Urc în tăcere scările Turnului de la Apus
Urc în tăcere scările Turnului de la Apus,
Luna atârnă pe cer ca o secere.
Rece, limpezimea toamnei e captivă-n adâncimea curții.
Acolo stă de veghe-un arțar singuratic.
Despărțirea dureroasă a tăiat,
Dar n-a putut întrerupe legăturile dintre noi.
Mintea-mi este încă vie.
Despărțirea are un anumit gust,
Pe care inima mea nu-l mai cunoscuse.
poezie de Li Yu, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi poezii despre tăcere, poezii despre toamnă, poezii despre timp, poezii despre singurătate, poezii despre inimă sau poezii despre durere
Citate similare
Doi
încă în fiecare dintre noi suntem
doi câtă vreme limbajele ne urmează
dar într-o zi despărțirea va fi definitivă
noaptea se va prăbuși într-o mare prăpastie
pentru a lăsa într-un colț neștiut
un al cincilea soare să răsară
adâncimea din afară
se va micșora cu premeditare
în timp ce ochii se vor muta înăuntru
ca o moarte vie în ușorul celeilalte lumi
poezie de Marilena Tiugan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și poezii despre prăpăstii, poezii despre ochi, poezii despre noapte, poezii despre moarte sau poezii despre Soare
Despărțirea e cea mai grea pierdere. Pentru că, dacă nu e o renunțare, atunci e sentință. De cele mai multe ori, despărțirea doare, pentru că ne învinuim că nu am iubit îndeajuns sau îl învinuim pe celălalt că a plecat, înainte să fim măcar încă o bucată de viață, fericiți, împreună. Despărțirea doare și pentru că nu ne iertăm. Nu ne iertăm, pentru că nu i-am lăsat să știe cât i-am iubit. Nu le-am arătat, îndeajuns de mult, iubirea noastră. Nu pe cât am fi putut. Sau nu pe cât ar fi avut ei nevoie. Și, de aceea, doare pe atât mai mult. Lecția de viață este să nu amânăm a ne arăta iubirea. Despărțirea mai poate fi un jaf al destinului: atunci când acesta îți răpește suflețelul iubit. Când spun asta, mă gândesc la moarte. Moartea omului iubit. Partener de viață. Copil. Părinte. Frate. Animal de companie. Poate, o prețioasă Lecție de Viață este că acele suflete care pleacă nici nu erau menite să ne fie alături o viață întreagă. Poate, Menirea lor a fost să ne învețe ceva. Să ne învețe DORUL. Să ne învețe regretul; acel regret care ajută la înălțare. Poate că menirea lor a fost, doar, să ne iubească. Să ne facă "să știm cum este să fii iubit".
Doina Postolachi în Maeștri din cotidian (2015)
Adăugat de Doina Postolachi
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- citate despre iubire
- citate despre moarte
- citate despre lecții
- citate despre învățătură
- citate despre zoologie
- citate despre viață
- citate despre suflet
- citate despre iertare
- citate despre fericire
- lecții de engleză
- Ne poți propune o poezie de dragoste?
Cântec pentru o despărțire
Poate ar trebui și lacrimi să existe...
Și dungi de durere, și aripi de tristețe,
Și păsări să zboare cu făgăduieli,
Și culorile mai schimbătoare pe fețe,
Și, poate, străinii uimiți, mulțumiți,
Să ne prindă în sfere multicolore
Ca într-o capcană a propriei satisfacții,
Până istovindu-ne, fără de putere,
Ne vor lăsa în ochi la alții...
Și, poate, încă ceva ar trebui,
Ca un strop de sare... Dar tu stai uimit
Departe de orice peron, de orice plecare
Și îți închipui că mă vezi cum fug,
Apoi nu mai sunt, și vorbe nu-ți aduc,
Și nu-mi arunc privirea înapoi...
Și-atât de simplă este despărțirea...
Dar care-i despărțirea pentru noi?...
poezie de Renata Verejanu din Poetul dintre milenii (1977)
Adăugat de Alina Dragancea
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre tristețe
- poezii despre păsări
- poezii despre promisiuni
- poezii despre muzică
- poezii despre mulțumire
- poezii despre gări
- poezii despre existență
- poezii despre culori
Ziua Z
Despărțirea nu-i o glumă,
Despărțirea-i boală grea,
Pe care nu și-o asumă
Niciodată dragostea.
Vino, dragoste, cu leacul
Bolii tale netratate
Și mă vindecă de fleacul
Ăsta de singurătate,
Care parcă stă de-o viață
La capul meu, în picioare,
Din această dimineață
Aprinzând o lumânare.
Ia-mă, dragoste, și du-mă,
Că e semn de piază rea;
Despărțirea nu-i o glumă,
Despărțirea-i moarte grea.
poezie de Marius Robu (23 februarie 2016)
Adăugat de Marius Robu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre medicină, poezii despre iubire, poezii despre boală, poezii despre viață, poezii despre umor, poezii despre picioare sau poezii despre lumânări
Poemul nostru
nu știu unde a început
despărțirea noastră
ce vierme de mătase a țesut
firul ei subțire
hrănindu-se din iubirea ta
și din frica mea
că te-aș putea iubi.
aproape că s-a făcut iarăși toamnă
și uite cum firul ăsta răsucit de mii și mii de ori
alcătuit din bucuriile și suferințele noastre
din tăcerile și din cuvintele noastre
din exuberanța și din neputința noastră
din grija ta pentru mine și din nepăsarea ta
din teama mea și din indiferența mea
e tot ce ne mai leagă.
nu mai e timp acum
atât cât a fost l-am risipit amândoi
am hrănit cu el viețile altor oameni
care am fi putut fi noi înșine
dacă eu m-aș fi aplecat să-ți leg șireturile
atunci când aveai genunchiul zdrelit,
dacă te-aș fi luat în brațe atunci când mi-ai spus
vino,
dacă ți-aș fi răspuns
bine,
atunci când mi-ai șoptit
rămâi.
acum despărțirea e tot ce ne-a mai rămas
singurul lucru care ne ține împreună
hrănindu-se din apropierea noastră
numai pentru a o distruge
ca o vietate digerându-și propriul trup
ca să rămână în viață.
nu mai e timp acum
decât să ne îmbrăcăm disperarea și teama
și tristețea și neputința
și să le purtăm zâmbindu-ne
în vreme ce apele vieților noastre
se despart
după ce au curs atâta timp prin aceeași albie
îngânându-se încă,
jucându-se o ultimă oară
unele cu altele
ca niște versuri sălbăticite
care nu mai rimează
dar care sînt încă legate
într-un poem.
nu știu unde a început
despărțirea noastră
ce vierme de mătase a țesut
firul ei subțire
hrănindu-se din iubirea ta
și din frica mea
că te-aș putea iubi.
poezie de Paul Gabriel Sandu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre poezie, poezii despre frică, poezii despre început, poezii despre viermi sau poezii despre versuri
După despărțirea trupului de suflet, care dintre ele rămâne mai singur?
aforism de Marius Robu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
40 de aforiști reuniți într-o colecție memorabilă
Vezi detalii despre o antologie de referință!
Vezi mai multe aforisme despre trup și suflet sau aforisme despre suflet
Despărțirea de păcat
Am lăsat la voi pe masă
o hârtie-n care scrie,
Că din viața tumultoasă
mă retrag în veșnicie.
Ajuns la capăt de drum
nu mai am rost pe pământ.
Trăirea e doar un fum
spulberat iute de vânt.
Dumnezeu la El mă cheamă
păcatul să-mi ispășesc.
Pe pământ viața-i o dramă,
sus este raiul ceresc.
Despărțirea de păcat
veșnicia o așterne.
Sufletul e mai curat
în raiul vieții eterne.
poezie de Dumitru Delcă (mai 2019)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre religie, poezii despre vânt, poezii despre suflet, poezii despre rai, poezii despre fum, poezii despre curățenie sau poezii despre Dumnezeu
Cântec de schimb
leagănă-te, frunză de arțar
în amurgul toamnei când mă plimb.
timpului, un nemilos șperțar
te ofer ca pe un ultim schimb
pentr-o legătură de zețar,
pentr-un cântec, pentru-al vieții nimb.
leagănă-te, frunză de arțar,
în amurgul toamnei, când mă plimb.
lutul strânge cuibul de scorțar.
inima în piept e un corimb.
leagănă-te, frunză de arțar
și înșiră orele pe limb!
poezie de Dana Ene
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre tipografie, poezii despre schimbare, poezii despre plimbare, poezii despre ore sau poezii despre lut
Era suficient
acolo să fi stat, pe vechiul
drum dintre privirile noastre. doar era destul
pentru a smulge o tăcere, ca mai apoi să
putem contempla la jumătățile noastre de
umbre, la distanțele dintre noi, la nespusele
dintre noi. și totuși, eu aproape că eram
(cumva) nesemnificativ; dar să fi stat acolo era
suficient, dincolo de miezul genelor abrupte.
în ochii ei pictase dumnezeu un colț de cer.
poezie de Johan Klein
Adăugat de Johan
Comentează! | Votează! | Copiază!
Silabe
iubirile au ars în lava
din etna
erele glaciare sunt neînțelese
peste pleoape trec urșii
polari
în oglinzile lui fresnel
se repetă despărțirea
în silabe
poezie de Carmen Secere
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre vulcani, poezii despre urși polari sau poezii despre urși
Deja mă doare despărțirea de prietenul pe care nu l-am întâlnit încă.
citat celebru din Rabindranath Tagore
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre prietenie sau citate de Rabindranath Tagore despre prietenie
Jorge: Suntem destui și ne vom înmulți, dar mai e nevoie de cineva anume. Oamenii nu văd legăturile între lucruri, legăturile dintre oameni, dintre speranțe și frici, dintre iertare și vindecare, dintre disperare și credință. Numai visătorii le observă.
replică din romanul Un secret în Los Angeles de Doina Postolachi (30 octombrie 2018)
Adăugat de Doina Postolachi
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre visare sau citate despre frică
Mila...
în anii de școală
iubeam o copilă
cu mine de-o seamă
dar ea pentru mine
nutrea numai milă
senină de mamă
șopteam doar în vise
poema iubirii
doar ei dedicată
poemă născută
din zbuciumul firii
și zâmbet de fată
dar n-a fost să fie
a fost despărțirea
tăcută ciudată
și doar amintirea
mai stăruie vie
și mila curată...
poezie de Iurie Osoianu (30 octombrie 2019)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre școală, poezii despre zâmbet, poezii despre visare, poezii despre naștere sau poezii despre mamă
Să mă întorc acasă
Să mă întorc într-un târziu acasă,
Ca dintr-o bătălie pierdută,
Ca dintr-un pustiu care doarme.
Să urc încet scările,
Ca și cum numai umbra mea ar fi,
Imaterială, acolo. Să trag podul,
Să tai orice punte și în urma mea doar noaptea
Să pâlpâie ca un gol, ca un ocean rece și negru.
Să mă întorc acasă
În micul paralelipiped de beton
Ca într-un refugiu, ca în toracele
Unui animal mare și cald, ca într-un rest
De memorie. Să-mi pierd urmele,
Să-mi pierd auzul, să-mi pierd văzul
Și doar un simț necunoscut să lucreze, uriaș, în tăcere, în mine,
Să fiu singur. Un scrib într-un sarcofag,
Într-un labirint nesfârșit, într-o noapte de piatră.
poezie de Mircea Florin Șandru din Caut un loc curat (2016)
Adăugat de Carmen2015
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre zoologie, poezii despre somn, poezii despre război, poezii despre poduri, poezii despre ocean, poezii despre negru sau poezii despre animale
Care este cea mai plăcută despărțire?
Despărțirea picioarelor...
întrebări și răspunsuri
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre superlative sau citate despre picioare
* * *
speriat urc în jos mi-e frică să privesc adâncimea ta niciodată n-a avut ceva
orice de pildă o inimă mare pe care să cad
cu mâinile ridicate ca într-un zbor urc
lumina e numai în mintea mea
roșu orange galben verde albastru indigo violet
treptele cerului sunt rulante ca tine nu mai e nimeni în mine pentru cine să adun trecuturi colorate în urna celor vii demonii cu care mă salut aruncă confetti artificii iluzie goală
erai la fel de frumoasă precum stelele îmi cer autografe în alb urc fără să-ntreb destinația finală tu ești zbatere batere bang big-bangul ce mă ține cu ochii deschiși nu pot adormi iubito fără regrete mai iubește-mă în moartea asta aceasta și în toate voi fi ultimul prim al tăuă
poezie de Adrian Păpăruz
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre zbor, poezii despre lumină, poezii despre verde, poezii despre stele, poezii despre sperieturi, poezii despre roșu sau poezii despre mâini
Noapte târzie
Noapte târzie!
Cer acoperit cu nori grei.
Undeva, în univers, atârnă o lumină.
Este ascunsă în cețuri.
Apoi se transformă într-o formă eliptică
Și... dispare.
Mă tem! Motiv pentru care
Emit pretenția de comunicare.
Dar telefonul se întrerupe
Când gândurile noastre alunecă spre paranormal.
20 e apeluri,
Dar la capătul adevărului
Răspunde tăcere.
Irelevant!
Cu toate astea insistența dă roade.
03 și 25 de minute
Lumina e mai aproape!
Se aprinde, se stinge!
Neliniște și somn agitat...
Nu caut răspunsuri, nici semne! Ajunge!
Am constatat! Extratereștrii există!
Iar inteligența lor este mai presus de a noastră.
poezie de Rodica Nicoleta Ion din ROGVAIV-ul stărilor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre telefon, poezii despre nori, poezii despre minute sau poezii despre inteligență
Rondelul căutătorului de Dumnezeu
Îl caută pe Dumnezeu
Și încă n-a putut să-l vadă,
Acolo sus, în apogeu
Rămâne-n spațiu prins în nadă.
A scotocit și-n Empireu,
De pază a-nceput să șadă,
Să-l caute pe Dumnezeu,
Dar încă n-a putut să-l vadă.
Pe gânduri a-nclinat să cadă,
Că de găsit e tare greu
Și să-ntâlnești un antic zeu
Pe o celestă esplanadă.
Îl caută pe Dumnezeu!
rondel de Ioan Friciu (2017)
Adăugat de Ioan Friciu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre gânduri sau poezii despre antichitate
Noiembrie
Noiembrie este perla gri a anului,
trecerea subtilă dintre luna octombrie,
caldă și pastelată, și luna decembrie, albă și rece;
luna când frunzele, într-un tangou lent, cad
în volte-alintate, luna când formele copacilor sunt revelate.
Luna când pământul, pe nesimțite, se trezește
și-și întinde membrele dezgolite,
dezvăluind puterea-i încăpțânată, de neînvins
înainte de a se cuibări încetișor în iarna care vine.
Noiembrie este secret și tăcere.
poezie de Alison Uttley, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre secrete, poezii despre perle, poezii despre iarnă, poezii despre frunze, poezii despre copaci, poezii despre alb sau poezii despre Pământ
Pentru ce n-a fost
La judecata de apoi va fi
Încurcătură mare
Că oamenii nu vor fi judecați
Pentru ce a fost cât pentru ce n-a fost.
Ion.
Ăsta va intra primul
Și nu-l va întreba nimeni
De ce a făcut aia și aia
Dar va fi întrebat
Tu știi ce s-ar fi întâmplat
Dacă tu nu făceai aia și aia
Ce planuri avea Dumnezeu
Cu aia și cu ăla
Și nu va ști să răspundă.
Ionel.
Ăsta va intra al doilea
Și nu-l va întreba nimeni
Ce-ai căutat acolo sau dincolo
Că ăsta ar găsi răspuns
Ar spune că ea încă
De aici a vrut acolo
Și-ar scăpa
Mihai.
Așadeci oamenilor li se vor pune
Doar întrebări despre ce n-a fost.
Și n-a fost nici iubirea mea.
poezie de Marius Robu din Drumul robilor (20 septembrie 2003)
Adăugat de Marius Robu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate de Marius Robu despre religie, citate de Marius Robu despre iubire, poezii despre Mihail, poezii despre Ion sau citate de Marius Robu despre Dumnezeu