Zi de iarnă

Se-nnorează ceru-albastru,
Nici o floare, nici un astru,
Căci şi cer ca şi pământ
Pus-au vara în mormânt.

Toate frunzele-adorate
Zboară-n vânt amestecate...
Corbi şi ciori-nnegresc pe sus...
Rândunelele s-au dus.

Fulguieşte de ninsoare
În pustiile ogoare,
Urlă crivăţu-n copaci...
Vai de oamenii săraci.

De la munte pân' la baltă
Numai crivăţ ce te saltă;
Numai cer posomorât
Peste câmpul mohorât.

Bătătura e pustie
De belşug şi veselie,
Şi de-al verii cântec viu
Orice suflet e pustiu.

Sus la stânele din munte
Pe zăpadă îşi fac punte
Lupi prădalnici şi mişei...
Vai de turmele de miei.

Pestetot numai zăpadă,
Ce s-adună în grămadă
Sau se-mparte-n fel de flori
Sub ai vântului fiori.

Prin pădurea troienită
Nu e cracă nenflorită,
Dar în loc de ghiocei
Pretutindeni e polei.

De prin coşuri iese fumul
Ce mereu îşi trage drumul
Sub al iernii cer senin...
Vai de cei fără cămin.

Prin oraşe umblă-n sănii
Fel de feluri de jigănii
Ce-năuntru nici nu-ncap
De samur şi de sângeap.

Tot prin falnice locaşe
Îşi duc frunţile trufaşe,
Dar de nas, de nu le-ajungi,
Sub mănuşi au gheare lungi.

Viscol, crivăţ nu-i atinge,
Soba-n veci nu li se stinge...
Sunt boieri sau boieriţi...
Vai de oamenii cinstiţi.

poezie de Alexandru Macedonski
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Marea Văicăreală (aleilor şi bocitoarelor de la Bellu)

Vai! Vai! Vai! Vai! Vai! Vai! Vai!
Vai! Vai! Vai! Vai! Vai! Vai! Vai!
Vai! Vai! Vai! Vai! Vai! Vai! Vai!
Vai! Vai! Vai! Vai! Vai! Vai! Vai!
Vai! Vai! Vai! Vai! Vai! Vai! Vai!
Vai! Vai! Vai! Vai! Vai! Vai! Vai!
Vai! Vai! Vai! Vai! Vai! Vai! Vai!
Vai! Vai! Vai! Vai! Vai! Vai! Vai!
Vai! Vai! Vai! Vai! Vai! Vai! Vai!
Vai! Vai! Vai! Vai! Vai! Vai! Vai!
Vai! Vai! Vai! Vai! Vai! Vai! Vai!
Vai! Vai! Vai! Vai! Vai! Vai! Vai!

A umblat pe ape, apa este vinul
ce a rupt Poetul de slăvirea Sa...

poezie de Traian Abruda
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mandolinate

Când l-a zărit,
Venea în sus
Din răsărit,
Ea — din apus.

De nu mă-nşel,
Era-n april:
Copil şi el,
Şi ea copil!

Cum s-au văzut,
Dragi şi-au căzut.
Cum şi-au zâmbit,
Şi s-au iubit.

Şi-au hoinărit
În jos şi-n sus,
Spre răsărit
Şi spre apus…

Dar ceasul cel
Fatal veni —
Ea râse, el
Îngălbeni:

S-au despărţit;
Şi ea s-a dus
Spre răsărit,
El — spre apus…

II
Te prind
Fiori
Privind
La flori
Vai, când
Mai treci
Pe vechi
Poteci
Şi vezi
Trecând
Perechi
La braţ,
Şi cum
Te-abaţi
Din drum,
Oftezi
Şi-ţi chemi
În gând
Un blând
Profil,
Şi gemi
Plângând
Nebun,
Ca un
Copil!

III
Eu ştiu cât sânt
De efemer —
Un fulg în vânt —
Dar până pier,
Vreau să te cânt!
Un cântec sfânt
Cum n-a sunat
Mai minunat
Nici pe pământ
Şi nici în cer…
Şi-atâta-ţi cer
În schimb, ca preţ:
Doar să zâmbeşti
Când trist, pe drum,
Îl întâlneşti
Pe cântăreţ —
Tu numai cum
Ştii să zâmbeşti!

poezie celebră de Şt.O. Iosif
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Repetiţie-n artă? Vai de cel care, privind un lucru frumos, deci viu, căci toate lucrurile frumoase sunt vii, privindu-l numai o dată şi numai dintr-un punct de vedere, crede că l-a văzut destul! Nici o floare nu e o "repetiţie". Nici o undă de lumină. De milioane de ani, de când trimite soarele raze pe pământul nostru, n-au venit două la fel.

citat celebru din Nicolae Grigorescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vai! chip frumos; vai! caldă şi gingaşe privire

Vai! chip frumos; vai! caldă şi gingaşe privire;
Vai! fără seamăn farmec al mândrelor purtări;
Vai! dulce grai, tu care orice trufaşe fire
Smerit-ai, şi-ai dat celui slab 'nalte cutezări!

Vai! galeş râs în stare atâtea răni să-mi facă,
Încât doar moartea-i soră, azi, gândului nebun!
Suflet regesc, prea-vrednic să fi domnit – o, dacă
Acest netrebnic secol ar fi slăvit vreun bun!

Voi, numai voi suflare şi flacără-mi sunteţi;
Lipsit de voi sunt astăzi – şi-n cazna astei vieţi
Dureri mai mari nu aflu de cari să fiu învins.

Mi-aţi dat speranţe, doruri în suflet mi-aţi aprins
La ceasul despărţirii de farmecul acel;
Dar vânt de moarte luat-a cuvintele cu el!

sonet de Petrarca din Sonete (1959), traducere de Sebastian Lascăr
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Totul pare dintr-o...

Anotimp fără zăpadă,
fără ţurţuri pe la streşini,
fără viscol şi nămeţi,
fără foc în sobe de...
pământ, fără fum, fără...
miros de jar mocnind,
fără pita de pe... plită!

Unde eşti... copilărie,
unde sunt copiii toţi,
nici o sanie pe pârtie,
nici-un animal prin curte,
nici-un pui de Om!

Totul pare dintr-o...
altă lume, nici-un lac...
nu-i îngheţat, nici-un...
geam de la fereastră...
nu-i pictat cu flori de...
iarnă, nici o iarnă...
nu mai vine, nici-un pui...
de câine nu mai latră...
prin ogradă, nici-un copil,
băiat sau fată, nu se joacă
cu bulgări mari de zăpadă!

Ah... ce timpuri...
fără timpuri, ne mai trec...
pe lângă tâmple,
nici cojoace, nici opinci,
numai jocuri pe tablete
şi iubiri doar virtuale!

poezie de Mihai Marica
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iarna...

Soarele şi-ascute dinţii, sub tălpi scârţâie zăpada,
Gerul iernii flori pictează şi împodobeşte geamuri,
Cu steluţe de cleştar se inundă iar livada,
Pomii-n somn îşi ţes inele tremurând uşor din ramuri...

Ţurţurii par gene lungi care-atârnă pe la streşini,
Franjuri de cristal din care iarna plânge când e soare,
Candelabre transparente ca esenţa de răşini
Sau cercei modelul punk la urechi de domnişoare...

Fumul pe acoperişuri se învăluie, se zbate,
Semn că viaţa dăinuieşte şi în case arde focul
Iar prin curte, zgribulite, câteva înaripate
Boabele de prin zăpadă le tot caută cu ciocul...

S-a pornit viscol din nou, pe la dosuri cresc troiene,
Cerul pare acoperit cu o pânză întunecată
Şi din nourii de plumb iarna cu zăpadă cerne,
Iar prin infinitul alb vântul colţii şi-i arată!...

Satul se cufundă-n noapte şi se sting lumini la geamuri
Iar pe uliţă nici urmă, nici copii cu sănii nu-s,
Vântul şuieră năprasnic şi cu biciul dă în ramuri,
Nimeni nu îl mai aude. Satul doarme,... doarme dus!...

poezie de Ioana Gărgălie din Eu sunt copacul vieţii mele
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vai, Experienţă! Nici un alt dascăl nu are chip atât de răvăşit şi de îngheţat ca al tău; nici unul nu poartă veşminte atât de negre ca ale tale, nuiaua nici unuia nu e atât de usturătoare ca a ta, nici unul nu-şi împinge discipolul cu mâini mai neîndurătoare şi cu mai multă străşnicie către îndatoririle lui şi nu-l sileşte mai autoritar şi fără putinţă de împotrivire să şi le îndeplinească. Numai şi numai datorită învăţăturilor tale poate izbuti vreodată un bărbat sau o femeie să-şi găsească potecă sigură prin sălbăticiile vieţii: fără ele – vai!!!- cum se mai împiedică şi cum se mai rătăcesc!!! Ce groaznice tărâmuri oprite încalcă, în ce râpe spăimântătătoare sunt azvârliţi!

Charlotte Bronte în Shirley, traducere de D. Mazilu
Adăugat de Avramescu Norvegia-Elena
Comentează! | Votează! | Copiază!

Copacul

Caldul soare-al verii ţese-acum ferice
Fire lungi prin aer, tort de-argint curat;
Bate-o dulce boare câmpu 'nrourat
Legănând prin lanuri aurul din spice.

Frunzele gătite ca de sărbători
Râd, pe spate vesel capul şi-l aruncă –
Un copac, el singur, gol de tot pe luncă
Stă 'ntratâta lume de cântări şi flori.

N'are bucurie nici de vânt şi ploae,
Nici de cânt de paseri, nici de cuib cu pui;
Din podoaba 'ntreagă a vieţii lui
Nu-i rămase bietul nici măcar o foae.

Ce ruşine, Doamne! Cât de bucuros
Tu te-ai duce, duce să te-ascunzi departe
Prin pustii cu neguri, printre stânci deşarte,
Ori să vie vântul să te-asvârlă jos.

Dar el stă, sărmanul, stă 'nrădăcinat –
Iată vie-un fulger şi-o să mori! Nu plânge!
Nu! Veni furtuna vai, numai spre-a frânge
Crengi din el, lăsându-l şi mai ruşinat!

poezie de Carmen Sylva din Balade şi romanţe
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vai! de când...

Vai! de când ţin visteria
Cei ce nu duc la urechi,
N-a rămas în România
Nici o litră de vin vechi.

epigramă de Constantin Bacalbaşa
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Seceta lui Labiş

Seceta a ucis orice boare de vânt
poetul s-a topit şi-a intrat în pământ
cuvintele-au albit ca părul din barbă
şi-s tot mai rare şi nimeni nu-ntreabă

Desculţi aleargă copiii prin cer
cu gura uscată nimic nu mai cer
şi mamele au pieptul uscat şi bătut
de parcă nicicând vai n-au născut

Că miezul de foc al pământului poate
îşi mută iar iadul de noi mai aproape
înnebuniţi cu toţii duc mâna la gât
să umple găleata cu sânge atât

poezie de Costel Zăgan din Ode gingaşe (31 iulie 2016)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

O dimineaţă de mai

Înfloresc în cer salcâmii
E tăcere pe pământ
Uneori mai latră câinii
Sau frunze foşnesc în vânt

Drum pustiu se-aşterne-n cale
Pe margini - trudite flori,
Geamuri galeşe şi goale,
Case adormite-n zori.

Liniştea domneşte-n zare
Cu nuanţe de tăceri
Liliecii dorm în floare
Pe umbroasele cărări

Dar din firele de iarba
De sub garduri la grădini
Prinde liniştea să fiarbă
Clocotind sub rădăcini

Şi se-nalţă de sub crin
Din pământ cu iarbă rară
Înspre cer, şi-acum senin,
Aburi calzi de primăvară

Când colo în depărtare
Raze prind a se ivi
Şi capuşe dau în floare
Pregătite-a le-ntâlni

Prin tăcerea adormită
Ca-n pustiu în zori de zi
Toate florile se agită
Începând a se trezi

De pe cer lipsesc iar norii
Soarele-apărînd în zori
Înfloriră toţi bujorii
Pe un drum pierdut în flori

N-am uitat nici astăzi drumul
Îmbrăcat precum un crai
Căci mai simt şi-acum parfumul
Unei dimineţi de mai.

poezie de Diana Enachii
Adăugat de Diana Enachii
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bărăganul

Pe cea câmpie lungă a cărei tristă zare
Sub cer, în fund, departe, misterios dispare,
Nici casă, nici pădure, nici râu răcoritor,
Nimic nu-nveseleşte pe bietul călător.

Pustietatea goală sub arşiţa de soare
În patru părţi a lumei se-ntinde-ngrozitoare,
Cu iarba-i mohorâtă, cu negrul ei pământ,
Cu-a sale mari vârtejuri de colb ce zboară-n vânt

De mii de ani în sânu-i dormind, zace ascunsă
Singurătatea mută, sterilă, nepătrunsă,
Ce-adoarme-n focul verii l-al grierilor hor
Şi iarna se deşteaptă sub crivăţ în fior.

Acolo floarea naşte şi moare-n primavară,
Acolo piere umbra în zilele de vară,
Şi toamna-i fără roadă, ş-a iernii vijelii
Cutrieră cu zgomot pustiele câmpii.

Pe cea savană-ntinsă şi cu sălbatic nume,
Lung ocean de iarbă necunoscut în lume,
O cumpănă se-nalţă aproape de un puţ,
Şi-n orizon se-ndoaie ca gâtul unui struţ.

Un car cu bivoli negri a stat lângă fântână.
Vro doi români în soare ş-o sprintenă română
Încungiură ceaunul ce ferbe fumegos
Pe foc, şi mai departe un câne roade-un os.

Pe car un copilandru priveşte-n departare...
Zadarnic ochii-i zboară din zare-n altă zare!
Nici casă, nici pădure, nici râu răcoritor,
Nimic nu se arată pe câmpul de mohor!

Din vreme-n vreme numai, lungi şiruri de cocoare
Sub bolta albăstrie zbor tainic călătoare,
Şi vulturi mari, prădalnici, cu gheare înarmaţi,
S-adună, lăsând puii pe vârfuri de Carpaţi.

Ah! dulce, glorioasă şi mult strălucitoare
Va fi ziua de viaţă, când, pe sub mândrul soare,
Trecând în răpegiune, un zmeu cu-aripi de foc
Goni-va trista moarte ce zace-n acest loc!

Mult vesel va fi câmpul când vecinica-i tăcere
Va dispărea deodată la glasul de-nviere
Ce scoate zmeul falnic din gura lui de fer,
Vestind noua răpire a focului din cer!

poezie celebră de Vasile Alecsandri
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oamenii sunt fulgi de zăpadă

şi viaţa asta e o iarnă continuă cu mici variaţiuni de Paganini numite primăveri
sunt momente când fulguieşte mai puternic ca după un război sau o calamitate
dar sunt şi zile când nu mai cade nici un fulg de om de zici că suntem în deşert

am obosit să tot număr câţi fulgi de nea vin şi câţi au plecat
văd goluri greu de suportat şi nămeţi de nesimţire
iar prostia îşi strânge resemnată armatele la rigola istoriei

jur Doamne că nu am pierdut nici un cuvânt din câte mi-ai dat
am trecut prin deşert şi am pierdut lacrimi fără număr
şi- am fost rătăcitor pe marea suspinelor strângându-le-n siajul zilei

oamenii sunt fulgi de zăpadă cu tot frigul singurătăţii strâns în suflet
îi vezi purtaţi de vânturile istoriei dintr-un noian în altul
şi te întrebi de unde atâta tărie şi cum de nu li se pierd visele

să nu mai numeri fulgii de zăpadă. lasă-i să-şi poarte singuri de grijă
la recensăminte vor şti să se adune şi să se scadă din taxe
şi cine nu pune cruce pune degetul pe rana statisticilor inutile

oamenii de zăpadă nu cresc în pom, ei trebuiesc rostogoliţi
avalanşe ce întăresc rădăcinile primăverilor

poezie de Costel Macovei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fuga prin iarnă

Colind ca o zidire albă, potrivnică, fatală.
Să nu mai cântaţi mâinile-acestea strângătoare
de munci ale sufletului şi nici Dumnezeul în haine de gală.
Ni se pare această ninsoare, doar ni se pare.

Cum se culcă vânatul în urmele tale adânci
şi furat de somn îşi îngheaţă nedumerirea de veacuri,
cum pe scripeţi de aur nu şi-a urcat nimeni disperarea la cer,
mai sunt globuri ce se ridică de pe funduri de lacuri.

Şi cântece oarbe, hrănindu-se blând cu ochi afumaţi în cetini
şi straie şi nopţi ca de nuntă vrăjmaşă – toate mai sunt;
lungite pe labele din faţă aşteaptă un cuvânt –
incendiu pe o scenă de teatru săpată-n pământ.

Dar peste toate acestea ţipă nişte copii:
a-nceput, a mereu început, a bătaie de ceas prins în gheaţă,
şi toată cununa acestor zăpezi începe-a albi
înnobilând putregaiul de slavă al schimbării la faţă.

Ne tot abatem, nu le gustăm sângele albastru, voievodal,
scuipat cu cântec din beregăţile lungi, întinse spre cer!
O, e iarna în care dispar cocoşii de munte
şi nimeni, dar nimeni nu-i întreabă unde se duc sau pier!

Fierbeţi pielea tobelor de bâlci în care duduie urlătorii,
irozii, nerozii; tăiaţi-o subţire pentru cei fără dinţi,
pentru cei loviţi în moalele guşii la Pomana Porcului Copitat!
Din laptele muls al acestui omăt străveziu cei ca ei
încheagă dangăt de clopot în burdufe de uger, fierbinţi.

Iar dacă Moş Crăciun împarte tocană de ren
aburindă la fetiţe şi băieţi, aceasta-i adevărata esenţă.
Prin bucăţile noastre de viscol trece o cruce de alb,
şi-n mama ei de viaţă, ard candele prin ceaţă, în demenţă!

De ce se-adună timpurile într-unul singur, istovitor?
Oare împuţinându-ne salvăm fericirea de la o naştere îndoielnică?
Tatuat pe sânge, numărul doi împroaşcă fior –
Ne rămâne doar fuga nebună prin iarna cumplit de părelnică.

poezie de Dragoş Niculescu din Hibernaris (2001)
Adăugat de Dragoş Niculescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Surâsul Hiroshimei

Ce ceaţă deasă, vai, ce ceaţă deasă
Nu mai cunoaştem drumul către casă

Suntem uşori şi ceaţa e ca fumul,
Vai, unde-o fi, unde s-ascunde drumul?

Ce ceaţă deasă, vai, ce ceaţă mare.
Unde-i cărarea, doamna-nvăţătoare?

Sub talpă n-avem nici un drum, plutim
Vai, unde-i casa? cum să nimerim?

Şi suntem goi, şi ne cuprinde teama.
Unde e tata?
Unde este mama?

Nu ne vedem nici între noi deloc
Şi jocul nu ne place, nu e joc.

Ce ceaţă deasă, vai ce ceaţă mare,
Oh, azvârliţi-ne, voi, o cărare.

Nu mai cunoaştem drumul către casă
şi ceaţa este deasă, deasă, deasă.

poezie celebră de Eugen Jebeleanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Despărţire

Rămas bun ţarină a belşugului
Şi-a copilăriei mele cuib de cuc!
N-o să mai cresc, n-o să mai cânt pe drumul plugului
Şi smuls de lângă boii blânzi, mă duc, mă duc...

Dacă mi-ar creşte umbra-n câmp altoii,
Precum tot câmpul îmi va creşte-n gând.
Prin tină şi pe trup cu biciul ploii
Pe drumul toamnei aş porni cântând.

Ştiu: plugu-n şură mi s-a rugini,
La poartă doi părinţi bătrâni vor plânge,
Sub cer strein şi mohorât voi rătăci
Fără de ţintă, fără soare, fără sânge...

Pe-aici va arde vara înăbuşită-n buruiană,
Un loc în strana dreaptă va fi mereu pustiu.
Mama va duce flori şi-a plânge la icoană
Şi satul va fi trist că nu mai viu...

poezie de Emil Giurgiuca din Anotimpuri (1938)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Corul copiilor ucişi

Ce ceaţă deasă, vai, ce ceaţă deasă...
Nu mai cunoaştem drumul către casă.

Sîntem uşori, şi ceaţa e ca fumul,
Vai, unde-o fi, unde se-ascunde drumul?

Ce deasă ceaţă, vai, ce ceaţă mare!
Unde-i cărarea, doamnă-nvăţătoare?

Sub talpă n-avem nici un drum... plutim...
Vai! Unde-i casa? cum să nimerim?

Şi sîntem goi, şi ne cuprinde teama.
Unde e tata? Unde este mama?

Nu ne vedem nici între noi deloc
Şi jocul nu ne place, nu e joc.

Ce deasă ceaţă, vai, ce ceaţă mare,
Oh, azvîrliţi-ne, voi, o cărare!

Nu mai cunoaştem drumul către casă,
Şi ceaţa este deasă... deasă... deasă...

poezie celebră de Eugen Jebeleanu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Amărâtă turturea!

Amărâtă turturea
Când rămâne singurea,
Căci soţia şi-a răpus,
Jalea ei nu e de spus.

Cât trăieşte tot jăleşte,
Şi nu se mai însoţeşte!
Trece prin flori, prin livede,
Nu să uită, nici nu vede

Trece prin pădurea verde
Şi să duce de se pierde.
Zboară până de tot cade,
Dar pre lemn verde nu şade.

Şi când şade câteodată,
Tot pre ramură uscată.
Umblă prin dumbrav-adâncă,
Nici nu bea, nici nu mănâncă.

Unde vede apă rece,
Ea o turbură şi trece;
Unde e apa mai rea,
O mai turbură şi bea.

Unde vede vânătorul,
Acolo o duce dorul,
Ca s-o vază, s-o lovească,
Să nu se mai pedepsească.

Când o biată păsărică
Atât inima îşi strică,
Încât doreşte să moară
Pentru a sa soţioară,

Dar eu om de-naltă fire,
Decât ea mai cu simţire,
Cum poate să-mi fie bine?!
Oh, amar şi vai de mine!

poezie celebră de Ienăchiţă Văcărescu
Adăugat de Doina Bumbuţ
Comentează! | Votează! | Copiază!

Suntem aroganţi

Suntem răi şi aroganţi,
I-ncurcăm pe guvernanţi,
Vrem mâncare şi copii
Şi ne place să fim vii,
Mama noastră de zbanghii!

Degeaba vă miraţi mereu
Că nu e-n ceruri nici un sfânt,
Nu poate fi lumină sus,
Când nu-i dreptate pe pământ.

Ce fel de lume ni s-a dat,
S-o tot falsificăm, stângaci,
Cu milioane de bogaţi
Şi miliarde de săraci!?

Măcar pentru aceşti copii
Un alt noroc să fi adus,
Dar, vai, sub cinice poveri,
Ei trec prin şcoli cu preţ redus.

Bătrânii noştri mor uitaţi,
Pe-acelaşi tragic aisberg,
Că, la bolnavi de vârsta lor,
Salvările nici nu mai merg.

Şi, după tot ce-am îndurat,
Când mai umili şi când mai bravi,
Tot noi, cei pedepsiţi din Est,
Mai devenim o dată sclavi.

Şi după ce c-am suportat
Al rinocerilor arest,
Tot noi plătim impozit nou,
Pe toate rănile din Est.

De libertate amăgiţi,
În fostul nostru lagăr mort,
Azi, nu ne duce nicăieri
Umilul nostru paşaport.

Iar, dacă nemţii s-au unit,
Sfidându-şi ultimul infarct,
De ce aceiaşi păpuşari
Pe noi, românii, ne despart?

Deocamdată n-am aflat
Un singur şef să fi venit,
Să facă bine pe pământ
De dragul omului cinstit.

E totul numai interes
Şi tot aşa va fi mereu,
O lume fără sens moral,
Ce l-a ucis pe Dumnezeu.

poezie celebră de Adrian Păunescu din Rezervatia de zimbri (10 iunie 1994)
Adăugat de Ion Bogdan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iarna la oraş

A plecat bătrâna toamnă
Şchiopătând, iavaş-iavaş,
Iarna a început să cearnă
Fulgi de nea peste oraş.

E o vreme mohorâtă
Plâng copacii dezbrăcaţi,
Dar copiii râd şi cântă
La ferestre cocoţaţi.

Şi cu toţii ies din case
Iuţi ca nişte spiriduşi
Echipaţi cu haine groase,
Cu căciuli şi cu mănuşi.

Magazinele sunt pline
De cadouri fel de fel
Oamenii pe la vitrine
Scotocesc prin portofel.

Beculeţe colorate
Atârnate sunt pe sus
Neaua cade peste toate
Şi pe ele s-a depus.

Ca să scape de ninsoare
Cei ce sunt cu capul gol
S-au retras în graba mare
Şi se încălzesc la Mall.

Iarna nu ne ocoleşte
Sărbătorile-s în toi
Moş Crăciun se pregăteşte
Să mai vină pe la noi.

Doar maşinile pe stradă
Se frământă şi suspină
Fiindcă ştiu că sub zăpadă
Se vor umple de rugină.

poezie de Octavian Cocoş (21 octombrie 2020)
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!