Lebăda iubirii

Iubirea-i minunată,
O lebădă în zbor
De dor mereu purtată
Pe cerul fără nor.

Şi simţi că viaţa este
Un dar nepreţuit,
O tainică poveste,
Un vis fără sfârşit.

Te-mbată fericirea
Trăieşti pe curcubeu,
A ta e strălucirea,
Te plimbi cu Dumnezeu.

Dar puşca ticăloasă
Ţinteşte fără greş,
Iar lebăda frumoasă
Devine doar un leş.

O strângi la piept îndată,
O vrei iar înapoi,
O împăiezi, da'- i moartă,
E rece ca un sloi.

Chiar dacă plângi amarnic
Şi-i mângâi trupul blând,
Din zborul ei năvalnic
Rămâne doar un gând.

poezie de Octavian Cocoş (2 februarie 2022)
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonetul 8

Frumoasă este luna-n noaptea caldă
Chipul ei palid tandru mă priveşte
Şi cu lumina ei plăcut mă scaldă,
Iar raza ei de-argint mă ispiteşte.
Şi fără glas, necontenit mă cheamă
Să zbor la ea cuprins de fericire
Eu îi zâmbesc şi-i spun că nu am teamă,
Dar aici jos se află a mea iubire.
Căci a mai fost cândva o fetişcană
De un Luceafăr blând amorezată
Ce nu voia iubire pământeană...
Povestea ei e tristă şi ciudată.

Dar mintea mea, iubita o preferă,
Căci e reală, luna-i o himeră.

poezie de Octavian Cocoş (5 ianuarie 2021)
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonetul 8

Frumoasă este luna-n noaptea caldă
Chipul ei palid tandru mă priveşte
Şi cu lumina ei plăcut mă scaldă,
Iar raza ei de-argint mă ispiteşte.
Şi fără glas, necontenit mă cheamă
Să zbor la ea cuprins de fericire
Eu îi zâmbesc şi-i spun că nu am teamă,
Dar aici jos se află a mea iubire.
Căci a mai fost cândva o fetişcană
De un Luceafăr blând amorezată
Ce nu voia iubire pământeană...
Povestea ei e tristă şi ciudată.

Dar mintea mea, iubita o preferă,
Căci e reală, luna-i o himeră.

poezie de Octavian Cocoş (5 ianuarie 2021)
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când eşti orfan...

Când eşti orfan, de pieptul mamei,
Ca micii cuci de mama lor,
Râvnind la mangâieri caline,
Ca mulţi copii în faşa lor,
Plângi cu amar, visezi un dor,
Nu ştii de ce, cauţi o soră, cauţi un frate.

Când eşti orfan, de sânul mamei,
Simţi că toate-s împotrivă,
Şi luna plină este rea,
Destinul să ţi-l schimbe ar vrea,
În cotituri grele şi dure,
Trăieşti viaţa ca un iad,
În zile sure.

Când eşti orfan, de orice sfat,
De orice zâmbet părintesc,
Nu ştii ce înseamnă, te iubesc,
Eşti fericit doar că ai viaţă,
Nu ştii, cum vrei să o trăieşti,
Nu ştii ce să ceri de la ea.

Când eşti îndoctrinat în muncă,
Ca boul în jug, fără de voie,
Copilăria, crudă slugă...
Ai doar resentimente false,
E greu să îţi adori părinţii,
Chiar dacă sunt părinţi cu acte.

E fals, când spui că îi iubeşti,
E fals, cum eşti în jurul lor,
Doar politeţea dă bineţe,
În stângăcia vieţii lor,
Scăldată în haina neputinţei,
Îmbălsămată mai târziu
De amărâtele regrete.

E fals, când spui că-ţi este dor,
De ei şi a lor bătrâneţe,
Ai milă doar, de-a lor tristeţe,
De viaţa lor, fără umor.
Când eşti orfan de fericire,
E fals, când spui, că plângi de dor.

Dar dacă stelele credinţei
Se-aprind ca far în viaţa ta,
Desculţ de-ai fi, simţi cum răsar
Minunile în viaţa ta,
Frustrările încet dispar,
Şi ierţi fierbinte.

poezie de Valeria Mahok (27 octombrie 2017)
Adăugat de Valeria Mahok
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sensuri

Eu ning şi mă ning
iubire rece...
şi-i greu,
încet mă întind
către Dumnezeu.
Doar tu ce-mi încălzeşti
ochii cei trişti,
şi frunză îmi cazi
la picioare
mereu.
De-ai şti cum dor
clipele fără tine,
aş fi zburător
în raiu-ţi din vis,
un gând călător
prin flori de cais.
Eu ning şi mă ning
iubire rece şi-i greu,
încet mă întind
Către Dumnezeu.

poezie de Dorel Lazăr
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dor

Undeva, cândva, într-o lume mai bună
Trăiam fericit şi pluteam în Lumină
Nu simţeam că în jur norii negri se-adună
Şi voi fi aruncat într-o lume străină.

Dar soarta e crudă, nu te-ntreabă ce-ţi place
Dacă vrei să trăieşti în văzduh sau mizerie
Căci ea toate le face şi apoi le desface
Şi te-mpinge din cer înapoi în materie.

Că aşa-i de când lumea, noi suntem văpăi
Fără milă alungate din tărâmul cel sfânt
Ne închidem în trupuri, devenim buni sau răi
Şi-amintirea ne-o pierdem când venim pe Pământ.

Însă-n mine, ascuns, mai există un dor
Ce mă-mpinge să merg înainte mereu
Şi îl simt neîncetat, de mi-e greu sau uşor
Este dorul de casă şi de Dumnezeu.

Iar o voce în suflet îmi şopteşte plăcut
Că deşi pe Pământ nimeni nu-i fără vină
Dacă pot să iubesc, să fiu bun, să ajut,
Voi ajunge într-o zi să mă-ntorc în Lumină.

poezie de Octavian Cocoş (31 iulie 2020)
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cum să iubeşti femeia

Femeia trebuie iubită
În fiecare clipită
Fără întrerupere
Ca-ntr-un perpetuu mobile

Chiar înainte de a se trezi
La tine-n braţe să o ţii
Să îi vorbeşti în şoapte
S-o strângi în braţe

Să-i spui că ai visat-o
În somn ai savurat-o
Ca-ntr-o poveste de amor
De ea îţi este tot mai dor

Visurile sunt stări ce le trăieşti în noapte
Sunt amintiri ce nu se vor uitate
De vrei femeia s-o iubeşti cu voluptate
Poţi să-i vorbeşti de vise, iubeşte-o în realitate

Să o iubeşti la mic dejun
Spune-i că fără ea eşti un nebun
Să-i aminteşti că e frumoasă
Să o săruţi când pleacă de acasă

La ea întreaga zi să te gândeşti
La prânz şi seara doar de iubire să-i vorbeşti
S-o rogi de ea să îţi vorbească
Cuvintele ce-i spui, să nu o plictisească
 
Să-i aminteşti, când tristă este
Că viaţa-i o poveste
Ce niciodată nu se va sfârşi
Atâta timp cât ea te va iubi

Câte un buchet de flori
Să-i dai în fiecare zi
Şi dacă romantic vrei să fi
Să-i scrii şi poezii

Să o priveşti în ochi
În mână capul să îl ţii
Să o săruţi pe obrăjori
De dorul ei să-i spui că mori
 
Să nu îi spui c-ai obosit
Să nu-i arăţi, dacă eşti plictisit
Să îi vorbeşti de viitor
De ea mereu îţi va fi dor

Să-i aminteşti de prima întâlnire
Chiar dacă uneori a existat şi-o despărţire
Să îi spui că-n lumea astă
Ea va rămâne o pasăre măiastră
 
Şi seara când acasă staţi la masă
Să îi mai spui o dată cât este de frumoasă
Şi dacă îmbrăţişaţi mai beţi un par cu vin
Să-i spui că viaţa lângă ea este un vis divin

Chiar dacă anii au trecut
Să o iubeşti la fel de mult
Şi fiecare zi să fie un început
Pentru iubirea voastră

Cum să iubeşti femeia, rămâne
Pentru mulţi bărbaţi un fel de-a spune
Doar pentru mine a te iubi
E unicul motiv, pe lumea asta, de a mai trăi

poezie de Dan Duţescu din Oraşul iubirii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rămâi

E iarăşi noapte şi iar aprind pe cer o stea.
Cuprind cu ochii un infinit ce-al meu l-aş vrea.
Te las şi iar în gandurile-mi toate te adun,
Rămâi tot ce eşti astăzi, chiar de ar fi un vis nebun.

Te voi chema de-apururi in şapte veşnicii,
Te las, mi-e dor şi iar te chem să vii.
E tristă fără tine viaţa chiar şi în Paradis.
Acuma cred că tu ai fost şi eşti al vieţii mele vis!

Ce n-am ştiut şi încă încerc să aflu de la zei,
Este dece să ţi se ia ce ai deja, şi-atât de mult tu vrei?
Eu sunt poet, te caut mereu in versuri de iubire
Şi mor, asa cum Veronica în versuri scrise de Mihai murea de fericire!

Ies uneori afară privind cruciş la Luna,
Doar ea e vinovată că viaţa mea nu-i bună.
Aş vrea s-o rog să-mi ia din haruri măcar unul.
Şi să îmi dea în schimb un vis, singurul vis... "nebunul".

Char de rămâi doar vis, să fii un vis frumos.
Zâmbeşte sorţii tale, alintă-mă duios,
Şi nu uita că mai presus de toate şi de Zei,
E fericirea ce mereu o voi citi in ochii tăi.

Rămâi mereu ce eşti acum... iubirea mea,
de vrei!

poezie de Florentina Crăciun Fabyola
Adăugat de Florentina Crăciun Fabyola
Comentează! | Votează! | Copiază!

Decaloguri comparative...

Nici o floare nu e floare, dacă n-are admiratoare.
Nici o pasăre nu-i rară, fără de cuvântul vară.
Nici vântul nu este vânt, dacă bate doar în gând.
Nici izvorul nu-i izvor, dacă nu-i dorit de dor...
Nici o mare nu e mare, fără valuri vorbitoare.
Nici o noapte nu-i frumoasă, dacă luna nu-i mireasă.
Nici un om nu este om, dacă n-a sădit un pom.
Nici o zi nu e aleasă, fără de iubire în casă.
Nici o casă nu-i frumoasă, fără de copii la masă.
Nici o vorbă nu e vorbă, fără tâlcul scos din tolbă.
Nici o prietenie mare, nu e fără cumpătare.
Nici un gând nu-i măreţie, fără a lui împărăţie.
Nici un drum cu ocoliş, nu e fără ascunziş...
Nici o fală nu e fală, dacă n-ajunge de-ocară.
Nici o iubire nu-i mare, de nu trece de hotare.
Nici durerea nu-i durere, de nu cere mângâiere.
Nici o dărnicie în lume, nu rămâne fără nume.
Nici credinţa nu-i credinţă, dacă n-are stăruinţă.
Nici o soartă nu e soartă, când bate din poartă în poartă.
Nici viaţa nu e viaţă, de nu, îţi zâmbeşte în faţă.

poezie de Valeria Mahok
Adăugat de Valeria Mahok
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Ehai, Toma Alimoş, fost haiduc şi fost cocoş,
Am să-ţi spun eu o poveste despre care nu mai este,
Te-am văzut, Alexandra, treceai pe sub nor,
Aveai aripi albastre şi policolori,
Sărutam trupul tău ca pe-un dar nevăzut,
Cavalerii de fier tac mărunt,
Alexandra, eram şi spirit şi trup,
Nu de mult ai plecat, ai înn piept carborund,
Cavalerii tăcerii, cavalerii – languste,
Nu de mult am murit pe căi mai înguste,
Bieţi cavaleri cu inimi cam fruste,
Cum să dăm înapoi visul meu c-am murit?
Parcă lumea devine un globus de vid,,
Zid înalt, cazi mereu înapoi, în abis,
Alexandra, te pierd neîncetat, nu eşti vis,
Rămâne gingaş trupul tău ca de floare,
Cavalerii ce mor atinşi de ninsoare.
Iar lumina cum scade mereu mai încet,
Iar inima-ngheaţă ca o pasăre-n piept.
Cine-o să vină de-acum prin câmpuri?
Alexandra, tu nu eşti femeie, nici sâmbur,
Se dilată şi munţii, ca sigiliul domnesc,
Alexandra, mai ştiu doar că te mai doresc.

poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de Boris Marian Mehr
Comentează! | Votează! | Copiază!

Să te-ntâlnesc

În vii culori de curcubeu mi-e zugrăvită viaţa,
Pe cer îmi stă plutind, mereu, iubirea dimineaţa -
Un nor pufos, mai alb, mai gri ce-mi picură în gene,
Iar pace-n gândul c-o să vii, uşor mi se aşterne.

Alerg ades, imaginar, de splina stă să-mi crape
Să-ţi dau o inimă în dar, în piept de îţi încape ;
În visu-acesta mă strecor în nopţi dar şj în zile,
Deja îmi sângerează dor din tălpile umile.

Un zbucium fără fus orar şi fără de cuvinte...
Fiece zi din calendar mi te coboară-n minte ;
Mai ieri, în ea eram doar eu, dar azi îmi stai în poală
Şi gura-ţi e tributul meu şi ochii tăi de smoală.

Alerg să te-ntâlnesc mereu în prag de curcubee
Să-ţi fiu în toate numai eu, tu unica-mi femeie.
Pe-o rază te coboară lin, zâmbindu-mi în amiază,
O viaţă doar să îţi închin, iar tu o luminează

poezie de Ioan Ciprian Moroşanu (16 decembrie 2015)
Adăugat de Ioan Morosanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fericirea absolută

Ce frumoasă e iubirea
Inima ea ţi-o încinge
Şi chiar dacă se va stinge
Îţi rămâne amintirea.

Ce frumoasă-i amintirea
Peste tot cu tine merge
Şi chiar dacă se va şterge
Îţi rămâne fericirea.

Fericirea este sfântă
Nu depinde de iubire
Sau de-o biată amintire,
Ci de tot ce te încântă.

poezie de Octavian Cocoş (4 august 2020)
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce este viaţa

Viaţa este o suflare,
sau poate ceva mai mult.
Este scurtă-îmbrăţişare
a timpului petrecut.

Viaţa e o alergare,
maraton fără sfârşit,
După fericirea care
ne-a vrăjit, ne-a amăgit.

Viaţa e o căutare
într-un timp nedefinit,
A miracolului care
doar în vis ne-a ispitit.

Viaţa este o fereastră
deschisă spre viitor,
Către care viaţa noastră
nu are aripi de zbor.

În zadar omul se zbate.
Idealul nu-l atinge.
Viaţa de trup se desparte,
Omul repede se stinge.

Vreme vine, vreme trece,
Fericirea-i doar un vis,
Rămânem statuie rece,
Cu ochii spre Paradis.

poezie de Dumitru Delcă (februarie 2017)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Miez de noapte

Scriu versuri şi atât.

Să dorm nu pot deloc

şi-aş vrea să mai visez,

să-mi amintesc primul sărut,

când timpul s-a oprit în loc.

Să-l recreez...

.

Noaptea m-acoperă

Iar eu mă pierd în vers

precum într-un abis.

Privirea- i ca o negură

şi mă apuc de şters,

căci nu-i nimic de zis.

.

E prea mult haos.

Mă-nvârt în jurul meu

şi tot nu mă găsesc...

Va fi şi mai frumos,

dar nu chiar curcubeu.

Oricum, de pot, zâmbesc.

.

Să fii tu bine, cititor!

Dorinţa va rămâne

mereu la fel.

Voi încerca să zbor

şi să culeg doar bine,

să ne-nfruptăm din el...

.

Devine tot mai rece,

iar trupul cade greu,

alunecând spre sol.

Aş vrea să pot petrece,

dar ăsta sunt doar eu

pierzându-mă în gol.

.

Ascult doar pianul.

Mă bucură de dor

şi mă-nţelege.

Tristeţea - straniul

sentiment. Un nor

ce nu mai merge...

.

Dar ne veghează luna

pe amândoi deodată.

E noapte iar.

Puternică-i lumina

ce zice – niciodată,

nimic, nu-i în zadar.

.

Nici dragostea pustie,

nici sufletul pătat

cu întuneric.

Căzături să tot fie.

În timp am învăţat

să mă ridic...

​

poezie de Pleşa Dragoş Florian din Poezie
Adăugat de Pleşa Dragoş Florian
Comentează! | Votează! | Copiază!

Decaloguri comparative

Nicio floare nu e floare, dacă n-are admiratoare.
Nicio pasăre nu-i rară, fără cântecul de vară.
Nici vântul nu este vânt, dacă bate doar în gând.
Nici izvorul nu-i izvor, de nu e dorit de dor.
Nici o mare nu e mare, fără valuri vorbitoare.
Nicio noapte nu-i frumoasă, dacă luna nu-i mireasă.
Nici omul nu este om, dacă n-a sădit un pom.
Nicio zi nu e aleasă, fără iubire în casă.
Nici o casă nu-i frumoasă, fără de copii la masă.
Nicio vorbă nu e vorbă, fără tâlcul scos din tolbă.
Nicio prietenie mare, nu e fără cumpătare.
Niciun gând nu-i măreţie, fără a lui împărăţie.
Nici un drum cu ocoliş, nu e fără ascunziş.
Nicio fală nu e fală, dacă n-ajunge de-ocară.
Nicio iubire nu-i mare, de nu trece de hotare.
Nici durerea nu-i durere, de nu cere mângâiere.
Nici o dărnicie în lume, nu rămâne fără nume.
Nici credinţa nu-i credinţă, dacă n-are străduinţă.
Nicio soartă nu e soartă, când bate din poartă în poartă.
Nici viaţa nu e viaţă, de nu îţi zâmbeşte în faţă.

poezie de Valeria Mahok (august 2014)
Adăugat de Valeria Mahok
Comentează! | Votează! | Copiază!

Te-am căutat

Te-am căutat atât de mult şi am sperat că n-ai să pleci,
Mi-ai lăsat sufletul mut şi pe obraz doar lacrimi reci.
Nu mă întreba dacă mai plâng, nu am să-ţi spun tot ce mă doare,
Chiar dacă răni în suflet strâng, tot ce-ţi ofer azi e UITARE.

Din ziua în care ai plecat, nicicând n-am mai zâmbit,
Şi aş vrea să stii că în urma ta, pe nimeni n-am iubit,
Mi-e cerul fără stele, mi-e cerul fără soare,
Şi inima din piept, iubito, iar mă doare.

Rămas în urma ta, tot strâng la piept iluzii,
În noaptea fără stele, amintiri, îmi sunt perfuzii,
În toate, doar pe tine mereu te regăsesc,
Stau singur şi adorm, în lacrimi mă trezesc.

Te-am aşteptat în gară pe un peron pustiu,
Ştiam că vii la mine, cu tine urma să fiu,
Ţi-am pregătit în grabă, un imens buchet de flori,
Când ai sosit, iubito, ne-am sărutat de mii de ori.

N-aş fi crezut că soarta e atât de nemiloasă,
Erai în faţa mea, fericită şi frumoasă,
Tu îmi zâmbeai continuu, iar timpul tot trecea,
Eram iubitul tău, iar tu prinţesa mea.

Te voi iubi o viaţă, mereu ai fost confuză,
Mai pot simţi şi acum aroma ta pe buză,
Parfumul tău de firmă şi chipul tău angelic,
În camera noastră, dragă, noi ne iubeam feeric.

Mi-e dor de glasul tău şi dorul ma doboară,
Dar poate într-o zi te aştept din nou la gară,
Ne aşteaptă banca noastră din parcul părăsit,
Eu ştiu şi ştii şi tu, noi doi chiar ne-am iubit.

poezie de Daniel Scripcaru
Adăugat de Daniel Scripcaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

O lăcrămioară făra lacrimi

Anii trecuţi îmi par arlechini pe ramuri,
ce stau agăţaţi de crengi dar nu s-au copt.

Umbra unei statui se leagănă pe unda apei
şi mă întreabă printr-un ecou de ce nu ştiu
că timpul este tăvălit prin evenimente?

Durerile universale vor să nască lacrimi,
pentru a porni afaceri cu seturi de batiste.
Marginile sunt fără margini, nu au nimic,
doar mireasma teiului aduce un zvon plăcut.

Sunt pribeag şi calc frunzişul veşted al uitării,
aduc prin vers lumina din ramuri de nelinişti,
liniştea albastră se-acoperă cu florile tăcerii
deşi clepsidra nimicului pare fără privelişti.

Un murmur de dor devine o nouă simfonie,
am vrut să-mi fii un zâmbet într-o seară,
să schimbăm vacarmul într-o salbă-reverie,
iar tristeţea nedumeririlor să nu mai doară.

Te aştept pe strălucirea stelelor de toamnă,
cu trilurile de privighetoare fără patimi,
surâsul blând al florilor îl are doar o doamnă
şi vei rămâne veşnic o lăcrămioară fără lacrimi.

poezie de Constantin Rusu
Adăugat de Constantin Rusu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dragoste fără răspuns

Fiinţă blândă, şi-atât de frumoasă,
Ce suflete noi naşte pe pământ,
Fără de Ea, nu vreau nici pat, nici masă,
Căci viaţa-i chin, iar doru-i vânt.
Cu vorba Ei ce-a dulce ca un soare,
Ea inima-mi încălzeşte-n piept.
De-i tristă, totul crunt mă doare,
Iar sufletul îmi e deşert.

În viaţă îmi eşti o alinare,
Un dor, o muză, un respect.
Cu Tine-aş vrea să zbor spre soare,
Să cânt, să plâng şi-apoi să plec.
Căci nu-mi răspunzi la sentimente,
Iar dragostea mea, e doar un vis.
Nu-mi fă nicicând, o, dragă, complimente,
Că nu mă vreai, de mult ai zis.

poezie de Petru Plătică
Adăugat de Petru Plătică
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vreau să gonesc norii de pe cerul meu

câteodată doare viaţa aşa fără motiv
vrei doar o bucată de fericire, dar nu ştii cu care lingură să o mănânci

langoarea îţi posedă privirea iar eul tău ţipă neauzit în spatele retinei,
tot ce ştii şi ai învăţat despre cum să trăieşti e fără folos,

mă întreb de ce avem camerele pătrate, de ce există colţuri
acolo stă privirea cu orele şi nu poate ieşi
unghiurile drepte taie din elanul zilei care acum se dă de pereţi

dacă reuşesc să-l prind, promit că ne facem o casă din lut cu pereţi circulari şi vom dansa împreună toate zilele fără soare până ajungem să înecăm norii cu praful ridicat
doar aşa-i vom goni de pe cerul meu...

poezie de Cuth Hajnalka
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tatăl nostru

nu e rău fără bine şi nimic fără tot
şi nici zile senine fără - of, nu mai pot
nu e alb fără negru nici zăpezi fără ploi
şi nici haos integru şi nici voi fără noi

nu există iubire fără chinuri şi dor
nici nu poţi nemurire semăna pe ogor
tot ce trece se trece din deşert în abis
ca căldura în rece şi ca somnul din vis

nu se poate opri nici o clipă pe loc
şi nici omul feri între ape şi foc
tot ce vine de sus se aşterne pe jos
şi la câte s-au spus şi la câte s-au scos

stai de strajă mereu între spaţiu şi timp
când la soarele tău când la propriul nimb
şi mai stai aşteptând resemnări de destin
între propriul gând şi azurul senin

că vor trece în zbor miriade de ani
prin galactici ce mor şi ne lasă orfani
Universul din tine în rafale de jet
cu viteză luminii se va stinge încet

va rămâne doar vid şi nimic în nimic
nici solid nici lichid şi nici mare nici mic
vei rămâne doar tu şi cu tine doar eu
între da şi-ntre nu - Tatăl tău, Tatăl meu...

poezie de Iurie Osoianu (14 aprilie 2019)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fabulă mitologică

Apollo, zeul plin de farmec, cu faţa blândă şi candidă,
S-a-ndrăgostit, ireversibil, fatal, de o cariatidă,
Ce templul îl ţinea pe umeri, dar suportând senin povara,
Doar venele-i trădau efortul, ascunse-n piatra de Carrara.
Din flaut el cânta într-una, de dimineaţa până-n noapte
Şi-i mângîia cu mâna trupul cu rotunjimi de mere coapte,
Iar piatra brusc înfiorată de-a sa dovadă de amor,
Chiar rece şi nesimţitoare, se revolta-n interior.
Doar noapţile, pe întuneric când luna-i rătăcea pe chip,
Plângea sublima cariatidă cu lacrimi pure de nisip,
Curgând ca o clepsidră vie, pe piatra rece de granit,
Tânjind la o îmbrăţişare, la un sărut nepreţuit.
Trecură ani şi ani de zile, Apollo nu a renunţat,
Îmbrăţişând statuia care, îndrăgostită, a cedat
Şi a făcut un pas spre dânsul, uitând de toate şi de sine,
Spărgându-se fatal în cioburi, iar templul falnic, în ruine.

Morala 1
Chiar dacă pare calmă, rece şi cu picioarele pe vatră,
De-o mângâi şi îi dai cadouri, nici o femeie nu-i de piatră!

Morala 2
Când dragostea o copleşeşte, femeia cade în greşeală,
Chiar dacă toată lumea crede, că-i uşă de la catedrală.

Morala 3
Femeia este stâlpul casei, din zori şi până-n asfinţit,
Dar totu-n jur se prăbuşeşte, de face doar... un pas greşit!

fabulă de Valentin David
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!