Adaugă un citat | Citate la întâmplare | Votează! | Votate recent | Adăugate recent | Comentarii recente | Top general

ATÂTA TIMP CÂT CREZI GÂNDUL CĂ TU ESTI "MINTEA", îți va PĂSA CE FACE MINTEA și vei încerca să controlezi cu disperare asta prin ochii nemișcați sau prin ținerea degetului mic adânc în cur. În concluzie, dacă ești inteligent și realizezi măcar la nivel intelectual că ILUMINAREA E DINTOTDEAUNA ȘI PENTRU TODEAUNA, înseamnă implicit că ea e liberă de corpul-minte - iluminare este de corpul-minte și nu pentru corp ca să se mândrească ego-ul că s-a iluminat - cum îți vei ține ochii nemișcați peste o mie de ani? Dar cum îi țineai acum 500000000 de ani? Pur și simplu toate tehnicile sau practicile pentru Adevăr, iluminare sunt doar povești hipnotice cu zâne pentru adormit copii ce întăresc eu-l practicator, adică persoana, în loc să o supună disoluției ei ca falsă în inima realului. ORICE PRACTICĂ sau "nivele evolutive" îl trimit pe Dumnezeu "ACOLO", în timp ce El, te așteaptă, să te topești în îmbrățișarea Lui CHIAR AICI, CHIAR ACUM!

citat din
Adăugat de George Aurelian StochițoiuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Citate similare

Dacă vrei să îți controlezi mintea și confunzi asta cu iluminarea, atunci da, poți să îți ții ochii nemișcați. Dar dacă vrei cu adevărat scapi din ghearele ei, dacă vrei să te iluminezi vei realiza cât de hilar, ca să nu spun de râsul curcilor este să încerci ții mintea nemișcată cu mintea și să pretinzi un astfel de butoi cu pulbere în clocot, ar fi iluminarea. Așadar, dacă realizezi că iluminarea NU ESTE PENTRU MINTE, CI DE MINTE, atunci ce face sau ce nu face mintea nu mai are nici o importanță. TU NU VREI SĂ CONTROLEZI MINTEA, CI SĂ SCAPI din condiționarea, hipnoza ei, să o transcenzi. Dacă ai putut mă urmărești până aici fără ți se fi ars circuitele, vei realiza că a spune căci mișcare pupilelor înseamnă "activitate mentală" e cea mai mare escrocherie și o imensă idioțenie, pentru că procedând astfel, tu continui să te uiți la minte, să o scarpini în "fund", să o controlezi în loc să REALIZEZI CĂ TU NU EȘTI MINTEA, CI EȘTI CONȘTIINȚA INFINITĂ în care nu există nici o activitate mentală, psihologică în afară la acel 1 la % visat pe undeva la periferia conștiinței.

citat din
Adăugat de George Aurelian StochițoiuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

De ce "caută ego-ul perfecțiunea în atenție"? Pentru suferă de paranoia controlului, d-aia. Prin atenție doar întărești "eu"-l imaginar, sau Sinele fals. Abandonează atenția ca și orice idee de a ajunge aici și te vei regăsi Aici ca însăși iluminarea iluminării. Nu mă întreba cine face asta! Pentru că o să te întreb cum faci asta la intrarea în somn? Obsesia controlului nu e niciodată libertate, ci paranoia. Cum îți vei controla pupilele noaptea în somnul profund când nici măcar inima sau respirația nu o controlezi tu? Tu, Sinele ești fără formă, de aceea ești etern. Doar reține acolo unde există "tu" și "eu" nu există Dumnezeu!

citat din
Adăugat de George Aurelian StochițoiuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Dacă nu ești copie indigo cu Atmaji, cu Libertatea, vei rămâne copie indigo cu sclavia, cu mintea. Oare te prinzi sau nu te prinzi de asta? Atâta timp cât crezi Atmaji e o persoană, te vei condamna tu însuți la suferința acestei închisori! Tu nu ești corpul-minte și dacă nu-l auzi pe Atmaji că o să fii obligat auzi boala care nu-i nimic altceva decât vocea lui Dumnezeu care îți șoptește în inimă: "Această grămadă putridă de carne, panică de gânduri și rahat nu ești tu, te invit renunți chiar Acum la această deșertăciune pentru a te reîntoarce la Mine!" Dacă auzi cu adevărat Asta, nu mai are nici o importanță dacă parabdha-karma acestei forme continuă sau încetează, tu nu ești acest vis. Ceea ce nu s-a născut vreodată nu poate moară.

citat din
Adăugat de George Aurelian StochițoiuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Și cum ar putea să se bucure un om care a făcut un drum lung până la "un închipuit vârf" la care eu nu pot ajunge? Nu cumva este el extenuat de oboseală?. Ești atât de orb, încât nu vezi tu ești deja Adevărul și el e de o veșnicie aici și acum. Ce călătorie, drum e pentru Aici? Cât de lungă e călătoria ta ca să ajungi Aici? Doar ego-ului ca să ajungă aici îi trebuie o călătorie măreață care treacă prin vârful bucii anusului. El e atât de umflat în pene încât orgoliul îl împiedică vadă că ești chiar dinainte de naștere, concepție ceea ce cauți. Dacă e găsit în vârful prostiei pline de efort, când vei coborî firește îl vei pierde. Iată de ce stai cocoțat pe vârful ego-ului și propovăduiești practici întru adevăr, ego-ul nu poate vedea înainte ca practicile lui iluzorii apară tu Adevărul erai. Iată de ce crezi Adevărul nu e Acum, Aici ce e "Altă dată" pe drumul rătăcirii. Tu acum unde ești? Pe vârful ego-ului ultra evoluat, rătăcit pe drum, sau undeva cândva la Sfântul Așteaptă al minții, deci altă dată. Acum ești Aici, nu-i așa? Rămâi Aici și mintea ta nu o să mai creeze atâtea fantezii evolutive, drumuri, întuneric-lumină și alte proiecții ale fricii și închipuite strădanii.:) Doar ego-ul se crede mai evoluat, Sinele este dintotdeauna același.

citat din
Adăugat de George Aurelian StochițoiuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

I: Cum arată Dumnezeu? Are el o imagine? Aparține el vreunei religii? A. M: Dacă tu ca și alți 99% din căutători, cauți o imagine de sfințenie, cum vei putea vedea că nu eu, ci chiar tu ești Realitatea ultimă, Sinele sau Dumnezeu? Mintea crede cu putere că Dumnezeu, Sinele este undeva cândva, în așa fel încât tu în veci să nu te poți scălda pe deplin, chiar Aici, chiar Acum, în El. Mintea e înnebunită după smintita și nu smerita dualitate; "tu, piosul credincios și Dumnezeu judecătorul din ceruri". Dar atâta timp cât "tu exiști", Dumnezeu nu va avea loc de CREDINȚA ta în el. Renunță, așadar, la orice imagine sau gând despre Dumnezeu, și acum vezi ce rămâne complet neîntinat de gând? Când nu o să mai încerci -L găsești pe Dumnezeu, cu separarea numita "credința sau gândul meu care vrea -L descopere pe Dumnezeu", atunci Dumnezeu va lua pe deplin locul "eu"-lui tău. Aruncă chiar acum în aer nu doar orice imagine, ci mintea însăși și această Libertate sau Realitate Ultimă, lipsită de orice imagine de sfințenie te va îmbrățișa pe deplin. Tu ești aceiași libertate pe care o sunt și eu! Dumnezeu sau Libertatea este liber nu doar de orice religie, ci însăși de curgerea timpului, însă absolut toate religiile se închină timpului și deci sunt trecătoare.

citat din
Adăugat de George Aurelian StochițoiuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Doar de acolo de unde se sfârșește lumea lui "eu și al meu" reîncepe Dumnezeu! De ce? De ce ar fi așa? Pentru atâta timp cât te izolezi și ești preocupat de lumea lui "eu și al meu" nu poți vedea pretutindeni există doar Dumnezeu! Deci atâta timp cât "eu exist" frica de inexistență îl va pune non-intențional pe Dumnezeu pe locul ultim. Asta pentru că această frică mă va situa "pe mine și ce am eu" pe primul loc. Dar cum poți avea tu ceva atâta timp cât Dumnezeu care are totul și este Totul nu ți l-a dat explicit? Că, așa cum tu dansezi la nuntă, mintea zice că Dumnezeu ți-a dat-o și ai devenit posesor de femeie! Chiar ți-a dat-o Dumnezeu, sau o altă minte travestită în popă a făcut impietatea ASTA?

citat din
Adăugat de George Aurelian StochițoiuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Cine face: omul sau Dumnezeu? Dragul meu, întrebarea ta e o capcană, dar nu pentru mine, ci pentru tine... Dacă faci tu, ego-ul tău se va umfla în pene, dar dacă face Dumnezeu, atunci ai găsit un vinovat la toată năpasta acestei lumi. Dacă Dumnezeu face, atunci această lume trebuie fie reală, nu-i așa? Mintea îți spune că Dumnezeu a făcut lumea în 7 zile, dar pe ea, neprihănita, nu a terminat-o nici până acum, nu? Mintea spune astfel de aiureli, nu Dumnezeu. Așadar, orice variantă ai alege, vei fi în capcana facerii și deci a minții. Întrebarea corectă ar fi: MAHARAJ, EXISTĂ FACERE? Și firește, răspunsul este: "Nu, nu există." Tu, într-un vis, visezi ai făcut o mulțime de lucruri sau că "Dumnezeu" a mai făcut o lume pentru tine, dar imediat ce te trezești, vezi că de fapt, nimic nu era adevărat, doar visai asta. Când te vei trezi și din cel mai lung vis al tău numit "veghe", vei vedea că de fapt, nu există nici o facere, doar visai asta. Noi nu am fost născuți vreodată și atunci, cine face? Doar Dumnezeu, Sinele, e Real. Noi suntem unicul Dumnezeu! Mintea este ireală! Iată de ce, ceea "ce faci" nu are absolut nici o legătură cu ceea ce ești. Ceea ce ești, e dintotdeauna și pentru totdeauna, dar Întreaga facere a acestei lumi e doar deșertăciune sau vremelnică visare!

citat din
Adăugat de George Aurelian StochițoiuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Paradoxul și frumusețea iluminării este că în iluminare nu există niciun iluminat. Când mă întrebi dacă sunt unul dintre cele 2 milioane înseamnă că tu pornești implicit de la permisa iluminarea este un fapt de cunoaștere! Este iluminarea un fapt de cunoaștere, ca să știu dacă sunt iluminat sau nu? În momentul în care acest "Eu" psihologic dispare, toate atributele și nevoile lui sunt văzute ca fiind efemere. Aceasta este Maya.

în EL este Aici de la începutul veacurilor și găzduiește în EL toate veșniciile, Partea 1
Adăugat de George Aurelian StochițoiuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

TU EȘTI NENĂSCUT! Tu nu ești corpul-minte, aceasta este doar fantoma de zi care pâlpâie în tine. Tu nu exiști, doar Dumnezeu este real. Nu, nu, faci o confuzie; corpul nu ți l-a dat părinții. Părinții ți-au dat doar o bucată de muci, adică un ovul și un spermatozoid. Corpul ți l-a dat supermarketul din colț. Ce altceva e corpul decât pastramă, cașcaval și ceva bulion? Iar mintea nu cumva e reamintire, deci memorie? Fără memorie poți vorbi de o minte? Mintea înseamnă un tomberon de gânduri a cărui fermentație putridă se numește "eu"-l. Așadar, revenim: de ce ești așa de mândră de frumusețea corpului și de sclipirea inteligenței, pentru că nu sunt chiar deloc tu și implicit nu sunt ale tale. Tot ceea ce crezi că ești sunt roluri pe care alții le-au scris în scurgerea timpului. Dar la 80 ani frumusețea ta fizică se va nărui, sclipirea inteligenței va piei înlocuită de Alzheimer. Așadar, nu mai bine te afli pe tine aici și acum? Tu nu ești corpul-minte, aceasta este doar fantoma de zi care pâlpâie în tine. Doar credința ta că ești o formă, te-a rătăcit de întreg și te-a izolat dureros într-o micuță și neputincioasă parte. TU EȘTI NENĂSCUT!

citat din
Adăugat de George Aurelian StochițoiuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Cu cât ego-ul e mai agravat cu atât pentru el Gurul care este aproape, eventual nu doar din același oraș, chiar de pe aceiași stradă cu el, sigur nu este un Guru adevărat. Dar cu cât Gurul e mai la distanță, cu cât e mai îndepărtat, dacă se poate chiar fi mort acum 2000 de ani; Ei bine, asta da, e un Maestru adevărat demn de urmat pentru ego, dar de ce? Pentru că ego-ul la un Maestru care e mort sau e extraterestru, ei bine ego-ul chiar îl iubește pentru că îl poate face muci. O astfel de ființă este un pashu și va fi sclavul minții pe viață. Cel care afirmă că a depășit mintea, dar nu are în el strălucirea nici o fărâmă de non-dualitate, este un pashu, un troglodit!

citat din
Adăugat de George Aurelian StochițoiuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Mintea care încearcă să îi mintă pe alții începe întotdeauna cu tine. Dacă un om are între 50 de mii și 70 de mii de gânduri pe zi oare cum vei controla un astfel de vacarm de infern si la ce bun? Cu excepția lui Pantanjali și a altor rătăciți yoghini toți mari realizați spirituali îți vor spune recunoști mai întâi Sinele și mintea se va resorbi aici instantaneu. Cu cât încerci să controlezi mintea cu atât ego-ul este mai puternic pentru că de fapt e mintea cea care încearcă controleze mintea. Asta am încercat și eu și Iisus, și Buddha și Nisargadatta, etc și fără excepție am eșuat. Așadar, recunoaște doar Sinele și "eu"-l psihologic sau ceea ce fals numești "mintea mea" se va evapora instantaneu. Adevărul sau Sinele nu se ocupă cu scamatorii referitoare la pornirea sau oprirea minții, ci cu simpla prezență în care toți acești scamatori sau mincinoși vor veni și vor pleca. Spun mincinoși pentru că cel care spune el controlează mintea minte. Sri Ramana Maharshi, Sri Mooji și implicit și eu ți-o spun din experiență directă. Tu recunoaște mai întâi Sinele și apoi el va fi cel care va face totul și nu ego-ul tău.

citat din
Adăugat de George Aurelian StochițoiuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Dacă ceea ce ești e dintotdeauna și pentru totdeauna, are pupile nemișcate sau mișcate, are nas, fund sau păr? Are minte? Are formă? Se poate elibera din formă sau din minte ceva ce nu posedă o formă sau o minte, nu posedă nimic fiind însăși inima nimicului? Astfel de oameni limitați nici măcar nu văd eliberarea este de corp, nu pentru corp, de minte, nu pentru minte, de Absolut tot ce e Efemer, nu pentru efemer. Astfel de oameni sau guruși de mâna a doua care pretind își țin pupilele nemișcate dacă i-ar prinde naziști și le-ar scoate ochii ei firește și-ar pierde iluminarea falsă. Deși posedă ochii, ei sunt orbi și nu văd că și atunci când cineva își pierde mâinile sau picioarele, când își pierde ochii, simțământul sfânt de A-Fi rămâne și exact EL ESTE SINELE MANIFESTAT CA VIAȚA CA LIBERTATE și nu o persoană care joacă o astfel de imagine. O scamatorie mai jalnică nici nu se putea. Doar recunoaște Sinele tău. El nu doar că nu este prizonierul unei forme, dar absolut nici o practică nu poți face pentru asta!

citat din
Adăugat de George Aurelian StochițoiuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Tărâmul Acesta este un tărâm fără gânduri, fără cuvinte și deci implicit; FĂRĂ CĂI. Orice cale e doar o capcană care te trimite de aici un pic mai încolo, la Sfântul Așteaptă al minții și devenirea lui înlănțuitoare. A crede mai ai nevoie de ceva, pentru a fi Sinele e cerșetorie, nu evoluție. Tu poți fi doar Sinele, doar Sinele e real, mintea și toate creațiile ei, inclusiv persoana DE ZI, care crezi că o ești, sunt ireale. Atâta timp cât cauți sau urmezi o cale, cauți devenirea și nu Sinele.

citat din
Adăugat de George Aurelian StochițoiuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

"RECUNOAȘTE-ȚI ADEVĂRUL ȘI EL VĂ VA ELIBERA!" Dar cum ar putea Adevărul facă asta pe deplin atâta timp cât crezi în mintea ta care vorbește de 5 lumi, de 10 planuri și de enșpe mii de frici? Adevărul nu te poate elibera atâta timp cât te însoțești cu frica sau gândul, fie el e coronavirus sau am 900 de ani sau am Ebola. Adevărul nu te poate Elibera acolo/Aici unde frica gândului te va bloca/paraliza! Odată ce mori înainte de a muri, vezi nemijlocit de gând absolut totul este o iluzie. Atunci, poate vreo boală ucigătoare fie adevărată? Te rog să realizezi, că dacă doctorii ar primi instrucțiuni CU DOVEZI ȘTIINȚIFICE, BĂTĂILE INIMII SUNT O PANDEMIE extrem de gravă, toată lumea ar crede o atare prostie sau hipnoză. Astfel de oameni naivi nici măcar nu realizează știința de azi este doar mama bătrână a ignoranței de mâine? De ce ai numi "adevăr" științific ceva atât de perisabil. Ce o îmbrățișează cu fervoare pe iubita lui "dona mobile"?

citat din
Adăugat de George Aurelian StochițoiuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Serios? Chiar poate să îți fie dat sau să nu îți fie dat fii ceea ce dinainte de toți veci ești deja? Tu ești deja Sinele, refuză atingi orice gând implicit acesta, iar persoana se va nărui în veșnica ta libertate. Nu poate să îți fie dat sau nu să fii Sinele, ești din totdeauna și pentru totdeauna Sinele. Refuză atingi absolut orice gând, lasă-l să se stingă, implicit gândul "eu" și chiar acum poți recunoaște aceasta. Nu există nici o condiție pentru "A-Fi" pentru că deja tu ești!

citat din
Adăugat de George Aurelian StochițoiuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Dacă vrei faci ceva, înseamnă că îți mai lipsește ceva, dar ce anume îi lipsește lui Dumnezeu, ce anume îi lipsește aceluia ce e deja totul din întreg? Îi lipsește lui vreo parte ca să facă vreo parte? Vorbește de "utilitatea" facerii ca și cum ar fi vreo virtute și nu cea mai cruntă deșertăciune? Când afirmi asta nici măcar nu bănui că îi condamni la suferință pe cei care sunt paralizați sau bolnavi, oare realizezi că exact asta era ideologia fascistă? Dumnezeul minții este "a ști" și Sfântul ei duh este "A face", dar te poți face pe tine? Sau tu trebuie exiști mai întâi ca apoi faci? Află de ce exiști tu și apoi vei vedea întotdeauna și fără nici o excepție făcătorul nu-i decât o făcătură. Pentru atâta timp cât nu realizezi că te afli într-un vis fals numit veghe, ego-ul tău îl va trimite pe Dumnezeu în concediu și vei face tu lumea. Dar imediat ce vezi facerea din visul din noapte este EXACTĂ cu facerea din visul din zi le vei da pe amândouă deșertăciunii în plata Domnului!

citat din
Adăugat de George Aurelian StochițoiuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Tu nu ești mintea. Când vezi tu nu ești mintea, orice ți-ar spune mintea, tu nu ești preocupat de problemele ei. Indiferent dacă are credința că ești Dumnezeu sau că nu ești Dumnezeu, are o nevoie sau că nu are o nevoie, este anulat din start. Ce rămâne? Este ceea ce Este. Această Prezență este desăvârșită. Simțământul de A FI sau "Eu-Sunt" nu poate lipsească, el este cel care are grijă de tine, care îți face inima să bată. EL este aspectul lui Dumnezeu manifestat. Când încerci să-l ajuți pe "Eu-Sunt" cu mintea, atunci începe apară întreaga confuzie. Exact asta am spus, că doar "Eu-Sunt" există, restul nu există. În el există totul, în acest "Eu-Sunt" există întreaga iluzie. Pentru "Eu-Sunt" găzduiește mintea și atunci mintea creează întreaga Mahamaya. TU NU EȘTI MINTEA. În fața Absolutului, chiar și aceste cuvinte sunt lovite de nulitate.

în EL este Aici de la începutul veacurilor și găzduiește în EL toate veșniciile, Partea 2
Adăugat de George Aurelian StochițoiuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Dar dacă inima ta, dragostea ta pentru Dumnezeu, pentru Adevăr a devenit torța care-ți arde mintea, atunci ești al meu.
I: Da, dar unii dintre cei care au fost aproape de tine acum te vorbesc de rău? A. M: Așa, și de ce îți faci tu atât de multe grijii? Nu cumva este doar mintea lor care pune etichete despre viață? Oare chiar îi pasă vieții de gândurile minții umane? Mintea omului este mai evanescentă și schimbătoare ca și timpul, dar inima jnaninului care o cunoaște rămâne etern disponibilă pentru inimă, nu pentru mintea ta. Mintea omului are exact același efect asupra jnaninului ca picăturile de ploaie pe penele de lebădă. Oare au reușit vreodată apa le umezească? Lebăda Sinelui sau jnaninul plutește pe deasupra minții umane ca oricare alt om, dar în timp ce oamenii sunt pătrunși uneori înecați de/în propria lor minte/Maya, jnaninul rămâne veșnic neatins. Eu nu mă uit după mintea ta, ea este doar încăpățânare și obidă. Dar dacă inima ta, dragostea ta pentru Dumnezeu, pentru Adevăr a devenit torța care-ți arde mintea, atunci ești al meu. Mai bine cercetează-te pe tine, uită de ceilalți. Și nu veni Aici pentru ei.

citat din
Adăugat de George Aurelian StochițoiuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Da, mă amuză imaginația voastră care vă ține prizonierii limitării. Dar noi nu suntem chiar deloc conectați la nivel subtil, pentru că asta e tot mintea care spune o atare perlă, noi suntem unul și același spirit care se manifestă în toate formele și atunci despre ce vrăjeală de subtilitate nivelatoare am putea vorbi? Noi nu avem o formă, doar frica minții ne limitează, ne ține prizonieri într-o formă, înțelegi? Iar înainte de a fi Gogu, erai același Spirit sau Dumnezeu care îl sunt chiar acum eu și îl vei fi și tu după ce nu o să te mai crezi gândul.

citat din
Adăugat de George Aurelian StochițoiuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Voi cei naivi care credeți aberațiile astea ar trebui vedeți oare la intrarea în somn - pentru că marele Osho de România nu doarme, nu visează și nu se duce niciodată la budă stă cu ochii în pirostii - deci pentru voi găgăuzilor care dormiți, oare cum vă dizolvați în somn, pe bucăți? Întâi adoarme "eu"-l și apoi "sunt-ul"? Doamne, mare ți-e grădina ta! Așadar la moartea domnului Targa sau Tanga că e același lucru la cum gândește, dar asta numai din cauză că nu mai are gânduri, bă fraierilor, mai întâi îi va muri o mână, apoi un picior, apoi părul din barbă, dar ochii care sunt de fapt "Sunt-ul", adică "sinele etern" nu vor muri, ci vor rămâne nemișcați. Cât de multe aberații în numele aceluia care nu poartă nici un nume și nu poate fi descris în veci de capcana cuvintelor a conceptelor! Oare de ce insistă acest guru fals pe practică? Pentru că doar așa puteți fi controlați. La MISA sunt oameni care fac practică de 30 de ani, și firește care nu înțeleg indicațiile "clare" ale "ghidului"! De aceea, vor mai trebui practice încă 30 milioane de încarnări. Dar voi ca și ei ați practicat DEJA de milioane de miliarde de vieți, cât mai vreți practicați pentru a ajunge Aici? Acum unde sunteți? Plecați cu mintea după practicile voastre interminabile, nu?

citat din
Adăugat de George Aurelian StochițoiuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Căutare

Căutări recente | Top căutări | Info

Fani pe Facebook