* * *

acasă, oamenii tăcuţi
au simplitatea înscrisă în gesturi mărunte,
palmele lor bătătorite vorbesc despre grijile peste care s-au culcat stelele aburinde,
mersul lor aşezat pregăteşte creanga de brad
pentru lumea de apoi,
colindele frâng cerul din care se prelinge dorul de cei care s-au dus,
încă un an îşi pune pecetea peste frunţile lor
încreţite de curgerea timpului, înfiorător de năvalnic,
casele par mai mici, cu ochii mijiţi către soarele palid,
iar fulgii firavi cern linişte pentru încă puţin...

poezie de Alina Florica
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

la braţ cu fratele meu,
încep călătoria în timp,
în sat, totul are o altă înfăţişare,
în drum spre biserică, întâlnim casele cu ochi curioşi, care ne privesc mersul prea mult învăţat
printre oameni,
trecem pe lângă fântâna din care au izvorât toate misterele lumii,
îl întreb despre fiecare câte ceva,
unii au plecat puţin pe lumea cealaltă
ca să le facă loc urmaşilor lor,
alţii încă îşi aşteaptă pe la porţi fiii rătăciţi
pe meleaguri cu crivăţ de dor,
o tăcere de plumb se aşază între noi doi
şi ne lipim frunţile de cerul răsfrânt spre apus,
nicăieri n-am simţit cântecul greierului mai suav
ca aici,
nimeni nu ne spune de ce s-a grăbit timpul
să ne-aducă pânze albe în păr,
doar icoana bunicilor ne mai alungeşte pulsul
ce-l ritmăm pe un dangăt de clopot
sfâşietor...

poezie de Alina Florica
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lucrurile frumoase, operele de artă, obiectele sfinte suportă, ca şi noi, efectele implacabile ale trecerii timpului. Încă din clipa în care făuritorul lor, conştient sau nu de armonia lor cu infinitul, pune punct procesului de creaţie şi le expediază în lume, începe şi pentru ele o viaţă care, peste veacuri, le apropie de bătrâneţe şi de moarte.

Matilde Asensi în Ultimul Cato (2001), traducere de Alina Ţiţei
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

O poveste ce încă se scrie

Azi îţi voi spune
despre ochii din inima mea,
despre lacrima lor
ca o scorţă de cer înnorat,
despre nesomnul lor,
tulburând stelele,
ca şi când zei beţi
ar fi dansat desculţi prin ei...

Aş vrea să cred
că încă mai sunt acea câmpie
înflorită până la Dumnezeu,
plutind doar prin vene de înger,
înălţându-te la atingere,
durându-mă la desprindere
şi tot mai vie prin tine,
bărbatul ce îmi suflă peste răni,
învelindu-mă frumos
în cămaşa în care ţi-au rămas
bătăile inimii-
ca o poveste ce încă se scrie...

poezie de Magdalena Dorina Suciu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Simpla prezenţă la lecţii echivalează cu însuşirea a cel puţin 10% din conţinutul lor. Atenţia mai adaugă încă vreo 20%, iar participarea activă încă 30%. Restul se definitivează acasă. De către cei interesaţi, fireşte. Că la această vârstă se poate vorbi prea puţin despre... pasionaţi. Copiii ştiu una şi bună... jocul!

Gheorghe Ionescu în Didacticiada (2005)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi totuşi, banii mulţi ar putea fi o formă de spectaculoasă răzbunare pentru cei care te-au subestimat într-un trecut mai mult sau mai puţin îndepărtat. Natura umană, ştii? Încă din Antichitate, oamenii s-au analizat (acţionând în consecinţă) după felul în care s-au îmbrăcat ori s-au accesorizat. Dar tu să te bucuri în continuare de lucrurile simple, mărunte sub soare, să fii fericit chiar pentru faptul că dimineaţa te-ai trezit, să iubeşti şi să fii iubit, să zâmbeşti şi mii şi mii de cărţi ale înţelepciunii să citeşti!

Michelle Rosenberg în Povestea Divei cu ochi de ciocolată
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Despre trecerea timpului

tu mă întrebi dacă ştiu
unde ne sunt anii care s-au dus
sau ce am mai aflat despre singurătatea
puiului de cuc
iar eu ţi-am răspuns
că timpul ni s-a scurs în ceasul de apă
ca într-un cimitir şi tu îmi spui că nu mă crezi,
chiar ţi se pare imposibil, sigur te mint
apoi te uiţi cum submarinul meu ruginit
îşi flutură cam un minut aripile mici
după care îşi ia zborul
hurducăindu-se peste livezi peste câmpii

parcă în cartea asta scriai despre roţi, îmi zici,
despre rostul lor în lume despre frâna de mână
despre grand prix-uri cricuri berline
aşa că fă bine şi spune-mi
dacă mai există loc şi pentru mine
hai minte-mă frumos

iubita mea e ca un deşert fără apă
stă atârnată de un fir uneori de o agrafă
de timpul care se scurge prin gâtul îngust
al clepsidrei cu cenuşă în loc de nisip
cu ochii neşterşi de soare cu gândul neînchipuit
apoi vine vremea când te întrupezi în fântână
adâncă şi lumea toată deodată încremenită
ca un stop cadru dintr-un film de groază
unde doar adormirea mea se mai întâplă
şi nimeni nu filmează

ascunşi în nori doi îngeri chiori
beau cucută
şi nimeni nu-i ceartă şi nimeni nu-i alungă

poezie de Petre Ioan Creţu din Recviem pentru o roată bolnavă mintal
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Basorelief cu eroi

Soldaţii cei tineri s-au aşezat în vitrină,
chiar aşa cum au fost găsiţi, împuşcaţi în frunte,
ca să fie vazuţi s-au aşezat în vitrină,
respectându-şi întocmai mişcarea lor ultimă,
profilul, braţul, genunchiul, mişcarea lor ultimă,
când au fost împuşcaţi pe neaşteptate în frunte
sau între omoplaţi cu o flacără mai subţire
decât un deget de copil care arăta luna.

În urma lor a rămas goală baraca,
mirosind a obiele, a ţigări strivite, a fereastră închisă.
Valizele de lemn care umplu baraca
mai clănţăne încă din fierul minerelor,
aşa cum clănţăne luna din fierul minerelor
acum, cu puţin inainte de-a fi deschisă,
ca să se caute-n ea scrisorile vechi şi fotografiile vechi
ale timpului.

Soldaţii cei tineri stau daţi cu ceară
pe feţe şi pe mâini, ca să lucească
daţi cu ceară ca să lucească, daţi cu ceară,
şi aşezaţi întocmai aşa cum erau în secunda
când viaţa s-a rupt şi moartea a-nghiţit secunda.

Stau aşa nemiscati, ne-ncetind să luceasca,
şi noi ne uitam la ei cum am privi luna
răsărind chiar din mijlocul pieţii.

Pentru noi, care suntem acum de-o vârsta cu ei,
deşi stau de ani lungi în vitrină,
pentru noi, care i-am ajuns din urmă şi trecem de ei,
şi inimă bătând avem, şi memorie,
o proaspătă, din cale-afară de proaspătă memorie,
soldaţii cei tineri s-au aşezat în vitrină
şi se imită pe ei însuşi întruna,
ca şi cum ar fi vii.

poezie celebră de Nichita Stănescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Umanizarea Pământului

E mort Pământul!
De mult e mort şi e-ngropat sub oameni.
Sub oameni care nasc alţi oameni
fiindcă s-au rupt podurile Pământului
s-au lăsat oamenii
s-au aşezat oamenii
peste umanitate.
Din om te-ai născut în om te vei întoarce
tu peste mine
peste altul eu
şi întreaga divinitate
în
sub
în jurul
peste Dumnezeu.

poezie de Alin Ghiorghieş
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În toamnă îngerii zboară peste tot

ce şi cât ştiu eu despre lumea din care m-am născut
ştiu tot atât cât ştiu despre cea în care trăiesc
mai puţin decât ştiu stelele despre cerurile gri
şi mai puţin decât ştiu îngerii despre zborul lor

în întunericul nopţii o dată am auzit un foşnet
alb-alb era ceva şi mi-a părut după formă
un fluture enorm fâlfâindu-şi aripile iluzie la geamul spart în bucăţi
ori era o singură aripă care plutea mai uşor fără înger

ce ştii tu despre lumea în care se nasc îngeri
ai văzut cumva locul în care se nasc şi mor stelele?
Cel Ce a văzut-o a venit şi neîntrebat a povestit
iar eu mă mulţumesc să cred că în toamnă îngerii zboară peste tot

poezie de Marilena Tiugan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântec de copil

oamenii iubiţi,
nu mor,
nu au morminte,
ei se mută definitiv în noi

chiar ieri,
bunica frământa pâine, pe vatra
care i-am ridicat-o în mijlocul inimii
şi mă chema de la joacă

bunicul
îmi împletea o coroniţă din flori de câmp
şi stătea pe scăunelul verde, scorojit,
în pridvorul sufletului

câteodată,
reconstruiesc casele lor bătrâneşti în mine,
curtea, grădina şi valea din spatele grădinii,
iar ei ştiu să se întoarcă mereu acolo

oamenii iubiţi,
nu mor,
nu au morminte,
ei se mută definitiv în noi

chiar acum,
m-am aşezat lângă sobă (o pot desena cu ochii închişi)
şi cred că am vreo patru ani,
iar ei sunt încă atât de tineri

nu mai cresc,
mi-am promis să ridic ziduri mari de jur împrejurul vârstei,
cu ferestre către casele lor bătrâneşti!

poezie de Sandrina-Ramona Ilie
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În lumea lor

Există dincolo de orice vizor,
O lume frumoasă, doar a lor
Unde se poate dormi în zbor,
O lume a păsărilor.

E dat de îngeri darul lor,
Un dar ce-l au până când mor
Mereu cu gândul printre nori,
Cântându-i soarelui în zori.

Si vine câte-un anotimp,
Uneori, mult prea din timp
De le alungă-n alte ţări,
Peste oceane, peste mări.

Îşi lasă-n urmă munca lor,
Luând cu ele lumea lor
Şi pleacă, cu gândul la noi,
Plângând uitându-se înapoi.

Se duc cu soarele de vară,
În alt tărâm, cu primăvară
Păstrând cu ele amintiri,
Inegalabile trăiri.

Vom fi şi noi în gândul lor,
Rămaşi ascunşi, în lumea lor
Purtaţi prin crânguri neştiute,
În sufletele lor mărunte.

Şi vor veni din nou la noi,
Să-şi vadă al lor tăcut zăvoi
În stol neîncetat zburând,
Murind pe drum, cu noi in gând.

poezie de Alin Ojog
Adăugat de Alin Ojog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Observatorul

Timpul îşi varsă nepăsarea în secunde odioase
Peste munţi, peste văi, peste veacuri...
S-a pogorât pecetea nedreptăţii.
Iar eu, eu sunt observatorul.
Şi văd scheleţii soldaţilor răpuşi în tranşee
Cum aleargă înainte la ordinul căpitanului lor,
Neştiind că ei sunt morţi de glonţul timpului.
Armele lor mâncate de rugină
Sunt artefacte pironite în adâncul vremilor
Şi-n loc de foc, ele tuşesc scântei de noapte.
Şi se aud şoapte...
E glasul celor ce-au murit luptând întru dreptate,
Cu faţa către timp, cu gurile-nsetate...
Zbiară speranţa în toţi cei morţi:
Noi vrem dreptate!

poezie de Florin Armangic
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Karen: Dar oare lumea se mai întreabă de unde vin poveştile? Or fi alte realităţi care îşi cer dreptul la venirea pe lume şi au un loc al lor în lume? Există locuri pe pământ, unde oamenii îşi împart cerul, pământul, vieţile, cu personaje de poveste. Lumea încă e frumoasă, pentru că se mai nasc poveşti.

replică din romanul Un secret în Los Angeles de Doina Postolachi (30 octombrie 2018)
Adăugat de Doina Postolachi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oamenii se cern

Oamenii se cern,
Fire de nisip în bătaia vântului,
Atât de puţini pasageri statornici,
Atât de mulţi călători
Furaţi de griji, de compania altor priviri,
Plictisiţi probabil de acelaşi decor
În căutarea altor poveşti cu oameni
Care se vor cerne şi ei,
Flori bătute de vânt, duse-n depărtări,
Păstrând ascunsă
Umbra parfumului de odinioară.

Oamenii se cern
Istoviţi de clipele tăcute
Ce trec peste visele lor
Tot mai îndepărtate,
Tot mai uitate
Şi tot mai neîmplinite.

Oamenii se cern;
Din strălucirea prieteniilor de altădată
Viaţa-i transformă în nişte străini cu nume cunoscute,
Rătăciţi în amintiri.

Oamenii se cern.
În cele din urmă
Îţi vor rămâne aproape
Cei care te-au purtat în suflet,
Mereu.

poezie de Ovidiu Scridon
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe vremuri vorbeam cu copiii mei despre Dumnezeu. Acum, când ei s-au dus la casele lor, vreau să vorbesc cu Dumnezeu despre copiii mei.

autor necunoscut/anonim
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îngerii zboară peste tot

ce şi cât ştiu eu despre lumea din care m-am născut
ştiu tot atât cât ştiu despre cea în care trăiesc
ce ştiu stelele despre cerurile gri
ce ştiu îngerii despre zborul lor

în întunericul nopţii o dată am zărit două aripi
albe-albe erau şi mi-au părut după formă perdele
fâlfâind în afară două iluzii la geamul spart în bucăţi
ori erau două aripi care zburau mai uşor fără înger

ce ştiu eu despre locul în care se nasc îngeri
cine să mai fi văzut lumea în care se nasc şi mor stelele
Cel Ce a văzut-o a venit şi neîntrebat a povestit
iar eu mă mulţumesc să cred că în toamnă
îngerii zboară peste tot

poezie de Marilena Tiugan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Înţeleg pe cei care declară, cinstit, că lor nu le place cerul, fiindcă nu-l înţeleg; nu-ţi vorbesc despre el, căci pentru ei rezultatele astronomiei sunt basme. Nu-i înţeleg însă pe acei care vorbesc despre cer fără să-l cunoască.

citat celebru din Victor Anestin
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mama tortului

eu cred că este femeia
care ştie să facă
din memorie torturi abil etajate
(am comandat ciocolată: o
să văd
mâine ce dulce sau amar hoinar voi primi)
mama
tortului cred că încă iubeşte cu bluzele suflecate
fulgii din iarna de fală-n care, cred, cad
pe gheaţa apusului capete luminate
a tristeţe, tot
aşa cum se frâng mereu şi pleopele şi fruntea
prieteniilor în aproape, ah
pe care
încă le mai iubim pe gustate! -
oare
făcând prea dulce ordine-n lucruri
cu ajutoare
de ciocolată criogenată? - a
ferim: au
dat turcii bi-polari din bugetele lor
pentru dulciuri
pentru femeile iubite, cu
care ne îndulcim
care ne trăim
care nu
ne murim

poezie de Traian Abruda
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ploaie

Ploaie, ploaie la miezul nopţii, doar ploaia dezlănţuită
Căzând peste cabană sumbră – şi solitudinea, şi eu,
Amintindu-mi iarăşi că o să mor
Şi că nu voi mai auzi ploaia, nici nu-i voi mulţumi
Pentru că mă spală şi-s mai curat decât am fost vreodată
Din clipa în care m-am născut în această singurătate.

Binecuvântaţi sunt cei morţi pentru că plouă peste ei;
Iar eu aici mă rog ca nimeni din cei pe care i-am iubit
Să nu moară-n noaptea asta sau să zacă, încă treaz,
Singur, ascultând ropotul ploii,
Fie-n durere, fie împăcat,
Neputincios printre cei vii şi cei care s-au dus,
Ca o apă rece printre trestii rupte,
Miriade de trestii rupte, liniştite şi încremenite,
Sau ca mine care n-a avut nicio iubire pe care-această ploaie
Dezlănţuită să n-o dizolve, mai puţin iubirea pentru moarte,
Dacă-aceasta se-îndreptă spre tot ce-i perfect şi
Nu poate, furtunile-mi spun, să dezamăgească.

poezie de Edward Thomas, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cei mai mari vinovaţi pentru catastrofa sanitară în care a ajuns ţara, când mor zilnic peste 400 de oameni datorită pandemiei de COVID-19, iar în total au murit peste 42.000 de români, sunt televiziunile manipulatoare ale marilor infractori: rRomania TV, Latrina 3 TV şi iRealitatea TV. Ele i-au prezentat pe antivaccinişti şi pe manipulatorii instigatori ca pe nişte mari eroi ai neamului, iar protestele lor iraţionale împotriva măsurilor de protecţie şi a vaccinării voluntare le-au prezentat ca pe o luptă pentru eliberare de sub aşa-zisa "dictatură medicală". Mai mult, ele au instigat oamenii, în diverse forme, care mai de care mai perfide, să nu se vaccineze şi să protesteze împotriva măsurilor de protecţie. Urmarea a fost că mulţi antivaccinişti putrezesc în cimitire sau sufocă azi secţiile ATI ale spitalelor, regretând, cu un picior în groapă, că s-au lăsat manipulaţi şi nu s-au vaccinat.

George Budoi în Sănătatea şi boala în aforisme, epigrame, pamflete şi satire, Pandemia de COVID-19 (21 octombrie 2021)
Adăugat de George Budoi
Comentează! | Votează! | Copiază!