Decădere

Când stele-mi arătau cărarea
Pândit eram de legiuni
Ce încercau să-mi intre-n gânduri
Tot încercau.

Toţi se temeau când mă vedeau
La gât cu crucea Domnului
Nici un cuvânt nu mai scoteau
Nici un cuvânt.

Sfioşi toţi pomii îmi şopteau
Să nu-i privesc că voi pieri
Voiam să pier să scap de tot
Pe veci să pier.

Fiorii reci mă cuprindeau
Făcându-mă să-mi pierd gândirea
Vedeam doar zâmbete de demoni
Zâmbete seci.

Privind spre luna observăm
Zburând armatele de îngeri
Dar am ales să fiu un demon
Captiv în plângeri.

poezie de Alin Ojog (17 ianuarie 2022)
Adăugat de Alin Ojog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi ce dacă?

Mă uit noaptea pe fereastră,
Şi-mi imaginez fantome
Am început să cred în ele,
Şi ce dacă?

Daca mâine voi pieri,
Şi voi bântui infernul
Voi privi trist către rai,
Şi ce dacă?

Am ales o cale strâmbă,
Ca cei dependenţi de droguri
Am ales să fiu o umbră,
Şi ce dacă?

Nici un preot n-o să poată,
Să m-aducă la credinţă
Voi fi membru al gheenei,
Şi ce dacă?

No să-mi mai văd părinţii,
Ce vor stăpâni tot raiul
Ei vor fi printre arhangheli,
Şi ce dacă?... Şi ce dacă?...

poezie de Alin Ojog
Adăugat de Alin Ojog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cuvintele ne dau apă la moară

Mă joc cu vântu acum în palmă
Cu spicele de aer viu
Şi-aud cum clipele mă cheamă
Dintr-un pahar de clipe albăstriu

Şi flori de aer iată acum
Ne prind în zâmbete uşor
De trecem toţi printr-un parfum
De ochi şi vise mai cu spor

Cu flori de paşi îmi împletesc
Şi mersul şi cărarea
De sus când norii ne privesc
Şi ne-nverzesc la toţi răcoarea

Ne-nscriem ochii până-n nori
Pe aripi de tăcere
Străpunşi de atâţia reci fiori
Din umbra ce nu piere

Lambriuri mari iată de vânt
Cu stete ne-nfăşoară
Pe când cuvânt lângă cuvânt
Na dau apă la moară

poezie de Ioan Daniel Bălan (14 noiembrie 2017, Cluj)
Adăugat de Ioan Daniel Bălan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Esenţa rătăcită

M-am retras departe-n zare,
E albastru-n jur, e cer,
Ce-a fost trist, e doar uitare,
A durut... dar efemer

Culeg zâmbete şi stele,
Numai îngeri împrejur,
Mă ademenesc spre ele,
Luna... îmi e abajur

Iar eu zbor fără de teamă,
Cum o fac? Habar nu am,
Îngerii mă vor, mă cheamă,
De mult timp... dar nu-i vedeam

De prea multă "realitate"
Eram orb, numai un trup,
Obosit de tot, de toate,
Nu puteam ca să mă rup

De cotidian, de frica
Că nu pot să fiu mai mult,
Aveam totul... dar nimica,
Ştiam tot, dar ce "incult"

Nu mă defineam pe mine,
Ci doar ce-am fost învăţat,
Neînţelegând prea bine,
Ce nu ne-a fost explicat

Doar trăiam o existenţă
Care nu era a mea,
Risipind ce e esenţă
Şi ajută a zbura...

poezie de Adi Conţu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Parfum divin

Privind, spre răsărit în noapte
Îţi simt al Tău, parfum divin
Te-aud, cum îmi vorbeşti în soapte,
Aud îngeri, cântându-ţi lin.

Iar pe Pământ, îti cântă greieri
Un cântec vechi, dar prea nostalgic
Aş vrea cu mine să cutreieri,
Să-mi mai arăţi acel loc magic.

Pe-un camp de flori mi-ai apărut
Flori, fără vre-un parfum anume,
Le-ai oferit miros placut,
Strigându-le pe a lor nume.

M-ai dus către un lac întins
Din urma cântând, venea alaiul
Când mana Ta lin l-a atins,
În el s-a oglindit tot raiul.

Când ai plecat iar către cer,
Mi-ai spus că sufletul nu moare
Să cred în Tine, să nu pier
Spre zările fără de soare.

poezie de Alin Ojog
Adăugat de Alin Ojog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cartea

Îmi era trist.
Până când...
Până când am descoperit,
cum e să evadez.

Am început a citi,
Cu durere, dar cu dorinţă.
Deoarece sunt o fiinţă,
O fiinţă, care simte tot.

Dar nu mă opream.
Visam...
Visam citind.
Zburând în gânduri.
Am evadat... nici nu ştiu unde,
Eram beată de emoţii.
Vedeam ce citeam,
Simţeam ce vedeam.

Nu, nu e o aluzie,
E doar imaginaţia
în care zbori...
Zbori, de fericire.

poezie de Adriana Midrigan din revista "Roua Stelară" (februarie 2014)
Adăugat de Adriana Midrigan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fiul Intunericului

Pe un tărâm funebru
Pe un soclu negru
Sta un vultur falnic
Cu chip dur şi jalnic.

Şi văd...

Cum din ceruri cad
Legiuni din iad
Imprejuru-i stand
Pe el protejând

Iar eu..

Spre El încet vin
Mă apropii lin
Frigul se înteţeşte
Ceaţa se iveşte

Şi deodată...

Vulturul-mi vorbeşte
Totul amuţeşte
Vad suflete sfioase
În colturi intunecoase.

El zise...

Ce cauţi străine
În locuri divine
Reci şi întunecate
De nimeni călcate?

Îi zic...

Mărite Imparate
Aste locuri moarte
Sunt pentru mine
Viaţa mea în sine

Pentru ca...

M-am saturat
Mereu neincetat
Sa mă rog absurd
Unui Dumnezeu surd

Şi stiu ca...

Nici ca va mai fi
Ca asta o zi
Sa te întâlnesc
Şi sa-ti vorbesc

El zise...

Fii de partea mea
Iar tu vei putea
Sa dobândeşti
Puteri diavolesti

Şi...

Noaptea sa petreci
În nopţile reci
Cu fete frumoase
În grote luxoase.

Iar eu...

Voi fi peste tot
Şi o sa socot
Cine va muri
Cine îmi va sluji.

Suflete venite
Vor fi pedepsite
Toate pier arzând
Milenii la rand.

Iar tu...

Vei fi într-un loc
Sa-i arunci în foc
Iar cenusa lor
S-o arunci din zbor.

Cu demoni razand
Prin iad alergând
Fiind fără mila
Tu, demon de gherila.

poezie de Alin Ojog (12 noiembrie 2020)
Adăugat de Alin Ojog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nici

Nici roşu cerul nu-i,
Nici verde nu-i pădurea,
Nici ochii nu-s căprui,
Nici lemn nu e securea,

Nici pasărea nu piere
Când vrea copacul ei,
Nici fagurii de miere
Nu-i dau, chiar dacă-i vrei,

Nici Luna-i poezie,
Nici stele sunt pe cer,
Nici versul nu se scrie
Când sufletele pier,

Şi tot ce-a fost odată
Nu va mai fii de-acum,
Păduri şi ochi şi păsări
Se vor preface-n scrum.

poezie de Mihail Mataringa (24 ianuarie 2011)
Adăugat de Mihail Mataringa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Toţi ca unu

"ei", un cuvânt al singurătăţii,
îmi apare a fi eu,
des mă trezesc prin visele altora,
omni-distant, omni-neputincios,
doar un actor cu sfori din sârme de oţel

deasupra creştetelor,
Luna coboară, tăcută, spre cerul nevăzut, cu mine captiv între pleoapele celor ca mine

doar eu ştiu cum
să mai scap de visători fără a le strica lumea

poezie de Sorin Oancea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu...

Nu te-am pierdut în nici o clipă petrecută fără tine!
Doar mi-ai lipsit puţin dintr-o privire în viaţa asta trecătoare!
Şi nici nu mi-ai lipsit prea mult, doar atât cât Tu ai vrut!
Nici nu te-am aşteptat prea mult, erai acolo printre gânduri!

Când îmi lipseai, te pictam într-o icoană printre îngeri!
Şi-n glasul meu te auzeam doar pe tine printre timpuri!
În ochii mei doar Tu îmi străluceai luceferi în orizonturi!
Şi-n nopţile fără de stele, doar Tu erai în cerul meu o Stea!

Nici timpul nu-mi era stinger, doar Tu îmi eşti perechea mea în Cer!
Nici stelele nu pier, nici Tu nu pieri, ci doar revii
în zori!
Şi-o altă zi ne-mbată cu roua de pe flori,
ne-aduce ziua fără nori!
Nici Tu nici Eu nu mai cerşim iubirea când apare Luna!

Nici noaptea nu ne mai desparte, nici stelele nu ne mai sunt străine!
Totul e-atât de aproape, nu ne mai pierdem printre şoapte!
Nici moartea nu alungă ce viaţa a născut din praf de stele!
Nici aurul nu ne rezistă Nouă, nimic nu poate pune sfârşit în noapte!

poezie de Mihai Marica
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Venise un demon să-mi vestească

Aseară a venit un demon
Să râdă şi să-mi vestească
Îngeri nu mai ştiu să iubească...
Nu stau înngenucheaţi sub amvon

Iubesc cu iubirea noastră...
Ce,... toţi vor să o primească
Fără să o răsfire, dăruiască
Când îngeri stau în sihastră

Chilie a inimii de piatră
Cu uşa sufletului-ncuiată

poezie de Petru Daniel Văcăreanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Constanţă

de când cu acest covid,
omu-a devenit hibrid,
nu-i nici cer, dar nici doar humă,
nici granit, dar nici de gumă,
nu-i nici claie, nici balot,
nu-i nici struţ, nici Phoenix tot,
pus într-al lui Procust pat,
nici stingher, nici adaptat,
nici străin, dar nici acasă,
nici cucută, nici melasă,
nici în zeghe, nici în togă,
nu-i nici bocet, nici eglogă,
nici Manole, nici Icar,
nici beznă, dar nici habar,
nici tăcere, nici cuvânt,
nici pareză, nici avânt,
nu-i nici orb, dar nici nu vede,
nici în sine că se-ncrede,
nici profet, nici Antihrist,
nu-i nici vesel, dar nici trist,
nici Einstein, nici Poptămaş,
nici strămoş şi nici urmaş,
nu-i nici ciornă, dar nici act,
nici prea plin, nici vid compact,
nici faun, nici eunuc,
nici cloşcă, nici ou de cuc,
nici pesmet, nici cozonac,
nici înger, nici pui de drac,
nici Midas, dar nici sărac,
nici fasole, nici arac,
nu-i corabie, nici port,
nu trăieşte, nici nu-i mort,
doar există, dar nu-i viu,
nici expert, nici ageamiu,
nu se-nalţă, nici nu pică,
nu învinge, nici c-abdică,
rămânând ce-a fost: nimică.

poezie de Luminiţa Ignea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când stau

Când stai aşa privind de sus
Spre lumea asta toată
Îmi vine-un început de gând
Că nu voi mai pleca nicicând
Chiar de voi stărui plângând
Să plec, n-o să se poată.
Când stai aşa privind la cer
Şi mă cutremur toată
Îmi vine-n minte un cuvânt
Că încă-o dată pe pământ
Să stau atât de mult să-Ţi cânt
Nicicând n-o să se poată.

Când stau aşa şi Te privesc
În rugăciune toată
Când pleoapele Ţi s-au închis
Îmi vine-n minte ca-ntr-un vis
Ca-atât de mult cât Te-am ucis
Nicicând n-o să se poată.

Când stau la cruce şi privesc
Cum îngerii dau roată
Când taci aşa de trist şi sfânt
Îmi vine-n minte un cuvânt
Ca să mai fiu de pe pământ
Nicicând n-o să se poată...

Amin!

poezie de Adriana Cristea
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Să-mi spui

Să-mi spui de câte ori te pierzi
pe-alei de labirinturi verzi,
întunecate... să-ţi descui
din ceaţă, frigul să-ţi răpui.

Să-mi spui când nimeni nu te-aude
şi-ai vrea să strigi şi lumi sunt surde...
s-alerg, să mă anin de-un cui,
să-ţi fiu icoană, rugi să pui.

Să-mi spui de nu mai poţi să zbori
de prinsă-n mreje... să-ţi tai sfori,
să-nnod în cozi de zmeu, să sui,
să te port fulg de vis oricui.

Să-mi spui când nu mai ai speranţe,
să-ţi compun versuri la romanţe
să-ncânte timp plecat hai-hui
în urmă-ţi... că-i al nimănui.

Să-mi spui de-mpreajmă iar să-ţi fiu
cum voal de păr, miresmi să-ţi ţiu
să nu se-mprăştie nu ştiu cui,
ce nu păstrez, căci alta nu-i.

Să-mi spui în gând -că tot voi şti
de-mi cauţi suflet, dorinţi vii
ce le-am pe veci, dulci, amărui-
de cum eşti tu, să-mi spui, să-mi spui.

Să-mi spui tot ce destin propui
cu dulce glas ce-l ai, să-mi spui,
să-mi spui tot ce nu poţi să spui;
că înger eu îţi sunt, de-mi spui...

Să-mi spui tot ce-ai fi vrut să spui,
să-mi spui ce n-ai spus nimănui,
să mă topeşti de glas ce spui...
Să nici nu fiu, de tu nu-mi spui!...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (15 aprilie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă poezie...

Dacă Poezie n-ar fi,
Nici Doină n-ar fi,
Nici Surâs de copii,
Nici Flori, nici Câmpii,
Nici Soare pe zare,
Nici Marea cea Mare.

Am fi mai săraci -
De sorţi lepădaţi,
Am fi robi pe veci,
Am fi lespezi reci,
Tăcute fântâne
Cu ape bătrâne,
Munţi încărunţiţi
Şi Sori nenuntiţi.

Dacă Poezie n-ar fi,
Nici Oameni n-ar fi,
Nici Vise pădure,
Nici Şoaptă, Vorbire,
Nici Glas de vioară,
Nici Dorul de ţară.

Am fi toţi orfani -
Cerşetori fără ani,
Am fi-n lanţuri uitaţi,
Am fi crinii pătaţi
Cu sânge jertfit
Şi vis jefuit,
Ceruri seci, făr' de vânt
Lacrimi, făr' de cuvânt.

Dacă poezie n-ar fi,
Nici Moarte n-ar fi,
Nici îndrăgostiţi,
Nici amurguri fierbinţi,
Nici zori mai albaştri,
Nici zboruri spre aştri.

Dar, Poezie există -
De-i veselă, tristă,
De Poeţi subjugată,
De doruri călcată,
În inimi curate-I
Senin şi Dreptate!

poezie de Gheorghe A. Stroia (1 martie 2015)
Adăugat de Gheorghe A. Stroia
Comentează! | Votează! | Copiază!

Invocând natura

Pregătiţi-vă să stăpâniţi
Voi, vanturi
Peste cei ce au fost părăsiţi
De gânduri
Aduceţii în adieri line
Pe ei
Să capete de la natură
Puteri de lei
În şoapte line să strige vântul
La noi
Ca toţi suntem blânzi ca o turmă
De oi
Toţi pomii ce-ndură furtunile
Grele
Ce încă ţin în viaţă păcatele
Mele.
Să vină, să strice cu crengile
Lor
Blestemul ce mă ţine legat
Până mor
Degeaba am în maini scripturile
Vietii
Degeaba urlă câini enumerând
Poeţii
Doar morţii îmi pot spune ce este
O viaţă
Doar ei îmi pot găsi scăparea
Prin ceaţă.
Dar ploaia stinge portalul
Dintre lumi
Ridicând zid peste înaltele
Culmi
Scăpându-mă de tot de tristul
Viitor
Transformându-mi jalnicul trecut
Într-un nor
Făcându-mă să văd Pământul
Ca un rai
Să cânt naturii ca îngerii
La nai
Făcând să dispară tristeţea
Pe vecie
Pământul să rămână de drept,
Numai mie.

poezie de Alin Ojog (1 decembrie 2021)
Adăugat de Alin Ojog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sărbătoarea patimilor eminesciene

Doamne dă-mi melancolia oricând
lacrimi amare să-mi curgă-n cuvinte
acest Iisus Hristos se-nalţă-n cuvânt
această pagină-i doldora de morminte

Lacrimi amare îmi curg din cuvinte
o iartă-ne pre toţi care murim cântând
stele tot mai reci răsar pe bolta fierbinte
şi-i atât de-ntuneric în ultimul meu gând

O iartă-ne pre toţi care murim cântând
mereu ne ispiteşte destinul opus
acest Iisus Hristos s-a-nălţat în cuvânt
acest poem s-a-nroşit spre apus

Şi Doamne-abia-l mai suport
când ţipă că-i mort

poezie de Costel Zăgan
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Echivoc

În triste nopti
Ca şi acum
Îi plang pe morti
Că toţi sunt scrum.

Prevăd cum vine
Un mare chin
Prevăd suspine
Foc şi venin

Sunt grele nopţi
În care mor
Şi mă trezesc
Un muritor.

Din mii de clipe
Rămâne una
Să se risipe
În zori ca luna

Privesc spre cel
Din întuneric
Voi fi ca el
Demon himeric.

poezie de Alin Ojog (5 noiembrie 2021)
Adăugat de Alin Ojog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mărite Sargatanas

Te văd iarăşi la geam
Mărite Sargatanas
Te transformi în umbră
Sufletul să-mi iei,
Vrei să îţi fiu alături
Mărite Sargatanas
Să fie şi al meu nume,
Rostit de marii zei.

Când privesc spre cruce
Mărite Sargatanas
Se stârneşte vântul
Şi plouă cu sânge,
Se lasă şi ceaţa
Mărite Sargatanas
Iar într-un colţ de pod
Un pui de demon plânge.

Din nou vreau sa îţi spun
Mărite Sargatanas
Că voi sunteţi doar fum
Un fum de-un roşu aprins
Iar tronul tău din oase
Mărite Sargatanas
Va fi trimis în timp
Pierind ca şi un vis.

Iar toţi ce îţi slujeau
Mărite Sargatanas
Ţinând pecetea ta
La fel ca o icoană
Se vor topi ca plumbul
Mărite Sargatanas
Cerându-ţi ajutor
În marea ta prigoană.

poezie de Alin Ojog (8 noiembrie 2021)
Adăugat de Alin Ojog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Realitate

M-am rupt de vechea realitate,
Ne-am despărţit indefinit,
Nu ne-am certat, i-am dat dreptate,
Dar recunosc că am minţit.

Voiam să scap, să fug oriunde,
Eram rutină amândoi,
Ea peste tot, iar eu niciunde,
Am tot crezut că suntem doi.

Am stat o vreme împreună,
Mă tot întreb acum de ce
Am aşteptat ca ea să-mi spună,
Dacă nu-s eu sau ea nu e.

Am devenit lumi paralele,
Ascunse-n quantum, undeva,
Privesc spre ele, par zăbrele,
Dar sunt la geamul altcuiva.

Trăiesc o altă realitate
Care se schimbă ne-ncetat,
O tot creez sperând că poate,
Voi deveni tot ce-am uitat.

poezie de Adi Conţu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trenul spre neant

Eu vin cu toată viaţa mea şi gulerul deschis
Şi pe peron aştept un tren ce merge spre abis,
De-aici încolo nu mai sunt nici gări şi nici acari
Doar stelele sunt tot mai mari şi pomii tot mai rari.

Voi lua un tren către neant, mi-am cumpărat bilet,
Mai tare muzica o dau şi inima încet,
Se-aude-un zumzăit mărunt, terasamentu-i mort,
Prin megafon feroviar se ţipă un raport.

Dar eu îi las pe pasageri să zică tot ce vor,
Eu, dacă ei se urcă-n tren, sunt gata să cobor,
Sunt pasagerul spre neant, şi mi-e destul atât,
Cu cei din urmă bani ai mei nu vreau să mor urât.

Călătoria tot o fac, oricât ar fi de greu,
La cap de linie aştept să vină trenul meu,
Dar mi se pare că aud un glas cum n-a mai fost
Certându-mă pentru ceva, luându-mă la rost.

E umbra mea sub felinar, sinistrul ei desen
Ce va cădea la rândul ei în umbra unui tren,
Nu mai e nimeni pe aici, toţi au murit cândva,
Eu sunt de-o viaţă în neant şi nu am cum pleca.

Când greieri duc din loc în loc luminile din cer
M-aşez la geam în trenul meu şi simt că-ncep să pier,
Nu-i nici un tren către neant, ci fapt interesant,
Voi lua neant către neant, neant către neant.

|

poezie celebră de Adrian Păunescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!