Spre primăvară

De-atâtea nopti, sub nouri prelungi, posomorâti,
Mai dorm păunii iernii, pe câmpuri coborâti,

Si-abia-abia din somnul de marmură mai ies
Când Crivătul cu goarna îi sperie ades

Dar mâine-au să pornească, pe-al cerurilor drum,
Păunii albi ai iernii în stoluri ca de fum,

Si s-or zări departe cum strălucesc avan
Peneturi cu lumină de soare african,

S-or auzi cocorii ajunsi la Helespont,
Cu pliscuri de mătase bătând în orizont.

poezie celebră de Eusebiu Camilar din Poezii, 1964
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Spre primăvară

De-atâtea nopti, sub nouri prelungi, posomorâti,
Mai dorm păunii iernii, pe câmpuri coborâti,

Si-abia-abia din somnul de marmură mai ies
Când Crivătul cu goarna îi sperie ades

Dar mâine-au să pornească, pe-al cerurilor drum,
Păunii albi ai iernii în stoluri ca de fum,

Si s-or zări departe cum strălucesc avan
Peneturi cu lumină de soare african,

S-or auzi cocorii ajunsi la Helespont,
Cu pliscuri de mătase bătând în orizont.

poezie celebră de Eusebiu Camilar
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Somnul

Demult cocorii noptii prin cer s-aud vâslind...
Sa ne lasam în voia luntrasului, zâmbind...

distih de Eusebiu Camilar
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Satul morţilor

Spală-te cu apa ne'ncepută
Cum spun vrăjitoarele şi mitul.
Haidem la poarta satului
Să privim cum arde Răsăritul.

A trecut un ceas de când cucoşii
Şi-au strigat voioasele alarme.
Muncitorii toţi s-au dus în câmpuri,
Numai satul morţilor mai doarme...

Oare nu ştiau să le vestească
Ora de miraj când arde zarea?
Hai cu mine-n satul morţilor,
Să strigăm pe uliţi deşteptarea...

Poate s-or trezi şi muncitorii
Zăvorâţi în cel din urmă sat:
Să-şi dezmorţească braţele
Cari de-atâtea veri n-au mai lucrat.

Ei şi-au lăsat pământurile
Mâini străine să le samene,
Mâini străine să le secere,
Norii să le ude-n trecere,
Şi să le usuce vânturile...

De ce doarme satul morţilor?
Pentru ce pe uliţele lui
Nimeni nu vesteşte bucuria
Gloriilor răsăritului?...

Hai cu mine-n satul morţilor
Să strigăm pe uliţi amândoi,
Să surâdem crucilor, căci mâine
Ne-or muta acolo şi pe noi...

Ne vor rămânea pământurile:
Mâini străine să le samene,
Mâini străine să le secere,
Norii să le ude-n trecere,
Şi să le usuce vânturile.

poezie celebră de Eusebiu Camilar
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe plajă, la nudiste

Ele ies din apă ude,
Deşi se prăjesc la soare...
Pentru ce s-or prăji oare,
Când sunt mult mai bune crude?

epigramă de Dimitrie Radu din Antologia epigramei româneşti, 2007 (2007)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Gând în primăvară

Nori albi aleargă vesel pe sineala
Bolţii cereşti în palid asfinţit,
Vânt cald răsuflă – şi-mi fac socoteala
Că, poate, primăvara a venit.

Din prag privesc cu albă plictiseală
Natura, ce-a schimbare, pare a sta...
Cu ochii grei, de-a iernii mahmureală,
În sânul ei, pe veci, aş adăsta.

Demult nu-mi pasă cum trec anotimpuri...
De-i iarnă sau de-i vară n-am habar,
Doar câte-un dor mă sapă în răstimpuri –
De ce mi-e dor - nici nu mai ştiu măcar.

Poate mi-e dor de alte vremi, mai calde,
Poate mi-e dor de alte înserări –
Şi sufletu-mi aş vrea ca să se scalde
În săpuneala-albastră-a-altor zări.

Se plâng de vânt uscat, în cor, castanii
Şi hornuri nu se află fumegând...
O, cum m-au nins zăpezile şi anii -
A-primăverii şoapte aşteptând!

În ciripit de păsări, la chindie,
Răsare firul verde-al ierbii, crud
Dar nu mai vreau să ştiu ce-o să mai fie -
Nici de speranţă nu vreau să aud.

Curând porni-voi spre alte meleaguri –
Senine, poate, n-am de unde şti...
Şi alţii vor veni să stea pe praguri –
Şi alte vieţi, pe-aici, s-or rostui.

Cu nouri albi, zburdând pe bolta-naltă,
Se duc şi anii noştri-n zbor uşor;
Din viaţa asta – trecem în cealaltă,
Purtând poveri de doruri ce ne dor...

poezie de Boris Ioachim
Adăugat de Boris Ioachim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Visez la trena iernii...

visez la trena iernii pe-un vânt de primăvară
şi-mi trec prin emulaţii artere rădăcini
acaparând trăirea-mi zenitul mă-nconjoară
cu steaguri de lumină din cercul de lumini
de ce tu moarte alba te stingi de-acestă pară
şi braţele de sticlă ţi le aşezi pe-al meu
grumaz de-i iei culoarea şi îl înalţi să piară
în veşnicele dansuri de flori şi curcubeu?
ascund în ochiul serii o paşnică răcoare
şi calc în drum pe raze ca pe-ascuţite lame
chiar noaptea luna scoate săgeţile din soare
să-mpungă odihnirea şi-apoi să o destrame
îmbrac trudit amarul când de atâta dor mă
aruncă anotimpul pe-a-ngheţurilor formă

sonet de Ionuţ Popa (14 aprilie 2008)
Adăugat de Ionuţ Popa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Te-aştept zadarnic, primavară?!

Te-aştept zadarnic, primavară?!
Îţi ies in cale-a câta oară?!
Ai doar trei file-n calendare
Şi hoinareşti pe-alte răzoare.
Înfoaie-ţi mugurii spre soare,
Pictează-mi crengile-n culoare!
Mă scapă de a iernii geruri,
Întinde braţe verzi spre ceruri!
Covor de ierburi, drum de floare,
Aşterne-mi-le la picioare!
Fă păsări în văzduh să zboare,
Redă-mi câmpia-nfloritoare!
Topeşte cuşma de zăpadă
Şi umple vârf de munţi cu zadă,
În care muguri cât o boabă,
Să nască frunze noi degrabă!
Întoarnă-mi stoluri cu cocorii
Ce-au pribegit, în timp ce norii,
Au invadat cu-nverşunare
Tot cerul larg, din zare-n zare!
Ştiu, glasul meu de stentor pare
Dar să nu-ţi fie-a supărare,
Puneam şi eu o întrebare...
Te-aştept zadarnic, primavară?!
Îţi ies in cale-a câta oară?!
Pe unde-mi umbli iar hai-hui,
Ori îţi tragi sufletul pe-un grui?!

poezie de Mihaela Banu din volumul de versuri Zăbrelind zadarnic zborul (2014)
Adăugat de Mihaela Banu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Stergar bucovinean

Să aflu adevărul, si sus în munti am mers...
A cui e oare mâna ce tese-n Univers?

Acuma stiu – de lucru când iar s-a apucat,
Să teasă si să-ntindă pe cer stergar vărgat,

Ea lasă draperia de nouri drept în jos!
E, tunetul, bărbatul ce pleacă mânios...

Cât plouă, după nouri prin spată a trecut
Multicolore fire, si-i gata de tesut,

Mătăsuri diafane, lumină, funigei...
E, fulgerul, suveică la îndemâna ei!

Si mult apoi, furtuna în zare pân' s-a sters,
Ea tot mai mânuieste suveica-n Univers!

poezie celebră de Eusebiu Camilar din Călăretul orb, 1975
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

În ghearele iernii...

În ghearele iernii astăzi voi sta
În mine vin fulgi spulberând,
Nu mai zăresc vreo urmă de-a ta,
Pe alei mai pustii ca oricând...

Te strigai din zăpezi fără glas,
Fugiseşi de mult, hibernal,
Mi-e era teamă cui să te las
Iernii sau mie glacial....

Te privii ca pe a iernii ursit
Cum parcă mă strângi între dinţi
Sălbatică luna şi eu rătăcit,
Un demon eram intre sfinţi.

Ninsese iubito prea mult,
Avalanşa ne lua pe-amândoi,
Sunt singur şi încă ascult
În taină tot iarna din noi...

poezie de Sergiu Boian (decembrie 2013)
Adăugat de Sergiu Boian
Comentează! | Votează! | Copiază!

Căruţa cu coviltir

Spre stinse zări se pierd fuioarele de fum,
Amurgul fâlfâie pe-aripă de zefir,
Pe mal de râu, oprind din nesfârşitul drum,
Au poposit căruţele cu coviltir.

Necaz, nevoi, tristeţi sunt prefăcute-n scrum,
Cântă ţiganii, fuste se rotesc în şir,
Spre stinse zări se pierd fuioarele de fum,
Amurgul fâlfâie pe-aripă de zefir.

Sunt fericiţi, se-nveselesc mai abitir,
Speranţa-n licăr nu se spulberă nicicum,
O ţigăncuşă-şi prinde-n păr un trandafir,
Doru-i vrăjit se unduie pe-al apei fir,
Spre stinse zări se pierd fuioarele de fum.

rondel de Nicolae Matei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bătrânul: Orice vară se termină printr-un vis de iarnă. Simt rugina pe mine, ca pe o crustă grea. Mă simt ca un copac desfrunzit, abandonat în mijlocul iernii... iernii... iernii...

replică din piesa de teatru Veşnicie provizorie (Hoţul cinstit), scenariu de Valeriu Butulescu
Adăugat de Lucian Velea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Moartea visurilor

Păunii verzi plecară în noaptea solitară
Cu strigăte de jale ca nota care trece
Plângând sub ceruri triste; iar sus în turnul rece
Trei lacrimi umeziră pe coarde de ghitară.

Şi palidele trupuri de roze s-adunară
Pe marginea-n ruină încet să se aplece
Murind ca nişte albe columbe-n noaptea rece.
O, visele, poema de vise-n noaptea clară!

Şi noaptea cea muiată în aurul de lună
Părea apoteoza fantastică şi vagă
Căzând pe frunţi de ceară în taina lor nebună.

Poeme dulci de vise, poeme de petale,
Ce mor în tremurarea din mintea-ne pribeagă!
Departe trec păunii cu strigăte de jale.

sonet de Ştefan Petică
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Semnele iernii

Sunt semne că toamna-i pe cale
să plece, să lase în loc
pe-aceea ce-n zări boreale
probează, deja, un cojoc.

Aduce şi frig, şi cadouri,
iar cizmele, până la nea,
vor dulciuri şi dau apropouri,
iţindu-se din debara.

Din haine de iarnă se-aude
un murmur, de parcă ar şti
că semnele iernii sunt crude.
E, sigur, pe drum. Unde-o fi?

O-ndeamnă pe toamnă să plece,
să-şi uite plouatele căi,
iar mie prin gânduri îmi trece
o sanie cu zurgălăi.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Salcâmul

Priveghiuri lungi de toamnă. În sfeşnic lumânarea
Se luptă-n întuneric, tot scăpătându-şi zarea,
Precum se luptă somnul cu jalea ce te-apasă
În liniştea ploioasă...

Deodată triste glasuri sporesc mocnita jale,
Bat fâlfâiri greoaie deasupra casei tale...
Se face iar tăcere... — şi te străbat fiorii:
Ne lasă şi cocorii!

"Fugiţi, fugiţi departe, întârziate stoluri,
Să nu v-apuce-n câmpuri îngheţul de la poluri!..."
Suspină trist în urmă, foşnindu-şi frunza moartă,
Salcâmul de la poartă...

poezie celebră de Şt.O. Iosif
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Scântei împrăştiate...

din atâtea ies scântei şi toate împrăştiate,
câte Doamne se mai pierd, în marea imensitate
şi de ce arse pe rug, sunt făcliile albastre,
luminând acelaşi drum, drumul care-i plin de astre

de ce Doamne nu zărim, calea lor strălucitoare,
prea orbiţi şi suferinzi, apucăm altă cărare
şi treziţi prea la final, zvârcoliţi de-atâtea geruri,
vrem din nou să fie cald, coborât din frigul iernii

din atâtea ies scântei, niciodată adunate,
prea infatuase pier, strălucind puţin în noapte,
singure se sting şi mor, într-o pâlpâire slabă,
luminând doar un contur şi acela prea în grabă

de ce Doamne nu-s mănunchi, scânteierile din toate,
spune-mi Doamne cui să spun, că din cauza lor e noapte

sonet de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Câteodată soarta noastră se aseamănă cu un pom fructifer în timpul iernii. Cine ştie cu siguranţă că acel copac va înverzi şi va înflori după trecerea iernii, dar sperăm din toată inima... simţim.

citat celebru din Goethe
Adăugat de Culincu Diana Cristina
Comentează! | Votează! | Copiază!

Se-ntorc cocorii

Se-ntorc cocorii, pentru-a câta oară?
Cu o nădejde nouă în priviri,
Străbat văzduhul, cu-aripa uşoară,
În şiruri lungi, grăbite şi subţiri.

Prin petice lucioase de zăpadă
Nerăbdători, micuţii ghiocei,
Ies grabnic la lumină ca să-i vadă
Şi-şi clatină frumoşii clopoţei.

Pădurile cu crengi înmugurite,
Scăpate-acum de nemilosul ger,
Stau şi privesc, aproape încremenite,
Spectacolul care se dă pe cer.

Soarele blând, în graba cea mai mare,
Înlătură din faţa lui un nor,
Şi din înalt, cuprins de încântare,
Se uită cum plutesc în al lor zbor.

Din munţi până la şes freamătă ţara
Văzând atâţia minunaţi cocori,
Căci ei vestesc că vine primăvara,
Aşa cum au făcut de-atâtea ori.

poezie de Octavian Cocoş (12 octombrie 2020)
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

În pragul sărbătorilor

freamătul iernii în colind se transformă
străbate ca râul văi lunci şi vâlcele
clipă-i un deliciu cu gust de shaormă
vinul bucuriei iar umple ulcele.

tradiţia iernii e lege şi normă
străbate cetatea ajunge la stele
freamătul iernii în colind se transformă
străbate ca râul vai lunci şi vâlcele.

vise lansate de pe-a iernii platformă
zboară spre cer printre turturele
tainice gânduri capătă formă
miresme diafane din caline zorele.

freamătul iernii în colind se transformă
străbate ca răul vai lunci şi vâlcele.

hipersonet de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cerul se înălţase tare deasupra satului, şi din hoarnele ce ieşeau prin acoperişurile albe se înălţau suluri drepte de fum. Nu mişca nimic în văzduh. Vânturile, după ce spulberaseră câteva zile zăpada, ridicând troiene lungi şi înalte, ca nişte întărituri ale iernii, semistuiră undeva după orizont.

Ion Agârbiceanu în La săniuş
Adăugat de Elita
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ascunsa

Ascunsa stai asemeni mortii
prin umbrele tacute ale iernii,
Astept cu inradacinare, turbat privind cum plopii
Danseaza-n vantul greu al dragoste-i zapezii.
Si de-oi fi mort, s-aluneci catre mine
cu pasii verticali ca lacrima cereasca,
Te-astept dincolo de ce-nseamna nopti sau zile
Mai mult iubirea ce sa-si mai doreasca?

poezie de Cătălin Postolache
Adăugat de Cătălin Postolache
Comentează! | Votează! | Copiază!