Facere

Îşi poartă mâna pe un trup de lut,
Peste-a lui viaţă, peste chipul mut
Pe care dintru totdeauna l-a ştiut,

Că poate să respire în neştire,
Pe un pământ de rouă şi iubire,
Dar lutu-i slab, se macin-a murire...

Şi imediat după creaţie, îl eliberează
Pe omul care moare şi visează,
Sperând că taina vieţii n-o trişează;

Tu mâna porţi pe trupul meu,
Eu mâna port pe trupul tău,
Naştem alt trup în Dumnezeu

Şi suntem doi şi suntem goi,
Ca într-o noapte de război,
În care moartea a uitat definitiv de noi,

Tu mâna porţi să mă supui,
Să mă deţii, să mă răpui,
Sunt patru mâini care trişează voia Lui,

Pe un pământ ce geme tulburat,
Uitat în veşnicia de păcat,
A primei guri de aer respirat.

poezie de Silvana Andrada Tcacenco
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vindecarea ce ucide

Poartă-ţi mâna peste trupul meu
Ca un Adam rănit la coastă,
Cel făurit de Dumnezeu
Şi care zbate să trăiască,

Rană îţi sunt, adâncă plagă
Şi numai timpul va decide
Dacă-ţi sunt rana cea întreagă
Sau vindecarea ce ucide

Ca o iubire fără soartă,
Intr-un regat al unui zeu,
Stăpân peste o lume moartă,
În care mai trăiesc doar eu

Şi mângâie-mă precum judec
Dezastrul din durerea-n sine
Şi mângâie-mă să mă vindec
De ruperea mea dintru tine.

poezie de Silvana Andrada Tcacenco
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Care tu, care eu?

Care tu, care eu,
Când noi doi suntem una?
Ce înseamnă furtuna,
Ce înseamnă la greu?

Tu ai luat locul meu,
Atunci ia şi cununa,
Care tu, care eu,
Când noi doi suntem una?

În iubire mereu
Ţelul e totdeauna,
Tu vei fi versul meu,
Eu condeiul şi mâna,

Care tu, care eu?

poezie de Mioara Anastasiu din Vise clandestine
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce-i omul!

Se închide Dumnezeu în cuiul meu
din mână şi nu îl înţeleg
Albastrul de iubire cum tot îşi lasă mâna,
Zidind o mânăstire în taina sa
Ce-i omul!
Lumina aprinzând se urcă
Dumnezeu la noi când decădem
O scara către cer şi-a îngustat cărarea,
El mâna şi-o întinde peste obrazul meu şi al tău
Cu literă de foc te cheamă la credinţă,
să dobândeşti lumina,
Să biruieşti şi moartea
Eu te iubesc, Hristoase, Domnul meu.

poezie de Lorin Cimponeriu din Călătorie spre steaua promisă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tezaurul bisericii este format din pietre vii care sunt şlefuite de Dumnezeu, şi nu de mâna omului, dar care sunt date robilor pentru a fi zidite în adevăratul trup, Trupul lui Hristos, Biserica neprihănită şi sfinţită, fără pată şi fără zbârcitură.

aforism de Ciprian Mureşan
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

frigul
de culoare amară
îşi trece mâna
peste aerul dilatat în ecou,
ca un trup îndelung de gând.

aşa începe?
muzica se învârte prin cameră...
ar trebui
să cos pereţii de tavanul ăsta emoţional
care se tot ridică pe vârfuri.

mă uit înapoi
după păianjenul pe care l-am hrănit
cu biscuiţi şi ochi de vrabie.
are acum
patruzeci şi patru de picioare
cu care se agaţă de imagini.
de obicei
stătea pe numele meu să mănânce.

(aici a apărut, a iubit şi a uitat o femeie)

mă aud
cum strig ferestrei să îşi închidă plaga.

curge un ger vâscos în mansardă.
cum să încălzesc înlăuntrul lui
înclinat ca o linie tristă?

poate să îmi înfig un somn vişiniu
între coaste...

poezie de Corina Daşoveanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu mă satur să privesc

Nu mă satur să privesc
florile câte-nfloresc.
Nu mă satur până mor
să mă mir de taina lor.
Să mă mir din ce răsar
macrimi de mărgăritar.
Să mă mir de unde vin
psalmii florilor de crin.

Nu mă satur să privesc
florile câte-nfloresc,
fiecare-n alt veşmânt
tors în taină din pământ.

Fiecare cu alt chip
tors din lut şi din nisip.
Fiecare cu-alţi fiori,
cu-alt parfum, alte culori.

Nu mă satur să privesc
florile câte-nfloresc,
să privesc şi să sărut
mâna care le-a făcut,

mâna ce le-a presărat
peste-o lume de păcat,
peste-o lume de noroi,
peste tine... peste noi...

poezie celebră de Costache Ioanid
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Se aude de dincolo de milenii glasul năpăstuiţilor lumii care strigă prin glasul năpăstuiţilor de astăzi, ca un ecou perpetuu; descoperiţi mâna criminală, mâna care a făcut atâta rău omenirii, mâna care lucrează mereu în umbră, mâna care se vrea mereu ascunsă, mâna care ne fură şi ne ucide, trecând triumfătoare spre eternitate.

Constantin Ţurai în Elemente de criminalistică şi tehnică criminală
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Umbre

pierduţi in noapte, rătăciţi,
ca două suflete stinghere
ne mai cred unii-ndrăgostiţi
de noi şi visele rebele.

nu ştiu că am murit demult
suntem năluci în noapte
doi oameni care merg tăcuţi
şi dincolo de moarte

e mâna mea? e mâna ta?
uscate-s amândouă
timpul a pus pecetea sa
şi a-nceput să plouă.

plouă cu lacrimi de sfârşit.
plecăm şi nu ştim unde.
am fost copii, suntem bătrâni
rămân in urmă umbre.

poezie de Doina Bonescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

La florăreasă

Un om intră la o florăreasă
şi alege flori
florăreasa îi împachetează florile
omul duce mâna la buzunar
să caute bani
bani ca să plătească florile
dar pe neaşteptate îşi duce mâna la inimă
mâna cu bani în ea
şi deodată cade
galben pe podea

Şi pe când el cade
banii se rostogolesc
şi buchetul cade
odată cu omul
odată cu banii
şi biata florăreasă rămâne acolo
cu banii care se rostogolesc
cu florile care se ofilesc
cu omul care moare
fireşte toate astea sunt lucruri foarte triste
şi-ar trebui să facă ea ceva
s-aducă poate un pahar cu apă
dar florăreasa e nepricepută
nu ştie biata florăreasă
de unde să înceapă

Şi sunt atâtea lucruri de făcut
cu omul acesta care moare
cu florile care se ofilesc
şi-apoi cu banii
cu banii care se rostogolesc
şi nu se mai opresc.

poezie celebră de Jacques Prevert
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântecul lebedei

Sunt ecoul ideii emise cândva...
În armonie precede cuvântul creaţiei,
Taina ei învinge orice formă de înţelegere a mea.
Din ţărână fost-am crescut, modelat
Pe calapodul ideii divine - sunt cântec unic!
Azi încă simt urmele degetelor pe trup,
Simt mâna arhitectului cum a modelat lutul
În care a fost însămânţat sufletul meu;
Şi cât de frumoasă a fost melodia naşterii mele!
Încă se aude ecoul ei...

Azi am simţit uitarea.
Uitarea mă împinge mereu înainte...
Chiar ea să fie marea trădare din mine?
Acum am înţeles, e mult mai clar:
Uităm că suntem muritori şi pierdem prezentul.
Şi iară simt acea mână peste trupul meu mereu grăbit
În traversarea-i către ceva necunoscut.
Dar dacă azi mâna a venit să culeagă recolta?
Vai ce păcat că învăţ să cânt ca o lebădă,
Tocmai acum când văd curcubeul peste lacul plin de nuferi!

Şi încă simt degetele pe trupul meu cum cântă,
Cântă melodia vieţii mele-n spre amurg.
Şi se aude ecoul ideii emise cândva,
Cum se pierde-n uitare,
Cu o mână întinsă spre scara timpului...
Scară prinsă la capete în vârtejuri halucinante:
Primul o consumă, celălt o naşte din nou,
Alergându-se în neştire prin spaţiu.
În timp ce lutul meu se preface-n ţărână,
Încerc să mă agăţ de scară, dar nu e palpabilă.

Fost-am oare o idee, sau am fost cândva?

poezie de Florin Armangic
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Suntem lumină din lumină

Motto:
"Suntem făptura lui Dumnezeu, după chipul şi asemănarea Lui, suntem copii Lui care greşim pentru că haina pământească a sufletului nostru etern, e prea greoaie şi nevrednica de cer, dar cu avânturile noastre spre frumos şi adevăr, suntem lumină din Lumină."
V. Pîrvan

Suntem lumină din Lumină
Copiii Domnului ne ştim
Cu haina de pământ, de tină
Ca şi copii noi mai greşim

Cu chipul Lui, faţă creştină
Din lut un înger noi zidim
Suntem lumină din Lumină
Copii Domnului ne ştim

În viaţa ce-o avem puţină
Nevrednici pentru cer ne ştim
Având însă la fel tulpină
Venim la El şi ne smerim
Suntem lumină din Lumină

poezie de Toma Adrian Frenţiu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

LA MOARTEA FRATELUI MEU, IULIAN

Din lut făcuţi suntem şi-n lut plecăm,
Dar tot din lut, mereu la Cer visăm;
De ce suntem de Cer mereu străini,
De ce, de-aici, noi nu plecăm divini?

S-a spus că noi de Cer suntem iertaţi,
Că-n cruce-i suntem lui Iisus toţi fraţi;
S-a spus că Înviere-i într-o zi,
Dar când va fi-nviere, când va fi?

Azi sufletul îmi este sfâşiat,
Că azi un frate-i este morţii dat,
De vechiul Iuda-atât de nemilos
Ce l-a vândut şi pe Iisus Hristos!

Tu, frate-al meu, plecat de pe pământ,
Vei fi în ceruri, cu Iisus, un sfânt,
Că-i eşti prin Cruce, frate viu, mereu,
Soldat al ţării şi-al lui Dumnezeu!

poezie de Pavel Lică din Rătăcitor prin cer
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fluture de noapte

Sunt un fluture de noapte
care îşi arde mereu aripile de cântec…
Sunt femeia
care aduce întrebări eterne în suflete…
Sunt eu...
cea care ucide apusul
cu umbre de vis...
Sunt mâna care mângâie
si gândul care sărută...
Sunt adierea vântului prin părul tău...
Sunt liniştea care se cerne deasupra luminii...
Atinge-mi faţa să afli
cum se aprind în mine felinarele sângelui!
Atinge-mi căldura
să poţi topi vorbele la flacăra
trupului meu!
Se cutremură amurgul în braţele mele
când te mângâi...
Calea Lactee îşi pierde urma în mine...
Eu sunt cea care te cheamă la festinul iubirii...
Eu sunt cea care întinde mâna spre tine
ca spre o oază de fericire...
Dă-mi cupa gurii tale să mă îmbăt cu abisul tău!
Dă-mi palmele să le adun
intr-o lacrimă de ploaie
care să spele toate nopţile plânse odată!

Modelează lutul meu
să poţi face din el
chipul adevărat al omului din mine!

Scrijeleşte cu buzele tale urme de dor
atât de dureros încât
să nu-mi mai treacă nicicând!
Şi nu te mai întreba ce se intamplă!
Suntem doar noi doi,
atât de puri
că albul e prea puţin alb
şi cerul prea puţin înalt
ca să poată ajunge până la el
ceea ce simţim:

infinitul fiecăruia dintre noi...

poezie de Lelia Mossora (6 martie 2004)
Adăugat de Lelia Mossora
Comentează! | Votează! | Copiază!

Destinele tuturor depind de bunul Dumnezeu: pretutindeni este mâna Lui.
În mâna Lui este viaţa şi moartea noastră.
Aici toate sunt date cu porţia şi porţiile sunt foarte mici.

Camelia Opriţa în Zidul gândurilor, WordPress.com (2020)
Adăugat de Filip Dobrin
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mestecând aceeaşi bucată de cer

Tu nu recunoşti timpul dintre noi,
îl striveşti sub picioare
privindu-mă-n ochi
ca şi cum trenul în care suntem
nu va opri nici într-o gară...

Secundele bat de acum
în trup de fluture
şi amândoi ne facem cruce
cu mâna celuilalt,
mestecând aceeaşi bucată de cer,
până când sufletele ne vor da bineţe
din ochii lui Dumnezeu...

poezie de Magdalena Dorina Suciu din Femeie, nu ţi-e îngăduit să mori!
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ne cunoaştem

Ne cunoaştem,
Ne-am întâlnit într-o zi
Pe pământ,
Eu mergeam pe o parte a lui
Tu pe cealaltă.

Tu erai aşa şi pe dincolo,
O, erai ca toate femeile,
Uite că ţi-am reţinut
Chipul.

Eu m-am emoţionat
Şi ţi-am spus ceva cu mâna pe inimă,
Dar n-ai avut cum să m-auzi.

Pentru că între noi treceau întruna maşini
Şi ape şi mai ales munţi,
Şi tot glohul.

M-ai privit în ochi
Dar ce să vezi?
În emisfera mea
Tocmai se făcuse noapte.

Ai întins mâna: ai dat de un nor.
Eu am cuprins de umeri o frunză.

poezie celebră de Marin Sorescu
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trupul omenesc este îngropat în pământ şi încetează să mai existe ca trup. Însă din elementele în care s-a descompus, asemenea celulelor seminţei de grâu, prin puterea lui Dumnezeu va învia un nou trup, nu unul stricăcios, neputincios şi fără de vlagă, ci un nou trup duhovnicesc, plin de putere, de nestricăciune şi de slavă.

Sfântul Luca al Crimeei în Puterea inimii (2010)
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Două celule de iubire

Două celule de iubire
Mi-au dăruit un trup şi-n el simţire,
S-au dăruit ca prigonitul sfânt,
Părinţii mei de pe pământ,

S-au dăruit întâi în mine,
Ofrandă-n lumea care vine,
Doar mai apoi s-au dăruit în ei,
Arhangheli sfinţi, părinţii mei

Şi-am învăţat să simt în sine,
Că universul este o miime
Din tot ce-ţi poate viaţa dărui,
Prin ochii zămisliţilor copii,

Că n-ai să treci în cruntă disperare
Prin lumea noastră oarbă, trecătoare,
Pe cruce fiind in ziua cea de Paşte
La pieptul unei mame care te-ar renaşte,

Când ai primit iubire în atomi de gând
Pentru eternitatea din pământ
Şi-apoi suflare sfântă în trăire,
În veacul care trece-n nemurire,

Că-n fond este atat de simplu să-ti urmezi menirea
Şi să sfidezi şi moartea şi nefericirea,
Ce nu vor reuşi în veci s-ascundă firii,
Celula stem, din definiţia iubirii,

Al tatălui ce-ţi este un răspuns în fapte
Al trecerii în zile dinspre noapte,
În curgerea destinului de zi cu zi,
Ca definiţie a verbului "a fi".

Chiar dacă tatăl meu mă ocroteşte dintre aştri,
Cu ochii lui frumoşi şi sincer de albaştri,
În mine şi-n copilul meu,
Este fărâma lui, adusă de la Dumnezeu,

O flacără ce niciodată nu se stinge,
Chiar dacă masca vieţii râde sau de plânge,
Pentru că-n a ei limbă şi destăinuire,
Toate cuvintele se termină-n iubire.

poezie de Silvana Andrada Tcacenco
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Dragul meu
are trup de biblie

străpunge în el
o zare
mâna lui Dumnezeu
îi înmulţeşte o floare

azi are în inimă
un cuib de cuc
o frunză vine înnebunită
să-i înverzească nuc

dragul meu
are trup de pentateuh
se îngrămădesc litere
să-l preschimbe în duh.

poezie de Cipriana Tanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Să uite poezia

Odată poezia chiar moartea mi-a răpit-o,
A plâns-o scurt, cu zbucium, apoi a risipit-o
Pe zări de roşii ceruri zidite in pământ
Dintru cenuşa notelor, ce-au ars în al meu cânt,

Rămasă mult prea vie în lumea- mi de visare,
Am căutat în sinea cuvântului ce moare,
Doar doua braţe să întind către iubire,
În care sa încapă o- ntreagă omenire,

Două priviri în care sunt lacrimile stinse
Şi care-i dau luminii doar spaţii necuprinse,
Ca două zâmbete ce bunăoară se-ntâlnesc
Într-un fior al umbrei pe cer Dumnezeiesc

Şi am iertat urâtul, ce nu s-a mai văzut
De-atâta întuneric fugit din început,
Prin versul calm, care i- a stins subtil făclia,
Puterii din pieire să- mi vadă poezia.

poezie de Silvana Andrada Tcacenco
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!