Pe peronul gării din Memphis

Jumătate treaz, jumătate aţipit,
Lovit de o realitate deprimantă, pierdut totuşi
În ceaţa mării interioare de vise a Danaidelor,
Stau clănţănind din dinţi
Pe peronul gării Memphis, Tennessee.
Plouă.

Noaptea-i oarbă, dezolantă,
Iar ploaia jupoaie pământul
Cu o absurdă, neagră energie.
Totul e umed, impenetrabil.

De ce-aşteapt aici trenul de-atâtea ore?
De ce-a trebuit destinul să m-aducă aici?
A trebuit să fug de ploaie şi de amorţeala minţii
Din Danemarca, India şi Japonia
Doar pentru a fi plouat şi a putrezi în Memphis,
Tennessee, S. U. A.?

Iar acum coboară amurgul. Lumina eşuează
Fără graţie în această închisoare jilavă.
Ziua expune fără milă
Şinele reci şi noroiul negru,
Sala de aşteptare cu automatul de vândut ciocolată,
Coji de portocale, chiştoace de ţigări şi beţe de chibrit stinse,
Ziua se zgâieşte printre scuipăturile rigolelor
Şi veşnica reţea de ploaie,
Spun ploaie, de la cer până la pământ.

Cât de surdă şi de inamovibilă-i lumea,
Cât de lipsit de talent creatorul ei!
Şi de ce-mi tot plătesc taxele
Acestei plebeene cure cu apă a existenţei!?

Linişte! Priveşte cum locomotiva,
Drăcia aia imensă, stă calmă, pufăind,
Învăluită în propriul fum – e răbdătoare.
Aprinde-ţi pipa, pe stomacul gol,
Blestemă pe Dumnezeu şi înghite-ţi suferinţa!

Du-te apoi şi stai în Memphis!
La urma urmei, viaţa ta nu-i altceva
Decât o burniţă continuă, şi întotdeauna
Celor ca tine li-i dat să piardă vremea, întârziind
Într-o sală mizerabilă de aşteptare sau alta –
Stai în Memphis, Tennessee!

Pentru că în una din aceste case pline de postere ţipătoare
Fericirea te aşteaptă special pe tine, fericirea,
Trebuie doar ca tu să-ţi înfuleci nerăbdarea –
Tot aici o tânără fecioară cu forme voluptoase doarme
Cu urechea îngropată în bogăţia părului,
Ea va veni să te întâmpine,
Într-o zi frumoasă, în plină stradă,
Asemeni unui val de parfum,
Cu o privire de parcă te-ar fi cunoscut.

Nu-i oare primăvară?
Nu cade îmbelşugat ploaia?
Nu se-aude, gângurit amoros,
Un murmur lung şi discret
Gură la gură,
Între ploaie şi ţărână?
Ziua a apus cu jale,
Dar, iată – aversele de ploaie acum scânteiază!

Îi conteşti zilei dreptul de a duce o luptă?
În definitiv, acum e lumină. Şi mirosul solului
Se aşează printre traversele de fier ruginit ale platformei
Amestecat cu suflul prafului ridicat de ploaie –
Un iz de primăvară.
Nu-i asta o consolare?

Şi acum priveşte cum Mississippi
În patul lui de păduri inundate
Deschide ochii spre această zi!
Priveşte cum fluviul uriaş se bucură de propriile şerpuiri!
Cum se-învolburează regal la coturi, legănând flotilele
De arbori şi capetele de lemn plutitoare-n vârtejurile lui!
Priveşte cum conduce vaporul cu zbaturi
În Şuvoiul-îmbrăţişării lui,
Ca un dansator, domn ringului de dans!

Priveşte promontoriile scufundate – Oh, ce linişte imensă
Peste acel peisaj cu păduri înecate!
Nu poţi să vezi cum dimineaţa apele curentului
S-au îmbrăcat pe lăţime de-o milă în lumina zilei săracă
Şi călătoresc împăcate sub norii grei de ploaie!

Adună-te, şi tu, implacabil unul!
Nu vei uita niciodată că ţi-a fost promisă veşnicia?
Îi refuzi pământului minima ta recunoştinţă?
Ce vrea atunci inima ta de îndrăgostit?

Adună-te şi stai în Memphis,
Caută cetăţenia în piaţa publică,
Du-te acolo şi ia printre alţii o asigurare de viaţă,
Plăteşte-ţi prima răutăţii,
Încât ei să se simtă în siguranţă,
Şi nu vei fi dat afară din asociaţie.
Curtează fecioara cu trandafiri şi c-un inel de aur
Şi deschide o fabrică de cherestea ca toţi ceilalţi.
Priveşte în jur, fumează-ţi pipa înţelepciunii
În abandonatul de sfinx Memphis.
Înhamă-te la cizmele de cauciuc fără nicio ezitare...

Ah, vine acel nenorocit de tren de marfă
Pe care-l aşteptăm de şase ore.
Vine fără grabă – cu pereţii deformaţi,
Fluieră timid, vagoanele se târăsc pe trei roţi,
Iar de pe acoperişul cazanului picură ţărână şi mâl.
Dar în ofertă, printre cărbuni,
Zac nemişcate patru persoane
Învelite cu mantale îmbibate-n sânge.

Apoi marele tren sughite
Se mişcă încetinel înainte şi se opreşte c-un oftat adânc,
Gata să pornească iarăşi. Calea e liberă.

Şi noi călătorim
Prin pădurile inundate
Sub porţile larg deschise ale ploii.

poezie de Johannes V. Jensen, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ploaie

Ploaie, ploaie la miezul nopţii, doar ploaia dezlănţuită
Căzând peste cabană sumbră – şi solitudinea, şi eu,
Amintindu-mi iarăşi că o să mor
Şi că nu voi mai auzi ploaia, nici nu-i voi mulţumi
Pentru că mă spală şi-s mai curat decât am fost vreodată
Din clipa în care m-am născut în această singurătate.

Binecuvântaţi sunt cei morţi pentru că plouă peste ei;
Iar eu aici mă rog ca nimeni din cei pe care i-am iubit
Să nu moară-n noaptea asta sau să zacă, încă treaz,
Singur, ascultând ropotul ploii,
Fie-n durere, fie împăcat,
Neputincios printre cei vii şi cei care s-au dus,
Ca o apă rece printre trestii rupte,
Miriade de trestii rupte, liniştite şi încremenite,
Sau ca mine care n-a avut nicio iubire pe care-această ploaie
Dezlănţuită să n-o dizolve, mai puţin iubirea pentru moarte,
Dacă-aceasta se-îndreptă spre tot ce-i perfect şi
Nu poate, furtunile-mi spun, să dezamăgească.

poezie de Edward Thomas, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ploaie

Priveşte cum plouă afară
Cum picură norii mărunt.
Mă mir că mai este şi ploaia
Mă mir că încă mai sunt.

Priveşte cum plânge azi cerul
Ce lacrimi arzânde m-ating.
Mă mir că mai sunt încă norii
Mă mir de ce nu mă sting.

Priveşte ce singur mă simt
Plouat cu picuri de gând.
Mă mir că mi-e dor de acasă
Mă mir de ce umblu şi plâng.

poezie de Alexandru Cernit
Adăugat de Dorina Radoi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bacoviană

Priveşte iubito cum plouă
În munţi, printre brazi, pe poteci
Cu boabe şi struguri de rouă
Iar mâinile noastre sunt reci

De-o mie de ani plouă-ntruna
Şi mările nu s-au umplut
Iar viforul curge ca runa
Prin suflete de împrumut

Şi gem cimitire de apă
Iar ploaia ne-nchide prin case
Să nu vedem noaptea cum sapă
Pământul din care ies oase

Priveşte iubito cum plouă
Ca-n moarte cu somnul de veci
Să nu ne mai plângem, că nouă
De ploaie, ni-s mâinile reci!

poezie de Ion Untaru din Domnul Liszt (1994)
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ploaie rece...

E o ploaie rece de mai...
Am rămas singur în pustiu.
La mine-n braţe tu nu stai
Şi plâng, şi plâng până târziu.

E o ploaie rece de mai...
Şi-amorul tău a murit.
Fericire tu cui dai?
Sufletul meu e obosit...

E o ploaie rece de mai...
Îmi e dor de zile cu Soare.
Când sub tei mă sărutai,
Îţi aminteşti tu, oare?

E o ploaie rece de mai,
Inima plânge-n noapte.
Pentru mine... tot erai,
Dar ai plecat aşa departe...

E o ploaie rece de mai...
Dar va veni şi vremea bună.
Tu mereu asta spuneai:
În viaţă nu e doar furtună!

poezie de Alina-Georgiana Drosu (3 mai 2016)
Adăugat de Alina-Georgiana Drosu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Victor Ponta Plagiatorul are de azi patalama şi de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie că a plagiat la doctorat (pamflet)

Mama lui când l-a fătat, hei, ce ploaie şi ce vânt,
Filmul i s-a cam voalat, hei, ce ploaie şi ce vânt,
Şi-a ieşit cam ţigănos, hei, ce ploaie şi ce vânt,
Cu obrazul foarte gros, hei, ce ploaie şi ce vânt!

Ţigănos şi la culoare, hei, ce ploaie şi ce vânt,
Ţigănos şi-n comportare, hei, ce ploaie şi ce vânt!
Pe măsură ce creştea, hei, ce ploaie şi ce vânt,
Bădăran el devenea, hei, ce ploaie şi ce vânt!

Când ruşinea s-a-mpărţit, hei, ce ploaie şi ce vânt,
Victor Ponta a lipsit, hei, ce ploaie şi ce vânt;
N-a lipsit că n-a putut, hei, ce ploaie şi ce vânt,
A lipsit c-aşa a vrut, hei, ce ploaie şi ce vânt!

Când a fost la doctorat, hei, ce ploaie şi ce vânt,
El din plin a plagiat, hei, ce ploaie şi ce vânt!
Plagiatul evident, hei, ce ploaie şi ce vânt,
L-a negat impertinent, hei, ce ploaie şi ce vânt;

C-un tupeu fără egal, hei, ce ploaie şi ce vânt,
L-a negat şi-n tribunal, hei, ce ploaie şi ce vânt,
Însă azi i s-a-nfundat, hei, ce ploaie şi ce vânt,
Cu-n verdit de plagiat, hei, ce ploaie şi ce vânt!

Cu obrazul gros cât palma, hei, ce ploaie şi ce vânt,
Şi în gură cu sudalma, hei, ce ploaie şi ce vânt,
Şi-ndurgând tot baliverne, hei, ce ploaie şi ce vânt,
El a răsturnat guverne, hei, ce ploaie şi ce vânt!

Vai, sărmană-a noastră ţară, hei, ce ploaie şi ce vânt,
Te-a condus această fiară, hei, ce ploaie şi ce vânt;
Te-a condus ăst impostor, hei, ce ploaie şi ce vânt,
Necioplit, plagiator, hei, ce ploaie şi ce vânt!

pamflet de George Budoi din Plagiere şi Plagiatori: aforisme, epigrame, pamflete şi satire (13 iulie 2020)
Adăugat de George Budoi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Treime

Stelele cad şi mor
Stelele mor arzând
Stelele pline de dor
Ceruri cu dorul sting
Vine şi rândul meu
Vine şi vremea mea
Vine şi vin mereu
Ploaie şi fulgi de nea
Tu să nu mă aştepţi
Tu să mă uiţi curând
Tu sparge golul din piept
Candela stinge din gând
Vine şi rândul meu
Vine şi vremea mea
Vine şi vin mereu
Ploaie şi fulgi de nea
Că te-am iubit, tu ştii
Că nu mai vrut, o ştiu
Că printre nopţi târzii
Poate voi sta să-ţi scriu
Vine şi rândul meu
Vine şi vremea mea
Vine şi vin mereu
Ploaie şi fulgi de nea
Simt cum îmi cresc aripi
Simt cum în cioburi se sparg
Simt cum renasc în nisip
Păsări albastre din larg
Vine şi rândul meu
Vine şi vremea mea
Vine şi vin mereu
Ploaie şi fulgi de nea
Pietre ca sorii, fierbinţi
Pietre căzute din cer
Pietre ca mine, cuminţi
Stau răstignite la ger
Vine şi rândul meu
Vine şi vremea mea
Vine şi vin mereu
Ploaie şi fulgi de nea
Poate că voi reveni
Poate că nu, dar mai ştii
Poate că iar voi iubi
Pietre ca tine, pustii
Vine şi rândul meu
Vine şi vremea mea
Vine şi vine mereu
Ploaia cu stropii de nea...

cântec, versuri de Iurie Osoianu (17 august 2017)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ora de ploaie

Mă mai încearcă, uneori, câte o ploaie
Şi mi se risipesc picurii ei prin sentimente,
În torente,
Până când ridic ochii spre cer
Şi nu văd acolo nici un nor şi nicio stea
Sau altceva
Diferit de culorile ochilor ce mă privesc de prin amintiri
Cu gust de furtună
Sau cafea bună
Sorbită pe-ndelete dimineaţa
Sau tăinuită după cină,
La ora când nu ştii dacă e prea târziu
Sau prea devreme
Pentru o ploaie care vine
Dacă vrea,
Când vrea
Şi-mi udă ziua
Sau noaptea
Sau numai ora când mă încearcă şi mă risipeşte
Printre torente
De sentimente.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lumea noastră

Aş vrea să fii mereu aici cu mine,
Nu trece zi să nu mă gândesc la tine.
Vreau să mă topesc în braţele tale,
Să fim doar noi doi printre petale,
Eu să fiu ploaie, tu să fii vânt,
Să-mi alungi picăturile de pe pământ.
Să fiu o floare uitată de lume,
Într-o pustietate bizară, fără nume,
Idealuri, vise, ţeluri devenite realitate,
Să fim doar noi doi în singurătate.
Amintirile nu-şi găsesc locul aici,
Zilele se scurg, secunde mici, mici,
Lumea noastră-i de invidiat,
Închizi ochii şi ajungi imediat.
Ne iubim de cum ne întâlnim,
Doar ştim mereu ce ne dorim...
Dar stai, unde fugi aşa grăbit?
Ai deschis ochii, de ce m-ai rănit?
Am rămas din nou o floare fără viaţă,
Tu crezi că eu am inima de gheaţă?
Vântule... ridică-mi petalele la cer!
Nu vezi că sufăr, plâng, zbier...

poezie de Larisa Oancea
Adăugat de Larisa Oancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Această ploaie de martie

nu cade şi ea ca orice ploaie
cade năvalnic măsurând în invizibile fire
pe ieri în azi
până mâine
se învârteşte în jurul meu
neîmpuţinată ar vrea să mă ocolească dar se răzgândeşte
apoi mă înveleşte cu năframa-i transparentă
această ploaie de martie
ce cade în sus apoi se răsfiră dintre nori
ca un cântec de păun
duplicat în toate oglinzile fanteziei
să-l asculte
grădina
ce vieţuieşte sinceră
nimic nu o costă să fie
mai răbdătoare cu dorinţe de confidenţe decisive
fără dor de a fost

poezie de Marilena Tiugan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tăcere

priveşte norii aceia,
de ce taci,
vine ploaia şi ne-acopere
cu răcoarea umedă a picăturilor,
de ce taci,
eu îţi mulţumesc
pentru tot ce mi-ai dăruit,
acum suntem unul,
ţi-am cunoscut toate secretele,
de ce taci,
norii aceeia pot aduce şi grindină,
nu vezi
că totul a amuţit,
greierii, lanul, pădurea, tu,
mi-e teama pentru tine,
noi doi suntem universul deslănţuit,
în acest câmp
trăsnetul ne poate ajunge,
nu plânge,
nu mai plânge,
încheie-ţi rochia,
nu vezi că florile s-au zgribulit,
locul acesta,
va rămâne sfânt în amintirea noastă,
nu mai privi înapoi,
puţin ne pasă ce va fi mâine,
străpunge timpul senină,
ce dacă vântul ne biciuie faţa,
închide-ţi ochii însângeraţi
şi priveşte c-un secol înainte,
visează,
nevrotică de false miraje,
cu iluzia că de azi înainte
n-o să mai plouă.
hai să trăim acolo
unde moare raţiunea,
fără zile cu fulgere,
în liturgicile procesiuni
unde ţipătul păunilor
se opreşte într-o oază de dor.
de ce taci
şi-ţi tragi trupul peste al meu,
de frica acestui pustiu,
care-şi scufundă fulgerele în noi.
soseşte murmurul ploii,
ne mântuie şi ne spală
de tot sterilul care ne-a acoperit.
eşecurile noastre nu ne mai interesează,
contemplăm totul
printr-un ochi al lui Şiva,
care ne împinge cu plânsul fără cuvinte
spre oaza de linişte a morţii.
acum creşte frigul primelor umbre
şi muşcaţi de lumina fulgerelor
respirăm cristalul aerului
căutându-ne inimile
care au început să bată
ca două aripioare de pescăruşi
pe o mare agitată, fără speranţe.

poezie de Ion Ionescu-Bucovu (26 iunie 2010)
Adăugat de Ion Ionescu-Bucovu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fiindcă ploaia

ne-am cunoscut în anotimpul cireşelor când
o ploaie torenţială ne-a urzit paşii devenirii
pe banca din parc
m-ai întrebat ce-mi place să fac în ploaie
şi ţi-am spus că plânsul meu se confundă perfect
cu plânsul cerului
apoi m-ai atins
şi mi-ai spus
mie îmi place asta să fac
şi m-ai sărutat pătimaş
de atunci m-am pierdut
mă caut şi azi
în miezul stropilor de ploaie
în sâmburii cireşelor
în răsuflarea-ţi adâncă
precum suflul unui cutremur
însă ştiu că nu mă voi mai regăsi
sub norii unui iunie la apus
ploaia m-a îngropat în tine

poezie de Dana Logigan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

M-ai întrebat ce fac

Îmi curăţeam simţirile de umbre.
Afară plouă şi ploaia nu mă doare.
Mi-e ploaie toată ziua-n noapte.
Şi eu doar frigul gheţii...
Un gând înfrigurat în timp!
Doar picături de ploaie
Îmi pictează-n suflet un carnaval
Cu vânt, cu ploaie... soare...
Eu un miros amestecat
Într-o cascadă a trăirilor mele!
Şi nici tăcerea ta nu mă surprinde
În care eu aud doar gândurile
Ce strigă după mine...
Trezindu-mi chiar şi visele
Ce îmi deschid o uşă către vară.
Cu tine-n gând păşesc desculţ
Chiar şi pe cioburile colii de hârtie.
Tu eşti o pasăre ce-alungă
Singurătatea copacului din mine.
Eşti urma ce penelul meu o lasă
În deşertul sentimentelor mele.
O rochie albă de ploaie
Peste umerii zilei de jar.
Eu... lacrimă ce cade-n nisipul ce arde
Atunci când Soarele devine vulgar,
Doar când nisipul devine prea fierbinte!
Şi eu... respir picuri de ploaie...
Acum te las...
Dormi... lacrima mea de ploaie!

poezie de Diodor Firulescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Realitatea este relativă (poem postmodernist)

Văd cum paşii mei de zăpadă dispar în
zăpadă. Frigul îi înghite. Umezeala tresare
pe nea, mai umedă decât orice tresărire.

Sunt cu mult mai mult implicată într-o întindere
ascuţită dată de absenţa zăpezii decât am fost
vreodată. Am uitat că exist. Încerc să-mi amintesc.

Un nor îşi clatină albul a ploaie. Nimic nu plouă
exteriorul, universul, sensul ploii este întotdeauna
spre interior. Trebuie să se claine mai întâi,

ca să devină ploaie. Copacii simt, cu exactitate,
acest lucru, pentru că ei, cu siguranţă, sunt existenţi.
Mai mult decât atât, copacii înţeleg de ce sunt existenţi.

Ei aşteaptă ploaia, chiar dacă grindina le poate rupe
crengile. Când îi bate frigul după ploaie, ramurile lor
lucioase îngheaţă. Vreau paşii mei înapoi, aşa precum

vreau să aud, din nou, cântecul care se cânta odinioară
în aceeaşi cafenea, chiar dacă mai am şi acum o pată
de cafea pe pantof. Iau acel taxi, care nu mă poate duce

niciunde, dar şoferul ştie să conducă în prima ploaie,
care cade peste stratul de zăpadă. De fapt, această
zăpadă este existentă, până când este dizolvată de

ploaie. Eu pot fi existentă atâta timp cât nu mi-e frig
şi această ploaie nu este nicidecum una tropicală,
iar eu n-am fost niciodată mai indiferentă ca acum.

Cineva sau ceva merge nestingherit drept înainte.
E corpul meu. E ceva, care nu are nici început şi nici
sfârşit. Este mişcarea, care pierde caracteristica timpului.

Ploaia şi zăpada au nevoie de timp pentru a dovedi că
au personalitaţi similare şi aparenţe diferite. Timpul este
existent. Eu nu pot fi existentă într-un timp diferit. Eu nu pot
deveni existentă a doua oară.

poezie de Marieta Măglaş din Antologie de poezii
Adăugat de Marieta Măglaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Spune-mi...

Spune-mi, câte stele vor mai pieri,
câte vise s-or nărui,
printre stropi de ploaie deasă
ce-mi bat astăzi la fereastră?
Ce cuvinte mai pot spune,
acum când soarele apune
peste cărări, peste poteci,
peste iubiri ce pier pe veci?
Spune-mi, câte dureri sunt pe lume,
câte tăceri pline de nume,
ce nu mai vor să fie spuse
când inimile-s de dor răpuse?
Ce stele mai străluce acum,
când ceru-i plin de praf şi fum,
când ploaia cade neîncetat
la poarta sufletului însetat?
Spune-mi, de unde atâta melancolie,
în sufletele noastre de hârtie,
când norii acoperă gândul
măturând de dor şi foc pământul?

Spune-mi, de lupt sau sper,
la un alt cer
fără nori, fără furtuni,
fără zilele de luni,
vei mai opri din stropi de ploaie
să-mi stingă ultima bătaie?

poezie de Adriana Monica Burtea (30 martie 2016)
Adăugat de Adriana Monica Burtea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fratele meu încă aleargă ca ploaia

Oasele şi rinichii fratelui meu trebuie să fie acum
la plimbare undeva, transplantate în alţi oameni,
poate în ploaia persistenta din ora de dinaintea răsăritului.

Fiecare picătură de apă conţine moleculele de apă
ale fiinţelor care au trăit odinioară, acum descompuse,
transformate în gheaţă şi în abur, apoi în nori.

Curând fostele picături de ploaie se vor plimba pe străzile oraşului,
curând viitoarele picături de ploaie vor păşi printre
ramurile căzute din copaci, peste fisurile din lut.

Undeva în această lume stropii de ploaie
au format fundamentul de apă din trupul fratelui meu –
şi al lui Pascal, de asemenea, veacuri în urmă.

Şi totuşi aceste ploi nu sunt ei întru totul;
lichidul insensibil care cade ( doar răpăit şi ochiuri de apă),
acoperă, se întinde, alergă în râuri învolburate,

aşa cum fratele meu obişnuia să alerge în zori
cu pieptul gol, sub bobocii apei,
căţărându-se pe crengile desfrunzite ale copacilor,

pe străzi de culoarea ocrului, numărând paşii,
sărind peste băltoace urmărit de norii
care promiteau să aducă ploaia în următoarele minute.

poezie de Marc Jampole, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Gânduri de trecut, în ziua de astăzi

seninul de sus curge-n ochii mei
primăvara-mi şopteşte-ncet, am venit
păşesc agale printre petece de ploaie
şi cânt cu paşii mei rătăciţi, un mozaic
cu sufletul pe un asfalt, rece, încremenit

sus, plâng norii printre copaci cu crengi
de gânduri, prin muguri rătăciţi
şi florile-şi scutură-n vânt nebun petale
de ieri gândurile le-am făcut inele, pentru
trei de mâine şi astăzi, visările le-am adunat
de la fereastra trecutului tău şi-al meu, în mine
apoi le-am dat păsărilor care zboară-n, înălţimi
de suferinţă, să le poarte în depărtări, de tine

am rămas cu o rană-n soare, care mă doare
pun lacrimi în ţărână, pansând tristeţi
întorcerea lor îmi va fi balsam în gânduri
să sădesc în pământul vieţii şi-n arături de timp
iubiri în primăveri care renasc şi nu în veri
aştept acum un fragment de ploaie, îngândurat
asfaltul să fie cald, pentru ca lacrima mea
ce-mi picură, să se evapore în calea ta
şi-n gândul tău, să pot sa zbor prin el
pe-o pasare albă, pe cer senin, cu adieri de dor

poezie de Viorel Muha (mai 2009)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rispitor în negru

Plouă risipitor de negru în albul zbor de păsări
Se mai zăresc ecouri
Vocea ta plouă
M-ai dezbrăcat în ploaie
Icoanele pereţilor şi depărtarea umbrei dintr-o stea
Şi muza iar ascultă cum se ridică norii la tine
Palme soare în zbor îmi zburdă miiei şi primăvara minţii a tot cioplit icoane
Şi plouă în depărtarea apelor tăceri
Ascultă şi priveşte pe geam afara noaptea cum spulberă
Amurgul se înţepenesc în frig doar mâinile de îngeri
Rămân ca o lumină în rugăciunea nopţii când s-au trezit castanii îmbujoraţi de frig
La mine se opreşte un ceas din cele şapte străluce
Şi orbeşte lumina în aurul topit
Trezeşte-mă din murmur cu geana dă-mi de veste
Mă nasc puţin din ploaie de parc-aş fi murit în ochi tăi de ploi
Cireşul s-a topit şi tu nu mă cunoşti
Luminile sunt dense şi pasărea mai ciripeşte pe crucea de pe schit.

poezie de Lorin Cimponeriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Glin

Rară ploaie cădea.
Era o ploaie
de o calitate rară, vă spun,
fină, ultra fină,
de o rară transparenţă,
de un aer uşor trist,
de un imens rafinament.
Glin, glin,
ploaia rară cădea.
Poate cad tot aşa
cristalele de
Boemia.
Şi ele au acest son cristalin,
glin, glin,
intrând în pământ,
la împărat de pământ,
la
Greul
Pământului.
Şi viermii
de o strălucire vâscoasă,
viermii
care au dat de mărul cel bun,
glin, glin
sună a lor cantilenă, vă spun.
Şi fulgerul cade aşa,
încrucişând sabia.
Şi clipa dacă mai trece
ca un soare sumbru
voi asfinţi,
vai de mine, mort voi mai fi,
fără amintire, fără istorie,
în castelul meu interior
dezbrăcat de glorie,
în pădurea
dezbrăcată de frunze,
cu palid nimb
în întomnarea iluzorie.
Îmbrăcaţi pe cei goi,
rătăciţi, rătăciţi
pe stradela cu numele
de ţi se face frig.
Este un sacrilegiu
apariţia lor,
a rătăciţilor
pe zgribulita stradelă
cu schelete calcinate de frig.
Daţi-le haine de fier,
daţi-le botfori de fier.
Ploaia nu mai sună lin
al său lamento, glin, glin.
Cade acum
o ploaie de fier,
o ploaie monumentală,
ca un uriaş giuvaer.

poezie celebră de Emil Botta
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Priveşte, atent, cum timpul zboară

Priveşte, atent, cum timpul zboară
Preţuieşte-l mult ca pe-o comoară
Ţi-e dat să-l trăieşti spre slavă cerească
Omul lăuntric, mereu, să crească.
Taină adâncă în CLIPĂ se-ascunde
Numai prin har se poate pătrunde
Secunda, minutul apoi o urmează
Mersul lor, nicicând, nu-ncetează.
Trecut-ai prin ani de grea frământare
(C-aşa-i în viaţa cea trecătoare)
Dar înc-un an de-ndurare ţi-a dat
Stăpânul care la El te-a chemat.
Priveşte, atent, cum timpul se duce
Spre cele divine el te conduce
Primit-ai în dar încă o vreme
Să poţi să priveşti cereşti diademe.
Păşeşte convins în anul ce vine
Că poţi, din nou, victorii obţine.
Cu-acelaşi zel să mergi spre răsplată
Cu cântec crucea să fie purtată.
Ţi-a fost hărăzit un an de-ndurare
Rod bogat s-aduci la altare
Ocazii vor fi: profită de ele
Să dai ajutor în clipele grele
Să nu treacă ziua fără Scriptură
(Doar ea îţi spune de-a luptei armură).
Măsoară succesul din anul ce vine
Doar prin Cuvânt – c-aşa se cuvine.
Când vin oropsiţi să ceară o pâine
Nu-i amâna pentru ziua de mâine.
Acceptă poveţe venite din Slavă
Respinge starea clădită pe pleavă
Priveşte, atent, cum timpul zboară
C-aşa revelaţii la tine coboară
Să ştii să numeri cadouri trimise
De-Acel ce-mplineşte doruri şi vise.

poezie de George Cornici (31 decembrie 2016)
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vibraţia sufletelor

Aici ploua şi sufletul meu te caută printre picăturile de ploaie
Sa îţi mângâie aripile... sa te facă sa Zâmbeşti
Priveşte-ma cu ochiul minţii şi simte cum îţi iei zborul
Atinge-ma cu privirea... pătrunde in mintea mea şi lasa-te dus de val
Împreuna sa dezbatem subiecte şi sa atingem lumina
Răspunde-mi cu o replica la aceste gânduri!
Lăsându-te dus de val, pătrunzând dincolo de lumina in sufletul meu
Strânge-ma de mâna, crează-mi emoţii
Pătrunde in mintea mea şi permite-ti sa vibrezi împreuna cu mine,
Pana ce ma luminezi, pana ce vom forma culoarea violet,
Deschide ochii si lasă-ti mintea sa pătrundă in vibratia luminii înălţătoare
Da-mi mâna şi hai sa vibram dincolo de universul palpabil
Permite-mi sa te gâdi-l pe frunte....
Priveşte cerul şi sa ne lăsam duşi de valul dragostei eterne
Ascunde-te Bine in sufletul meu, don-juan
Clădeşte o relaţie solida de iubire veşnica
In care multe vieţi sa ne iubim...
Şi sa ne ascundem intr-o încăpere a minţii
Pentru a păstra fericirea in suflete şi minte.
Lasă-ti visul sa devină realitate!
Vibratia zilei se ascunde dincolo de emoţie şi vis, in lumina.

poezie de Ileana Nana Filip
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!