Orice zi e-o dăruire

Luni e ceasul deşteptării,
orice gând e o speranţă,
este nimbul luminării,
e bobul de toleranţă.

Marţi e pasul din genune
ce-înfloreşte flori sub ape,
e grăunte de minune
aşezat pe-a mele pleoape.

Sfânta Miercuri-n haină albă,
drumul, calea, ne păzeşte,
cu extract din foi de nalbă,
animale oblojeşte.

Joi e ziua norocoasă,
e talisman pentru iubiri,
dragostei îi face casă
sub ceruri de mărturisiri.

Vinerea sub semnul crucii
ce viaţa ne dăruieşte,
ne rugăm în vârful stâncii
când Isaia dănţuieşte.

Rugă Maicii noastre Sfinte
aducem cu prisosinţă,
din greşeli să luăm aminte,
Ea ne este chibzuinţă.

Cerul lumii se deschide
lăsând Sâmbăta s-aducă
merinde peste morminte,
dor în frunze de lăptucă.

Duminica e zi solemnă,
cea mai mândră dintre toate,
pe frunte cu diademă,
strălucire peste poate.

Este ziua rugăciunii,
a-nvierii, bucuriei,
aplecaţi în dulci mătănii
dăm bineţe preasfinţiei.

Din palatul său de aur,
în alb toată-nveşmântată,
vară a soarelui faur,
ne ninge cu flori de-agată.

Orice zi e-o dăruire,
limpezeşte apa arsă,
este a noastră zidire

poezie de Doina-Maria Constantin
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ninge în colind străbun

Vin să vă colind străbun
Flori de măr şi Leru-i ler
În Ajunul de Crăciun
Florile dalbe

Ninge cu argint din cer
Flori de măr şi Leru-i ler
Ninge Dor, peste Muscel
Florile dalbe

Ninge cu argint în vatră
Florea Soarelui, raza Soarelui
Peste Ţara minunată
Florile dalbe

Ninge până-n Orăştie
Leru-i ler şi flori de iie
Peste Lupi şi peste Glie
Florile dalbe

Ninge aspru peste noapte
Flori de măr şi diamante
La Blidaru, pe Cetate
Florile dalbe

Ninge-n rânduri, ca o salbă
Floarea Soarelui, raza Soarelui
Sarmisegetuza-i albă
Florile dalbe

Ninge slava, an de an
Leru-i ler şi cânt de-alean
Sfânt, pe Crucea Caraiman
Florile dalbe

Ninge, fiindc-aşa vrea Domnu'
Flori de măr şi Leru-i ler
Pe Bucegi şi peste Omu'
Florile dalbe

Ninge-albastru, ca în vis
Floarea Soarelui nestins
Ninge viscolind pe Sfinx
Florile dalbe

Ninge burniţat, mărunt
Flori de măr, zburate-n vânt
Trezind Dacii din pământ
Florile dalbe

Ninge tare, vine ger
Flori de măr şi leru-i ler
Peste sufletul stinger
Florile dalbe

Ninge-n cugetul curat
Flori de măr, Ler argintat
De Dragoste însetat
Florile dalbe

Ninge-n Suflet de nomad
Floarea cetinii de brad
De ninsori, Carpaţii ard
Florile dalbe

Ninge alb, pe Ţara mea
Flori de măr şi flori de nea
Ninge sfânt, în Dacia
Florile dalbe

poezie de Antonela Stoica (24 decembrie 2016)
Adăugat de dory58
Comentează! | Votează! | Copiază!

Jurământ

Femeie, azi e Ziua ta,
Eu te iubesc cu pietate,
Voiesc dar prin urarea mea –
De bine şi de sănătate,

De-a pururea a te urma,
Căci cea mai dragă-mi eşti fiinţă,
Eu îţi consacru viaţa mea
Şi-a jurământului credinţă.

Se scutur miile de flori,
În calea vieţii Dumitale
Şi cu ai dragostei fiori
Te-acopăr cu a lor petale.

În feerii de sărutări,
De la obraz pân" la picioare,
În faţa ta aştern cărări
De flori cu zâmbetul de soare.

Las" să-nflorească-n orice zi,
Dulci zâmbete pe-a tale buze
Şi-n dragoste mereu de-ami fi
Cea mai aleasă dintre muze.

poezie de Tudor Gorgos din La pragul destăinuirii (2010)
Adăugat de Mihai Cucereavii
Comentează! | Votează! | Copiază!

Flori de fulgi

Ninge ninge ca-n copilărie
flori de fulgi prin aer zboară
ca dalbi fluturi pe câmpie
când fiinţa-ţi împresoară

ninge ninge acuma iar
cu o floare de ninsoare
pe un drum în calendar
făr' vreo rază azi de soare

ca o ploaie de cântări
fulgii albi azi se revarsă
albind gingaşele zări
peste a iernii albă casă

dar la geam fulgii nu cad
ci atâţia iată suie
înspre ceruri parcă ard
după naşterea lor vie

iată cât e de frumos
chipul fulgilor ce zboară
înspre cer şi nu în jos
pe-a privirii ulicioară

cât de scumpă este iarna
tot ce Isus a creat
în suflet să fie hrana
pentru omul cel curat

Doamne azi îţi mulţumim
pentru fulgii mari şi vii
Numele ţi-l proslăvim
şi-ţi cântăm în veşnicii

poezie de Ioan Daniel Bălan (2 ianuarie 2019, Mănăştur)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ninge primăvara

Ninge când n-ar trebui să ningă.
Ninge în plină primăvară,
Peste tine, peste mine.
Peste carnea noastră,
Peste buzele ce se sărută şoptind şoapte de dor
Şi cuvinte de caramel...
Ninge peste străzile pustii
Şi peste florile albastre,
Peste gândurile noastre rătăcite, speriate de şoapte
Ninge peste îngeri,
Peste morţi ninge cu ecoul tăcerilor mele!
Peste vise şi peste curcubeul realităţii noastre...
Ninge ca şi când ar fi primăvara ultimei zile din an.
Poate că ar trebui să aştept venirea primăverii viitoare
Cu un alt soare mai puternic s-o dezgheţe...
Pentru că a nins şi peste muza mea, pe şevaletul iubirii.
De-ar fi iarnă acum, aş sări în sus, de fericire,
Că dragostea mea de copilărie
Ar putea topi zăpada într-un minut, cu o colindă.
Cât va trebui să mai aştept?!
O altă primăvară fără să ningă?
Căci primăvara asta îmi este aridă...
Plouă cu lacrimi din liniştea mea,
Pe drumuri de căutări...

poezie de Diodor Firulescu din Viaţa într-o călimară
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aplicarea crucii pe tot şi toate

(după câteva versuri în engleză, de Amy Charmichael)
(Luca 14,33)

O, Domnul meu Cel răstignit Isus, aplică semnul crucii Tale sfinte
Pe viaţa mea în tot ce este ea: plăceri, alegeri, preferinţi şi minte.
Pe tot ce-ar mai putea veni din vechiul eu, sub orice formă-ar mai fi inspirat,
Marchează Tu inscriptul sfânt al crucii Tale: "Pierdut şi la gunoi pe veci de mine dat".

Iară când briza morţii rece suflă, astăzi aici şi mâine-acolo poate,
Peste vreun lucru drag de care mie-mi pare că n-as putea în veci a mă desparte,
Dă-mi harul să nu fiu surprins deloc, ci să-nţeleg că voia Ta lucrează,
Ca un răspuns la rugăciunea-n prima strofă: e mâna Ta ce binecuvântează.

poezie de Valdi Herman
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sub pirostii de cer

În fiecare zi mă simt o frunză
Trecută prin cele patru anotimpuri,
Emoţionată pictez pe pânză
Flori şi mărăcini din ale mele câmpuri.

În orice dimineaţă înmuguresc
Căci soarele din mine îmi dă bineţe,
Învăluindu-mă-n visul fecioresc
După uşă să ţin a mea bătrâneţe.

În orice seară-s frunză ruginită
Ce clipele-a trăit cu intensitate,
De trăiri şi sentimente hrănită,
Departe de plictis şi banalitate.

În noaptea târzie ramul părăsesc
Multumind de ce-am primit şi cu drag am dat,
Pe perna-mi cu vise coapte mă-odihnesc
Căci somnul mi-e vegheat de cerul constelat.

Sunt frunza ce-aparţine copacului
Cu rădăcinile înfipte-n sol fertil,
Trunchiul său e Sfânta Cruce-a Domnului,
Seva-i veşnic verde, a candelei fitil.

Şi ramurile-i sunt tot universul,
Acelaş astru lumina dăruieşte,
Căci orice ram e-al vieţii tabernacul...
Slăvind iubirea, Isaia-dănţuieşte.

Eu, simplă frunză, sub pirosii de cer,
Băui păn'la fund, paharul mântuirii,
Copacul-mire este al meu lucer
Ce străluceşte în sacrele lucarii.

Cum timpu-i nostalgia veşniciei,
Spaţiu-i răspuns al Paradisului pierdut,
Copacul stă în palmele Mesiei,
Eu, frunză albastră, mă-ndrept spre absolut.

poezie de Doina-Maria Constantin
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

DMS-ul vieţii

Pe scara vieţii urcă timpul
Şi noi urcăm pe trunchiul lui
Plini de iubiri şi de păcate
Să ţinem stâlpii cerului.

Cântăm şi ne-nvârtim în braţe
Cu anii noştri, douăzeci,
Dimineaţa,-n miezul zilei
Şi seara pe-ntinse poteci.

La patruzeci de ani râvnim
Duminica şi marţi ades,
Şi sâmbăta când roua curge
Prin sânge dulce ca un vers.

La anii mulţi, peste şaizeci,
Decembrie şi mai ne duc
Cu gândul în septembrie
Să tot iubesc, dacă apuc.

Acesta este DMS-ul
Vieţii noastre pe pământ,
Iubim şi ţinem bine cerul
Să nu coboare în mormânt!

poezie de Marin Moscu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Moartea îndrăgostiţilor

Paturile noastre fi-vor parfumate,
Şi-adânci divane sugerând morminte,
Flori pe etajere murmurând, ciudate,
Despre alte ceruri tainice cuvinte.

Ultimă caldură risipind, curate
Inimile noastre, două făclii sfinte,
Împărţi-vor dubla lor paliditate
Sufletelor noastre năzuind fierbinte.

Fi-va roş amurgul în misterele-albastre,
Nalta fulgerare, unică spre astre
Expirarea noastră plină de-amintiri;

Mai apoi un înger va deschide uşa,
Vrând să reînvie fostele iubiri,
Din oglinzi tăcerea şi din noi cenuşa.

sonet de Charles Baudelaire
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Viaţa noastră să ne fie fapta. Pe ea s-o luminăm, s-o înălţăm, s-o păstrăm inalterată în mijlocul atâtor forţe ale întunericului. Viaţa noastră întreagă este singurul răspuns peste care orice negaţie, orice critică, orice dinamită metafizică nu mai poate trece.

Mircea Eliade în Invitaţie la bărbăţie
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nesăbuinţa se plăteşte

Se-aude din când în când un guguştiuc
Şi clopotul bisericii ne-anunţă
C-a mai trecut un ceas ca un tăvăluc
Peste oraşul, doar o aparenţă.

Tăcerea se-nalţă în strigăt acut,
Universului îi cere iertare
Pentru nesăbuinţa în absolut
A propriei autoîncântare.

Ne-ai dat Doamne timp de meditaţie,
Ne-ai izolat să ştim ce e iubirea,
Astăzi ne-ai trimis sfânta citaţie,
În faţa ta să ne-asumăm menirea.

Abia acum am înţeles cu toţii,
C-am fost şi suntem în aceeaşi barcă,
Stăm în lumină sau sub poala nopţii,
Că viaţa are drepturi şi ne-ncearcă.

Am învăţat să luăm liniştea din flori,
Pădurea s-o punem la loc de cinste,
Reconstruim acum scara de valori,
Smeriti iti spunem Doamne, bogdaproste!

Sub cerul senin să facem mătănii,
Să ieşim din păcat, să trăim cuminţi,
În pragul casei să mai stea bătrânii,
Copiii să se joace nestingheriţi.

poezie de Doina-Maria Constantin
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rugă la altar

Îngenunchem azi în faţa Ta, Părinte Ceresc
Şi din inimi sincere Te rugăm
Ca, în această glorioasă zi,
Prezenţa Ta să fie în Templul Tău,
Şi Duhul Sfânt harul să-Şi reverse din plin
La această sărbătoare...

Binecuvântă Tu aceşti doi tineri
Care azi îşi predau viaţa Ţie!
Trimite îngerii Tăi pe pământ,
Aripile iubirii să şi le deschidă deasupra celor doi!

Revarsă, Doamne, har şi Duh Sfânt peste inimile lor,
Flori de bucurie să aşterni pe calea lor,
Mănunchi de speranţă să legi în viaţa lor
Şi, fi-le Tu, alături mereu!

Acum, pe pământ, e sărbătoare
În inimile lor e sărbătoare,
Cu grabă şi entuziasm ne-am alăturat şi noi acestei sărbători,
Iar cerul întreg se bucură la această sărbătoare!

Tată, Te rugăm ca sărbătoarea de acum, de pe pământ
Să continue şi pe tărâmul veşniciei!
Fă ca ecoul dragostei lor să străbată culmile eternităţii!

Şi...
Te mai rugăm, Tată Preabun
Să mergi alături de ei
Ceas de ceas, zi de zi
Până-n vecii!

poezie de Flaviana Ciupercă (26 iunie 2013)
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Să întregească lumina

cuvântul vine dinspre eminescu
ca duminica purtând azur pe gene
în care îngeri cu aripa frântă se reculeg

când ziua poartă în pântec ziua de apoi
lumina este ziua noastră dintotdeauna
fără de care luna nu s-ar vedea
pe cerul invadat de stele moarte
el este uleiul din candela
călăuză pentru arca lui noe

poemul însângerat pluteşte în duhul
cu miros de floare albastră
peste îngrijorări şi iubiri efemere
împresurându-le cu vălul împăcării

el vine într-o adiere înrourată
cu sunet de bucium
să tămăduiască rănile pricinuite
cu şiş de ger în carnea sufletului

el este pentru că trebuie să fie cu noi
pe sine redându-se în perpetuă învrednicire
a bobului de grâu înglobat
în raza etern născătoare de adevăr

să-i păstrăm jilţul din capul mesei
la cina cu răsărit de lună şi cântec de greier
întru împlinirea cuvântului fără de care
lumina nu ar fi întreagă

poezie de Ion Răşinaru
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Regret

Tu mi-erai totul, dragoste,
Al sufletului har,
Un verde ostrov în mare, dragoste,
Fântână şi altar,
Încins cu poame dulci şi flori,
Flori ale mele doar.

Vis prea frumos spre-a fi putut
Să steie! - Ah, limpede minune!
Ai răsărit, şi te-am pierdut!
Un glas din viitor îmi spune:
"Treci, treci", dar peste Trecut
Sufletul meu ca pe-o genune
Pluteşte-amar, apatic, mut.

poezie celebră de Edgar Allan Poe
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mai Septembrie ca oricând

Plouă cu toamnă peste noi,
Pădurea are rugină pe veşminte,
Şi parcă suntem tot mai goi,
Septembrie... ne aducem aminte.

Cad şi frunzele, bate şi vântul,
Iar cerul cu norii săi cei grei,
Îmi spune încet cuvântul,
Nerostit de buzele ei.

Este mai Septembrie ca oricând,
În păduri, pe străzi dar şi pe foi,
Fac pasul mic peste frunze trecând,
Uscate de amintiri mai vechi şi noi.

Septembrie mi-a uscat şi rănile,
Unele din ele erau deja uitate,
Au căzut rând pe rând ca frunzele,
Şi acum vântul mă împinge de la spate.

Toamna face loc de început,
Îmi usucă tot răul din gând,
Şi mă lasă fără niciun scut,
Căci e mai Septembrie ca oricând!

poezie de Iustin Miron din Autopsia Inimii (2 septembrie 2021)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ie pentru dulcea Românie

Cu mâinile-n noroi sau în pământul reavăn,
dar şi în cel ce plugul l-a uitat,
caut istoria gravată-n al dacilor cearcăn
că-mi este cel mai dulce habitat.

Din cufere de cucuteni păstrate cu sfinţenie,
iau văl de borangic ţesut în cuminţenie,
fire de arnici sau mulineuri,
beteală argintie, mărgele şi fluturi,
să fac o ie pentru dulcea Românie,
s-o-mbrac în speranţe, pace şi-armonie.

Din frunze de arin şi flori de nalbă,
adun culori pentru Cetatea Albă,
să strălucească-n veci mărturisirea
că doar unirea-n cuget ne e desăvăşirea.

Şi-am să brodez pe ia ţării mele,
spirala, crucea, coarnele de cerb,
să ştie o lume-ntreagă, până la ultimul corpuscul,
că-aicea timpul trece şi din nimic renaşte,
perenitatea vieţii aicea zămisleşte,
iubirea cu grijă-i păstrată-n tabernacul.

Simboluri ancestrale cos azi cu sufletul,
să fie de-ajutor Măicuţei Românii,
că-n soare-i legătura cu bunul Dumnezeu,
apartenenţa noastră o urc la apogeu.

Brodez pe sfânta ie spicul de grâu şi ghinda,
steluţe, calea laptelui şi porumbelul păcii,
pun roşu, alb, albastru şi verde crud al ierbii
şi toată veşnicia din laptele-stâncii.

Îmbracă aşadar, Tu, dulce Românie,
cămaşa cu altiţă, frumoasa noastră ie,
găteşte-te cu noi, cei vii şi cei plecaţi,
că-n astă ie sfântă, cu toţi suntem brodaţi.

poezie de Doina-Maria Constantin
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Vinerea e albastră, uimitor de albastră, unoeri se comprimă până la violet, uneori bate în azuriu, dar în toate cazurile – negreşit albastru.
Sâmbăta – culoarea gălbenuşului de ou, netedă, galbenă şi strălucitoare; spre seară se face roz.
Duminica – roşie ca sângele, iarna se face rumenă. Dacă te uiţi la ea din partea vinerii albastre, ţi se pare purpurie, iar în sine se asociază cu drapelele şi cu un zid de cărămidă.
Luni - e atât de roşie, că pare neagră.
Marţi - brun-luminos.
Miercuri - unui ochi neatent îi pare albă, dar într-adevăr e albicioasă tulbure, după care e greu să întrezăreşti o culoare anume.
Joi - verde, fără alte nuanţe.

poezie clasică de Venedikt Erofeev din Jurnalul unui psihopat (iunie 2010), traducere de Mihail Vakulovski
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ceasul al treisprezecelea

O, Viaţă, Viaţa mea,
corolă de lumină dintr-o stea,
cum aş putea să-ţi mulţumesc
pentru tot ce-mi este omenesc?
Pe braţe de zefir m-ai legănat,
prin poieni cu bujori m-ai preumblat
dar şi munţi de piatră seacă mi-ai ordonat
să escaledez în zori şi pe-nserat,
fără a scrâşni sau lamenta,
căci doar aşa puteam a învăţa, lecţia ta...
Şi câtă bucurie tu mi-ai dat,
nu-ncape-n universul peste mine aplecat...
Cu tine de mână până la Cer am zburat,
sufletul cu zâmbete mi-ai mugurat,
dar tot tu mi-ai trimis pe-alocuri,
furtuni cu bolovani şi focuri,
să-învăţ a depăşi ce-i greu...
Pe-un colţ de semilună, stau... tot eu.
Înţelepciunea ta mi-ai dăruit,
pe drumu-mi scris am stăruit
în urma mea să las miros de flori
pentru acei ce vor veni în zori...
Şi-atunci, când ceasul treisprezece va suna,
o diademă de lumină-mi vei dona
şi morţii, umbra ta, mă vei preda.
Cum pot eu Viaţă, Viaţa mea
să-ţi mulţumesc pentru ce-a fost şi va urma?
Poate senină s-aştept a mă schimba în stea
în acel ceas, al treisprezecelea.

poezie de Doina-Maria Constantin
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Întrebare

Mă caut mereu
în ziua de mâine,
dar marţi nu sunt eu.
Şi luni când mai vine?

De-aşi fi arhiereu,
chiar miercuri ar fi bine
să declar că sunt eu.
Şi luni când mai vine?

Mâine aş fi din nou eu,
dar joi nu-i de mine,
eu nu visez la empireu.
Şi luni când mai vine?

Pentru vineri sunt un deşeu
aruncat departe de sine.
Deci tot nu sunt eu.
Şi luni când mai vine?

Sâmbătă mi-e greu,
cu dorul de mine
topind tot ce-i al meu.
Şi luni când mai vine?

Odihnitoare mereu
cred duminică-n tine,
zi lăsată de dumnezeu.
Şi luni când mai vine?

Azi mă simt ca un zeu,
stăpân peste mine,
încrezător că-n careu
ziua de luni tot revine.

Oră de oră trec şi eu
spre zorii zilei de mâine,
dar fi-voi oare mereu
şi-n lunea care vine?

E
Calvarul zilei de luni
sau
Vremelnicia devenirii mele
?

poezie de Silviu Crăciunaş (2010)
Adăugat de Silviu Crăciunaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Religia

Religia este o cale mincinoasă,
Ce te îndepărtează de sfânta casă!
Ea îţi promite multe haruri,
Dar te taxează pentru orice daruri!

Eu am ales să merg pe calea mea,
Indiferent pe ce drum merge lumea!
Prin credinţă calea mi-e bătătorită,
Deci nu are cum să fie o cale rătăcită!

Că sunt preoţi, rabini sau pastori,
Niciunul dintre ei nu te poate mântui!
Ei fac din religie afacere, sunt mari negustori,
Şi fiecare membru religios ce cotizează, îi va plăti!

De ce să te spovedeşti unui om, unui preot?
Când marele nostru creator, ştie absolut tot!
De ce să-l căutăm pe Dumnezeu într-o clădire?
Când El se găseşte în fiecare lucru ce inspiră fericire!

Biblia este cea mai mare armă de manipulare,
Prea multă lume crede în Judecata de Apoi!
Prin religii se mânuieşte această armă mare,
Oamenii sunt controlaţi şi îndrumaţi ca nişte oi!

Sufletele noastre sunt create pentru veşnicie,
Corpurile noastre ar trebui să trăiască în armonie!
Viaţa noastră pe pământ este cel mai frumos dar,
Religia ne dezbină, ca să ne facă viaţa un calvar!

poezie de Ovidiu Kerekes (8 martie 2014)
Adăugat de Ovidiu Kerekes
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ca să fii rege

Ca să fii rege peste animale, nu-i cine ştie cât.
Trebuie doar să fii mai puternic decât ele. Şi-atât.

Ca să fii rege peste păsări este puţin mai greu. Dar frumos.
Trebuie să zbori mereu mai înalt decât ele, niciodată mai jos.

Ca să fii rege peste flori, trebuie să scoţi la hotare mărăcinii şi spinii,
Şi, mai ales, trebuie să înmiresmezi către lume mai mult decât crinii.

Ca să fii rege peste stele, trebuie să te aşezi printre luceferi-călător spre Orion,
Şi, reprivindu-te de jos, să fii mai luminos decât oricare. Şi fără tron.

Ca să fii rege peste ape şi vânt, trebuie să înveţi osanale, ca îngerii,
Şi să le-aduci pe pământ, alinare pentru lacrima orbilor din Valea Plângerii.

Ca să fii rege peste oameni, este mai greu decât toate altceva.
Trebuie să trăieşti şi să mori pentru ei, învăţându-i ce-nseamnă a iubi, a ierta...

Dar, cel mai minunat este să poţi fi rege peste tine însuţi,
Atunci când alegi binele, fie din bucuria altuia, fie din plânsu-ţi.

Şi să încheiem înţelept şi frumos. Şi, mai ales, cum se cuvine.
Încoronarea ta o face Hristos, când mergi pe drumul dintre rău şi bine.

În clipa aceea, Veşnicia te cumpăneşte.
Dacă vrei să fii rege, alege binele!
Hai, grăbeşte!

poezie de Benone Burtescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!