Îndemn de vară

Iubit-o, dă-mi mâna, şi-ascultă, tu, marea
Pe umedul mal, pierzându-te-n zarea
Ce unduie verde şi-n plângerea-i lină
Auzi cum dă glas amorului vină.

Încearc-a-nţelege, durerea profundă,
Adusă la mal în undă cu undă,
Căci mării aprinse găsitu-i-a vină
Blestemul de-amor ce cată pricină.

Cu neîmpăcarea, ce-n valuri s-aude,
Răscoală-se-n noi simţirile nude,
Şi-n slava-i eternă amoru-şi arunce
Durerea sa prin blestemul său dulce.

În aerul verii, în jalea marină,
Acelaşi blestem găseşte-ne vină.
Dar nu-ţi fie teamă căci eu sunt cu tine
Şi rogu-te dar, în cumpăt te ţine.

Lipeşte-ţi obrazul de buzele mele
Când ele ţi-l cer aproape de ele,
Şi-ţi reazemă capul, cu firea senină,
Pe umărul meu, abstrasă de vină.

Şi-n sonul d-esenţă, pur elegiacă,
A timpilor daţi, de valuri ce-neacă,
Nestinsa-i durere, în mare te-mpinge,
Cu sufletul nud ce-amorul îl strige.

Şi-n soarele tandru... să simţi cum adie,
Cum numai ceva anume te-mbie –
O briză ce ţine deasupra pe mare
Vreun albatros departe în zare.

poezie de George Ciprian Bălan din revista Luceafărul de seară Botoşani (15 iulie 2021)
Adăugat de George Ciprian Bălan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sufletul mi-i curajos, căci am îndurat multe suferinţe pe valuri şi-n război. După ele poate să vină şi asta.

citat din Homer
Adăugat de Corneliu Tocan, Ph.D., M.Sc.
Comentează! | Votează! | Copiază!

Filozofie

Nu este un farmec pentru nimeni oare?
Să priveşti atent, cum făr' de-ncetare,
Valurile mării, spală-n spuma albă,
Stâncile la ţărm când de vânt se-nvoalbă?

Cum cu duşmănie se reped năvalnic
În al lor asalt cu nărav amarnic?
Iar a lor sfârşire – albă împroşcare,
Şi-o găsesc în stânci, într-un zbierăt tare?

Ci gândind la ele, las loc întrebării,
Ce priveşte dar, vrăjmăşia mării:
Îndârjita luptă! Pentru ce se ţine?
Biruinţa – cui? de va fi, revine?

Însă eu poetul, ce reflectă încă,
Dezinvolt remarc o temă adâncă,
Care oglindeşte ca din nimicie
Un subiect aprins de filozofie –

Dar amorul oare? Nu-i şi el de valuri
Crâncen asuprit pentru idealuri? –
Visuri îndrăzneţe – cu darul puterii
Ura înecând undelor durerii?

Ci-n freamătul mării, adunându-mi firea,
A elogia nu ezit iubirea!
Ca, tu, venerată, luminând destinu-mi,
Ca un înger alb, să cobori la sânu-mi,

Şi învăluită de o taină mare
În viaţă-mi s-aduci veşnic alinare.
Iar scena de faţă – de neliniştire,
S-o filozofăm în semn de iubire!
*
Stânci, şi de o parte, valuri furibunde,
Colo-amorul stă şi-n gând mă pătrunde.
De mă vrei iubit-o – vino, urmăreşte,
De pe mal atent – cum marea vorbeşte!

poezie de George Ciprian Bălan din revista Luceafărul de seară Botoşani (3 februarie 2023)
Adăugat de George Ciprian Bălan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubire fără vină

Îmi spui că ochii mei
N-au vină că-i iubeşti
Ţi-e verdele-n condei
Rugi dumnezeieşti.

Ce este de-i iubeşti
De nu se cheamă vină?
Oare-s iubirea din poveşti
Şi-a ta dulce copilă?

Ce este de-i compui
Şi nu se cheamă vină?
La Ceruri să mă sui
Şi-n tine mă alină.

Ce este când îmi spui
Că verdele te cheamă?
Să fiu cum alta nu-i
Iubirea-ţi de aramă?

Nu ştiu ce-ţi sunt
Dar ştiu că-ţi Mulţumesc
Că eşti poemul sfânt
Pe care îl iubesc.

poezie de Mirela Crâşmaru
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Abia aştept să vină vara!

Abia aştept să vină vara, să-mi cânte marea din vioară
Să mă cuprindă-n braţe strâns, cum a facut-o-ntâia oară.
Iar tu să îmi zâmbeşti duios din ochi albaştri de ciocoare
Şi să mă iei apoi de mână, să ne-azvârlim de-ndată-n mare,
Să îi sărut valul vulcanic cu mângâieri de alizeu
Să ancorez cu el odată, căci de ani buni aştept mereu.
Să mă scufund în a ei apă, chiar de se zbuciumă prea tare
Şi fericită eu să strig:,, Doamne, ce bine e la mare!"
Abia aştept să vină vara şi, zilnic, tu să îmi zâmbeşti,
Să ne-alintăm ca doi copii şi-acsă-apoi să mă–nsoţeşti
Şi-n starea de euforie să-mi uit tristeţea şi destinul,
Să spintecăm azurul mării şi în pahar să turnăm vinul.

sonet de Georgeta Nedelcu
Adăugat de Georgeta Nedelcu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rugă pentru ziua mea onomastică

Mă caut şi nu mă găsesc!...

Mă caut în vechiul ogor strămoşesc-
În grâu, în porumb şi-n secară,
În apa fântânii cu ghizduri de piatră
Şi-n focul din vatră,
În golul din casă
Şi-n gloata de-afară,
Şi-n toţi răposaţii ce-n mine trăiesc
Mă caut zadarnic...

Zadarnic mă caut, că nu mă găsesc!...

Când vântul se ceartă cu plopii pe drum
Şi drumul trosneşte sub paşii greoi,
Mă caut şi-n larma vieţii de-acum,
şi-n pacea vieţii de apoi...

Când ziua se-ngână cu noaptea pe lac,
Mă caut în iarba de leac,
În Steaua polară, ce poartă noroc,
În bobi
Şi-n ghioc...
Mă caut şi-n vechiul ceaslov bătrânesc
Cu slovele şterse...
Dar nu mă găsesc.

Zadarnic mă caut, că nu mă găsesc...

Părinte!...
Ce vină mă face s-alerg
Cu gândul şi fapta spre morţii de ieri,
Că urmele mele din lume se şterg
Şi nu mă găsec nicăieri?...

Ce vină mă face să nu mă găsesc
Când tot mai trăiesc?...

poezie celebră de Ion Minulescu din Gândirea, VII, nr. 3 (martie 1927)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Viaţa

Pe-o geană de lumină
Apusul răsărit-a,
Iar fără de vreo vină
Îşi cerne-uşor clipita.

Un dor nespus ce cere
Momentele trecute
Se lasă în tăcere
Şi-n inimă s-ascunde.

S-a mai lăsat o seară...
Cu ea, şi-o întrebare,
Ce tot prin minte-mi zboară –
Ce este viaţa oare?

Cu fiece-asfinţire
În vasta slăbiciune
Visăm la nemurire
Şi la redempţiune.

Privind atent apusul,
Sortit spre isprăvire,
Şi cum al său crepuscul
Aşterne amorţire,

Cum de a lui tăcere
În suflet îmi pătrunde,
Şi-n stări de înmuiere
Cătând să mi-l cufunde,

Ştiind de-a sa rutină –
Eterna-i repetare –
Că mâine-o să revină
Chiar fără pregetare,

Această disciplină,
A soarelui în lume,
Îmi lasă-n gând să-mi vină
Şi să observ c-anume,

Ciclicitatea-arată
Cu zel şi măiestrie
Cum că în a sa artă
Ce-a fost o să revie.

Deci viaţa se transpune
Precum al nostru soare:
Precum pe-o parte-apune
Pe cealaltă răsare.

poezie de George Ciprian Bălan din revista Luceafărul de seară Botoşani (4 ianuarie 2019)
Adăugat de George Ciprian Bălan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Durerea noastră

Pe un mal pustiu de mare,
Simt cum inima mă doare.
Valuri reci mi-ating piciorul,
Gândul meu prinde izvorul,
Cel din munţi venit în vale
Aducând doine de jale...

Lungi perdele de păduri,
Aşezate-n munţii suri
Nu mai sunt... au dispărut.
Corbi au aripi de-mprumut.
Nu e jir pentru mistreţi.
Sus pe pajişti... doar scaieţi.

Şi aici la marea mare,
Unde-s margini de hotare,
Dunărea când se revarsă
Pune-n glas durerea noastră.
Peste tot este minciună...
Unde-i gloria străbună?

poezie de Doina Bonescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îţi aminteşti...

Îţi aminteşti, tu, oare, cum,
Când ai scăpat o floare,
Eu te-am oprit din al tău drum
Din graba ta cea mare?

Şi ca un fapt necunoscut
Urzindu-l hărăzirea,
Acel moment neprevăzut
Aprinse-n noi iubirea?

Un lucru simplu şi mărunt
A noastre vieţi schimbase;
Reversul ceasului defunct
Neşansei dreptu-i luase.

Şi-ţi aminteşti primul sărut
În noaptea cea senină,
Din vara cea nu de demult
Când luna era plină,

Privind cuprinşi în depărtări
Vrăjiţi de valuri line
Ce unduiau sublimei mări
Reflexii opaline?

Acum să te-nţeleg nu pot
Căci văd că nu-ţi mai pasă;
Iubirea nu-ţi mai e un tot
Ce viaţa-ţi luminează.

C-amoru-ţi deveni anost,
Că m-ai exclus din tine,
În ciuda celor ce au fost
Să cred parcă nu-mi vine.

Ce oare vrăji te-au fermecat
Şi oare cum putură
Amorul nostru-nflăcărat
Să ţi-l transforme-n ură?

Din a mea inimă te-ai stins
Şi-mi reproşez în sine
O vină de amor nestins
Menit doar pentru tine.

Din patosul de care-am dat
Atâta timp dovadă
Că te-am iubit cu-adevărat
Răcelii îi cad pradă.

Când amintirea te-o găsi
Cu firea-nduioşată
Vei înţelege şi vei şti
Ce-i dragostea curată.

poezie de George Ciprian Bălan din revista Luceafărul de seară Botoşani (24 februarie 2021)
Adăugat de George Ciprian Bălan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ideal

Luceafărul senin răsare,
Umplînd de vis văzduh şi mare…

Pătruns de focul lui cel blînd,
Un strop s-aprinse, tremurînd;
Şi stropul, lacrimă-nstelată,
Vorbi spre steaua depărtată:

“Aş vrea să mă înalţ la tine,
Dar lumea ta e sus, prea sus,
Şi-n noaptea undelor haine
Rămîn cu dorul meu, nespus.

Şi totuşi, simt cum mă străbate
O rază din puterea-ţi lină -
Greu luptă valurile toate
Să-mi stingă visul de lumină,

Dar cad, se farmă, istovite
De furtunatecul lor joc,
Şi-n fundul mării liniştite
Eu reapar senin în loc.

Eu sunt un vis, dar teamă nu mi-i
De vînt, de unda răzvrătită,
Cît timp te văd deasupra lumii
Lucind eternă, liniştită…

Dar, cum te pierzi întunecată,
Apune-trist a mea scînteie, -
Cu raza ta mă nasc deodată,
Cu dînsa viaţa-mi se încheie”.

…O, steaua mea, alungă norii,
Să-ţi sorb clipirile senine,
Să trec prin furia vîltorii,
Cu ochii ţintă către tine!

poezie clasică de Panait Cerna
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Erau binevenite-n credinţa şi-n a lor părere

Durerea ar fi putut crede că era durere.
Îngrijorarea că era îngrijorare.
Ele erau binevenite-n credinţa şi-n a lor părere,
Perechea dându-şi o importanţă mare.

Nu. A fost nevoie ca toate zăpezile atârnând
De-acoperişul odăii lui să-şi picure-întristarea,
Începând de când era doar un copil plăpând,
Pentru a se-aşterne şi pe capul lui ninsoarea.

Ori de câte ori acoperişul se-albea sub geana bolţii,
Dedesupt capul lui în bezna din cocioabă
Era tot mai puţin negru decât catranul nopţii,
O nuanţă aproape de culoarea zăpezii, gri-albă.

Îngrijorarea-ar fi putut crede că era îngrijorare,
Durerea că era durere.
Dar niciuna dintre ele n-a fost tâlharul care
I-a furat părul negru, singura avere.

poezie de Robert Frost, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Singur ca norul rătăceam

Singur ca norul rătăceam
Ce peste văi pluteşte-n zbor
Şi am zărit pe când treceam
Narcise galbene covor;
Pe lângă lac, sub codrul mare
Dansând în briză şi-n răcoare.

Şi-aşa cum stelele lucesc
Calea Lactee luminând,
În şiruri lungi se răspândesc
La golful mării ajungând;
Şi zece mii am văzut clar
Cum capul şi-l mişcau sprinţar

Valuri în golf dansau încet
Dar nu ca ele de voios
Ce bucuros e un poet
Când vede un peisaj frumos!
Şi n-am ştiut când am privit
Că sufletul s-a îmbogăţit.

Şi-adesea stând pe canapea
Gândind sau având mintea goală
Le văd sclipind în sinea mea
Şi fericirea e totală;
Iar inima se-nviorează
Şi cu narcisele dansează.

poezie de William Wordsworth, traducere de Octavian Cocoş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mărturia scrisă

Eu văd şi cred că fiinţa ta senină
S-a-nchis de multe suferinţi trăite
Şi arde-ascuns în jaruri de lumină
Şi-n mistuirea ta pot fi şi eu de vină,
C-am fost inert la jertfele-ţi tacite.

Dar azi sunt umbra simţurilor tale
Şi vin să te înalţ fără zăbavă,
C-am fost sortit să te-ntâlnesc în cale
Să te ridic pe tronuri triumfale,
Să fii regina mea de-aprinsă slavă...

Şi-astfel mi-ai devenit stăpână mie,
Iubindu-mă cum te iubesc şi eu,
Căci veşniciei i-ai pus temelie
Atuncea când mi-ai scris pe o hârtie:
"În veci voi fi a ta, stăpânul meu!"

poezie de Cristian Petru Bălan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Eu n-am văzut o landă,
Nici marea şi-al ei mal;
Dar ştiu cum sunt ciulinii
Şi cum se naşte-un val.

Eu n-am vorbit cu Dumnezeu
Şi-n cer nu am intrat.
Dar ştiu unde-i e locul
De parc-ar fi-nsemnat.

poezie celebră de Emily Dickinson din Almanah "Convorbiri literare", traducere de Brânduşa Popescu
Adăugat de Avramescu Norvegia Elena
Comentează! | Votează! | Copiază!

O secundă ne desparte

Nu-ţi feri privirea caldă, ştii că văd şi ştii că ştiu
Într-o mare de tăcere îţi sărut sufletul viu.
Te ascult chiar şi-n tăcere, vorbele ţi se preling
Nu îţi cer decât o şansă îndoielile să-ţi sting.

Eu te ştiu cum esti, iubire, m-ai atins şi m-ai iubit!
Am simţit la tine-n braţe ce gust are-un răsărit.
Eşti o stâncă încercată, nici furtuna nu te-nclină,
Dar, eu ştiu, că mă iubesti, doar mândria ţi-e de vină.

Îţi întind din nou o mână, îngheţată de-asteptare
Uită-te în ochii mei, simte-mi inima cum doare!
Fii iar generos cu mine, strânge-mă la pieptul tău,
Am simţit, întotdeauna, că acolo-i locul meu!

Ne uneşte disperarea orelor ce trec prea lent
Timpul, ne exaspereaza, nu-i la dragoste atent!
Dar tu ştii, vremelnic ceas, cu secunda ta rotundă,
Două suflete, ce simt, se găsesc pe-aceeasi undă

poezie de Garofiţa Jianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Marea

Eu cred că marea, care stăpâneşte zarea,
S-a îndrăgostit de soare, să fie nemuritoare.
De aceea când voi fi mare, am să merg la mare,
Să privesc în zare, să văd cum răsare,
Pe cerul fără nori, soarele în zori.
Să văd pescăruşii, în zbor cum se adună,
Când soarele, la mare, e gata să apună.
Să văd cum răsare luna peste mare.
Cum se oglindeşte,(când lumea odihneşte,)
În apa întunecată, în noaptea fermecată.
Vreau să văd cum marea, marea cea albastră,
Îşi schimbă culoarea, sub privirea noastră.
Când adie boarea, vreau să simt răcoarea
Şi s-ascult cum marea îşi plânge culoarea.
Aşa aş vrea ca să petrec
La marea cea mare.
O zi cu mult soare,
O noapte cu răcoare,
Şi-apoi, să nu mai plec.

poezie de Dumitru Delcă (13 august 2013)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tic-Toc!

Tic-tac! - se-aude-n mine,
c-afară e toc-toc! -
şi, Doamne, ce pot face
doi pantofiori cu toc!
Dar, cine îi mai vede,
cu ce se-nalţă-n ei,
căci, zău, nu-mi vine-a crede
cum, chinul la femei
o ia, aşa, agale,
direct în ochii mei
şi urcă, şi coboară,
prin mine-n sus şi-n jos,
iar gândul, parcă zboară,
dar zboară... păcătos,
şi nu e el de vină:
e chinul... din pantofi
ce-mi face neuronii
anemici şi distrofi.
E mare chinul, basta!
Am să mi-o scot din minte,
căci nu vreau, vara asta
să-mi fie... prea fierbinte.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cât de scump eşti Tu Isuse

Cât de mare eşti Isuse
Cât de scump şi minunat
Toate florile nespuse
Sunt de Tine aici aduse
Pe toate Tu le-ai creat
Nouă Doamne ni le-ai dat

Cât de scump şi minunat
Eşti Isuse Mire Sfânt
Viaţă nouă Tu ne-ai dat
Să-ţi cântăm în lung şi-n lat
Orişiunde pe pământ
Să-ţi cinstim al Tău Cuvânt

Cât de scumpă ţi-e Fiinţa
Mâna Ta de Dumnezeu
Tu ce-ai pus în noi credinţa
Dându-ne şi biruinţa
Să-ţi cântăm aici mereu
O Isuse Domnul meu

Cât de gingaş Isus eşti
Plin de slavă şi lumină
Duhu-ţi când ne dăruieşti
Şi-n Cuvânt ne împleteşti
Să trăim fără de vină
Viaţa nouă şi deplină

Doamne mintea ne-ai furat
Cu-a Ta sfântă gingăşie
Căci lumina Ta ne-ai dat
Mire scump şi minunat
Slăvită Fiinţa-ţi fie
O Isus — în veşnicie

Căci doar Tu ne eşti menirea
Tu al vieţii Creator
Noi îţi dăm acum iubirea
Să ne dai neprihănirea
Căci ne eşti Doamne izvor
De viaţă dătător

Vrem Isus pe veci să fim
Doar ai Tăi şi-n curăţie
Fiinţa Ta să o slăvim
Şi în veci să ne sfinţim
Mire drag din veşnicie
Onorat Numele-ţi fie

Ne-nchinăm dar Isus Ţie
Pentru veci noi te cinstim
A Ta gloria dar fie
De acum în veşnicie
Căci pe Tine te iubim
Şi ai Tăi ne vrem să fim

Slavă cinste şi onoare
Fiu al Celui Prea Înalt
Căci Tu ne-ai adus salvare
Şi ne-ai dăruit iertare
Fii în veci glorificat
Şi fii al nostru-Mpărat

poezie de Ioan Daniel Bălan (25 ianuarie 2022, Mănăştur)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dă-mi mâna

Dă-mi mâna şi visele tale,
Păşeşte cu mine-mpreună,
Ţi-oi face din stele cunună
Şi voalul din nori şi petale!

Dă-mi mâna, e-n faţă altarul,
Vrem El să ne lege destinul,
În noi să păstreze seninul
Şi-n suflet s-abunde nectarul.

Dă-mi mâna, inelul ţi-oi pune
Să fie pecete-a unirii,
Iau Cerul drept martor iubirii
În bine şi-n rău ne cunune!

Dă-mi mâna, când pragul te-oi trece
Pe braţele mele pluteşte,
Cuvinte de dor îmi şopteşte
Şi lasă sfiala să plece!

Dă-mi mâna, sub teii în floare
În cânt de viori să valsăm
Şi-n doi să-ndrăznim să visăm
Iar Cerul în noi să coboare!

poezie de Olivia Pocol din volumul de versuri Înţelesuri (4 iunie 2019)
Adăugat de Olivia Pocol
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mulţi zic că-s sătui de valuri

Mulţi zic că-s sătui de "valuri"
Şi se alipesc de "maluri",
Adumbrindu-şi "partea sumbră"
Ca nişte stăpâni pe umbră.

Toţi au barcă şi-s pe mal,
Eu n-am barcă şi-s în val.
Şi de am... ca să o mân,
Nu-s eu rob şi ea, stăpân?

Căci ea stă numa pe apă
Şi eu o trag din lopată...
Iar furtunile când vin,
Nu-s eu cel ce-ndură chin?

Mă gândesc la "mal" şi parcă
Aş putea lăsa să treacă
Viaţa fără val şi barcă,
Dar Limanul ce mă-aşteaptă,
O să-l mai ating vreodată?

Dar şi-n val, şi-n barcă-i bine
Dacă Domnul e cu mine!
Furtuna n-are ce-mi face;
El îi spune "Taci! " Şi tace!
Când mă cheamă, merg pe apă,
Mă scufund... dar El mă scapă,
Căci mă ia mereu de mână
Să mă scoată la lumină.

Cu El merg fără încetare,
Trec şi munţi, şi trec şi mare,
Nu poate nimic sub soare
Să oprească a mea alergare
Şi nimic nu-i să-mi răpească
Răsplătirea cea Cerească,
Ori, cumva să mi se-opună
Biruinţei spre cunună!

poezie de Ioan Hapca din volumul de versuri Din vicisitudinile vieţii
Adăugat de Sara
Comentează! | Votează! | Copiază!

Marea mea dragoste, Marea...

Şi te-aş face aşternut, să îmi susuri printre vise,
Cu un clipocit de val, dimineţile să-mi cânţi,
Să-ţi fiu ţărmul liniştit, când sub geana nopţii mi se
Nasc poemele de dor şi de dor să mă descânţi.

Şi pe gleznă te-aş uita, ca pe-o tainică pomadă,
Să-mi miroasă paşii-a vânt şi a alge-albastre-verzi,
Să mă-ncalţi în catifea, pentru-o lungă promenadă,
Ca să nu te pierd în cer, tu, pe mal, să nu mă pierzi.

Scaldă-mi ochii în amurg, să-mi rămâi lacrimă vie,
Să te simt pe-obraz cum plângi, când povara ţi-e prea grea
De atâtea jurăminte false. Dă-mi povara mie,
Să fiu mare,-n locul tău, dacă Dumnezeu o vrea!

Să nemărginesc albastrul, să-ţi eternizez tăcerea,
În adâncuri neştiute, mă scufund fără regret.
Şi de vei simţi, pe valuri, cum mă sfâşie durerea,
Prinde-mă, de mijloc, Mare, să dansăm un menuet!

Şi andante să ne pierdem, revenind mereu la mal,
Eu, perechea ta mireană, tu-logodnic ireal...

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!