Deziluzie

Vântul solfegia, păru-ţi răvăşeşte,
străîn eşţi de tot şi fără greutate,
coroana spinilor în florile de cactus
s-a întrupat în tine, mişeleşte.
Pacea pădurii ochii-ţi infrunzeste,
devinind ferestre în regatul morţii.
Indiferent cultivi pasiuni bolnave,
dureri şi rânjete cresc în proporţii.
Eşţi gol înşelător, nimic din ce păreai...
Răcoarea ce coboară nu stinge a ta arsură,
nici cerul nu te-atinge, departe-i a sa mână,
iar capul tău frumos ce-atârnă,
nu mai zăreşte aurora ce-ţi era cândva cunună.

poezie de Doina-Maria Constantin
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De ce-ai plecat în cel apus?

(in memoriam - Valer Popean)

Ştiu că viaţa-ţi era dragă
Şi multe mai aveai de spus.
Ţi-ai luat pana în desagă?
De ce-ai plecat în cel apus?

Cu tine-ai luat câmpul cu maci
Şi-n verde viu te-ai îmbrăcat,
Priveşţi de sus acum şi taci,
Ţi-e versul nud, descălecat.

Mi-e sufletul amar şi greu,
În pumn ţin lutul plin de flori,
Rechem în vers pe Prometeu
Să văd iar viaţa în culori.

Un gol imens tu ai lăsat,
File din carte au zburat,
Tu poezia-i terasat
Şi ai plecat... nu e păcat?

Prietene, poet de soi,
Hai fă o cale înapoi...
Pe deal jeleşte un oboi,
În luncă plânge-un caprifoi.

Mă iartă Valer că te cert,
Făcuta-i voia Cerului,
Ne eşţi acuma un lambert,
Eşţi pana-zburătorului.

Să-ţi stea sufletu-n lumină,
Pomenit să-ţi fie în veci,
Domnul să te ţină-n mână
Pe ale Raiului poteci!

poezie de Doina-Maria Constantin
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sub vălul alb

Sub vălul alb ce faţa îţi ascunde
Stă al tău conflict de-o viaţă şi mai mult,
Tronează peste tine şi niciunde,
Prizonieră eşţi în al tău tumult.

Interesul pentru ceea ce-i ascuns
Şi vizibilul care nu se-arată,
Prinde forma unui sentiment imens,
De el te simţi pe veci împovărată.

Se joacă invizibilul cu tine
Şi cel vizibil parcă nu mai vine,
E viaţa ce de mult nu-ţi aparţine,
Paşii ţi s-au rătăcit în pustine.

Iubirea pentru el ţi-e interzisă,
Te-nalţă pân' la cer sau te omoară,
Viaţa sub vălul alb ţi-a fost prezisă,
Cu tine porţi mereu o lăcrămioară.

Dulceaţa buzelor o simte vălul,
Scânteile din ochi îl luminează,
În mâna stângă ţii smerită mărul,
Pari stinsă dar în tine arde-o rază.

poezie de Doina-Maria Constantin
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Soarele şi pădurea

Râd pădurile-verzite către cer, văzând icoana
Soarelui pictat în aur, ce îşi pleacă-ncet coroana,
Îmbrăcându-le-n lumină. Capodopera naturii
Îşi relevă frumuseţea castă-n frunzele pădurii!

Sunt sfioase şi tăcute, ca o tânără fecioară
Ce-n prezenţa unui june blând privirile-şi coboară.
De departe le zăreşte şi ideea îl răsfaţă:
Le va îndrepta spre sine verdea, luminoasă faţă!

Şi trimite-o adiere peste capul lor cel pudic;
Vine de la vest, se-ntoarce, răscolind azurul sudic,
Iar apoi o ia la goană, cuprinzând întreaga zare,
Spre a soarelui plăcere şi-a pădurii desfătare.

Căutând refugiu-n seară, nici nu ştie ce-o aşteaptă,
Dar din norii-aduşi aproape, picuri mari spre ea se-ndreaptă.

sonet de Mihaela Dindelegan (9 februarie 2019)
Adăugat de Mihaela Dindelegan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Romanţă târzie

ascult înfrigurată cuvinte de alint
mă încălzesc doar c-un zâmbet de-al tău
tu ai în glas clopoţel de argint
mă cheamă la iubire şi nu îmi pare rău.

în fiecare clipă îmi este dor de tine
mă faci să mă simt frumoasă radioasă
ca o lumină scoasă din zările divine
eşţi fericirea mea melodioasă.

voi păstra clipele dragi trăite împreună
ca pe diamantele din şirag de stele
şi-n viaţa viitoare te-oi întâlni pe lună
să-ţi dau splendoarea amintirilor mele.

din razele iubirii ţi-am împletit cunună
să-ţi fie companie în clipele grele.

sonet de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noaptea de San Lorenzo

În nopatea cu stele căzătoare,
prezenţi să fim la eucaristie,
e noaptea de dorinţe-adăpătoare
când cerul ne acordă amnistie.

Cad lacrimile Sfântului Lorenzo
să ne-amintească că nimic nu piere,
respir de suflet, dulce intermezzo,
coboară din înalt în belvedere.

Să prinzi un colţ de stea e o minune,
primeşte-o-n gând şi-n inima albastră,
să se-oglindească-n tine şi-n genune,
dă-i şansa de-a fi pasăre măiastră.

poezie de Doina-Maria Constantin
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bată vântul

Bată vântul cât de tare,
Nu se stinge mândrul soare!
Bată vântul cât o vrea,
Nu se stinge nici o stea!
Bată vântul fără milă,
Nu se stinge-a mea lumină!
Bată vântul furios,
Nu mai dă soarele jos!

poezie clasică de Grigore Vieru
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eşti singur azi şi-mpovărat de tine...

Eşti singur azi şi-mpovărat de tine,
De slavă şi de visuri despărţit,
Dar ai rămas iubitul pentru mine,
Cu cât mai trist, cu-atât mai îndrăgit.

Bei vin mereu, ţi-s nopţile murdare,
Mai ştii dacă trăieşti cu-adevărat?
Şi ochii-ţi verzi cu zvârcoliri de mare
Mărturisesc că pacea n-ai aflat.

Invocă moartea inima-ţi nebună,
Afurisind al soartei pas greoi,
Şi vântul de apus mi-aduce-ntr-una
Din partea ta mustrări şi rugi, puhoi

Spre tine iar, cum pot să viu fierbinte?
Sub cerul pal, aici, în ţara mea,
Ştiu doar să cânt şi să-mi aduc aminte,
Tu nici măcar atât nu cuteza!

Tristeţi sporind, trec zile fără veste...
Ce rugăciuni de dragul tău să fac?
Iubirea mea atât de mare este,
Că n-ai putut nici tu să-i vii de hac.

poezie celebră de Anna Ahmatova
Adăugat de Simona
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fără tine

Ieri erai online, te-am văzut la faţă
Mi-ai zâmbit frumos, dar de la distanţă.
Şi dacă de mâine te-ai deconecta
Nu ştiu ce m-aş face, cum aş rezista.
Fără tine cerul va fi mereu gri
Culorile toate se vor înnegri.
Fără tine frica-n minte-mi va intra
Ochii mei de lacrimi nu vor mai vedea.
Fără tine noaptea va fi fără stele
N-or avea lumină nici zilele mele.
Fără tine nu am inima întreagă
Şi trăiesc de parcă sunt lipsit de vlagă.
Fără tine oceanul parcă-i un lac mic
Fără tine alături eu nu sunt nimic.

poezie de Robert Cravens, traducere de Octavian Cocoş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zidesc realitatea mea virtuală

Vântul mişcă frunzele
şi micile ramuri,
pictând pe cerul albastru
multicolore dansuri
în nuanţe de verde
stropit cu cristale de soare...
Şi totuşi, nimic nu există...
iar eu continui a inventa
lumina şi culorile!
Zidesc
realitatea mea virtuală!

poezie de Doina-Maria Constantin
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trio (viaţa, omul, sufletul)

Vei fi cu mine,
chiar şi atunci când muzica
nu va intona melodia ta...
Vei fi cu mine,
şi atunci când întunericul unui cer fără stele
va face să tremure a ta respiraţie...
Vei fi cu mine,
chiar şi atunci când florile tale
capul vor înclina, secetei timpului...
Eu, sunt viaţa ta!

Voi fi cu tine,
chiar şi atunci când pămantul pietrificat
nu-mi va permite a culege roadele...
Voi fi cu tine,
şi atunci când imensitatea mării
va înghiţi visele mele...
Voi fi cu tine,
chiar şi atunci când copacul tău
nu-mi va dărui fructul...
Eu, sunt omul!

Voi fi cu tine,
char şi atunci când durerea
va atinge inima ta...
Voi fi cu tine,
şi atunci când, cu tine nu aş vrea să fiu...
Voi fi cu tine,
chiar şi atunci când voi avea aripi
pentru a pleca în zborul fără de-ntoarcere...
Eu sunt sufletul!

"Iubeste-ţi aproapele ca pe tine însuţi..."
De nu ai iubire pentru tine,
cum vei avea pentru aproapele tău?

poezie de Doina-Maria Constantin
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Psalm cules din spini de cactus

Pustia spre-nflorire profetului i-e dată,
Că-i văzător de pildă: În cactus, ce spun ţepii
De zodia Iubirii? că-n spini floarea-şi arată,
Cum jertfă e cerneala ce-a curs cândva prin sepii?

Cum aş putea la alta-n răsfăţ de catifele,
Să uit că nu-i ca tine, chiar dacă-şi schimbă blana?
Tu nu-nţelegi că stihul străpuns de ukulele
'Nainte de-a fi rouă l-am cântărit cu geana?

Cum te iubesc? Întreabă stihii, furtuni şi mare,
Că întru tot le suntem chip al dezlănţuirii.
S-a întrupat Cel-Veşnic cumva-ntr-o întrebare,
Sau lut luă să soarbă genunile Iubirii?

Răspunsul Lui e focul ce-l încifrează sperla:
De n-ar fi suferinţa, din ce s-ar naşte perla?

sonet de Dumitru Ichim (13 ianuarie 2016)
Adăugat de Iulia Mirancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sufletul cu ochi

În suflet îmi cresc frunze şi flori
Acestea sunt daruri cereşti
Chemarea nu este de ieri
Dar, poţi, dacă înca mai speri!!

În suflet îmi cresc ochi şi amintiri
Ce au fost cândva lângă mine
Sufletele ce astăzi îmi arată
Calea spre veşnicie.

Împodobeşte coroana că spinii
Au uscat şi crescut alte flori
Şi mâine e unirea cu vii
Iar morţii deschid ochii şi ei.

poezie de Nicoleta Petre (29 noiembrie 2018)
Adăugat de Nicoleta Petre
Comentează! | Votează! | Copiază!

E ziua ta, frumoasă doamnă

Trecut-au mii de ani de când
Cu mari speranţe-n gând,
În dureri şi lacrimi,
Speranţe dar şi patimi
Ai apărut tu Doamnă
Rujă vânătă de toamnă!
Ne-ai dat un rost în lume
Şi ne-ai hrănit anume
Cu laptele-ţi de dor
În freamătul uşor
Al frunzei de arţar
Să ne-nălţăm altar
Spre cerul de cleştar.
Îţi mor stejarii Doamnă
În primăvara ce se-ntoamnă
Căci însăşi fii ai tăi
Au devenit aprigi călăi
Ai fraţilor de neam şi sânge...
O Doamne, inima îmi plânge...
Pe-arcuşul lui Porumbescu s-a prelins
O lacrimă din cerul necuprins
Jalea coboară peste tine Doamnă,
Tu, crinul meu frumos de toamnă...
La masa tăcerii nu mai e loc
Căci scaunele au luat foc.
E vuiet şi strigăt tăcut
În ţarcul gândului cel mut...
S-a prăbuşit coloana infinitului,
Ne invadează fierea-pământului...
Trăim în derivă
Vitejia-i dusă la arhivă...
Azi, e ziua ta frumoasă mamă
Din tricolor îţi fac maramă,
O prind c-o broşă de speranţă,
Chem fiii tăi la cutezanţă
Uniţi să îţi redăm surâsul
Să-ndepărtăm tristeţea, plânsul
Redându-ţi demnitatea şi mândria
Căci tu eşti mama noastră, România!

poezie de Doina-Maria Constantin
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Crăciun pe mare (extras-adaptare)

Toată ziua-am luptat cu valurile-între Capul Nord şi Capul Sud
Şi-am tras de velele-îngheţate luptând cu vântul înfrigurat şi ud.
În ziua rece ca o iubire lipsă,-n dureri amarnice şi groază, departe de fiord
Am înfruntat stihia navigând în volte spre nord şi sud, spre sud şi nord.

Aş fi vrut să fim acasă, florile dalbe,
La Scorrybreck, în locul unde-s vite bălţate, cu picioare albe,
Să fiu de toţi ai mei din casă binecuvântat.

Ne-am ţinut departe de Capul Sud, unde scrâşneau balaurii din ape,
Dar cu fiecare voltă Capul Nord venea tot mai aproape.
Dincolo de pulberea salină se vedeau stâncile, casele şi-ogorul gras,
Şi paznicul de far în curtea lui, cu ochelari pe nas.

Aş fi vrut să fim acasă, florile dalbe, florile dalbe...

poezie de Robert Louis Stevenson, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poeţii în Regatul Morţii (sonet omafial)

POEŢII ÎN REGATUL MORŢII
(sonet omagial)

Se frânge viaţa-n fragile destine
Şi după moarte nu e dimineaţă,
Doar veşnicia îngheţând speranţă,
Pe sculptori de vers ostatici îi ţine.

Şi-au frânt aripi în labirint cu ceaţă,
Căutând lumina zilei de mâine,
Ca spice roditoare pentru pâine,
Când i-a răpit o moarte hrăpăreaţă.

De lipsa lor, sărac e viitorul,
Iar amintirea e mai dureroasă
În stihurile ce-şi plâng creatorul.

Dorul de ei pe suflet mă apasă
Până îl slobozeşte Fondatorul
De sorţi, din colivia ce-i e casă.

Maria Filipoiu

sonet de Maria Filipoiu
Adăugat de maria.filipoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

La început de lume

Lumea-ntreagă goală ar fi
Goală de noi doi.
Dacă nu ne-am mai iubi noi
Ar fi numai ploi.

Aripi frânte de iubire
Nu s-ar înălţa,
Pasările fără Cer
Nicicând n-ar mai zbura,
N-ar mai zbura.

REFREN:
La-nceput de lume, noi doi ne-am născut
Din cer şi ape şi pământ
Fără tine eu nimic nu aş mai fi
Nici trup, nici suflet şi nici gând.

REFREN:
La-nceput de lume, noi doi ne-am născut
Din cer şi ape şi pământ
Fără tine eu nimic nu aş mai fi
Nici trup, nici suflet şi nici gând.

Îmi acoperi sufletul
Când îi este frig
Tu-mi săruţi şi lacrimile
Atunci când eu plâng.

Îmi hrăneşti cu gura ta
Lungile tăceri
Şi-mi vindeci cu inima ta
Multele dureri.
Eşti ca un înger.

REFREN:
La-nceput de lume, noi doi ne-am născut
Din cer şi ape şi pământ
Fără tine eu nimic nu aş mai fi
Nici trup, nici suflet şi nici gând.

REFREN:
La-nceput de lume, noi doi ne-am născut
Din cer şi ape şi pământ
Fără tine eu nimic nu aş mai fi
Nici trup, nici suflet şi nici gând.

cântec interpretat de Simona Florescu şi Ion Dichiseanu, muzica de Victor Solomon, versuri de Adrian Artene (2019)
Adăugat de Alesia
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu pot atinge primăvara

Îmi bate primăvara-n ferestre,
Mă cheamă în poala-i înflorată,
Mâinile mele devin albastre,
Lumea îmi pare o ilustrată.

Prizonieră sunt în palustre,
Atingerea-i îmi este negată,
Îmi bate primăvara-n ferestre,
Mă cheamă în poala-i înflorată.

Zborul de pasări parcă dispare,
Doar clopotele sună-o erată,
Surâsuri şi lacrimi îmi sunt zestre,
Azi, când scriu o desiderată,

Îmi bate primăvara-n ferestre...

poezie de Doina-Maria Constantin
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Replică la Acrostihul marca Dumitru Bădiţă - Doina Maria Constantin către Dumitru Bădiţă

În labirint de gânduri m-am pierdut
Unde e poarta către absolut?
Prinde-mi mâna cu tine mă poartă
Atingerea-i sămânţă de artă...
În cerc noi doi să intrăm involut.

Să rămânem aici în spirală
să zidim o albă catedrală
Îngenuncheati si-mbrăţişaţi de dor
Să te alint cu ochii-mi de cocor...
Clipa sa ne fie-agoniseala.

poezie de Doina-Maria Constantin
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cât cerul îmi va fi iubire

Tu, aceea dintr-o veche dimineaţă
Ce-mi întârziase, într-o zi de mai,
Ştii că-n ziua-ceea începeam o viaţă
Plină de iubire-n care tu dansai?

Te strângeam în braţe c-o privire blândă
Şi-mi doream, în ochii-ţi, numai eu să fiu
Sclavul ce-ţi închină fiece izbândă,
Rege, fără tine, pe-un regat pustiu.

Mi-ai văzut privirea şi mi-ai dat o mână
Ce-o păstrez în suflet din acel trecut
Cu o noapte care-n veci o să rămână
Noaptea fericită când ne-am cunoscut.

- Spune-mi, tu, iubito, cât vei sta cu mine?
Cât din viaţa asta mă vei mai privi
Cu privirea-n care dragostea din tine
Se alintă-n ochii care ştiu a-mi fi?

- Îţi voi fi cât cerul îmi va fi iubire,
Cât privirea-ţi caldă îmi va mângâia
Gândurile toate, ca-ntr-o amintire
Dintr-o dimineaţă ce n-o pot uita.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubitei

Nicicând pe lumea asta vreodat' nu s-a născut
Femeie-aşa ca tine ‒ frumosul absolut.
Nicicând n-a avut cerul albastru mai frumos
Ca cel din ochii-ţi mândri, la fel de preţios.
Nici buzele Venerei nu sunt ca ale tale,
Aşa de-armonioase şi-aşa de senzuale.

poezie de George Budoi din Dicţionarul dragostei (23 ianuarie 1991)
Adăugat de George Budoi
Comentează! | Votează! | Copiază!