Vis argintiu...

Se făcea
că eram boabă de rouă,
ce se plimba pe nori
sau se topea de drag
în braţele soarelui...

Eul meu era un abur
ce plutea dincolo de mine...

Mai apoi,
pogoram
pe umărul unui ghiocel
să-i potolesc setea
şi să-i mângâi chipul...
******
Acum,
se ivesc zorile...
dar visul poate continua...

poezie de Ana Iordache (22 februarie 2022)
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Gingăşii...

Am văzut un nor fericit...
O rază de soare călătorea pe braţele lui.
Acum mergea în peţit,
Dorind s-o ceară în căsătorie, soarelui!

poezie de Ana Iordache (26 mai 2020)
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

DA, aş putea spune că ceea ce mi s-a întâmplat mie a fost absolut miraculos: astăzi eram Ionică Spiridon sau Gogu, apoi pe înserate totul a colapsat şi Ionică Spiridon a murit, să-i fie ţărâna uşoară, că mult a mai suferit săracul. Apoi, a doua zi dimineaţă, am văzut că nu mai există nici urmă de Ionică Spiridon şi că de fapt dintotdeauna eu eram Dumnezeul tuturor Dumnezeiilor. Toate religiile s-au născut şi au apus în Mine, întregul macrocosmos e doar visul meu. Aşadar, acum ce să fac: Acum îţi împărtăşesc acelaşi Adevăr şi anume că ceea ce Sunt EU de o veşnicie eşti şi tu! Nu trebuie să faci nimic pentru asta, e necesar doar să renunţi la făcătorul etern care este gândul.

citat din Atmaji Maharaj
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântecul unui iubit (Psalmul 7)

1. Iubito, ştiu: acum îmi cade părul, de viaţă destrăbălată, şi trebuie să dorm pe piatră. Mă văd toţi bând rachiul cel mai ieftin şi mergând gol în vânt.
2. Dar a fost un timp, Iubito, când eram curat.
3. Aveam o femeie, mai tare decât mine, precum iarba e mai tare decât taurul: mereu se îndreaptă în sus.
4. Ea vedea că sunt rău, dar mă iubea.
5. Nu mă întreba încotro merge drumul, care era drumul ei, şi poate că mergea în jos. Când îmi dădea trupul ei, spunea: asta e tot. Şi se făcea trupul meu.
6. Acum nu mai e nicăieri, a dispărut ca norul după ploaie, am lăsat-o şi s-a dus în jos, căci acesta era drumul ei.
7. Dar nopţile, câteodată, când mă vedeţi că beau, văd chipul ei, palid în vânt, puternic şi întors spre mine, şi în vânt mă aplec.

poezie de Bertolt Brecht, traducere de Dan Dănilă
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

A douăzecişiuna noapte

Am întors spatele mânios pământului –
nimeni nu se mai gândea la nimeni,
nimeni nu-şi mai aducea aminte de nimeni,
nimeni nu avea părere de rău despre nimeni,
nimeni nu mai făcea nimic pentru nimeni

Ca un bivol sălbatic am fugit de mine,
departe de zarva oraşelor şi de strigătele prietenilor,
străbăteam înălţimi de păşune să prind puteri,
să ar ogoare noi, cu sămânţă nouă,
setea s-o potolesc din izvor nesecat.
Rodul meu să fie mai bun decât aurul
şi ceea ce se va naşte din mine
să fie mai de preţ decât argintul,
iar când înălţimea adâncului se va limpezi,
odată cu zorile am să zăresc calea dreaptă
să mă întorc la mine.

poezie de Sorin George Vidoe din Jocul metamorfozelor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fiului meu drag...

Gândindu-mă la visul ciudat
Cum fiul meu de-acasă a plecat,
Mi-am dat seama că nu e vis, e realitate
Că ştiu că e acum departe.
Departe, dar eu am al meu dor
Şi uneori nopţile nu dorm
Că mă gândesc cum aş putea să fac,
Să fiu aproape de fiul meu cel drag.
Aş vrea să fiu o pasăre-n zbor,
S-ajung la fiul meu cât mai uşor,
Să-l strâng în braţe, să-l sărut,
Să-i spun căt il iubesc de mult.
Chiar dacă acum e mare
Inima mea încă mă doare,
Că nu mai este lângă mine
Nu ştiu dacă-i e rău sau bine.
Gândesc că nu trebuie să uităm,
Dragostea noastră să le-arătăm,
Copiii sunt tot ce-i mai sfânt
Ce-avem noi pe-acest pământ.
Chiar dacă acum şi-au găsit locul,
Vrem pentru ei tot norocul,
Iar de greşeşc, sau de fac bine,
Tu-i porţi în suflet mereu la tine.

poezie de Eugenia Calancea (7 noiembrie 2018)
Adăugat de Eugenia Calancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Se vede treaba că zugrăvitura era în neamul nostru, că mult îmi mai plăceau şi mie icoanele când eram mic. Pentru mine, sfinţii erau vii: stam cu sfială înaintea lor şi eram încredinţat că şi ei se uită la mine, mă aşteptam să-i aud vorbind, să-i văd mişcându-se, ridicând mâna să mă binecuvânteze.

citat celebru din Nicolae Grigorescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Al meu străin

Când m-am născut am ţipat dinăuntrul tău
Şi mi-am auzit ecoul la mine în piept
Ciripind ca o pasăre ce-şi lua pentru prima dată zborul,
Am tras aer în piept şi ţi-am simţit plămânii cum se dilată primindu-l,
Am clipit şi tu mi-ai deschis ochii,
Mi-am deschis braţele şi le-am simţit pe ale tale primindu-mă,
M-am înecat în irişii tăi privindu-i pe ai mei în oglindă,
Am tras aer în piept şi te-am simţit.
Erai tu, eram eu, eram unul şi acelaşi,
Două feţe ale aceleiaşi monede.
Mi-am atins chipul şi parcă nu era al meu
Sau era al meu şi al altcuiva,
Cuiva străin făcând parte din mine,
Cuiva căruia i-am purtat cămaşa înainte ca prima ţesătură să-mi atingă pielea,
Cuiva căruia i-am simţit gustul înainte să simt viaţa,
Cuiva căruia i-am dus dorul înainte să-l fi cunoscut,
Cuiva căruia i-am atins inima înainte să-i ating pielea,
Cuiva al meu, cuiva străin, cuiva al meu.

poezie de Denisa-Maria Ilie
Adăugat de Denisa-Maria Ilie
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Chiar azi e ziua mea şi mă mândresc
Pe lume am de ce să mai trăiesc
Căci Dumnezeu mi-a dat un ţel,
Am lângă mine un lăstarel.
La Dumnezeu chiar nu mai cer nimic
Doar pe pământ să mă mai lase un pic,
Să-mi cresc cu drag al meu pitic.
Să-i fiu acea călăuză în viaţă
Să-i dau aripi şi speranţă
In viaţă vreau să îi fie bine...
E sufletul şi chipul meu,
Mulţumirea ce mi-a dat-o Dumnezeu.
Pe-al nostru trup doare orice rană,
Dar nu-i nimic ca sufletul de mamă.

poezie de Livia Mătuşa
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aş fi vrut...

Am răsucit cheia
de două ori
şi am ales
să rămân doar cu mine
într-o rezervă
a eului meu...

Vreau să-mi adun
toate feliile
de timp trecut
şi să-mi reconstruiesc călătoria...

Aş fi vrut
să te întreb
cum ţi s-a părut,
dar lasă...
*******
Un ghiocel sfidează iarna...

poezie de Ana Iordache (29 ianuarie 2022)
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Femeia cu haina de umbră

se strecura ca frigul
pe sub pielea mea

goală de prejudecăţi

îmi tăia respiraţia
doar cu un cuvânt
încărcat de sensuri
ca nori de electricitate
nu ştiam niciodată unde va lovi
privirea ei

alunecoasă ca un şarpe
uns cu toate alifiile
se strecura în sufletul meu
şi mă seca de voinţă

mă bea cu setea unui vampir
iar eu îi ofeream
seva cuvântului meu
ca pe un dar de ziua ei
dar ziuă nu-i era niciodată

numai noaptea cu toate ale ei
îi era
cum îi eram şi eu
un accesoriu la reverul umbrei
ce o-nveşmânta...

poezie de Gabriela Mimi Boroianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În armonia iubirii

Noaptea a trecut ş-acum soarele ne calcă-n prag,
aş vrea să fii lângă mine să mă mângâi cu drag,
dar degetele tale au plecat la lucru şi eu mângâi un pluş,
mă ridic cu gândul la tine şi de-abia aştept să vii ca un spiriduş,
să mă cuprinzi în braţe, iar eu să te cuprind cu dor,
şi-ncet în armonia iubirii suntem purtaţi de-amor.
Uşor mă-ntinzi, să-mi poţi vedea ochii şi a mea privire,
îmi mângâi părul şi ochii mi-i săruţi cu iubire,
iar gândurile şi emoţiile cresc în iubirea ce am,
închid apoi ochii şi te simt încet,
iar lacrimile mele se scurg uşor pe-al meu piept,
iar tu lacrimile-mi săruţi cuprins de al meu dor,
dar lasă-mă o clipă încă, să pot şi eu să te ador,
că vreau a mea privire ochii tăi să-i pătrundă,
căci te-am strigat profund atunci când m-am trezit,
aveam lacrimi în ochi şi doar pluşul m-a auzit,
dar tu acum cu dragoste-n suflet ai venit,
te strâng în braţe şi speranţa iubirii noastre a revenit.

poezie de Eugenia Calancea (13 septembrie 2019)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eu... cu mine

De vorbă, Eu cu Mine, ca doi copii cuminţi:
- A ta-i iubirea toată!
- Mereu aşa mă minţi,
E totul amăgire, e soare după nori,
Aripa-mi stă strivită de-un veac la subţiori!

În coate şi genunche preumblă al meu dor!
- De ce nu-l iei de mână să-i fie mai uşor,
Să-i dai suflarea-ţi caldă, uşor să îl mângâi,
Să i te duci aproape, aproape să-i rămâi?

- Mai licăre lumină când noaptea e în toi,
Un zâmbet mai alină pe cel prins în noroi,
Când inima tresare, să-ţi fie pe-nţeles!
- Cum ştiu că ea, iubirea, e cea care-i dă ghes?

- Nu zacă-n tine frica, nu-ţi fie căpătâi
Că viaţa-i o minune în care nu rămâi!
Te leapădă de toate dar de iubire nu,
De raiul nu te-ncape, ridică-ţi unul tu!

poezie de Ioan Ciprian Moroşanu
Adăugat de Ioan Ciprian Moroşanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

(Pseudo)imortalizând

ochii ei se deschideau
ca şi cum n-ar fi privit vreodată o floare
nici întoarcerea-n timp a corolei în cântec
ce straniu se făcea viaţă! ce straniu!

nici mâna lui aranjându-i tandru-estetic
tristeţile ample micile ingenuităţi... femeia
nu o zărise... nici un semn nu dădea că o va

şi păsările defilau în lipsa oricărei imaginaţii
nimic dincolo de datul acela mecanic din aripi
doar chipul deposedat neintrat în iubire

să fi fost ea?!

mai ales sternul cavernos/ cutia de rezonanţă
a trecerii inofensive a unui timp

ea nu ştie să aştepte:
habar nu are ea să se bucure!
ea nu ştie... nu poate să plângă
nici să înţeleagă căderea trupului dincolo de el
în zona incandescentă a ţipătului

aici
poza goală
matrioşkă fără de vocaţie
ce niciodată nu are să muşte
din pomul interzis

undeva
un pictor naiv
el însuşi cumva derutat
de propria creaţie

să fi fost el?!

şi floarea era cântec
şi cântecul se făcea floare

dar cine să fi ştiut?

să fi fost ei?!

! nimeni să-i pună faţă-în-faţă

poezie de Daniela Luminiţa Teleoacă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lava din închisoarea pieptului

Le-am promis soarelui şi unui câmp de maci
Că mă întâlnesc cu tine la miazăzi.
Şi, ca intr-o utopie, te zăresc;
creatură glorioasă,
printre picături de ploaie fierbinţi.
Îţi spală tatuajele, îţi curăţă zâmbetul,
Te dezbracă de haine şi te goleşte de sentimente.
Sau gol ai fost mereu?

Le-am promis lunii şi oceanului
Că mă întâlnesc cu tine la miazănoapte.
Iar în acest paradis ideal,
Imortalitatea ta se materializează în retină,
Iar irişii mei se topesc
Şi devin miere latentă.

Vrei să-i bei? Să-i simţi? Să-i guşti?

Am traversat oceanul minţii mele,
Înotând la braţ cu tine;
Te-am înecat în visul meu
Doar ca să-ţi simt abstractul buzelor resuscitându-te.

Acolo ţi-am găsit turcoazul ochilor
Şi l-am exploatat până am scurs toată substanţa
Şi i-am făcut căprui spre negru.
Substanţa am băut-o, am savurat-o
Ca pe un vin roşu
Meditând la cristalitatea privirii tale.

Dar a funcţionat ca un paliativ:
Doar temporar mi-am potolit setea de tine;
Şi m am trezit în miezul nopţii că
Lava din închisoarea pieptului meu
Stă să erupă ca dintr-un vulcan.

poezie de Georgiana Popa
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Porumbei din depărtare

Un înger mi-a proptit de cer o scară,
vârful ei se odihnea pe-un nor,
pe trepte, porumbei din departare,
osteniţi de moarte, se opreau din zbor.

Am inceput să urc şi să-i dau deoparte,
cu fiecare treaptă ceru-i mai frumos,
vedeam o veşnicie şi cereşti palate
şi picau din zare porumbeii jos.

N-am mai răbdat ţipătul de moarte
şi m-am oprit la zidul dintre nori:
"Te cheamă veşnicia, urcă mai departe,
ţi-e milă acum de porumbeii călători?"

M-am oprit şi m-am prăbuşit în iad,
simţeam pământul alergand spre mine,
apoi un foc şi-am început să ard
şi n-am mai ştiut de e rău sau bine.

Târziu, eu am deschis ochii pentru o clipă
şi-uimit m-am pomenit dincolo de nori,
Hristos era acolo, cu mâna-i sfântă,
ţinea în palme porumbeii călători.

poezie de Gavriil Stiharul
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Porumbei din depărtare

1. Un înger mi-a proptit de cer o scară,
vârful ei se odihnea pe-un nor,
pe trepte, porumbei din departare,
osteniţi de moarte, se opreau din zbor.

2. Am inceput să urc şi să-i dau deoparte,
cu fiecare treaptă ceru-i mai frumos,
vedeam o veşnicie şi cereşti palate
şi picau din zare porumbeii jos.

3. N-am mai răbdat ţipătul de moarte
şi m-am oprit la zidul dintre nori:
"Te cheamă veşnicia, urcă mai departe,
ţi-e milă acum de porumbeii călători?"

4. M-am oprit şi m-am prăbuşit în iad,
simţeam pământul alergand spre mine,
apoi un foc şi-am început să ard
şi n-am mai ştiut de e rău sau bine.

5. Târziu, eu am deschis ochii pentru o clipă
şi-uimit m-am pomenit dincolo de nori,
Hristos era acolo, cu mâna-i sfântă,
ţinea în palme porumbeii călători.

poezie de Gavriil Stiharul
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cuvintele de încurajare potolesc năvalnicele valuri pe mare şi coboară razele dulci de soare...

aforism de Ana Iordache
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Să rosteşti cuvântul

pe numele de strigat
în dungă de pasăre
şi împărat
să-l slăveşti
întâi soarelui
şi apoi iubitei

să-i cobori
în călcâi
bezna umbrei lui
şi ei să-i îndoi
sub sărutul ispitei
glezna...

să-i ascunzi
în nori
cu palmele
sânii rotunzi
ai stăpânii şi
sclavei după caz

să pătrunzi
în miezul enclavei
între coapsele
unde şi-a înnodat
dumnezeu
sinapsele

cuvântul
e lăsat liber
să zboare departe
cu casa în soare
şi viaţa
în moarte

poezie de Ion Toma Ionescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bum bum

hei el locuia departe foarte departe
în moartea unui pescăruş
eu eram cea care îi plimba moartea
îi dădeam senin şi stânci şi scântei

apoi am greşit şi-am băut
cu moartea lui un cocktail
cu gust de mango şi belle-arte
vă zic bărbatul acesta a murit
într-un ritm de tango

bărbatul acesta nu era
un bărbat propriu-zis
era ca un spic era copt şi nebun
şi galben şi zemos
era şi nu era frumos

era un bărbat mort care avea
farmec şi sex era un bărbat
construit de lingvişti
din cele mai noi cuvinte din dex

era sindromul meu convulsiv
şi moartea lui mă lua în mâini
mă-mpărţea la toţi ca pe nişte peşti
ca pe nişte pâini

deveneam
o linie un punct în urma lui
arătam şi n-arătam rău eram nişte lapte
vărsat pe jos dintr-o cană
eram propria lui
capcană

nu
nu eram
decât o cameră
cu un singur
geam

o epicleză

moartea lui se urca pe o scară
inima lui se-auzea de-afară
bărbatul ăsta începea să trăiască
bărbatul ăsta urca la mine
la moartea mea

bărbatul acesta începea să iubească
lumina lui denatura trupul meu
trupul meu iluziona lumina lui
iluzia lui tocmai ieşea din duş şi duşul
din ea

toate astea se întâmplau în engleză

poezie de Silvia Goteanschii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poem

Luminile scânteiază.
Ce se va-ntâmpla apoi?

S-a lăsat noaptea.
Ploaia se-opreşte.
Ce se va-ntâmpla apoi?
Noapte tot mai adâncă.
El nu ştie
Ce-i voi spune.
Când va fi să plece
Îi voi şopti un cuvânt la ureche
Să-i spun ce eram gata să-i spun
La întâlnirea gata să aibe loc
şi care-acum a avut loc.

Dar el n-a spus nimic
La întâlnirea gata să aibe loc
şi abia acum se-ntoarce zâmbind
şi şopteşte:
"Nu ştiu
Ce se va-ntâmpla apoi."

poezie clasică de Harold Pinter din Drama (1981), traducere de Gabriela Abăluţă
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!