Adaugă un citat | Citate la întâmplare | Votează! | Votate recent | Adăugate recent | Comentarii recente | Top general

I: Trebuie să mergi la biserică pentru a-l cunoaşte pe Dumnezeu? A. M: Când şi unde te-ai desprins de Dumnezeu, de trebuie să mergi într-o "biserică" ca să te reîntorci la EL? Cel mai mare păcat al tuturor timpurilor este religia, ea scindează Absolutul, Numenul în fenomen adică, credincios şi Dumnezeu. Cel mai mare păcat al tuturor timpurilor este religia pentru că îţi vinde separarea la preţ de mântuire, ce boală o fi asta? Toate religiile nu sunt nimic altceva decât cultura separării şi prilej de războaie. Dar de ce, nu să fii mântuit, ci să te topeşti în inima lui Dumnezeu Aici, dar de ce nu Acum şi nu într-o "biserică" sau în halucinanta "viaţă de apoi"? Oare Dumnezeu e atât de redus încât să stea într-o biserică sau el este pretutindeni? Cum ar putea fi Dumnezeu intermediat de fiinţe care nu se cunosc nici măcar pe ele şi care vând separare la preţ de viitoare (eventual la Sfântul Aşteaptă!) mântuire, unitate?

citat din
Adăugat de George Aurelian StochiţoiuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Citate similare

În afara religiei pe care ai învăţat-o de mic de unde mai ştii eşti desprins de Dumnezeu? Dacă Dumnezeu este propria ta Inimă, cum si unde te-ai desprins de ea? Dumnezeu este veşnic Aici, iar acest Aici e la fel, fie eşti în cea mai pioasă mănăstire, fie eşti în cea mai desfrânat bordel sau crâşmă. Cum de nu poţi vedea asta şi la ce bun cauţi un Dumnezeu căruia îi e frică sau scârbă de lume şi se ascunde în răceala unei biserici? Unde şi cum Iisus a predicat într-o biserică? Oare nu cumva când a spus: "Eu şi Tatăl Una suntem!" a făcut-o sub cerul liber? Asta este adevărata biserică! Biserica a devenit o afacere şi nu o cale spre mântuire! Dacă trebuie să mergi la biserică pentru a-l cunoaşte pe Dumnezeu, nu o să-l cunoşti niciodată! Tot ceea ce vei cunoaşte vor fi veşnicele dogme ale separării, veşnica lor pomenire! Dumnezeu este mai aproape decât următoarea respiraţie şi infinit mai aproape decât primul/următorul gând. Ai fi în stare baţi mătănii la toate bisericile acestei lumi, simple clădiri din lemn sau din piatră care găzduiesc separarea. Dar Adevărata biserică este propria ta inimă, este chiar faptul tău de A FI, a fiinţa fără gânduri, Aici oare când ai să mergi?

citat din
Adăugat de George Aurelian StochiţoiuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Află, află chiar Acum, pentru că nu-ţi ia niciun timp, cum de tu eşti Dumnezeu Tatăl care trăieşte experienţa unui corp de femeie, iar "religia" ta l-a trunchiat făcându-l un corp de femeie ce îl caută pe Dumnezeu Tatăl!? Află cum de dai crezare acestei crunte blasfemii. Blasfemia nu este să te crezi Dumnezeu, blasfemia este să fii Dumnezeu şi să dai crezare nebuniei minţii umane şi să începi joci ca un roboţel rolul femeii sau a bărbatului. Regăseşte Adevărata ta Fiinţă Eternă şi vei vedea că în ea există atât de mult spaţiu, atât de multă dragoste şi bucurie, încât femeia care apare în el poate savura fără teamă frumuseţea năucitor de frumoasă a Vieţii Divine Eterne! Ştii ce este straniu? Că eu nu am auzit încă de o biserică în care să se râdă de toate aceste condiţionări absurde! Dacă în biserică s-ar râde şi s-ar cânta slava lui Dumnezeu pentru toate, farsa numită mintea ar deveni infinit mai evidentă. Dar dacă îi iei pe oameni şi îi înfricoşezi cu păcatul, îi ameninţi cu iadul şi le spui verzi şi uscate pe un ton mieros, ei bine, aceasta nu este pentru nicio mântuire, ci pentru control în numele lui Dumnezeu. De iubire nu poate fi vorba, decât din trâmbiţă, dar nu prin aflarea Adevărului!

citat din
Adăugat de George Aurelian StochiţoiuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Dar unde mai exact este Dumnezeu? Nu este el Atotprezenţa din tot şi din toate? Atunci nu este şi în tine? De ce s-ar ruga degetele între ele, nu cumva le leagă aceiaşi mână? Ca îl poţi orbi pe om cu religia trebuie mai întâi îi creezi falsul şi acutul sentiment că e desprins de el. Tu unde şi când te-ai desprins de Dumnezeu? Fără separarea hipnotizantă autoindusă de gând care mai este rolul credinţei, religiei, dar al rugăciunii? Lasă gândul deoparte şi vei vedea dintotdeauna şi pentru totdeauna doar Dumnezeu există, separarea indus de naştere şi moarte va muri odată ce gândul va sucomba. Încetează îi mai dai crezare minţii şi când acesta va fi înghiţită de vid doar Dumnezeu va mai rămâne din tine.

citat din
Adăugat de George Aurelian StochiţoiuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

La mine vin oameni şi zic "măi părinte, eu cred în Dumnezeu". Minţi! Că nu crezi. Dacă ai crede ai duce viaţă de credincios. Zice : "cred în Dumnezeu, dar la biserică nu merg". Nu se poate! Cineva care nu merge la biserică, ştie că nu crede în Dumnezeu... sau credinţa lui este la măsura superstiţiei.

citat din
Adăugat de MicheleflowerbombSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Viorel Muha

Când nu ai Dumnezeu, nu ai nici biserică. Mulţi au biserică, dar nu-l au pe Dumnezeu.

antimetabolă de (iulie 2017)
Adăugat de Viorel MuhaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Ce face o biserică să fie mare în ochii lui Dumnezeu? Participarea, proclamarea, conservarea şi propagarea. Fiecare biserică trebuie să le expună pe toate cele patru.

citat din
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Dumnezeu trebuie să fie Dumnezeul tuturor religiilor şi a tuturor oamenilor, El nu poate fi un "Dumnezeu" al separării, al raiului şi iadului. Însăşi UBICUITATEA LUI contrazice existenţa iadului. Fiind Totul Din Întreg, deci fiind pretutindeni EL nu poate fi mai mult într-o floare şi mai puţin într-un vierme, nu poate fi mai mult în credincios şi mai puţin în păcătos, nu poate fi mai mult în Hristos şi mai puţin în tine. TOT CEEA CE CREZI CĂ ŞTII DESPRE DUMBEZEU, ştii de la separare sau gând/minte, dar Dumnezeu nu se poate lepăda/desprinde de tine după cum tu nu te poţi lepăda/desprinde de EL. Dumnezeu, Viaţa sau faptul tău de "A-Fi" sunt una şi orice ar fi, chiar şi moartea de ar veni tu trebuie să Fii, nu-i aşa? Chiar şi când crezi că nu eşti tu tot eşti - noaptea în somnul profund, leşin, moarte - faptul tău de "A-Fi" se topeşte natural în Dumnezeu cel veşnic, dincolo de manifestare şi nemanifestare. Contemplă asta!

citat din
Adăugat de George Aurelian StochiţoiuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Tu eşti deja Sinele, eşti deja Dumnezeu prizonier al unei persoane, adică al unei imagini, precum : te-ai născut la data cutare, eşti femeie, soţie, etc, etc. Şi deşi închisoarea rolurilor tale te sufocă tu continui ţii la ea ca la paradisul tău, deşi e evident pentru mai toţi oamenii că este un infern groaznic. Adevărul nu e despre înclinaţia sexuală a corpului tău, ci despre libertatea de închisoarea corp-minte. Sinele, Dumnezeu este la fel de mult Atotprezent/ubicuitatea divină într-o bodegă, într-un harem, într-un bordel cât e şi într-o biserică. Nu Dumnezeu a făcut morala cretină cum lesbienele sau homosexualii nu pot să se căsătorească sau să facă sex, ci mintea oamenilor a scos o astfel de trăsnaie pentru control şi a pus-o în spinarea lui Dumnezeu!

citat din
Adăugat de George Aurelian StochiţoiuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Cea mai mare blasfemie este să te crezi gândul sau separarea de Dumnezeu! Nici un alt păcat nu e mai mare şi mai jignitor în faţa lui Dumnezeu ca acesta!

citat din
Adăugat de George Aurelian StochiţoiuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Absolut toate religiile sunt doar desert la masa timpului, dar doar EU, Absolutul, Dumnezeu servesc dintotdeauna şi pentru totdeauna timpul drept desert la masa mea! Vai de cel/cea ce nu vede adevărata lui identitate nu e decât Libertate! Atât de frumos spune Preaiubitul: "Căci umbră şi vis este lumea aceasta, deşertăciune a tuturor deşertăciunilor!" Dacă "sfânta "Biserică" are nevoie fie apărata atunci nu e deloc sfântă, ci o pacoste care a pierdut Adevărul pentru câteva palme de pământ şi câţiva zloţi de aur, pentru urzeala deşartă a tronurilor bisericeşti. Tot Preaiubitul spune: "Nu-L căutaţi pe Dumnezeu în Biserici/sinagoge în clădiri din lemn sau din piatră, căci el se tăinuieşte adânc în tăcerea profundă a inimilor voastre. Vai de cel/cea ce nu vede adevărata lui identitate nu e decât Libertate. "PÂNĂ NU VĂ VEŢI REÎNTOARCE ŞI VEŢI FI AIDOMA UNUI PRUNC nu o să puteţi intra în împărăţia cerurilor." Ce avea fetiţa ta la o lună şi nu avea lumea, era ea monopolul vreunei religii? Este Dumnezeu monopolul celor 5 mari religii ale lumii? Fireşte că nu. Pentru Absolut toate religiile sunt doar desert la masa timpului. Sunt o "mulţime" care vorbesc de identitatea lor de daci liberi... Ce mai ştim cu adevărat acum despre zamolxism? Peste 10000, peste un milion de ani cine îşi va mai aminti de religia creştină? Căci umbră şi vis este lumea acesta.

citat din
Adăugat de George Aurelian StochiţoiuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Toţi cei care vin la biserică dovedesc vor să-l caute pe Dumnezeu şi să-şi sfinţească viaţa. Dumnezeu să vă binecuvânteze, puteţi ajunge sfinţi în Împărăţia Sa! Nu-l refuzaţi pe Hristos atunci când, în fiecare duminică şi sărbătoare, vă cheamă la biserică, pentru că vă cheamă deveniţi sfinţi.

citat din
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

"Eu" nu l-a simţit şi nu-l poate simţi niciodată pe Dumnezeu! Tot ceea ce poate simţi "eu", este separarea lui "eu şi al meu." Chiar şi Dumnezeu pentru "eu" trebuie să fie musai creştin. Doar aşa, schilodindu-l la separe, la o apartenenţă, "eu" îl poate "simţi" pe Dumnezeu! Dumnezeu nu poate fi simţit, pentru că nu e un al doilea, nefiind un al doilea, EL nu este un obiect al percepţiei ca să îl putem simţi. Tot ceea ce simţi este ideea ta despre "Dumnezeu" pe care o însufleţeşti până la emoţie. Dar e Dumnezeu atât de evanescent pentru a fi prins in superficialitatea simţirii?

citat din
Adăugat de George Aurelian StochiţoiuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Dumnezeu care este o destinaţie la capătul unui drum trebuie să lipsească de aici şi acum, iar asta e culmea absurdului... Nu-l poţi vedea pentru că îl cauţi cu mintea. Când o vei face cu inima vei privi tăcut, după identitatea căutătorului de care nu te-ai îndoit niciodată până acum. De Dumnezeu te-ai îndoit, dar de tine nu. Procedează exact invers. Dacă cel care caută e doar un gând din mintea ta prins în capcana memoriei şi a trecutului? A vedea tu eşti Dumnezeu, înseamnă a nu mai găsi în tine nici măcar o urmă de minte, deci de dualitate.

citat din
Adăugat de George Aurelian StochiţoiuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Orice gând despre Dumnezeu indiferent cât de evlavios ar suna, doar hrăneşte separarea de Dumnezeu! Iată de ce pustnicul, călugărul, etc., continuă să se simtă un veşnic păcătos, pentru că el se i-a în continuare gândul Efemer care doar îl desparte de Dumnezeu! Adevărata smerenie, adevărata evlavie apare doar atunci când tu dispari topit in inima lui Dumnezeu, dar într-un astfel de caz tu nu mai poţi vorbi despre "tine" nici ca păcătos, nici ca virtuos, nici ca om, nici ca Dumnezeu, înţelegi?
Noi nu suntem născuţi, doar gândul din zi visează că e corpul care face, şi de aici iluzia păcatului sau a virtuţii, care nu-i nimic altceva decât deşertăciune.

citat din
Adăugat de George Aurelian StochiţoiuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

"Eu-Sunt" nu e grupul de două cuvinte, e faptul sunteţi, e faptul aici, acum sunteţi. "Eu-Sunt" sau conştiinţa primară e una şi aceiaşi într-o căprioară, în voi, într-un purice, sau într-o salcie. E VIAŢA! E unul şi acelaşi fapt de "A-Fi", nu e particular decât prin "eu"-l personal cu care vă identificaţi voi şi vă izolaţi în/ca persoană, altfel, faptul de "A-Fi" e însăşi Dumnezeu cel viu, viaţa, Numenul manifestat ca fenomen. NU E NICI O DUALITATE AICI! Aşa înainte de a face afirmaţi prosteşti gen: "Mai întâi dispare "eu". Care vezi, doamne, te pomeni observatorul şi apoi se dizolvă "sunt" care vezi, doamne, o fi martorul, ar trebui vedeţi doar gândurile din căpăţâna voastră năroadă şi din ochii voştri fixaţi de frică ca în filmele de groază se pot diviza. "Eu-Sunt" nu se poate diviza că e viaţa si nu gândurile voastre sterile cu care încercaţi să o prindeţi pentru a o vinde celor naivi şi creduli. CÂND PREZENŢA SAU "EU SUNT" INTRĂ, SE RESOARBE ÎN ABSENŢĂ, nu e pe bucăţi că nu sunt două stări, NU E NICI O DUALITATE, e doar NUMENUL/ABSOLUTUL, MANIFESTAT CA ŞI FENOMEN SAU "EU-SUNT"! PAM, PAM.

citat din
Adăugat de George Aurelian StochiţoiuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Dumnezeu este o fiinţă. Dumnezeu este o fiinţă separată de univers. Dumnzeu este o entitate separată de noi, dar ne cunoaşte toate gândurile. Nu-ţi imagina că Dumnezeu vrea -i purtăm vreo credinţă şi că vrea ne sacrificăm viaţa pentru el. Dumnezeu este o fiinţă avansată, nu vrea stăm în genunchi în faţa lui. Dumnezeu nu vrea ne simţim datori faţă de el că ne-a creat — de aceea nici nu apare şi nu ne spune nimic. Dumnezeu nu vrea stăm ne gândim la el şi să spunem că viaţă este un păcat în faţa lui.

în Mintea condcue lumea (iulie 2013)
Adăugat de Iustinian CruceanuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Frankie Dunn: Jur pe Dumnezeu, părinte, e păcat. Dacă o ţin în viaţă, o omor. Ştiţi ce înseamnă asta? Cum să evit asta?
Părintele Horvak: Nu faci nimic. Te îndepărtezi, Frankie. O laşi în mâinile Domnului.
Frankie Dunn: Nu cere ajutorul Lui Dumnezeu. Pe al meu îl cere.
Părintele Horvak: Frankie, te văd la slujbă de aproape 23 de ani. Singura persoană care vine la biserică atât de mult este aceea care nu se poate ierta. Orice păcate ai avea, niciunul nu se compară cu ăsta. Să uiţi de Dumnezeu, de Rai şi de iad. Dacă faci asta, vei fi pierdut. Nu te vei mai regăsi.
Frankie Dunn: Deja numai pot regăsi.

replici din filmul artistic O fată de milioane, scenariu de , după F.X. Toole
Adăugat de Raluca BuharSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

I: Cum arată Dumnezeu? Are el o imagine? Aparţine el vreunei religii? A. M: Dacă tu ca şi alţi 99% din căutători, cauţi o imagine de sfinţenie, cum vei putea vedea că nu eu, ci chiar tu eşti Realitatea ultimă, Sinele sau Dumnezeu? Mintea crede cu putere că Dumnezeu, Sinele este undeva cândva, în aşa fel încât tu în veci să nu te poţi scălda pe deplin, chiar Aici, chiar Acum, în El. Mintea e înnebunită după smintita şi nu smerita dualitate; "tu, piosul credincios şi Dumnezeu judecătorul din ceruri". Dar atâta timp cât "tu exişti", Dumnezeu nu va avea loc de CREDINŢA ta în el. Renunţă, aşadar, la orice imagine sau gând despre Dumnezeu, şi acum vezi ce rămâne complet neîntinat de gând? Când nu o să mai încerci -L găseşti pe Dumnezeu, cu separarea numita "credinţa sau gândul meu care vrea -L descopere pe Dumnezeu", atunci Dumnezeu va lua pe deplin locul "eu"-lui tău. Aruncă chiar acum în aer nu doar orice imagine, ci mintea însăşi şi această Libertate sau Realitate Ultimă, lipsită de orice imagine de sfinţenie te va îmbrăţişa pe deplin. Tu eşti aceiaşi libertate pe care o sunt şi eu! Dumnezeu sau Libertatea este liber nu doar de orice religie, ci însăşi de curgerea timpului, însă absolut toate religiile se închină timpului şi deci sunt trecătoare.

citat din
Adăugat de George Aurelian StochiţoiuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

A. M: Frumuseţea magnifică a Lui este că de fiecare dată când te întorci la Dumnezeu, Dumnezeu este deja Aici îmbrăţişându-te.
I: Atunci de ce sămai întorc la El. De ce să-l mai caut? A, M; Pentru a-l simţi măcar odată şi tu îmbrăţişarea Lui şi nu doar gândul din capul tău, Pentru a ucide separarea, distanţa falsă şi falsul sentiment exişti tu şi nu vezi că pretutindeni există Doar EL! Gândul îţi oferă falsul sentiment al existenţei, dar EL te face vezi că nu există nici o separare, doar visai asta şi coşmarul numit "tu" ia sfârşit în disoluţia în EL.

citat din
Adăugat de George Aurelian StochiţoiuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Oare este Dumnezeu monopolul unei religii sau vreunui presupus fiu a lui "Dumnezeu"? Pentru Iisus Hristos nu a afirmat niciodată o astfel de trăsnaie? EL a spus, eu şi Tatăl unul suntem, dar tu cum de eşti a doua? Cum de exişti tu şi Dumnezeu? Când te-ai desprins de EL, de ai devenit sclava unei religii primitive? Oare câţi dintre creştini realizează că se închină la mintea lor şi nu la Dumnezeu, sau Hristos? Şi ce altceva ar fi asta decât cretinism, înapoiere mentală? Pentru dintre agnosticul sau ateul care nu crede în nimic şi creştinul care crede în mintea lui travestita în Dumnezeu, adevărat, adevărat vă spun, căci primii doi sunt mult mai apropiaţi inimii mele, sunt mult mai apropiaţi libertăţii, decât ultimul? Doar în numele unei religii cretine, oamenii sunt purtaţi în războaie, sunt arşi pe rug, iar simbolul chinului lui Hristos şi nu viaţa LUI, le devine o mortuară călăuză, pretinzând căci crucificarea, ne aduce aminte de chinul lui Hristos şi nu de cât de cruzi şi imbecili sunt oamenii. Ceea ce i s-a întâmplat acum 2000 de ani lui Hristos continuă şi azi, îi fie crucificată învăţătura iubirii lui, ca şi cum crucificarea ar fi o virtute?

citat din
Adăugat de George Aurelian StochiţoiuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Căutare

Căutări recente | Top căutări | Info

Fani pe Facebook