Îmbarcarea ultimului marinar

Nu vei mai sta de Veghe noaptea, Bătrâne Marinar.
Mareea la reflux te poartă-acum spre o minune mare.
A bătut gongul de opt ori, a luat sfârşit ultimul Cart.
Te-aşteaptă, dincolo, o dană pentru acostare.

Nava-i la ancoră-n Rada primitoare-a Domnului.
Coechipierii tăi sunt bravii marinari ai lui Isus.
În uniformă de gală, ei te-aşteaptă pe covertă.
Îţi vor da onorul cu sifleea când vei ajunge acolo, sus.

Sub presiune, aburul fierbe-n cazanele încinse,
Marfa-i stivuită, Cambuza plină,-ntreg curajul.
Nava-i gata de plecare. Mai trebuie doar un Om
Să se îmbarce şi va fi la bord tot echipajul.

Fii pregătit, acel Om eşti tu, Bătrâne Marinar.
Curând vei naviga pe nemărginirea Mărilor Cereşti.
Facă-ţi-se să ai vântul din pupa-ntotdeauna
Şi vreme bună, iar viteză să-ţi dea-alizeele dumnezeişti!

poezie de Richard John Scarr, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântec în furtună

Fii încredinţat că, ţinând-ne parte,
Oceanele luptă alături de noi întotdeauna,
Deşi vânturile nebune şi valurile-nalte
Ne tachinează acum, când s-a pornit furtuna.
În nebunia vremii, nu a războiului,
Întâmpinam astăzi pericole mortale.
Deci acceptă lipsa de curtoazie-a Sorţii
Oriunde s-ar ivi, oriunde-ţi dă târcoale;
În ceasuri de suferinţe mari
Sau în ora izbăvirii păstrează întreg curajul,
Jocul e mai important decât jucătorul,
Iar nava-i mai importantă decât echipajul!

Ieşind din ceaţă, dau buzna-n întuneric
Talazuri sclipitoare-n surd muget.
Aceste ape fără minte se zbat frenetic,
De parcă ar avea inimă şi suflet –
De parcă s-ar fi aliat sub jurământ
Să-ngroape drapelul navei în verdele abis:
Deci acceptă lipsa de curtoazie-a Sorţii
Oriunde-ţi va fi dat, oriunde-ţi este scris, etc.

Fii încredinţat că vântul şi valul
Au în rezervă lovituri mult mai de temut,
Iar noi, cei de cart, trebuie s-avem moralul
Ridicat şi să suportăm cu-atât mai mult.
Şi-n vreme ce etravele se iau în clanţă
Cu enormele talazuri, cu fiece tempestă,
Tu cântă, acceptă lipsa de curtoazie-a Sorţii
Oriunde ea se manifestă, etc.

Chiar dacă-s măturate covertele de iureşul marin
Şi crapă catargul şi lemnul de pe teugă –
Noi putem compensa toate pagubele, mai puţin
Pe-aceea de-a-ntoarce spatele şi-a o lua la fugă.
Deci, între aceşti Diavoli şi ocean,
Să sune trompetele care vor binecuvânta
Prin salutul lor lipsa de curtoazie-a Sorţii,
Oriunde ne va înfrunta, etc.

Fii încredinţat că dacă în putinţa noastră
Nu mai e nimic de dat, avem încă şansa-n faţă
De-a fi acolo când va bate ora, pe-ntinderea albastră;
Du-te, şi fă tot ce poţi pentru-a rămâne-n viaţă.
Atât timp cât Ordinul e bătut pe catarg
Datoria se îndeplineşte, nu se contestă,
Deci acceptă lipsa de curtoazie-a Sorţii
Oriunde ea se manifestă;
În ceasuri de mari suferinţe
Sau în ora de triumf, păstrează-ntreg curajul,
Jocul e mai important decât jucătorul,
Iar nava-i mai importantă decât echipajul!

* Poezia a fost pusă pe muzica de compozitorii englezi Edward German şi Edward Elgar.

poezie celebră de Rudyard Kipling din Din "Război pe mare", traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Atracţie fatală

Eram un flăcăiandru la prima îmbarcare,
M-au numit mus şi a doua zi-am ieşit pe mare...

Io-ho-ho, mardeiaşii mei, trageţi tare!

Deşi nava abia trecuse dincolo de far,
Genunchii-mi tremurau, faţa-mi era de-un gri-murdar;

M-am târât până la căpitan şi, plângând ca idiotul,
L-am implorat să mă debarce-odată cu pilotul,
Pentru-a ajunge cu pilotina cât mai iute pe uscat,
Acolo unde pământul sub talpa omului stă nemişcat.

Căpitanul a râs în hohote şi-a strigat în gura mare,
"De-acum, băiete, până la moarte te vei legăna pe mare;
Ei îi aparţinem toţi – fulgii de spumă şi bolta cea albastră,
Vântul şi valurile – vei simţi curând că nava-i casa noastră."

Ajuns apoi timonier, am jurat cu mâna pe catarg
La fiecare voiaj că va fi ultimul pe care-l fac...
Făceam legământ după legământ, cu-ncredere şi cu curaj,
Că nu voi mai fi vreodată membrul niciunui echipaj...

Cum, zici că nava "Castelul" va părăsi-n curând acest port
Cu destinaţia Puget Sound? E vreun post vacant la bord?.
"Eşti bătrân!"... Dar cunosc marea bine, nu-s un veleitar...
Am auzit că pe "Bătrânul" e nevoie de bucătar!...

Da, pot pentru douăj de-oameni pune masa şi găti...
Nu-i aşa că, lăudat fie Domnul, mă puteţi încă folosi?...
Oh, mi-au mai rămas puţini ani de trăit sub soare
Şi-acolo vreau să mor şi să fiu înmormântat – în mare!

poezie de Harry Kemp din Cântece şi balade marinăreşti, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

La revedere

Suntem copiii apelor albastre unde suflă vântul tare,
Bagajele-s la bord, e timpul să plecăm pe mare.
Echipajul e la posturile de manevră, urlă toată trupa:
"Trageţi continuu, trageţi zdravăn, molaţi parâma pupa."

Prova se înfige-n apă şi-n borduri două valuri albe dau în clocot,
Flutură-n vânt vela rândunică şi cineva scoate, vibrant, un chiot;
Murmurul Atlanticului, sărat, e pentru cei morţi un refren alinător:
"Trageţi continuu, trageţi zdravăn, sus pe vergă-n zbor."

Scârţâitul scripeţilor, ascuţit, armăsarii vremii-n spume,
Fluierul strident al sarturilor, toţi diavolii dezlănţuiţi în lume;
Sub noi, toţi înecaţii; deasupra, cerul plin de stele pe catarg:
"Trageţi continuu, trageţi zdravăn şi îndată vom naviga în larg!"

Acolo ne-aşteptă rumenă şi rotundă o prietenă, bătrâna lună,
Remorcherul cu coşuri roşii a dispărut şi-n curând, fiule, împreună,
Navă şi echipaj, vom părăsi Canalul, aşa c-ai grijă – şi-ţi mai spun:
"Potoleşte-o când tanghează şi fii atent, dragul meu, cart bun!"

poezie de John Masefield, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Când nava se leagănă-n larg şi zorii pe boltă se-aprind
La Gabi în port pe catarg, eu zarea întreagă cuprind!

Pescar pescăruşe din zbor, la fata cu ochii căprui
Când ea se trezeşte în zori, de-al ei marinar tu să-i spui!

Că sunt un voios marinar şi patria mea o iubesc
De veghe pe-al apei hotar, eu liniştea ei o păzesc!

poezie de autor necunoscut/anonim
Adăugat de Iulia Mirancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Unui marinar la pensie

E-atât de plăcut, când caznele întregii vieţi
Şi grija de-a struni cârma la timp devin trecut,
Să te ascunzi din calea valurilor şi să te bucuri
La adăpostul unui golf de vânturi nebătut;

Iar acolo să-ţi peticeşti velele zdrenţuite
De-ntâmplări grozave şi de vremuri grele
Meditând, în zile de-odihnă şi de pace,
La mareea eternă care te va purta spre stele.

Astfel se sfârşeşte povestea omului al cărui şleau
A fost pe multe mări şi ţărmuri multe,-o mie,
Unde tunetele luptei zguduiau pământul,
Unde valul şi vântul se-nfruntau cu vrăjmăşie;

Chiar acum, lângă vatra veselă şi caldă,
Eşti bucuros, deşi astrul tău tocmai apune,
Să vezi cum confortul tihnit al casei
Depune pe masă toate fructele lui bune.

Nu uita să scrii pe harta unei vieţi de marinar
Numele Celui care te-a apărat pe arşiţă şi ger,
Iar printre-amintirile necazurilor de odinioară
Să înalţi un monument de laudă spre cer.

Fiu al Mării! Glorioasă alegerea ţi-a fost
Când de Crucea Mângâietorului Isus te-ai prins;
Astfel, în slava Lui vei avea parte de un cer
Fără nori şi-un înger, sufletului tău mesager,
Va cânta imnul mântuirii, pilotându-te spre Paradis.

poezie de Lydia Huntley Sigourney, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cât de măreţ e Dumnezeu!

Cât de măreţ e Dumnezeu!
Văd marea cu talazuri grele,
mă-nalţ pe munţii de bazalt
şi-mi zboară gândul printre stele,
tot mai înalt.

Ce împărat îşi duce-oştirea
spre un gigantic apogeu?
Acel ce-a pus în goluri firea,
Acel ce-a scris oricui menirea
mai mult decât nemărginirea
e Tatăl meu!

Cât de temut e Dumnezeu!
Vuiau de pe Sinai ecouri
când glasul Domnului vorbea.
Iar Moise-nainta prin nouri
şi tremura...

La Tronul Alb se strâng sfielnic
voievozi de foc din Empireu.
Şi heruvimii vin cucernic,
slăvind Eternul Vistiernic.
Şi-acest Stăpân Atotputernic
e Tatăl meu!

Şi cât de bun e Dumnezeu!
Chiar dacă stelele bătrâne
tot au o vreme când se-aştern,
dar cine în Isus rămâne
e-un fiu etern!

Şi-n faţa slavei sclipitoare,
în ceasul lumii cel mai greu,
când cei ce-au dat pe sfinţi la fiare
vedea-vor Forţa Creatoare
eu voi şopti cu adorare:
E Tatăl meu...

poezie celebră de Costache Ioanid
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Yoda: E prea bătrân! Da... E prea bătrân pentru ca să mai înveţe.
Luke Skywalker: Dar am învăţat atât de multe! Sunt gata, Ben! Pot fi un Jedi! Ben, spune-i!
Yoda: Tu, gata?! De unde ştii tu când eşti gata?! 800 de ani am instruit un Jedi. Eu singur ştiu cine poate fi învăţat. Un Jedi trebuie să fie pregătit. Trebuie să fie puternic, curajos. Pe el l-am urmărit mult. Un Jedi e mai presus! Are mintea limpede, clară. Trebuie să privească spre viitor, să nu se gândească niciodată la ce făcea. Ce făcea?! Hm... Aventură! Hm... Viaţă trepidantă! O să ducă oare ceva la bun sfârşit?
Luke Skywalker: N-am să te dezamăgesc! Nu mi-e frică!
Yoda: Nu ţi-e frică?! O să-ţi fie! O să-ţi fie...

replici din filmul artistic Războiul stelelor - Episodul V: Imperiul contraatacă
Adăugat de Nemo
Comentează! | Votează! | Copiază!

Angoasele triste ale unui vals voios

Adevărul este că vine-o vreme
Când nu mai putem plânge pentru o muzică
Devenită prea mult sunet nemişcat.

Vine-o vreme când valsul
Nu mai exprimă dorinţa, un mod
De a dezvălui dorinţa şi umbrele ei goale.

Prea multe valsuri au luat sfârşit. Şi-apoi
Există acel Hoon c-un munte de minte,
Care nu şi-a manifestat niciodată prin vals dorinţa,

Care-a descoperit toate formele şi ordinea-n singurătate,
Pentru care formele n-au luat niciodată chipuri omeneşti.
Acum, pentru el, aceste forme-au dispărut.

Nu există ordine în mare – şi nici în soare.
Formele şi-au pierdut strălucirea.
Există această imprevizibilă droaie de oameni,

Aceste imprevizibile feţe şi braţe,
O imensă nelinişte sub presiune, mereu eliberată,
Aceste voci strigând fără a şti pentru ce,

Dar dorind să fie fericite, fără a şti cum,
Impunând forme pe care nu le pot descrie,
Cerând o ordine dincolo de puterea discursului lor.

Prea multe valsuri au luat sfârşit. Şi totuşi formele,
Pentru care vocile strigă, acestea, pot fi, de asemenea,
Anumite manifestări ale dorinţei, moduri de-a se dezvălui.

Prea multe valsuri – Epopeea neîncrederii
Răsună mai devreme şi mai des, curând va fi permanentă.
Câteva armonii sceptice-n curând, într-o muzică sceptică,

Vor uni chipurile, iar formele acestor oameni
Vor străluci iarăşi în mişcare, muzica
Va fi mişcare şi va fi plină de umbre.

poezie de Wallace Stevens, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oraş portuar

Hei, tinere marinar,
Uită apele marine!
Hei, tinere marinar,
Hai cu mine!

Vrei coniac
Sau vin parfumat?
Te iubesc, vino-ncoace.
Hai, vino la mine-n pat!

Lumini calde, tinere marinar,
Cearşafuri albe-n care să înoţi.
Pământ solid, tinere.
Albe şi sălbatice nopţi!

Hei, tinere marinar,
Uită pustietăţile marine.
Frumuşelule, hai cu mine!

poezie clasică de Langston Hughes, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mama Carey (După cum mi-a povestit Nostromul)

Mama Carey? E mama relelor şi-a fiecărei vrăjitoare,
Iar toate vrăjitoarele-s nişte dezmăţate;
Ca gacică, arată bine, dar problema care doare
Este că-i plac prea mult navele şi marinarii, frate;

Locuieşte pe-un aisberg din nord, într-adevăr,
Iar de soţ l-a ales dintr-o mulţime de bărbaţi
Pe Davy Jones* – şi-şi piaptănă bâliile din păr
Cu oasele sărmanilor marinari înecaţi.

E mama tuturor naufragiilor şi-o mamă gata
Să dezlănţuie uraganele cele mai îngrozitoare,
Gata-ntotdeauna de-o răutate sau de alta
Când e furtună, lapoviţă sau când ninge pe mare;

Şuier de vânt sunt ţipătetele ei răzbătând prin plaur,
"Eu sunt un tânăr şi falnic marinar, sănătos tun,
Cu nasturi aurii la haină, cu tors de taur,
Şi ca mine-i şi coechipierul meu cel mai bun."

Mama Carey-i o hoaşcă dezmăţată şi foarte crudă
Cu toţi marinarii răspândiţi în cele patru zări,
Le-ndeasă pe gât terciul ei rece-această iudă
Şi-i înveleşte-n somn lung sub cele şapte mări;"

Are pe mâini sângele multor navigatori
Şi-s oasele atâtor naufragii în juru-i, ciorchini,
Şi de piele i-atârnă băloase lipitori,
Şi pe gât poartă-nsemnele dinţilor de rechini.

Eu nu sunt un om cu multă şcoală
Şi nici nu am citit noian de cărţi, vezi bine,
Dar ştiu, zău, că nu-i nicio scofală
Să te-ncaieri cu unii la fel de scorţoşi ca tine;

Eşti tânăr, exuberant şi plin de viaţă, dar, iată, dacă
Vrei să-ţi ajungă oasele bătrâne, un sfat clar, deloc abscons:
Ţine-ţi cât poţi de departe de Mama Carey a ta barcă –
Şi de bărba'su, acel Davy Jones.

poezie de John Masefield, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Moartea bătrânului marinar

L-am îngropat pe-un deal bătut de vânt,
Dar sufletul i-a evadat de-acolo şi-a fugit pe mare.
Ştiu, pentru c-am auzit, cuvânt cu cuvânt,
Ce mi-a spus duhul lui, mării pereche iubitoare:

Nu-mi puneţi la cap cruce de piatră,
Căci nu-mi fac pat acolo – şi nici vatră.
Nu-mi puneţi pe mormânt statui, nici flori în glastre,
Căci nu-s aici, eu sunt departe-n briza mărilor albastre.

Nu plângeţi şi nu jeliţi pentru mine nici o clipă
Pentru că eu alerg ferice-acum, pe-a valului aripă.

poezie de Langston Hughes, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mare portugheză

O, mare salină, apele tale-s sărate
Şi de lacrimile Portugaliei! Atâtea mame-îndurerate
Au plâns, iar mareea ispitea pe fiecare marinar!
Câţi feciori ţi-au cerut clemenţă, dar în zadar!?
Câte fete-au murit fecioare, scrutând zarea-albastră,
Pentru ca tu să fii, o, mare, marea noastră!

A meritat? A meritat, cum merită orice-încercare
Atâta timp cât sufletul e îndrăzneţ şi mare.
Oricine trece dincolo de Capul Bojador
Trebuie s-accepte durerile nepăsător.
Domnul a-împânzit cu primejdii şi-abisuri marea
Dar a făcut-o oglinda cerului, i-a-împrumutat culoarea.

poezie de Fernando Pessoa, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ultimul voiaj

Am terminat tot ce mi-a dat viaţa de făcut. E ora de plecare.
Aşa că-aşezaţi-mă-într-o luntre care-alunecă spre mare.
Puneţi-mi alături undiţa de pescuit pentru c-am fost admis,
De astăzi în cel mai select grup de pescari – în paradis,

Unde-n fiecare zi voi sta pe apă şi voi da la peşte
Şi-unde tot ce inimioara-mi vrea se-împlineşte.
Nu fiţi mâhniţi şi nici nu plângeţi pentru mine,
Eu pescuiesc acum cu Stăpânul mării şi-al orelor senine.

Ne va fi dor unul de altul pentru scurtă vreme,
Dar curând îngerul din cer o să te cheme
Şi vei vedea atunci – păstrează-ţi neştirbit curajul! –
Cum noi vom redeveni în veşnicia veşniciei Echipajul.

Tuturor acelor care se mai gândesc la mine şi care
M-au iubit: Fiţi veseli, în clipa asta mă zbenguiesc pe mare!
Dacă unii se vor mira că lipsesc, spuneţi-le cinstit
C-am plecat cu Sfinţii Petru şi Andrei la pescuit!

poezie de Delmar Pepper, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Navigând spre casă

Navigăm în noaptea asta
la pescaj minim. Spunem o rugă.
Parâmele-s stivuite frumos
la pupa şi pe teugă.
Magaziile-s goale,
nava-i balastată.
Bigile-s coborâte la post,
ancora asigurată.
Nava vibrează-n tangaj. De la prova la pupa,
Spălând-o, valurile-aleargă-încoace şi-n colo.
Ne-îndreptăm spre casă,
În zorii zilei vom fi acolo.

poezie de Ira "Flare" Fredricksen, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

De ce nava-i ea şi nu-i el

Nava-i ea şi nu-i el pentru că în juru-i întotdeauna se-aţine,
Forfoteşte,-o grămadă de lume – de obicei o gaşcă bărbaţi.

E nevoie de perii şi de multe vopsele pentru a o face s-arate bine.
Nu cheltuielile iniţiale cu ea sunt mari, ci întreţinerea.

Umblă mereu înţolită la patru ace, cu eşarfe fluturând în vânt.
E nevoie de cineva experimentat pentru a o manevra ca lumea
Şi fără un bărbat adevărat la cârmă, e absolut incontrolabilă.

Îşi arată părţile de sus şi-şi ascunde fundul, iar când intră-n port
Îi place să treacă printre gemanduri-santinele cu ochi înflăcăraţi.

* Foclor maritim - Anglia; acest text care explică de ce nava este substantiv de genul feminin, a fost găsit scris pe un săculeţ pentru depozitat ceaiul.

poezie de Autor anonim, Anglia, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Domestică

Ca marinar de cursă lungă,
De când la pensie îl scoase,
Plictisul, soaţa i-l alungă,
Ţinându-l numa-n cart, la vase.

epigramă de Barbu Morcovescu din Când pleca odată, la război, un om... (2010)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Teatrul se învaţă văzând şi ascultând. Am început prin a fi un student dezorganizat şi dezordonat, dar cum nimeni nu s-a străduit să mă disciplineze, a trebuit să o fac singură. Şi am învăţat din ce în ce mai mult, în ce măsură trebuie să fii un fel de soldat în profesia noastră. Oricât de dezorganizat şi nepunctual ai fi, gongul e gong şi cortina e cortină şi când a bătut gongul tu trebuie să fii acolo.

citat din Olga Tudorache
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vorbeşte-mi, marinar, despre marea albastră

Se spune că tauri albaştri colindă
Slobozi primăvara mării,
Că soarele-i nostrom acolo-întotdeauna,
Că voaluri sunt norii pe-a bolţii oglindă,
Că ei stăpânesc şi cheamă furtuna.
Se spune că tauri albaştri colindă
Slobozi primăvara mării.

Vorbeşte-mi, marinar, despre marea albastră.
Spune-mi că-i adevărat
Tot ce se-aude despre ea.
Eu n-o pot vedea de la fereastră,
Marea nu se vede
De la fereastra mea.
Vorbeşte-mi, marinar, despre marea albastră.
Spune-mi cum te simţi
Când eşti acolo, lângă ea.
Eu nu pot să ştiu asta
Privind pe fereastră,
Marea nu se vede
De la fereastra mea.

Se spune că vaporul navighează
Îndrăgostit de mare.
El caută sirene subţiri,
El caută tinere sirene
Care cântă cu voci fremătătoare.
Se spune că vaporul navighează
Îndrăgostit de mare.

Vorbeşte-mi, marinar, despre marea albastră.
Povesteşte-mi despre mare, povesteşte.

Rafael Alberti

Poemul "Hablame del mar, marinero", a fost pus pe muzica de Manuel Alejandro, rezultând un celebru cântec spaniol interpretat printre alţii de: Marisol, Manolo Escobar, Isabel Pantoja, Herboso, Raphael etc

poezie clasică de Rafael Alberti, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fii gata

Cum tremură-n mână săgeata,
în arc de viteaz vânător,
cum toamna-şi adună cocoarele ceata,
fii gata, fii gata de zbor!
Te-aşteaptă în slava răsplata,
cununa de brav luptător.
Curând Salvatoru-Şi recheamă armata;
fii gata, fii gata de zbor!

Un Prunc ni s-a dat în Efrata,
ce-a fost până azi Salvator.
Şi-acum, înainte de-a fi Judecata,
fii gata, fii gata de zbor!

Cum tremură-n mână săgeata,
în arc de viteaz vânător,
c-un strigăt în piept de voios Maranata!
fii gata, fii gata de zbor!

poezie celebră de Costache Ioanid
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şobolan pe navă

Cum ţ'ar plăcea să fii şobolan în acea mohorâtă ocnă,
Făr'-un locşor numai al tău de care să îţi spânzuri fesul?
Cu picioarele desculţe, umede şi îngheţate bocnă,
Pe-un cliper cu velele fâlfâind în vânt, în valuri cu bompresul?

Cum ţ'ar plăcea să navighezi pe-o mare vânătă, unde-otrava
Apei saline te-năbuşă, iar uraganul te izbeşte cu tâmplele de cer?
Unde-n omăt vrăjmaş corabia brăzdează troiene albe cu etrava,
Unde-ţi înlemneşte mâna pe cavila timonei înnegrite de-atât ger?

Cum ţ'ar plăcea ca, după luni de zile,-ajuns la ţărm, să vezi cum
În taverne oamenii se feresc de tine, ţinându-se cât mai departe:
"Pericol, marinari, feriţi-vă, nu le staţi prin preajmă nicidecum!"
Cum ţ'ar plăcea s-auzi cântecele lor marinăreşti, triste de moarte,

Undeva pe marea translucid-febrilă, tropicală,
Cu coasa de argint a lunii secerând lanuri pe cerul înstelat,
C-un camarad alături ciupind lăuta-n noaptea de cerneală,
Alinând în sufletele-nsingurate un dor de ne-alinat?

Cum ţ'ar plăcea să-ţi vezi cochipierul, căzut în valuri, înecat,
În tip ce nava zburdă cu vânt din pupa către Extremul Orient?
S-auzi, "Salvaţi-mă! Ajutor, Doamne!", ştiind că nu poate fi salvat?
Cum ţ'ar plăcea s-auzi "Om la apă!",-n acel cumplit eveniment?!

Mi-accept soarta! Voi fi şobolan la bordul unui velier, pe mare!
Iată, înalţ velele şi-mi iau adio de la cei dragi, fluturând bereta!
La bord! Niciun marinar nu ştie când îi va veni şi lui ora-aceea mare,
Acolo unde-n vântul nopţii poate moartea-şi ascute-acum raşcheta.

A mea să fie marea! Din inimă-i mulţumesc lui Dumnezeu
Pentru fiecare val care se-nalţă şi se sparge înspumând teuga,
Fericit că respir şi că am două mâini care trudesc din greu;
Voi fi, în numele Domnului, omul mării! Ăsta mi-i crezul şi asta ruga!

poezie de Bill Adams, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!