Uitare pe bucăţi

(Dintr-un volum ce fi-va, totuşi)

Cum mi-ai cerut uitarea-nlăcrimată,
Să pleci senină-n reci străinătăţi
Şi nu te pot uita aşa, deodată,
Am să te uit, iubito, pe bucăţi.

Te-am desenat întreagă-n mintea mea,
Şi ca să-ţi trec minunile-n uitare,
Cum trebuia să-ncep de undeva,
Am început de jos, de la picioare.

Mi-am şters din minte degetele reci -
Întâi le-am sărutat pe fiecare
Şi părţile bătute de poteci -
Călcâile şi tălpile hoinare.

Pe glezne m-am plimbat în sus şi-n jos,
Iubindu-le cu degetele mele,
Le-am mângâiat cu grijă, tacticos,
Şi mi-am luat adio de la ele.

Genunchii i-am luat pe rând în palme
Şi m-am jucat o oră pe rotule,
Mişcându-le uşor, cu gesturi calme,
Atunci când mă iubeai, nicicând destule.

La coapse-am zăbovit un timp în plus,
Căci mult mi-au fost suport de bucurie,
Le-am mângâiat pe rând, privind în sus
Spre zonele-ncărcate cu magie.

Pe-acelea îmi va fi mai greu un pic
A le uita, m-am hotărât s-amân...
Mi-am rezervat o zi pentru buric
Şi-o lună pentru fiecare sân.

Am petrecut apoi la gât, la nas
Şi la urechi - mi-au fost şi ele muze,
Obrajilor le-am spus un bun rămas
Şi-am zăbovit un an întreg la buze.

Pe mâinile ce m-au cuprins cu sete
De-atâtea ori – să-ţi uit mbrăţişarea?! -
Le-am sărutat cu grijă, pe-ndelete,
Apoi, spre a desăvârşi uitarea,

Ţi-am mângâiat cu mâna-ntoarsă părul
Şi m-am oprit un timp pe fruntea ta...
Dar să accepţi, iubito, adevărul
Că ochii... ochii n-o să-i pot uita!

poezie de Petru Ioan Gârda
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

UITARE PE BUCĂŢI

Cum mi-ai cerut uitarea-nlăcrimată,
Să pleci senină-n reci străinătăţi
Şi nu te pot uita aşa, deodată,
Am să te uit, iubito, pe bucăţi.

Te-am desenat întreagă-n mintea mea,
Şi ca să-ţi trec minunile-n uitare,
Cum trebuia să-ncep de undeva,
Am început de jos, de la picioare.

Mi-am şters din minte degetele reci -
Întâi le-am sărutat pe fiecare
Şi părţile bătute de poteci -
Călcâile şi tălpile hoinare.

Pe glezne m-am plimbat în sus şi-n jos,
Iubindu-le cu degetele mele,
Le-am mângâiat cu grijă, tacticos,
Şi mi-am luat adio de la ele.

Genunchii i-am luat pe rând în palme
Şi m-am jucat o oră pe rotule,
Mişcându-le uşor, cu gesturi calme,
Atunci când mă iubeai, nicicând destule.

La coapse-am zăbovit un timp în plus,
Căci mult mi-au fost suport de bucurie,
Le-am mângâiat pe rând, privind în sus
Spre zonele-ncărcate cu magie.

Pe-acelea îmi va fi mai greu un pic
A le uita, m-am hotărât s-amân...
Mi-am rezervat o zi pentru buric
Şi-o lună pentru fiecare sân.

Am petrecut apoi la gât, la nas
Şi la urechi - mi-au fost şi ele muze,
Obrajilor le-am spus un bun rămas
Şi-am zăbovit un an întreg la buze.

Pe mâinile ce m-au cuprins cu sete
De-atâtea ori – să-ţi uit mbrăţişarea?! -
Le-am sărutat cu grijă, pe-ndelete,
Apoi, spre a desăvârşi uitarea,

Ţi-am mângâiat cu mâna-ntoarsă părul
Şi m-am oprit un timp pe fruntea ta...
Dar să accepţi, iubito, adevărul
Că ochii... ochii n-o să-i pot uita!

poezie de Petru Ioan Gârda
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poemul din păr

Azi m-am vopsit...
Un gri perlat
ca toamna cea gri
strălucind, pe-nserat.
Întâi mi-am cumpărat vopseaua
albă ca neaua,
apoi, o picătură
fără măsură, de ceaţă
şi le-am amestecat
în cafeaua mea caldă
de dimineaţă!
N-am mai băut,
le-am lăsat doar o clipă
în ceşcuţa cea verde şi mică!
Apoi am luat
şuviţă cu şuviţă
şi le-am colorat
cu un vârf de peniţă...
Încet, încet,
ca pe un bloc de desen
şi-n părul meu alb
a apărut un poem!
Cuvinte nu am
să-ţi explic şi... nu-mi vin
căci toate-au rămas
în poemul sublim!
Dacă ai şti,
ce frumos am pictat...
Un gri perlat
ca toamna cea gri
strălucind pe-nserat!

poezie de Marilena Ion Cristea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cu sufletul spre cer

Cu sufletul spre cer, am cerut iubire,
apoi ţi-am zărit ochii înlacrimaţi
ascunşi printre zâmbete dureroase...
Cu sufletul spre cer, am cerut frumuseţe,
apoi ţi-am sărutat fiecare tresărire
de pe chipul îmbujorat...
Cu sufletul spre cer, te-am cerut pe tine,
apoi ţi-am îmbrăţisat fiinţa
pitită la umbra inimii mele...
Cu sufletul spre cer, ţi-am cerut nemurirea,
apoi ţi-au îngenunchiat toate stelele
venerându-ţi urmele paşilor...
Cu sufletul spre cer, am cerut încă un răsărit,
apoi ţi-am mângâiat genunchii zdreliţi
de atâta nelinişte...

poezie de Emilia Mariam
Adăugat de Emilia Mariam
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am ăncercat

Am încercat s-ating nemărginirea
Cu degetele, dar le-am răsfirat
Şi printre ele mi-a scăpat iubirea
Dar nu-i nimic, măcar am încercat.

Când ochii mi i-am ridicat spre cer
Şi-am încercat să văd prin infinit,
Nu am făcut decât să bâjbâi în eter,
Dar nu-i nimic, măcar am îndrăznit.

Apoi m-am desfăcut la piept
Şi inima bătând ţi-am dăruit
Iubind! Credeam că-i înţelept
Să mi-o-ngrijeşti..., măcar am năzuit.

Te-am imortalizat prin vers, în timp,
În inimă, în ceruri şi-n eternitate...,
N-ai auzit şi-am început să ţip,
Dar nu-i nimic! Le-am încercat pe toate.

Şi din adânca mea simţire
Adesea, când mă emoţionez,
Din ochi curg lacrimi de iubire,
Dar nu-i nimic! Eu nu mă ruşinez.

Am râs şi-am plâns şi am iubit
Profund, fierbinte şi curat,
Eu toate astea le-am trăit
Mereu. Măcar am încercat...

Din vise am creat realitate
Şi în realitate am visat!
Ştiu, nu le-am împlinit pe toate...,
Dar nu-i nimic! Măcar am încercat!

Am fost, cred eu, acea femeie
Pe care şi-o dorea orice bărbat,
Tu ţi-ai dorit o altă odisee,
Cu mine nici măcar n-ai încercat.

Din tot ce-ar fi putut să fie,
Din toate cele ce le-am dat,
Putea atâta frumuseţe ca să fie...,
Dar ce păcat! Tu nici n-ai încercat...

poezie de Florentina Mitrică (12 septembrie 2017), traducere de Florentina Mitrică
Adăugat de Florentina Mitrică
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubire

am luat o coală de hârtie
şi-am scris cu ochii pe ea iubire
am luat o frântură de cer
şi ţi-am desenat chipul
am luat gândurile
şi le-am prins între pagini
am luat buzele tale
şi
am sărutat timpul că mi-a dat timp
să te citesc

poezie de Viorel Muha (septembrie 2016)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cărarea vântului

Când m-am făcut cărare spre limpede izvor,
Nu mi-ai călcat pe pietre, nu mi-ai strivit din dor,
Căci n-ai ştiut de truda – din suflet când le-am scos
Şi mi-a rămas cărarea pustie de folos.

M-am preschimbat în munte cu gândurile-n cer
Şi-am aşteptat să treacă zăpada şi să sper
Că-ţi vei dori urcuşul spre culmi pierdute-n nori,
Dar codrii de la poale ţi-au fost neprimitori.

Şi-am zis atunci: "Pădure, pădure-am să mă fac,
Să pot să-ţi fiu răcoare, să-ncerc să-ţi fiu pe plac.",
Dar paşii tăi, cu teamă, îndat-au ocolit
Tot verdele prin care potecă ţi-am croit.

Mi te-am dorit aproape şi m-am topit în vânt,
Să-ţi vin pe neştiute, să nu te înspăimânt
Cu adierea-mi blândă în visul tău târziu,
Să te sărut pe umăr şi numai eu să ştiu.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Testament

Te voi lăsa, iubire într-o zi
Şi mă voi duce căci aşa e vrerea,
În urma mea furtuni de vor veni
Să nu le laşi să-ţi fie mângâierea.

De soare m-am rugat ca-n mersul lui
Să-ţi lumineze colţuri de odaie
Şi în lumina zilei cea dintâi
Să nu te prindă cu a ei văpaie.

De ploaie m-am rugat încetişor
Să plângă ea adesea pentru tine,
Căci lacrima din cer e mai uşor
Să cadă chiar şi-n nopţile senine.

Pe păsări le-am rugat ca-n zborul lor
Să-ţi ducă dorul cât pot de departe
E pătimaş şi ştiu că nu-i uşor
Să stau cu el de vorbă-n miez de noapte.

În nopţi senine stelelor le-am spus
Poveşti de-argint să-ţi scrie la fereastră,
Aşa vei şti că te privesc de sus
Şi încă n-a murit iubirea noastră.

Am şchiopătat prin vers de-atâtea ori
Şi tot prin ele ţi-am croit cărare,
Mi-au fost şi rug şi paradis cu flori
Şi braţe să te chem din depărtare.

Drept mărturie ţi le las acum
Că te-am iubit... tu nu ai nici o vină
Şi ochii mei te-au înălţat precum
Un înger cu proporţie divină.

Te voi lăsa, iubire într-o zi
Nu voluntar, ci fiindc-aşa vrea soarta
Ne naştem călători... aşa o fi
Şi ne petrecem când ne vine moartea.

poezie de Luiza-Adriana Grama din Risipitor de albastru
Adăugat de Luiza-Adriana Grama
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sărutul primului dans

Mi-au amuţit privirile flămânde
şi s-au pierdut pe loc în ochii tăi,
pe buzele, petale sângerânde,
ce au aprins în mine vâlvătăi.

În părul tău se ascunsese-o rază
şi-ţi mângâia zulufii jucăuşi,
copii uitaţi de mama ce-i veghează
în lumi pe unde-aleargă, nesupuşi.

Şi mi-am umplut privirile cu tine
de mi s-au revărsat pe trupul tău,
şi-au tot căzut, căci nu puteam susţine
un gând atât de bun şi-atât de rău.

Cu mâinile-ţi frumoase, delicate,
am depăşit momentul de suspans
când le-am luat şi, cu seninătate,
le-am sărutat ca pentru primul dans.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu din Chipul iubirii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mâinile care mă dor

Mâinile mă dor,
Sunt mâinile acestea,
Pe care mi le-a făcut cadou
Dumnezeu,
Într-o dimineaţă de sărbătoare.
Mâini cu care m-am rugat,
Cu care am iubit,
Am trudit,
Am mângâiat pâinea cea de toate zilele,
Am mângâiat chipul tău,
Am mângâiat icoanele,
Şi pietre şi copaci...
Le-am împreunat
Şi le-am ridicat spre cer
Când îmi era a pustiu,
Când îmi era a jale,
Când Dumnezeu era plecat prin lume cu sfinţii,
Să judece...
Sunt mâinile care i-au hrănit pe alţii,
Şi pe mine.
Mâini care ţi-au şters lacrima...
Sunt mâini care erau cândva
Tinere şi viguroase
Şi acum se prefac în crengi uscate,
Cu gheare încovoiate
Care se apleacă inexorabil
Să scurme ţărâna.
Sunt mâini bătătorite de greşeli,
De iertări, de păcate, de rugăciuni,
De zidiri, de patimi, de griji,
Mâinile care mă dor,
Care te caută prin noapte,
Care te roagă să te întorci,
Pe care nu le mai pot întinde spre tine,
Cu care sap în cenuşă
Să rostogolesc timpul,
Cu care îmi torn cenuşă în cap,
Mâini cu care întorc tot mai greu
Ultimele file dintr-o carte,
Mâini care ţin o lumânare neîncepută
În aşteptarea luminii...

poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

N-am numărat fericirea

N-am numărat niciodată paşii pe care i-am făcut
Pe calea către Puritate...
Şi nu ştiu dacă vor fi fost suficienţi!
Dar am avut grijă ca, fiecare din ei să ocolească noroiul!
Nici numărul treptelor pe care le-am urcat
Pentru adorarea Supremaţiei, nu m-a interesat...
E posibil, să nu fi zăbovit, îndeajuns!
Dar ştiu că, pe fiecare din ele, am lăsat o fărâmă din mine!

N-am numărat niciodată slovele pe care le-am găsit
În căutarea Luminii...
Probabil, nu voi ajunge niciodată la înţelepţire!
Dar ştiu precis că, niciun gând nu mi-a rămas în întuneric!
Nici vorbelor pe care le voi fi rostit
În contul Frumuseţii nu le voi fi ţinut seama...
Poate le-am spus de prea puţine ori!
Dar ştiu că, pe cele mai bune, nu le-am rostit încă!

N-am numărat niciodată zâmbetele pe care le-am dăruit
Pentru împlinirea iubirii...
Unele nu vor fi fost reuşite, din cauza propriei dureri!
Dar ştiu că, pe cele mai convingătoare, nu le-am dăruit, încă!
Nici drumurile pe care le voi fi străbătut
De dragul Dreptăţii şi Binelui, nu le voi fi memorat...
Poate voi fi mers prea repede, ori prea încet!
Dar pe ultimul, musai să alerg, ca să ajung la timp!

N-am numărat niciodată răsăriturile, dimineţile, amiezile
Din călătoria mea pe Pământ...
Sigur, am irosit mult mai multe decât am putut agonisi!
Dar vreau ca, apusul să mă găsească în tumultul trudei!
Nici de numărul zilelor în care am îngenunchiat
Pentru a mulţumi Fericirii, nu m-am învrednicit...
Poate Spaţiul şi Timpul nu-mi vor fi fost îndeajuns!
Dar în fiece noapte slăvesc cerul, dăruit de Tatăl Însuşi!

poezie de Iulia Mirancea (18 iulie 2014)
Adăugat de Iulia Mirancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Forţa destinului

milioane de stele mi-au luminat cărarea
nu m-am abătut de la ascensiune
atunci când curcubeiele şi-au nins culoarea
mi-au arătat că am un tel şi-o misiune.

i-am ascultat vrăjită muntelui chemarea
şoaptele izvoarelor le-am strâns cu pasiune
milioane de stele mi-au luminat cărarea
nu m-am abătut de la ascensiune.

cu bolte de lumina mă ispiteşte zarea
asupra timpului nu am pus presiune
m-am înfrăţit cu muntele cu marea
de mii de ori m-au scos din tensiune.

milioane de stele mi-au luminat cărarea
nu m-am abătut de la ascensiune.

hipersonet de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mă întrebi cum am devenit nebun. S-a întâmplat astfel: Într-o zi, m-am trezit dintr-un somn adânc şi am realizat că toate măştile mele au fost furate. Şapte măşti pe care le-am purtat în şapte vieţi. M-am panicat şi am început să alerg pe străzi strigând: Hoţii, hoţii, blestemaţii de hoţi!!! Oamenii râdeau de mine şi unii se ascundeau în case de frică. Când am ajuns în piaţă, un tânăr ce stătea pe un acoperiş, a strigat: Uitaţi-vă la nebun! M-am uitat să îl văd mai bine şi în acel moment, soarele mi-a sărutat faţa dezgolită de măşti pentru prima oară. Şi pentru prima oară sufletul meu a fost aprins de iubirea soarelui şi nu mi-am mai dorit să port măşti niciodată. Ca într-o transă, am strigat: "Binecuvântaţi, binecuvântaţi să fie hoţii care mi-au furat măştile. Astfel, am devenit un om nebun."

citat clasic din Khalil Gibran
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când bătrâneţea te doboară

Am întâlnit-o într-o seară
Stătea tristă şi-ngândurată,
Simţindu-şi viaţa o povară
Mi-a zugrăvit povestea toată.

- În lanul vieţii m-am născut
Crezând în steaua-mi norocoasă,
Dar rănile rău m-au durut
Căci soarta a fost nemiloasă.

Părinţii mi s-au prăpădit
Şi-am luat calea singurătăţii,
Pe bărbatul sortit l-am întâlnit
Şi-am plămădit aluatul bunătăţii.

Cu doi copii am fost binecuvântaţi
Două făpturi gingaşe, iubitoare,
Un băieţel cu obrajii bucălaţi
Şi o fetiţă ca o rază de soare.

Cu dragoste divină i-am crescut
Cu toată fiinţa i-am protejat,
Bucăţi din inima mea le-am cusut
Când suferinţele i-au descurajat.

Când la casele lor au plecat
Am avut sentimente schimbătoare,
O bucurie mare că s-au realizat
Şi o tristeţe imensă, apăsătoare.

Încet, încet, copiii s-au depărtat
Au uitat de-a lor mamă bolnavă,
Într-un ocean de lacrimi m-au lăsat
Făcându-mă a dorului sclavă.

Când timidă la uşă le-am bătut
Mi-au spus că nu au timp de mine,
Cale-ntoarsă atunci am făcut
Şi-am căutat în ale minţii ruine.

Le-am simţit îmbrăţişările călduroase
Sărutările ce faţa-mi acopereau,
Le-am auzit glasurile drăgăstoase
Ce rasunau când spuneau că mă iubeau.

Cât de repede te uită copiii
Când bătrâneţea te doboară,
Adu-mi, Doamne, înapoi fiii
Să le simt braţele ce mă-mpresoară!

Să îi mângâi cu mâinile tremurânde
Să le şoptesc cât de mult îi iubesc,
Să le privesc chipurile blânde
Căci nu ştiu cât mai trăiesc.

Dă-mi o zi din a lor copilărie
Inocenţa să le-o văd în priviri,
Şi-apoi să mă iei în a Ta împărăţie
Să nu mai fiu povară în ale lor trăiri.

Copilă, să nu îţi uiţi părinţii!
Mi-a spus cu ochii-nlăcrimaţi,
În icoana vieţii ei sunt sfinţii
Ce rămân pe retină pictaţi.

poezie de Maria-Magdalena Stan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Toate simţurile mele

Toate simţurile mele - sufletul -
Le-am pus în vârful degetelor
Pe care prin părul tău le treceam.
De-atâta suflet, degetele îmi tremurau
Şi m-am oprit.
M-am prefăcut toată în vârfuri de degete
Ce-ţi netezeau părul.

poezie de Ada Amir-Pinkerfeld (1987)
Adăugat de Genovica Manta
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am scris o omletă bună

Am scris o omletă bună... şi am mâncat
o poezie fierbinte... după ce te-am iubit
M-am încheiat la maşină... şi mi-am condus
paltonul acasă... prin ploaie...
după ce te-am iubit
Am trecut pe roşu... şi am oprit la
verde... plutind undeva între culori...
de ici-colo...
după ce te-am iubit
Mi-am ondulat patul... şi am făcut
părul... uşor
confuz dar... nu-mi pasă...
Mi-am pregătit dinţii... şi m-am spălat
pe pijama... apoi m-am ridicat
... şi m-am întins pe pat...
Să dorm...
după ce te-am iubit

poezie de Nikki Giovanni, traducere de Dan Costinaş
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi dacă nu m-aţi învăţat să dorm

am crezut de cuviinţă
că e bine să întorc stele pe dos
să-mi mânjesc degetele cu strălucire
ca apoi să vă ating ochii
ochii voştri, orbilor
care m-aţi ţinut strâns de mână
până când am învăţat să înţeleg semnele
trei snopi de gânduri mi-am pus la căpătâi
şi n-am putut închide pleoapă peste pleoapă
am zăbovit în mine până să cresc
şi femeie m-am născut
când întâmplarea m-a luat pe nepregătite
şi dacă nu m-aţi învăţat să dorm
v-am ţinut grijile în braţe
vouă, umbrelor mele topite în amurguri reci
şi-n răsărituri neîmblânzite
până când am uitat că greul nu-i decât uşorul
ce-ţi ridică sufletul spre cer

poezie de Ana Sofian
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cu un sentiment nefiresc de plăcut, fără nicio teamă sau grijă, mi-am luat bicicleta şi m-am plimbat prin tot oraşul, în zigzag, în cerc, în sus şi-n jos. Când am obosit şi am început să mă înspăimânt de singurătate, m-am aşezat pe bancă, într-un parc. Mi-am întors privirea spre un boboc de trandafir alb. L-am admirat îndelung, cu sentimentul foarte clar şi liniştitor că nu era necesar să-l aduc în viaţa mea, nici să intru eu în viaţa lui. Nu trebuia decât să realizez vecinătatea fiinţelor noastre. Dar şi câtă pace îmi aducea vecinătatea lui!

Silvia Velea în Memoriile păsării Phoenix (2020)
Adăugat de Silvia Velea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poeziile din vis

Poeziile din vis
Le-am compus, dar nu le-am scris.
M-am trezit, şi-aşa, nescrise,
S-au topit, cu tot, cu vise.

Şi mă frec la ochi: Sânt treaz?
De sânt treaz să dau ucaz:

"Le-am pierdut, cine-mi găseşte
Poeziile, citeşte
Pân-adoarme, şi, visând,
Dă de visele-mi din gând.

Şi aşa, cu vis şi vers,
Mă rescrie, că m-am şters".

poezie celebră de Marin Sorescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şah mut

Să vorbim...
Am mutat un zâmbet 3 căsuţe...
Ironic.
Şi ţi-am aranjat părul de pe frunte,
în tic.

În revanşă, mi-ai întins degetele reci
şi mi-ai desenat tandru gropiţe în obraji...
Cald.
Mi-am întins serioasă un rid pe frunte
Şi mi-am lăsat două degete
Să se plimbe pe braţul tău
Până la umăr
"Şah"!

Ai înţeles, fără cuvinte.
Că nu e preţ de "mat"...
Şi ţi-ai întors spatele
"Nebun" şi copilăros,
Cum te ştiu...

"Aha"...
Şi te-am cuprins
Pentru că spatele tău
Îmi surâdea a-mbrăţişare...

Vorbim?
Şi mi-ai răspuns cu ochii şi cu mâinile:
Ar fi de prisos acum, cuvintele,
Draga mea...

poezie de Gabriela Chişcari (30 martie 2012)
Adăugat de Gabriela Chişcari
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sărutul toamnei

M-a sărutat toamna pe frunte
Cu stropi reci de ploaie,
Pe pletele cărunte şi pe tălpile goale!
M-a mângâiat toamna pe obraz
Cu o frunză galbenă de arţar.
Şi mi-am amintit că e din nou toamnă în calendar!
Sărutul toamnei în geam cu o ramură de nuc
Mi-am adus aminte că e toamnă şi păsările se duc.
M-a strigat toamna din prag cu glas dulce amarui
Eu m -am dus cu mult drag şi am văzut un pom cu galbene gutui.
M-am bucurat ca un copil şi am vrut să sărut toamna pe buze,
Dar ea cu un gest ruşinos şi umil a fugit şi s-a ascuns în frunze.

poezie de Vladimir Potlog (16 septembrie 2024)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!