Despre lumină

Cu aerul, când respirăm, strivim în noi lumini
Născute din lacrimile coroanei de spini,
Ne rugăm către Timp să ne lase în pace
Dar el, plictisit, în curcubeu ne preface.

Din verdele care urcă în noi, sevă păgână,
Şi se întoarce, înroşit pulsând din picior înspre mână,
Ne luăm îndrăzneala şi dezvăluim cântul,
Justificăm viaţa, sufletul care zboară cu vântul.

Iar dintre frunzele lucii care firav foşnesc
Prin anotimpul în care se îndrăgostesc
Alegem uitarea, amurgul, liniştea-i mieroasă,
Ne agăţăm de tristeţe ca păpădia de coasă.

Şi în setea lamei stârnită-n cruda lumină
Ne cufundăm gâtul strălucind fără vină,
Ne lăsăm privirea să ardă oarbă, absentă,
Să ducă-n uitare sufletul cu tot cu amprentă.

poezie de Nicolae Ler
Adăugat de Ler
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nici vântul

luna e plecată la secerat
pe răcoarea nopţilor verii
privesc pe cer şi punctele de reper mă înşală
am poposit în carul mare

nu ştiu cum se mai conjugă verbele
în cuvintele care mă expun în palma câmpiei
tot ce mă împacă-n poeme
e râul cu mori dintre dealuri

tu mă găseşti la hanul cu sălcii
la care drumeţii se aşteptă
şi vine seara botezată-n culori de crepuscul
de adorm pe rând macii
botezaţi şi ei în sângele voinicului
în cristelniţa răsăritului de soare
încă din pragul înroşit al dimineţii

tu n-ai decât amintiri şi eu ţi le fac
să are prin suflet
ori să se împartă-n ispite
pe care nimeni nu le clinteşte
nici vântul

nisipul îţi vine în ochi dintre stele
şi aerul curge prin păr
mirosul rămâne-n mâinile mele
ca într-o cupă de vin busuiocul

tăcerea răscoleşte verdele din ochi
şi lasă urme
care nu se mai şterg

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zori

Ploaia din nou (caldă sau bună?) şterge amintirile toate.
Ploaie dezvelită sub stele fără cuvinte,
Dorul mi-l poartă către apele mute
Şi pentru glasul firav al iubirii
Cântecele urcă din nou, doborând iarna.
Peste golul rotit spre soarele palid
Mai cad picături pline cu sevă
Ca şi cum nu le-ar mai primi niciodată.
Ridic braţele cunună spre cerul umezit de lacrimi...
Aştept ca foşnetul vântului să surpe
Durerea plesnită de anotimpul trecut.
Mă aşez cu faţa către soare,
Deschid pleoapele şi-l privesc:
E sufletul tău legănat de arcuirea timpului,
Sufletul tău deşirat în vânt,
Ca-ntr-o mie de glasuri, chemarea,
Purtând-o către zori.

poezie de Corina Mihaela Soare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Despre speranţă

(dacă sufletul tău ar putea să cânte,
dar el nu poate decât să spere!)

Speranţa pe care în suflet o porţi
Chiar şi numai de la uşă până la liftul blocului,
Acea speranţă îţi pune pe faţă mâinile
Construite din nisip
Ca să nu vezi valul oceanului ce niciodată
Nu se poate sparge
Cuţitul care se uită la tine
Atunci când, răsucindu-se pe călcâie,
Se înnoadă în jurul durerii
Şi sângele tău de culoarea cântecului
Pe care îl beau rănile-
Eu, pe lângă toate acestea, nu exist!
Aş putea fi confundat cu o cărămidă,
Cu o scânteie sau cu unghia ce uşor
Se rupe în uşă,
Aş putea fi confundat cu ceva care există,
Dar, pe lângă toate acestea, eu nu exist.
Şi tot aşa cum se lasă anotimpul,
Ca o înserare, încet, pe coapsele vremii,
Pe gâtul firav al vieţii din tine
Se prelinge lacrima transparentă,
Lacrima ce fără dorinţă se naşte,
Lacrima ce nici nu ştie când piere,
Lacrima prin care se vede undeva, aproape,
În aerul de lângă tine,
O inimă îmbrăcată în ghimpi
( Ca să poată sta un trup în jurul ei )
E trupul meu, dar eu nu exist!

poezie de Nicolae Ler
Adăugat de Ler
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tristeţe

Să nu te superi, draga mea Tristeţe!
Inima mea nu mai are resurse pentru a te alimenta,
Nu mai are timp, pentr a-şi fixa atenţia aspra ta,
Lasă-mi Inima să se bucure cum ştie ea, n-o mai împovăra!

Doar Sufletul meu ştie cât a luptat,
Să te transforme în Fericire, după cât a aşteptat.
Nu a reuşit, nu te-ai lăsat şi m-ai îndurerat.
Te rog, pleacă acum, ai devenit de nesuportat!

Lasă în locul tău să vină Iubirea creatoare,
Care să-mi facă Sufletul să zboare către Soare,
Să se umple de o lumină strălucitoare,
Pe care apoi să o răspândească pe Pământ, ca pe o binecuvântare.

Hai, fii bună şi te du, unde vrei tu!
Eu vreau să cânt şi să dansez,
Pe toată lumea să o îmbrăţişez,
Ale Iubirii cuante energetice, să le descătuşez!

poezie de Gabriela Aronovici
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sufletul singur e mut

În zilele în care n-am ce fa,
Sufletul meu, părând că se răsfa,
Mă dă pe mâna minţii şi mă la
Să mă gândesc de-a lungul şi de-a la

Celor la care omul se gândeş
Când, provizoriu, sufletu-i lipseş;
Că, sufletul, dacă n-are pere,
Stă-ntors mai mult cu faţa la pere,

În timp ce ochii, fără să clipeas,
Din pur instinct, mă duc lângă fereas,
Ţinându-mă cu spatele spre min,
Să nu gândesc, să nu-mi aduc amin

De sufletul care se relaxea
De dimineaţă până către sea,
Când, fără niciun fel de explica,
Se-ntoarce, mut, în mine, ca aca.

poezie de Marius Robu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noapte arsă

în noaptea prefigurată
smoală
înfiorătoare precum ultima moarte

vis dezmembrat cu răngi de sticlă
nenorocire abruptă plânsă de corbi
nedefinită prin timp
zboară

spaţii rostogolite în neant
distanţa dintre noi e un hău
privirea pătrunde prin crăpături universul
iar tu vei stinge lumina
care arde neîncetat
aerul

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu (5 octombrie 2011)
Adăugat de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Setea de lumină şi credinţă

În Săptămâna Mare-a Paştelui
Ne adunăm cu gândul în Hristos
În mânăstiri, biserici, orişiunde
Izvorul de credinţă e frumos.

Ne adunăm ca frunzele în pom
Punând lumina soarelui în roade,
Ca pasărea la cuibul ei rotund
Când se întoarce din tărâmuri calde.

Ne adunăm cu dorul la izvorul
Cu valuri limpezi de pură credinţă,
Setoşi de-a înălţa prin osanale
Domnului un gest de pocăinţă.

Ne adunăm în Săptămâna Mare
În pragul Sfintei, Marii Sărbători,
Purificându-ne şi sufletul, şi trupul,
Împodobim altarele cu flori.

Şi, Doamne, iartă-mi îndrăzneala:
De-a aduna din lume, ca un mag,
Femeia care are ochi de stele
Pentru-ai dărui iubirea mea cu drag!

poezie de Marin Moscu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poemul VI

Mi te amintesc aşa cum erai astă toamnă.
Erai pălăria cenuşie şi inima liniştită.
În ochii tăi flăcările apusului purtau o luptă.
Şi frunzele cădeau în bălţile din sufletul tău.

Întinzându-mi braţele ca o plantă căţărătoare,
frunzele îţi împânzeau vocea, calmă şi împăcată.
Artificii de veneraţie în care setea-mi ardea.
Zambilă dulce şi albastră răsucită pe sufletul meu.

Îţi simt privirea călătorind, şi toamna se îndepărtează:
pălărie cenuşie, cântec de pasăre, inimă-cămin
către care dorurile-mi adânci au migrat
şi săruturile mele s-au răsturnat, fericite ca jarul.

Cer dintr-o corabie. Lot din întinsuri:
amintirea ta se-ncheagă în lumină, în fum, în ape liniştite!
Dincolo de ochii tăi, în depărtare, serile ardeau.
Frunze uscate de toamnă se învârteau în sufletul tău.

poezie clasică de Pablo Neruda din Douăzeci de poeme de iubire şi un cântec de disperare, traducere de Ionuţ Popa
Adăugat de Ionuţ Popa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Gamela

sufletul
ca o dronă cu cloaca în vânt
se reproduce întotdeauna
fără urmări
spune
întâia născută,-n ordinea-ntunecării
dintre bătrânele ciori. în
căutare de părculeţe
de ochi adormiţi şi seminţe (?!) aşa
gata de pus în pământ...
sufletul
este şi el pe picior a-postat
de război fratricid
cu soră-sa dulce: o gamelă de-acid
din care, cu vântul, se bea

poezie de Traian Abruda
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Arde-mă de viu

fără milă fii inchiziţie
am plecat la drum
pe drumul pierzaniei a păcatului
leac de vindecare nu există
ochii
sunt poarta de intrare ei au păcătuit
sufletul e vinovat şi el
şi el
o recunoaşte dacă ar primi
linişte şi pace - leac nu există
toţi ştiu - închisoarea
ar fi calea
să sfârşesc acolo unde ar începe nemurirea
arde-mă cu durere vie
profundă să mă căiesc
pentru păcatul inimii străpunse
sufletul meu păcătos trudit să fie
caznele să-mi smulgă mărturisirea
secretul putrezirii omeneşti şi viaţa
să ardă carnea cu fierul înroşit
puterile divine mă toacă bucăţi
se face trupul cel care a păcătuit

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Notre Dame

La Notre Dame statuile ard sfinte
Istoria se zbate prin tunel
O rog să stea departe de lumină
Să nu rămână speranţa fără cer

La Notre Dame din turlă zboară păsări
Cu inima-n credinţă prin tristeţi
Se-aude cântul plâns de îngerul din oameni
Şi nu mai ştiu să număr iubirea dintre vieţi

Aş vrea să te ating să-ţi fac din rană ora
Pe care s-o opresc în turnul încă-n vânt
Dar bate dinspre ceruri un clopot de uitare
A sângelui prelins din trupuri spre pământ

La Notre Dame lumina arde urma
Privirea în genunchi sărută tălpi şi spini
Şi-îmbrac în neputinţă al zilei zor de mâine
Cu dragostea, credinţa înveşmântate-n crini
la Notre Dame...
...
Trăiesc în creier nu-mi amintesc războiul
Doar ura ambalată-n mucava
Şi-un soare blând pe străzile blindate
Ce apărau de galben umbra ta...

poezie de Ileana Popescu Bâldea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Viaţa, cu suişurile şi coborâşurile ei, te poate duce pe culmi nebănuite. În tot acest timp, nu uita de cei care ţi-au fost aproape - cei care ţi-au dăruit un zâmbet necondiţionat, cei care ţi-au dat o mână de ajutor pentru a te ridica în momentele dificile şi cei care te-au împins de la spate când deja tu nu mai credeai că există lumină dincolo de întuneric. Mulţumeşte-le şi fii recunoscător pentru toate pentru că acele momente te-au transformat în persoana care eşti astăzi. La rândul tău, oferă-le şi tu celorlalţi acel umăr pe care să se sprijine - vei vedea că prin aceasta şi viaţa ta va primi o nouă nuanţă - o nuanţă a bunătăţii împărtăşite care îţi va lumina chipul şi sufletul.

citat din Pera Novacovici
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe drumul lor în viaţa pamânteană, sufletele oamenilor trec printr-un loc plin de lumină; fiecare dintre ele ia de acolo o lumânare aprinsă, adeseori chiar numai o scânteie care să le călăuzească în întunecimea acestei lumi. Însă unele suflete, printr-un rar noroc, rămân mai mult timp în acel loc şi au cum să înhaţe o mână de lumânări, pe care le împletesc într-o torţă. Acestea sunt purtătorii de torţe ai omenirii - poeţii, vizionarii şi sfinţii săi - care conduc şi înalţă rasă umană către lumină. Sunt făuritori de legi şi mântuitori, dăruitori de lumină, îndrumători de drum şi mărturisitori de adevăr şi, fără ei, umanitatea şi-ar rătăci calea prin întuneric.

citat celebru din Platon
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sufletul

Când cerul se lasă
Şi blând cântă
Lumina pătrunde în inimi,
Coboară sufletul în fluture
Şi zboară cu o săgeată aurie
Plătind aerul şi viaţa
Cu un destin primit din cer.
Când nunta cerului cu sufletul
Se îndreaptă spre catedrală,
Se aprind stelele şi Luna
Şi se îmbrăţişează cu Soarele
Dansând aerul mirii nevăzuţi
Care unesc Soarele cu cerul
Luna, stelele cu Dumnezeu,
Nunta cerului şi a sufletului
Cu eternitatea şi Tronul Divin
Şi ating drumul-Lumină
Al prinţului suflet
Albastru, auriu şi violet!

poezie de Constantina Gina Dumitrescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Unicul drum

unicul drum către cer alege paşii
din iarba uscată.
restul, prin eliminare se evită Armaghedonul
şi viziunea egalităţii între noi şi zei.

numai cuvintele rămân
fără dimensiuni, seducând spaţiul,
evadând fără a cere voie
într-o dimensiune astrală,
la care noi doar visăm.

într-o relativă abandonare,
printre şiraguri de stele,
lăsăm tinereţea scânteind în dorinţe
şi ne alegem cu cicatrici nevindecate
din tăceri şi nelinişti,
polenizând pământul cu iubiri trecătoare,
mistuindu-ne în capcane de lut.

apusul îşi aşază coroana de spini
şi palma mângâie vântul.

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lapidarium

ce ne-a rămas?
pământul pe care călcăm în vârful picioarelor
de teamă să nu trezim vârcolacii adâncurilor
cu ochi de lavă
aerul pe care îl respirăm din instinct
deşi ne preface în cenuşii stalagmite
zi după zi în timp ce tăcem
ici colo câte o inimă scăpată vie
din măcelul în paşi de vals.
încălziţi-vă la lumânările de paşti
inocenţilor vinovaţi
amintiţi-vă ziua de mâine
imaginaţi-vă ziua de ieri
ridicaţi din colb piatra lunii
apoi aruncaţi-o înspre fruntea
cerbului fermecat şi nemuritor
orbilor.

poezie de Maria Daniela Goea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eşti sufletul ce locuieşte în inima mea

Eşti sufletul ce locuieşte în inima mea
Cu toată cenuşa amintirii senine,
Ridic paginile timpului pe raze de stea
Să fiu în poezii alături de tine.

Promit că voi trece-n petale de flori
Sărutul cel dulce din buze de îngeri,
Mierea din vorbe va prinde culori
Pe valea rămasă în ecouri de plângeri.

Mărturisim cititul în ochi de curcubeu,
Culorile fac din iubire însemn de coperte,
Legile sunt sâmburi pe frunte de zeu,
Lacrimile lumii sunt bătute de sete.

Am venit pe lume firav dar grăbit,
Vântul iubirii m-a vâslit către tine
Ca să locuieşti în inima mea înmiit
Pe pagini de timp, în visuri senine!

poezie de Marin Moscu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pantele

Dincolo de ceaţă, de vâjâitul motocicletelor te auzi
dincolo de umbrelă, strălucind cu dintele
ca un semafor, doar îţi aşezi preafericitul picior
undeva în ploaie, şi ea se preface pe loc în lumină
tu eşti aici tot, în această Sestă Fiorentină
tot la marginea totului, şi totul în ceaţă
tu eşti totul ce se preface că dă la tot viaţă.
Şi apoi, umbrele, aruncate pe ziduri, reclamele
umbre şi ele, alergând pe faţade ca nişte gândaci
hârjonindu-se în câmpul de maci al nimicului.
Căci, înlăuntru, nimic. Doar pante de lumină
făcându-se că înspre noi o să vină, pante
prevăzute de Dante. Numai că el n-a văzut
curba întunericului, ploaia şi ceaţa
cum au căzut.

poezie de Mircea Ţuglea din Jivina, divina, O rândunică în mall (2015)
Adăugat de Radu Ţuglea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Premoniţie

Se întâmpă lucruri-nelucruri,
impulsuri absurde,
roata de foc cade pe verdele copt dintre
viaţă şi moarte.

Se răsucesc drumurile pe urmele vântului
paşii se duc fără tine în dezordine,
în lume se împrăştie ambiguitatea,
nimic nu e sigur din ce foloseşti şi respiri.

Modul de a căuta adevărul în informaţii
şi simpla încredere în soluţii nesigure
se răzbună.
Lumea se grăbeşte,
numai tu te resemnezi în piatră
cauţi resorturi interioare,
gândeşti viaţa ca pe un copac aruncat în foc
din care curge cenuşa.

Îţi aduci inima şi sufletul acasă
repere de încredere,
la care poţi să te adresezi fără cuvinte.
Te vor însoţi cu timpul la hotar
când durerea cărnii se desprinde
şi sufli prin oase aerul,
menţii ceasurile cu bătăi în tâmple
clopote pe palmele ude
din care fuge sunetul printre degete.

Încet se deteriorează starea de echilibru
nu mai poţi urca nici coborî scara
aluneci de-a dreptul în pământ

şi asta se întâmplă o singură dată.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu (7 noiembrie 2010)
Adăugat de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Harta inimii tale

Privirea,
Mi-o fixez,
Pe harta inimii tale...
Iubirea,
O regăsesc,
În regiunea,
În care,
Sărutări abundă,
Tâşnind,
Ca un izvor,
Din adâncuri,
Ce curge apoi,
Prin albia viselor,
Pulsând,
În valuri sângerii,
Râuri de sentimente,
Colorând,
Iubirea,
Cu mângâieri străvezii,
Al dorului rătăcit,
Printr-un răsărit,
Când,

Se preling, lacrimi,
Pe chipuri, brăzdate,
Urme tatuate...
Când,
Raze au răpus,
Cu fantă de lumină,
În tihnă,
Fereastră,
A inimii, uitată,
Demult, ferecată,
Cu lacăt ruginit,
Al zborului infinit...
Amprentă,
Unui nou inceput,
Al inimii ritm,
Dezrobită,
De doruri, sfâşiată,
Eliberată,
Din robia anilor,
Descătuşată...
E vie, zglobie,
Prin sertarele ei, adie,

Verdele crud,
Al sufletului nud,
Murmur aprins,
De iubire cuprins,
Hartă animată,
Înviorată,
De seninul bolţii,
Pe aleile sorţii!
Iubirea, doar ea
Dezlănţuie inima,
a mea, a ta,
Pe hartă,
În timp
Conturată...!

poezie de Carmen Pinte
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!