Fabulă mitologică

Apollo, zeul plin de farmec, cu faţa blândă şi candidă,
S-a-ndrăgostit, ireversibil, fatal, de o cariatidă,
Ce templul îl ţinea pe umeri, dar suportând senin povara,
Doar venele-i trădau efortul, ascunse-n piatra de Carrara.
Din flaut el cânta într-una, de dimineaţa până-n noapte
Şi-i mângîia cu mâna trupul cu rotunjimi de mere coapte,
Iar piatra brusc înfiorată de-a sa dovadă de amor,
Chiar rece şi nesimţitoare, se revolta-n interior.
Doar noapţile, pe întuneric când luna-i rătăcea pe chip,
Plângea sublima cariatidă cu lacrimi pure de nisip,
Curgând ca o clepsidră vie, pe piatra rece de granit,
Tânjind la o îmbrăţişare, la un sărut nepreţuit.
Trecură ani şi ani de zile, Apollo nu a renunţat,
Îmbrăţişând statuia care, îndrăgostită, a cedat
Şi a făcut un pas spre dânsul, uitând de toate şi de sine,
Spărgându-se fatal în cioburi, iar templul falnic, în ruine.

Morala 1
Chiar dacă pare calmă, rece şi cu picioarele pe vatră,
De-o mângâi şi îi dai cadouri, nici o femeie nu-i de piatră!

Morala 2
Când dragostea o copleşeşte, femeia cade în greşeală,
Chiar dacă toată lumea crede, că-i uşă de la catedrală.

Morala 3
Femeia este stâlpul casei, din zori şi până-n asfinţit,
Dar totu-n jur se prăbuşeşte, de face doar... un pas greşit!

fabulă de Valentin David
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

E atât de rece

E atât de rece primăvara care a venit,
Ca sărutul tău care mi-i l-ai dat la despărţire.
De atunci viaţa îmi pare o lamă de cuţit
Fără tine dulcea şi gingaşa mea iubire.

E atât de rece primăvara care a venit
Căci chiar nici pomii nu mai vreau să dea în floare.
Şi sufletul meu de durere e răvăşit,
Fără tine dragostea mea cea mare.

E atât de rece primăvara care a venit
Chiar dacă soarele mai des răsare.
Lumea îmi pare un alb infinit,
Îngropată toată în ninsoare!

E atât de rece primăvara care a venit,
Dar în suflet mai am o speranţă!
Că soarele care a răsărit,
O să topească lumea mea de gheaţă.

poezie de Vladimir Potlog (2 aprilie 2023)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Replică la poezia "Un păcat numit Apollo" de Violetta Petre

Eşti iubirea vieţii mele, m-ai ales dintre o mie
De bărbaţi, tânjind să-ţi fie animal de companie,
Chiar de-s Doberman, pur sânge, suplu, sprinten şi voinic,
Mi-ai pus numele Apollo... pentru tine sunt prea mic!

Îmi pui zgarda la plimbare seara-n drumul spre oraş,
Mă alergi prim magazine, şi apoi îmi dai relaş,
Mă adapi cu poezie şi când poposim la mall,
Îmi dai bere la cutie, însă fără alcool!

Jos, în aurita cuşcă îmi arunci, zâmbind, un os,
Mi-au căzut de-o vreme dinţii şi-i bătrân, nu-i bun de ros,
Ochii m-au lăsat, iar lanţul, scurt, mă face să turbez,
Aş da tot ce am pe lume, pentru-o zi de maidanez...

Însă stând ca o mumie, împăiat pe-o canapea,
Până-n ultima secundă, aprig te voi blestema:
Sper ca-n paiele din mine să se înmulţească molii,
Să-ţi atace astrahanul şi să-ţi intre în fotolii,

Căci geloasă, posesivă, nu o să m-arunci de-acolo,
Chiar şi mort, cu ochi de sticlă, tu mai crezi că sunt Apollo!

poezie de Valentin David
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Efectele geloziei

Vulpoiul, cu o viaţă grea, mizeră,
Fiind un biet şofer de gunoieră,
Ce viaţa-l condamnase la canoane,
Căci zilnic încărca la tomberoane,
Avea în vizuină-o soţioară,
Incandescentă ca o zi de vară,
O vulpe mai subţire ca nuiaua,
Că pe masculi îi apuca damblaua.
Dar într-o zi de marţi, cam fără chef,
Vulpoiul îl rugă, umil, pe şef,
Să-i dea soţiei sale-un loc de muncă,
Să nu mai spele vase în speluncă.
S-a adunat pădurea, ca la urs,
Când vulpea a venit să dea concurs,
Iar şeful, constructiv, i-a-ntins o mână
Şi a testat-o timp de-o săptămână.
Chiar dacă nu era prea educată,
S-a dovedit extrem de talentată
Şi-arzând etape, cu CV-ul gol,
Ajunse vulpea şef la Protocol!
Se descurca-n diverse situaţii,
Vulpoiul era dus în delegaţii,
C-a avansat şi dânsul, va să zică,
Şi-acuma conducea maşină mică.
Cu cât lucra vulpiţa mai din plin,
Vulpoiul rătăcea prin Severin,
Ba chiar ajunse singur şi pribeag,
Ca să păzească via-n Babadag...
Cum vorbele au început să iasă,
Vulpoiul a bătut cu pumnu-n masă
Şi-uitând de politeţe şi sfială,
S-a dus la şef, să-i ceară socoteală.
Nervos, acesta l-a concediat,
Dar îmbunat de vulpe, l-a iertat
Şi astfel a ajuns, din răzbunare,
Vulpoiul muncitor la vidanjare.

Morala 1
Când eşti sărac, gelos, mereu plecat,
Nevasta-ţi face viaţa de rahat.

Morala 2
De muncă uneori îţi piere cheful,
Când soaţa ta pe mână e cu şeful.

Morala 3
Degeaba soţu-i pe volan cu mâna,
Când doar soţia poate trage frâna!

fabulă de Valentin David
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rondelul toamnei care o să plece

Chiar dacă plouă şi-i destul de rece
Tot am să visez la cerul meu senin
Ascuns acum de nori de ebenin
Ce încearcă soarele iar să mi-l înece

Şi toamna asta ştiu că o să plece
Lăsând în mine urma-i de canin.
Chiar dacă plouă şi-i destul de rece
Tot am să visez la cerul meu senin

În visuri nimeni nu mă poate-ntrece...
Am şi acum acelaşi suflet adolescentin
Să cred că dincolo de gându-mi fulgarin
E veşnica mea vară ce nicicând nu trece
Chiar dacă plouă şi-i destul de rece.

rondel de Bogdan Nicolae Groza
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Femeia mea

Femeia mea nu se aseamănă cu altele,
Are fluiere fine, şolduri prelungi,
Mijloc subţire de frică-ai că-l frângi
Uneori cred că soră-i cu algele.

Teamă aş avea chiar de-a o-atinge,
Când lacrimă-i ce pe-obraji se prelinge,
Şerpoaică, ce se strecoară în iarbă
Cu pielea când rece când caldă.

Femeia mea are pasul uşor,
De o strâng în palme se preface în fum,
Lasă în urmă doar miros de parfum
Şi se-adună toată într-un nor.

Nu muşcă, nu latră, nu zgârâie
Doar dacă-i pui zgardă mârâie,
S-o-nfurii să nu te pună ispita
Se preface-n scânteie dând cu copita.

Femeia mea miroase a vară,
În fiece zi în alt fel înfloreşte,
Ba chiar într-o zi eu cred c-am zărit
Femeia mea prefăcută în peşte.

Femeia mea nu-i ca alte femei,
Sfredel o simt şi când doare arcuş,
Fină mătase mereu pielea ei
Cred că întrece chiar ursul de pluş.

Gura ei nu-i ca alte guri,
Un sărut de-ndrăzneşti ca să-i furi
Sărutul de-nceput o să ceară altul
Pe mine odată mă puse păcatul!

Femeia mea este tare şucară,
Iese în urbe la ceasuri de seară,
Şi-oricât de mare în urmă-i e turma
Ea numai mie îmi caută urma.

poezie de Valeria Tamaş
Adăugat de valeria
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fără comentarii...

Chiar dacă toamna rece
Pare monotonă, tristă,
Nu înseamnă că de-acuma
Să-mi ţin nasul în batistă.

Sau să-mi iau din cui paltonul,
Pentru a nu-ngheţa de frig,
Nu vreau ca să-i ţin isonul,
Dispoziţia să-mi stric.

Lasă-mi bată ea în strună,
Iată, vara caldă trece,
Eu îmi zic mai mult în glumă,
Chiar se face timpul rece.

Dar păstrez considerentul,
Şi concluziile tale,
Mă îmbrac tot în cămaşă,
În picioare-mi iau sandale.

Nu ţin cont nici dimineaţa,
Când văd bruma pe pervaz,
Nici când aerul cam rece,
Mă-nroşeşte în obraz.

poezie de Mihai Leonte (1963)
Adăugat de Mihai Leonte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Miez de noapte

Scriu versuri şi atât.

Să dorm nu pot deloc

şi-aş vrea să mai visez,

să-mi amintesc primul sărut,

când timpul s-a oprit în loc.

Să-l recreez...

.

Noaptea m-acoperă

Iar eu mă pierd în vers

precum într-un abis.

Privirea- i ca o negură

şi mă apuc de şters,

căci nu-i nimic de zis.

.

E prea mult haos.

Mă-nvârt în jurul meu

şi tot nu mă găsesc...

Va fi şi mai frumos,

dar nu chiar curcubeu.

Oricum, de pot, zâmbesc.

.

Să fii tu bine, cititor!

Dorinţa va rămâne

mereu la fel.

Voi încerca să zbor

şi să culeg doar bine,

să ne-nfruptăm din el...

.

Devine tot mai rece,

iar trupul cade greu,

alunecând spre sol.

Aş vrea să pot petrece,

dar ăsta sunt doar eu

pierzându-mă în gol.

.

Ascult doar pianul.

Mă bucură de dor

şi mă-nţelege.

Tristeţea - straniul

sentiment. Un nor

ce nu mai merge...

.

Dar ne veghează luna

pe amândoi deodată.

E noapte iar.

Puternică-i lumina

ce zice – niciodată,

nimic, nu-i în zadar.

.

Nici dragostea pustie,

nici sufletul pătat

cu întuneric.

Căzături să tot fie.

În timp am învăţat

să mă ridic...

​

poezie de Pleşa Dragoş Florian din Poezie
Adăugat de Pleşa Dragoş Florian
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lebăda iubirii

Iubirea-i minunată,
O lebădă în zbor
De dor mereu purtată
Pe cerul fără nor.

Şi simţi că viaţa este
Un dar nepreţuit,
O tainică poveste,
Un vis fără sfârşit.

Te-mbată fericirea
Trăieşti pe curcubeu,
A ta e strălucirea,
Te plimbi cu Dumnezeu.

Dar puşca ticăloasă
Ţinteşte fără greş,
Iar lebăda frumoasă
Devine doar un leş.

O strângi la piept îndată,
O vrei iar înapoi,
O împăiezi, da'- i moartă,
E rece ca un sloi.

Chiar dacă plângi amarnic
Şi-i mângâi trupul blând,
Din zborul ei năvalnic
Rămâne doar un gând.

poezie de Octavian Cocoş (2 februarie 2022)
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Femeia

Femeia este ceva minunat
În viaţa fiecăruia bărbat
Ea face bărbatului viaţa frumoasă
Chiar şi cu o vorbă duioasă

Şi-n fiecare zi ea este cu el
La bine, chiar şi când e rău,
Ea ştie mereu cum trebuie să facă
Să-i fie bărbatului viaţa dragă.

Femeia-n viaţa fiecărui bărbat
Este ca o rază de lumină
Arde mereu şi niciodată nu se stinge,
Dă numai caldură şi nu frige.

Ea îl iubeşte zi de zi necontenit,
Îl face pe bărbat ca să se simtă iubit
Şi chiar de nu simte iubire, ea
Face ca bărbatului mereu să-i fie bine.

Femeia e ca un vis real,
Un vis ce zi de zi noi îl trăim,
O vezi, dar este greu s-o înţelegi,
O simţi, dar este greu să o atingi.

Şi inima e greu ca să i-o frângi
Pentru că niciodată nu se dă bătută
Pentru că femeia în fiece zi luptă
Chiar şi atunci când nimeni nu vrea s-o asculte.

Ea nu lasă un lucru neterminat,
Gândeşte diferit faţă de bărbat
Şi duce la sfârşit orice început
Chiar dacă are doar de suferit.

Femeie rea pe pămant nu există,
Există doar femeii rău preţuite
Pentru că insuşi cuvântul femeie
E cel mai bun lucru din lume.

Femeia este ca un talisman
Şi peste tot bărbatul doreşte s-o ia
Pentru că ea are grijă de el
Şi îl păzeşte de tot ce este rău.

Curaj femeia îi dă unui bărbat
Chiar dacă nu-i bărbat adevărat,
Şi face din el un învingător
Chiar şi atunci când e pe locul doi.

Nu poţi cunoaşte o femeie cu adevărat
Chiar dacă crezi că multe ai aflat,
Să afli tot despre o femeie
E ca şi cum ar treubui să zbori la stele.

Nici timp nu am avea destul
Ca să cunoaştem un ideal necunoscut,
Ca să cunoşti măcar puţin pe o femeie
Mai bine las-o să te cunoască ea pe tine.

Fară femeie viaţa unui bărbat
E fară sens, el pare neînsemnat,
Aşa că trebuie mereu să le iubim
Să le stimăm şi să le preţuim.

Şi chiar de uneori ele ne par rele
De fapt ele sunt cele mai bune,
Aşa e stilul lor de a ne spune
Că ceva noi am făcut greşit

Sau poate puţin noi le-am iubit
Şi vor să le iubim puţin mai mult,
Să le-aratăm în fiecare zi
Cât de importante pentru noi ele sunt.

Şi ele sunt ceea ce ne-am dorit
Şi nu ne dorim altceva nimic,
Doar timp ca să le putem iubi
Şi să le arătăm tot ce simţim.

Femeia iubeşte-o zi de zi,
În braţe mereu trebuie s-o ţii,
Că daca ea va obosi
Viaţa frumoasă noi nu vom mai simţi.

Şi de aceea trebuie să ştim
Cum să le-alinăm, cum să le preţuim,
Ca nicioadată să nu ne plictisim
Lângă femeia pe care o iubim.

poezie de Serghei Ţurcan
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cioara vopsită

Cioara, ce clocea de-o lună ouăle într-un cuibar,
Când veni curând sorocul, observă ceva bizar:
Printre puii ce ieşiră, de un negru-abanos,
Se mişca o arătare c-un aspect cam dubios,
Albă mică şi fragilă, gureşă din cale-afară,
Dar ca glas, indubitabil, croncănea precum o cioară.
Îngrozită, panicată, vrând micuţul să-l ascunză,
Soţul său să nu îl vadă, l-a acoperit c-o frunză
Şi cu gândul să evite diferendele nebune,
L-a vopsit pe de-a întregul, tăvălindu-l în cărbune.
Şi aşa trecu de criză, evitând o confruntare,
Dar fugi ca o furtună la bătrâna vrăjitoare.
Cotoroanţa, ascultând-o cu un aer cam tălâmb,
O-ntrebă de e cuminte, de-a călcat vreodată strâmb,
Dacă e însărcinată, de-a luat penicilină,
Dacă a făcut vreodată dragoste şi pe lumină,
Dacă s-a scăldat în lapte, dacă-n timpul ce-a fost grea
A mâncat mai des lactate, caşcaval sau telemea.
Cioara a răspuns spăşită că a mai păcătuit,
Însă cu cioroii tineri, de un negru-antracit,
Dar şi-a amintit cu spaimă de un sumbru amănunt:
Că greşise, doar o dată, c-un bătrân croncan cărunt,
La un chef ce se ţinuse într-n plop de protocol.
El era cioroiul alfa, şeful peste-ntregul stol
Şi a condiţionat-o să-i dea post la un birou,
Cu-avantaje sexuale, deci i-a afectat un ou.

Morala 1

Frunzele, chiar de la Eva, verzi, uscate, mari sau mici,
Pot ascunde pui de cioară, dar şi alte păsărici.

Morala 2

Sunt ciudate fenomene şi se cade în ispită,
Când pe la birou se umblă cu o cioară cam vopsită.

Morala 3

Părul negru nu-i în stare nici în grup, câteodat',
Ce e apt să săvârşească, lesne, părul grizonat.

fabulă de Valentin David
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sub semnul lui Brâncuşi

Când umbra se lungeşte în asfinţit de soare,
Chipul cioplit în piatră al,, Porţii de Sărut''
Cu vraja şi sublimul smintiţi în sărutare,
Ascultă cum finalul imploră început.

E locul unde piatra sărută timpul mut,
Cuvântul zugrăveşte din inefabil fraze,
Iar ochii largi sub pleoapă deschişi în absolut
Îşi caută lumina în spaţiul dintre raze.

L-au dobândit poporul, obârşia şi vatra,
Ca binecuvâtare a codrilor prin lut
Şi l-au jurat pe cruce la poarta de sărut
Să ştie tot românul că-i frate şi cu piatra.

O operă a lumii cum nu mai este alta
A scos din piatra sacră nimic şi absolut
Trudită-n praful stelei din care s-a născut
Din dragostea ciocanului cu dalta

poezie de Ovidiu Vasile
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doar tu îmi trebuieşti

Doar tu îmi trebuieşti, doar tu! - repete
acestea inima-mi de-a pururi, pe-ndelete.
Dorinţi ce zi şi noapte-mi dau târcoale –
sunt calpe toate, până-n sâmburi goale.
Cum noaptea ascunde-n întunericul din sine
nestăvilita ei cerinţă de lumină -
chiar astfel din adâncul meu, din mine,
răsună cântecul:
"De tine am nevoie, doar de tine!"
Şi cum furtuna-şi vrea sfârşitul în tăcere,
chiar când tăcerea o loveşte cu putere -
revolta mea loveşte-n dragostea de tine,
şi totuşi strigă:
Pe tine doar te vrea, pe tine!

poezie celebră de Rabindranath Tagore din Poeme
Adăugat de gyongy
Comentează! | Votează! | Copiază!

Statuia de mândră floare

În curtea mareşalului Amor
Se beau licori în cupele de dor,
Povestea-nlănţuieşte toţi supuşii,
Bucuria-i spânzurată-n stâlpul uşii.

În curtea mea stau singur pe o piatră,
Umbrele dansează în cascadă.
Mareşalul Amor iese din veşnicie,
Învăluit de îngeri şi de poezie.

Acum e linişte. Piatra deşelată
Primeşte raze dulci şi se dilată,
Sub ochii de clepsidră iubitoare
Creşte statuia ta de mândră floare!

poezie de Marin Moscu
Adăugat de Marin Moscu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Femeia e o carte scrisă

"Femeia e o lume de mister!?"
Femeia e o carte scrisă, rămasă-n biblioteca tristă
Definiţia divină a femeii e chiar acel sâmbure de viaţă
Ce va răsări din piatră seacă,
Ea, e chiar acel pântece necesar pentru o nouă viaţă.

"Dorinţă şi speranţă în neant?"
Acea nimfă căutată de zeii Olimpului??
Da, este chiar ea o definiţie a frumuseţii şi artei
Ce se etalează-n faţa ta.
Acea oglindă,
Chiar deşartă ispită!
Ce nu răspunde imediat durerii tale.

Femeia a înviat odată cu tine, odată cu viaţa
Şi nu va risipi acele sentimente pure, în nisipul infertil
Ea, dănuie în zi sau noapte, cu magice surâsuri vii
Ea este însuşi lumea toată.
Ea este arta.
Poezia.

poezie de Ileana Nana Filip
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De ce m-aş întreba când ştiu...

Nu tremurau salcâmii sub gerul iernii,
se scuturau doar crengile de chiciura cea rece,
Iar prin văzduh vântul trecea vuind,
de-atâtea nopţi îngenuncheate unui gând ce trece.
Nu se scurgeau prin timp trăiri efemere,
se adunau în amintiri plăcute,
Chiar dacă-ades, chiar şi prin vreme,
rămâneau tăcute şi mute.
Nu se-ascundeau stelele după norii cei gri,
se aprindeau în fiecare noapte pe bolta cerească,
Chiar dacă uneori doar pe cerul sufletului meu
mi se părea că e întuneric într-o noapte atât de albastră.
Nu îmi era frig, poate doar puţin teamă,
că viaţa se va scurge-n nemurire,
Dar tot speram ca într-o zi să îi dau
sensul spre o nouă mântuire!

poezie de Liliana Andrei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Piatra Soarelui

Pământul sub el ascunde,
Fel de fel de piatră rară.
Una, după cum se-aude,
Este chiar piatra de moară.
Alta-i de granit, e mare.
Este piatra cea mai tare.
Una-i neagră, alta-i albă,
Se poartă-n formă de salbă.
Alta-i stâncă neclintită,
În ea crucea e cioplită.
Unele sunt scumpe perle,
Le poţi purta ca mărgele.
O alta are grad înalt
Şi se numeşte diamant.
Dar cea mai scumpă omului
Este Piatra Soarelui.
De mii de ani o căutăm
Şi niciodată n-o aflăm.
Piatra Soarelui, cea rară,
Pentru noi e o comoară.
Cu ea putem ca să vedem
Ce este dincolo de cer.
Dezlegăm orice blestem,
Nimic nu mai e mister.
Cu ea putem descoperi
Enigma Universului.
Iar pe pământ putem grăbi
Prezentul viitorului.

poezie de Dumitru Delcă (2 iulie 2012)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Este fatal când piatra aruncată de mâna Timpului atinge cupa vieţii.

Bakî în Elegie la moartea lui Soliman Magnificul
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Apoi am atins piatra

apoi
am atins piatra smulsă deşertului
şi nisipul viitoarelor deşerturi
mi s-a lipit de degete
fire de nisip
şi de memorie
în armonie minerală
memorie întoarsă
faţă în faţă
piatră deşert
în uitare-memorie
zi şi noapte
sub piatra cea roşie
se aşterne un strat de praf roşu
piatra se înconjură de viitorul deşert
zi şi noapte
sub piatra verde
se aşterne un strat de praf verde
piatra se înconjură de viitorul deşert
noapte zi
sub piatra roz
se aşterne un strat de praf roz
zi noapte
noapte zi
se aşterne viitorul tuturor pietrelor

poezie de Marlena Braester din Uitarea dinainte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

De ce scriu despre Prostie

Pot să tac şi să-nchid ochii, să nu-mi plece-n zbor cuvântul,
Când Prostia e stăpână practic pe întreg Pământul?!
Când ea e zeiţa care are cei mai mulţi supuşi,
De la múritori de foame pân' la regii cei sus-puşi?!

Chiar de n-are niciun templu, e vestită, cu renume,
Căci precum Erasm ne zice, templul ei e-ntreaga lume.
Déşi este ponegrită zi de zi şi ceas de ceas,
Toată lumea i se-nchină, ba şi zeii din Parnas!

Nu doar oamenii, chiar zeii, ca o culme-a ironiei,
De când este lumea lume, toţi plătesc un bir Prostiei,
Însă una este, frate, s-o faci rar, doar din greşeală,
Şi-alta este ca să fie starea ta cea naturală.

poezie de George Budoi din Dicţionarul prostiei (17 august 2013)
Adăugat de George Budoi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ritualuri matinale la 60 de ani

I-o serveam nevestei dimineaţă
Şi pe frig năprasnic şi pe soare,
Dar de-un timp, imi spune verde-n faţă,
C-a îmbătrânit şi e prea tare.

Am mai pus vreo două căni de apă
Şi m-am prezentat cu ea degrabă
Dar mi-a repezit precum o ţoapă,
Pretextând că-I lungă, dar e slabă.

M-a şocat cumplit schimbarea sa,
Constatând că nu-i ca înainte
Şi i-am spus atunci s-o facă ea...
Dar era prea neagră şi fierbinte.

A mai pus şi cuburi reci de gheaţă
Zahăr cu miros de mere coapte,
Dar acum i-am spus-o verde-n faţă
Că e rece şi-o prefer cu lapte.

Am chemat vecina, o versată,
Ce gustând, verdictul să ni-l spună
Şi a spus că-i dulce, aromată,
Nu e nici prea scurtă, deci e bună!

Morala

Ca sexagenar n-ai mare vină,
Când îţi bei cafeaua la vecină...

poezie de Valentin David
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!