Îmi cer iertare de prea multă poezie...

Am constatat cu-ngrijorare că versul meu nu vă e drag
V-am plictisit şi rău mă doare, că doar câţiva mai sunt în prag...
Şi ca urmare, iau măsura ce se impune, nu mai scriu
Decât la lună-o poezie şi poate chiar şi mai târziu...

Tristeţera mea nu e benignă, ştiu că v-aţi săturat de ea
Dar ea e-n mine şi ştiţi bine că n-am să mă despart aşa
De-odată, niciodată, căci este-n soarta mea şi ştiţi
Toţi cei acei ce de-ani de zile, în orice clipă mă citiţi...

De fapt, firesc chiar mi se pare, că scriu prea mult şi nu-i normal
Să vin cu versurile-n ploaie şi să v-acopăr cu-al lor val.
Eu scriu fiindcă aşa mi-e bine şi mă retrag unde doar eu
Mă sfătuiesc în poezie, la margine de Empireu.

Am universul meu sihastru, unde n-aud şi nici nu văd.
Acolo cerul e albastru şi niciun nor nu întrevăd...
În versuri sunt cea mai frumoasă şi nu am vârstă, nici nu mor
Doar, uneori mă răscoleşte de tine, toamna mea, un dor...

Îmi cer iertare pentru toate poemele ce vi le-am scris
Şi sper să îmi respect cuvântul şi să mai scriu cât am promis...
Că ce-i prea mult nu este bine, devine agasant, vetust
Iar eu nu vreau ca dezolanţa de la cei dragi, nicicând s-o gust...

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

DĂ-MI VOIE O CLIPĂ SĂ ÎNNEBUNESC

Chiar dacă mai scriu versuri pline de dor
Şi las nebunia să-mi curgă pe piele,
Eu scriu fiindcă nu vreau să mor...
Nici tu să mă vezi în clipele grele.

Chiar dacă-mi citeşti pe chip bucuria
Şi-n ochi vezi doar verde turbat,
Pe mine mă doare de fel nebunia
Ma doare şi pasul, cu care-i plecat.

Chiar dacă îmi place prea mult să iubesc,
Si tremur când m-atingi cu privirea,
Dă-mi voie o clipa să înnebunesc...
Căci astăzi mă doare prea mult fericirea.

Chiar dacă şi viaţa din mine-i corectă,
Şi vântul m-atinge pe sâni uneori,
Pe mine ma doare prea rau că-s perfectă
Şi nu am secrete ascunse-n bujori.

poezie de Iuliana Dinte
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vreau să scriu o poezie

Vreau să scriu o poezie
Pe o frunză de copac.
Despre acest miez de toamnă
Cât de mult Îmi este drag.

Vreau să scriu o poezie
Pe un strop de ploaie rece.
Despre timp, care fără milă
Aşa de repede trece!

Vreau să scriu o poezie
Pe palmele tale moi.
Care mă mângâie cu gingăşie
Când suntem în doi!

Vreau să scriu o poezie
Pe o rază de soare.
Care din ce în ce de dupa nori,
Mai rar răsare.

Vreau să scriu o poezie.
Pe ceru-ncărcat de stele,
Să aducă bucurie
De ziua măicuţei mele.

poezie de Vladimir Potlog (9 octombrie 2021)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Viaţa-i frumoasă şi la 66 de ani

A mai trecut un an dar nici nu-mi pasă!
Să treacă cât mai mulţi! Mie mi-e bine.
Că nu mai sunt nurlie şi frumoasă,
Nu sunt tot eu? Şi nici nu mi-e ruşine.

Sunt anii mei şi-i ţin cu drag în braţe
Şi sunt frumoşi, aşa cum sunt. Să treacă!
Şi nu cumva vreun hoţ să mi-i înhaţe,
Că, fără ei, aş fi mult mai săracă.

Botine fine nu mai port de-o vreme
Şi mijlocelul nu mai e subţire,
Mă scol în zori, mă culc mult mai devreme
Şi nu mai ţin nici cure de slăbire.

Mă doare un genunchi, un junghi m-apasă
În spate, drept pe şiră... şi ce dacă?
Pe zi ce trece, viaţa-i mai frumoasă
Şi nicio lacrimă nu mă apleacă.

Mai plouă-n suflet... e firesc să plouă-
Nici cerul nu zâmbeşte-ntotdeauna.
Mi se mai frânge inima în două,
Da'-mi trece, numai de răsare luna.

Mai scriu şi-un vers şi pot să uit de toate-
În poezie sunt cum vreau. Hai, viaţă,
Trăieşte-mă, atât cât se mai poate
Şi cât a mai rămas, pe mosor, aţă!

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De fapt, nu sună întotdeauna de două ori

Îţi scriu de-aici, dintre iluzii, îţi scriu pe-o clipă, un minut,
Despre-ndoieli, despre confuzii şi despre nodul desfăcut.
Îţi scriu pe frunze de salată, pe coaja unui ou de struţ,
Pe ambalaje de-ngheţată, pe butelia din căruţ.

Îţi scriu pe zidurile ude, pe etichetele din mall,
Pe caserole cu agude, îţi scriu pe paracetamol.
Îţi scriu de ce, şi cum, şi unde, îţi scriu pe binele din rău,
Despre-ntâmplările rotunde, despre-nălţimi şi despre hău.

Îţi scriu cu pana de benzină, îţi scriu cu frâna de motor,
Cu mintea de nimicuri plină, cu răsuflatul "iar mi-e dor".
Îţi desenez, pe gânduri, stele, pe pietre scrijelesc viori,
Nu-îmbrac destine paralele, îţi scriu, doar ţie, uneori.

Îţi scriu cu tocul de la uşă, îţi scriu pe umeri cu stilou,
Despre un drum, pictat c-o tuşă inconfundabilă-n tablou.
Îţi scriu, de azi, fără oprire, îţi scriu de mâine până ieri,
De ieri, pe ochi, ţi-am pus poprire şi nu accept negocieri.

Îţi scriu ce ţi-am mai scris odată, îţi scriu ce n-am mai scris nicicând,
Îţi scriu scrisoare demodată, îţi scriu vorbind, îţi scriu tăcând.
Şi dacă nu primeşti ţidulă, nici telegramă, nici răvaş,
Fii, măcar azi, un pic credulă: vina e numai la poştaş.

poezie de Eduard Lupascu (22 iunie 2021)
Adăugat de Eduard Lupascu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunt şi eu ca voi...

sunt şi eu ca voi, un om cu noapte şi de toate,
nu sunt poet şi nici n-am fost, înşir doar gânduri aranjate,
prea cult nu sunt, dar nici incult, am mai citit, chiar şi sonete,
le am pe-aici, pe foi de gând, sub ochii mei revin în trepte

când scriu în versuri, doar ce văd, ce gândul nopţii îmi dictează,
nu fac decât, ceva în plus, un strop de lacrimă cedează,
atunci din amintiri, de vânt, vă suflu vouă cu neştiinţă,
cuvintele, pe-un rând şi-un rând, poate vă e de trebuinţă

nu sunt mai breaz, sunt doar un om cu veselia îndurată,
ascunsă sub atâtea dăţi, de clpe, ce-am trecut prin viaţă
şi vreau să râd, şi vreau să plâng, aşa trăiesc şi eu mai bine,
urcând în cer, din alb pământ, pătat cu iernile din mine

de m-aţi vedea, o clipă doar, aţi înţelege de îndată,
că sunt normal, că n-am habar, de clipele ce mă aşteaptă
şi râd de voi şi râd cu voi, apoi iar râd, chiar şi de mine
şi fug în ploi, alerg în ploi, mă spăl încet de-a mea ruşine

poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Adoraţia poeţilor

Adoră ce scriu ceilalţi
nu din simpatie şi nici din povară
nu din fulgi de ploaie
pe la mijloc de vară.
Adoră ce scriu ceilalţi
ce scriu după ochii tăi
nu trebuie să îi înalţi şi nici să-i cobori
să adori
ce...
când...
şi cum scriu...
fiindcă scriu despre ei
bărbaţi sau femei
altruişti, aroganţi
de staturi mijlocii
mult prea scunzi sau giganţi
sunt cu toţi în pustiu
Adoră-le scrisul
nu din bine-n mai rău sau din
rău în mai bine
după zilele goale
sau nopţile pline
Adoră-le scrisul
fiindcă prin scris
tu te scrii şi te ştergi de ideea de tine
şi te-adoră coşmarul
după ce te-ai trezit
că trăieşti într-un vis...

poezie de Alin Ghiorghieş
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eu, una, nu scriu pentru recenzori. Cu siguranţă, nu scriu pentru a-mi măsura puterile cu alţi scriitori. Nu scriu nici pentru a eleva minţi. La asta, se pricep toţi ceilalţi, mai citiţi şi mai aprigi decât mine. Eu scriu, ca să ajung la inimi.

Doina Postolachi în Scrisul, între vindecare şi destin (2014)
Adăugat de Doina Postolachi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Femeia

Şi uneori mă-întreb de ce nu-ţi scriu,
Că ştiu a scrie-n orişicare clipă
Ori despre lume, ori despre pustiu
Şi orice gând în mintea-mi se-nfiripă.

M-am întrebat ce eşti şi ce-i cu mine,
Ce ai zidit şi ce-am dărâmat eu,
Ce n-ai făcut şi ce tu faci prea bine
Ca eu să stric şi tu refaci mereu.

Când m-am uitat în urma mea, pe tine
Nu te-am văzut că-n faţă tu erai.
Cu faptele-mi stângace, tu în bine
Drumul din faţă drept mi-l construiai.

Şi tot nu ştiu de ce cu-nviorare
Azi nu mai scriu şi nici un semn nu dau,
Dar ştiu prea bine că o îmbrăţişare
De suflete un tu şi-un eu tânjeau.

M-am întrebat ce-s eu pe lângă tine
Şi ce-am făcut de m-ai ales atunci,
Cum de Pământul pe-amândoi ne ţine
Şi cum s-or întâlni odată două stânci.

Nu scriu de frică, poate dintr-o dată
Am să-ţi arăt ce moale sunt făcut ;
Te-am protejat de mine, dragă fată
Dar m-am legat de tine, renăscut.

Te-am cercetat şi m-am găsit pe mine
Nu-întreg, ci-mprăştiat în mii de părţi,
Că de-aş avea o lacrimă ca tine
Tot n-aş cuprinde-o-n orişicâte cărţi.

Nu am mai scris de mult nici despre soare,
Nici despre dragoste nu am cuvinte,
Ori despre inimă sau despre-o floare...
Dar despre tine-am scris mereu în minte.

poezie de Andrei Rafael
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

E Tatăl meu

Nu învrăjbesc pe nimeni, nu supăr, nu jignesc,
Eu scriu doar poezie, visez şi vă iubesc,
Vreau doar parfum de vise să vă alinte-un pic,
Apoi voi fi tăcere, nu voi mai fi nimic!

De ce mă răstigniţi mereu pe câte-o cruce
Şi-mi puneţi pietre grele de nu le mai pot duce?
De ce mă osândiţi cu cleveteli deşarte,
Voi nu ştiţi că Isus durerea mea o-mparte?

Voi nu ştiţi că mă doare şi-L doare şi pe El,
Că-mi este bun prieten la bine şi la greu?
Voi nu ştiţi că iubirea îi este-atât de mare,
Încât şi roua florii îl supără şi-L doare?

De ce la bunătate cu ură răsplătiţi?
Nu aruncaţi cu pietre, nu vreau sa Îl mâhniţi!
El mi-este bun prieten, părinte, chiar şi frate
Şi tuturor iubire şi dragoste împarte!

Priviţi mai bine cerul şi înălţaţi o rugă,
Smeriţi-vă de-ndată şi fiţi o bună slugă!
Eu azi vă iert de toate cu dragoste curată,
Ştiind că viaţa mea e-n mâna Lui de Tată!

Şi oricâte poveri pe umeri îmi veţi pune
Pe toate le voi duce cu har şi-nţelepciune,
Să ştiţi că nu-i poveste, e însuşi Tatăl meu
Şi mai presus de toate-L iubesc, e Dumnezeu!

poezie de Ines Vanda Popa
Adăugat de Ines Vanda Popa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Scrisoarea lui

M-am hotărât să-ţi scriu şi să îţi spun
ce buzele-mi nu vor să îţi declare,
căci doar când mă priveşti nu se supun,
iar neputinţa lor, de-un timp, mă doare.

Ţi-am scris de multe ori, dar, până azi,
am rupt scrisorile şi n-am vrut, ţie,
să-ţi tulbur viaţa - suntem camarazi,
iar între noi e-o dulce armonie.

Ne ştim poveştile ce-au fost şi sunt,
le înţelegem bine, fiecare,
dar simt că nu mai pot să mă confrunt
cu suferinţa ce-mi provoci. Mă doare.

Aş vrea să ştiu ce simţi citind ce-ţi scriu
şi mi-ar plăcea să simţi la fel ca mine,
căci nu mai vreau doar un amic să-ţi fiu
şi, iată, azi nu mă mai pot abţine

Şi tot ce mă frământă, îndrăznesc
să-ţi scriu, căci sufletu'-mi e-n agonie
şi nu mai pot s-ascund că te iubesc,
aşa că... asta-i! Fie ce-o să fie!

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu din Zece
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Asta sunt!

(alta, mama nu mai face!)

Vreau să trăiesc şi să scriu tot ce simt!
Nu vreau să m-ascund ca un fulg sub aripă!
Nu vreau să mă plâng, nu vreau să vă mint,
Vreau doar să mă bucur de fiece clipă!

De-oi fi judecată, nu e treaba mea!
Nici de superstiţii nu vreau să mai ştiu!
Cine-i fericit că vorbeşte cu-o stea
Îi uită pe toţi bârfitorii-n pustiu.

Am lumea mea bună, prieteni frumoşi,
Ce pot înţelege că sunt doar un om
Cu inima mare, cu paşii sfioşi,
Cu lacrimi, cu dor şi IUBIRE de-alt OM.

Nicicând n-am pretins că aş fi ce nu pot,
Am spus adevărul chiar dac-am pierdut
Şi chiar dacă viaţa părea că-mi lua tot,
Am mers înainte, chiar dac-a durut.

E clar că nu fur nimănui fericirea,
Ea vine când vrea şi când nu te aştepţi
Şi pentru că SUNT, îmi trăiesc azi IUBIREA...
.....................................................................
(Şi scriu poezii pentru oameni deştepţi!)

poezie de Georgeta Radu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aş vrea să scriu despre toate femeile

care au intrat în carnea ta
ca într-un abator
unde se taie fără milă
fiecare centimetru de viaţă
unde strigătele sunt normale
iar durerile fac parte din ritual
unde arderile pe rug sunt fascinante
nu despre mine vreau să scriu
nu
doar despre ele
că le-am văzut cu gurile pline
de fericirea ta nocturnă
că tot carnagiu din privirile lor
face parte din planul tău de singurătate
şi că distanţa dintre noi
e doar o problemă de comunicare
a sângelui
a arderilor
a sacrificiului
despre asta vreau să scriu
că intrarea în carnea ta nu e o joacă
e un program la care lucrezi de ani buni
şi nici un virus nu poate să-ţi atace
singurătatea

poezie de Any Drăgoianu din Recuperarea sinelui
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De ce?

De ce să scriu într-un roman ceva ce pot scrie într-o nuvelă?
De ce să scriu într-o nuvelă ceva ce pot scrie într-un eseu?
De ce să scriu într-un eseu ceva ce pot scrie într-o cugetare?
De ce să scriu într-o cugetare ceva ce – destul de probabil – s-a mai scris?

Mai bine scriu o poezie. Ideea s-o mai fi scris, dar îi dau o formă artistică, originală.

Dar de ce să scriu într-o poezie de n versuri ceva ce pot scrie într-un distih?
De ce să scriu un distih ceva ce pot scrie într-un poem de un vers?
De ce să scriu un poem într-un vers şi să mi-l confunde unii cu o cugetare?

Mai bine scriu o epigramă, măcar "ne mai râdem".

poezie de Petru Ioan Gârda
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce-am vrut să fiu!

Te mişti prea încet! Când timpul este prea rapid
Poate este adevărat, dar cred că ţi se pare!
Doar când faci mai multe, simţi că n-ai făcut nimic
Nu este aşa! Doar că n-ai răbdare!

Ajung sa-mi vând şi somnul pentr-o oră, două
Ca să scriu un vers şi apoi, să vi-l dau vouă
Cei pentru mine o noapte, sau două, ca să pierd?
Sau versuri de stele, din cartea-mi să îmi sterg?

Daca-ş sta o viaţă, ca să vă tot scriu!
N-as şti eu niciodată, ce am vrut să fiu!
Să scriu pe veci într-una, să mă opresc nu pot!
Nu mă simt nici om, dar nu sunt nici robot.

V-aş dărui, eu vouă, toată libertatea
Din pământ ar curge, izvor de fericire
Aş pune înţelepciune, în a voastră minte
Dar tote sunt pe foiae!
Cum şi lumea întreagă-i făcută din cuvinte.

poezie de Ilie Dragomir (8 octombrie 2011)
Adăugat de Ilie Dragomir
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am scris atât cât am crezut că-i bine

Nu mi-am făcut o patimă, din rime,
Nici n-am dorit un titlu de mărire,
N-aş avut în suflet mulţumire,
Decât acolo jos, printre mulţime.

Acolo sunt cuvintele mai drepte,
Pământul mai aproape de picior,
Sunt lucruri înţelese mai uşor
Şi oameni, cu iubire, să te-aştepte.

Am scris atât cât am crezut că-i bine,
Cât în cuvânt mai umblă înţeles
Şi am avut ce pune-n el, să ţes.
Nici prea puţin dar nici prea mult, în fine;

Am scris atât cât mi-am dorit să scriu,
Cât am simţit cuvântul prin unghere,
Din muză mai venea o adiere
Şi gândul, încă, nu-mi era pustiu.

poezie de Marin Bunget
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şapte ani deja

Aş vrea să-ţi scriu o poezie, mamă
Dar simt că-mi sunt ideile de plumb,
În plus, când vreau să-ţi scriu ceva simt teamă
Că toate literele lumii nu-mi ajung.

Nu pot deloc să mi te pun în rime
Şi nici să îţi vorbesc ca şi cum nu ai fi,
Abia de scriu o slovă şi mi-e dor de tine
Şi mă opresc, oftez... Fac asta zi de zi.

Tu nu eşti om de pus în poezie
Şi nici o mamă lesne de descris rimat,
Când m-ai născut, asta mi-ai dat tu mie:
Iubire de nescris în suflet de băiat.

Probabil te întrebi ce fac la astă masă
De nici nu scriu şi nici nu simt că-s viu,
Păi uite, îmi imaginez că eşti şi tu acasă,
Mă mângâi şi îmi spui să dorm, că e târziu.

Şi te ascult, te-mbrăţişez de noapte bună,
Mă uit în urma ta cum mi te duci domol,
Nu vreau ca fără tine soarele s-apună
Şi nici de dimineaţă fără tine să mă scol.

De ce să-ţi scriu, atunci? Oricum nu pot,
Aşa că stau emoţionat şi te cobor din vis,
Mă uit la un tablou cu tine, sprijinit în cot,
Întind o mână şi îţi mângâi părul nins,
M-apropii, mă fac mic, intru-n tablou de tot,
Iar tu-mi şopteşti zâmbind, aproape stins:
"Să nu fi trist, sub crucea mea nu-i niciun mort".

poezie de Sorin Stoica
Adăugat de Sorin Stoica
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mai scriu o poezie

Când mi-este dor de tine,
În liniştea târzie,
Cu lacrimi şi suspine
Mai scriu o poezie.

Sub clar de lună plină
Aş vrea să-ţi simt căldura,
Dar tot ce mă alină
E ritmul şi măsura.

Tânjesc să-ţi aud glasul
Ce mă-ncânta odată,
S-admir cum calcă pasul
Ca rima încrucişată.

În ochiul tău şăgalnic
Să văd tot universul...
Ah, totul e zadarnic
Mi-a mai rămas doar versul.

poezie de Octavian Cocoş (5 noiembrie 2021)
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Suflet gol

Ai apărut de nicăieri
Şi mi-ai luat versurile-n mână,
Le-ai frământat cu primăveri,
Cu tot ce-aveai la îndemână.

Te-ai bucurat că scriu cuvinte
Ce-ţi mai aduc o alinare,
Promit, de-acuma inainte,
Scriu pentru sufletele goale.

Goale de doruri ce nu vin
Sau de gene înlăcrimate,
Care trăiesc doar în suspin
Si din durere-şi fac calmante.

Căci au o boală făr' de leac,
Sunt ocolite de iubire,
Eu ce să fac, cât pot să tac
Cand poezia li se cuvine.

În versuri albe, versuri triste,
În orice fel, numai să fie,
Eu fac femeia să existe,
Orice femeie este-o poezie.

poezie de Mihail Coandă (18 noiembrie 2016, Rîpa, Motru)
Adăugat de dory58
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu o să mai scriu

Pentru cine nu mă ştie
Mă numesc Vlăduţ
Fascinat de poezie
De când sunt micuţ.

N-am dorit să ţineţi minte
Date despre mine
Şi ştiţi... jocul de cuvinte
Vine de la sine.

N-am talent, nicio fărâmă
Cu suflet pustiu
Templul meu azi se dărâmă
Şi n-am să mai scriu.

poezie de Vlad Bălan
Adăugat de Vlad Bălan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunt tristă, poezie...

Sunt tristă, poezie, şi n-am nici cui să spun,
Eu ţie şi tu mie, ne plângem în tăcere.
În versurile tale, din îndoieli m-adun
Şi mai găsesc prin rime un picur de putere...

Şi tu eşti abătută şi deraiezi ades,
Nu-ţi mai găseşti savoarea şi tremuri de durere,
Când mi te scriu pe lacrimi din ce în ce mai des
Şi nu-mi mai eşti albastru de pus la butoniere...

Şi şchiopătezi ca mine, te-mpiedici de apus,
Laşi răsăritu-n urmă cu zile inutile,
La ce să vină joia, când e aşa de sus
Speranţa de mai bine şi clipele-s sterile?

Şi umerii se-apleacă încovoiaţi de splin,
Noiembrie îşi cerne amarul peste frunte
Şi ne-adăpăm din bolul secundei cu venin,
Împovărate suntem de-atâtea amănunte...

Sunt tristă, poezie, şi-mi moare muza-n braţe.
Ce dramă defilează pe scena unde-actori
Suntem numai noi două şi stau să ne înhaţe
Amarul, dezolanţa... ce aprigi infractori!

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!