cu jind și m-aș ruga,
În calea Ta să îngenunchi. Poate ceva,
Vei face Tu, din sărăcie să ne scoți,
Că ne-au prădat și biciuit atâția hoți...
Facturi prea mari ne osândesc și e păcat,
Copii un brad împodobesc. Și s-au culcat
Cei care focul au aprins în suflete...
Lumină nu-i în gândul lor, nici cald nu e.
Ne mor bătrâni, ne mor copii, speranțe mor,
Căci a trăi fără nimic nu e ușor.
E ură, crime sunt, dureri... Când leru-i ler
Eu n-am nimic, n-aveam nici ieri, în frigider...
Dar Doamne, dă mai bine Tu o lege sfântă,
În rănile tot mai adânci simt cum se-mplântă,
Cuțitul unei vieți de iad. Zvâcnesc furtuni!
Mai sunt și plâng, în lumea mea, și oameni buni.
Covidul iar ne-a invadat. Și în spital,
Ne mor bătrâni, ne mor copii... Ce gust amar
Simțim în noi. Cumplit destin, sfârșit de veac,
Sfârșit de lume, sau de vieți... e tot un drac.
poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre trecut sau poezii despre sărăcie
Flori de gheață
Din dragoste de tihnă și de viață,
Ne-au înflorit și florile de gheață
La geamul casei noastre bătrânești...
Vin iar bătrânii și ne spun povești...
Obrajii țării noastre-s de mușcată
Și țara, azi, e-n ie îmbrăcată.
Munții-n ițari... Li-s tâmplele cărunte...
Doar brazii-s falnici, veșnic verzi, la munte.
Mărgelele de oi pe pieptul dârz,
S-au așezat. Din rana de obuz,
Din sufletul îmbătrânit și pur,
Să nu mai curgă lacrimă de-acum!
La tâmple ape reci coboară lin,
Dar noi n-am încetat să suferim,
Căci alte lanțuri ne-nconjoară gâtul...
Vin lupi flămânzi care-și doresc pământul...
Din cer coboară fluturi albi de nea.
M-așez și plâng lângă bunica mea.
Mă rog din nou la ciobul de icoană
De țară și de suflet și de mamă.
Îmi picură cuvinte-n gând deodată...
Scântei se-nalță. Focu-aprins în vatră
Toarce povești de țara noastră sfântă.
O țară de poveste nu se uită!
Și port, și datini, și credință, neam,
Cuvânt și tihnă, țarină bogată,
În veci de veci și eu o să le am.
Îmi aparțin... acum, ori... niciodată.
Își plânge-un clopot doinele-n altar
Și fulgi de nea acoperă pămâtul,
E frig în case, este iarnă iar!
Și uite! A-nceput să bată vântul...
poezie de Rodica Nicoleta Ion din revista Uniunea Artelor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre flori de gheață, poezii despre bătrânețe, poezii despre verde sau poezii despre păr cărunt
* * *
Se întorc românii! Frica i-a chemat
Vor să moară-n țara lor, cum Domnul a lăsat...
Sunt străini de țară, de neam și pământ,
Au plecat străini în lume, țara și-au vândut.
Și-au lăsat copiii, lacrimi și suspine,
Au plecat românii noștri, oh, în țări străine.
Au uitat biserici, țarină și casă,
Au crezut că-n depărtare viața e frumoasă.
Nu mai îngenunche, rugile-n zadar,
Le rostesc în gânduri. Pâine - gust amar,
Le-au murit părinții, satul e pustiu,
Cerul țării plin de lacrimi, trist și cenușiu...
poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre uitare, poezii despre tristețe, poezii despre sat, poezii despre pâine, poezii despre gânduri sau poezii despre frumusețe
Glossa Românilor
Ni-i țara scufundată în chin și-n suferință
Și sângele ne este nepotolit vulcan,
Ne-ntoarcem spre-nchinare, ne-ntoarcem spre credință,
Spre țara noastră sfântă ne-ntoarcem an de an.
Ei au udat pământul cu lacrimă de sânge
Și au săpat în stâncă altar de bucurii,
Noi am călcat morminte și inima ne plânge
Și ne frământă doruri în fiecare zi.
Ni-i țara scufundată în chin și-n suferință,
Pornim cuprinși de doruri spre tainicul pământ,
Un loc de libertate, un semn de biruință,
Să ne cinstim trecutul, așa cum ei au vrut.
Cenușa strămoșască mai curge în clepsidră
Și strălucește-n ape nisipul sângeriu,
Ne cheamă vatra, vinul și pâinea aburindă...
Aici, frate române, cu tine vreau să fiu!
Și sângele ne este nepotolit vulcan...
S-a scurs naintea celor ce-au vrut să vândă țara
Și rânduiala vieții. Trecut-au an cu an...
Prin ierni înfrigurate se-ntoarce primăvara.
Lumina libertății o-mpodobim pe ii,
Am strâns în noi seninul, l-am pus în tricolor
Și macii cu iubire i-am presărat pe glii,
Prin noi cresc grâne coapte și cântece de dor.
Ne-ntoarcem spre-nchinare, ne-ntoarcem spre credință,
Nu ne-am pierdut speranța și vom lupta din nou,
Uniți pe veșnicie, cu-ntreaga noastră ființă,
În hora re-Unirii și ei și tu și eu.
Ne strigă-aceeași voce,, ne cheamă din adâncuri,
Simțim în suflet vântul, îndemnul de-a lupta,
Cu scutul de dreptate, iubirea de pământuri,
Oh, scumpă țărișoară, noi te vom apăra.
Spre țara noastră sfântă ne-ntoarcem an de an,
Vom săruta pământul și cumpăna fântânii,
Se zbate iar în suflet nestăpânit vulcan
Și s-au unit în cuget, în țară, toți românii.
Ne-așteaptă iar acasă părinții. În pridvor,
În lanț se zbate-un câine. Pruncii-au ieșit în prag,
Alintă-mă măicuță și spune-mi "som ușor!",
Spune-mi orice durere, tată, tăicuță drag!
Ei au udat pământul cu lacrimă de sânge,
Brațele lor, prin noapte, ne cheamă înapoi.
Le-am răscolit cenușa. Sunt triști! Și cerul plânge,
De dragostea de neamuri eroii iar sunt goi.
Căci a rodit pământul, dar lacrima-i amară,
Azi ne-au murit străbunii... Au sărăcit de noi,
E vuiet de furtună peste întreaga țară
Și-i secetă de oameni și-s răbufniri de ploi.
Și au săpat în stâncă atâtea bucurii!
Ei s-au sculptat pe sine și-n brazi s-au înălțat,
Plecat-au în apusuri poeme viorii,
Cuvinte-n călimară... și stele ne-au lăsat.
De-aceea mii de verbe în noi au încolțit,
De-aceea suntem astăzi, noi, vatră de istorii,
De-aceea, crin la tâmple, prin noi au înflorit
Și ne găsesc lumină și fericire zorii.
Noi am călcat morminte și inima ne plânge,
Am căutat prin lume, un ban, dar viața-i grea,
Amărăciunea-n suflet, ca în cătușe strânge...
Greșit-am! Iartă Doamne! Și nu te mânia!
Mă rog la Maica Sfântă, o clipă poposesc...
Către străbuni, prin mine, se-nalță altă rugă,
Știu că din astă clipă eu n-am să mai greșesc...
Dar clopotul răsună, din mine mă alungă...
Și ne frământă doruri în fiecare zi...
Români plecați departe, ni-i țara de vânzare?
Oh, v-au rămas acasă familii și copii,
Cu voi, din țara voastră câte-o fărâmă moare.
Vin lupi să-i frângă trupul și corbi înfometați,
Sub flamura dreptății se stinge o făclie...
Români plecați departe, de moarte vinovați,
De ce lăsați să moară Măicuța Românie?!
Și ne frământă doruri în fiecare zi...
Noi am călcat morminte și inima ne plânge...
Și au săpat în stâncă atâtea bucurii,
Ei au udat pământul cu lacrimă de sânge.
Spre țara noastră sfântă ne-ntoarcem an de an,
Ne-ntoarcem spre-nchinare, ne-ntoarcem spre credință
Și sângele ne este nepotolit vulcan,
Ni-i țara scufundată în chin și-n suferință.
poezie de Rodica Nicoleta Ion din Cartea glosselor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre lumină sau poezii despre dreptate
De-atâta vreme...
De-atâta vreme plouă ne-ntrerupt
Și mi s-a-ntors și sufletul pe dos
Am scotocit prin cer și pe pământ
Și nu am mai găsit nimic frumos.
Aici, în lume, mi-au tăiat păduri
Și-s fără brațe, fără oxigen.
Îi trebuiesc planetei armături,
Să facă față la acest blestem.
Și munții-au plâns și au îngenunchiat.
S-au prăbușit la tălpile fierbinți,
Dar parcă nimănui nu i-a păsat!
Dorm puși la zid, pe-o pungă de arginți.
Prin lege, azi, pământul ni-i sărac,
De-aceea cerul plouă cu dureri
Ce nici în suflet nu ne mai încap.
Voi toți, sămânța plămădită ieri,
Un bob de grâu arareori ivit
În pâinea frământată din neghină,
S-a dus grânarul țării, căci voit
V-ați asumat cu toți aceeași vină.
Se nasc furtuni în cer și pe pământ.
Ne sângerează în adânc strămoșii
Și plâng și răsucindu-se-n mormânt
Se roagă pentru voi. Nu stați ca...
Iar izbucnesc vulcani din infinit
Și stele căzătoare se desfată
Din trupul lumii împământenit,
Hrănit cu leșuri. Ce planetă moartă!
poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre planete, poezii despre cereale, poezii despre trup și suflet, poezii despre țări sau poezii despre vinovăție
Ostași, plecați azi pe drumul biruințelor lui Ștefan cel Mare ca să cuprindeți cu jertfa voastră ceea ce au supus strămoșii noștri cu lupta lor. Înainte! Fiți mândri că veacurile ne-au lăsat aici strajă dreptății și zid de cetate creștină. Fiți vrednici de trecutul românesc.
Ion Antonescu în SOIM Press, discurs (22 iunie 1941)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre Ștefan cel Mare, citate despre trecut, citate despre timp, citate despre prezent, citate despre mândrie, citate despre jertfă, citate despre dreptate, citate despre creștinism sau citate despre armată
Ne plâng străbunii
Ne plâng străbunii în mormânt
Văzând ce se întâmplă pe pământ.
De ură, de dureri și dușmănie,
De viața noastră dată chezășie.
E tot mai plin pământul de sărmani,
De teroriști, de criminali și șarlatani.
De oameni care pentru-un pumn de bani
Aruncă-n jur doar vorbe de ocară.
Oprște, Doamne,-această cruntă boală!
Boala-i transfigurată-n pocăință,
Dar nu plecăm genunchiul cu căință.
E doar o mască falsă-n care arde
Dorința lumii pentru libertate.
Dorința de-a lăsa pentru Iisus
Povara ce ni s-a ursit de sus.
Se simte clocotind ipocrizia,
Căci am uitat ce-nseamnă omenia.
Sunt tot mai mulți români plecați în lume...
Întoarce-te în țara ta, române!
Ai fost prea mult străinilor o slugă...
Povara ce o duci, te rog, aruncă!
În țara ta întoarce-te și plângi,
Chiar dacă brazdele durerii sunt adânci.
De s-ar întoarce Ștefan sau Corvin,
De-ar ști că suntem slugă la străin,
Cu arma-ar face drum peste hotare
Și ne-ar salva de greaua întristare.
Și ar tăia cu fulgeru-n furtună
Pe cei ce la străini întind o mână.
Ei ne-au lăsat, murind, un jurământ:
Să apărăm murind acest pământ.
Noi azi ne vindem glia la străini
Și-a prins străinu-n țară rădăcini.
Acum pământul nostru roditor
E dat mai pe nimic străinilor.
Cu toții l-au prădat, l-au umilit.
Și în genunchi strămășii ne-au trudit!
Plânge în suflet cumpăna fântânii
Că s-au pierdut printre străini românii.
poezie de Livia Mătușa
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre promisiuni sau poezii despre terorism
Să știți că morarii din satele de sus ne-au tăiat apa. Hoții de morari au pus mâna de-au săpat șanțuri mari, și acum apa curge în iazurile lor. N-o să vie la noi nici într-o săptămână dacă nu mergem să-i luăm de păr. Oamenii se uitară unul la altul în tăcere. Șușteru se părea să aibă dreptate. Își aduceau aminte că morarii le-au făcut greutăți cu apa în toți anii. - Ne-au luat borfele pe nimica toată, ne-au lăsat goi pușcă, zise Șușteru, șiacum ne taie și apa.
Fănuș Neagu în Dincolo de nisipuri
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre tăcere, citate despre săptămâni, citate despre sat, citate despre păr, citate despre mâini sau citate despre apă
Glossă satului natal
E-un sat pe valea Jiului...
Oameni atât de minunați,
Purtând simbolul dorului
Dor de pământ și dor de frați.
În cântecele-i am sădit
Jale de clopot și de vis.
În suflet ne-au înmugurit
Și cu lumină-n cer am scris.
E-un sat pe valea Jiului
Și casa-n care am crescut.
În labirintul timpului,
Lumina vieții am văzut.
Icoana bunului Iisus,
Copilăria-mi apăra.
Măicuță Sfântă, Tu, de sus,
Știai, plângeai de soarta mea.
Oameni atât de minunați,
Mi-au luminat cărările.
Mătuși, părinți și cei doi frați
Îmi alinau durerile.
Eu am crescut, m-am înălțat...
Altar bisericii din sat,
Amnar, opaiț, urmaș, bărbat
Acum cu toți m-ați renegat...
Purtând simbolul dorului,
M-aplec... Sprânceana gândului,
Purtând în ochi lacrimi de Jiu.
Înnourat sunt... și-i târziu!
La Valea Stanciului în sat,
Tărâm atât de minunat,
Hore și sârbe ne-au unit.
Copilărind, m-u primenit...
Dor de pământ și dor de frați...
Âmi văd strămoșii îmbrăcați
În ii cum au purtat străbunii,
Privind la cumpăna fântînii.
Pe tata-l văd, pe mama mea.
Se zbate-n mine lacrima.
Se-nchide cerul ca o pleoapă
Ș dorul de trecut se-ngroapă.
În cântecele-i am sădit
Grâne și maci când am venit.
Dar iată, azi, păduri și ape,
Cu amintiri vor să mă-ngroape.
Se-aude-un corn sunând a jale,
E vremea de înormântare...
Furtuni în clopot... Trec feciori!
Plecăm, la tâmple cu ninsori.
Jale de cântec și de vis...
În ceasul timpului nescris,
Prin cuvântări de lacrimi trec
Alte secunde... Am să plec.
Întunecarea-i tot mai grea,
Îngerii doar vor lumina
Al vieții și al morții chin
În somnul meu de veci... Amin!
În suflet ne-au înmugurit
În candele, ramuri de mirt,
Părinții ramură de brad
Și-n plete stelele le ard.
Pământ de vis, prin văi și munți
Ți-au alergat copii desculți.
Și ți-au înmugurit la geam
Strămoșii, prinși pe-același ram.
Și cu lumină-n cer am scris
Petec de jar. Am plâns în vis...
Apoi tăcerea s-a lăsat...
Cu amintirea am plecat.
Trecut e-n mine și-n amurg...
Se lasă pleoapele de plumb.
Scârțâie cumpănă fântânii,
Căci m-au chemat la ei străbunii.
Și cu lumină-n cer am scris...
În suflet ne-au înmugurit
Jale de clopot și de vis.
În cântecele-i am sădit,
Dor de pământ și dor de frați,
Oameni atât de minunați,
Purtând simbolul dorului...
E-un sat pe valea Jiului...
poezie de Rodica Nicoleta Ion din Cartea glosselor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre crengi, poezii despre văi, poezii despre creștinism sau poezii despre amintiri