Balada florii de colţ

Printre stânci se născu în noaptea aceea
Floarea cu spini argintii şi pufoşi.
Părea că respiră, întreagă, ideea
De a fi o regină cu mii de supuşi.

Ziua era desfătare privirii,
Dar mulţi îşi doreau să o smulgă din sol.
Noaptea... visa că-i sortită pierii
Şi, tristă, plângea până în zori.

Veneau de departe hulpavi s-o admire,
Cu bocanci mirosind a halva de ţărână,
Scânteie de furt le lucea în privire,
Dar rămâneau sub pământ rădăcină.

Niciunul nu fu sortit să culeagă
Dintre stânci cântecul florii de colţ,
Iar ea suspina, voind să-nţeleagă
Vuietul vieţii, semnul de sorţ.

Dar, într-o zi, apăru dintre nori,
Răpăind ca o ploaie în lumina cerată,
Roua cernită din lacrimi de flori
Într-un frumos prinţ întruchipată...

El admiră şi plânse în versuri
Frumuseţea tăcută a florii de stâncă...
De atunci floarea tot aşteaptă demersuri
Să fie numită una-ntre flori încă.

poezie de Nicolae Ler
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Balada florii de colţ

Printre stânci se născu în noaptea aceea
Floarea cu spini argintii şi pufoşi.
Părea că respiră, întreagă, ideea
De a fi o regină cu mii de supuşi.

Ziua era desfătare privirii,
Dar mulţi îşi doreau să o smulgă din sol.
Noaptea... visa că-i sortită pierii
Şi, tristă, plângea până în zori.

Veneau de departe hulpavi s-o admire,
Cu bocanci mirosind a halva de ţărână,
Scânteie de furt le lucea în privire,
Dar rămâneau sub pământ rădăcină.

Niciunul nu fu sortit să culeagă
Dintre stânci cântecul florii de colţ,
Iar ea suspina, voind să-nţeleagă
Vuietul vieţii, semnul de sorţ.

Dar, într-o zi, apăru dintre nori,
Răpăind ca o ploaie în lumina cerată,
Roua cernită din lacrimi de flori
Într-un frumos prinţ întruchipată...

El admiră şi plânse în versuri
Frumuseţea tăcută a florii de stâncă...
De atunci floarea tot aşteaptă demersuri
Să fie numită una-ntre flori încă.

poezie de Nicolae Ler
Adăugat de Ler
Comentează! | Votează! | Copiază!

În acordurile "Nori în zbor"

Îmi ţineai floarea de lotus
Între buze şi te jucai cu
Pistilul. Am luat un praf
Din corn magic de rinocer
Şi n-am dormit cât a fost noaptea de lungă.
Toată noaptea creasta superbă de cocoş
A rămas ţanţoşă. Toată noaptea albina
S-a agăţat de staminele
Florii. O, bijuteria mea dulce
Şi parfumată! Voi permite doar
Domnului meu să posede lacul meu sacru
Cu lotuşi, iar în fiecare noapte
Tu poţi face să-înflorească în mine
Flori de foc.

poezie de Huang O,1498-1569, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nori

Nori violeţi,
cu părul vâlvoi.
Nori speriaţi,
de graba din noi.

Nor - lună, amanţi
în nopţile lungi.
Nori războinici,
ca oceanul în stânci.

Nori împrăştiaţi de vânt,
ca oamenii de frici.
Nori priviţi întins pe pământ,
printre iarbă şi furnici.

Nori visători,
ca emoţiile tinereţii.
Nori rozalii,
ca începutul vieţii.

Nori îngânduraţi,
ca ochii iubiţi.
Nori incomozi,
ca intrebările mele.

Nori miraţi,
ca nisipul, de valul întors.
Nori inundati de ploaie,
mirosind a verde crud.

Pe voi toţi,
vă iubesc.

poezie de Cătălina Bontoi
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

La o margine de drum înflori şi trandafirul. Şi a fost o minune, căci floarea trandafirului era aşa de gingaşă, aşa de albă, că parcă de la ea se luminase dimineaţa aceea de primăvară. Şi-avea crengile lucii, rumene ca mărgeanul, frunzele verzi ca smaragdul. Iar mirosul florii se împraştia îndata peste întregul câmpiei; fluturii cădeau adormiţi, celelalte flori se plecară în faţa adevaratei stăpâne, pe când păsările veneau din depărtări adânci, atrase de mireasma, vrăjită, să vadă şi ele tulpina măiastră care îşi desfăcea frumuseţea pentru întâia oară pe pământ.

Emil Gârleanu în Din lumea celor care nu cuvântă, Trandafirul
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Floare de colţ 1

(5 Martie-Ziua florii de colţ)

Soacra-i floarea cam răscoaptă,
Ce având miros acid,
Ginerii mereu aşteaptă...
Să dea colţul mai rapid!

epigramă de Valentin David
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ardealul - ploaie de stele

Cântecul frunzei
în zbor peste ape-i
Ardealul
şuvoiul acesta de stele
ploaie
pe drumuri de munte
cu floarea de colţ
cu stânci
şi cu paşi
acelaşi
să nu mai rămâi
Ardealul
e cântecul apei
ce cade-n cascadă
e mersul pe ape
pe Someş şi Mureş
când ploaia se varsă
din ochi în priviri
pe frunze
pe mână
să nu te
mai miri
izvor
şi-mpletire
de şoapte şi voci
cunună de ploi
de paşi şi de stele
cuvinte şi stânci
prăpăstii adânci
pasul şi zborul
pe uliţe-n vis
mersul pe zid
pe apă
prin ploaie
şi cântecul pietrei
sălbatice-n munţi
strajă pe vârfuri
pe stânci
ciuperci de lumină
de umbră
de flori
e ţara aceasta
numită Ardeal
poveştile
prind rădăcini
ca umbra pe ape
ca norii ce-ţi fură privirea
poteci de cuvinte
în urmă lăsând

zborul de fluturi
o taină rămâne
pe muchii de foc
pe muchii de dor
să nu-ţi afli loc
ci călător
pe poarta iubirii
să intri
s-alergi
Ardealul să-l strângi
să-l porţi în priviri
ziua
aici e un vis
cu atâtea oraşe
cu sate şi văi
cu muguri şi ochi
cu stele şi oi
cu miei şi cuvinte
ce-ţi plouă pe mâini
ciuperci de lumină
te absorb şi te pun
să umbli pe drum
cascade de vis
şi pomi
şi păduri
aici se-mpletesc
cu soare şi dor
Ardealul
e cântecul apei
e mersul pe frunze
şi zborul spre stele
când însuşi o stea
ţi se deschide
ţie în mers
în zborul pe frunte
cântecul ciocârliei
şi zborul rândunicii
în sine
ziua când cade
uitându-şi minutele
ce-i mai rămân
chemare sub ape
până-n izvor
Ardealul
e casa
pe munţi de priviri
niciodată nu mi s-a dat
pe degete
Ardealu să-l port
nici Clujul
să-l mut peste ape
pe Tâmpa
Braşovu să-l sui ca
glasul ciupercii
ce creşte-n pădure
pe umeri de ploaie
ce umblă pe ape
până-n izvoare
ne absoarbe
în zid de lumină
şi stele
până
în
Bogata de Jos

poezie de Ioan Daniel Bălan din Mersul pe zid (29 martie 2013)
Adăugat de Ioan Daniel Bălan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mersul pe raze

Rotunjită clipă
până-n imagine
ne copleşeşti căutările
cu paşii aceştia
flexibili
ne ţii la-ndemână
cu rosturi şi flori
cu piscuri de roze
şi faguri de miere
floare de stâncă adesea
să fim
în mersul pe ape
către izvor
aria minţii
licăr
spernanţă
şi
galaxia cunoaşterii
ne prinde încet
printre stalacmite de
flori şi cuvinte

nesaţul
până în inima pietrei
ne sapă
ne taie
mai mult să pătrundem
aria
dintre cuvinte
şi floarea de stâncă

poezie de Ioan Daniel Bălan din Pe umerii vremii (4 iulie 2003)
Adăugat de Ioan Daniel Bălan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rondelul florii de salcâm

Parfumul florii de salcâm
Purtat de vântul dimineţii,
Trimis pe-al raiului tărâm
Se-nvăluie în mreaja vieţii.

Mâhnirea n-o mai simt nicicum,
Mi-a alungat urma tristeţii
Parfumul florii de salcâm
Purtat de vântul dimineţii.

Dulcea mireasmă-a frumuseţii
Se-mprăştie pe-ntregul drum,
În spini se pun speranţe-acum,
Se pierde-n marginea uliţii
Parfumul florii de salcâm.

rondel de Nicolae Matei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Floarea mea de dor

dedicat fiicei mele Izabela-Alina, la 3 ani după naşterea şi plecarea ei dintre noi

Sunt tot mai tristă,
Lacul nu-mi mai zâmbeşte
Sunt singură cum am fost in prima zi a vieţii
Probabil că nici anii nu pot acoperi
Tristeţea din inima mea şi a ta,
Floarea mea de dor, floarea mea de foc, floarea mea de nea.
Ai plecat atât de repede ca nici ochii nu ţi-i i-am putut privi Nici braţele nu te-au putut cuprinde... o atât de trist...
Înca mai simt degetele tale în palmele mele...
Încă te mai văd, deşi eşti printre îngeri şi stele
Iubita mea, Izabella-Alina anii au trecut
Fraţii tăi încă te mai caută, se joacă şi te strigă...
Tu eşti aici? Iartă-mă că nu ţi-am pus flori la mormânt....
Iartă-mă că nu am timp să stau de vorba cu tine...
Iartă-mă ca nu poţi simţi dragostea de mamă,
Dragostea de tată şi de fraţi. Iartă-mă de mii de ori... Iartă-mă.

poezie de Ileana Nana Filip
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În cânt de ploi pe flori de liliac

E primăvară verde, din pământ,
Prin firul ierbii, viaţa urcă-n cer.
Umbre de nori... pe adieri de vânt,
Mai lasă câte-o lacrimă de cânt
Peste cenuşa iernii... din eter.

În mugur, vezi, tăcerea din zăpezi.
Bobocul vieţii stă să iasă iar.
A mai trecut o zi către amiezi,
Privirea ei... îndeamnă, să te crezi
Un călător, prin foi de calendar.

Povara florii, este iar... miros.
Blândeţea din petale s-a desprins,
Din când în când se leagănă spre jos,
Frumos ca un balsam... dar dureros,
E semn că timpul iarăşi a învins.

Un flutur se hrăneşte din culori,
Mantaua lui o spune grăitor.
Trecut, prin cine ştie câte flori...
Dar să-l lăsăm, oricum destui fiori
Ne calcă pe privire, izbitor,,,

Parcă s-a scurs un colţ de paradis.
De-atât frumos şi gândurile tac,
Ferestrele din ceruri s-au deschis,
Curg rătăciri pe margine de vis
Şi cânt de ploi,,, pe flori de liliac.

poezie de Marin Bunget
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Flori pentru domniţă

Flori pentru domniţă

La castelul dintre brazi, cel ce-i construit pe stâncă,
Pe sub cerul înstelat, luna-l luminează încă.
De-l priveşti din depărtare totul pare amorţit,
O bucată de poveste, numai bună de citit,
Dar dacă urmezi cărarea care duce la castel
Ai s-auzi, de te apropii, cum cântă un menestrel.
Şi acum, ca altă dată, a venit din depărtare
S-o încânte pe domniţă fiindcă azi e sărbătoare,
Mai ales că-i singurică şi pentru că e ziua sa
Ce dar poate să îi facă? El, nimic, doar i-o cânta...
Până s-o trezi domniţa şi-o ieşi iar la fereastră,
Menestrelu-şi aminteşte cum plângea domniţa noastră,
Fiindcă ani şi ani la rând zmeul cel cu vocea groasă
Îi furase tinereţea şi-o ţinea închisă-n casă.
Şi nu doar închisă-n casă, c-o-ncuiase în iatac
Şi pentru a fi mai sigur, aruncase cheia-n lac!
Astfel, anii au trecut, dar privind pe o fereastră
Ea vorbea numai cu vântul şi cu luna..., doamna noastră...
Mai vedea din când în când soarele când apunea
Iar atunci, domniţa tristă, parcă se mai lumina.
La balconul ei veneau, rând pe rând, mici rândunici
Ciripind, cărau crenguţe ca să-şi facă cuib aici.
I se aşezau pe umăr şi o ciuguleau cu drag
Când domniţa se trezea şi se arăta în prag.
Când lucrau la cuib de zor şi îşi adunau crenguţe,
Aduceau în ciocul lor şi pământ dar şi seminţe.
Şi aşa, în timp, domniţa, printre gânduri şi fiori,
Pe balcon crescu, în glastre şi făcu un rai de flori.

Uşurel, pe nesimţite, luna s-a pierdut în zare
Iar pe cerul albăstrui, dintre stânci, se naşte-un soare
Galben, ca un glob de aur, falnic şi strălucitor,
Îşi împrăştie căldura când pe cer urcă uşor...
Şi din amorţirea nopţii, la castelul linistit,
În lumina dimineţii, păsările s-au trezit
Aranjând de zor penajul, gureşe şi şugubeţe
Fac o larm-asurzitoare precum nişte precupeţe!
Lângă zidul de la poartă, într-un colţ, pe la castel,
Păsările-n zarva lor, l-au trezit pe menestrel.
El îşi ridică privirea către singura fereastră
Unde-o să apară iarăşi la fereastră, doamna noastră.

Uite-o, a şi apărut! Parcă florile-i zâmbesc
Când se-apropie de ele şi în felul lor vorbesc:
"Ce frumoasă eşti, stăpână, uite um te-ai primenit
Parcă tu ai fi o floare, uite cum ai înflorit!
Iară rochia îţi curge fină şi frumos brodată
Peste trupul tău micuţ, parc-ai fi încă o fată!
Uite cum joacă mătasea! Uite cât este de fină
Că abia-ţi ascunde nurii când te mişti ca o felină!
Geaba vrei să o ascunzi, când mergând şi-abia păşeşti,
Glezna-ţi fină, delicată, fiindcă n-ai să reuşeşti!
Nu roşi, că prinzi culoare mai frumoasă şi uite, vezi
Care dintre noi e floare? Tu sau noi, spune, ce crezi?
Haide, vino şi-ţi alege dintre noi şi-mpodobeşte
Părul tău cârlionţat, negru, care-ţi străluceşte!
Dacă vrei o floare albă, pune-n cap o margaretă
Care îţi va lumina coafura ta cochetă!
Poate vrei un fir de crin, cu miros îmbătător,
Care să îţi parfumeze trupul tău îmbietor!
Ori poate pe păru-ţi negru, un mănunchi de flori de maci
Ţi s-ar potrivi mai bine o cunună dacă-ţi faci!
Vrei narcise, lăcrămioare, panseluţe, trandafiri?
Poţi să ne-mpleteşti pe toate, în cosiţă, fir cu fir!
Astfel, florile din glastră, doamnei noastre îi vorbesc
Oferindu-se cu drag, fiindcă tare o iubesc!
Menestrelul o priveşte murmurînd un cântecel
Sub balconul plin cu flori, printre stânci, la un castel.
Soare, cântec, păsărele, flori şi fluturi la balcoane
O-nsoţesc pe doamna noastră şi pe voi, frumoase doamne!...

poezie de Florentina Mitrică (24 aprilie 2016)
Adăugat de Florentina Mitrică
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sub gene văd flori

Unde eşti înflorită primăvară,
Vin-o încet cu miros de flori iară,
Adu pentru noi multă veselie,
Să fie pentru noi o nouă temelie.
Soarele arde acum departe,
Dar pe noi nimic nu ne mai desparte.
Lumina ochilor mei e o desfătare,
Sub gene văd flori cu o dulce aspirare,
La ziua caldă cu multă mişcare,
Iar noaptea pe cer vezi stele căzătoare.
Privirea din ochii tăi duioşi mă doboară,
E ca o rază ce pe pământ coboară,
Şi vii tiptil cu flori, dar eu îţi simt pasul,
Ca muzica de primăvară ce-mi îngână glasul.
Razele tale primăvară fac un mic contur
Ş-apoi mă uit în depărtare şi văd verde împrejur.

poezie de Eugenia Calancea (22 ianuarie 2019)
Adăugat de Eugenia Calancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rondelul tău

Ai plecat în colţ de rai,
La grădina ta cu flori...
Cu ochii veşnic visători,
Te crezi acum în luna mai.

Te prind îndată dragi fiori,
Visând c-alăturea mă ai...
Ai plecat în colţ de rai,
La grădina ta cu flori.

Îţi simt tremurul din grai,
Ca roua picurată-n zori,
Esenţa vieţii pentru flori,
Ce râd şi vara ca în mai...

Ai plecat în colţ de rai.

rondel de Ioan Friciu (18 iulie 2015)
Adăugat de Ioan Friciu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când încă...

Erai ca un cântec de liră şi nai,
Ecou al tăcerii de seară,
Prin mine, cu braţe de flori, alergai,
Când încă eram o vioară.

Valsam printre lumi neştiute de noi,
Doi fluturi cu aripi de ceară.
Muream şi-nviam într-un zbor amândoi,
Când, încă în noi, era vară.

Scriam şi pe nori şi pe stele-un sonet
Şi luna era, vai, geloasă,
Eram poezie în ritm violet
Şi tu mă făceai mai frumoasă.

Se-oprise şi timpul în loc, într-un vis
Şi noaptea râdea pe sub gene,
Ningea cu iubire şi flori de cais,
Când încă-nfloream în poiene.

În zori măsuram în săruturi o zi
Şi ziua era nesfârşită,
Amurgu-aştepta pe o lacrimă gri,
Când încă ţi-eram o iubită.

Departe de noi, uragane şi ploi
Pândeau sub perdele albastre,
Era o eternă lumină în noi
Din astrele clipelor noastre...

Azi, cântă un cer orfelin de iubiri
Dintr-o frunză de toamnă târzie
Şi plouă pe frunţile noastre de miri
Dramatic ca în elegie...

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

O floare în dar

Întinde mâna, iubita mea,
primeşte floarea dăruită,
privirea ta pătrunzătoare
deschide inima cernită.

Eşti o zeiţă pătimaşă,
cu gânduri încă necitite,
adusă de un vânt sălbatic,
în peştera ascunsă-n munte.

Izvorul care-ţi oglindeşte
gingaşa ta făptură albă,
ca-ntr-o poveste fermecată
se schimbă-n floarea de nalbă.

Stelele se strâng pe cer,
luna pare cam mirată,
iar noaptea vine grăbită,
ziua pleacă supărată.

poezie de Ion Răduţ din Un pod peste timp
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Floare de salcâm

Parfumul florii de salcâm
Purtat de vântul dimineţii,
Trimis pe-al raiului tărâm
Se-nvăluie în mreaja vieţii.

Mâhnirea n-o mai simt nicicum,
Mi-a alungat umbra tristeţii
Parfumul florii de salcâm
Purtat de vântul dimineţii.

Dulcea mireasmă-a frumuseţii
Se-mprăştie pe-ntregul drum,
În spini se pun speranţe-acum,
Se pierde-n marginea uliţii
Parfumul florii de salcâm.

rondel de Nicolae Matei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Floarea de colt

Pe colţ stâncos,
Crescută din piatră,
De soare scăldată,
De caprele negre săpată,
De ploaie udată,
De vânt mângâiată;
Steaua alpină,
Munţilor regină!
Floarea de colţ
În vremi zbuciumate
Tristeţea ne alină
Prin puritate
Şi prin lumină!

poezie de Horiana Emanuela Taru
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Adio

Adio, dulcea mea durere
Ce-atât de mult m-ai chinuit.
Te las, că nu mai am putere
Să te urmez pân-la sfârşit.

Tu eşti sfioasă şi curată
Ca floarea albă de pe stânci,
Dar ai făptura vinovată,
Cu ochii negri şi adânci.

Şi nu-nţelegi că eu sunt bietul
Nebun culegător de flori
Ce mă ridic încet cu-ncetul
Până la stâncile din nori.

Dar forma ta înşelătoare
Ia calea timpului apus,
Şi când ajung până la floare,
Ea se ridică tot mai sus.

poezie celebră de Duiliu Zamfirescu
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Florie

Se-ncarcă aerul de timpuri panselate
Săpate-n început de treze-n aburi, glii
Sub plapuma topită în reavăn de florii,
Buchete... parfumând priviri amorezate.

Se umple sunet spart de movii, toporaşii,
-Viorile strunate în palme de copii
Cu alte flori de câmp- petale de florii
Înveselind morminte şi celebrând urmaşii.

Se strigă flori pe străzi, prin văruite case,
De-un mistic acanonic, de dragostele vii
Se cheamă-n delicate apelurii de florii
O dată-n calendar şi multe... şi amoroase.

Străbate iar mirosul de spuma de dantelă
Spălată şi scrobită de pururea-mi mamare
Când se-mbrăca-n ajun de Paşte; era floare,
Căci Floarea o chema, lu' Cucu, glas de mierlă...

... Ce îmi cânta legende doinite, a lui Jianu,
Când îşi găsea din timp, că doar muncea, zglobie;
Nici vârstă nu avea, cu spate adus, florie,
Veşnică gazdă, vraci, ce da în cărţi tot anu'.

Din ea am deprins laic de sfinte sărbători,
Se primenind curată duminici azurii
În negru, cu tiv alb, brodat şi ii florii...
Şi-mi bântuie şi acum mirosul ei de flori......

Mă-nchin, genunchi zdreliţi, la nume de fiori.

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (7 aprilie 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Să-ţi aminteşti, în ziua de Florii!

Oh, am purtat a numelui tău, trenă,
Tu, înger rătăcit printre poeţi...
Ţi-a nins în puerilele secunde,
Cu flori de caişi şi meri, pe epoleţi...

Sub ochiul tău de verde şi speranţă,
Am răsărit mai verde, mai curat...
Şi-n verde-am îmbrăcat eternitatea,
Aşa cum numai tu mi-ai arătat.

Mireasă de smarald, la malul mării,
Ţi-am împletit cu alge răsăritul
Şi am lăsat colosu-nsingurării,
Zidind în mine iarăşi, infinitul...

Sub val brodat sunt sâni de suferinţă,
Dar tu-i ascunzi sub tălpi însângerate
De inima flămândă de iubire,
Ce două inimi, încă, mai desparte.

Când voi păşi către apusul lumii,
Să vi să-mi dai FLORIILE-napoi,
Căci ochiul meu ce s-a născut furtuna
Nu va mai fremăta sub paşi de doi!

Când pleoapa mea în noape se va-nchide,
Când ochiul meu va lăcrima smerit,
Tu, de FLORII, să-ţi mai aduci aminte,
Oriunde-ai fi, ce tare te-am iubit!

Să-ţi aminteşti în ziua de Florii,
Că n-am să-mi vând iubirea pe nimic!
Şi până la sfârşit te voi iubi,
Sub flori şi sub săruturi sângerii!
Sau poate voi dormi nelimitat,
Fiindcă iubirea mea s-a spulberat...

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!