Ecouri la Naşterea Domnului

ECOURI LA NAŞTEREA DOMNULUI

Revin tradiţii din vremuri străbune,
cu cete de voinici şi zarvă mare
să pună iar, tradiţia pe strune
la case în Ajun de sărbătoare.

În colinde vechi împart bucurie,
dar şi evlavia creştinătăţii,
Naşterea Domnului iarăşi să fie
minunea lumii şi-a Divinităţii.

Copiii prin colinde duc mesajul
de rod bogat, noroc şi sănătate.
Iar popa cu icoana-şi poartă harul,
credinţa să o ducă mai departe.

Spre dăinuire-n lege creştinească,
se derulează din a vieţii roată,
colind ce-aduce pacea sufletească
celor ce sunt nedreptăţiţi de soartă.

Iar anul isprăvit şi cel ce vine,
să-şi strângă mâini în cumpăna de vremuri,
cât ciclitatea naturii revine,
iar nou şi vechi se întrec în tandemuri.

Spre împăcarea cu tine şi ceilalţi,
urări de bine şi de fericire
la prieteni şi la rude să împarţi,
ca simbol de aleasă preţuire!

Că nu poţi ştii până unde îţi va fi
călătoria-n lumea trecătoare,
ascultă colinde în această zi,
magia retrăită-n sărbătoare!

Precum strămoşi plecaţi în altă lume,
pământ ori scrum vom fi în neamul străbun.
Doar în pomelnic ne adună nume,
urmaşi de sânge la Paşti şi la Crăciun.

În urma tuturor prin timp rămâne
ecou de amintiri, fapte ori idei
apreciate ca rele sau bune,
de acei ce vin la viaţă după ei.

Peste toţi, zăpada vremii se-aşterne,
când sunt conduşi în cortegiu de jale
şi mai ascultă regrete eterne
cu sufletul pe-a veşniciei cale.

Ca mesager prin lumea pământească,
las urmaşilor străveche comoară
de datini strămoşeşti să amintească
şi de mitologia populară.

Nepieritoare vor rămâne-n vremuri,
grăitoare dintre pagini de jurnal,
tradiţii creştine şi ritualuri
să-nsoţească români pe-al timpului val.

Colinde intonate-n recviemuri
prin ajun de sărbători sunt cântate,
ca neschimbate să rămână-n veacuri
de Dumnezeu în datini luminate.

Maria Filipoiu

poezie de Maria Filipoiu (29 decembrie 2021)
Adăugat de Maria Filipoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mesaj de sărbători creştine

MESAJ DE SĂRBĂTORI CREŞTINE

Prin orice iarnă blândă sau geroasă,
cu magia datinilor creştine,
colindători mergând din casă-n casă,
duc obiceiuri cu urări de bine.

Urează de noroc şi sănătate,
iar gazde bucuroase îi ascultă
şi-i răsplătesc cu bani ori cu bucate,
precum strămoşi din lumea dispărută.

Mergând cu Steaua sau Pluguşorul,
datori morali suntem creştinătăţii,
să îi primim, ca pe Mântuitorul
ce se naşte spre dăinuirea vieţii.

Din suflete revarsă bucurie
în datină cântată la colindat
şi duc tradiţia ca pe-o făclie
prin cântec de Domnul binecuvântat.

În alaiul purtat de colindători,
copiii sunt de îngeri mai aproape
şi în sfinte tradiţii sunt salvatori
cu vis nemuritor ascuns sub pleoape.

Străvechi colinde se-aud prin vremuri noi
cu har de bucurii în celeste daruri,
de parcă timpul ar curge înapoi,
pe Pruncul Iisus purtându-L pe valuri.

De străbunii dragi să ne reamintim,
că tineri au fost, pe când copii eram.
Merinde sărmanilor să împărţim
prin viaţa ce trece ca frunza din ram.

Maria FILIPOIU

poezie de Maria Filipoiu (29 decembrie 2020)
Adăugat de Maria Filipoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Naşterea Domnului şi a Creştinătăţii

NAŞTEREA DOMNULUI ŞI A CREŞTINĂTĂŢII

Când vezi că vine iarna cu viscol şi ninsoare
Iar viaţa din natură o trece-n hibernare,
Fii om bun şi omenos la sfântă sărbătoare,
A Naşterii lui Hristos şi-a lumii creştinare!

Când obicei te-ndeamnă la veselie mare,
Din cornul abundenţei dă şi celui ce n-are,
De întâlneşti prin viaţa scurtă şi trecătoare,
Destin nefast la oameni supuşi la îndurare!

Şi străduieşte-te să faci din fiecare zi
Trăirea ideală, neştiind cât îţi va fi
Pe cale, firul vieţii cu visul nemuririi!
În rugăciuni cinsteşte praznicul veşnicirii!

Tradiţia revine în anotimp de iarnă,
Cu destine umane, uitarea o să cearnă
Ţărâna pe morminte sau cenuşa în urnă,
Cât suflete rătăcesc prin veşnica nocturnă.

Un vis nesfârşit va fi trăirea pentru tine,
Prin noaptea nesfârşită când nu există mâine,
Că nu-ţi vei mai aminti de ţi-a fost rău sau bine
Prin viaţa pecetluită de taine divine.

Iar sărbători, de-a pururi, nu vei ştii când vin şi trec,
Nici câte generaţii, destin sortit îşi petrec
De sărbători creştine, în tristeţe ori cântec,
După cum noroc primesc în car plin sau pahar sec.

În fiecare zi cinsteşte sfânta lumină
Şi sufletul la Unic Dumnezeu ţi-l închină,
Cât făclia credinţei persistă-n omenire
Cu Naşterea lui Hristos - omului mântuire!

Maria Filipoiu
25 Decembrie - Naşterea Domnului
Din vol. "Tradiţii creştine şi ritualuri româneşti"
(*La Cristică Sărbătoare)

poezie de Maria Filipoiu din Tradiţii creştine şi ritualuri româneşti (2008)
Adăugat de Maria Filipoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tradiţia Sf. Ap. Petru şi Pavel

TRADIŢIA SF. AP. PETRU ŞI PAVEL

Tradiţie creştinească
traversând prin timp istoric,
vine-n vatră strămoşească,
să vestească mare praznic.

Cu tradiţii moştenite
şi prin obiceiuri sfinte
se-mpart fructe pârguite
pentru morţii din morminte.

Ritualul aminteşte
călătorilor prin viaţă,
că soarta le pregăteşte
un sfârşit pierdut în ceaţă.

Iar sufletul va străbate
vremuri în lumea celaltă,
cu Sfânta Divinitate
în credinţă venerată.

Legendă pilduitoare
spune că Sâmpetru ţine
în Rai, chei de la intrare,
cântărind faptele bune.

Iar frate întru credinţă,
Pavel, alăturea este
cu pildă spre bruinţă,
când soarta pe om loveşte.

Printr-o sentinţă divină
la vestită sărbătoare,
Apostolii sunt lumină
prin vremea fără hotare.

Cu tunete de va ploua,
spune legendă nescrisă:
Nuci şi alune vor seca,
iar recolta-i compromisă.

Din legendele creştine,
ritualuri sunt păstrate,
să le ducă-n timp ce vine,
generaţii succedate.

Maria Filipoiu

poezie de Maria Filipoiu din Vol. "Tradiţii creştine şi ritualuri româneşti" (septembrie 2008)
Adăugat de maria.filipoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Înălţarea Sfintei Cruci

Înălţarea Sfintei Cruci

În anotimpuri la răscruci,
Prin Înălţarea Sfintei Cruci,
Cu har cinsteşte soborul,
Pe Iisus Mântuitorul.

Patimile-s amintite
De duhovnic sau părinte,
Cum Hristos a fost chinuit,
Şi între tâlhari răstignit.

În recviemuri cântă sfinţi,
Când slujitori fără arginţi,
Spre cer înalţă cântare
Cu a Crucii Înălţare.

Spre a morţilor cinstire,
Crucile din cimitire
Cu busuioc se-mpodobesc
Şi cu vin proaspăt se stropesc.

Măturisind în Sfânt Botez
Şi-n al Dumnezeirii Crez,
Se înalţă rugăciune
De slavă şi-nchinăciune.

Pe cărarea tinereţii
Pune temelie vieţii,
Când se reunesc destine
În ritualuri creştine.

Spre a vieţii veşnicie,
Revine în tradiţie
Şi minuni înfăptuieşte,
Când credinţa-n om rodeşte.

Sărbători sunt venerate
De la naştere la moarte,
Prin semnul creştinătăţii
Pe Calea Divinităţii.

Iar prin timp ce-n grabă trece,
Crucea-n momânt îl petrece,
Pe om cu sufletul curat,
De viaţă dezrădăcinat.

Cruce pe mormânt veghează
Şi datini perpetuează
La cei ce cred în Dumnezeu
Şi în Treimea Sa mereu.

*14 septembrie, Înălţarea Sfintei Cruci
Din vol. "Tradiţii creştine şi ritualuri populare româneşti"
Maria Filipoiu

poezie de Maria Filipoiu din Poezie ortodoxă (2022)
Adăugat de maria.filipoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tradiţii la lăsatul secului

TRADIŢII LA LĂSATUL SECULUI

După obiceiul străbun,
În ritualuri creştine,
Postul ce precede Crăciun,
Credinţa în suflet ţine.

Precum ai lor înaintaşi,
Tinerii cu vârstnici petrec,
Fii la părinţi şi fini la naşi,
Să lase împreună sec

Oaspetele poartă-n mână,
Simboluri de împăcare,
Să sporească voia bună,
După plac şi bunăstare.

Gazdelor le dăruieşte,
Bucuroşi de revedere.
Ritual se înnoieşte,
Toţi chefuind cu plăcere.

În ambianţă deplină
După datini dedicate
Se-nfruptă la masa plină,
De băuturi şi bucate.

Apoi alungă cu focuri
Sau zgomot de artificii,
Înspăimântătoare duhuri,
Din sinistre edificii.

Cei cu frică de păcate,
Urmează calea credinţei.
Cu entităţi evocate
Merg pe calea pocăinţei.

Vor ascunde-n grabă mare,
Vasele ce sunt "de dulce",
Să le umple-n sărbătoare,
Cu ce Ignatul aduce.

În suflet să-l găzduiască
Pe Iisus Mântuitorul,
Spun rugăciunea domnească,
S-o asculte Creatorul.

Distracţii sunt amânate
Şi poftele înfrânate
La licori alcoolizate,
Carne, ouă şi lactate.

Doar dezlegarea la peşte
Stinge pofta creştinului
Şi masa îmbogăţeşte
Pân' la Naşterea Domnului.

Iar petreceri zgomotoase,
Din post sunt înlăturate,
Că din intenţii frumoase
Degenerează-n păcate.

Rugăciunea şi credinţa
În a postului menire
Vor purifica fiinţa,
Domnului făcând cinstire.

Viaţa-n post şi-n rugăciune
În datina creştinească
Îndemnă spre fapte bune,
Cugetarea omenească.

Tradiţii păstrate-n vreme
Aduc moşteniri creştine
Cu nescrise teoreme,
Când praznic domnesc revine.

*14 Noiembrie - lăsatul secului
* Din vol. "Tradiţii creştine şi ritualuri româneşti"
Autor Maria Filipoiu - poet, exeget, jurnalist UZPR

poezie de Maria Filipoiu din Tradiţii creştine şi ritualuri populare româneşti, Editura Paideia/ Punct (2008)
Adăugat de maria.filipoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tradiţii şi ritualuri de Florii

TRADIŢII CREŞTINE ŞI RITUALURI DE FLORII

După datină străbună,
într-o sacră rânduială,
Floriile sunt cunună
la Sărbătoarea Pascală.

În Templul din Ierusalim,
Iisus ca Mare Împărat
a fost cu ramuri de măslin,
de credincioşi întâmpinat.

Crengi din sălcii înverzite,
dar şi flori de primăvară,
în biserici sunt sfinţite
prin credinţă milenară.

La icoană se păstrează,
în casa credinciosului,
că Dumnezeu o veghează
pe tot parcursul anului.

În cimitire, morminte
se îngrijesc, se-mpodobesc
de rămurele sfinţite,
cinstind pe cei ce se-odihnesc.

Când ploaia se dezlănţuie
şi o furtună stârneşte,
se ard frunze de salcie,
până când se domoleşte.

Pe secetă sau furtună,
salcia înclină ramuri,
lăcrimând la rădăcină,
ca-n legenda unor vremuri.

Cu a credinţei menire,
ramuri de sălcii sfinţite,
au harul de lecuire
pentru suflet, trup şi minte.

Despre salcie se spune
că pod din crengi arcuite
s-a făcut, ca prin minune,
Fecioarei Neprihănite.

Sau că lacrimile-i ştergea
cu crengile mlădioase,
Maicii Domnului ce-şi plângea
Fiul, când Iuda-l trădase.

Intrarea în Ierusalim
deschide porţi de rugăciuni,
mereu încrezători să fim
în ale Domnului minuni.

Minunea de a-l învia
pe Lazăr din Bretania,
credinţei a fost făclia,
de a-L cinsti pe Mesia.

Postul se mai îndulceşte
la această sărbătoare,
prin dezlegare la peşte,
ultima din postul mare.

De Florii e sărbătoarea
ce precede pătimire
în datini nepieritoare,
spre pace şi mântuire.

Celebrată-i renaştere,
cu viaţă nouă-n muguri noi,
iar credinţa-n Înviere
e Calea-n viaţa de apoi.

Creştini cu nume de floare,
reînnoind tradiţie,
fac cinste de sărbătoare,
bine prin an să le fie.

În ceremonial ludic,
merg fete cu Lăzărică.
Fiecare vrea logodnic,
să o facă miresică.

Între mit şi raţiune
e neclintită credinţă
cu a Domnului minune,
ce dă har şi iscusinţă.

Din vol. "Tradiţii creştine şi ritualuri populare româneşti"
Autor: Maria Filipoiu

poezie de Maria Filipoiu din Tradiţii şi ritualuri româneşti / Editura Paideia - 2008) (2008)
Adăugat de maria.filipoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tradiţii de Buna Bestire

Vremea revarsă căldură
Peste ninsorile de flori,
Şi-mpodobeşte natură
Cu petale-n mii de culori.

La nuntă de primăvară,
În sărbătoare creştină,
Cântă cucul prima oară,
Anunţând veste divină.

O taină, limba dezleagă
Păsărilor cântătoare,
Şi mit străvechi se încheagă
În legendă grăitoare.

În această sărbătoare,
Sacru şi mistic se-mbină,
Ca prin vremea trecătoare,
Mituri străvechi să revină.

Gavriil, Arhanghel Mare,
Vestind Mariei Fecioare,
A Domnului întrupare,
Bine-i de însămânţare.

Gătită-n flori de mireasă,
Natura la Blagoveşte,
O recoltă generoasă
Pentru toamnă prevesteşte.

Când vremea se răcoreşte,
Iar floarea-n pomi este ninsă,
Iarna se mai prelungeşte
Şi recolta-i compromisă.

Via, pomii din livadă,
Vite din gospodărie,
Casă, curte şi ogradă,
Se afumă cu tămâie.

Să alunge-n depărtare,
Molime şi duhuri rele,
Grădini de-a fi roditoare
Şi sănătoase vitele.

Morminte din cimitire
Se sapă şi se îngrijesc,
Spre a morţilor cinstire,
Ce-n loc de veci se odihnesc.

Prin tradiţie creştină,
De suflet, spre mântuire,
Se-mpart: vin, peşte, lumină...
Cu-a morţilor pomenire.

Că prin Sfânta Sărbătoare
Ce precede Înviere,
Se dezleagă la mâncare,
Peşte, de-a poftei plăcere.

Iar omul care posteşte
Şi sărbătorile ţine,
Mâncând peşte-n Blagoveşte,
Tot anu-i va merge bine.

Cei ce spun că nu au vreme
De credinţă-n viaţa scurtă,
Nu simt că timpul se cerne
Către lumea nevăzută.

Nu citesc Sfânta Scriptură,
Să afle ce-i pocăinţă.
Doar prin sacră-nvăţătură,
Sădeşti în suflet credinţa!

Cât stau în popas de viaţă,
Scriu tradiţii moştenite
Şi prin vreme port speranţă
Că vor fi cândva citite.

Deschid fereastră de suflet,
Cu tradiţii pentru lume,
Ce le-am primit în testament
Şi mi le-am legat de nume.

Se spune că-n altă lume,
Dincolo de pragul nopţii
Poţi avea parte de bine,
Când pe credinţă pui sorţii.

Sufletul conduce chipul,
Pelerin pe-a vieţii cale,
Dar duşman îi este timpul,
Când se scurgă la-ntâmplare.

Prin vremuri revin tradiţii,
Spre a fi perpetuate.
Chiar dacă sunt superstiţii,
Duc legende mai departe.

Când în zi de Blagoveşte,
Vremea e capricioasă,
La fel va fi şi de Paşte,
Mohorâtă şi ploioasă.

25 martie - Buna Bestire
Din anuarul "Tradiţii creştine şi ritualuri populare româneşti"
Editura Paideia - Bucureşti / / 2008

Maria FILIPOIU

poezie de Maria Filipoiu din Vol. "Tradiţii creştine şi ritualuri româneşti" / 2008 (25 martie 2008)
Adăugat de maria.filipoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tradiţii de Sf. Gheorghe

TRADIŢII DE SF. GHEORGHE

Sărbătoare milenară
vine cu-al naturii dar,
s-aducă la noi ţară,
pe Sângeorz din calendar.

Credinţei mărturisitor
a fost supus torturii,
dar a ieşit biruitor,
învingând fiara urii.

Printr-o legendă vestită,
cheile vremii ţine.
Dând primăvara-nsorită,
iarna o ia cu sine.

Grădini, spre recoltă mare,
cu agheapsmă se stroesc.
Iar cu-a Domnului lucrare,
în toamnă mai mult rodesc.

La uşă, pelin se pune
sau frunze de leuştean;
că duhuri rele pot ţine
la distanţă peste an.

An de an perpetuate
tradiţii populare,
la sate sunt practicate
în Sfânta Sărbătoare.

Maria Filipoiu

poezie de Maria Filipoiu din Tradiţii creştine şi ritualuri populare (Editura Paideia - 2008) (2008)
Adăugat de maria.filipoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ritualuri de Sfântul Gheorghe

RITUALURI DE SF. GHEORGHE

A lui Sângeorz sărbătoare,
dezleagă vremea caldă,
pe câmp să plouă cu floare,
de fluturi colindată.

La sărbătoare creştină,
mit se perpetuează,
ce-n casă şi în grădină,
datini împrospătează.

Se pune la grajd de vite,
funie de usturoi,
spre a nu fi bântuite
de vârcolac sau moroi.

În obicei de la sate,
cu datini vechi, menite,
spirite sunt alungate
spre locuri pustiite.

Când natura-i înverzită,
ciobanii merg la munte,
prin datină moştenită,
cu turme de cornute.

Oile rămân la stână,
cât vremea-i de păşunat,
după ce se tund de lână,
ce-a crescut cât au iernat.

Se tocmesc ciobani cu plată
în natură şi în bani,
că tradiţia-i purtată,
spre a dâinui prin ani.

Cu atenţie se face
număratul oilor,
la stăpâni de-a se întoarce,
de răcoarea brumelor.

Şi se face măsurarea
laptelui, o dată muls,
spre a ştii repartizarea
caşului prin vară strâns.

Apoi prânzesc împreună,
ciobanii cu gospodari.
Să se facă brânza bună,
pun să cânte lăutari.

Dar rămâne în poveste
ospăţul abia-nceput,
când ciobanii duc pe creste,
turma de oi la păscut.

Tradiţii şi ritualuri
prin timp perpetualte
pe-ale vremurilor valuri,
ne sunt identitate.

La mulţi ani, sărbătoriţilor cu numele de Gheorghe!
Maria Filipoiu

poezie de Maria Filipoiu din Tradiţii creştine şi ritualuri populare (Editura Paideia - 2008)
Adăugat de maria.filipoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tradiţii la Înălţarea Domnului

TRADIŢII LA ÎNĂLŢAREA DOMNULUI

După patruzeci de zile
de la Sfânta Înviere,
Înălţarea-i prăznuire,
dintr-un răstimp cu mistere.

De-acum, Hristos Îşi încheie
menirea sfântă pe Pământ,
cinstindu-I prin tradiţie,
Înălţarea cu Duhul Sfânt.

De la Paşti la Înălţare,
se spune că Ceru-i deschis,
iar cel ce-n acest timp moare,
sufletul în Rai e trimis.

Înălţarea e numită
Sărbătoarea Eroilor
şi în hram e prăznuită
de sufletele morţilor.

Pentru morţi se dă pomană
cu lumină şi prescură,
lângă porţia de hrană
şi pahar de băutură.

După tradiţie sfântă,
precum strămoşii ne-au lăsat,
credincioşii se salută,
spunând "Hristos s-a înălţat!"

Prin obiceiuri creştine,
ouă în roşu se vopsesc.
"Hristos s-a-nălţat!" se spune
de credincioşi, când le ciocnesc.

După datine străbune
se încheie semănatul.
De-acum, sămânţa rămâne
seacă, îngrăşând pământul.

Caii ce au fost blestemaţi,
de Înălţare sau Ispas,
hrănindu-i, vor fi săturaţi
pentru o vreme de un ceas.

Printr-o zicală din popor,
vis nesperat se-mplineşte
doar la "Paştele Cailor",
pecetluit de poveste.

*Din vol. "Tradiţii creştine şi ritualuri româneşti"
Maria Filipoiu

poezie de Maria Filipoiu din Tradiţii creştine şi ritualuri romaneşti / Editura Paideia - 2008 (2008)
Adăugat de maria.filipoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Datină de Moş Ajun

De Moş Ajun în poartă bat
Copii voioşi, la colindat.
Intră-n casa creştinului
Cu datina Crăciunului.

Vestesc la omul credincios,
Despre Naşterea lui Hristos,
Ca unic Împărat Ceresc
La praznic mare, creştinesc.

Cu urări în gândul-tolbă,
N-au timp de prea multă vorbă.
Schimbă urări cu parale,
Pentru buzunare goale.

Strigă-n cor, cât pot de tare,
Făcând gălăgie mare;
Gazdelor să le colinde,
Umplând traista cu merinde.

Sunt plătiţi pentru urare,
Cu un ban la fiecare,
Cu fructe, dulciuri şi colaci,
Ce poartă obiceiuri dragi.

Colindei mai dau o rundă,
Toţi vecinii să-i audă
Şi să le pregătească bani,
Covrigi, colaci de "La mulţi ani!"

24 decembrie - Moş Ajunul

Maria Filipoiu

poezie de Maria Filipoiu (29 decembrie 2021)
Adăugat de Maria Filipoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tradiţia Sfinţilor 40 de Mucenici

TRADIŢIA SFINŢILOR 40 DE MUCENICI

Prin rânduială creştină,
în primăveri se aşteaptă
Sfinţii Mucenici să vină
cu tradiţie păstrată.

Din făină se frământă,
să se fiarbă, să se coacă,
pentru cei morţi să se-mpartă,
mucenici cu miez de nucă.

În chip de om se împletesc,
covrigi numiţi şi mucenici.
Se coc până se rumenesc,
se ung cu miere şi cu nuci.

Prin obiceiuri păstrate
din crudă martirizare,
pomană din ei se-mparte,
lângă vin şi lumânare.

Tradiţia de mucenici
evocă martirizarea
a patruzeci de ucenici
în lac de lângă Sevasta.

Obicei străvechi revine
în această sărbătoare,
să bei vin, să-ţi meargă bine,
din patruzeci de pahare.

În popor este numită
sărbătoarea bărbaţilor
şi cu vin e stropită,
spre veselia tuturor.

Legendare obiceiuri
revin cu mituri strămoşeşti,
spre a dăinui prin vremuri,
rostul trăirii creştineşti.

Din curte şi din grădină,
când colţul ierbii se vede,
tot gunoiul se adună,
să răsară covor verde.

Cu tămâie se afumă
casa, curtea şi grădina,
gândind că vrăji se destramă,
iar fumul alungă mană.

Apoi casa, stupi şi vite,
spre belşug şi sănătate,
cu aghiazmă sunt stropite
de gospodarii din sate.

O primă brazdă să tragă,
după un obicei agrar,
sătenii ies în ogradă,
cu plugul de om gospodar.

Cu ciubote se loveşte
pământul de sub picioare,
că doar aşa se trezeşte
vegetaţia cu floare.

La soare să se-ncălzească,
ies gâze din hibernare,
pe cărări lungi să pornească,
grăbite după mâncare.

Păsări înapoi să vină
din meleaguri însorite,
să-şi refacă sub streaşină,
cuiburile regăsite.

Cel care, astăzi munceşte,
scump va plăti păcatele,
că prin boală pătimeşte,
zăcând patruzeci de zile.

Nu se spală, nu se coase,
nu se ţese, nu se toarce
că şerpii vin lângă case,
pagubă-n vite a face.

Când s-a dezgheţat pământul,
se-nsămânţează legume:
ceapa, varza, usturoiul...
că vor face roade bune.

Bătrânii toarnă puţin vin
la rădăcină de viţă,
ca-n noul an să dea rod bun,
cu speranţe noi de viaţă.

Bărbaţii maturi şi bunici,
pe pomi fac un semn de cruce,
cu zeama de la mucenici,
rod bogat a le aduce.

Iar copiii-n bătătură
bat pământul cu ciomagul,
din el să iasă cultură,
să-ţi fie mai mare dragul.

Cei ce simt povara vremii
fac necazuri să dispară,
cu patruzeci de mătănii
la rugăciunea de seară.

Grajduri, case şi hambare,
cu tămâie se ocolesc,
să alunge-n depărtare,
fiare, când rău pricinuiesc.

Cum e vremea-n această zi,
cu omăt, ploaie ori soare,
se spune că la fel va fi,
timp de patruzeci de zile.

Dacă pe câmp e zăpadă,
se prevesteşte an mănos.
Iar pajiştea de-i uscată,
e semn de an sărăcăcios.

E serbat şi mărţişorul,
de fete şi de neveste.
Într-un pom se pune şnurul
şi fantezia-n poveste!

Din vol. "TRADIŢII CREŞTINE ŞI RITUALURI POPULARE ROMÂNEŞTI"/ 2008
Editura Paideia - Bucureşti

Maria Filipoiu

poezie de Maria Filipoiu din Volumul "Tradiţii creştine şi ritualuri populare româneşti", (septembrie 2008)
Adăugat de maria.filipoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Adormirea Maicii Domnului

Adormirea Maicii Domnului
(tradiţii şi ritualuri)

O sărbătoare vestită,
A Mariei Preacurată,
În Gustar e prăznuită
De cei ce numele-i poartă.

Adormirea Maicii Sfinte,
Spre viaţă veşnică în cer,
E aducere aminte
De minunile ce nu pier.

În ritualuri păstrate
De străbuni pe-a vieţii cale,
Abundă sacralitate
Şi mituri proverbiale.

Despre Maica Preacurată,
Născând Fiul Mântuirii,
Se spune că-i aşezată
La dreapta Dumnezeirii.

Pe când aştepta sfârşitul,
În timp ce i-a fost prevestit,
A zărit cum venea Fiul
De Sfinţi Arhangheli însoţit.

Iar când din pat s-a ridicat,
Pe Fiu să îl întâmpine,
Sufletul i-a încredinţat,
În Ceruri să-l ia cu Sine.

Mamelor e salvatoare.
De cei săraci e aproape.
Pururea-i ocrotitoare
Călătorilor pe ape.

Spectacol festiv se face
De Sărbătoarea Marinei,
Defilând, spre bună pace,
Toţi slujitorii Patriei.

În podgorii, pe coline,
Struguri încep să se coacă,
Must să curgă din ciorchine
Şi tulburel să se facă.

Se practică obiceiuri
Cu datina stăbunilor,
Când se-mpart prune si struguri,
De sufletele morţilor.

Spre a fi recolte bune
De grâu în anul următor,
Sămânţa-n brazdă se pune
După culesul viilor.

Vremea e mai răcoroasă,
Vara se călătoreşte,
Iar căciulă călduroasă,
Pălărie-nlocuieşte.

Sărbătoriţilor le spun,
Cu sufletu-n rugăciune:
Sănătate şi noroc bun,
Cu-a Maicii Sfinte minune!

*Adormirea Maicii Domnului - 15 august
Maria Filipoiu

poezie de Maria Filipoiu din Poeme Maicii Domnului (august 2022)
Adăugat de maria.filipoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mică Unire, să creşti Mare

Pe-a vremii nemărginire,
În strai de sărbătoare
Întâmpin Mica Unire;
Dorindu-i: Să creşti Mare!

Din dragoste de patrie
Îi rog pe românii fraţi
Să-şi cinstească istorie
Cu cei mai viteji bărbaţi.

Pentru iubirea de glie
Primită de la străbuni,
Împart flori, cu bucurie,
La patrioţii români.

Iar pe-a Unirii Câmpie
Las roua ochilor mei,
Spre frăţească rodnicie
În sămânţa dragostei.

Pe drapel îngenuncheată,
Mă închin la Dumnezeu,
Să nu uite niciodată,
Ţara mea şi neamul meu!

24 Ianuarie, Unirea Principatelor Române - Mica Unire
Maria FILIPOIU

poezie de Maria Filipoiu
Adăugat de maria.filipoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iar colinde

Tinerii cu voci candide,
Vin prin sat să ne colinde,
Unii-n case cu uratul,
Alţii-n curte cu furatul.

epigramă de Ion Micuţ
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lacrimile icoanei

LACRIMILE ICOANEI

Pe al creştinătăţii plai
curge Mirul din icoană,
când Sfântul lăcrimează-n Rai,
de a sufletului rană.

Lacrima-n mir se transformă
pentru candela credinţei,
cu a spiritului formă
din Raiul făgăduinţei.

La poarta Raiului ceresc,
creştini aşteaptă chemare
să-şi ducă suflet omenesc
pe-a veşniciei cărare.

Pe suflet scriu rugăciune,
la altar ceresc s-o ducă,
în a icoanei minune,
când Sfântu-ncepe să plângă.

Pe lacrima din icoană
curge al credinţei mister,
din suflet fără prihană
să se reverse Adevăr.

Omul pe Calea Domnului
pune lacrimi în speranţă
să dăruie sufletului
Lumină, spre altă Viaţă.

La împărătească poartă,
a eternităţii cereşti,
las rugă înlăcrimată
din soarta vieţii pământeşti.

Cu toiag de timp va bate
la poarta Dumnezeirii,
Sufletul, de-ai fi iertate
păcatele omenirii.

*"Eu sunt Calea, Adevărul şi Viaţa.
Nimeni nu vine la Tatăl decât prin Mine." - Ioan 14:6
Maria Filipoiu

poezie de Maria Filipoiu din Calea, Adevărul şi Viaţa - poezii religioase
Adăugat de maria.filipoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sufletul prin iarna eternităţii

Suferinţa mă apasă
pe firea-mi neputincioasă,
iar doru-n suflet fremătând
se-ncheagă pe lacrimi de gând.

Cu singurătatea-n noapte,
se scurg lacrimile-n şoapte,
la sfinţi ducând rugăminte,
când pun sufletu-n cuvinte.

Năzuind la vremuri bune,
de la Domnul cer minune
în speraţe ruinate,
de-a fi binecuvântate.

Iarna vieţii greu mă ninge
şi lumina în ochi stinge,
din ramuri să rămână scrum
pe al vremelniciei drum.

Din foc recuperez scântei
şi-n razele ochilor mei
le pun cu viaţa stinsă-n glas,
pe ele, rod de gând să-mi las.

Dar vânt rece îmi îngheaţă
viaţa-n ultima speranţă,
spulberând cenuşa sorţii
prin eternitatea morţii.

Suflet pe cărări albite
se-nalţă la cete sfinte,
ducând făclie de ceară
pe a veşniciei scară.

Visul de odinioară
îl închid într-o cămară
din sufletu-mi neliniştit,
să-l scot în alt destin menit.

Din flori de soartă umbrite
strâng petale ofilite
în covoraş multicolor,
să-l duc pe Drumul Robilor.

Cu lacrimi de gând le stropesc
şi-n suflet le adăpostesc,
prin a veşniciei ceaţă
să-mi amintească de viaţă.

Din speranţe ne-mplinite
zugrăvesc muză-n cuvinte
pentru poeţii Cetăţii,
la Poarta Divinităţii.

Pe covor va îngenunchea
sufletul meu, Domnul să-i dea
viaţă şi destin pe Pământ,
să-mi leg menirea de cuvânt.

2 Februarie, 2022
© Maria Filipoiu

poezie de Maria Filipoiu (2 februarie 2022)
Adăugat de maria.filipoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Comemorare Sfântului Ştefan cel Mare

COMEMORARE SfÂNTULUI ŞTEFAN CEL MARE
(omagiu la 500 de ani de la intrarea în eternitate)

Spre o domnie de veacuri apusă,
pioasa mărturie se îndreaptă,
să scriu strategie ce a fost dusă
de voievod în luptă şi în orice faptă.

La Putna, clopotele dau trezire
în zi de iulie şi sărbătoare
pentru comemorare-n mânăstire,
a Sfântului Ştefan-Vodă-cel-Mare.

El nu purta renume din statură,
ci din fermitate şi-nţelepciune,
de la cotropitori atrăgând ură,
prin rugă a dus ecouri în lume.

Pe pământ trimis de Divinitate,
să cârmuiască neamul moldovenesc,
ecou de glorie prin timp străbate
până la urmaşii ce-l sărbătoresc.

Când năvăleau barbarii la hotare,
Vodă chema boieri la sfătuire.
Cu tactică să-nvingă provocare,
să nu îi cadă neamul în robire.

Voind să-şi apere meleaguri sfinte,
doar cu o mână de oşteni destoinici,
la Dumnnul făcea rugă înainte
s-alunge duşmani de mărire dornici.

Din corn vestit suna spre adunarea
vitejilor la luptă ostăşească.
Cu preţul vieţii îşi apăra ţara,
în cinste şi dreptate să domnească.

Străjeri stăteau de veghe la hotare,
să apere Ţara lui Vodă-Ştefan,
urmaşilor s-o dea la fel de mare,
ca moştenire pentru românesc neam.

Pentru popor n-a fost nicicând mai groaznic
precum tunet din vestea de robire
ce-aduce sorţii unui trai amarnic,
cu biruri şi poveri de vieţuire.

Cu vitejie strămoşească-n cuget
îşi conducea oştirea-n luptă dreaptă
şi înălţa lăcaş creştin, de suflet,
când bătălia era câştigată.

Stau mărturie-n vremuri, să grăiască,
lăcaşuri de credinţă şi cultură,
ca zestre-n România pitorească,
şi edificii în Sfânta Scriptură.

Nu pregeta, slujindu-şi ţărişoară,
cu preţul vieţii şi cu risc de moarte,
sufletul de poveri să nu îl doară,
ci flamura păcii în veci s-o poarte.

Adesea s-a luptat cu otomanii
ce năvăleau doar cu scop cotropitor,
dar prin credinţă biruia duşmanii,
pe Dumnezeu chemându-L în ajutor.

Ca voievod din neamul moldovenesc
a păstrat credinţa nestrămutată,
cum a moştenit-o la tronul strămoşesc,
conducând ţara spre mai bună soartă.

Este exemplu de mare virtute
pentru eroism dovedit în fapte,
cu gloria câştigată în lupte,
s-o ducă ţara spre eternitate.

Când turcii îi ameninţau hotare,
chema viteji, cu planul de-a învinge,
îmbărbătându-i cu voinţă mare,
spre gloria cea tributară-n sânge.

Strigând că nici de moarte nu-i e frică,
încăleca pe cal ce-n luptă-l ducea.
Biruitor dorind să se întoarcă,
săruta sabia şi cruce-şi făcea.

N-a pregetat nicicând să cârmuiască
Moldova cu destinul greu încercat
de vitregii în vatra strămoşească,
purtând renume de domn neînfricat.

Dar neputinţa, grav îl copleşeşte,
venind din bătrâneţi apăsătoare.
Pe fiul Bogdan-Vodă sfătuieşte
să ţină ţara în străvechi hotare.

Răpus timp, cu tâmple-ncărunţite,
din trup şi-a înălţat suflet la Domnul.
Eu scriu ce ştiu din cărţile citite,
cum Ştefan cel Mare a sfinţit tronul.

În istorie intrând biruitor,
întâmpinat cu trâmbiţe şi torţe,
şi azi se-aude bucium răsunător,
de când făcea mobilizări de forţe.

Din bătălii cu trupele viclene,
Aducem cinstire lui Ştefan cel Sfânt
Şi-i închinăm omagii eterne,
spre dăinuirea păcii pe-acest pământ.

Spirit din vremuri legendare vine,
s-aducă eroism în generaţii,
când la moaştele lui vor să se-nchine
fiii urmaşilor, de-a fi ca fraţii.

Tunetul veştii a rămas în zare,
ducând strategia voievodului
la cârmuirea sa răzvrătitoare,
potrivnică înrobirii neamului.

În criptă stă şi astăzi, să vegheze
la soarta ţării şi neamului iubit,
noi conştiinţe spre a ţine treze
în veci stăpâne pe ogor întregit.

El n-a pus preţ pe viaţa trecătoare
şi-n credinţă a slujit al său popor,
a fost canonizat la sărbătoare,
de-a fi prăznuit ca un nemuritor.

Prin altă lume, cu suflet străbate,
dar este în seama cărturarilor,
domnia cu momente zbuciumate,
iar numele său e-n slava sfinţilor.

Prin ritual cu nume pomenite,
ecou vor duce bangăte de clopot,
din mânăstiri de Ştefan ctitorite,
în vremuri când reprima orice despot.

În demnitate să-i purtăm cinstire,
comemorând de fiecare dată
pe voievod cu sacră preţuire,
că simbol de virtute e prin soartă.

Cu eroism prin veacuri succedate
E pildă pentru noile vlăstare,
ca iubitor de ţară şi dreptate,
dar şi exemplu de credinţă mare.

La Putna, Ştefan Vodă se-odihneşte,
de secole dormind în criptă sacră.
Dar tot mai treaz prin conştiinţe este
când gloria sa răsună în toacă.

Dorinţă din mormântul său străbate
cu-aceeaşi strategie înţeleaptă.
La cârma ţării, doar minţi luminate
să ducă poporul pe calea dreaptă.

Ar vrea să se trezească, să mai lupte
şi ţara să îşi apere prin vreme
de cei care îi vor hotare rupte,
simţind oştenii ce ar vrea să-l cheme.

Dar neputând, rămâne să se roage
la Dumnezeu, de undeva, din ceruri,
spre binele meleagurilor drage,
cât cuget temerar duce prin vremuri.

Iar duhul său veghează la hotare
ca-n tronul de cetate din Suceava,
că aprig fost-a Ştefan-Vodă-Mare,
stârpind duşmani şi pedepsind gâlceava.

O rugă pentru sfânt e încheiere
omagiului ce îl las mărturie:
- Revino la tron, spre iniţiere
celor ce conduc mama-Românie!

La Dumnezeu în ceruri te mai roagă,
din guvernare să culeagă rodul
sărmana ţară, ce-a ajuns pârloagă,
şi îţi va mulţumi întreg norodul.

* Variantă îmbunătăţită.
*2 Iulie – Sărbătoarea Sfântului Ştefan cel Mare
* Din vol."Tradiţii creştine şi ritualuri româneşti"/ 2008
Editura Paideia

Maria Filipoiu

poezie de Maria Filipoiu din Tradiţii creştine şi ritualuri româneşti / Editura Paideia - 2008
Adăugat de maria.filipoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Azi e-o mare sărbătoare

Azi e-o mare sărbătoare!
Dar cu gândul la "Crăciun"
La cadouri, la mâncare...
Frământările se-adun
Şi ne pun la încercare
Crezul limpede şi bun,
Iar ca dar de închinare
Nu aducem nimic bun...

Obosit de alergare
Şi stres, "ca de sărbători"
Vin şi eu cu-o întrebare
Pentru orice-ascultători:
Dumnezeu ce are oare
Din pomii strălucitori,
Din luminile precare
În multitudini de culori,

Colinde din inimi goale
De lumeşti colindători,
Din străvechea îmbuibare
A unor "fii risipitori"
Sau din cheltuiala care
Survine "de sărbători"
Şi din tot ce fac sub soare
Oamenii neştiutori?!

Fiindcă, doar pe la amvoane
Se găsesc închinători
Capabili să mai emane
Aroma Sfintei Sărbători,
Ce din inimi seci, umane
Face "pomi"- sfinţi – roditori.
În rest, lumânări, icoane
Cu tradiţii pe culori

Şi pregătiri costisitoare...
Dar pentru ce şi la ce bun,
Dacă-n inimi e mai mare
Închipuitul moş Crăciun?!
Duhul Sfânt suspină tare:
-"Pocăiţi-vă vă spun
Şi începeţi cu o sărbătoare
Sfântă seara de ajun!"

Dar să ştiţi, e sărbătoare,
Unde Cel sărbătorit
Loc de cinste-n inimi are
Şi egoul e zdrobit!
Căci risipa de mâncare
Şi-un brăduţ împodobit
Nu pot face vreo schimbare
Într-un om nepocăit
Şi de-o astfel de serbare
Dumnezeu este scârbit!

Azi, când totu-i împlinit
Şi-i Seară Sfântă, de ajun...
Pentru cine eşti pregătit,
Pentru Isus sau alt Crăciun...
Serbezi ca un mântuit,
Sau lucrezi ca un nebun
Şi cu Cel sărbătorit
Nu ai nimic în comun?!

poezie de Ioan Hapca din Versuri din vicisitudinile vieţii, Naşterea Mântuitorului
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Copilul nimănui

COPILUL NIMĂNUI

De ce-ai plecat fără să-mi spui
o vorbă de alinare?
Să fiu copilul nimănui,
cu-a lumii stigmatizare?!

M-ai lăsat, fără să-ţi pese,
când nu învăţasem să scriu.
Mai târziu, din interese,
voiai alăturea să-ţi fiu.

Nu-mi doream avere mare
ori susţinere bănească,
ci caldă îmbrăţişare
de iubire părintească.

Paşii pe cărarea vieţii,
Dumnezeu să mi-i îndrume,
mă rugam la miezul nopţii,
când eram singură-n lume.

Cum am crescut, n-ai vrut să ştii,
când te-ntâlnesc, să nu te ştiu.
Aveam la masă-n orice zi,
gustul sufletului pustiu.

Tată mi-ai fost în suflet frânt,
prin vremuri rele bune,
să nu uit, cât sunt pe Pământ,
că n-am tată, cui a spune.

Drama vieţii trecătoare
în vremelnicia sorţii,
voi duce cu resemnare
prin eternitatea morţii.

*Prima poezie scrisă în adolescenţă

Maria Filipoiu

poezie de Maria Filipoiu din Copiii - muguri de suflet
Adăugat de maria.filipoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!