Urătură aferentă

Dragii mei, poftiţi la masă
Pe la cine s-o putea,
Să vă fie casa, ca să
Locuiţi cu drag în ea!
Masa plină de bucate
Împărţite în bucăţi,
Să puteţi gusta din toate,
Nu mai mult ca-n alte dăţi.
Băutura, după gust,
Să v-o toarne o puştoaică:
De la un pahar cu must,
Pân' la ţuica de pufoaică,
Iar la anu', care vine
Să mă-ntrebe ce-am de dat,
Am să-i dau, c-aşa e bine,
Fiecăruia un sfat...
De mă-ntreabă de Ion
Iliescu ce mai ştiu,
Eu le spun că umblă zvon
Despre cum că-i încă viu...
Gata! Mâine-ncepe greul,
Şi-ar fi bine să se ştie:
De-auziţi că creşte leul,
Nu-i decât cacofonie!
De urat aş mai ura,
Dar îmi pare lungă cale
Şi mă tem că va dura
Pân' la oala cu sarmale!

poezie de Grigore Cotul
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Darul de V'day

Mă tot gândesc: se-apropie V'day,
Cadou, ce să-i mai cumpăr, Dumneaei?
Că-i mofturoasă, mofturoasă tare
Şi nu ştiu ce să-i iau – problemă mare! –

Să-i dau cercei? Păi, de-ăştia i-am tot dat
Şi, sunt convins, demult s-a săturat.
O floare? Are, de la pacienţi,
Că-s unii, după mine, prea atenţi.

Păi, ce să fie? Dacă-i dau mănuşi,
Îmi zice, ca alt'dată: "Mi-o făcuşi!"
O ia de apropo că, zice ea,
Cu mine ştie cum a se purta.

Şi-atunci, ce-i dau? S-o duc la un spectacol?
S-ar închina şi-ar zice că-i miracol,
Că n-am mai fost de când un bard local
Mi-a-mbogăţit bagajul cultural.

A, ştiu! – am la parter o librărie,
Îi iau ceva să-mi folosească mie,
Căci fără dar nu cred că se mai poate:
Îi dau, ca dar, o carte... de bucate.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noapte bună!

Să vă spun, să nu vă spun,
M-am urcat în vârf de prun,
Deşi e numai un ciot,
Stau de-un ceas şi încă pot..
Mă tot uit să văd de vine,
Cineva şi pe la mine,
Nu vă spun pe cine-aştept
Fiindcă eu sunt înţelept..
Aşa îmi zic toţi de-aici,
Şi cei mari dar şi cei mici,
Şi eu ştiu că nu se-nşală,
Că de-aia m-au dat la şcoală!
Simt în aer un parfum,
Vine parcă de pe drum,
De la munte, de la mare,
Nu ştiu ce să fie oare..
Un miros de libertate,
Parcă-l simt tocmai în spate,
In rucsac şi-n buzunare,
În ghetele din picioare..
Ce să fie, ce să fie,
Pare că nimeni nu ştie,
Eu doar am o bănuială,
Că am învăţat la şcoală!
E vacanţa, dragii mei,
O aştept şi eu ca ei!
Ca mămica şi tăticu',
O aşteaptă şi pisicu'!
Însă nu le spun nimic,
Cred că o să tac chitic,
Dac-o văd, ştiu ce-o să fac,
O să intru în rucsac,
Să fiu sigur că ei vor,
Să intru în planul lor!
Cred ca-n noaptea asta, clar,
Mă duc la somn în zadar,
Nu pot, frate, să mai dorm,
Mă şi văd în avion!

poezie de Marilena Ion Cristea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nici

Sunt singur ca un cuib de cuc
Mai vine moartea pe la mine
Din când în când chiar eu mă duc
Dar unde stă nu ştiu prea bine.

Că pacostea şi furicioasa
N-are copii, n-are bărbat
Şade mai mult plecată-n sat;
La mine vine să-i bat coasa,

La Ion se duce să-i repare
Ciurul, să-i pună o sită mare
La Gheorghe vine cu găina
Când e s-o taie. La Sulfina...

- Cum, umblă şi după muieri?
- La una s-a oprit chiar ieri
Dar nici nu ştiu ce i-a cerut
Că nici n-avea şi nici n-a vrut.

poezie de Marius Robu din Carte de bucăţi (2008)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nici

Sunt singur ca un cuib de cuc
Mai vine moartea pe la mine
Din când în când chiar eu mă duc
Dar unde stă nu ştiu prea bine.

Că pacostea şi furicioasa
N-are copii, n-are bărbat
Şade mai mult plecată-n sat;
La mine vine să-i bat coasa,

La Ion se duce să-i repare
Ciurul, să-i pună sită mare
La Gheorghe vine cu găina
Când e s-o taie. La Sulfina...

- Cum, umblă şi după muieri?
- La una s-a oprit chiar ieri
Dar nici nu ştiu ce i-a cerut
Că nici n-avea şi nici n-a vrut.

poezie de Marius Robu din Carte de bucăţi (2009)
Adăugat de Marius Robu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Undeva, între pământ şi cer

Undeva, între pământ şi cer
Sufletul meu rătăceşte stingher
Şi se zbate şi încearcă a şti,
Unde mai bine s-ar putea odihni.

S-ar duce în cer, mai bine să-i fie
Durerea s-o uite, cum vântul adie
Dar cum ar putea să lase pământul
Când tot ce iubeşte îi macină gândul

De vorbă eu stau, cu sufletul meu
Încerc să-l ajut, să-l feresc de ce-i rău
Un sfat am să-i dau, pe pământ să mai stea,
Iubirea s-o lase în inima mea

Să o pot împărţi cât încă trăiesc
S-o primească în dar, toţi pe care-i iubesc
Să rămână cu ei după ce voi pleca
Amintire să fiu, eu... şi inima mea!

poezie de Elena Bulancea (10 decembrie 2018)
Adăugat de Elena Bulancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi iar Te naşti

Şi iar Te naşti, din nou, Isuse
şi iarăşi vii ca alte dăţi
în lumea urii neapuse
cărarea păcii s-o arăţi.
Spre-a Tale zări de pace pline
pe-ai urii fii îi vei chema,
dar vai, îndemnul spre mai bine
aşa de greu îl vor urma.
Din slava dragostei nespuse
cobori în lumea Ta să-i iei,
cu drag îi chemi spre ea, Isuse,
dar ei se sfâşie-ntre ei.
O, Doamne lumea-i astăzi plină
de patimi şi de farisei
mai vine şi mai stă-ntre ei!
Mai vii, chiar dacă sfântu-Ţi Nume
din nou un an îl vor huli...
-Ce dragoste Te-aduce-n lume
cu ce putere-o poţi iubi!
Cobori la ei şi-i chemi la Tine
cu milă-i chemi, de ei Ţi-e dor
-O, dac-ar şti ei Cine vine
Şi Cine-aşteaptă-n uşa lor!...
Dar vii căci dintre ei Isuse
câţiva primi-vor scumpu-Ţi Har
în taina inimii supuse...
Şi pentru ei, cu drag vii iar.

poezie celebră de Traian Dorz
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prietenii stiu de ce

Multi ne spun ca stii femeia ar fi rupta din safir
Si mai spun ca stiti barbatul ar fi rupt din cimitir
Insa cine stie bine despre cele ce se stiu
Ar adauga: barbatul e un mare fustangiu.

Multi ne spun ca e dovada despre prostul gust prezent
Un barbat ce bea o bere visator si neatent
Insa cine stie bine despre cele ce se stiu
Ar adauga: barbatul bea mai bine la rachiu.

Multi ne spun... pardon! femeia, ca barbatii dorm prea mult
Si eu stiu ca-i o minciuna... dar imi place s-o ascult
Insa cine stie bine despre cele ce se stiu
S-ar opri si-ar zice: Sincer?!... fetele nimic nu stiu.

poezie de Vlad Bălan
Adăugat de Vlad Bălan
Comentează! | Votează! | Copiază!

De Anul Nou

De sărbători, veniţi copii acasă
Din ţara-n care-aţi fost plecaţi!
V-aşteaptă vin şi cozonac pe masă,
Veniţi copii, noi v-aşteptăm cu drag.
(O mamă în toiag mai stă în prag...)

Miroase-a pâine scoasă din cuptor,
Nu mai avem, dar de ea ne e dor,
Ni-i dor şi de cârnaţi fripţi pe vatră
Ce-mprăştie mirosul pân' la poartă.

La streşini carnea-i pusă la uscat,
La fiecare muritor din sat.
Pe coş se-afumă încă, burticanul,
Iar după sobă sforăie motanul.

Miroase-a ţuică fiartă cu piper,
Miroase cozonacul din paner...
Sarmale fierte-n oala de pământ,
Mâncăm de Anul Nou... An sfânt!

poezie de Constantin Chelaru
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mihai: Ah, Luci... Nu ştiu ce să-ţi spun... Dar zău că nu e bine!
Lucian: Off, da, ştiu că nu e bine. Dar ce pot face? N-am nici o putere. Sunt atât de neputincios... Şi atâţia ani pierduţi degeaba? Opt ani din viaţa mea, de iluzii, de speranţe, totul dus, din cauza lui Sid... Cine şi-ar fi putut imagina?! Bine, poate că şi eu am greşit, dar... Uff, mai bine făceam cum îmi spunea mama şi rămâneam acasă; renunţam la misiunea asta afurisită... Era mult mai simplu! Fără complicaţii inutile! Ce rost au toate astea?! Comandantul misiunii... Halal! Sunt jalnic!
Mihai: Uff, Luci... Zău, nu vorbi astfel!
Lucian: Dar cum altfel ai vrea să vorbesc? Când pierd totul printre degete? Când nimic nu-mi merge bine?! Situaţia îmi scapă de sub control. Încerc să mă amăgesc că încă aş avea vreo şansă, dar văd bine că mă amăgesc doar... Ce-mi rămâne? Nimic. Cu Lia n-am nici o şansă. Probabil n-am avut niciodată, doar aşa credeam eu...
Mihai: Ba ai, dar trebuie să-i vorbeşti. Să-i spui odată ce simţi pentru ea! Nu-i atât de dificil. Dacă eu am putut, cu Ly, nu văd de ce n-ai putea şi tu; mai ales tu, Luci! Zău aşa...
Lucian: Da, tu nu vezi ce ar putea fi atât de dificil; normal, pentru tine e greu de înţeles... Cum să-i spun?! De ce? Să mă refuze din nou? Să mă respingă, ca de fiecare dată? Pentru a câta oară? Ce folos?!
Mihai: Ah, de asta te temi tu?
Lucian: Păi, m-a respins de atâtea ori; nici măcar nu mai ţin minte de câte... Mi se pare normal să-mi spună, categoric, "nu"... Dar, nu contează. Mă retrag în rezervă, să n-o lăsăm pe Ly să aştepte prea mult.
Mihai: Da, bine, mergi. Mă găseşti tot aici.
Lucian: Tu, cu computerele astea... Nu poţi să stai mult timp departe de ele!
Mihai: Obişnuinţa, Luci. Obişnuinţa... Şi în plus, pasiunea!
Lucian: Bine. Revin imediat.

replici din romanul Proxima, Partea a-III-a: "Aventuri pe Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doar pădurea

Cine casa încălzeşte
De cum vremea se răceşte?
Cei cu sobe ştiu prea bine
Lemnul din pădure vine!

Unii încă ar mai spune
Lemnu-n toate se impune
Are multe alte foloase
În industrii sau prin case.

Lemnul având aşa valoare
Are o mare căutare
Şi uite aşa, străinul vine
Taie lemnul, ce rămâne?

Şi-o spun cu amărăciune
De tăcem, nu-i iertăciune
Pădurea de nu-i protejată,
Consecinţe-s de durată!

Cine de plouă pe munte
Torentele stă să-nfrunte?
Şi când zăpada se topeşte
Şuvoaiele potoleşte?

Dar când vântul suflă tare
Cine opreşte a lui sforţare
Protejând sate-n câmpie
De nămeţi, chiar de urgie?

Şi de-i zăpuşeală mare
Te primeşte, îţi dă răcoare
Şi la umbra ei cea deasă
Uiţi de griji ce te apasă.

Cine atunci când panta-i mare
Fereşte de-alunecare
Protejând şosele, sate
Baraje sau căi ferate?

Doar pădurea, ştie Domnul
Mai puţin o ştie omul
Cel ce taie-n fărdelege
Făcându-se a nu-nţelege

Şi pădurea mută-ndură
Faptele celor ce-o fură
De-ar putea le-ar arăta
Că nu-i VIAŢĂ fără ea!

poezie de Ionel Popa (22 martie 2015)
Adăugat de Ionel Popa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nistor: Cum merge treaba pe aici?
Mihai: Strună, lungane! Încă un pic şi sunt gata!
Nistor: Deci, ai un astfel de microcip?
Mihai: Încă nu, dar se rezolvă! Treaba e ca şi aranjată! Blondo, du-te s-o prinzi pe micuţa ta prietenă! De restul, mă ocup eu!
Maria: O voi prinde, nu e dificil. Dar să ai grijă cum îi ataşezi microcipul ăla şi mai ales cum umbli cu ea! E foarte mică, fragilă şi delicată. Nici nu poţi să-ţi dai seama cum, dintr-o greşeală, îi poţi rupe vreun picioruş, fără voia ta, dar o poţi răni. N-aş vrea să i se întâmple ceva rău.
Mihai: Voi încerca să fiu cât mai atent cu ea. N-am intenţia să-i fac ceva rău. Vreau doar să te ajut.
Maria: Ştiu asta, dar, după cum ţi-am spus, îi poţi face rău chiar şi neintenţionat.
Mihai: Ascultă, dacă tu consideri că i s-ar putea întâmpla ceva la intervenţia mea, atunci propun să-i pui chiar tu microcipul, doar te pricepi mai bine şi poţi umbla cu mai multă delicateţe decât mine.
Maria: Nu, Mihai, n-aş putea... Las treaba asta în seama ta. De altfel, nu uita că Ema e o femelă, iar tu, un adevărat cavaler, deci... N-ai putea să-i faci ceva rău unei domnişoare, nici chiar dacă aceasta ar fi un păianjen.
Mihai: Ai dreptate. În cazul ăsta, va trebui s-o imobilizezi într-un fel câtva timp, să nu se mişte, ca să nu-i rup ceva... Sau cine ştie ce s-ar putea întâmpla?! Dar promit că voi fi foarte atent şi delicat! E bine aşa, blondo?
Maria: Foarte, campionule! Mă duc s-o prind.
Mihai: Iar eu să pregătesc microcipul. Dar să ştii, Nis, mai am puţin de lucru la calculator, după aceea.
Nistor: Sigur, asule!

replici din romanul Proxima, Partea a-III-a: "Aventuri pe Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi ce dacă

Şi ce dacă încă vreau,
Sălbaticia să o gust,
Libertatea s-o respir,
Infinitul să-l alint,
şi încă alte câte...!

Şi ce dacă am uitat,
cum am aflat întregul!
îmi e deajuns să fi trăit-o,
şi-l am pe Alzhei prieten.
Dar voi... voi aţi simţit-o?

Şi ce dacă dor îmi e,
de mine,
verde şi scântei!
Viaţa e plină de minuni!
Să vrei să te descoperi...

Şi ce dacă tot mai caut,
Cum aş putea să nu?
De e un sens în toate,
Aş vrea şi eu să-l ştiu!
Voi nu?

poezie de Cătălina Bontoi
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eşaloanele extincţiei

... mai pun de-acum încă vreo douăzeci şi cinci de ani,
adăugaţi la mult, de când mă ştiu pe mine
şi-un leat complet, de peste şase miliarde, o să dispară,
poate mai mulţi; şi ceva tinerei contemporani
vor părăsi coperta pentr-un conţinut "mai bine"...
şi nu mă dumiresc cum pot atât de mulţi... atâţi să moară?

... păcat că nu-i întregul, tot, o uniformitate
de început, cu toţii de o zi cum puii de găină
crescându-şi puf în pene pentru un pic de zbor,
ce nu va fi nicicând, c-aşa e şi umanitate;
o iluzorie eternitate din vise plină, plină
şi dispărând deodată tot... cât de înfiorător!

... ar fi, o secundă, Terra într-o linişte lugubră,
nici plânset n-ar mai fi, n-ar fi nicicum urmaşi,
că n-ar avea conştiinţa încă a amintirii
şi-ar fi planeta mult, cu mult mai mult salubră,
debarasată de-nvechit... iarăşi vor fi indieni-apaşi
cu zâne, regi, moşi, făt-frumoşii... sufletului, firii.

... mi-aş fi dat tot şi-aş da şi acum din ce-a rămas,
s-am restul împărţit în astfel de secunde
de pur pe câte-un secol, în iar şi iar să fiu,
cum câine credincios la neştiut, chiar dacă-i de pripas...
fără de mâine, ieri, fără din ce şi fără nici de unde,
doar o secundă mesager din peste şase miliarde... încă viu!...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (22 iunie 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În faţa sorţii

Tot caut să-nţeleg menirea sorţii,
Aş vrea cumva, de pot, s-o îmbunez
Privesc spre casa ei, în faţa porţii,
Dar nu vreau s-o deschid, stau şi oftez.

Parcă mi-e foarte teamă ca să intru,
Să nu cumva să aflu ce va fii,
Gândind că cine ştie, înăuntru,
Ceva ce nu îmi place voi găsi.

Apoi regret şi vreau să-mping în poartă
Şi-ncerc s-o fac cu sufletul deschis,
Ce ar putea să fie... decât soartă,
Măcar aşa nu voi trăi în vis.

Îmi fac curaj şi-mi spun, va fi mai bine,
Prea m-am înţepenit în ce-a trecut,
Trăind pierdut în ieri, fără un mâine,
Nu-n ce-aş putea avea, ci-n ce-am pierdut.

Mă uit la casa sorţii... e lumină
Şi uşa ei mi se deschide-ncet,
Păşesc spre ea, iubirea să revină,
Să-mi încălzească gândul de poet.

poezie de Adi Conţu din Dansul emoţiei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Frică-mi e de casa care nu-i a mea

frică-mi e de casa care nu-i a mea
să nu vină noaptea elfii şi s-o prade
să se umfle în pene, ce bine le-ar şade
să cânte cu şatra seara cocardea;
şi-o admir ca pe o muză
cu frizura ei modernă
că dintr-odată mi se pare ternă
semănând cu o meduză;
frică-mi e de casa asta dintr-odată
pe care-am iubit-o cum iubeşti o fată
înaltă şi zveltă, şi cu ochii dulci
pe care-o visezi când mergi să te culci
dar n-a fost să fie şi nici nu va fi
să-mi aducă zorii zvon de ciocârlii
la fereastra mea de lemn
pentru tainic un îndemn
că nu mai departe, mâine la amiază
într-o stare trează
voi da ochii cu o piază
cum mi-ar da soarta un semn
musca şi căciula, la prea multă vorbă
când e vorba de o ciorbă
dacă nimeni nu mă întreabă,
mai bine să-mi văd de treabă!

poezie de Ion Untaru din manuscris (2015)
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pacey: Chiar cred că seara asta a fost destul de reuşită.
Joey: Da. Destul de reuşită. Perfectă. A fost... a fost o seară perfectă. Pace? Nu pot face asta.
Pacey: Ce anume?
Joey: Chiar şi atunci când totul este perfect, am impresia că nu e bine să am o relaţie cu tine şi îmi pare rău. Seara asta a fost drăguţă şi distractivă, iar tu ai devenit acest bărbat extraordinar, dar nu... Îmi pare rău. Dar nu simt nimic. Şi nu-ţi pot face asta ţie.
Pacey: Bine. Joey. Stai puţin.
Joey: Nu, Pace. E adevărat şi îmi pare rău.
Pacey: Şi ce?! Te temi. Nu-i aşa? Te temi. Şi eu la fel, crede-mă. Şi eu mă tem pentru că nu ştiu încotro ne îndreptăm. Adică eu cred că ar putea duce oriunde. Ar putea fi şansa noastră.
Joey: Nu o să fie.
Pacey: De unde ştii tu asta? Serios acum. Săptămâna trecută erai cu totul de acord şi acum îmi spui că relaţia dintre noi nu ar putea fi niciodată una reuşită. Nu ai de unde să ştii asta, Joey.
Joey: Şi îmi pare rău. Ştiu că e îngrozitor ce îţi spun eu acum.
Pacey: Dar cum? Cum poţi tu să ştii? Şi când ai luat decizia asta? În seara asta? Am crezut că seara asta a fost reuşită.
Joey: A fost. A fost perfectă.
Pacey: Şi atunci? Şi nu-mi spune că nu eşti speriată pentru că ştiu că eşti. Te ştiu de prea mult timp şi te-am văzut dând la o parte foarte multe lucruri bune ca să te las să faci asta şi cu mine acum. Ai fost mereu cel mai frumos lucru din universul meu. Şi sentimentele mele pentru tine mi-au demonstrat că pot fi o pesoană mai bună. Şi acele sentimente erau mai puternice şi mai înţelepte şi mai stăruitoare şi mai curajoase decât orice altceva legat de mine.
Joey: Pacey, opreşte-te.
Pacey: Jo...
Joey: Pacey!
Pacey: Când mă temeam de orice, nu mi-a fost teamă să te iubesc şi te-aş putea iubi din nou. Îţi spun since, asta ar putea...
Joey: Pacey, nu. Opreşte-te! S-a întors Eddie. Îmi pare rău. S-a întors aseară. A venit la bar şi...
Pacey: Ah. Bine.
Joey: Îmi pare rău...(Pacey pleacă.)

replici din filmul serial Cei mai frumoşi ani
Adăugat de Moţ Mădălina
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pogorât-a, pogorât

Pogorât-a, pogorât

La mulţi ani cu bine

Dumnezeu pe-acest pământ,
În mijlocul satului
La casa bogatului

"Bună sara, om bogat.
Gata-i cina de cinat?"
"Gata-i, gata, nu-i de voi,
Că-i de oameni mai ca noi" (/ Că îi de boieri ca noi)

Dumnezeu s-o mâniat
Şi de-acolo o plecat
La marginea satului
La casa săracului.

"Bună sara, om sărac,
Gata-i cina de cinat?"
"Gata-i, gata, -i puţinea
Pofteşte şi dumneata la ea"

Dumnezeu s-o bucurat
La masă s-o aşezat

Din care pâine tăia
Domnul la loc o creştea,
Din care pahar bea,
Domnul la loc îl umplea

Şi-aşa o lăsat Dumnezeu
Să colind tot neamul meu,
Şi-aşa o lăsat Precesta
Să colind toată lumea.

folclor românesc
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Isprava toamnei

Toamna, fată deocheată -
Biata fată!...
Deocheată, dar frumoasă
Şi cochetă,
Mi-a intrat odată-n casă,
Indiscretă,
Să mă-ntrebe ce mai fac...
Ce problemă viitoare
Mă mai doare...
Ce ţigări de foi mă otrăvesc
Când vorbesc...
Şi ce fel de coniac
Beau când tac...

Şi de-atunci -
Nu vreau să spun de când -
Am rămas cu toamna-n trup şi gând!...
Şi de-atunci, în fiecare an,
Toamna, fată bună, vine să mă vadă -
Vine ca o oră fixă pe cadran
Şi solemnă ca o stea cu coadă...
Şi, cum ştie că eu nu fac decât bine,
Toamna stă trei luni întregi la mine,
Cum ar sta la ea acasă...
Până ce-ntr-o bună zi mă lasă
Şi se duce de s-ascunde...
Unde?...
Dracul ştie unde!...
Numai că, după ce pleacă,
Odăiţa-mi pare mai săracă...
Poate fiindcă toamna-mi fură
De la gură
Tot ce-n nouă luni adun -
Cu răbdare şi tutun -
Tot ce cred că-i mai de seamă
Pentru clopoţelul meu de-alarmă!...
Toamna, fată indiscretă
Şi cochetă,
Se agită ca un ascuţiş de sapă
Pe biroul plin de praf şi prin sertare
Şi-mi distruge fără milă
Operele literare,
Rupând filă după filă,
De mă lasă gol... goluţ...
Ca o ciutură-ntr-un puţ,
Fără niciun pic de apă!...

Dar norocul meu că-n acest an
Timpul merge după alt meridian...
Şi că versurile acestea au fost scrise
Nu la mine-acasă -
Cum scriu eu de obicei, pe masă -
Ci pe iarba verde,
Undeva, la ţară,
Unde calendarul scrie că-i tot vară
Şi-unde toamna încă nu sosise!...

poezie celebră de Ion Minulescu din Adevărul literar şi artistic, nr. 618 (9 octombrie 1932)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Urare de Anul Nou

Anul Nou să vină-n dar,
Cu urări în calendar,
Să ne-aducă sănătate,
Bucurie şi dreptate,
Armonie şi mult spor,
Fără urmă de vreun nor,
Să ne fie numai bine,
Fără lacrimi şi suspine,
Să ne curgă în pahare
Câte-un strop la fiecare,
Să ne fie casa, casă,
Să rămâie masa, masă,
Să ne dea Domnul, putere,
Zile multe şi prospere,
Un an plin de veselie,
Pace-n suflet, omenie,
Să ne-aducă fericire,
Împlinire şi iubire,
Punga să ne fie plină,
Viaţa, rază de lumină,
Să cinstim un păhărel
Din prea roşu' strugerel,
S-adunăm pân' la final
Numai zile de cristal,
De Covid să ne ferim,
Nu-i Hristos ca să-l primim,
În genunchi să ne rugăm
Pe pustii, să-l alungăm,
Chipul să-l decoperim
Şi mai mult, să ne iubim,
Căci ne dor de-o-mbrăţişare,
Libertate şi mult soare!
La anul şi La mulţi ani!

poezie de Sibiana Mirela Antoche
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cuvinte din fum

Dau pagini de gânduri şi-aleg o moşie
la care, pierdut în al vieţii tumult,
n-am fost de un timp ce îmi strigă: "Prea mult!
Aşează-ţi hârtia pe masă şi scrie!"

Ascult... şi imagini încep să apară,
se-aştern în cuvinte-mbibate cu fum
din vatra-ngropată-n mormanul de scrum
iar lacrimi, în suflet, încep să mă doară.

Se-aprinde o flacără, arde în mine,
şi jurul devine mai viu, mai real,
se-adună-amintiri dintr-un vechi ritual:
"Ce mulţi sunt acolo! E vară! E bine!"

O pâine-aburindă se-aduce la masă,
rămâne-n prosoape căneala de ţest,
o rugă se-ndreaptă, umilă, spre est,
în timp ce aroma-i se-mprăştie-n casă.

Apar şi ceşcuţe, iar ţuica, grăbită,
dispare din ele, căci cana cu vin
se-aşează, cuminte,-aşteptând un festin
aşa cum era doar în casa iubită.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!