Pentru rodul pământului

hrăniţi orfanii şi păsările cerului
deopotrivă pe toţi cei care
poartă povara a aceea ce aţi fost
să nu vă fie frică
nu doare
pământul nu doare
ci doar din când în când
vi se va face frig
din ce în ce mai frig
tot mai frig
tot mai frig...

poezie de Teodor Dume
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mi-e frig de frigul

Mi-e frig de frigul celui ce-o sa plece
şi nu va mai veni-napoi, în veci,
şi haina din cuier devine rece
şi mânecile la camaşi mi-s reci.

Mi-e frig de frigul omului pe care,
Îndata ce în glorie s-a frânt,
Familia l-a dus la-nmormântare
şi l-a lasat acolo, în pamânt.

Mi-e frig de frigul lui, acum, că ploua
si-n cimitir e apa cu prisos,
În timp ce viata ne e data noua,
El zace în sicriu acolo, jos.

Mi-e frig de frigul nopţilor de iarna,
Când respirând prin viscole, postum,
Nameţii vor începe sa se-aştearna
si el, sarmanul, se preface-n scrum.

Mi-e frig de frigul ţurţurilor care
Vor atârna plângând de crucea sa,
Când lacrimile noastre funerare,
În cinic scăzământ, se vor usca.

Mi-e frig de frigul cerului pe unde
Îşi joaca rolul ultim şi-i e greu,
Ca îl priveste însuşi Dumnezeu,
şi dintr-odata, prin schimbari
profunde,
Mi-e frig de frigul lui.
Mi-e frig de frigul meu.

poezie celebră de Adrian Păunescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mă învelesc de frig...

Mă învelesc de frig într-o speranţă
cum se-nveleşte soba nou zidită
în relieful de faianţă
cu focul pururi logodită.

Nu pune mâna peste mine dacă-i vară
căci n-ai să înţelegi nimic
stimată doamnă-domnişoară
din frig.

Ci vino când nu merge nimeni,
când nu avem picioare, vino
dar mai ales când voi fi orb,
lumino.

poezie celebră de Nichita Stănescu din În dulcele stil clasic (1970)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Se face frig

Se face frig ascuns în gânduri,
nervii îşi ies din fire, resping totul,
trupul se simte greu, abia se poartă pe picioare.

Drumurile-s legate de ape şi uneori rupte,
se lasă cu dureri la încheieturi şi vise
ce sporesc depărtarea şi curajul nebun,
se deschid ferestre.

Cerul se arcuieşte cursiv peste orizonturi,
pământul înfloreşte-n somnul dimineţii,
şi visează rodul.

Raze de lumină cu arome de mentă sălbatică
îmbracă aerul în armonii înalte şi crude.

Tot ce poate să fie are armuri subţiri,
faguri de plăcere-s dornici de umplere
numai cu iubirea celuilalt nufăr.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Frig în tainiţele nopţii

Frig în tainiţele nopţii

Frig în tainiţele nopţii,
Rece curge igrasia,
Lumânările şi morţii
Ne-au umbrit copilăria.

Scârţâie din balamale
Uşile deschise-n tindă,
Mugete de animale
Amintirea ne colindă.

Retrăim din nou coşmarul
Cel mai rău din tinereţe
Şi ne înghiţim amarul
Când îmbătrânim la feţe.

De prea multă umilinţă,
Blestemăm în Sfânta Vineri.
S-a stins ultima dorinţă:
Nu putem fi iarăşi tineri.

Apelăm la calomnie,
Ne vorbeşte-ntruna gura,
Avem nervi şi insomnie
Şi ne-mbolnăvim făptura.

Frig şi nu ne-ajută vracii,
Rece curge igrasia,
Ne-mprietenim cu dracii;
A-nviat în van... Mesia?

poezie de Ionuţ Caragea din Eu la pătrat (17 aprilie 2017)
Adăugat de Ionuţ Caragea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Apriliadele 1

frig
teribil de frig de parcă
sângele-i din mii de statuete
minuscule

când eram
lângă tine căutam cuvinte
frumoase, neasemuite, un fel
de maxim al expresiei –
nu era nevoie
iubirea nu se explică
simple, cele mai simple, aparent
banale fraze
nasc una câte una acum
în frigul acesta când Dorul
te amplifică
mă amplifică, apoi
ne anulează, ai zice
că suntem două cornete
de îngheţată intacte, neatinse – iată
soarele crescând pe tâmpla
dimineţii –
nu-mi va mai fi
frig
nu vom mai fi…

se urnesc statuetele
fluid
crescând

poezie de Valeriu Barbu
Adăugat de Mariana Fulger
Comentează! | Votează! | Copiază!

Copiii se reîntorc la sânul familiei doar atunci când le este "frig".

aforism de Teodor Dume din Potcoave pe suflet
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Descântec de friguri

Ieşi frig
Când te strig:
Din mâini, din picioare,
De unde pe X îl doare;
Din genunchi,
Din rărunchi,
Din călcâi, din cot,
De peste tot.
De sub frunte,
Fugi la munte.
Din coastă,
Fugi pe coastă,
Din mijloc-
Du-te-n foc.
Ieşi, du-te, să nu te mai întorci,
Să ajungi albie de porci.
X să rămână sănătos,
Ca Domnul Hristos.

folclor românesc, din satul Pinu, comuna Brăeşti, judeţul Buzău
Adăugat de Girel Barbu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Flori de frig

flori de frig acum plutesc
şi în aer şi-n priviri
să nu stai să nu te miri
cum în ochi îţi strălucesc

toţi copacii azi sunt goi
chiar şi pomii din grădină
deşi bine-n rădăcină
stau cu toţii pe la noi

s-a-mbrăcat în frig azi totul
şi umblarea şi privirea
de mai dăinue-amintirea
şi ne mângâie cu botul

prin oraş se ţes doar paşi
umblete mereu în fugă
şi cu mersu până-n dungă
alături să nu te laşi

căci e aproape sărbătoarea
naşterii azi Lui Hristos
Prinţul Sfânt cel mai frumos
ce ne oferă azi salvarea

poezie de Ioan Daniel Bălan (4 decembrie 2018, Mănăştur)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ninotchka: Aşa se trăieşte în lumea lor. Aici, ne îmbrăcăm doar ca să ne acoperim şi să nu ne fie frig.
Anna: Şi acolo cum e?
Ninotchka: Uneori nu sunt acoperiţi, dar nu îngheaţă de frig.

replici din filmul artistic Ninotchka, după Melchior Lengyel (6 octombrie 1939)
Adăugat de Georgiana Mîndru, MTTLC
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am mai uitat...

Am mai uitat din când în când să trec
Prin universul ce te înconjoară,
Am tot uitat şi astăzi iarăşi plec
Şi-i frig şi ninge în a noastră vară.

Am mai uitat să-mi fii în amintire
Şi încercând din când în când să vin
M-atinge clandestin a ta iubire
Şi-n fiecare zi mai mor puţin.

Tot rătăcind prin dorul ce ne leagă
Doar am crezut că am şi bucurii,
Şi-am mai uitat să-ţi spun că îmi eşti dragă
Şi nopţile ţi-au devenit pustii.

Am mai uitat să-ţi dăruiesc o floare
În lacrimi ţi-am lăsat nuanţe gri,
Şi-n inimă rămâne-un dor ce doare
Uitând să uit de tine-n orice zi.

Am mai uitat şi poate-am fost departe
Gândind că în uitare îmi revin,
Cu inima rămasă jumătate
Am şi uitat... să mai trăiesc puţin...

poezie de Daniel Leonard Moraru din Din suflet
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Atât de frig...

Atât de frig e azi în cimitir,
N-au dat căldură nici măcar un fir.
Iar Soarele, ce-a mai rămas din el,
E ca o bilă rece de oţel.

Copacii tremură şi se închină
La zeii lor din coajă şi răşină
Iar florile, culcate pe-oseminte,
Mai moarte-s decât morţii din morminte.

Tăcut pe-alei o umbră se prelinge
Iar candela din mâna ei se stinge.
U-huu, se-aude-o cucuvea bătrână,
Pe brazii cimitirului stăpână.

Un bocet slab de jale-i dă răspuns,
Pe undeva pe după cruci ascuns.
De sus, cu chip de om, o Lună rea
Rânjeşte la bătrâna cucuvea.

Se face şi mai frig în cimitir,
Dar nu mă mir, de ce să mă mai mir
Când florile culcate pe-oseminte
Mai moarte-s decât morţii din morminte?!

poezie de Mihail Mataringa (25 ianuarie 2009)
Adăugat de Mihail Mataringa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doare

E atata toamna in pom
S-atata durere in om,
Cafeaua mea adormita
Doare in toamna trezita

E atata iubire tarzie
S-atata rugina in vie,
Toamna pe sens interzis
Doare in tot ce ti-am zis!

E atata frunza pe drum
S-atata tristete acum,
Iubito cu ochii de frig
Ma doare, cum sa iti zic?

poezie de Amelia Florentina Glava
Adăugat de AMelia
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Te-aştept copilul meu, e iarnă iar în sat
Îmi este frig în suflet de-atâta aşteptat,
Întoarce-te acasă, se-apropie Crăciunul
Din câţi aţi fost odată, n-a mai rămas niciunul.

Te-aştept copilul meu, de-atâţia ani te-ai dus
Şi câte-am pătimit, mă ştie Cel de Sus
Icoanele din casă îmi ştiu durerea mea
Şi geamul ce-l pândesc, venind a te vedea.

Te-aştept copilul meu, nimic nu-ţi reproşez
În rugă şi în gând te port şi te veghez,
Dar sufletul mă doare căci nu eşti lângă mine
Întoarce-te de poţi, cât Domnul mă mai ţine.

Te-aştept copilul meu, mi-e tare dor de tine
Se-apropie Crăciunul e frig şi nu mi-e bine,
Vino să-mi încălzeşti inima-ndurerată
Acuma cât mai poţi, mă mai colindă-o-dată.

Te-aştept copilul meu, căci pasul mi-e greoi
Aripile-mi sunt frânte, zboară tot înapoi,
Doar gândul meu la tine în viaţă mă mai ţine
Te-aştept copilul meu, uite Crăciunul vine!

poezie de Lucica Forfotă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Presa despre frig şi foame

Exagerează, constatăm,
Şi de la adevăr se-abate:
De foame, ce e drept, răbdăm,
Dar frig avem pe săturate!

epigramă de George Petrone din Pledoarie pentru epigramă (aprilie 2007)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Gretchen a început să se roage şi era aşa de frig că putea să-şi vadă răsuflarea; şi aburii răsuflării s-au făcut tot mai groşi şi mai groşi şi s-au prefăcut în îngeraşi care cum atingeau pământul se făceau tot mai mari şi fiecare avea coif, suliţă şi pavăză. Numărul lor sporea mereu şi, când Gretchen şi-a isprăvit de spus rugăciunea, o oştire întreagă era împrejurul ei. Îngeraşii în zale împungeau cu suliţa fulgii de zăpadă şi fulgii se fărâmau bucăţi şi Gretchen putea să meargă liniştită mai departe. Îngerii îi mângâiau mâinile şi picioarele şi acuma nu-i mai era aşa de frig şi a putut să ajungă la palatul Crăiesei Zăpezii.

Hans Christian Andersen în Crăiasa Zăpezii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi totuşi un motiv

pe stradă la muncă sau acasă sub duş
peste tot acolo unde mizeria se
ascunde în golurile din viaţă
mă urmăreşte o amorţeală
e ca un fel de frig continuu
pişcă nu doare
şi nici nu-mi pasă

în fiecare zi
înăuntrul meu se ghemuieşte
o şansă

îmi împachetez senzaţia şi
plec departe de locul
în care oamenii se bifurcă...

oriunde

pentru că nu ştiu cum altfel
să-mi schimb înfăţişarea
mereu aceeaşi

poezie de Teodor Dume
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pământ sterp

Plouă mărunt, mărunt de tot,
Asemeni omului cu suflet mort,
A cărui viaţă-nseamnă disconfort,
Mai rămânându-i doar... să fie idiot.

Să se comporte precum cei ce mor...
În fiecare zi, de "frig", sau de prostie.
Şi pentru ce folos atâta agonie,
Când faci degeaba parte din decor?

Când tot ce ai de oferit este doar ură,
Unde mai este sensul de a exista,
Ce mai rămâne demn la viaţa ta?
Nu mai eşti nici măcar de umplutură...

Pe cât de trist, pe-atât de rău îmi pare
De voi, toţi ăştia, ce trăiţi în beznă...
Umăr la umăr, nu ajungeţi nici la gleznă
Celor ce nu vă seamănă-n purtare.

Dar cine să vă facă să-nţelegeţi
Că stă pământul sterp sub voi?
Că doar, în suflete, puteţi aduce ploi,
Iar soare, când vă vreţi, sunteţi cu dinţi.

poezie de Andrei Ş.L. Evelin din Începuturi (24 septembrie 2019)
Adăugat de Andrei Ş.L. Evelin
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nimeni nu ştie

Nimeni nu ştie câtă foame, frig şi frică
am tras:

când mi-era foame,
îmi lingeam aluniţa degetului arătător,
şi din el creşteau pâini cu chipul mamei;

frig când mi-era,
mă înveleam cu ştreangul tatălui;

de frică, fugeam cu un fluture-n sân şi-i spuneam
fâl-fâl, fâl-fâl,
fâl, fluture liber şi prost!

Nimeni nu ştie că am fost primul care, peste noapte,
am făcut cărare în zăpadă,
din zăpadă am făcut ploaie, din ploaie, pasăre,
din pasăre, am plâns,
am plâns cimitir de ceaţă;

din ceaţă, am clădit un paznic de cimitir
care tot uita morţii şi nu hrănea câinii rătăciţi pe la gropi.

Nimeni nu ştie că urăsc oamenii,
că-i urăsc ca faţa în oglindă -
doar oamenii pe care îi iubeşti te fac să suferi,
întocmai ca umbra lamei unui cuţit;

nimeni nu ştie că atunci când se pleacă,
eu rămân, mă întreb şi răspund,

apoi, suflu cerul de pe călcăi şi spun:
la bună recunoaştere, străinilor!

poezie de Adrian A. Agheorghesei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Drumul

e o lume strâmtă
în marea asta întrebare
când caut vise prin gunoaie
şi lacrimi curg pe ţărm şiroaie
mai plâng, mă mai gândesc la fiecare
curg clipe grele de însingurare
ce crudă'i bezna din visare
în ochi se mai scufundă azi trăirea
mai vine un val în adâncimi finale
mă urc spre cer şi mă preschimb în zare
cuvântul trece, curge şi mă doare
în noaptea neagră a minţii mele
mă lepăd de păcate
şi caut drumul către stele
în nemurirea dată de primul meu toiag
cu cel ce am bătut odată în poartă
şi am plecat ducând cu mine zarea
tu mori de frig, eu caut era glaciară
şi mai vorbeam
de multe ori în van, în fiecare an
mi-e frig şi mor
se întuneca gândirea
şi ce frumos
printre milenii dus-întors
să caut, să-mi găsesc menirea

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Se lasă ceaţa

şi e frig. un frig ce ne-a intrat în suflete şi ne-a-împietrit
încât privim cu ochi dement în faţă moartea
în spitale se moare. dacă nu de boală sau malpraxis,
atunci se moare de plictiseală. fără motiv.
iar maternităţile se dau cu auriu pe la ochi ca să plângă
în oraşe se moare: de frig, de frică, de ciudă, de ură
la sat nu se mai moare, satele oricum sunt moarte fără lumânare
pădurile mor şi ele. fără nici o vină. şi fără lamentaţii
doar îşi tăie rădăcinile şi cad. să nu mai vadă fiara
ciudat. chiar şi în închisoare se mai moare
dar despăgubirile se plătesc
e legea talionului şi a dreptei justiţii
ţara de care vă spun s-a retras din viaţa asta
o ţară uitată de istorii şi de bucurii
o ţară experiment trist şi inutil
la scară umană

poezie de Costel Macovei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!