Plângerea clopoţelului

Micuţul clopoţelul s-a adresat
Odată orgii cu tristeţe,
"Tuburile tale, izvor bogat de tonuri,
Îmi trezesc în suflet invidii plângăreţe;

Tu ai nenumărate feluri de-a spune
Tot ce inima ta simte şi află atâta de uşor;
Şi ceea ce tu afli, noi simţim,
Iar când simţi, te-atinge-aripa unui dor.

Dar eu, deşi compasiunea şi durerea
Îmi pot rupe inima-n bucăţi,
Scot doar un clinchet dulce,
Iar şi iarăşi, la fel acum ca şi-n alte dăţi.

În adâncu-mi sufletul tânjeşte
După altfel de tonalităţi – a câta oară?
Cine-o să mă-înveţe alte ritmuri?
Deşi, oricum, ar fi o binefacere amară!"

poezie de Carl Spitteler,Premiul Nobel,1919, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ţie nu îţi e dor?

Îmi e dor de o ploaie curată,
De-o ninsoare cum era odată...
De lumea pe care-o ştiam,
Îmi e dor să fim iarăşi un neam.

Îmi e dor de acel curcubeu –
Ce-l priveam împreună, mereu –
Aşteptând printre picurii ploii...
Îmi e dor de trăirea din noi.

Îmi e dor de săgeţi din priviri,
Ce aveau ca ţintă simţiri,
Concepute să dăinuie veşnic.
Îmi e dor să nu fiu un nemernic.

Îmi e dor de bătrâni şi copii,
Eram mulţi pe atunci, eram vii...
Nu ca azi, doar străduţe pustii.
Îmi e dor să mă pot regăsi...

Îmi e dor de voi toţi. Mă simţiţi?
Sau vă faceţi că nu auziţi
Tot ce sufletul ar vrea să ştiţi?!
Îmi e dor să fim iar întregiţi...

Îmi e dor ca să nu-mi fie dor,
Să mai pot înc-o dată să zbor –
Doar o clipă, pe urmă să mor...
Îmi e dor. Ţie, nu îţi e dor?

poezie de Andrei Ş.L. Evelin din Începuturi (15 ianuarie 2020)
Adăugat de Andrei Ş.L. Evelin
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sufletul pădurii

Mă adâncesc în lumea de mister,
Prin locuri necălcate niciodată,
Luându-mi numai gânduri ca reper
Şi-ncrederea, demult verificată.

De linişte, nu pot să mă-nspăimânt,
Iar tot ce văd e plin de frumuseţe
Ce mă pătrunde-asemeni unui cânt
În catedrala plină de tristeţe.

Iar cântul mă inundă, fredonez:
Mi-e greu să cred, dar eu, ca prin minune,
Am voce, mă pricep şi... nu visez,
Iar mintea, să continui îmi impune.

Îmi văd de drum cântând. Sunt fericit
În lumea care nu mă înfioară,
Ci mă atrage, într-un fel tacit,
Spre locuri neştiute în afară.

Ajung la un izvor şi mă opresc,
Iar tot ce-aud acum e doar un clipot
Al apei cristaline ce-o privesc
Scurgându-se la vale într-un şipot.

Privesc în jur, e totul ca un vis
Puţin neclar, dar, unele-amănunte
Îmi dau senzaţia de nedescris
Că locu'-n care sunt e doar o punte

Prin care pot pătrunde, dac-aş vrea
Spre sufletul pădurii seculare
De unde, nu sunt sigur, s-ar putea
Să-mi desluşesc trăiri imaginare

Sau să-mi explic de ce, atunci când cânt
Îmi pare că o voce mă susţine,
Iar frunzele pădurii, fără vânt,
Îmi şuieră acordurile fine

Pe care îmi aşez perfect un vers
Din cele care-mi sunt, cumva, dictate.
Deşi nu am făcut niciun demers,
Sunt prea ne-singur în singurătate.

Mă simt privit de peste tot, ciudat,
În jurul meu, apar la suprafaţă
Atâtea lucruri noi. Da, am aflat:
Pădurea are suflet. Este viaţă.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu din Zece
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De-atâta dor...

Trăiesc mereu acelaşi chin
Şi mor precum pasărea Spin
Deşi copacii de pe-alei
Sărută florile de tei.

Şi nu te am şi nu mă ştii
Când nopţile-s reci şi pustii
Iar ochii tăi din nou mă dor
De-atâta dor, de-atâta dor.

Şi din albastrul unui vis
Mai am numai un manuscris,
Ascuns de coama norilor
Pe geana disperărilor.

Cer înstelat şi-mbrăţişari,
Vor merge înspre alte zări
Cu dragostea ce-a asfinţit
Şi nu ştiu cum de n-am simţit

Că ne apropiem uşor
De câmpul mărăcinilor,
Unde iubirea s-a rănit
În spini şi s-a îmbolnăvit.

Şi te iubesc dar nu-ndrăznesc
Din drumul tău să te opresc,
Când tot ce pot să îţi ofer
E doar himeră şi mister

Deşi furtuni de te-ador
Se zbat în plânsul zorilor
Şi zilnic fac câte-un popas
Prin amintiri care prind glas.

Şi nu zăresc vreun curcubeu
În ploaia din sufletul meu
Ce în tăcere m-a cuprins,
Când despărţirea a învins.

poezie de Dorina Omota
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi-încă odată, ca şi-n alte dăţi, totul se sfârşeşte

Şi-încă odată, ca şi-n alte dăţi, totul se sfârşeşte,
Sfârşitul sfârşiturilor, slăvit în Cântarea Cântărilor...
Ar putea mama-soartă împreună cu tatăl-şansă
Concepe o poveste mai rotundă-într-un mai împodobit decor?
Nu: să consideri, înainte de-a avea treizeci şi doi de ani,
Că dragostea pe care o simţi este mai presus de toate,
Să crezi că scopul este-acelaşi lucru cu împreunarea
Şi să nu-i găseşti vieţii tale-un tâlc de-o mai înaltă calitate?

poezie de Vera Pavlova, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

M-ai îmbrăţişat
doar o dată
cu braţele tale puternice,
iar lumea,
din care-am venit,
a rămas suspendată
într-un colţ
al minţii mele...
Inima ai luat-o
fără să-ntrebi,
sufletul s-a predat
mângâierilor tale...
Taie-mi inima-n bucăţi,
eliberează-mi sufletul
din lanţul dragostei
şi lasă-mă să plec
înapoi, la ai mei...
Să nu te joci de-a creatorul,
că-l mânii pe Dumnezeu...

poezie de Any Drăgoianu din Stelele nu mor niciodată (2009)
Adăugat de Any Drăgoianu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce simte inima mea

Iar mă cuprinde dimineaţa
Încă o noapte n-am dormit,
Zorile îmi spală faţa
Sufletul mi-e răvăşit.

Iar visez la mângâiere
Şi că ochii îmi săruti,
Iar m-apasă o durere
Simt cum cad şi nu m-ajuţi.

Niciodată cu cuvinte
N-am să pot ca să-ţi explic,
Tot ce inima mea simte
Şi ce greu e să te implic.

Totu-n jur este prea rece
Rece e-n inima mea,
Singură şi nu-mi mai trece
Din minte figura ta.

Dar eu cu sufletul imimos
Păstrez o vagă amintire
A unui chip frumos
Ce-a însemnat iubire.

poezie de Eugenia Calancea (12 iulie 2018)
Adăugat de Eugenia Calancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

E atata pace...

E atâta pace... în sufletul meu...
căci ochii mei privesc spre Tine....
deşi mă-nconjoară furtuna
şi norii sunt tot mai grei,
Te privesc... şi flori de tei
îmi ningi printre pleoape...

eşti tot mai aproape...

sunt valuri ce frâng tot ce-ntâlnesc
şi-n spume ar vrea să mă frângă...
dar Tu, din înaltul ceresc
ai venit si îmi spui „locuiesc
în inima ta, ca nicicând,
să n-o las să plângă!”

şi ştiu că se poate...

cu Tine păşesc
pe întinderea de ape,
deşi vin talazuri iar vântul, prăpăd,
ar vrea ca nimic să nu scape,
dar Tu mă ţii de mână...

E atâta pace... în sufletul meu...
căci ochii mei privesc spre Tine....

poezie de Aurelia Tarniceri
Adăugat de Sabyanna
Comentează! | Votează! | Copiază!

A câta oară?

A câta oară viaţa lui Cristos
aşterne iarăşi flori în ramuri vechi
şi cântă rândunelele perechi?
Iar tu rămâi tot mort, tot neguros.
A câta oară slava lui Isus
aduce iar zambile şi cicori,
un rai ce-mparte veşnic iar fiori?
Iar tu rămâi tot crunt, tot nesupus.
A câta oară spunem: A-nviat!
Şi Cel ce-i viu, în zbor de ciocârlii,
te-aşteaptă iar între ai Lui să vii?
Iar tu, tot sub povara de păcat.
A câta oară, în lumini de gând,
El vine iar, ca vântul printre brazi?
Şi tu nu strigi: Rabuni! şi nu cazi
ca să-I cuprinzi picioarele plângând.
A câta oară, seara spre amurg,
tu vezi către Emaus un străin,
un om ciudat, cu chip de lacrimi plin.
Şi tu ştii pentru cine I se scurg.
A câta oară în cămara ta,
prin uşa ferecată cu zăvor,
străbate iar divinul Salvator?
Şi tu măcar nici nu-L întrebi ce vrea?
A câta oară, ca să-ţi dea dovezi,
te-ndeamnă iarăşi: Nu fi ne-nţelept,
ci puneţi mâna-n rana Mea în piept!...
Iar tu ţi-astupi şi ochii să nu vezi.
A câta oară El te-aşteaptă blând,
cu pâini şi peşti ca pe un ucenic?
Iar tu iei hrana şi nu spui nimic.
Cât vrei să te mai rabde? Până când?
A câta oară, ziua, spre Damasc,
se-arată o lumină-n jurul tău?
Iar tu alergi mai crâncen şi mai rău
să-i strângi ciorchinii şi să-i storci în teasc.
Nu înţelegi că, totuşi, într-o zi,
Îl vei vedea... când va zbura spre Cer?
Şi noi vom fi cu El... iar tu stingher.
O, vino astăzi, nu mai zăbovi.

poezie clasică de Costache Ioanid
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubiri pierdute în noroi

Prin ceţuri albe de tăcere
Vin amintirile-n şuvoi,
Şi sufletul din nou îmi cere,
Iubiri pierdute în noroi.

Pluteşte-n aer primăvara,
Şi ninge iar cu flori de tei,
Dar gândul meu e tot la vara,
Cu sărutări printre alei.

Şi simt în suflet grea durere,
Când dintr-o poză ochii tăi,
Mă scaldă într-o mângâiere,
Deşi acum îmi sunt călăi.

Şi nici măcar nu pot a-ţi spune,
Ce dor e în inima mea,
Sau despre jalea ce-mi răpune,
Speranţele şi dragostea.

Când soarele plin de căldură,
Adună-n mine umbra ta,
Apar din nou gheţari de ură
Şi-n cale nu le poate sta.

Dar ochii mei nu vor să creadă
Şi se întorc mereu spre ieri
Chiar dacă văd numai o stradă
Pe care scrie " Nicăieri "

poezie de Dorina Omota
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubiri pierdute în noroi...

Prin ceţuri albe de tăcere,
Vin amintirile-n şuvoi,
Şi sufletul din nou îmi cere,
Iubiri pierdute în noroi.

Pluteşte-n aer primăvara,
Şi ninge iar cu flori de tei,
Dar gândul meu e tot la vara,
Cu sărutări printre alei.

Şi simt în suflet grea durere,
Când dintr-o poză ochii tăi,
Mă scaldă într-o mângâiere,
Deşi acum îmi sunt călăi.

Şi nici măcar nu pot a-ţi spune,
Ce dor e în inima mea,
Sau despre jalea ce-mi răpune,
Speranţele şi dragostea.

Când soarele plin de căldură,
Adună-n mine umbra ta,
Apar din nou gheţari de ură
Şi-n cale nu le poate sta.

Dar ochii mei nu vor să creadă
Şi se întorc mereu spre ieri,
Chiar dacă văd numai o stradă,
Pe care scrie " Nicăieri "

poezie de Dorina Omota din Iubiţi şi nu lăsaţi să moară clipa
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În hrana amară de sclavă...

Mi-e silă şi scârbă şi groază
Când munţii de ură se-aşează
Pe inima mea ostenită,
Şi-n grave sudalme rănită.

Aş vrea să mai văd câte-o oază,
Dar şerpii durerii veghează,
Şi simt zi de zi doar otravă
În hrana amară de sclavă.

Tăişul cuvintelor grele
M-apasă, mă face surcele,
Deşi tot repet că nu-mi pasă
Îmi vine să scuip pe-a lor masă.

Si-apoi te-ntreb Românie;
Te doare de-a noastră mânie?
Iar voi ce tronaţi în guverne
Uitaţi că nu-s toate eterne?

Românii se duc de acasă
Dar vouă nici că vă pasă,
Iar ei ca să aibă un mâine
Acceptă postura de câine.

De câine ce urlă pe stradă
Când nimeni nu poate să-l
vadă,
Şi turbă de-atâta durere
Muşcând vehement din tăcere.

Iar voi fără pic de ruşine,
Mai spuneţi că-n ţară e bine.
V-aş spune ceva, cum v-aş spune,
Dar o să vomit, fără nume...

poezie de Dorina Omota
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Despre iubire

Atunci a intervenit Almitra, vorbeşte-ne despre Iubire.
Şi el a ridicat capul şi-a privit
Poporul, şi-o tăcere grea s-a lăsat peste ei;
Şi cu voce puternică a spus:

Când iubirea îţi face semn, urmeaz-o,
Deşi căile ei sunt grele şi-abrupte.
Şi când aripile ei te cuprind, cedează-i,
Deşi sabia ascunsă printre pene s-ar putea să te rănească.
Şi-atunci când îţi vorbeşte, ai încredere-n ea,
Deşi vocea ei ar putea să-ţi sfărâme visele
Aşa cum vântul de la nord vestejeşte grădina.

Pentru că deşi iubirea te încununează, la fel te crucifică.
Deşi te ajută să creşti, îţi taie multe crengi.
Deşi se ridică la înălţimea ta
Şi are grijă de ramurile tinere tremurând în soare,
La fel ajunge la rădăcinile tale şi le desprinde din pământ.

*

Ca pănuşile de porumb te strânge la pieptul ei.
Te loveşte pentru a te dezbrăca.
Te cerne pentru a-ţi scutura de pleava.
Te macină pentru a te albi.
Te frământă până devii maleabil.
Şi-apoi te coace la focul său sacru
Pentru a deveni pâine sacră pentru ospăţul lui Dumnezeu, sacru.

Iubirea va face toate aceste lucruri
Pentru ca tu să-ţi afli tainele inimii –
Astfel cunoaşterea devine parte din inima Vieţii.

Dar dacă, temător, cauţi doar pacea şi plăcerile aduse de iubire,
Atunci e mai bine să-ţi acoperi goliciunea
Şi să părăseşti teritoriile iubirii,
Trecând într-o lume fără anotimpuri unde vei râde,
Dar nu cu tot râsul tău, şi vei plânge, dar nu cu toate lacrimile tale.

*

Dragostea nu dăruieşte nimic, doar pe sine –
Şi nu ia nimic cu ea, doar pe sine.
Dragostea nu posedă şi nici nu poate fi posedată;
Iubirea-şi este suficientă ei înseşi.

Când iubeşti nu trebuie să spui, " Dumnezeu este-n inima mea,"
Ci, mai degrabă, "Eu sunt în inima lui Dumnezeu."
Şi nu crede că poţi controla în vreun fel cărările iubirii,
Pentru că ea, iubirea, dacă te simte vrednic, îţi controlează drumul.

Iubirea n-are alte dorinţi, ci doar dorinţa de-a se satisface pe sine,
Iar dacă dragostea ta şi necesităţile ei trebuie să aibă dorinţi,
Lasă ca acestea să fie dorinţele tale:

Să te dezgheţi şi să fii asemenea unui pârâiaş care curge
Şi care-i cântă nopţii cântecul lui.
Să cunoşti durerea unei prea mari tandreţe.
Să fii rănit de propria înţelegere a iubirii
Şi, încântat, să sângerezi de bunăvoie.
Să te trezeşti în zori cu inima înaripată
Şi să fii recunoscător pentru încă o zi plină de dragoste;
Să te odihneşti la amiezi meditând la extazul iubirii;
Să revii îndatorat acasă odată cu mareea serii;

Şi-apoi s-adormi, după ce vei fi spus o rugăciune
Pentru cei dragi inimii tale,
Cu un cântec de binecuvântare pe buze.

poezie celebră de Khalil Gibran, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Deşi e vară ninge, ninge...

Mă doare clipa cea târzie
Şi albul de pe tâmpla mea
Deşi îmi fac anestezie
Cu gheaţa florilor de nea

Urăsc sărutul bătrâneţii
Şi Doamne cât de mult aş vrea
Să cumpăr anii tinereţii
De s-ar putea, de s-ar putea.

Dar ura se preface-n teamă
Când mă gândesc la viitor
Şi-aş vrea să nu o iau în seamă
Dar sunt un simplu muritor.

Obrazul mi-e talaz de riduri
Şi simt cum vine în galop
Un asfinţit cu patru scânduri
Care îi spune vieţii: -Stop!

Afară vremea parcă plânge
Şi-n lacrima din ochii mei
Deşi e vară ninge, ninge
Cu amintiri şi flori de tei.

De undeva un ţipăt jalnic
Îmi face sufletul un nor
Şi-n cenuşiul de zadarnic
Îmbrac venirea zorilor.

Şi inima se face mică,
Şi-o ţine doar într-un oftat
Iar sufletul mi se oftică
Gândind la câte am ratat.

poezie de Dorina Omota
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îmi port în plete răsăritul

Îmi port în plete răsăritul
Şi-n orizonturi mântuirea,
Pe braţe îmi brodez zenitul
Şi-n suflet ţes, cu drag, iubirea.
Din mare rup tăceri rebele
Le ard la focul din privire,
Iar jarul îl adun din ele,
Să-mi fac din Iad milostivire.

Ating cu palma valul rece,
Lăsând tot zbucimu-n nisipuri,
Iar talpa şovâindă trece
Pe-un alt tărâm şi-n alte timpuri.
Se răzvrătesc abisuri mute,
Ce-şi pierd tumultul printre raze,
Iar spuma modelează ciute,
Care sucombă în turcoaze.

Ca să îmi fac din umbră slavă,
Rămân captivă vieţii mele,
Îmi las tot mâlul pe-o epavă,
Şi rup din boltă praf de stele.
Pe faţa îmi aşez visarea,
În suflet dragul meu de viaţă -
Pe buze-mi freamătă doar marea,
Ce-şi poartă ceru-n dimineaţă.

Mă răscoleşte iarăşi marea,
Îmi scoate din trăiri morminte,
Îmi prinde-n spate toată zarea
Şi-n vers îmi picură cuvinte.
Îmi port în plete răsăritul
Şi-n orizonturi mântuirea,
Pe braţe îmi brodez zenitul
Şi-n suflet ţes, cu drag, iubirea.

poezie de Mirela Grigore
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dor nebun

S-a scuturat cerul de nori
Naptea acesta este senină
Lumini se aprind stele mari
Coboară la mine o lună plină

Nu avem timp pentru durere
Nu avem timp pentru alt chin
Luna imi spune doar cu iubire
Vesnic sufletul să mi-l inchin

Atunci când sunt căzută jos
Simt durerea unui dor nebun
Astru îmi luminează frumos
Îmi spune ca am un suflet bun

E liniste în universul înstelat
Si sufletele în casă la odihnă
Doar eu si luna stăm la sfat
Trimisă acum de bolta divină

poezie de Vivian Ryan Danielescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bunico, mi-e dor de tine...

Bunico, din Cer mă priveşti,
Iar casa e goală, pustie.
Mi-e dor frumos să citeşti
Din cărţi... câte-o poezie.

Sufletul îmi arde, mi-e dor
De copilărie, fructe coapte.
Să mă săruţi pe frunte uşor
Şi să-mi dai cozonac cu lapte.

Când vin de afară-n grabă
Pe prispă vreau să te zăresc.
Şi să te ajut la treabă,
Toate astea îmi lipsesc...

Mi-e dor când seara se lasă
La pieptul tău să mă pun.
Iar pe suflet, ce m-apasă
Cu încredere să-ţi spun.

Mi-e dor de zilele-n care
La teme tu mă ajutai.
Cu multă atenţie şi răbdare
Dulce, calm îmi explicai.

Iubeam primăvara, mărţişorul
Atunci când eram mică.
Azi îmi accentuează dorul
Şi-mi amintesc de-a mea bunică.

Mi-e dor în ochi să te privesc,
Să-ţi spun "Noapte bună".
Acum la mormânt sosesc
În fiecare săptămână...

Bunico, chiar dacă-ai plecat
Mă gândesc la tine zi şi noapte.
Te iubesc, nu te-am uitat
Legătura există şi după moarte!

poezie de Alina-Georgiana Drosu (17 iulie 2016)
Adăugat de Alina-Georgiana Drosu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Astrul imaginii

Astrul imaginii tale
Îmi caută lumina eternă
Afară mă plânge iubito
O dulce şi caldă lumină.
Culoarea de viaţă
Îmi plânge de-a puuri durerea plăpândă
Iar chipul mi-atinge şi frunza din pieptu-mi
Ce încă astăzi mă mai doare.
Caut adesea o dulce lumină
Ce-mi pare că mi se duce.
Când chipu-mi însă se va stinge
Şi vântul va adia uşor
Iar lumea mă va plânge
Astrul imaginii tale
Va căuta lumina eternă.

poezie de Lucian Drând Luce din O petală de iubire
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doar tu

Îmi eşti cea mai frumoasă dintre ele,
Tu nu mă crezi, păcat, mă tot frământ
Eşti cea care străluce printre stele
Şi-mi dă puterea de a fi cuvânt

Te pierd, de fapt te pierzi printre emoţii,
Iar eu te mângâi... Doamne! Sper să pot!
Să-ţi pot aduce-n dar ce doar poeţii,
Mai reuşesc să facă, dintr-un tot

Mi-e dor, mi-e foarte dor de-o-mbrăţişare,
Pe ultima, îţi spun: nu pot s-o uit!
Nu pot să fiu un suflet în uitare,
Când trupul tău în juru-mi încă simt

Tu să mă crezi femeie... nu e alta
Şi chiar dacă ar fi, nu va fi tu,
Pe noi ne leagă sufletul şi soarta,
Iar între noi nu poate fi un nu

poezie de Adi Conţu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Legată la ochi

De fiecare dată când am crezut că văd,
Îmi mai făceam noi răni, din suflet curgând sânge,
Când ceea ce văzusem lăsa-n urmă prăpăd...
Acuma ştiu de ce inima-ntruna-mi plânge!...

Atâta sânge curs s-a închegat în piatră
Şi propria mea mână a aruncat-o-n mine,
Să-mi pedepsesc risipa IUBIRII strânse-n vatră,
Ce trebuia păstrată întreagă, pentru tine!

Astăzi, când ne vedem mai clar ca niciodată,
Răni vechi, încă mustind, îmi vindeci de trecut
La fel eşti de rănit, deşi n-ai nicio pată,
Doar că nu ai ştiut să ceri, când te-ai vândut!...

Şi neputinţa grea, scăldată în IUBIRE,
Deschide alte răni, cu şovăirea sa,
Făcându-mă să cred că totu-i amăgire...
Ascunde-mă de mine şi leagă-mă la ochi
Cu nemurirea ta!...

poezie de Georgeta Radu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Liniştea din noi

Câta linişte e în noaptea din mine,
Şi câta iubire e în ziua din tine,
Sunt fericită, că avem de acum,
Şi zi şi noapte, doar un singur drum.

Am rătăcit străini prin lume...
Dar nimeni n-a ştiut să dea un nume
Şi pe la fel de fel de uşi am fost,
Însa iubirea noastră, are acum un rost.

Îmi mângâi pletele si asta ma-nfioară
Si gura mi-o săruţi, a câta oară?
Sunt împlinită că am fost şi suntem doi,
Şi fericită c-avem liniştea în noi!

poezie de Lusiana Drăguşin (14 octombrie 2010)
Adăugat de Lusiana Drăguşin
Comentează! | Votează! | Copiază!