Noapte de vară

Soarele-i la asfinţit,
Cerul peste noi coboară.
Satu-întreg a adormit,
Nicio pasăre nu zboară.
Întunericul de smoală
stăpâneşte-întreg pământul.
Dintre munţi luna se scoală
şi ne luminează gândul.
Noaptea ca un sfetnic bun
mintea noastră linişteşte.
Nu mai e nimeni pe drum,
totul în sat odihneşte.
Zorii zilei se arată.
În curând se luminează.
Bolta nu mai e-înstelată,
toată lumea este trează.
Munca la câmp iar începe.
Curge sudoarea pe frunte.
Viaţa parcă e mai verde,
poţi să trăieşti cât un munte.

poezie de Dumitru Delcă (aprilie 2010)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cartea-ţi luminează mintea

Copile,
Cartea care-ţi stă în faţă
nu-i un maldăr de hârtii.
Este cea care te-învaţă,
lucruri multe ca să ştii.

Luna-ţi luminează puntea
ca să vezi unde păşeşti,
Cartea-ţi luminează mintea,
te-ajută să nu greşeşti.

Precum luna luminează
nopţile în întuneric,
La fel cartea luminează
universul tău feeric.

Prin imagini şi cuvinte
cartea-ţi dă învăţăminte.
Şi,
Ca să străluceşti ca luna,
cartea îţi întinde mâna.

poezie de Dumitru Delcă (septembrie 2020)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Linişte

Când briza mării vine,
Când seara lin coboară,
E linişte şi-i bine.
Nici pescăruşii nu zboară.

Doarme Dunărea bătrână,
Doarme marea-ntunecată,
Toate dorm sub clar de lună
Şi sub bolta înstelată.

O linşte adâncă
A cuprins întreg pământul.
Vântul nu loveşte-n stâncă...
S-a astâmpărat şi vântul.

Doar astrul nopţii luminează
Cuprinsul nemărginit.
De-o veşnicie veghează
Peste tot ce-a adormit.

poezie de Dumitru Delcă (iunie 2011)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Despre viaţă

Despre viaţă-am scris în proză
Că nu-i gri şi nici nu-i roză.
În versuri, precum se vede,
Am să scriu că este verde.
Viaţa atunci este bună,
Când o trăieşti cu măsură.
Traiul bun să nu-ţi lipsească,
Dar nici să îţi prisosească.
Viaţa este mai frumoasă
Când ai mintea sănătoasă.
Când pui ordine în toate,
Când în viaţă curge lapte.
Ca s-o trăieşti cu plăcere,
Trudeşte, să ai şi miere.
Atunci toată lumea vede
Că viaţa ta este verde.
Verdele-ţi dă sănătate
Şi multă prosperitate.

poezie de Dumitru Delcă (1 august 2013)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când orizontul e senin

Pe cerul fără nori,
În lungul drum al vieţii,
Am văzut de multe ori
Zorii dimineţii.

Şi tot de atâtea ori
Soarele a răsărit,
Poleind frumoşii zori
De când pe lume-am venit.

Când orizontul e senin,
O splendoare-i dimineaţa.
Cerul vieţii e sublim.
Ţi se luminează faţa.

Cu asemenea trăiri
Viaţa mi-a fost luminată.
Am avut multe-împliniri.
Aşa mi-a curs viaţa toată.

poezie de Dumitru Delcă (decembrie 2014)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Curge mila ta, Doamne

Curge mila ta, Doamne
Curge mila ta,
Prin crăpăturile fiinţei
Curge mila ta,
Şi peste tot sufletu-mi bucăţele
Curge mila ta,
Şi mă face întreagă mila ta,
Si luminează întunericul mila ta,
Iar înăuntrul meu ai revărsat iubirea,
Picături din roua dimineţii;
Şi răzbate lumina printre aripile-mi plânse
Şi luminează tot ochiul care vede.
Curge mila ta Doamne
Curge mila ta,
Peste toate mâinile frânte si muncite
Curge mila ta,
Şi peste toate tălpile care au călcat pe mărăcini
Curge mila ta;
Şi este unt de lemn vindecător,
Şi este parfum liniştitor.

poezie de Giulia Mara
Adăugat de Bombastic
Comentează! | Votează! | Copiază!

Soarele îţi luminează faţa,
te face mai sănătos.
Credinţa îţi luminează viaţa
când crezi în Isus Hristos.

catren de Dumitru Delcă (iunie 2019)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când se scutură pământul

Când se scutură pământul
Toată lumea se-înspăimântă.
Îl roagă pe Domnul, Sfântul,
S-alunge urgia cruntă.

Mintea se înnegurează,
Cerul se întunecă,
Pământul sub noi vibrează
Şi-în vale alunecă.

Cu el odată se prăvale
Aşezările lumeşti.
Distruge totul în cale.
Chiar şi vieţile-omeneşti.

Când vulcanul izbucneşte
Lavă către cer aruncă.
În jur totul pârjoleşte,
Viaţa o preface-n stâncă.

poezie de Dumitru Delcă (23 noiembrie 2014)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Viaţa a tăcut

Peste casa părintescă
Liniştea s-a aşternut.
Totul miroase a iască,
Aici viaţa a tăcut.

Porumbeii nu mai zboară.
Nici-un câine nu mai latră.
Noaptea vieţii-ncet coboară
Şi pune lacăt la poartă.

poezie de Dumitru Delcă (2010)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când toamna aurie

Când toamna aurie
Îşi arată zâmbetul,
O dulce nostalgie
Îmi inundă sufletul.

Frunzele în dansul lor
Îşi cântă despărţirea,
Iar crenguţele de măr
Rămân cu amintirea.

Au ruginit frunzele-n vii,
Curând în horă vor zburda.
Peste ogoarele pustii,
Zile şi nopţi vor colinda.

Va juca cu ele vântul
Până iarna le-înveleşte.
Chiar când doarme-întreg pământul,
Vântul tot nu odihneşte.

Viscoleşte peste ţară,
Vâjâie parcă-i nebun.
Nu-i chip să mai ieşi afară.
Nu mai e nimeni pe drum.

poezie de Dumitru Delcă (noiembrie 2012)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noaptea pe furiş coboară

Ziua-şi termină lumina,
Noaptea pe furiş coboară.
În văzduh cade cortina,
Pe cer stele-încep s-apară.

În policandrul cerului
Astrul nopţii se aprinde.
Întinderea pământului
Cu lumină o cuprinde.

Când soarele odihneşte
Îngerii de sus veghează
Liniştea care domneşte,
Când Tera noastră visează.

Policandru-încet păleşte
Când zorii pe cer se-aprind.
Soarele iar străluceşte
Necuprinsul poleind.

poezie de Dumitru Delcă (11 aprilie 2015)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Luceafăr,nume i s-a pus

Cel de Dumnezeu creat să strălucească în zori,
din Ipoteşti s-a ridicat până dincolo de nori.
Cu voia Celui de sus un loc de cinste i-a fost dat.
Luceafăr, nume i s-a pus şi ceru-întreg a luminat.
De multă vreme el veghează întreg cerul şi pământul,
omenirii luminează viaţa, calea, dar şi gândul.

poezie de Dumitru Delcă (ianuarie 2020)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Familia Universului

Soarele e tată,
Luna este mamă.
Au copii o gloată,
buni de pus în ramă.
Tata-i încălzeşte,
mama-i luminează,
Gloata străluceşte
şi în nopţi veghează.
Dintre stelele-copii,
niciodată n-o să piară
nici Luceafărul de zi,
nici Luceafărul de seară.
Sora lor mai mare
e Steaua Polară.
Calea Lactee-cărare,
cerul împresoară.
Cu Carul mic şi Carul mare,
Gemenii ies la plimbare.
La toţi, bolta le e casa
unde locuiesc,
Pământul le este masa
unde se-întâlnesc.
O familie unită
niciodată nu dispare.
e foarte bine definită
în Universul mare.

poezie de Dumitru Delcă (10 noiembrie 2013)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ţăranul român

În răcoarea dimineţii,
Ţăranul român
Dă bineţe vieţii
Şi are gândul bun.

Pe faţă el se spală
Cu ploaia de lumină,
Care a dat năvală
Pe câmp şi în grădină.

Bobiţele de rouă
Setea îi adapă.
Se-aşterne o zi nouă,
Munca stă să-ceapă.

În arşiţă şi-n vânt
Trudeşte ziua toată,
Să scoată din pământ
Recoltă mai bogată.

Apoi, pe seară,
Când luna îmbrăţişează soarele,
Când glia îşi culcă ogoarele,
Obosit, părăseşte răzoarele
Ca să-şi odihnească mădularele.
El ştie că noaptea e cel mai bun sfetnic,
Când ploaia de lumină se pierde-n întuneric.

poezie de Dumitru Delcă (12 aprilie 2013)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

În noaptea rece, geroasă

În noaptea rece, geroasă,
Când somnul era stăpân,
Un om se-întorcea acasă
Înfruntând vântul păgân.

Avea tovarăşi doar luna
Şi puzderia de stele,
Vântul ce bătea întruna,
Prevestindu-i clipe grele.

Prin întuneric de smoală,
Cu făpturi nedefinite,
Omul cade, iar se scoală,
Vrea să meargă înainte.

În pădurea care-i mută
Omul rătăceşte drumul.
Picioarele nu-l ajută.
Adăpost îi e gorunul.

Pe frunze, la rădăcină,
Obosit, el se aşează.
Aşteaptă ziua să vină,
Când soarele luminează.

Un somn dulce l-a cuprins.
Din el, nu s-a mai sculat.
Dumnezeu mâna i-a-întins,
De păcate l-a iertat.

L-a-înălţat apoi la cer,
În frumoasa lui grădină,
Unde nu e vânt, nici ger,
Unde totul e lumină.

poezie de Dumitru Delcă (10 decembrie 2013)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noaptea de vară

Obosit de-o zi toridă,
Soarele a asfinţit;
Este linişte divină,
Totul pare adormit.

Din nori luna se arată
Mare şi strălucitoare,
Făcând noaptea să apară
Mai frumoasă ca oricare.

Luna-n ceruri se răsfaţă
Ca o zână din poveşti,
Prinsă cu un fir de aţă
De-nălţimile cereşti.

În lumina-i argintie
Liniştea pare deplină.
Greierii, în simfonie,
Strică liniştea divină.

Deodată vântul bate,
Mişcând frunzele de plop,
Parcă vrând să ne arate
Cum merg caii în galop.

Sus în deal, la nea Ilie,
Urlă-un câine-n disperare,
C-a uitat la el să vie
Să-i aducă de mâncare.

Mai la vale, nu departe,
Doi cocoşi s-aud cântând,
Anunţând că-i miez de noapte,
Ori că zorii vin curând.

poezie de Adrian Timofte din Versuri (2013)
Adăugat de Adrian Timofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Singuraticul cioban

În amurg soarele pleacă
Să se culce după dealuri.
Ramuri sălciile-apleacă,
Apa curge printre maluri.
Sus, în muntele cu stână,
Duios cântă un caval.
Printre brazi, luna-i stăpână
Peste munte, peste deal.
Cocoţat în vârf de stâncă,
Singuraticul cioban,
Lângă-un foc ce arde încă
Îşi cântă al său alean.
Jos în vale, el priveşte
O fereastră luminată,
Unde stă şi ghindoseşte
Dulce şi frumoasă fată.
Ciobănia îl lipseşte
De ce este mai frumos,
De fata care-l iubeşte
Şi-l aşteaptă-acolo, jos.
Gândul la iubită-i zboară.
Şi din cântat se opreşte.
De pe stâncă se coboară
În gând, singur, îşi vorbeşte.
El în taină, roagă luna
Cu glasul şoptit şi moale,
Să-i păzească puţin stâna
Până dă o fugă-n vale.
Fata să o-îmbrăţişeze
Şi să-i fure un sărut,
Lângă ea să se aşeze
În călduţul aşternut.
Până-n zori să se iubească,
Să uite de ciobănie,
De sus luna să-i privească,
Cum se duc la cununie.
Tot vorbind încet cu luna
Ciobanul a adormit.
Dorm oile, doarme stâna,
Cavalul a amuţit.
Doarme muntele şi dealul,
Luna totul poleieşte,
El rămâne cu aleanul
După fata ce-o iubeşte.

poezie de Dumitru Delcă (noiembrie 2013)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Luna

Cu bunicul stau la poartă,
Privesc cerul plin cu stele.
Constat că de astă dată,
Luna nu e printre ele.

După nopţi de strălucire
Sus, bolta înstelată,
Ia concediu vreo trei zile,
Apoi din nou se arată.

Îşi va relua iar mersul
Pe bolta cerului senină.
Va polei universul,
Cu aura-i de lumină.

poezie de Dumitru Delcă (mai 2014)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mama-i stea

Cât trăieşte pe pământ
mama-i stea ce străluceşte.
Când merge la Domnul Sfânt,
şi de-acolo străluceşte.
Luminează-întreg pământul
când coboară întuneric.
Mie-mi luminează gândul,
mă-învaţă să fiu puternic.

poezie de Dumitru Delcă (6 martie 2018)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Seara

Când soarele scapă vederii,
Şi peste sat se lasă seara,
Vine vremea privegherii,
Rămâne mută şi moara.

Somnul nopţii lin coboară,
Pe cer luna se aprinde.
Nici o pasăre nu zboară.
E linişte, cât cuprinde.

poezie de Dumitru Delcă (31 iulie 2013)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Acea îngemănare

Departe, în zare,
cerul sărută pământul.
O rază de soare,
acolo îmi poartă gândul.
Acea îngemănare
de credinţă şi iubire,
I-adevărată înălţare,
prin dumnezeire.
Îmbrăţişând pământul,
cerul ne arată
Că Dumnezeu Sfântul,
grija noastră poartă.

poezie de Dumitru Delcă (10 ianuarie 2018)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!