Gogyohka

ruginit prea în silă se târa
pe autostrada sufocată
de deşertul cu nisip alb

autobuzul era lăţit ca o ploşniţă
de cât de plin era de plozii
care viermuiau pe culoar
luase culoarea unei râme

hodorogea în legea lui sub soare
în staţii urcau călătorii înjurând
fierţi sau muraţi în transpiraţie

pe şofer îl bâzâia un fel de plictiseală
de aceea se ridică din scaunul strâmb
şi plesnea o muscă mare şi neagră
care mormăia mai urât decât autobuzul

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ăsta a fost

era înainte ca paşii lui
să ur
ce încet urcau (!?)
până la mijlocul scării
flacăra lămpii era încă mare
prea mare
ploaia tropotea afară
ochii lui în ochii ei
şi ea stătea sur
prinsă în mrejele lui
ea-şi amintea de acea parte a nopţii
de energia vorbelor lui

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Puteai vedea

linia sinuoasă a fluviului
iar pe punţi
ceva mai jos
stăteau pasagerii şi-şi potriveau
părul printre butucii scorburoşi
destinaţi cazanelor
nu sufla vântul de vreo
zece zile de când călătoreau
singuri pe fluviu
vaporaşul semăna cu un mic şi uzat
vas cu zbaturi de pe mississippi
comandantul era îmbrăcat în alb
citea o carte groasă şi plesnea
cu pliciul o muscă ţe-ţe
vinovată de boala somnului
pasagerii debarcau
sau urcau în fiecare zi
rămâneau echipajul şi pasagerul din cabină
era un alb care bea whisky
fumează ţigări fine
căldura îl toropea şi pe el
duşul îl spăla
însă nu reuşea să-l răcorească
era trezit de la cinci dimineaţa
de clopoţelul care cheamă la utrenie
în salonul pus la dispoziţie pastorului
dimpreună cu un crucifix aurit
o masă din scândură cu ziare vechi pe ea
un scaun zdravăn cioplit din butuci
şi un dulap plin de gândaci negri
la şase fix se urnea vaporaşul din nou
în timp ce soarele răsărea
pasagerul servea micul dejun
alături de comandant
urmau două ore bune pentru meditaţie
puteai vedea linia fluviului
îşi trecea gândurile într-un caiet
fuma cu un soi de mulţumire inertă

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Practic, nu aveau prea multe de văzut, nu era ceva deosebit, totul fiind pustiu; roci, stânci golaşe, fără vegetaţie sau vieţuitoare. Părea la fel de pustiu ca şi pe suprafaţa planetei, această senzaţie, de pustietate, domnind peste tot. Dar nu era neplăcut. Aerul, care pe măsură ce urcau, devenea din ce în ce mai puţin alb, aproape incolor, era la fel de curat, de proaspăt, de purificat, ca şi în oricare alt loc de pe suprafaţa planetei gazdă. Le dădea o senzaţie plăcută de prospeţime; era îmbietor, ceea ce le facilita oarecum urcuşul.

citat din romanul Proxima, Partea a-II-a: "Planeta Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un târg special

era un fel de târg
al foştilor iubiţi
mergea pe stradă
şi bărbaţii o urmăreau
cu privirile
nu-şi amintea dacă era
îmbrăcată cu bluza neagră
sau nu avea nicio bluză
târgul ăsta avea ceva
deosebit (!?) bărbaţii se uitau
la ea cu atenţie
era şi mai îndrăgostită
de târgul ăla
decât visase vreodată
că este posibil

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Băiatul cel mai mititel al lui Dumitru Onişor ieşise cu şase oi la mugurul proaspăt al primăverii. Era un copilaş palid şi mărunţel şi târa pe pământul ravăn nişte ciubote grele ale unui frate mai mare. Ridică spre mine ochi trişti, învăluiţi ca-ntr-o umbră cenuşie şi-şi scoase cu anevoie din cap pălărioara veche pleoştită ca o ciupercă. Îmi dădu bună-ziua c-un glas moale în care parcă suna o suferinţă timpurie; apoi, acoperindu-se, ridică deasupra oilor toiegelul alb, îndemnându-le spre crâng.

Mihail Sadoveanu în Un om necăjit
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Era odată un vrăjitor răutăcios, care a făcut o oglindă, dar nu era o oglindă ca toate oglinzile, fiindcă tot ce era mai frumos şi bun dacă se oglindea în ea aproape că nici nu se vedea, în schimb, tot ce era mai urât se vedea în oglindă foarte limpede şi chiar mai urât decât fusese. Cele mai frumoase privelişti în oglindă parcă erau spanac fiert şi cei mai buni oameni erau în oglindă urâcioşi sau şedeau cu capu-n jos. Feţele lor erau aşa de schimonosite că nu le puteai cunoaşte şi dacă, de pildă, cineva, care avea o alunică pe obraz, se uita în oglindă, alunica creştea şi îi acoperea tot obrazul ca o pată neagră.

Hans Christian Andersen în Crăiasa Zăpezii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Din când în când

un membru al echipajului îi striga
ceva căpitanului în limba lor
ciudată pentru pasagerul special
iar el
căpitanul în ţinuta lui albă
lua puşca şi trăgea
într-o vietate minusculă
pe care numai ochii lui
şi ai marinarului care strigase
o putuseră deosebi printre umbrele
verzi şi albastre ale pădurii:
vreun pui de crocodil care stătea
întins nepăsător la soare
pe un buştean căzut în apă
lângă mal
sau vreun cormoran care stătea
nemişcat în urmărirea prăzii
în frunziş
pe la ora două căldura era insuportabilă
căpitanul înceta să mai citească
din cărţoiul lui gros
plesnea o muscă ţe-ţe cu pliciul
îşi ungea cu ulei arma
câteodată se aşeza la o masă
acoperită cu ziare vechi
şi scotea mărgele dintr-o cutie de lemn plină
cu mărgele de lemn
apoi se apuca să meşterească mătănii ieftine
luau masa şi serveau câteva pahare de whisky
se retrăgeau în cabinele
insuportabile din cauza căldurii
şi zăceau în paturi
nu putea fi vorba despre somn
picau în letargie câteva ceasuri

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când am ieşit

din oraş şi deşertul s-a întins
de jur-împrejurul nostru
bătrânul a oftat mulţumit
era în lumea lui
vedea în sfârşit orizontul
într-o estetică austeră
ne-a spus poveşti timp
de două ore şi deşertul
ne strângea pe măsură
ce înaintam
când am ieşit din oraş
cercetam deşertul în căutare
djinnilor din mitologie
iar bătrânul povestea voios
despre caravane şi beduini
vrăjitori uscaţi de soare
leacuri amare
oaze pline cu fete tinere
şi iarbă grasă şi verde

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

"Pacifis" era o navă robustă, bine asamblată, pe departe cea mai mare şi puternică navă dintre toate cele existente pe suprafaţa albastră a Terrei, probabil unica navă ce putea rezista unei asemenea călătorii. Era confecţionată dintr-un aliaj foarte rezistent, bine ales, asamblată cu grijă şi cu oarecare nuanţă de gust şi frumuseţe. Culoarea ce predomina întreaga ei înfăţişare era albastrul, frumos îmbinat, pe alocuri cu străluciri bleu-ciel sau cu pete bleu-marin. Pe corpul ei metalic era înscris cu litere majuscule, argintii, ce sclipeau ameninţător, "Pacifis".

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi totuşi, în ciuda avertismentelor ei, iat-o dansând, alături de el. Acestea erau puţinele momente când ea era aproape de el, în braţele lui, când dansau împreună; el ar fi vrut ca aceste clipe să se prelungească la nesfârşit, dar nu era posibil. Lucian surâse; era ea, ca de obicei, tare îndărătnică, i se împotrivea cu tărie, cu fermitate; şi totuşi... O privi cu multă admiraţie, sorbind-o parcă din priviri: era la fel de frumoasă, ba chiar mai frumoasă decât în urmă cu cinci ani şi jumătate. Domnişoara psiholog... Consilierul misiunii... Înaltă, suplă, brunetă, ochii albaştri, tenul alb, chip angelic, de păpuşă; superbă... Încă era îndrăgostit de ea, la fel de mult, sau poate chiar mai mult, dar până în acel moment, în toţi aceşti ani, el se ţinuse de cuvântul dat atât ei, cât şi tatălui ei, deci îşi respectase promisiunea aceea pe care ar fi preferat să n-o fi făcut niciodată; era ca o barieră solidă între ei, o barieră greu de dărâmat, aproape de netrecut.

citat din romanul Proxima, Partea a-II-a: "Planeta Proxima" de Cornelia Georgescu (2009)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cartea de nisip

scrisă de poetul de nisip
care s-a îndrăgostit
de femeia
de nisip
era scrisă cu creionul
înţeleptului umbră
în fum
urmă de vis
pe nisipul uitat
sub tălpile ei

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Buni sunt castraveţii

muraţi cât trebuie şi săraţi
un pic mai puţin cât
să nu urce tensiunea
când nu eşti îndrăgostit
puţin prea mult
te refac cât ai zice t/ş
marinat
făcut de iubita ta de la
tinereţe până la bătrâneţe
e puţin mai puţin acru
decât dulce ca un sărut
puţin mai mult decât pătimaş

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lumea putea

să confirme că era un ozn
dar nimeni nu ştia de unde
apăruse în toată splendoarea lui
şi nu era om să nu recunoască
frumuseţea lui metalică în întregime
mulţi şi-au spus că trebuie
să fie făcut de neeuropenii
cei răi care se uită urât
la europeni cei buni
era atât de încăpător
încât intrau şase sau şapte
prichindeii de până-n clasa a şasea sau
a opta dacă erau mai mici
dar ei nu erau impresionaţi
de ozn aterizat în parcul
de joacă şi de mici nebunii copilăreşti
au urcat scările fără teamă
ştiau totul despre vehicul
păreau stăpânii lui
şi adulţii priveau hipnotizaţi
cum ozn pleca fulgerător
sau ateriza ca o nălucă din vis
apoi ne-am întrebat dacă nu era făcut
de copilaşii din oraşul
intrat în cartea recordurilor

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

De plictiseală...

E-un fel de lene ori de oboseală,
Un fel urât de-a nu mai fi frumos.
E un butoi plin ochi cu plictiseală,
În care stau lejer cu faţa-n jos.

E-un fel de am să plec şi să revin,
Un fel de nu ştiu ce şi nu ştiu unde.
Neverde, ne-ntristare, nesuspin,
Nedrepte, nepătrate, nerotunde.

E-un fel sfârşit aproape ne-nceput
În care mă tot aflu neuimită,
Neacră, neamară, ne-ndulcită...
În care m-am dorit dar nu m-am vrut.
Ca în final de iarnă, plictisită
Şi neavând ce face... m-am născut.

poezie de Sanda Nicucie
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De plictiseală...

E-un fel de lene ori de oboseală,
Un fel urât de-a nu mai fi frumos.
E un butoi plin ochi cu plictiseală,
În care stau lejer cu faţa-n jos.

E-un fel de am să plec şi să revin,
Un fel de nu ştiu ce şi nu ştiu unde.
Neverde, ne-ntristare, nesuspin,
Nedrepte, nepătrate, nerotunde.

E-un fel sfârşit aproape ne-nceput
În care mă tot aflu neuimită,
Neacră, neamară, ne-ndulcită...

În care m-am dorit dar nu m-am vrut.
Ca în final de iarnă, plictisită
Şi neavând ce face... m-am născut.

poezie de Sanda Nicucie
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De plictiseală...

E-un fel de lene ori de oboseală,
Un fel urât de-a nu mai fi frumos.
E un butoi plin ochi cu plictiseală,
În care stau lejer cu faţa-n jos.
E-un fel de am să plec şi să revin,
Un fel de nu ştiu ce şi nu ştiu unde.
Neverde, ne-ntristare, nesuspin,
Nedrepte, nepătrate, nerotunde.
E-un fel sfârşit aproape ne-nceput
În care mă tot aflu neuimită,
Neacră, neamară, ne-ndulcită...
În care m-am dorit dar nu m-am vrut.
Ca în final de iarnă, plictisită
Şi neavând ce face... m-am născut.

poezie de Sanda Nicucie
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Era fericit. Mai târziu şi-a dat seama că nu era chiar aşa de simplu. Fericirea, la fel ca viaţa, era fragilă ca bătaia inimii unei păsărele. trecătoare aidoma zambilelor sălbatice din pădure, însă atâta vreme cât a durat, fericirea lui era împlinirea unui vis.

citat din Kate Atkinson
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Povestea lui shag

era şi nu era deosebită
cum sunt toate istorioarele
copiilor abandonaţi de societate
în braţele rockului psihidelic
cu experienţa alterării mintale
sub influenţa drogurilor
a descoperit lsd şi chitara
mieuna în pilde dezvăluite de suflet
erau pastile de înţelepciune
o practică spirituală care-i corecta
conştiinţa de consumator de whisky
muzica lui era mintea lui
ancorată în călătorii extracorporale
bătrânul jo a crezut că shag
o să fie un guru veritabil
care avea puterea de a întoarce
mintea la suflet şi
şi
şi shag ştia să te ducă uşor
la anxietate sau calmul meditaţiei
o călătorie interioară în pace
îi spunea trandafirului că-l iubeşte
fagul că e frumuseţea lumii
credea că nu este chiar atât de păcătos
şi că viaţa lui nu moare

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Kramer: Apoi toată lumea ţipa, pentru că şoferul leşinase în toată agitaţia... nu mai conducea nimeni autobuzul! Aşa că, îl iau de guler, îl scot de pe scaun, trec la volan şi acum eu conduc autobuzul.
George: Eşti Batman.
Kramer: Da. Da, sunt Batman. Apoi banditul vine şi începe să mă sugrume! Deci îl ţin deoparte cu o mână şi cu cealaltă conduc autobuzul, înţelegi? Apoi am reuşit să deschid uşa, şi l-am trântit afară cu piciorul, ştii tu, la următoarea staţie.
Jerry: Te opreai la fiecare staţie?
Kramer: Păi, oamenii tot trăgeau de clopoţel!

replici din filmul serial Seinfeld
Adăugat de Alina-Olimpia Miron
Comentează! | Votează! | Copiază!

El era

un simplu poet consort
care era mort
după
sărutul ei scris alambicat
ca un dor care-l doare
ca o uşă care se deschide
a unei
inimi aşezate pe o coală
suspect de albă aşteptând versul

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!