Nela, care nu suporta bărbații frumoși, considerându-i artificioși și cinici, simțise din prima clipă o atracție irezistibilă față de el, o fascina siguranța cu care se mișca printre ceilalți oameni, detașarea și calmul cu care privea lumea și pe el însuși, nimic nu părea să-l sperie și să-l oprească din drumul lui. «Cred că ăsta-i omul care-mi trebuie, își spuse ea chiar în clipa in care hotărîse să plece cu el în excursie, ce noroc că mi-a apărut în cale de la început.
Ion Băieșu în romanul Balanța
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Citate similare
O rochie minunată este aceea față de care o femeie simte o atracție irezistibilă s-o îmbrace, iar un bărbat simte o atracție irezistibilă să i-o dea jos.
aforism de George Budoi din Femeia de la A la Z în Aforisme, Epigrame, Poezii, Pamflete și Satire (6 iulie 2019)
Adăugat de George Budoi
Comentează! | Votează! | Copiază!
40 de aforiști reuniți într-o colecție memorabilă
Vezi detalii despre o antologie de referință!
Reușitele mele datează din clipa în care, încetul cu încetul, am început să capăt distanță față de personaj. Jocul acela atât de tulburător, de periculos, de crud cu personajul, pe care începi să-l mânuiești, să-l așezi, să-l dirijezi, dar în același timp și el te influențează, te determină.
Valeria Seciu în interviu
Adăugat de Veronica Șerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Era vorba de o familie compusă din zece persoane, majoritatea trecute simțitor de prima parte a vieții, ființe sobre, pensionare, cu titluri în diferite științe și chiar arte. Ne-au privit îndelung și în tăcere, după care cineva, care părea chiriaș principal și șef de masă, ne-a zis, scurt: "Dați-i drumul". Firește, i-am dat drumul, adică am început să ne producem, fiecare după posibilități.
Ion Băieșu în Umor la domiciliu, ed. Sport- Turism (1981)
Adăugat de Mitu Sticlea
Comentează! | Votează! | Copiază!
Azi-dimineață, mergând fără chef spre serviciu, mi-a sărit în față un corcoduș abia înflorit. Care mi-a deschis ochii, căci am început să văd tot felul de lucruri: păsări, de exemplu, nori, muguri... Și un gard din beton, albastru, urât. Mă pregăteam să-l dărâm cu puterea gândului, însă chiar în clipa aceea mi-au atras atenția balansoarele și toboganele din parc, care-mi făceau cu mâna. M-a lovit așa o fericire în coșul pieptului, încât mi-am zis: "Doamne, ce bine că lumea nu-i așa cum îmi place mie!" Fiindcă eu n-aș fi construit grosolănia aceea de zid, dar nici balansoare și tobogane...
Silvia Velea în Memoriile păsării Phoenix (2020)
Adăugat de Silvia Velea
Comentează! | Votează! | Copiază!
Oameni cu chipuri meschine
Oameni cu măști pe față,
Care pe alții îi învață ce e bine sau rău
Și cum trebuie să-l iubescă pe Dumnezeu,
Dar ei umblă cu diavolul în gând mereu.
Oameni cu măști pe față,
Care pot curma o viață
Și zic că nu sunt ei vinovați,
Dar omoară chiar și pe ai lor frați.
Oameni cu măști pe față,
Care au inimi de gheață
Și suflete întunecate
De-atâta lăcomie și nedreptate.
Voi, oamenii cu chipuri meschine,
Care omorâți ale noastre destine,
Scoateți-vă măștile, că nu vă stă bine.
poezie de Vladimir Potlog (7 august 2012)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!
Cu frumusețea ei naturală, Lia putea concura cu orice top model al vremii. Și din acestă cauză, ca din multe altele, Lucian se simțise atras de ea, de cum o văzuse, de prima oară, deși părea că ea nu i-ar agrea deloc prezența lui, respingându-l mereu, iar ori de câte ori el încerca să-i vorbească, ea făcea tot ce putea pentru a-l îndepărta, fiind singura persoană care susținea cu tărie că nu-i plăcea caracterul și felul de a fi al lui Lucian, motiv pentru care nu pierdea niciodată ocazia de a-l cicăli, de a-l tachina, de a-l provoca, de a-l determina să-și piardă calmul, sau obișnuitul său control de sine, ceea ce nu se întâmpla, căci nu era ușor să-l facă pe Lucian să se enerveze (mai ales pe ea), însă ea nu se lăsa deloc, continua să-l încerce, ceea ce-l determina pe Lucian s-o admire din ce în ce mai mult.
citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Foarte puțini oameni frumoși sunt în lumea teatrului, cred că și în lume la fel. Nu zic că eu sunt unul dintre ei, că și eu am răutățile mele, dar măcar cei care sunt la început de drum trebuie ajutați chiar și cu picioare în fund. Dar trebuie ajutați să se ducă mai departe puțin.
citat din Radu Afrim
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!
Când toți se ocupă cu întrebarea, dacă să continue cu întreruperea
focului, sau să-l oprească, dacă să încerce să ajungă la tratatul de pace, sau să-l alunge pe Arafat, sunt care compară pe cei ce își pun aceste întrebări cu salvatorul care se află în cabina de salvare și vede un om care se îneacă și, în loc să fugă să-l salveze, încearcă să decidă în problema de "principiu", care să fie culoarea costumul de baie cu care să intre în apă.
Michael Laitman în 1000 de sfaturi pentru viață, XX - Arabii sunt numai un mijloc de a ne trezi pentru sfârșitul corecției
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!
Dacă un număr suficient de oameni care doreau să oprească războiul chiar s-ar fi adunat la un loc, în primul rând ar fi început să se războiască cu cei care nu erau de acord cu ei. Și e și mai sigur că s-ar război cu toți cei care doresc să oprească războiul, dar prin alte metode.
citat din Georges Ivanovitch Gurdjieff
Adăugat de Tone Monica
Comentează! | Votează! | Copiază!
Nela: Eu nu sunt mistică, nu mi-am făcut în viața mea o cruce, nu cred m Dumnezeu și în lumea cealaltă, dar fenomenul religios mă interesează și mă impresionează.
Preotul: După părerea mea intimă, dragă domnișoară, religia e o poezie.
Nela: Interesant. Asta n-am mai auzit.
Preotul: Da, religia e una dintre cele mai sublime poezii pe care le-a cunoscut umanitatea. Poezia Necunoscutului, a Incertitudinii, a Speranței.
replici celebre de Ion Băieșu, după filmul: Balanța (1992)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Hăul care există între siguranța pe care o am despre existența mea și înțelesul pe care încerc să-l dau acestei siguranțe, nu poate fi umplut cu nimic.
citat clasic din Albert Camus
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Fiecare talent care ni s-a dat, pentru că fiecare dintre noi are talente, ne-a fost dat cu un motiv anume. Cu fiecare dintre aceste talente pe care le-am primit vine și responsabilitatea ca noi să-l modelăm și să-l dezvoltăm, apoi să-l aplicăm în lume într-un fel care să îmbogățească viața altor oameni. Oamenii care nu vor să stabilească un scop cu privire la tot ceea ce vor de la viață și apoi să urmărească acest scop cu curaj sunt de fapt oameni cu foarte multă frică în ei. Sunt speriați. Au umbre care trebuie examinate și probleme care trebuie vindecate.
Robin Sharma în Descoperă-ți destinul (2010)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Cum cred în muzica pe care am iubit-o, atât cred și în Dumnezeu care m-a creat. După umila mea părere, trebuie să fii un adevărat naiv, ca să declari serios că Dumnezeu nu există. Însuși faptul că e invizibil ne face să-L adorăm.
George Enescu în Amintirile lui George Enescu
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!
Spune-ți părerea!
- Tao
- Tao este drumul și drumețul. Drumul fără început și fără sfârșit pe care îl bătătoresc toți muritorii, dar pe care nimeni nu l-a creat, căci drumul acesta este viața însăși. El este totul și nimic. Din el purced toate, toți trec pe aici, îndreptându-se spre același infinit, se adaptează lui, ca să se întoarcă tot acolo de unde au plecat. Este un pătrat fără colțuri, un sunet pe care auzul nu-l poate percepe, o imagine cu forme neînchegate. Este o plasă imensă ale cărei ochiuri sunt largi ca nesfârșitul mărilor, și totuși nimic nu se poate strecura printre el. Este sanctuarul unde își găsesc cu toții refugiu. Nu este nicăieri, dar nu e nevoie să te uiți pe fereastră, ca să-l vezi lângă tine. De la el înveți taina să nu mai dorești dorințe, ci să lași lucrurile să-și urmeze cursul lor. Este cel care se umilește pentru a se mântui, căci cel ce se umilește se va înălța și trufașul se va umili. Decăderea este însăși esența succesului, iar succesul nu este el însuși decât o intermitență a decăderii, căci cine ți-ar putea spune dinainte clipa când înfățișarea unui lucru va întoarce cealaltă față. Cel care tânjește după dragoste, o va găsi în liniștea și inocența începutului. Blândețea asigură izbânda celui care atacă și mântuire celui care se apară. Ca să fii puternic, va trebui să-ți înfrângi înainte de toate, propriile tale porniri.
definiție de W. Somerset Maugham în Fumul amăgirilor, XLVIII
Adăugat de Oana Dima
Comentează! | Votează! | Copiază!
Tina Modotti: Eu nu cred în căsătorie. (Mulțimea râde.) Vorbesc serios, chiar nu cred. Să vă explic de ce. Cred că în cel mai rău caz este un act de politică ostilă, un mod prin care bărbații înguști la minte își țin femeile închise în casă și departe de calea lor, totul învăluit într-o aură tradițională și în prostiile normelor religioase. În cel mai bun caz, este o iluzie a fericirii - despre acești oameni care se iubesc cu adevărat și care habar nu au că sunt pe cale de a-și face viața un chin unul celuilalt și, totuși, se hotărăsc să se căsătorescă, nu cred că este nimic tradițional sau iluzoriu. Dimpotrivă, cred că este o decizie curajoasă, radicală și foarte romantică. În cinstea lui Diego și a Fridei.
replică din filmul artistic Frida, după Hayden Herrera
Adăugat de Anamaria Licurici
Comentează! | Votează! | Copiază!
Pentru a putea renunța la lumea aceasta, trebuie să nu iubim lucrurile trecătoare, să tindem cu mintea în smerenie față de Dumnezeu și apropiații noștri, să ne păstrăm răbdarea în fața insultelor și, cu pază răbdătoare, să respingem durerea răutății din inimă, să ne dăm bunurile celor săraci, să nu râvnim la ale altora, să-l prețuim pe prieten în Dumnezeu, să-l iubim chiar și pe cel dușman nouă pe seama lui Dumnezeu, să ne îndurerăm de necazul aproapelui, nu să ne bucurăm la moartea cuiva care ne este rival, aceasta este ființa cea nouă pe care Stăpânul neamurilor o caută cu cu ochi atent printre ceilalți ucenici, spunând: "Deci, dacă este cineva în Hristos, este făptură nouă; cele vechi au trecut, iată toate s-au făcut noi".
citat din Sfântul Grigore cel Mare
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Prietenia adevărată nu înseamnă că trebuie să-l schimbi pe cel de lângă tine. Dacă ții la el, îl placi așa cum e, având răbdare; deci să încercăm să-l vedem și să-l înțelegem ca pe omul care ne completează, nu neaparat ca pe cel care face totul numai după cum vrem noi. Dar, pentru a ajunge la o astfel de percepție, trebuie înțelepciune, care mereu are la bază... cea mai mare virtute: RĂBDAREA (care întotdeauna e determinată de DRAGOSTEA ADEVĂRATĂ). Numai cine iubește adevărat poate avea răbdare.
Adina-Cristinela Ghinescu în Pentru suflet - Colecție de citate și aforisme
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Nu sunt nimic. Nimic decât o siluetă luminoasă, pe terasa unei cafenele, în seara aceea. Așteptam să se oprească ploaia, o aversă care începuse chiar în clipa în care Hutte se despărțea de mine.
începutul de la Strada dughenelor întunecoase de Patrick Modiano (1978), traducere de Șerban Velescu
Adăugat de Dan Costinaș
Comentează! | Votează! | Copiază!
Mi se părea că eu sunt cu totul diferit de ceilalți, că dragostea și tot ce ține de ea nu e pentru mine, că eu merg pe un drum care mă va duce mult dincolo de condiția umană banală. Ba chiar, prin tendința de absolutizare pe care o resimțeam atunci atât de puternic, am început să cred că tocmai erotismul e ceea ce-i împiedică pe oameni să se realizeze, că dragostea și deci femeia sunt cauzele banalizării, ale eșecului.
Mircea Cărtărescu în Gemenii (2006)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Participă la discuție!
Ca să devii modelul altuia, prima condiție este să n-o dorești. Trebuie să ai tu un model bine ales, bine asimilat și pe care să-l imiți în mod propriu: a accede, prin inteligență și imaginație, la ceea ce este esența acelui model. Modelele se iau mai puțin din lumea contemporană, chiar dacă sunt oameni pe care îi admiri și cu care ai vrea să semeni. În mod clasic, modelele sunt luate din cultură. Modelul te ajută să te construiești pe tine.
citat din Alexandru Paleologu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!