Trupul
trupul e unicul nostru câştig
apărând ca o fragedă întâlnire de nume
cu extazul cărnii înainte de toate.
rolul de muritor îl joacă cu drumuri scurte
prin strigătul frunzelor
ce-n legănare aţipită se preţuiesc.
abia îşi îngăimă carnalul relief în
smintita trecere...
mereu racordat la un cer ce coagulează
dimensiunea albastră
şi de-a dura dă violetele tăceri
în perioada serii îmbujorate.
e un succes de ironie apăsată
pe coregrafia de jaf
al arogantului miros de salcâm...
mereu mângâindu-şi ultima consolare
spre uvertura cromaticelor dureri.
uneori pare chiar o justificare născocită
de dimensiunea unui vid colorat
unde minunea verbului a fi
mătuieşte dâră de cronologică mişcare
printre gândurile spălate de staţionara rouă.
trupul calcă elegii în care te vei trece toamnă
teribil mişcat prin fotosinteze nearse
c-un pretext dimensional de a fi privelişte
într-o recidivă de cuget zvântat
mereu prin zi şi noapte.
se crede un reactor de moarte
fără mirări alese când adesea zace înzăpezit
în petale de sentimente încăierate.
neaşteptată consolare între strigătul cutelor
şi spasmul cuvintelor îmbrăţişate
dinapoia poemelor
şi dinaintea valsului de roz fior
destrămând senzaţii de mută sferă.
trupul e impresie şi contur grăbit
într-una absorbind ritmul
înfrângerilor dinspre necunoscut
şi aspiraţiile ce-n trepte se reîntorc
până-n sprânceană de odaie...
poezie de Mihai Savin
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Citate similare
Zăream iubirea
zăream iubirea
ca pe o rezonanţă trăgând de clipa blocată
în anonimat şi-n celebra odaie
cu extazul cocostârcilor deasupra
zăream iubirea prin peisaje şi toane
ca pe un jupon de înserare ferfeniţit
de furtuna infidelităţii dezertată de acasă
sau ca pe un decupaj monumental
prin simţul fiecăruia regăsit
cu faţa spre poezie
ca pe o reparaţie a aerului spart
de pasul prelins-n ultima mişcare subtilă
lângă patul clătinat de mormanul de pasiuni
şi de foarfecul trecut prin lucruri
bufonic încercând să taie şi dimensiunea
tăvălită-n tumultul lenjerii
poezie de Mihai Savin
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Timpul
văd timpul cum se uită-n oglindă
după ce-şi pierde umbra
şi-şi desenează trupul în alb.
apoi, cum îşi duce degetul grăbit
pe itinerarul nimicului,
căutând un ireal şi o depărtare de tăcut.
cu expansiuni vizionare viaţă pândind
şi nimic nu-i în stare să înţeleagă,
cum se smulg finale gânduri
din memoria întoarsă din drum
numai de dragul să treacă
dincoace de uitarea horcăind.
fără un scop anume,
el mereu se azvârle înainte...
cu spaţii de singurătăţi la piept dorite
şi nicicând înapoi în sentinţa unui exerciţiu
de repetiţii.
mereu îşi prelucrează neliniştita uzură
cu romanticele visuri din străzi culese,
apoi se ascunde în ceasuri şi absenţe...
participă la diferite mixturi de vieţi,
subtilizează efemere
şi chiar trece în imagini uneori,
lăsând dâre pe lucruri şi-n fragedele clipe,
ce se hârjonesc prin fluturi.
poezie de Mihai Savin
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Mamă
mamă, cu suavitatea muşcată de timpul dintre aguzi
în tremure acum ajunsă şi-n nesigură mişcare...
bâjbâind cuvintele acestea de auzit ce abia le mai auzi,
mereu la geamul lumii începută a fi aprinsă uitare.
o, nici mersul nu-l mai ai ca lumea, din uşă-n perdele...
apăsarea ţi s-a subţiat pe podeaua cărare roasă
aproape străvezie tu, lângă crizanteme şi lalele,
tot mai deasă în disciplina icoanei de pe masă.
în nădejde abia adiere, aproape te mai încerci,
din ochii tăi laşi albastrul rotire spre ucigaşul nord.
unde-ţi este trăirea de odinioară, în ce sfârşiri te îneci
cu fusta grea de stele şi lumina-n pofte de cord?
o, mamă, plâng în verbul ce fuge-n gânduri încoronate...
explodarea tăcerii simt uneori sub al tău direct suspin.
în trupul tău sapă o absorbţie de autentică moarte,
sub ochii mei grimasa ţărnii contrazice gestul de caolin.
cum aş putea trece odaia goală ori puhoiul din stradă
clădind trecutul pe silabe de tăceri şi-n rafale de dureri,
afirmării eu, lăsându-mă înstrăinat şi marfă de pradă,
eu, muncitor de poeme, mereu în deruta unor păreri?
poezie de Mihai Savin
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Nu spun la nimeni
mă strânge tăcerea între universuri...
faţa mi se face vineţie-gri;
braţele mi se lungesc dincolo de picioare,
parcă e un ceva, spre un absolut ciobit la colţuri.
o strădanie schimonosită apar,
cu doruri în brânci
şi mă doare asta şi la nimeni nu spun.
cerul mă poartă pe braţe printre zefirii zbârliţi,
până-n capete de însingurări
prin care umblă absurdul şchiopătând
şi la nimeni nu spun asta.
indisciplina stării mi-e trasă cu cangea uneori,
din metafizica ce nu uită
de-a mea însingurare bogată în fantezii şi coturi.
eu cel surprins mereu
de îngerii ce se pierd pe pereţii de biserică
şi nu pe umerii mei învăţaţi cu aşteptările deşarte.
of, şi-s mereu lovit de păreri contondente
atât cât să-mi sară osul,
de pe portativul muzical al lăuntricului întunecos!...
of, şi tu demult m-ai învăţat asta
cum să-mi alung inflaţia de negre gânduri
bâjbâind iubirea de lângă tine,
nicicând să nu mai dau peste miezul orb de destin.
sau mi-ai şoptit cum să te răsfăţ
pe ascuns printre pomii de seară,
ori în strigătul înalt născut abia
în spatele casei şi cele câteva stele mai aproape
coborâte pe gene-scară.
poezie de Mihai Savin
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Strigătul
Un strigăt dezlănţuie vântul
Ca fulgerul, nori de furtună,
Iar dorul îmi bântuie gândul
Săruturi să prind în cunună.
E strigătul, cânt de chemare
Când pieptul tresaltă de dor,
Priviri îmi aştern înspre zare
Ca şoimul prin tainicul zbor.
E strigătul, vuiet prin noapte
Pe culme de munţi, trecător,
În zori, se revarsă în şoapte
Spre altarul nestinsului dor.
E strigătul, tunet prin ceruri
Ce-alungă furtuna din nori,
Hai, vino iubito, prin neguri
S-aprinzi curcubee pe flori!
poezie de Nicuţă Ioan Lungu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Colţ de idilă
mă dezlăcrimez să pot fugi mai uşor
prin lună după fluturii insomniaci.
spaţiilor chiar destul de abordabil sunt,
de când în mână se joacă timpul de-a copilăria.
mă tăvălesc fără scăpare de succes
de-a lungul cuvintelor tale
pe palete de întrebări neajunse de sens.
curaj nedoborât acum pot fi
găsindu-te în buza deschisă visului meu
pe un petic uitat de moarte.
candela se dezaripează -
constelaţii de zulufi pe cearşaf
ultimul gând zburdă prin foşnet de porţelan,
pe un drum ce nu ştie să aibă capăt.
sărutul îl dau jos dintr-o batistă ascuns
şi cu sferele din vârf de degete
îţi tulbur celulele toate.
o poftă zburdă prin ochii tăi aproape închişi neteferi
şi geamătul sparge golul nopţii de pe noptieră
îmi înfigi unghiile în sânge, tu leoaică neîmblânzită,
ca pe nişte peniţe în cerneala de dragoste poemului.
înteţirea mişcărilor ne împăduresc minţile;
o nebuloasă în contur amânat
ne cutreieră văgăuna strâmtă a lucidităţii de acu;
rând pe rând sub mişcare îţi cedezi
spaţiile trupului toate
azi mai puţine ca ieri.
poezie de Mihai Savin
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Într-o zi
foşnesc aripi de ceară într-o toamnă târzie
se scutură gânduri pe aleile vieţii
caut zorile între oglinzi parale
cuvântul a obosit în căderi
străin călător în despletiri de şoapte
corăbii se scurg în miraj trist peste ape
legasem veşnicia cu o sfoară de tărm
mi-era sufletul rană şi visul destin
pasul mă aşteaptă, mă poartă
timpul sapă arabescuri pe nisipul stelar
strigătul singurătăţii mă doare
sunt umbră ce pluteşte pe ape
amurgul abia merge
cad fluturi obosiţi sub steaua polară
trupul se strânge, pelerin al nopţii, timpul măsoară
în zori a înflorit un ghiocel, în zare
sămânţă rară, e o floare
adorm în noapte între petale de crin
în zori, dezbrac somnul
învelind trupul gol cu raza de soare
va veni aici, o zi fierbinte
se vor coace cireşii în mai
rămâne flacăra ce mângâie trupul
femeie, mirifică vrajă şi dulce otravă
poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Privesc cărţile din bibliotecă. Deschid o carte, a ta, a mea... şi pun în mişcare o întreagă Lume, ideile încep să prindă viaţă într-o altă dimensiune spirituală. Trăim prin dimensiunea spirituală a Realităţii sociale dar şi Realitatea Cărţilor. Dispare dimensiunea ideatică, dispare fiinţarea noastră. Prin Cărţi, copiii noştri învaţă dimensiunea Spirituală, deschid cartea daruită de noi, deschid basmele lor şi visele noastre despre Fericire.
Adrian Ibiş în Cugetări. Reflecţii etice şi socio-filosofice (martie 2013)
Adăugat de Adrian Ibiş
Comentează! | Votează! | Copiază!
Desprind
aşchii aşchii
descopăr cu durere
linia
dincolo de cerc
dincolo de sferă
dincolo de spirala vieţii
indecis
fac salturi
dinspre amorf spre cristal
prin punct
caut dinspre orizontal
verticalul
din vertical prin zbor
sub lupa lacrimii
culoarea
dimensiunea luminii
punte supusă arcuirii
prin iubire
trecător între lumi
un fel de vis ce-şi caută
purtătorul
împart timpul
în note muzicale
îl desenez în cuvinte
sculptez cerul cu măiastre
toate clipele devin păsări
toate iubirile devin stele
universul un cuib
în care pasărea de foc
visează
poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
De la naştere până azi
între noi se odihneşte miracolul
risipeşte prin gânduri flori albe de salcâm
mirosuri pătrunzătoare
mă recompun din fiecare privire albastră
trăiesc în miezul unui fruct al iubirii
de la naşterea până azi
noaptea s-a furişat pe acoperişuri de cer
dacă aş rămâne în ea
aş îmblânzi cuvintele care mă cheamă
în regatul de lumină al poemelor celeste
unde trupul copt de dragostea-n flăcări
îmi face carnea fierbinte
trăiesc rodind în aroma ta de amiază
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Ultima fereastră
ultima fereastră închide răcoarea târzie
strigătul de stele pleacă grăbit spre neant
alunec pe linia dreaptă spre pacea orei fără culoare
sub cerul rupt din zodii
ochi de mâl rămân în spaţiu peste dansul fără contur de umbre
o clipă desculţă calcă pe-un cuvânt ce moare
liniştea se acoperă cu luciul oglinzii
absenţa ta clonează ecoul unui timp gol
în spaţiul închis
se deapănă tăcerea nepocăită
la umbra unui gând nemuritor
poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vis de toamnă
Mă-nchid, prin al nopţii târziu,
în lumea cu visuri trecute,
cu cerul mereu azuriu
şi drumuri adesea bătute.
Îmi caut, sub frunze, un semn,
o urmă-a potecii pierdute
prin visul în care mă-ndemn
spre clipe demult petrecute.
N-am grabă în lumea din vis,
nu-mi pasă ce frunze-or să cadă,
curată va fi, mi-am promis,
poteca şi-n strat de zăpadă.
Iar dacă va fi, uneori,
ascunsă-n covor de petale,
voi face cărare prin flori
spre vara ce-aşteaptă o cale.
Sub pleoape de cer azuriu,
mă-nchid în al toamnei târziu.
poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
În gustul iubirii
stele sugare revăd aşezându-se la sânul ei
şi cum prin strâmtoarea moale dintre pleoape
moţăie visele insomniace sosite dinspre alei
şi constelaţii obosite i se dau mult mai aproape.
ea-mi vine prin enunţuri de iarbă fără s-o înece.
iarbă ce niciodată prin emoţia nostrului călcâi
de-o vrea, nu poate în goana lumii, goană trece...
ci doar lumea dă în ea dintr-o trăire de vizavi.
privirea-mi mai fierbe încă-n trupul ei lutos.
gândul sprinten se agaţă de alămitul păcat
vrând, nevrând, disloc neantul aurifer şi fibros
din noaptea înşelătoare prin ochiul sacrificat.
prin vine mereu drumul ea şi-l face la inimă dus
bântuită de sângele-mi anapoda dat-n mângâieri
şi ascultă cu teamă bubuitul celulelor de apus
în gustul sonor al iubirii celei de azi ca şi ieri.
poezie de Mihai Savin
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Lasă-ţi trupul să-ţi cadă în mine...
Lasă-ţi trupul să-ţi cadă în mine,
Păşeşte încet pe orele vieţii,
Adormi uşor în urmele nopţii,
Cu gândul departe de tine.
Lasă-ţi trupul să-ţi cadă în mine,
Nu-l scoate o viaţă şi-o moarte,
E mort. A alunecat într-o parte;
Lasă-ţi trupul să uite de tine.
Lasă-ţi trupul să-ţi cadă în mine,
Să-noate prin plasmă şi sânge,
S-adoarmă sufletul ce-ţi plânge
O vorbă rostită pe buzele-ţi fine.
Lasă-ţi trupul să cadă în mine,
E adormit de-o moarte eternă,
Iubito,oare vorba ta iarnă
Aduce-n trupul ce cade în mine?
poezie de Mihai Zisu
Adăugat de Mihai Zisu
Comentează! | Votează! | Copiază!
De-un timp
De-un timp în mine se ascunde
Un prunc firav... Plânge-n adânc...
Se pierde în copilărie,
În al tăcerilor amurg...
Nu, nu-i bolnav! E doar o umbră
Trăind cu mine-n orice clipă,
E centrul pineal ce-n ere
Ca o speranţă se ridică...
Tăcut şi blând se înfiripă,
Trup nou ce-n trupul sfârtecat,
Trofeu prin mâine se ridică...
În alte timpuri întrupat,
La braţ cu noua mea făptură,
Venind din minus infinit,
Eu şterg păcatul omenirii
Ce-n nopţi târzii te-a zămislit.
În lupte aprige prin lume
Cu 'cela ce m-a ruinat,
Câştig, căci pruncu-i arma care
Spre transcendent m-a înălţat.
poezie de Rodica Nicoleta Ion din Drum de cuvinte
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Armistice
azi nu te iubesc,
astăzi, cu toate armele, te provoc
la viaţă, la iubire, la moarte
nu ai unde să fugi,
nici o tăcere nu te poate ascunde
nu mai există cuiburi pentru singurătăţile tale
trăite cu un picior într-un vis neîmplinit
şi altul într-o realitate care nu te va accepta niciodată
zadarnic priveşti în tavan,
în ochii închişi nu există semne de pace,
e un război în care iubirea capitulează
când se trezeşte captivă
între genele celui care nu ştie ce vrea
azi nu îmi este dor,
astăzi descopăr că îmi e suficientă umbra ta
alături de mine, pe cearşaf, în fiecare dimineaţă
am învăţat-o pe dinafară în zilele în care ne iubeam braille
şi descopeream zâmbind forme de relief
pe trupul celuilalt
azi nu te mai doresc,
am îmbătrânit numărând anotimpurile dintre noi doi
o primăvară, o vară, o toamnă, o iarnă
între ele au crescut doar tăceri
frânte şi întotdeauna impare
care-mi repetă mereu că fără mine nu exişti
eşti doar un fum
care a uitat cum să transmită mesaje de dragoste
poezie de Mariana Pancu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Ruga vânătorului
Patule, primeşte-mi trupul
Spre hodină dinspre trudă
Că din patimi câte rupu-l,
Vânătoarea-i cea mai crudă
Că se-adun hăitaşi în cete
Şi vânează vânători
Morţile ne sunt încete
Şi sosesc numai în zori
Când ajung în faţa porţii
Glasul lor prin ziduri sapă
Ăştia sunt hăitaşii morţii
De ei nimeni nu te scapă!
După datini dă-mi popas
Dulce ca un armisitiţiu
Până prind goarnele glas
Şi ne cheamă la solstiţiu
Că ne sunt zaruri zvârlite
Zodiile de prigoană
Şi mă dor oase tudite,
Şi mă dor oase de goană
Nu cer vin din dmigeană
În obraji să-mi dreg culoarea
Geană vreau să dau de geană
Că mă cere vânătoarea
Şi-mprejuru-mi cad mereu
Vânători fără noroc
Şi pe care nu e greu
Să-i vânezi c-un semn de foc
Trupul cer să mi-l primeşti
Că mi se-ngustează drumul
Şi mă prin hăitaşi în cleşti
Şi din puşti mă-neacă fumul
Patule, primeşte-mi trupul
Că-mi e timpu-ntârziat
Şi mă prinf hăitaşi şi rupu-l
Şi m-or duce în alt pat.
poezie de Ion Untaru din Condorul (2001)
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!
Căldură
Mă doare trupul amorţit
Stând în cavoul alb şi rece,
Dar tu, bărbatul hărăzit,
Cuprinde-mă şi îmi va trece!
Cuprins-am fost de-o iarnă lungă,
Trozneau în jurul meu tăceri
Şi nu credeam să mai ajungă
La mine-n suflet primăveri!
Deci suflă-ţi peste mine focul
Să-ţi simt dogoarea din privire
Şi poate voi avea norocul
Să trec cu tine-n-nemurire!
Sărutul tău să mă topească
Cu o răbdare caldă, blândă,
Iar lacrima să mi-o zbicească
Iubirea-ţi lacomă, flămândă!
Prin vene-mi sânge iar să curgă
Fierbinte şi clocotitor,
Ca trupul meu să nu ajungă
Să fie hrana corbilor!
Mă strânge-n braţe cu iubire,
Şopteşte-mi vorbe de amor,
Ca trupul meu în amorţire,
Să ia mireasma florilor!
Îmbată-te cu corpul meu,
În mine dragostea renască,
Iubirea ta, mereu, mereu,
Fă ochii mei să oglindească...
Flori M. Flori
19.11.2016
poezie de Florentina Mitrică (19 noiembrie 2016)
Adăugat de Florentina Mitrică
Comentează! | Votează! | Copiază!
Voi
ce faceţi voi, înfometaţilor de averi acum?
strada vă este liberă, virotic aerul veghează
galopaţi-vă suv-urile cu profil de torent nebun...
frecvenţa minţii spintecaţi-v-o că vă gripează!
sparge-ţi parfumul biocidului de pe trotuar
de care îs lovit încât nu ştiu cum să mai fug,
îngrozit de felul lui căzător şi-n buză de gard.
o, voi ascuţită ispită de-a omorî şi vidul nud.
unde vă e strigătul acu, lăsat în ce duhoare?
voi întortocheată viforniţă clarelor nepăsări
deconectaţi de jale şi milă, nimic nu vă doare...
banii unde vi se odihnesc, în ce nedrepte relaxări?
vă plângeţi că izolării îi displace varul de pereţi?
luaţi seamă că vă atinge prezentul ş-o gorgotă...
ce fragezi apăreţi lumii voi puternicii ce sunteţi,
şir temut de nimicul ascuns sub cerului capotă.
nesuferiţilor voi, oameni improvizaţi ai omenirii
cu sticloase amăgiri naufragiate în negrul fior.
în fabuloase averi mereu cu gustul îngrămădirii,
în sluta patimă de-a ucide în masă ca un dihor.
uite că strategica maşinărie de omorâre globală
a dat greş şi-n voi, o înspăimântare ce se-nclină
negândind că din furt se opreşte a voastră gală,
voi, zburdalnic nesaţ oricând brodat cu stil şi vină.
ne-aţi smult cerul din ochii deja drastic plânşi,
ne-aţi gonit şi arborii mutaţi-n simţul mişcător
destăinuiţi prin negreaţa lumii ei de aştri tunşi
o, decor morbid şi decimat, element dogoritor.
ce scop vă mai au bogăţiile refrene, veniţi şi voi,
între oameni, redeveniţi şi voi iar oameni sub soare,
nu mai gândiţi la locuinţe de lux între astre-zăvoi
de astfel înstrăinări n-aveţi nevoi, e doar năzare.
Doamne, avem nevoie de o salvare pe pământ
ce facem cu nădejdea rămasă căzută-n adânc?
noi îndurarea cea de rând, Doamne, ce ţi-am făcut,
cum de nu mai auzi, nici strigătul gingaşului prunc?
haploizilor, ziceţi la ce vă este bun banul azi acum
când strânsoarea-vi cenuşie îngrămădeşte odaie,
când trupul vi se aude-ncet havan plesnind sătul
cu droaia tristeţilor fără somn pe oră gri el claie?
poezie de Mihai Savin
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Femeie
Femeie,
De pe trupul tău versurile-mi curg
Şi se revarsă peste tot într-o clipită,
Transform şi dimineţile-n amurg
Ca să îmi fii a nopţilor ispită.
Femeie,
De pe pe trupul tău culeg cuvinte,
Le fac mănunchi, în vise le-nfăşor,
Nu vreau de-altcineva să fie atinse,
Şi-am să le cos c-o lacrimă de dor.
Femeie,
De pe trupul tău mi-adun privirea,
Pierdută atunci când nu eram atent,
O simt cum rătăceşte încă aiurea
Si ziua doarme pe zâmbetul absent.
Femeie,
De pe trupul tău cântecul îmi vine,
Eşti o serenadă ce o cânt mereu,
Fiecare nota poartă-un dor de tine,
Şi-o-mpreun în cânt cu dorul meu.
Femeie,
De pe trupul tău îmi iau lumina
S-o răspândesc în lumea noastră,
Vreau să împart cu infinitul vina,
Că vreau să am o zi mereu albastră.
Femeie,
La câte-mi eşti tu mie, e prea puţin,
Oricât am să te cânt, loc mai este,
Rapsod rămân, la tine mă închin,
Iubire-mi eşti şi-o filă de poveste.
poezie de Mihail Coandă
Adăugat de dory58
Comentează! | Votează! | Copiază!