Aseară te-am visat. Nu îmi amintesc detaliile, tot ce știu e că ne topeam unul în celălalt. Eu eram tu, tu erai eu.
citat celebru din Franz Kafka
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Citate similare
Nu, Milen, te implor încă o dată să te gândești la altă posibilitate prin care aș putea să-ți scriu. Nu trebuie să te duci la poștă, nici chiar poștașul nu trebuie să facă asta cine e? nici chiar șefii de la poștă n-ar trebui deranjați pe degeaba. Dacă nu poți găsi altă soluție, vor trebui să îndure scrisorile. Aseară te-am visat. Nu îmi amintesc detaliile, tot ce știu e că ne topeam unul în celălalt. Eu eram tu, tu erai eu. Cumva, tu ai luat foc. Îmi amintesc că am stins focul cu hainele, am luat o manta veche și te-am bătut cu ea. Dar transmutația se petrecu și era atât de intensă, că tu nici măcar nu mai erai acolo, în schimb acum eu eram cel care luase foc, și tot eu eram cel care a încercat să stingă focul cu mantaua. Dar mantaua nu a stins focul și nu a făcut decât să-mi confirme o frică mai veche de-a mea, cum că asemenea lucruri nu pot stinge focul. Între timp, au ajuns și pompierii și cumva, tu ai fost salvată. Dar tu erai diferită de la început, spectrală, ca și cum erai desenată cu creta în întuneric și ai căzut în brațele mele, fără viață sau poate ai leșinat de fericirea că ai fost salvată. Dar și aici apăru incertitudinea transmutației, poate că eu am căzut în brațele altcuiva.
Franz Kafka în Scrisori către Milena
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Noapte in carlige de rufe
Azi-noapte te-am visat!
Am visat că prindeai
In cârlige noaptea!
O prindeai bine de un capăt
Si de celălalt o prindeam eu,
Să stea întinsă perfect
Să pară noaptea cea mai lungă
Pentru că intrase la așteptare
Si la dor...
Dar dimineața tot a venit!
Si a smuls cârligele
Prinse atât de bine,
Iar noaptea s-a spulberat
Așa alungită cum era
Si la un capăt eram eu
Cu cârligul în mână
Si la celălalt, tu,
Descumpănit, dar râzând...
poezie de Niculina Ilisie
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!
Te-am visat
Te-am visat că erai
O copilă frumoasă de crai,
În genunchi stăteai
Și lui Dumnezeu te rugai.
Ochii blânzi și păr bălai aveai,
Parcă erai un înger
Care a coborât din rai,
O, tu frumoasă fecioară de crai!
Eu te vedeam și așa îți ziceam.
O! ce frumoasă ești,
Zână din povești, tu mândră crăiasă
Fii a mea dulce mireasă.
Tu mă auzeai și privirea
Înspre mine ți-o întorceai,
Și așa ziceai că mă iubești,
Și a mea pe veci ești!
poezie de Vladimir Potlog (7 octombrie 2004)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!
Spune-ți părerea!
Între multe alte lucruri, tu erai pentru mine și o fereastră prin care puteam privi străzile. Singur n-aș fi putut.
citat celebru din Franz Kafka
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Când omul iubește, acesta este răspunzător nu numai pentru sine, ci și pentru celălalt.
citat celebru din Franz Kafka
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
- Kafka, Franz
- Kafka este poetul care a dat cea mai pură expresie secolului XX.
definiție de Elias Canetti
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!
Iubită Milena, atât de nestăpânit, atât de azvârlit încolo și încoace pe o mare, care doar din răutate nu mă înghite! În ultima vreme te-am rugat să nu-mi mai scrii zilnic, eram sincer, mi-era frică de scrisori; când odată nu sosea nici una, eram mai liniștit; când vedeam una pe masă, trebuia să-mi adun toate puterile și nu-mi mai ajungeau nici de departe și astăzi aș fi fost nefericit dacă n-ar fi sosit ilustratele astea. Mulțumesc.
Franz Kafka în Scrisori către Milena
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Cei care știu să vadă, văd pretutindeni semnele unei atotputernice Înțelepciuni.
Franz Kafka în Jurnal
Adăugat de Doina Bumbuț
Comentează! | Votează! | Copiază!
Hawkeye: Aseară am visat că dormeam și visam în timp ce eram treaz!
replică din filmul serial M.A.S.H.
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Te-am visat
Te-am visat mai demult,
când încă ne căutam,
și fiecare iubea pe altcineva,
și între noi era o graniță pe care am învins-o într-un final.
Corpul tău nu era al tău,
era al altuia, și nici chipul,
dar te-am recunoscut în vis,
știam că ești tu,
cel pentru totdeauna,
trecut prin multi-galaxii și civilizații,
una mai teribila ca cealaltă,
cu lideri nebuni și zei pentru tot ce nu înțelegeau,
aveai aceeași tăcere și în mijlocul ei,
o inimă la fel de firavă,
un cub rubik ale cărui culori abia le potriveam.
Te-am visat mai demult și am plâns,
nu știam cum am să mă descurc
cu toată iubirea asta,
cum am să plătesc,
când te voi găsi,
dacă va fi prea târziu
sau mult prea devreme
și vom trece unul pe lângă celălalt
ca doi străini într-o galerie de artă.
Și frica mea a fost mare,
o grenadă ascunsă într-o altă grenadă,
o grenadă ca o matrioska care a explodat
și explozia ei nu a distrus nimic.
Explozia ei te-a adus pe tine.
poezie de Alexandra Negru
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
"Vrei să te alături nouă?", m-a întrebat recent o cunoștință care a dat peste mine în timp ce eram singur într-o cafenea aproape părăsită. "Nu, nu vreau", i-am răspuns.
citat celebru din Franz Kafka
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Unul din artificiile cele mai eficiente de seducție ale Diavolului constă în faptul că ne provoacă la luptă. E întocmai ca lupta cu o femeie, se termină până la urmă în pat.
citat clasic din Franz Kafka
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Mi se pare uneori că în loc să trăim laolaltă, ne vom întinde doar bine și multumiți unul lângă altul, ca să murim. Dar, orice s-ar întâmpla, va fi în apropierea ta.
Franz Kafka în Scrisori către Milena
Adăugat de Dan Nicorescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Rugăciunea unei femei
Cu bărbatu-s în război:
M-a bătut, din nou, aseară.
Ia pe unul dintre noi
Doamne, eu mă mut la țară.
epigramă de Ignaz Franz Castelli din Epigrama germană de cinci secole (1999), traducere de Florea Ștefănescu
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vis
te-am visat, mamă, trecând
peste câmp înalt de zare,
zbor de paseri călătoare,
timpul tău amestecând.
te-am strigat ca să mai stai
să te văd si eu pe culme.
spre ce început de lume
tu ca îngerii plecai?
erai plânsă și aveai,
aripi albe, dor de mamă,
și mi se făcuse teamă,
te strigam și n-auzeai.
zbor de paseri argintii,
ce te duc în vis ușoare,
îngropate-n veșnicii,
triste si nepăsătoare.
te-am visat, mamă, trecând
și în ochi aveai suspine,
genele-ți de lacrimi pline
și de mine întrebând...
poezie de Ion Ionescu-Bucovu (3 septembrie 2010)
Adăugat de Ion Ionescu-Bucovu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vis
te-am visat, mamă, trecând
peste câmp înalt de zare,
zbor de paseri călătoare,
timpul tău amestecând.
te-am strigat ca să mai stai
să te văd si eu pe culme.
spre ce început de lume
tu ca îngerii plecai?
erai plânsă și aveai,
aripi albe, dor de mamă,
și mi se făcuse teamă,
te strigam și n-auzeai.
zbor de paseri argintii,
ce te duc în vis ușoare,
îngropate-n veșnicii,
triste si nepăsătoare.
te-am visat, mamă, trecând
și în ochi aveai suspine,
genele-ți de lacrimi pline
și de mine întrebând...
poezie de Ion Ionescu-Bucovu (16 iunie 2010)
Adăugat de Ion Ionescu-Bucovu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Te visez 24 de ore pe zi
Prea frumoasă domnișoară
nu știu cum să-ți povestesc
însă te-am visat aseară
goală și-mi părea firesc
Nu știu cum să-ți povestesc
te priveam ca din oglindă
și-aveai trupul îngeresc
gata către cer s-o-ntindă
Te vedeam ca din oglindă
o de-atunci mereu e seară
mâna vru să te cuprindă
prea frumoasă domnișoară
Nu știu cum dar nu-i firesc
nu mai pot să mă trezesc
poezie de Costel Zăgan
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!
Mă știi? Te-am visat aseară cum ne plimbam printre lebede albe care roasteau dragostea noastră!
citat din Paul Butnariu (4 ianuarie 2012)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Te-am visat...
te-am visat, mândro, visat
că eram la noi în sat
te culcam pe mâna stângă
că dreapta mi-era nătângă.
te culcam pe iarba verde,
unde dorul ni se pierde,
ce iubire, ce tăcere
ce dulceață de muiere...
eu puțin aerian,
nu te văzusem de-un an,
pe fundal de cer albastru,
mi-ai căzut precum un astru.
ce incest, frumos, prea cast,
în acel albastru vast,
tu din ochi mă sorbi, mă sorbi,
în timp ce noi eram doi orbi.
cănd o fi să fii fiind,
să mă-nveti cum sânt murind
în acest strigăt de iubire
să nu mă scoți și tu din fire.
să nu mă dai pe ușă-afară
că te-am iubit și eu o vară
și când o fi să-mi fie rău,
să mă agăți de șoldul tău.
cu trupul meu uracat pe cruce,
să fiu acela care-ți duce
păcatele la cerul sur
că n-ai avut niciun cusur.
cu ochii tăi închiși, enormi,
privesc la tine cum mai dormi,
iar eu din cer îți dau semnale
privind la corpul dumitale.
poezie de Ion Ionescu-Bucovu (26 aprilie 2011)
Adăugat de Ion Ionescu-Bucovu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Eram timid, erai o divă
Eram timid, erai o divă
Și te priveam cu jind, cu dor...
Lucram la cooperativă,
Tu pe merțan, eu pe tractor.
Ne mai vedeam pe coridor,
La sediu, când treceai, lascivă;
Eram timid, erai o divă
Și te priveam cu jind, cu dor.
Odată m-am drogat cu clor
Și am făcut o tentativă,
Dar ai rămas inexpresivă
Și-am încercat să mă omor...
Eram timid, erai o divă.
poezie de Petru Ioan Gârda
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!