Ai rămas

ai rămas în scrierea mea târzie.
în cuvântul ce respiră tăcere.
scris cu litere ce ard sau se fac apă.
eşti mult prea departe
pentru paranteza fiecărei duminici.

drumurile noastre dispar singure.
cioburile din linişte nu ne salvează.
fereastra adună clipele ce fug fără noi.
doar clipa rebelă sfâşie prezentul ce încape într-o sacoşă.
pe verticală urcă lumina,
pământul nu se naşte din nou.

ţi-ai luat ziua bună cu tine.
mi-ai lăsat senzaţia că orizontul e fără linie,
agonia aşteptărilor nu există,
toţi sfinţii sunt la locul lor
şi mâine vom închega o altă respiraţie
în timpul fără zăpadă.

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îmi dezbrac cuvintele

îmi dezbrac cuvintele de pietre şi ape
ajung la tine cu litere curate
pot aprinde cu ele o utopie
în care tainele se strâng în braţe
într-o pată de lumină respirând în voie
fără apăsare

îmi visez aripile rămase la tine acasă
ştiu că exişti acolo dar eşti în altă parte
şi sunete domoale plutesc în depărtare
printre fisuri de argint neinventate
plutind în timpul de nisip

şi pentru că există jos
există genunchi
loviţi de alte aripi trecând în zbor
şi o pană de vultur mă taie în două
o parte-s în aer
o parte-s de plumb

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fără vis

ceva din tine dizolvă o parte din mine
se naşte un zâmbet neîntrebat
dimineaţa miroase a metafore agăţate de tălpi
ipotezele desfrunzite recompun resturi de stele
se desenează pe perete un zbor spre fereastră
mă definesc într-o respiraţie înfometată

lumina din palme devine stingheră
locul pe care stau e străin
fac un armistiţiu între mine şi cuvinte
pentru a nu tulbura verticala pe care urc

povara verbului mă apasă
pierd din lumină ascultând pendula timpului
bucăţi de albastru răsturnat
te estompează tăcerea golului înfloreşte
rămân fără vis pe o paralelă verde cu frunze ucise

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Viaţa asta (a mea) pare un fulger în infinitul ce va urma,
O cruce plină de spini la căpătâi, cruce a ta, Eu pironit pe ea,
Timpul nici nu mai curge, doar sânge dintr-un trup golit de tine,
Pământul, doar pământul mai mă ţine legat de ziua de mâine!

Chipul tău, icoană pictată în sufletul meu fără de culoare,
Mă închin la ea, durerea mea în dimineaţa ce refuză a mă părăsi,
O lacrimă îmi arde printre pleoape, îmi bate în clipe cât în nenumărate vieţi,
Refuzi să pleci, refuz să plec, ne-am pierdut orizontul şi locul de întâlnire!

Cu greu mă îndrept spre ziua de mâine, cu greu ridic privirea fără tine,
Îmi pare a păcat, mă zbat între clipele ce vor urma,
Încă mai doare urma ta, încă mai curge lacrima arzând totul în calea sa,
Încă mă simt cerşind, un cerşetor condamnat la temniţă grea!

E atâta greu în umbra ta, nici soarele nu obturează strălucirea ta,
Nici verdele de primăvară nu anulează verdele din ochii tăi,
E atâta Soare, atât de primăvară, în mine e doar toamnă,
Toamna ce precede încă o iarnă, încă o zăpadă ce mă îneacă!

Mă înec în lacrimi, în regrete, în umilinţa dorinţei de a-mi fi,
Mi-e sufletul umil, de umilinţă plin, mi-e ruga fără de auz,
Mi-e glasul tot mai slab, se pierde în depărtări de timp,
Mi-e timpul tot mai nul, o zbatere într-un ceas de disperare!

Mi-e teamă, teama de a nu mai fi nici Om, mi-e greu, mi-e sufletul pământ,
Paşii îmi rătăcesc în urma ta, mă simt pierdut fără iubirea ta,
Mi-e teamă chiar şi de cuvânt, cuvântul tău un trăznet în amurg,
Îmi eşti un fulger de o clipă, îmi eşti o picătură între vieţi!

Mă dezarmezi, mă dezgoleşti chiar şi de ultima clipă,
Mă arunci în infinit fără de vină, mă condamni la nemurire,
Mi-e teamă cum nu mi-a fost vreodată, deja mă simt fără de mine,
Deja am trecut în altă lume, deja mă rup de timp dar nu şi de tine!

poezie de Mihai Marica
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dragostea m-a făcut egoist. Nu pot există fără tine, nu-mi pasă de nimic altceva decât să te văd din nou. Viaţa mea pare să se oprească aici, nu pot zări ce va fi mai departe. M-ai absorbit cu totul. Am senzaţia, în clipa de acum, că mă dizolv, că sunt pe de-a întregul nenorocit fără speranţa de a te vedea curând. Îmi este frică să fiu separat prea departe de tine.

citat din John Keats
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când lumina se ascunde

Mi-e teamă de ziua când n-am să te mai văd
şi uit adeseori să-mi trăiesc prezentul

Mi-e teamă de clipa când paşii mei
se vor opri lângă uşa iubirii noastre, închisă- mută
fără ca eu să mai pot răzbi dincolo de cheie
atunci voi urî toate uşile, cheile, porţile
nopţile ce se vor topi în dimineţi fără tine

Nu vreau să ştiu când
aşteptarea ta se va contopi tristă cu dorurile noastre
iar eu nu voi mai căuta oglinda
în ochii căreia mă făceam atât de frumoasă
numai pentru tine
...................................................................
Dăruieşte-mi maieul tău, iubite
să-ţi simt mirosul în dimineţile pustii
să-mi îmbrac oglinda cu tine
căci fără tine iubite eu sunt goală
lumina fără tine de mine se ascunde...

poezie de Marieta Căprăruşi
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poem

Eu ştiu că trebuie să fii mereu acolo,
sub luna ucigaşă ameţind secundele,
fără de da şi fără de nu,
în toate clipele când sfera, rombul şi cubul
au devenit o linie pe care am mers,
cu o depunere pe talpă a despovărării de seva amară,
trăind aceeaşi stare de lumină, de umbră, de gol,
de alb fără alb, de negru fără negru,
de cuvânt fără gură,
în lanţul primitiv venit din adânc.

Acolo, unde se deschid adâncuri şi iese lumina
în lanţul înfipt în aerul tare,
într-o nestăpânită desime de gând.

Metalicul şuier de frunze sfărmând orizontu-n inele
trosneşte şi arde pe albul hârtiei
scriind poemul ce nu se va pierde.

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cicatrici

cicatricile nevăzute umblă haotic
în clipele de linişte
despicând-o, hăcuind-o în bucăţele amare
sub aşchii de sudoare până ce
alcătuirea luminii temperează starea de apă şi sare.

cuvintele vin suite-n vârf de creion
şi-ncep să-ntunece hârtia cu ploaia de gânduri
măsurând cu disperare timpul
ce urcă în tăcere pe mâna ocupată.

o altă simţire se-nfige în aer
cu o desime nestăpânită
pe-un drum adunat până-n miezul celulei,
cu o respiraţie liberă de toate consoanele înnourate

şi-o simplificare de arbori,
o rememorare de frunze căzute
şi-o privire agăţată de luciul clanţei.

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu...

Nu te-am pierdut în nici o clipă petrecută fără tine!
Doar mi-ai lipsit puţin dintr-o privire în viaţa asta trecătoare!
Şi nici nu mi-ai lipsit prea mult, doar atât cât Tu ai vrut!
Nici nu te-am aşteptat prea mult, erai acolo printre gânduri!

Când îmi lipseai, te pictam într-o icoană printre îngeri!
Şi-n glasul meu te auzeam doar pe tine printre timpuri!
În ochii mei doar Tu îmi străluceai luceferi în orizonturi!
Şi-n nopţile fără de stele, doar Tu erai în cerul meu o Stea!

Nici timpul nu-mi era stinger, doar Tu îmi eşti perechea mea în Cer!
Nici stelele nu pier, nici Tu nu pieri, ci doar revii
în zori!
Şi-o altă zi ne-mbată cu roua de pe flori,
ne-aduce ziua fără nori!
Nici Tu nici Eu nu mai cerşim iubirea când apare Luna!

Nici noaptea nu ne mai desparte, nici stelele nu ne mai sunt străine!
Totul e-atât de aproape, nu ne mai pierdem printre şoapte!
Nici moartea nu alungă ce viaţa a născut din praf de stele!
Nici aurul nu ne rezistă Nouă, nimic nu poate pune sfârşit în noapte!

poezie de Mihai Marica
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Viitorul, mereu trecut...

Să nu uităm, că ieri am fost,
Suntem şi azi, dar mâine nu se ştie de vom mai fi,
Noi înşine.
Pentru că timpul ne transformă
Hai să lăsăm să moarădoar trecutul!
Iar noi, păşind spre viitor în timp,
Cu Timpul prieten,
Într-o clepsidră a vieţii,
Să plutim particule de iubire.
Căci noi datorăm lumii însăşi respect
Şi nu ne vom justifica în faţa nimanui,
Pentru cum am parcurs o bună bucată din viaţă,
Din verbul "a face" şi "a fii" conjugate la trecut.
Oh, viaţa se scurge ca o ploaie chiar şi pentru tine,
"Judecătorul meu"! Pic... pic... pic...
Fără să -ţi dai seama de inundaţia ce s-a creat...
Dar barca regăsirii pe tine însuţi te salvează.
Aş înfrunta chiar şi furtuni
Aşa cum am mai înfruntat!
Ploaia, mi-ar fi doar o cafea în dimineaţă.
Iar visul, val!
Răsăritul, coşmar al dimineţilor mele, mereu şi mereu.
Pentru un timp mi-ai fost chiar Galaxie, mai mult, Univers
Iar azi eşti doar un vuiet aspru
Ce-mi sună în minte
Şi mă cutremură
Precum pământul, zguduit de un vulcan de sentimente,
La gandul că ţi-am "donat " chiar şi iubirea mea
Spre a te face să exişti.
Totul, pentru tine!
Iar eu, acum, mă găsesc gol şi fără acoperiş,
Sub ploaia gândurilor regăsirii iubirii ce-am trăit, doar eu.
Căci tu te-ai pierdut
În ceţurile durerii
Şi ale păcatelor ce-am săvârşit în vis,
Cândva, la început...
Dansez în gând!
Visez cu ochii deschişi!
Iubesc dormind!
Trăiesc şi înşel cu Speranţa...
Realitatea sumbră a omenirii...
Un trandafir alb m-a învăţtat să lupt pentru ce îmi doresc...
Dar până când? Până când?!
Nu ştiu... pentru că de azi, ziua de azi, mâine va fi trecut!
Spinii tăcerii descarnează lumina,
Iar eu, din Luceafăr, mă transform în quasar.

poezie de Diodor Firulescu din Viaţa într-o călimară
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Replică la poezia "Dumnezeu a uitat de Pământ" de Petru Ioan Gârda

''Dumnezeu a uitat de Pământ'',
Şi-a luat sfinţii şi îngerii-n fugă,
Ne-a lăsat doar un ultim cuvânt
Adormit în blestem şi în rugă.

Poate-un rai mai zideşte-n eter-
(O-ncercare ce-i e la-ndemână),
Într-o altă sclipire de cer,
Unde-o lume mai bună adună.

Când, pe-aici, va mai trece vreodat',
Coborându-şi privirea blajină,
Va găsi un ţinut despuiat
Fără viaţă şi fără lumină.

Şi va lua, ca şi-atunci, din fruntar
O bucată de piatră, s-o-nvie,
C-o suflare, dar n-are habar,
Că-ncercarea, în van, o să-i fie...

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

E o zi

te iau de mână din celălalt capăt de oraş
pe o mică stradă din cer
de fiecare dată e altfel
azi drumul e o groapă fără margini

între tine şi capătul zilei e o limită
o simplă atingere a mâinii e o risipă
adâncul ţipă într-o ceremonie albastră
degetele devin franjuri de zăpadă

e o linişte de frunze şi nori
lipseşte dragostea sunetelor
răbdarea dospită şi amăgitoare
lipseşte drumul închinat nouă
azi e o zi fără noi

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu mai e timp

nu mai e timp de aripi,
de fugă, de mers în nori,
de altă curbă fără ieşire,
altă cortină trasă deoparte,
altă apocalipsă venită brusc
ca o cascada justiţiară.

nu mai e timp de gemete,
păreri zâmbind, aşteptând degeaba,
ochii sunt spălaţi de iluzii,
nonsens de zbor căzut între oglinzi.
nu mai e timp de îngeri în cuvinte
şi de iluzii pe frunza îngălbenită.

sunt într-o absenţă, pedepsită de viaţă,
vârtejuri înrămate încremenesc în spaţiu,
ziua fuge în spasme,
împăcarea pluteşte în gol,
miracolul trece mai departe,
bezna se dibuie într-un avânt
îndoind lumina.

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunt

sunt într-o alcătuire de mozaic,
scăldată într-o sevă a morţii,
amestecată c-un amalgam de destine
aşteptând ieşiri la lumină.

tu eşti în dreptul inimii
purtat aproape de piele,
ameţind locul şi gonind spaima morţii.

explozia celulară trece prin oase,
se aud vocalele vertebrelor
şi doar biserici din frunze mai fac slujbe.

tot cad şi cad din mine gânduri storcând himere
căutând alt timp neamar
vorbind cu aceleaşi cuvinte
fără frigul ce urcă prin tălpi.

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Indiferent cum eşti, cine eşti, că eşti frumos, că eşti urât, că eşti bogat, că eşti sărac, cineva va avea ceva de mâncat despre tine. Deci în orice moment, oricând, la orice oră. Sunt oameni care mor de grija altor oameni. Şi nu pot trăi, pur şi simplu nu respiră, nu au aer. Au senzaţia că a trecut ziua fără rost, fără niciun fel de savoare, fără niciun fel de farmec, fără niciun fel de împlinire dacă până la sfârşitul zilei nu au comentat, nu au bârfit, nu au discutat, nu au băgat zâzanie, nu au făcut ceva. Pentru că aceasta-i misiunea lor în viaţă. Cu asta se ocupă. Oricine ai fi, oricum ai fi, oricum ai arăta, oricât ai avea, cineva, oricine, va comenta ceva despre tine.

Paul Avram în Despre egoism
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oglindire... Sunt un paradox!

Şi mă ascund de oameni... să dispar!
Aşa îmi este bine... mult amar,
Se risipeşte, când sunt eu şi cu mine...
Linişte şi taine... şi cugetări divine.

Şi îmi este drag, să-mi fiu, să mă iubesc!
Am învăţat din greu, iertând să reuşesc...
Şi la final de viaţă, două legi avem:
Iubeşte-te pe tine, să rupi un blestem!

Iubeşte-ţi şi aproapele, ce rar îl mai găseşti...
Asumă-te pe tine, învaţă să iubeşti!
Lumina dă putere! Devii înţelept,
Doar iertând, iubind... la modul cel corect!

Iubesc singurătatea! Iubesc să-mi aparţin!
Fără obligaţii, îmi vreau duh alpin!
Sunt mult prea rebelă, tu prea mic şi jos...
Destinul pentru mine, Rai si tenebros!

Îmi ador extremul, cel neînţeles...
Sunt stelară, colind prin Univers!
Atipică, star-seed al timpului final...
Trăiesc prin spirit înalt şi astral...

Habar n-ai ce zic! Sunt ce n-ai să vezi!
Mult atipică şi cu unde verzi...
Vin din alte ere... nu sunt eu ca voi!
Sunt Lumina plină, mai ales pe ploi...

poezie de Adina-Cristinela Ghinescu din Şoptit de Dumnezeu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Clipa târzie

Clipa târzie, răsturnată orizontal
devine o halucinaţie,
în spaţiul tot mai strâmt.

Nimic nu-i lipseşte cu farmecul ei de Venus,
năvalnică, pătimaşă, provocatoare,
coborând direct din Nirvana.

Aproape diabolic domină lumina,
călcând peste toată ordinea actuală.

Inspiraţia oarbă o acceptă fără raţiune
creând poeme spânzurate-n aer,
tulburând albastru.
Cei simplu ar deveni totul
dacă amurgul lunecos pe marginea unei stele,
n-ar fi evadat în pădurea cerului.

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mâinile tale

mâinile tale atrag neuitări
în ele găsesc profeţia unui veşnic cer
clipe întrerupte dintr-o răstignire
pe un tărâm gol
fără aripi de înălţare
şi o gheaţă subţire topită fără întrebări

ferestrele noastre sunt prea înalte
ziua e împovărată cu o mulţime de lucruri
ce-şi strigă nemişcarea
noaptea e uitată în cărare
un mâine rămâne urcat în stele
sau coborât pe pământ

din peretele inimii se preling cuvinte
ce strigă surd în lumină.

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Copacii fără vânt sunt trişti

Nu cunosc unduirea
Şi freamătul frunzei.
Pământul fără nori e sterp,
Nu gustă ploaia!
Orele fără secunde sunt vide,
Nu cunosc şi nu văd clipa de miraj şi durere.
Eu fără tine,
Sunt doar o formă care există!
Prezenţa ta lângă mine,
Îmi umple sufletul de dragoste şi iubire,
Tu îmi dai viaţă!.
Te iubesc femeie!
Şi-mi eşti singura si ultima speranţă,
În scurta mea călătorie, prin viaţă!

poezie de Diodor Firulescu din Viaţa într-o călimară
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Imagine

sunt travestită într-o imagine
de linişte, într-un miraj argintiu.
clipei rebele i-am întrerupt oxigenul
spre a nu sfâşia prezentul.
un cuvânt dezbrăcat de sunet
atârnă-n gol,
aerul rămâne destrămat într-un repaus armonic
gândind infinitul.
sunt într-o nebuloasă ce comunică cu albastrul
dincolo de starea cuvintelor, fără chemare.
în palme pustiu
şi o sete întârziată pe profilul ce nu trece dincolo de inimă.
străzile se sting pe rând.
într-o închipuire din bucăţi
neopritul gând intră mereu pe cealaltă parte,
rotindu-se pe locul gol.

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când timpul îşi va pierde orele şi clipele... atunci îngăduie-mi să plutesc departe, acolo unde-mi zboară visul. Este un loc, niciunde, unde totul se şfârşeşte; fără speranţe, fără vorbe, fără voce, fără sunet, fără călători osteniţi, pe o cărare goală, fără naştere, fără moarte, fără trup, fără noapte, fără zi şi fără zori în acel vid.

Maitreyi Devi în Dragostea nu moare
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!