Rece, dar... trece!

Furtuna asta de zăpadă ne pustieşte fără milă,
fură din suflet primăvara şi o târăşte în mocirlă.

Cu şfichiul gerului fierbinte ne flagelează bucuria,
cere impozit pe speranţe, nu ia în calcul mărturia
că am plătit pentru visare cu viaţă roasă-n mii de scame,
ninse în zile irosite în mult prea multă cugetare.

Vestalei frigului nu-i pasă, ea focului îi e duşman
şi suflă viscolul spre inimi, răpindu-ne an după an.
Preface-apoi sângele-n ţurţuri, înjunghiindu-ne mişel,
(în împietrirea-i ucigaşă, ăsta e singurul ei ţel.)

Habar nu are că există... În sufletu-i încrâncenat,
iubirea ei cea nenăscută zace, ca spinul îngheţat,
la margine de întuneric şi bagă Soarele la apă,
să-i dăruiască nopţii ceasuri... punând uitare-n orice groapă-
o casă pentr-un Trup de gheaţă, ce era cald până mai ieri
şi-azi duce crucea peste moarte, dăruind VIAŢA-n primăveri...

Furtuna asta de zăpadă e fata vântului şi-a iernii,
bunici i-s viscolul şi ceaţa, ce smulg Credinţa din vecernii
şi-o spulberă în depărtare, sperând că-i vor slăbi puterea,
dar primăvara o adună şi-o-ncununează cu-NVIEREA...

poezie de Georgeta Radu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rece, dar... trece!

Furtuna asta de zăpadă ne pustieşte pe-amândoi,
fură din suflet primăvara şi o transformă în noroi.

Cu şfichiul gerului fierbinte ne flagelează bucuria,
cerând impozit pe speranţe, neluând în calcul mărturia
că am plătit pentru visare cu viaţă roasă-n mii de scame
ninse în zile irosite de mult prea multă cugetare.

Vestalei frigului nu-i pasă, ea focului îi e duşman
şi suflă viscolul spre inimi, răpindu-ne an după an.
Preface-apoi sângele-n ţurţuri, înjunghiindu-ne mişel,
(în împietrirea-i ucigaşă, ăsta e singurul ei ţel.)

Habar nu are că există... Cu sufletul încrâncenat,
iubirea ei cea nenăscută zace ca spinul îngheţat,
la margine de întuneric şi bagă lumina la apă,
când nopţii-i dăruieşte ceasuri, punând uitare-n orice groapă...
o casă pentr-un Trup de gheaţă ce era cald până mai ieri,
azi, ducând crucea peste moarte, dăruind VIAŢA-n primăveri...

Furtuna asta de zăpadă e fata vântului şi-a iernii,
bunici i-s viscolul şi ceaţa, ce smulg Credinţa din vecernii
şi-o spulberă în patru zări, sperând că-i vor slăbi puterea,
dar primăvara o adună şi-o-ncoronează cu-NVIEREA...

poezie de Georgeta Radu din La vie en rose
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Viscolul

Crivăţul din miazănoapte
de mult ne-a avertizat,
Că de mâine se prea poate
să intre iarna în sat.

Noi nu l-am luat în seamă.
Altfel spus, nu l-am crezut.
Acum plătim iernii vamă
că viscolul a-început.

Întâi a nins liniştit,
cu fulgi jucăuşi şi mari.
Spre seară vântul s-a-înteţit.
Trosneau crengile-n stejari.

Încet, iarna intră-n drepturi.
Toată noaptea viscoleşte.
La căpiţe pune fesuri,
ograda o troieneşte.

În zori, zăpada-i cât omul.
Numai poţi ieşi din casă.
Fără crengi rămâne pomul
într-o iarnă viscoloasă.

După încă două zile
viscolul a încetat.
O maşină co şenile
şoseaua a desfundat.

Cerul s-a mai limpezit.
Cu fulare şi mănuşi,
copiii iute-au pornit,
cu sania pe derdeluş.

poezie de Dumitru Delcă (ianuarie 2016)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

în suflet îmi cresc flori de gheaţă
le-ai desenat azi-noapte
cu coatele
palmele flămânde
îmi scoteau inima la lumină
ţi-am dat voie să faci ce vrei cu ea
te joci şi zâmbeşti demonic
ai agăţat-o în bradul de Crăciun
lângă un colind
o să mai bată cât un oftat
apoi o s-o arunci în zăpadă
să murdărească albul zăpezilor
prea mult alb orbeşte
şi doare
hai să presărăm inimi
în pieptul oamenilor de zăpadă
şi primăvara
vor înflori ghiocei roşii

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tichia de zăpadă

A pus primăvara tichie de zăpadă
Pe fruntea ghioceilor, la mine în ogradă,
A pus masiv şi celor din pădure
Unde viorelele abia mai pot să-ndure.

Buna Vestire vine cu peştişoru-n coadă,
Vântu-ajută iarna cea năroadă
Că pierdut-a calea în ornic de rugină
Pe unde primăvara încearcă să revină.

Mieii albi sunt slabi, se înnegresc pe bot,
Paştele-i aşteaptă cu cozonac şi tort,
Sub crucea sfântă, de dragul lui Iisus,
Mă-nchin creştineşte cu sufletul supus.

A pus şi pune primăvara tichie de zăpadă
Pe fruntea României, mândră ca o fată,
Unită-n sărbători din sângele de fraţi
Ce-nalţă tricolorul de-un veac peste Carpaţi!

poezie de Marin Moscu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Panta rhei

împungea vântul cu vârful pantofilor ei de lac
tocurile roşii se înfigeau sfidător în zăpadă
acum nu mă mai bate nimeni, gândea
nici măcar viscolul
doar purta palton Prada şi fond de ten Mac
pe cer, luna se încovoia ca o sirenă cu solzi de aur
hmm, un gând o mai bătea totuşi
căci mai văzuse luna asta cu mult timp în urmă
acum însă parcă se zbătea să-şi iasă din solzi
şi zbaterea asta o simţea dedesubt
de palton dedesubt de machiaj
întreaga lume era la picioarele ei dar
luna avea unica podoabă a cărei strălucire n-o minţea
toate se sting cândva
îi spunea

îşi amintea acum când a mai văzut-o
când o fetiţă cu picioarele goale trecea prin zăpadă
o împungea viscolul cu vârful pantofilor săi de ger
tălpile ei roşii se vârau tremurător în zăpadă
acum o să mă bată toţi, gândea
doar nu făcuse nici un bănuţ toată ziua
cât îşi dorea un vrej de zăpadă pe care să se caţere spre lună
s-ar fi urcat până acolo cu ultimele puteri
să-i smulgă măcar un solz de aur
sau mai bine să adoarmă pe leagănul ei
era la picioarele unei lumi întregi
cumva
zăpada îi era unicul prieten dintre duşmani
doar ea o simţea
glasu-i părinteşte
urechea-i bătea
totul se topeşte
cândva

poezie de Alexandra Alb Tătar
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Inimă de gheaţă

Îngheţ, îngheţ, nu am pic de viaţă
În mine sunt ţurţuri, zăpadă şi gheaţă
Aş vrea doar un sfat, ca să-mi fie bine
Să topesc zăpada şi gheaţa din mine;
Pot să-nghit şi flăcări, însă chiar şi-aşa
Ştiu că doar iubirea mă va ajuta;
Totuşi vreau să simt zăpadă şi-ngheţ
Dacă cu iubirea o să mă dezgheţ.

poezie de Robert Herrick, traducere de Octavian Cocoş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sfârşit de iarnă

Iarna şi-a mai scuturat odata
Cojocelul de zăpadă,
Peste câmp, copaci şi case
Peste noi şi peste stradă.

S-a uitat în jos cu teamă
Şi a înţeles pe dată;
C-ar fi cazul să dispară
Că deja este ciudată.

Ne-am dorit cu toţi să vină
După toamna cea cu ploi,
Dar acum de ce nu pleacă
Odată oare de la noi?!

Vrem să vină primăvara
Că ne-am săturat de frig,
Şi ne-a îngheţat în mână
Bucăţica de covrig.

Vrem ca soarele s-apară
De după umbroşii nori,
Vrem pe ceruri ca să zboare
Cârduri, cârduri de cocori...

Să culegem floricele
De pe dealuri şi câmpii,
Să răsune din pădure
Cântece de ciocârlii.

Să privim cerul albastru
Zâmbitor şi fără nori,
Să ne facem planuri multe
Pentru anii viitori.

poezie de Mariana Simionescu (14 martie 2010)
Adăugat de Mariana Simionescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

"Să iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi"

dar Doamne, unde e acest aproapele?
am obosit să fiu eu
ai obosit să fii tu
de vină sunt el şi ea
noi vom face,
voi aţi stricat
ei, ele... oare la ce se uită?

cum să-l recunoasc?
asta e greşeala celor mulţi.
tu vrei să recunoşti şi apoi să iubeşti
recunoştinţa vine şi ea după iubire
yin yang, el şi ea, cald rece
dar iubirea nu caută
iubirea se revarsă

şi mai ales... cum să mă iubesc?

atât de mult am iubit lumea...
încât m-am frânt trup în trup, oferindu-mă
şi m-am jertfit împărtăşindu-mă
din unu în doi, din doi în unul
căci sângele apă nu se face
ci cuget şi fiinţare

şi am iubit: lumină şi întuneric, foc şi apă
bogat şi sărac, prinţ şi cerşetor
curajos şi laş, sincer şi ipocrit
sfânt şi păcătos. laolaltă
m-am iubit când mă uram
şi am iubit chiar când nu mai puteam

iubirea arde, pustieşte. iubirea urăşte.
iubirea potopeste. ş iubirea pribegeşte
iubirea este stâlp de sare
iubirea este întrebare
iubirea te coboară în moarte
şi te înaltă ridicându-te din mormânt

Lazăre?
îţi urmez Doamne...

poezie de Costel Macovei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce dacă?

Ce dacă ninge-nvolburat
Şi fulgi mi se topesc în pleoape?
În visul iernii cufundat
Zăpada poate să mă-ngroape.

Ce dacă viscolul împroaşcă
Şi-alicele-mi lovesc obrazul?
Când hainele mi-s ude fleaşcă
Eu ştiu să îmi înfrunt necazul.

Ce dacă-i vitregită vreme
Şi vântul suflă fără rost?
În scorbură la ea-mi aşterne
O veveriţă adăpost.

Ce dacă sabia-nvârteşte
Şi geru-n carne vie taie?
O vrăbiuţă mă primeşte
În cuibuşorul cald din paie.

Ce dac-afară este viscol
Şi neaua-mi trece peste gard?
N-am să mă tem că nu-i pericol,
La mine-n suflet este cald.

poezie de Nicolae Matei din Călător prin anotimpuri
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Omul de zăpadă

Cineva ar trebui să aibă o minte ca aceea a iernii
Pentru a înţelege îngheţul şi crengile
Pinilor acoperiţi de zăpadă;

Ar trebui să-i fi fost frig multă vreme
Pentru a percepe tristeţea ienuperilor degeraţi,
A frunzişurilor pline promoracă, sclipind departe

Sub soarele lui ianuarie; doar asemenea minte
Nu sesizeaza mizeriile din şuieratul vântului,
Durerile din sunetele celor câteva frunze rămase pe ramuri,

Care de fapt nu sunt altceva decât sunetul pământului
Împînzit de acelaşi vânt,
Care bate peste aceleaşi locuri sterpe

Pentru a fi auzite de ascultătorul care ascultă-n zăpadă,
Şi care, fiind nimic el însuşi, priveşte
Nimicul care nu se află acolo – şi nimicul care se află.

poezie de Wallace Stevens, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Până ne vom întâlni din nou

de-aş putea,
aş condamna iarna
în contumacie la exil,
la domiciliu forţat în nordul extrem,

e prea mult pentru firea mea temperată,

ziua asta şi-a fracturat un picior,
ziua de ieri şi-a scrântit minţile,
iarna nesfârşită
îmbolnăveşte societatea vrajbei noastre
de gripă galopantă,
de antiromantism
şi tembelism cronic
iar iubirea asta rece
abia îşi târâie picioarele reumatice
spre tribunalul
de primăvară.

oricum cele mai importante clipe
ale iernii au fost
primul sărut
şi scrisoarea de adio,

oamenii ornamentali sunt despărţiţi
mereu
de o stradă prea lungă
şi înzăpezită de concurenţă
ca să mai alerg
după tine,

povestea iernii e povestea vieţii,
un glonţ rătăcit,
se termină apoteotic
într-o sclipire cosmică de cometă,
între primul şi ultimul trăsnet
al iubirii,

văd o pasăre de lumină neagră,
aşa că stingeţi luminile
până ne vom întâlni din nou,
vă rog,
vreau să ajung acasă
pe întuneric.

poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ţurţuri de gheaţă

În sufletul meu e iarnă mereu
De atâta viscol sunt îngheţată
Ţurţuri de gheaţă atârnă greu
Inima in sloiuri e întemniţată

Ai luat primăvara când ai plecat
Verdele şi cântul de privighetori,
Cerul cu nori negri s-a intunecat,
Ghioceii sub nea plâng sfâşietori

Prin vene-mi îngheaţă nopţile albe,
Lacrimile-mi, ţurţuri grei au devenit,
De suflet îmi atârnâ gheaţă-n salbe
E cald afară, dar de ger am înlemnit

Anotimpuri se perindă cu disperare
In speranţa că iubirea va topi gheaţa
Că mâine va fi o zi in suflet cu soare
Şi primăvara-mi va lumina iarăşi faţa

poezie de Alexandra Găluşcă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ochii mamei

Era o iarnă timpurile şi bătea vântul peste viaţă,
Ne rebegise frigu-n casă, iar focu-n sobă se sfârşise,
Urla un vânt câinos în noapte şi era beznă peste vise,
In ochii mamei, plini de spaimă, era târziu şi era gheaţă.

În vară, adunasem vreascuri de prin pădurile uscate,
Dar iarna ni le-a ars pe toate cu gerul ei din miază-noapte,
Zăpada ne era cât casa şi lemnele erau departe,
Pădurea ne-o luase statul şi n-aveam lemne cumpărate.

Un crivăţ surd vuia din norduri şi dârdâiam de frig în casă,
Ne-acopeream cu ce da Domnul, dar casa ne era de gheaţă,
Trecusem doar de miezul nopţii, dar era ger spre dimineaţă,
Iar vântul ne gonea căldura şi ne simţeam goniţi de-acasă.

Simţeam, prin aer, ochii mamei cum tremurau în orbul nopţii,
Cei mici plângeau de frig, iar casa îşi scrijelea pe vânt fiorii,
Trosneau, sub greul iernii, ca nămeţii, sus, pe grindă, căpriorii
Şi nu ştiam ce ne rezervă, în acea noapte, cartea sorţii.

Dar mama a ieşit din casă, a luat securea şi o sfoară,
Zăpada a izbit-o-n frunte şi s-a deschis prin viscol uşa,
Din vatra fără foc în casă, s-a spulberat pe horn cenuşa,
Eram copil şi-mi era frică şi mă temeam că o să moară.

Mi-am îndesat pe ochi căciula, am luat cu mine târnăcopul,
Şi am plecat prin vânt cu mama la locul nostru de pădure,
Aveam cu noi doar disperarea, un târnăcop şi o secure,
Să scoatem din vâlceaua nopţii un lemn să facem iarăşi focul.

Opincile erau prea rupte, dormeam aşa, în pat cu ele,
Zăpada viscolea din ceruri şi ne-afundam în ea ca-n ceaţă,
Pădurea ne era departe, iar viscolul bătea din faţă,
Dar ochii mamei erau ageri şi străluceau ca două stele.

Era puternică şi bună, nu se temea de lupi, de moarte,
Pădurea ne-ascundea prin noapte şi ne ferea de vântul rece,
Mă-ncuraja să cred că-n viaţă tot răul tot în rău se trece,
Dar să fii om ca să poţi merge întotdeauna mai departe.

Am luat, în spate, cu eforturi, lemnul nostru din pădure
Tăiat adânc, în miezul nopţii, de sub pulpana de zăpadă
În aşa fel ca pădurarul, în zorii zilei, să nu-l vadă,
Căci n-avea voie nimeni lemnul său din codru să şi-l fure.

La ziuă, aveam foc în sobă şi-n casă era cald şi era soare
Coceam porumb uscat pe plită, priveam, tăcuţi, pe geam, afară,
Ştiam că, după-o iarnă aspră, va fi, din nou, o primăvară
Şi în ochii mamei noastre era iarăşi plină zi de sărbătoare.

poezie de Gheorghe Văduva
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mi-am pus iubirea

În tot ce-i alb mi-am pus iubirea mea:
Zăpezi şi flori plăpânde din livadă,
Dar florile-ncepură a cădea
Şi în april nu mai găseşti zăpadă.

În tot ce-i dulce dragostea mi-am pus:
Privire, voce, inimi, sărutare.
Dar tu-mi surâzi şi când eu vin, te-ai dus;
Dulceaţa de-a iubi, înşelătoare.

Cum suflă pe sub uşă vânt de gheaţă,
Lugubra-i spaimă, moartea şi-o gemu;
Mi-am pus iubirea-n lucrurile fără viaţă
Morminte, flori care-au căzut, şi tu.

poezie celebră de Elena Văcărescu
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Primăvara a venit!

(Pentru copii mari si mici)

De sub frunze veştejite,
Prin pădurile-amorţite,
Scoate capu-ncetinel
Mititelul ghiocel.

Curajos, nevoie mare,
Se înalţă către soare
Şi nu-i pasă de zăpadă
Pe scufie de-o să-i cadă.

Mai departe, colea-n vale,
O brânduşă stă în cale
Fălindu-se tare şi sus
Primăvara c-a adus!

Ghiocelul cel cuminte
O ascultă, ia aminte,
Dar zâmbind aşa, sfios,
Lasă capul şi mai jos

Şi gândeşte: Nu e rea,
Poate spune... tot ce vrea.
Amândoi cum am vestit
Primăvara a venit!

poezie pentru copii de Carmen Pasat
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Negociere

Lasă-mi, iarnă, primăvara care stă la pândă-n muguri!
Ia-ţi oferta expirată, de zăpezi în vălătucuri!
Ai întârziat, dar asta nu te scuză nicidecum,
că iei ultima leţcaie văduvei, pentr-un nou fum!

Ea se bucura, sărmana, c-a scăpat şi iarna asta
de-mprumutul pentru lemne şi tu îi aduci năpasta,
doar ca să-ţi respecţi cel rang de inimă îngheţată
şi s-aminteşti tuturor cum era iarna odată?!

Asta e! Ai pierdut trenul, mai vine unul la anul.
Pân-atunci, te odihneşte, nu ne îngheţa elanul!
Tu, crăiasă, ia trăsura şi mulţumeşte c-ai fost!
Time out! Azi nu mai ai farmec, bisul tău ar fi anost!

Aşa-ţi păstrezi demnitatea şi puterea peste vremi?!
Nimeni nu te-o respecta, dacă iar sub viscol gemi
şi-l înşeli apoi cu gerul, rătăcind prin munţi şi văi,
născând copii de pripas, fulgi de nea - mici... pămpălăi.

Poţi dormi, fără de grijă, până la sfârşit de toamnă...
Lasă-i locul primăverii, iarnă dragă! Fii o doamnă!
Toată lumea ţi-e duşman, nu simti deloc pulsul străzii?!
Vino, te ajut să fugi! Ieşi prin spatele ogrăzii!

poezie de Georgeta Radu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trupuri de zăpadă

Noi suntem nişte oameni în trupuri de zăpadă,
Împrăştiaţi de hoarda acelor patru zări,
Cu ochii de cărbune ce nu mai pot să vadă
Cum ninge-n felinarele nestinse de prin gări.

Sub streşini se strecoară pumnale lungi de gheaţă
Şi oameni de zăpadă mai trec perechi, perechi,
Sunt umbre de fantome ce-alunecă prin ceaţă,
Cu inimile frânte, cu haine mult prea vechi,

Pe drumul imposibil ce nu-l mai pot distinge
Când ninge problematic şi cinic pe dorinţi,
Doar cerbi cu coarne albe ar mai putea străpunge,
O iarnă timpurie, de trupuri prea fierbinţi.

Şi-n zodia în care nu-i loc de primăvară,
Strigoii nopţii albe se vând din doi în doi,
A îngheţat şi trenul ce ne-aştepta în gară
Şi omul de zăpadă ce mai trăia în noi.

poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Suflă, suflă precum viscolul iernii ingratitudinea omului.

citat celebru din piesa de teatru Cum vă place de William Shakespeare
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un gând de iarnă

Când iernii or să-i meargă fulgii,
Va fi mai greu de cei ce n-au căciuli,
Să-i tângui pe slujbaşii la moguli,
Dar strânge, prudent, baierele pungii.

E plină lumea de mumii de gheaţă,
Jeratic numai din furnale poţi lua,
Atâta timp cât nu se vor privatiza,
Şi-o curge oţelul din vatra măreaţă.

Şi între noi, pustiuri de zăpadă,
La clopote sunt ţurţuri ori sunt limbi?
Caii la troică, tremurând, îi schimbi,
Iar Luna, bulgăre, aştepţi să cadă.

Şi-apoi să ningă tandru ca-n fraţii Petreuş
Să ne iubim bezmetic în scârţâit de uşi.

parodie de Constantin Ardeleanu, după Adrian Păunescu
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lapoviţa

suflă vântul, suflă şi suflă
toarnă ploaia, toarnă şi toarnă

şi răsuflă a greu şi răsuflă
ploaia asta ce trece în iarnă

arde soarele, arde şi arde
trece valul, trece şi trece

şi se rup ale inimii coarde
şi ninsoarea-i mai rece, mai rece

mor speranţe, speranţe, speranţe
vreme vine şi vine şi vine

albul iernii cu mii de nuanţe-i
tot mai lung între tine şi mine...

poezie de Iurie Osoianu (16 mai 2019)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!