În ultima zi in care se mai moare

umblă printre ridurile mele un Dumnezeu
fără să-i pese de anotimpuri
îmi numără duminicile din an
de parcă mâine ar fi
ultima zi în care
se mai moare

îmi privesc copilul
ca pe o prelungire a nopţii
şi aştept...

între noi
trecutul
o noapte
şi Dumnezeu

poezie de Teodor Dume
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ultima zi în care se mai moare

umblă printre ridurile mele
un Dumnezeu
fără să-i pese de anotimpuri
îmi numără duminicile din an
de parcă mâine
ar fi ultima zi în care
se mai moare

nu mai înţeleg nimic

îmi privesc copilul ca pe o
prelungire a nopţii
şi aştept...

între noi
trecutul o noapte şi Dumnezeu

poezie de Teodor Dume
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Undeva între mine şi tristeţea lucrurilor există un suflet

De la o vreme mă privesc
ca pe un lucru uitat în podul casei
(nici nu ştiam că există
şi că-l moştenesc de la tata)
ţin ochii larg deschişi cât să
încapă Dumnezeu
disecreţia
sentimentele şi iubirea
a tot ce nu am cunoscut îndeajuns

astă-seară am impresia
că cineva se uită la mine
ca la icoana agăţată pe întunericul
de sub grinda unde bunica
îşi ascundea tristeţile
implorându-l pe Dumnezeu să o ierte
de tot ce a făcut şi nu a făcut

miroase a busuioc uscat
e multă linişte în oftatul nopţii
căldura îmi despică amintirile
una câte una
mă privesc apoi
cobor într-un timp fără atingeri
şi îmi place să cred că Dumnezeu
îmi îngăduie lucrul acesta
pentru ca şi mâine să-mi pot aminti
de cei plecaţi...

ştiu că mă vor întreba de ce
nu o fac mai des
cel puţin la capătul săptămânii când
clopotele crapă liniştea din sat
ba o să mă certe şi mama pentru că
uneori uit să-mi iau micul dejun

parcă o aud cum respiră...

privesc în jos şi nu spun nimic

poezie de Teodor Dume
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aşa e lumea, iubito!

viaţa îmi curge spre moarte precum
depărtarea înspre capătul lumii
nu-i bai, zic
trupul e o fârâmă de pământ
în care Dumnezeu
a plantat
veşnicia
păcatul şi iubirea

aşa e lumea făcută, iubito
din iubirea ultimilor
trecători
prin păcat
Dumnezeu ştie asta şi
mai ştie că
oamenii cu o singură viaţă
îşi numără păcatele
duminica
e prea multă durere între noi
iubito
aşteptarea înmugureşte suferinţi

înfrigurat privesc
cum umbra trece strada
să nu plângi

orice cărare duce înspre Dumnezeu

poezie de Teodor Dume (18 aprilie 2017)
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Deasupra tuturor lucrurilor există un timp, parte din mine

nu ştiu dacă sunt fericit sau trist

locuiesc printre anotimpuri şi
uneori desenez inimi
pe chipurile de pe icoane

de fiecare dată când se pleacă
aud ţipete văd noaptea
cum inundă încăperea
în care
te aşteptam
liniştea îmi mângâie fruntea
oprită între palme
ca un gând
mânjit de speranţe
printre şuviţele negre ale nopţii
stropii de ploaie zdrobiţi de asfalt
îmi desferecă singurătatea
câteva secunde mai târziu
privesc imaginar
prin ticăitul ceasului atârnat
pe albul din perete
aud strigăte
se plimbă de colo colo ca
o amintire lăsată de izbelişte

în jurul meu un gol
şi multă tristeţe

poate că doar eu voi locui
în lumea aceasta
în care
nu va mai fi niciun mâine...

poezie de Teodor Dume
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poarta spre cer

în fiecare duminică
la biserica albastră
slujba începe la nouă fix

Dumnezeu mereu pare grăbit

îmi şterg ochelarii
iau biblia şi plec

între două rugăciuni
cineva îmi spune că Dumnezeu
trăieşte prin noi

deşi nu s-ar fi cuvenit
să vorbesc despre asemenea lucruri
i-am răspuns

dacă eu sunt poarta spre cer
şi Dumnezeu este calea
atunci copilul meu va fi
consistenţa trupului sau
şoapta morţii trupului meu?

o bucată de linişte oprită între noi
scurta dangătul clopotului

poate din pricina asta încercând
să-mi descâlcesc nodurile din viaţă
am tăcut...

poezie de Teodor Dume
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Roşu sau Negru...

umbra se aşază peste mine
nu-i mică şi nici mare
mi se potriveşte ca o mănuşă

(oricum lângă mine
nu mai încape nicio viaţă
fiecare creşte în jurul alteia)

şi pentru că nu mai pot
privi îndărăt
o să aştept
înăuntru
e cald atât de cald încât
îmi ies aburi prin pori
din spatele umbrei vine un zgomot
închid ochii şi aştept
văd multe imagini şi pe Dumnezeu
păşind printre lucrurile mele

pare îngândurat

amorţeala îmi intră în degete
inima bate orizontal
nu e frică
ci mai degrabă un gest
care se fixează în mine

nu doare deloc

tot ce vreau acum e
să ies din noapte şi să-mi
împreunez mâinile

poezie de Teodor Dume
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Din inima mea a evadat o lacrimă

niciun simptom şi nicio durere

căzută în mine şi zdrobindu-se ca o piatră
liniştea imortalizează tot ceea ce am fost
ca un orb îmi pipăi cicatricea
şi mă strig încet
nu-mi răspunde nimeni
mai strig o dată şi încă o dată
din când în când îmi privesc neputinţa
ca pe o clonă de lut
orbul din mine se roagă lui Dumnezeu
o furtună de cuvinte nerostite
se înalţă înspre cer
iedera îmi acoperă văzul
printre jaluzele
o margine de soare
îmi loveşte obrazul
mă încumet să mă târăsc
într-un colţ
de sub umbra lămpii
un ticăit de ceas îmi tulbură tăcerea

e ultima insultă pe azi

o, doamne!
am lacrimi pe suflet şi sunt trist
mai lasă-mi câteva fărâme şi din ziua de mâine
ca să-mi pot pregăti sufletul...

poezie de Teodor Dume
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Din inima mea a evadat o lacrimă

niciun simptom şi nicio durere

căzută în mine şi zdrobindu-se ca o piatră
liniştea imortalizează tot ceea ce am fost
ca un orb îmi pipăi cicatricea
şi mă strig încet
nu-mi răspunde nimeni
mai strig o dată şi încă o dată
din când în când îmi privesc neputinţa
ca pe o clonă de lut
orbul din mine se roagă lui Dumnezeu
o furtună de cuvinte nerostite
se înalţă înspre cer
iedera îmi acoperă văzul
printre jaluzele
o margine de soare
îmi loveşte obrazul
mă încumet să mă târăsc
într-un colţ
de sub umbra lămpii
un ticăit de cea îmi tulbură tăcerea

e ultima insultă pe azi

o, doamne!
am lacrimi pe suflet şi sunt trist
mai lasă-mi câteva fărâme din ziua de mâine
ca să-mi pot pregăti sufletul...

poezie de Teodor Dume (28 februarie 2014)
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Saţul în ape

Îmi umblă în sânge
tăcere de miei
Iaduri pun rânjet
călăilor mei

Îmi umblă tăciune
năvală în oase
Sfinţi falşi fac pândă
genelor somnoroase

Îmi cântă în piept
rafale de cuci
Dumnezeu leagă
sori la răscruci

Îmi cântă în piept
pulsuri de nuci
Dumnezeu vine
să pună nume la cruci

Îmi umblă în piept
corăbii destine
Te sărută pe gură
ardori de stupine

Îmi umblă pe stele
duhuri de pleoape
Dumnezeu pune
saţul în ape.

poezie de Cipriana Tanu din Te iubesc altfel
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un ultim gest...

începe să plouă fără vânt şi
fără nicio legătură cu Dumnezeu
(deşi înţeleg că şi Dumnezeu a fost trădat)
stropii mi se lipesc de piele
ca o durere
de parcă
toată rostogolirea asta
ar începe din mine

din slăbiciuni îmi fac ziduri
printre care mă plimb
apoi o să mă furişez
înspre un loc
unde să- mi pot curăţa
rănile pline de aşchii
din singurătăţi
o să-mi construiesc biserici
la altarul cărora o să vină
toate femeile pe care le-am iubit

nici nu ştiu cum să-mi definesc întâmplarea

mai las un pic să-mi ard neliniştea
şi clipa în care-am mărturisit
că am iubit şi am fost
tot ceea ce nu mai pot fi...

e târziu şi-n deşertul din mine
nu se mai întâmplă nimic
mă închid în întunericul din umbră
şi aştept...

poezie de Teodor Dume
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trecutul e parte din noi fără de care nu poate să existe mâine.

aforism de Teodor Dume (2017)
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ultima şansă

Doamne câtă lume face baie
în lacrima ta!

ostenit de drum
îmi pun mâinile peste piept
şi îmi aştept rândul

poezie de Teodor Dume din Dumnezeu, tăcut ca o lacrimă (2020)
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oare, de ce?

în fiecare zi există o altă zi
şi-n fiecare din noi
există o zi
în care se moare
nimeni şi nimic
nu o poate ocoli
nici oamenii fără gânduri
nici însuşi Dumnezeu

e un spaţiu rezervat şi nu insist

traversez singurătăţi şi învăţ
cum se moare
în înţelesul meu
un răsărit fără margini
şi fără intersecţii

oare de ce se moare fără ca timpul
să-ţi îngăduie
să te cunoşti pe tine însuţi?

poezie de Teodor Dume (2015)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Casa fără trepte

Casa fără trepte

sunt mai bătrân cu câteva anotimpuri
nu ştiu precis câte au mai trecut
sau câte mai sunt
am părul albit
şi
ochii sticlaţi
îmi place aşa cum sunt cu
umerii apropiaţi şi
gâtul reazăm
sub cer
doar pantalonii mi-au rămas mici
şi
privirea cât o rază

nu-i bai

privesc în urma anotimpurilor ce
au trăit în carnea mea şi
acum se duc...
nu pot să le mai ţin în mine
chiar dacă unul l-am pus de-o parte
pentru atunci când nimeni nu va înţelege nimic
dar cine ştie...

azi am învăţat să-mi fac o cafea
şi să îmi strig nepotul
mai am şi câteva amintiri
poate într-o altă zi îmi a fi
cu mult mai bine
rănile îmi vor curge precum sîngele absent
în târziul din noapte o
să mă ghemuiesc până adorm
şi-n tot timpul acesta cineva
îmi va construi o casă fără trepte
cu o singură fereastră care
va da
înspre apus...

despre toate aceste lucruri
am vorbit cu Dumnezeu
şi totuşi
nu mă pot desprinde de voi

poezie de Teodor Dume
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Casa fără trepte

sunt mai bătrân cu câteva anotimpuri
nu ştiu precis câte au mai trecut
sau câte mai sunt
am părul albit
şi
ochii sticlaţi
îmi place aşa cum sunt cu
umerii apropiaţi şi
gâtul reazăm
sub cer
doar pantalonii mi-au rămas mici
şi
privirea cât o rază

nu-i bai

privesc în urma anotimpurilor ce
au trăit în carnea mea şi
acum se duc...
nu pot să le mai ţin în mine
chiar dacă unul l-am pus de-o parte
pentru atunci când nimeni nu va înţelege nimic
dar cine ştie...

azi am învăţat să-mi fac o cafea
şi să îmi strig nepotul
mai am şi câteva amintiri
poate într-o altă zi îmi a fi
cu mult mai bine
rănile îmi vor curge precum sîngele absent
în târziul din noapte o
să mă ghemuiesc până adorm
şi-n tot timpul acesta cineva
îmi va construi o casă fără trepte
cu o singură fereastră care
va da
înspre apus...

despre toate aceste lucruri
am vorbit cu Dumnezeu
şi totuşi
nu mă pot desprinde de voi

poezie de Teodor Dume
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Preinfarct (jocul cu moartea)

şi ce dacă la noapte
îmi înlocuiesc somnul
şi ies din realitate puţin

de fapt poate dau o fugă
până dincolo...

oricum nu mai am timp să
împart cu nimeni nimic
inima se încăpăţânează
să mai fie gestul
ce-mi aparţine
şi atunci
îmi îndoi genunchii
şi-n aceea porţiune de linişte
îmi desenez amintirile

ştiu că e o simplă
întrerupere înăuntru...

dar unii cred c-am murit
o nu nu nu...

sunt doar câteva rupturi
între mine şi lucruri...

moment în care Dumnezeu
suflă-n lumânare

poezie de Teodor Dume
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rugă fără adresă

îngenunchez sub icoana răstignită
pe albul scorojit de vreme
cu teama zilei de mâine
mă întreb ce va fi
în anotimpul în care
sunt prizonier în
propriile mele gânduri

nu mai am nimic de făcut
îmi rod neputinţele din
urma genunchilor
şi aştept

nu sunt pregătit pentru asta

cobor în mine ca într-un oraş
pregătit de război cu
vitrinele agresate
de păianjeni
pendulez între două linişti
şi respir

din trupul meu se hrăneşte o durere
ştiu asta
însă
am senzaţia că-n prea târziul din mine
se derulează o altă poveste
îmi lipesc obrajii de palme
şi-mi imaginez o haltă în care
niciun tren n-a oprit niciodată

zădarnic mă uit înspre cer
ruga mea e fără adresă

poezie de Teodor Dume (30 martie 2014)
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

În rest totul e nisip...

într-o bună zi voi coborî
de pe linia orizontului
şi voi trece malul
toate întâmplările vor fi
numai ale mele
ştiu asta...
bătăile de clopt
îmi vor deschide poarta
înspre Dumnezeu
acolo e mama
acolo e tata
acolo e şi cireşul înflorit
de sub care tata
îmi zâmbea
când alergam după fluturi
acolo e şi o parte din mine

drumul va fi lung dar
nu atât de lung
încât să
nu pot evada din mine
din când în când
o să vă privesc
prin ochiul lui Dumnezeu

din urmele acoperite cu lacrimile fiicei mele
vor creşte linişti
în rest totul e nisip...

poezie de Teodor Dume
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Între rugă şi asfinţit

nu mai am timp să privesc în mine
nici spre cartierele de taină ale trecutului
stau între rugă şi asfinţit

câtă umilinţă în respiraţia clipei

îngenunchez pe linia de jos a orizontului
şi aştept până când cineva
îmi va şopti
noa hai...

aşa începe orice aşteptare
în haine noi
barbierit
repetând aceeaşi rugăciune

doamne!

poezie de Teodor Dume
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mă rog lui Dumnezeu să mai aştepte

Mă rog lui Dumnezeu să mai aştepte

miroase a rânced
în împrejur
tăcerea se răzvrăteşte
nici fluturii nu mai zboară
în acest decor de întuneric
îmi joc ultima reprezentaţie
cineva îmi şopteşte că-s
prea bătrân să mai învăţ
repertoriul
încerc să-mi închipui plecarea
ca pe o toamnă văduvită de păsări
şi un cer sub care groparii
au marcat o bucăţică de pământ
pe întunericul din care a plecat şi tata

adevărul e că mi-e frică

dorm cu lumina aprinsă şi
mă hrănesc din singurătăţi
ce-nmuguresc în mine
toamna
din când în când
decupez o gaură în cer şi
mă rog lui Dumnezeu să mai aştepte
până când prin inima mea
vor mai trece odată toate anotimpurile

poezie de Teodor Dume din Azil într-o cicatrice (2016)
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!