Veşnicie

Statui rămase-n neuitare
cu ochii rezemaţi pe cer
citesc poeme milenare
aduse de un dor stingher.
Din ritmurile lor celeste,
cu rime faste pe contur,
adună magică poveste
în ochii din granitul dur.

Se rupe vraja nevăzută
din rima unui vers rănit,
un geniu urcă în volută
pe brâul magic din zenit.
Lumină sacră se adună
pe chipul său netulburat,
ajung statuile-mpreună
să ţină de pe socluri sfat.

Din amintirile umbrite
setează visuri de amor,
cu neuitate dulci ispite
dintr-un trecut amăgitor.
O lună plină se ridică
lângă pădurea de stejar,
statuile-n rotonda mică
din poezii îşi fac altar.

O muză sacră retrezită
de o metaforă în zbor
în cerc aduce o ursită
cu zâmbet cald-amăgitor.
Oare să fii chiar tu aceea
venită astăzi din trecut,
din toate fostele femeia
fără sfârşit, fără-nceput?

O, nicidecum, în astă eră –
eu sunt poetul altui veac...!
Îţi las un vers pe noptieră,
de vrei, cumva, să te împac.

poezie de Corneliu Neagu din revista Armonii Culturale ISSN 2247-1545)
Adăugat de ugalen
Comentează! | Votează! | Copiază!

Veşnicie

Statui rămase-n neuitare
cu ochii rezemaţi pe cer
citesc poeme milenare
înscrise pe nor stingher.
Din ritmurile lor celeste,
cu rime faste pe contur,
adună magică poveste
în ochii din granitul dur.

Se rupe vraja nevăzută
din rima unui vers rănit,
un geniu urcă în volută
pe brâul magic din zenit.
Lumină sacră se adună
pe chipul său netulburat,
ajung statuile-mpreună
să ţină de pe socluri sfat.

Cu amintirile umbrite
setează visuri de amor,
din neuitări ad-hoc găsite
într-un trecut răscolitor.
O lună plină se ridică
lângă pădurea de stejar,
statuile-n rotonda mică
din poezii îşi fac altar.

O muză sacră retrezită
de o metaforă în zbor
în cerc aduce o ursită
cu zâmbet cald-amăgitor.
Oare să fi chiar tu aceea
venită astăzi din trecut,
din toate fostele femeia
fără sfârşit, fără-nceput?

O, nicidecum, în astă eră –
eu sunt poetul altui veac! –
însă de vrei să te împac,
îţi las un vers pe noptieră.

poezie de Corneliu Neagu din volumul de versuri Poeme peste timp
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Veşnicie

Statui rămase-n neuitare
cu ochii rezemaţi pe cer
citesc poeme milenare
aduse de un dor stingher.
Din ritmurile lor celeste,
cu rime faste pe contur,
adună magică poveste
în ochii din granitul dur.

Se rupe vraja nevăzută
din rima unui vers rănit,
un geniu urcă în volută
pe brâul magic din zenit.
Lumină sacră se adună
pe chipul său netulburat,
ajung statuile-mpreună
să ţină de pe socluri sfat.

Din amintirile umbrite
setează visuri de amor,
cu neuitate dulci ispite
dintr-un trecut amăgitor.
O lună plină se ridică
lângă pădurea de stejar,
statuile-n rotonda mică
din poezii îşi fac altar.

poezie de Corneliu Neagu din revista Logos & Agape, ediţia din 13.04.2020. ISSN 2601-1719, ISSN-L 2601-1719) (13 aprilie 2020)
Adăugat de ugalen
Comentează! | Votează! | Copiază!

Gânduri peste timp

Tăcerile care ajung spre seară
pe-o umbră de uitare-ntârziată
mă ţin lângă fereastra încărcată
cu gândurile-ntoarse de afară.

Revin acum mai obosite-n casă
să-mi tulbure tăcerea regăsită
cu bocete ascunse de-o ursită
în lungile regrete ce m-apasă.

Ieşite-acum din muta neuitare,
lăsată pe o margine de dună,
pe muchia ferestrei se adună
când soarele se duce la culcare.

Din buza nopţii vântul le ridică,
cu tolbele-ncărcate de păcate,
să le aducă din trecut pe toate
când flacăra în sobă se despică.

Poveştile-ascultate mă-nfioară
cu armonii aduse peste vreme
din versurile scrise în poeme
cu notele găsite-ntr-o ghitară.

Adorm târziu tăciunii în cenuşă
se rupe-n sobă flacăra tăiată
când glasul tău se-aude deodată
în vântul care intră pe sub uşă.

poezie de Corneliu Neagu din Drum spre eternitate
Adăugat de ugalen
Comentează! | Votează! | Copiază!

Umbre vis[toare

Se lasă înserarea, iar ziua obosită
dispare printre arbori şi urcă înspre cer,
curg razele de lună, cernute ca prin sită,
din tolba nevăzută a unui lăncier.
Statuile-adormite pe soclurile grele
par umbre visătoare ajunse din trecut,
iar frunzele uscate, căzute peste ele,
însemnele uitării din veacul dispărut.

O buhă retrezită, în liniştea astrală,
planează în derivă sub tufa de măceş,
în urma ei pădurea, măreaţă catedrală,
ascunde în adâncuri o ceată de răzeşi.
Îndată mă cuprinde o teamă neştiută,
venită fără veste cu spaime din văzduh,
cu aripa întinsă, sub umbra desfăcută,
pe căile-ncurcate s-a rătăcit un duh.

Deodată, speriată, tu vii tot mai aproape,
eu te cuprind în braţe şi te sărut adânc!...
Cu buza tremurândă, întinsă peste pleoape,
simt lacrima sărată din ochii care-ţi plâng.

poezie de Corneliu Neagu din Drum spre eternitate (2019)
Adăugat de ugalen
Comentează! | Votează! | Copiază!

O frunză de anul trecut

Ajunge-n fereastră, pe aripi de vânt,
o frunză pierdută de anul trecut,
aduce pe dungă un gând renăscut
din taine rescrise în sfânt jurământ.
Ascult jurământul privind în decor
la toamna venită deodată la geam
cu dorul pe care cândva îl puneam
în rime aduse din margini de tor.

Cuvinte nespuse se-adună domol
în note cernute din vechi povestiri
uitate-n adâncuri de false iubiri
sub umbra opacă a unui bemol.
Bemolul plecase din şaua lui mi
zgornit de un fa ridicat pe diez
de-o fugă lăsată pe do fără miez
în gama cântată-ntre noapte şi zi.

Aud basfligornul cu glas răguşit
trecând peste visul uşor destrămat
cu note aduse din vechiul păcat
comis într-o oază în prag de-asfinţit.
Păcatul ajuns pe o frunză dansând
adună-ntâmplări neuitate în zbor,
le cerne pe dorul venit în decor
cu mii de regrete aduse pe rând.

poezie de Corneliu Neagu din revista Armonii Culturale, ISSN: 2247-1545. Adjud, Vrancea, RO/ Ediţia: 12 decembrie 2019 (12 decembrie 2019)
Adăugat de ugalen
Comentează! | Votează! | Copiază!

O frunză de anul trecut

Ajunge-n fereastră, pe aripi de vânt,
o frunză pierdută de anul trecut,
aduce pe dungă un gând renăscut
din taine rescrise în sfânt jurământ.
Ascult jurământul privind în decor
la toamna venită deodată la geam
cu visul pe care cândva îl puneam
în rime aduse din margini de dor.

Cuvinte nespuse se-adună domol
în note cernute din vechi povestiri
uitare-n adâncul mai multor iubiri
sub umbra celestă a unui bemol.
Bemolul venise pe coama lui mi
zgornit de un fa ridicat pe diez
de-o fugă lăsată cu do fără miez
în gama rescrisă-ntre noapte şi zi.

Aud basfligornul cu glas răguşit
trecând peste visul recent destrămat
pe note plecate din vechiul păcat
comis împreună în prag de-asfinţit.
Păcatul ajuns pe o frunză dansând
adună-ntâmplări neuitate în zbor,
le cerne pe gândul ajuns în decor
cu zeci de regrete venite pe rând.

poezie de Corneliu Neagu din volumul de versuri Poeme peste timp
Adăugat de Corneliu Neagu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Însemnele uitării

Se lasă înserarea, iar ziua obosită
dispare printre arbori şi urcă înspre cer,
curg razele de lună, cernute ca prin sită,
din tolba nevăzută a unui lăncier.

Statuile-adormite pe soclurile grele
par umbre visătoare ajunse din trecut,
iar frunzele uscate, căzute peste ele,
însemnele uitării din veacul dispărut.

Deodată mă cuprinde o teamă neştiută,
venită fără veste, cu spaime din văzduh,
cu aripa întinsă, sub umbra desfăcută,
pe căile-ncurcate s-a rătăcit un duh.

Învăluită-n ceaţă, tu vii tot mai aproape,
eu te cuprind în braţe şi te sărut adânc –
cu buza tremurândă, întinsă peste pleoape,
simt lacrima sărată din ochii care-ţi plâng.

poezie de Corneliu Neagu din Creaţie lirică nouă
Adăugat de Corneliu Neagu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Din altă eră

Revin în mintea mea, disimulate,
poveşti pe care le credeam uitate
sub scoarţe prăfuite de albume
păstrate în cotloane fără nume,
la ultimul etaj, urcând pe scară,
într-o mansarda rece si murdară
unde ajung mai mult pe dibuite
cu mintea încărcată de ispite.

Mă-aşez pe canapeaua dezfundată
şi amintirile mă năpădesc deodată!...
Văd chipurile voastre neuitate
pe pânza timpului trecut pictate
în vagi culori de visuri adormite
prin neuitări care se-ntorc rănite.
Aş vrea ca pânza timpului, pictată,
să se destrame-n faţa mea îndată,
căci muzica ce vine dinspre scară,
dintr-o tavernă veche şi murdară,
îmi rupe gându-n cugetări nătânge
pe corzile viorii care plânge
cu note stranii dintr-o falsă gamă
ce-anunţă parcă-o iminentă dramă,
cu-amante părăsite-n prag de seară
şi alungate-n frigul de afară.

Aş încerca să le împac pe toate,
dar plânsul lor în mine se destramă,
şi mă cuprinde dintr-odată-o teamă
că-am să le văd la uşă adunate.
Mă-ndrept tăcut spre mica etajeră,
deschid albumele cu scoarţe grele,
din pagini vechi, amantele rebele,
străine mă privesc..., din altă eră!

poezie de Corneliu Neagu (22 martie 2020)
Adăugat de ugalen
Comentează! | Votează! | Copiază!

Umbrele iernii

Se scurge gândul printre amintiri,
desprinse de pe brâuri de tăcere,
rămase-n taina nemurită-a unui dor
pierdut în vraja sfintelor mistere.

Se rupe vraja dorului pierdut,
misterele deodată se destramă,
din umbra lor tăcerile vorbesc
de neuitări ce încă ne mai cheamă.

Şi dintr-odată parcă te zăresc,
dar chipul tău, învăluit în ceaţă,
dispare-ncet în umbrele ce cresc
din lunga iarnă care mă îngheaţă.

poezie de Corneliu Neagu din Timp şi destin, Ed. MATRIXROM, Bucureşti, 2018
Adăugat de ugalen
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe brâul neuitării

Stă clipa agăţată între gânduri
cu amintiri din vraja renăscută
în apele ieşite de sub prunduri
pe cântecul vrăjit dintr-o lăută.
Şi în infimul clipei trecătoare
minunile din apa revărsată
ajung în pragul vechilor hotare
cu neuitarea-n visuri adunată.

Pe brâul neuitării regăsite
stau dorurile toate încurcate
cu tolbele umplute de ispite
din gândurile pline cu păcate.
Le-am adunat în oazele rebele
din visurile prinse câte două
pe marginile unui roi de stele
văzute-n picăturile de rouă.

Sau poate-n picături de elixir
care cădeau la nesfârşit în oază
să ne adoarmă conştiiţa trează
când ne iubeam pe margini de delir.

poezie de Corneliu Neagu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Anotimpuri

Se simte primăvara, din zările senine
speranţele-nvierii revin acum din nou,
la marginea pădurii zăpezile-alcaline
s-au îmbrăcat aseară cu ultimul halou.
În liniştea astrală, suind către lumină
din huma dezgheţată, un ghiocel rebel
îşi saltă din zăpadă firava sa tulpină
urcându-şi către soare suavul clopoţel.

Ne cheamă primăvara cu adierea sfântă
a vântului sihastru ajuns pe căi de dor,
dar iarna-ntârziată stă încă neînfrântă,
privind cutezătoare din geana unui nor.
Va sta pe metereze chiar şi în plină vară,
ascunsă între gheţuri, pe maluri de fiord,
când vânturi ancestrale, în fiecare seară,
vor recita poeme, venind din polul nord.

Va fi o simfonie de împăcări depline
în gamele majore, ajunse peste timp,
din partituri rescrise, în nopţile senine,
pe brâuri de legendă în orice anotimp.
Vom retrăi mirajul minunilor celeste
aduse-n prag de vară de Unicul Cuvânt
în dăinuirea sacră, din magica poveste,
a altor anotimpuri venite pe pământ.

poezie de Corneliu Neagu din revista Confluenţe Literare, ediţia din 22.02.2021
Adăugat de ugalen
Comentează! | Votează! | Copiază!

Anotimpuri

Se simte primăvara, din zările senine
speranţele-nvierii revin acum din nou,
la marginea pădurii zăpezile-alcaline
s-au îmbrăcat aseară cu ultimul halou.
În liniştea astrală, suind către lumină
din huma dezgheţată, un ghiocel rebel
îşi saltă din zăpadă firava sa tulpină
urcându-şi către soare suavul clopoţel.

Ne cheamă primăvara cu adierea sfântă
a vântului sihastru ajuns pe căi de dor,
dar iarna-ntârziată stă încă neînfrântă,
privind cutezătoare din geana unui nor.
Va sta pe metereze chiar şi în plină vară,
ascunsă între gheţuri, pe maluri de fiord,
când vânturi ancestrale, în fiecare seară,
vor recita poeme, venind din polul nord.

Va fi o simfonie de împăcări depline
în gamele majore, ajunse peste timp,
din partituri rescrise, în nopţile senine,
pe brâuri de legendă în orice anotimp.
Vom retrăi mirajul minunilor celeste
aduse-n prag de vară de Unicul Cuvânt
în dăinuirea sacră, din magica poveste,
a altor anotimpuri venite pe pământ.

poezie de Corneliu Neagu din Ecouri Existenţiale
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Gară fantastică

La marginea uitării începe să apară
o umbră nevăzută venită din trecut
cu dorurile toate lăsate într-o gară
în seara fără miză de care m-am temut.
Te aşteptam acolo pe-o bancă părăsită
adusă într-o noapte, pe un peron rebel,
cu trenul neuitării, de-o vajnică ursită
ce-şi căuta în gară iubitul infidel.

Imi amintesc ursita, ea semăna cu tine,
deşi părea mai tristă, privită din profil,
când cobora grăbită în gara fără şine
având pe chipul tandru un zâmbet inutil.
Ducea în spate banca croită din iluzii
în nopţile cu lună, pe malul unui râu,
de tristele himere născute din confuzii
ajunse-n apa rece adâncă pân-la brâu.

Erai şi tu acolo cu hainele-aruncate
pe-o piatră răsturnată, căzută de pe mal,
te ridicai din apă mai plină de păcate,
sedusă de un faun sub unda unui val.
Plângeai, ieşind din apă, rănită de păcatul
rămas înfipt în trupul pe care l-am iubit,
iar eu, pe malul apei, eram precum soldatul,
pe crucea suferinţei în taină răstignit.

poezie de Corneliu Neagu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Gară fantastică

La marginea uitării începe să apară
o umbră nevăzută venită din trecut
cu dorurile toate lăsate într-o gară
în seara fără miză de care m-am temut.
Te aşteptam acolo pe-o bancă părăsită
adusă într-o noapte, pe un peron rebel,
cu trenul neuitării, de-o vajnică ursită
ce-şi căuta în gară iubitul infidel.

Imi amintesc ursita, ea semăna cu tine,
deşi părea mai tristă, privită din profil,
când cobora grăbită în gara fără şine
având pe chipul tandru un zâmbet inutil.
Ducea în spate banca croită din iluzii
în nopţile cu lună, pe malul unui râu,
de tristele himere născute din confuzii
ajunse-n apa rece adâncă pân-la brâu.

Erai şi tu acolo cu hainele-aruncate
pe-o piatră răsturnată, căzută de pe mal,
te ridicai din apă mai plină de păcate,
sedusă de un faun sub unda unui val.
Plângeai, ieşind din apă, rănită de păcatul
rămas înfipt în trupul pe care l-am iubit,
iar eu, pe malul apei, eram precum soldatul,
pe crucea suferinţei în taină răstignit.

poezie de Corneliu Neagu din Drum spre eternitate (2019)
Adăugat de ugalen
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sfârşit de iarnă

Sfârşitul iernii, cu zăpezi rebele,
rămase lângă codrul desfrunzit,
s-a răzvrătit în gândurile mele
cu vechi probleme despre infinit,
se-ntorc acum, cu ecuaţii grele,
dintr-un trecut rămas nedesluşit.

Să le accept pe toate, împreună,
ar mai putea să-mi fie de folos? –
le simt cum răzvrătite se adună
şi-n suflet se aşază tot pe dos,
când zorile, la margine de lună,
se rup din geana unui nor pufos.

Las gândurile toate risipite,
chiar dincolo de minus infinit,
prin galaxii în cosmos adormite
la margine de timp încremenit,
de-a lungul nevăzutelor ispite
de care mă despart reconvertit.

Rămâi nedumerită-n urma mea
cu vechi închipuiri ce te reţin
pe marginile unui fals destin
uitat în colţul unui ciob de stea.

poezie de Corneliu Neagu din Tăcerea din adâncuri (2018)
Adăugat de ugalen
Comentează! | Votează! | Copiază!

De vrei să fii poet...

În pragul neuitării spre seară se adună
pe o retină falsă cu umbre din trecut,
iubitele rebele în straie de minciună
să-mi pună vrăji amare în apa de băut.

Eu le aştept pe toate, la ora cuvenită,
să le aduc aminte de frustele trădări
lasate dimineaţa în inima-mi rănită
când una după alta mă părăseau în zori.

Doar una dintre ele voia să mai râmână,
otravă să îmi toarne în visul hibernal,
cu un pocal de aur descoperit pe lună
de cel numit Oreste, călare pe un cal.

De ar veni şi astăzi, cu vrăja-i selenară
repusă în pocale cu vinuri din zenit,
aş aştepta cuminte pe banca de afară
cu dorurile toate venind din infinit.

E vremea să ajungă, îmi zic fără răbdare,
cu gândurile-ntinse pe umbre de regret,
dar mă ridic îndată, văzând că nu apare –
ce încurcată-i viaţa de vrei să fii poet!

poezie de Corneliu Neagu din revista Logos & Agape, 16.02.2021, ISSN 2601-1719, ISSN-L 2601-1719
Adăugat de ugalen
Comentează! | Votează! | Copiază!

Destin căzut

O, Doamne, ce grea încercare,
destinul îmi cade pe drum,
doar visul rămâne-n picioare,
ieşind dintre trâmbe de fum.

Devine statuie spartană
hrănită de nouri flămânzi
cu fluvii de dor dintr-o cană
şi lacrimi din ochii rotunzi.

Deasupra sub ceruri ovale
stă timpul la pândă rănit,
dar tot mai aduce pocale
cu vinuri fierbinţi din zenit.

Arome din karma tăcerii
mă cheamă-napoi, în trecut,
cobor de pe crucea-nvierii
să-mi caut destinul căzut.

poezie de Corneliu Neagu din revista Logos & Agape (2021)
Adăugat de ugalen
Comentează! | Votează! | Copiază!

Destin căzut

O, Doamne, ce grea încercare,
destinul îmi cade pe drum,
doar visul rămâne-n picioare,
ieşind dintre trâmbe de fum.

Devine statuie spartană
hrănită de nouri flămânzi
cu fluvii de dor dintr-o cană
şi lacrimi din ochii rotunzi.

Deasupra sub ceruri ovale
stă timpul la pândă rănit,
dar tot mai aduce pocale
cu vinuri fierbinţi din zenit.

Arome din karma tăcerii
mă cheamă-napoi, în trecut,
cobor de pe crucea-nvierii
să-mi caut destinul căzut.

poezie de Corneliu Neagu din Ecouri Existenţiale
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trec anii mei...

Trec anii mei ca păsări călătoare
spre un tărâm de vis nedesluşit
lăsând în urmă clipa care moare
pe-o margine de dor fără sfârşit.
Şi-atâtea vechi speranţe, revenite,
se-adună-n poarta visului ratat
cu tolbele-ncărcate de ispite
într-un trecut cu nume de păcat.

Nu am crezut că timpul le adună
să le aştearnă-n cuget mai târziu,
din poarta neuitării să îmi spună
că m-ai iubit prea mult, fără să ştiu.
Voiam să fie simplă aventură
pe-o margine de timp fără hotar,
iar noi doar visători care îşi jură
credinţă falsă pe un vechi altar.

Privirea ta, rămasă peste vreme
pe umbra unui gând întârziat,
revine din trecut să mă recheme
pe-acel tărâm cu urme de păcat.
S-ajung acolo? - falsă frenezie,
în pragul neuitărilor ce mor...!
Îţi voi păstra doar amintirea vie
în insomnii cernute peste dor!...

poezie de Corneliu Neagu din Drum spre eternitate
Adăugat de Corneliu Neagu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Destin căzut

O, Doamne, ce grea încercare,
destinul îmi cade pe drum,
doar visul rămâne-n picioare,
ieşind dintre trâmbe de fum.

Devine statuie spartană
hrănită de nouri flămânzi
cu fluvii de dor dintr-o cană
şi lacrimi din ochii rotunzi.

Deasupra sub ceruri ovale
stă timpul la pândă rănit,
dar tot mai aduce pocale
cu vinuri fierbinţi din zenit.

Arome din karma tăcerii
mă duc înapoi, spre trecut,
cobor de pe crucea-nvierii
să-mi caut destinul căzut.

poezie de Corneliu Neagu din Ecouri Existenţiale
Adăugat de Corneliu Neagu
Comentează! | Votează! | Copiază!