Manifest pentru ţara pierdută

Aţi furat tot ce-a lăsat Nicolae Ceauşescu,
Şi-n mormântul veşnic rece se învârte Eminescu.
Nici păduri n-au mai rămas şi luăm pâinea din străini,
Că problema noastră agrară e pământul în ciulini.

Spunea un proverb odată: Fie pâinea cât de rea...
Însă ţara se goleşte, neamul meu va dispărea!
Ce va fi în urma mea nici nu vreau să mă gândesc,
Doar că-n cele patru vânturi este neamul românesc.

În ce colţuri ale lumii trudesc fiii noştri dragi
Ca pe vremuri, Românie, când erau stăpâni şi sclavi...
- Ce crezi tu că pot să fac, fiule pierdut de turmă,
Dacă vântul mă străbate şi m-acoperă din urmă?!

poezie de Ştefan Radu Muşat din Exerciţiu de patriotism (12 februarie 2018)
Adăugat de Adi Muşat
Comentează! | Votează! | Copiază!

Român mi-i neamul, românesc mi-i graiul

Primească-mă Ghirai cu tot alaiul,
Propună-mi tot haremul şi seraiul,
Promită-mi mana cerului şi raiul,
Doar m-oi lăsa de sânge şi pământ,
Să ştie el, Mehmet Ali Ghiraiul:
Eu neamul, pătimitul, nu mi-l vând
Chiar dacă-ntreg imperiul mi l-ar da.
Român mi-i neamul, românesc mi-i graiul
Şi românească-mi este ţara mea.

Să-mi ia Ghirai şi apa, şi mălaiul,
Să mă usuce-n temniţă ca paiul,
Pe chip să-mi înflorească mucegaiul,
Doar m-oi lăsa de lege şi cuvânt,
Să ştie el, Mehmet Ali Ghiraiul:
Eu limba mea română nu mi-o vând
Chiar dac-ar fi şi limba să mi-o ia.
Român mi-i neamul, românesc mi-i graiul
Şi românească-mi este ţara mea.

Mă arză-n foc cum arde-n pară scaiul,
Cenuşa să mi-o sufle ca pospaiul
În patru vânturi cât se-ntinde plaiul,
Doar m-oi lăsa de crez şi legământ,
Să ştie el, Mehmet Ali Ghiraiul:
Credinţa mea română nu mi-o vând
Chiar dac-ar fi şi duhul să mi-l ia.
Român mi-i neamul, românesc mi-i graiul
Şi românească-mi este ţara mea.
 

poezie de Nicolae Mătcaş din Coloana Infinitului (2003)
Adăugat de Maria Hadârcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mamă sfântă, Românie...

Au bătut la tine-n uşă
Regi cu sceptre de cenuşă.
A curs sânge de român
Pe coroana lor de tun.

Le-ai pus roadele pe masă,
Grâne din sudoarea noastră.
Ne-nchinară cu o mână
La icoane de ţărână.

Munţii noştri mai cu seamă,
Aveau creste de aramă.
La izvoare doine multe,
Vântul se oprea s-asculte.

Azi, sărmană Românie,
Eşti ţărână fără glie.
Pe a ta frunte puse rege
Tot străinul fără lege.

El te-adună, el te vinde
Pentru galbeni şi merinde.
Iară fiii tăi desculţi
Sunt bătrâni, umili, tăcuţi.

Ai avut sau nu leţcaie,
Ai hrănit doar regi de paie.
Ai fost hrană pentru câini,
Bani de vânt pentru străini.

Românie funerară,
Veac de piatră te doboară.
La cetatea bizantină
Doina-ţi este mai străină

Umbra ta cea uriaşă,
Corbii negri o descalţă.
Nu mai eşti de fel stăpână
Peste glia ta străbună.

Vin calici din urmă - vin
Ca rugina în pelin.
Pe morminte de eroi
Creşte falnic ciumăfăi.

Unde-ţi este faţa, Doamne?
Când dospea pe frunţi de toamne
Pâinea albă. Iar sub soare
Curgeau mândrele izvoare.

Ce bogată-i sărăcia!...
Ne rămase doar mândria ;
Munţii noştri cei bătrâni
Sunt goliţi de noi stăpâni.

Şobolani cu ochii putrezi
Au ieşit din peşteri mucezi.
Tot aceia ce despoaie
Pruncii noştri în războaie.

Suntem, Doamne, prea ciudaţi,
Toţi de-o seamă îngheţaţi.
Nu vedem pădurea... Nu eee!...
Sângerăm în răni de cuie,

Putreziţi de intrigi dese...
Nimeni lacrima nu-ţi şterse
Când l-ai plâns pe Eminescu.
Unde e românul? Restu‘!...

Cine să te plângă, cine?
Că din ram de mărăcine
Nu te mai ridică nime,
Nime... nime... nime...

poezie de Ştefan Radu Muşat din Exerciţiu de patriotism
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu vreau să merg pe lună, vreau în România!

De-ar fi să fie iar lansarea lui Apollo
Şi eu un călător în zborul către stele
Aş deturna naveta şi-n loc să merg încolo
Aş îndrepta-o-n grabă spre cerul ţării mele.

Ce şansă mi-ar fi dată! Ce număr de magie!
Să fiu din nou acolo şi străpungând un nor
Să pot privi din cer pământ de Românie
De care-mi este atât, atât, atât de dor!

Nu ştiu ce stratageme acum să inventez
Să pot mă-ntoarce mâine dacă ar fi posibil
În ţara ce-o iubesc şi zilnic o visez,
Ce-mi stăruie in suflet la modul incredibil.

Îmi fac iar planuri şi caut iar soluţii
Să pot definitiv si tânăr sa revin
Capabil de tranziţii, schimbări şi revjoluţii
În România dragă să am un trai senin.

Atingând din nou ţara cu paşi şi cu priviri
Să-ncep a număra cu lacrimi şi cu teamă
Ce-a mai rămas întreg din vechile amintiri
Ce-a mai rămas din tată, ce-a mai rămas din mamă.

Ce mai este frumos şi ce nu s-a pierdut
De când n-am mai călcat pământul din grădină
Cu ce să pot începe trăi precum am vrut
În ţara mea iubită, hulită fără vină.

Ajută-mă tu Doamne să-mi pot copiii creşte
Acolo-n România si nu prin ţări străine
Ascultă-mă, înţelege, te rog măcar priveşte
Că nu mai pot de dor, chiar dacă imi este bine.

Modifică destinul amarnic de român
Dă Doamne ca binele să vină şi acolo
Şi-ţi pot promite acum că-n ţară o sa ramân
De-ar fi să-mi trimiţi mie naveta lui Apollo.

poezie de Ionuţ Rotariu (2014)
Adăugat de Ionuţ Rotariu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântece de pâine nouă legănau acest pământ...

Era un drum care urca în cer de pe câmpia coaptă,
Umblat de-o fată c-un paner şi-avea ulcior cu apă.
N-a mai rămas nimic din toate ce-am avut;
De-aseară stau pe câmp sub un stejar mărunt.

Ne-am născut să stăm pe aur, dar rămânem tot săraci
Şi pământul sângerează, e spinos şi plin de maci.
El a fost pământ rotund şi era ocean de grâne,
Iar în coarnele de brazi atârnau colaci şi pâine.

Ce fântâni erau pe câmp!... Stelele cădeau în ape
Şi văpaia se-nchina spicelor de grâne coapte.
De aramă era câmpul, grânele urcau în cer...
E târziu şi-i lună plină - o fată vine c-un paner.

Vino cu mine să vezi unde este pâinea – îmi zice -
E între ape; aici e gras pământul. Şi dă să se ridice.
Sunt rănită... Ţi-aduci aminte grâul cum urca în cer?
Îşi şterse ochii, dar altele curgeau şiroaie din paner.

Grâul nou urca în cer ca să-l vadă soarele.
Brazii, cerbii, munţii falnici îngânau izvoarele...
Pe pământuri darnice creşte pâinea din ţărână:
Doar în ochii morţilor, eu sunt Patria Română?!

Ce lumini neodihnite ale morţilor slăvesc
Pământul din care eşti universul românesc?
Ce gând sumbru-mi osândeşte vechiul meu hotar neşters,
Şi ce p a t r i e există fără niciun univers?...

Când în râuri curgea aur, au venit flămânzii lumii
Să-nrobească dar pământul, dumnezeul şi străbunii.
Glasul meu – izvor de munte – mi l-au auzit eroii:
N-au răbdat să mă-ngenunche nici străinii nici ciocoii!

Îmi ştii zestrea mult râvnită: păduri dese, mări de grâne...
Dacii mei – stejari de piatră – erau c i n e v a în lume.
Azi, în vatră-mi bate vântul, satul este colb şi fum:
În troiţă – mărăcinii; sfinţii... doborâţi în drum!

De peste tot sunt numai lacrimi de toate câte sunt;
Cântece de pâine nouă legănau acest pământ...
Sunt o patrie săracă, plânsul meu în clopot bate:
Chem în vatra milenară fiii mei plecaţi departe!

Şi blestem să cadă-n neguri fără linişte străinul,
Şi să-l ardă-n focuri grele calicia şi veninul!
Grânele să urce iară cu arama lor în cer,
Eu să umblu cu ulciorul şi cu pâinea în paner.

poezie de Ştefan Radu Muşat din Exerciţiu de patriotism, revista Boema, mai 2021, nr.147
Adăugat de Alina Niculescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ţara mea

Acolo unde-s ʼnalţi stejari
Şi cât stejarii ʼnalţi îmi cresc
Flăcăi cu piepturile tari,
Ce moartea-n faţă o privesc;

Acolo, unde-s stânci şi munţi,
Şi ca şi munţii nu clintesc
Voinicii cei cu peri cărunţi
În dor de ţară strămoşesc;

Şi unde dorul de moşie
Întotdeauna drept a stat
Şi bărbăteasca vitejie
A-mpodobit orice bărbat;

Acolo este ţara mea,
Şi neamul meu cel românesc!
Acolo eu să mor aş vrea,
Acolo vreau eu să trăiesc!

Acolo unde întâlneşti
Cât ţine ţara-n lung şi-n lat
Bătrâne urme vitejeşti
Şi osul celor ce-au luptat;

Şi unde vezi mii de mormane
Sub care-adânc s-au îngropat
Mulţime de oştiri duşmane,
Ce cu robia ne-au cercat;

Acolo este ţara mea
Şi neamul meu cel românesc!
Acolo eu să mor aş vrea,
Acolo vreau eu să trăiesc!

poezie de Ioan Neniţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Românie limbă de clopot

Exilat în ţara mea
nu ştiu Doamne cine sunt
fie pâinea cât de rea
întind raze-n loc de unt

Nu ştiu Doamne cine sunt
că-s ţigan că-s alt golan
umbra-mi zace la pământ
şi nu are niciun ban

Ba-s ţigan ba alt golan
fie pâinea cât de rea
uite-a mai trecut un an
exilat în ţara mea

Nu ştiu Doamne cine sunt
speranţă sau poate vânt

poezie de Costel Zăgan din Cezeisme II (28 noiembrie 2012)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

La Alba

La Alba,-n 21, ceva s-a întâmplat...
S-a pogorât unirea pe plaiu-nsângerat
De plâns şi suferinţă. Şi inimi de români,
Au devenit pe glia şi neamul lor stăpâni.

S-a pogorât unirea şi lacrimi au picat.
Din lagărul durerii, năpârcile-au plecat.
Şi aprigele vânturi din braţul de român,
Pe scumpa noastră ţară, iar au numit stăpân.

De veghe, ca un vultur, cu aripile-ntinse,
Păzit-a focul sacru, port şi pământuri, vise
Şi datinile noastre rămase moştenire
De la străbuni, de veacuri – o mare de iubire.

Acum se-apleacă iară, sub cumpăna fântânii,
Uniţi în rugăciune şi plâns, mai toţi românii.
Ni-i glia mai săracă şi pruncii ne-au plecat...
Tu mântuieşte, Doamne, poporu-ndurerat!

E-o ţară de morminte, prin moarte doar, unită...
Nici lemne nu-s în sobă, nici turtă nu-i pe plită...
Pământ străin ne cheamă,-n pământul românesc
Rămas din tată-n tată, doar spinii mai rodesc.

Din ţara noastră Sfântă, mustesc de-o vreme lacrimi,
Ne zbatem de durerea şi plânsul multor patimi.
Fă o minune, Doamne şi-o Românie Mare
Şi cheamă iarăşi pruncii plecaţi peste hotare!

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Glossă de neamul românesc

Plânge neamul românesc,
Plânge România mea,
Dar copacii-nmuguresc,
Chiar de viaţa noastră-i grea.
Ploi la fruntea ţării cad
Şi furtuni ne răscolesc,
Brazii cei mai falnici ard,
Dar mai mândrii alţii cresc.

Plânge România mea!
În istorii s-a pierdut...
Doar uniţi îşi reclădesc,
Libertatea pe pământ,
Cei ce-n ţară au rămas,
Cei ce cred în ţara lor...
Pân-n cel din urmă ceas,
Poartă-n suflet tricolor.

Plânge România mea,
Plânge neamul românesc!
Prunci de-acasă vor pleca,
Neamul nu-şi mai ocrotesc.
Pâinea nu mai are gust,
Doar străluce ca un vis,
Fericirea a apus,
Candelabrele s-au stins!

Dar copacii-nmuguresc –
Ploi de flori şi flori de vis,
Românie, te iubesc!
Culmi de glorii ai atins...
Îngenunchi la crucea ta,
Ţară scumpă, ţărişoară,
Soarta cât ar fi de grea,
Niciodat' nu te doboară.

Chiar de viaţa noastră-i grea
Tu înduri. Şi din sudoare,
Alte stele-or lumina,
Fala ta să o măsoare.
Peste munţi cununi de jad,
Peste câmpuri maci în floare,
Stele aurii ce ard,
Vis, iubire, alinare...

Ploi la fruntea ţării cad,
Ploi de stele, ploi de şoapte...
Dorm pe cerul de smarald,
Păsări cu aripi de noapte.
Se învârt în cercuri largi
Corbi înfometaţi de-avere...
Sună cornul printre fagi,
Doine româneşti de jele.

Şi furtuni ne răscolesc...
Trec prin tricolor istorii,
Brazi pe fruntea ţării cresc,
Lan de grâne ascund zorii...
Roşu-n lan un mac se-arată,
Râuri repezi, limpezi, reci,
Spală-ntinăciunea toată...
Tu române, plângi şi pleci...

Brazii cei mai falnici ard –
O făclie-n fapt de seară,
Flori de stele-n plete cad,
La bătrânii de la ţară.
Din cenuşă-au răsărit,
Rând pe rând, atâtea neamuri,
Stăpânire şi-au dorit,
Dar s-au risipit în valuri.

Dar mai mândrii alţii cresc...
Cei ce-n urmă se ridică,
Cei ce pace îşi doresc,
Nu au linişte, nici frică...
Ţara şi-o vor apăra –
Cărămidă strămoşească,
Pruncii îşi vor învăţa
România s-o iubească.

Dar mai mândrii alţii cresc...
Brazii cei mai falnici ard
Şi furtuni ne răscolesc,
Ploi la fruntea ţării cad...
Chiar de viaţa noastră-i grea,
Toţi copacii-nmuguresc...
Plânge România mea!
Plânge neamul românesc!

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Cartea glosselor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Manifest pentru România bolnavă

Şobolani cu ochii putrezi de averi şi chilipiruri,
Îl furarăţi pe român şi-i rămase doar mândria.
Aţi îngenucheat poporul în minciuni şi multe biruri -
Iată cum şi ei – străinii - vor să-i ia şi sărăcia.

Fraţi voi sunteţi doar cu iude, cu escroci şi cu imperii,
Iată c-a sosit şi clipa să vedeţi cum morţi de smoală
Se ridică din pământuri peste ceasuri de mizerii,
Ca să vadă România cum se zbate-n pielea goală.

Sunteţi negustori de viaţă (nu am cum să mă dezic)
Trădătorii mei de ţară, vânzători de fiare vechi,
Iată cum pământul nostru e scaiete de nimic -
Amatori de vis mărunt, guvernaţi după urechi!

Aţi furat tot ce lăsase Nicolae Ceauşescu,
Este tragic pentru noi, este tragic pentru ţară,
Aţi pus taxe şi pe soare, plânge iarăşi Eminescu.
România umilită, zace azi în pielea goală.

Românie, Românie, şi chimiştii în halate şi guzganii răi să ştie,
Că în umbra mea umilă umblă chiar şi moartea lor.
Blestemaţi să fie aceia care vor să îmi confişte dreptul meu la sărăcie.
În această libertate şi vecia-i tulburată de imnul sicrielor.

poezie de Ştefan Radu Muşat din Exerciţiu de patriotism
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Din cauza ta

Vocea ta m-a ars,
Şi mă gândesc ce mi se întămpla
Dacă vorbeai cu gura la urechea mea,
Şi mă sărutai,
Probabil urechile dispăreau
Să-ţi facă loc prin tot corpul,
Nici gâtul meu nu mai avea rost
Dispărea cu totul,
Un cap vrăjit nu-l mai suporta
Nici mâini, nici picioare
Ce-a mai rămas?
Talpa!?
Dispărea şi ea la tonul vocii tale.
Eram dat dispărut
Ziarele urlau că nu mai are cine să ţină capul,
Eram în plin scandal
Din cauza vocii tale.

poezie de Mili Dumitru din Poezie în rampă (8 aprilie 2018)
Adăugat de Mili Dumitru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nori negri s-au abătut

Peste ţara mea grădină,
Nori negri s-au abătut.
A rămas fără lumină
Fiindcă voi aşa aţi vrut.

În alb, toţi v-aţi îmbrăcat.
Aţi simulat puritatea.
Când de fapt, aţi semănat
Peste capitală moartea.

Cu mintea întunecată
Aţi învrăjbit iar românii.
Peste ţara lor bogată
Vreţi să fiţi doar voi stăpânii.

Chemaţi oamenii la luptă
De parcă suntem în război.
În două ţara e ruptă,
De cei care-au ajuns ciocoi.

Ca pe două oşti duşmane
I-aţi aşezat faţă-n faţă.
Le-aţi pus în mâini iatagane
Să-şi spună: Adio viaţă!

Voi aveţi mintea bolnavă.
Nu mai simţiţi româneşte.
Ne vreţi ţara o epavă.
Dumnezeu vă pedepseşte.

Eu, domnilor, vă sfătuiesc
Să staţi o clipă. Vă opriţi!
Şi pentru neamul românesc,
Doar binele să îl gândiţi.

Din nou, lumina să revină
În mintea noastră-a tuturor.
Să păstrăm ţara grădină
Şi pentru neamul viitor.

poezie de Dumitru Delcă (7 iulie 2012)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pierdut

Pierdut-am tot ce ne-au lăsat bunicii,
Pierdut-am bucuria simplă de demult,
Curajul românesc se-nchină acum fricii,
Iar răul se adună tot mai mult.

Pierduţi ne sunt flăcăii de odată,
Pierdută este vitejia lor,
Pictată rău este imaginea de fată,
Sau e lăsată într-un trist decor.

Pierdută este astăzi ţara noastră,
Şi e secat pământul de sângele de neam,
Şi tot ce-a mai rămas e-n mâna voastră,
Un vis român, dac şi roman.

poezie de Vlad Bălan
Adăugat de Vlad Bălan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tărâm de vânturi măturat

O, ştiu că ne-am iubit cu-nverşunare,
fără s-avem vreo teamă că ar fi păcat!
A fost un zbor de păsări călătoare
spre un tărâm străin, de vânturi măturat.
O noapte cât un veac de nebunie,
aşa a fost atunci, să ne iubim din plin,
nici nu ştiam că totul va să fie
doar vraja oazelor, umplute cu venin.

Un scurt popas, o clipă trecătoare,
în haosul uitării, care ne-a furat,
eu vraci de dulci speranţe-nşelătoare,
tu muză ludică a marelui păcat.
Şi ce-a rămas apoi în urma noastră? –
doar lungile regrete dintr-un jurământ,
pe malul râului cu apă-albastră,
unde credeam că le-am găsit mormânt.

Au dispărut de-acolo într-o seară,
pândind-ne acum din umbre de trădări,
când oazele turbează-n plină vară
şi-n visul meu târziu te-aduce uneori.

poezie de Corneliu Neagu (18 noiembrie 2019)
Adăugat de ugalen
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sloganul românilor

(Românii au un slogan
Pe care din când în când,
Îl strigă către Traian
În piaţă, manifestând.)

Chiar dacă tu ne trimiţi,
Ne trimiţi afară,
Noi rămânem neclintiţi.
Rămânem în ţară.

Noi de-aicea nu plecăm.
Nu plecăm din ţară.
Aici pâinea frământăm,
Ca odinioară.

Noi aicea ne-am născut.
Aici-am primit viaţă.
Aici soarele-am văzut
Într-o dimineaţă.

Noi aici vrem să muncim.
Aici ne e locul.
Nu vrem să mai rătăcim,
Să ne pierdem portul.

Noi aici vrem să trăim,
Să ne ţinem neamul.
Aici vrem ca să murim,
Să ne-ngroape ramul.

Noi aici vom dăinui
Cât va fi pământul.
Doar atuncea vom pieri,
Când va pieri vântul.

Nici atunci nu vom pleca
Cu toţi deodată.
Aşa scrie Biblia
Despre-a noastră soartă.

Va rămâne un păstor
Să conducă turma.
Românu-i nepieritor.
Nu îşi pierde urma.

poezie de Dumitru Delcă (9 ianuarie 2012)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Exilatul este cel care a rupt legăturile cu o matrice care, oricât ar fi resimţită ca adversă la un anumit moment istoric, este totuşi protectoare. Fiecare va fi avut un moment în care a gândit: "fie pâinea cât de rea, tot mai bună-n ţara ta". Or, acesta este un loc comun primejdios de adânc. El stabileşte că e nesfârşit de greu şi de periculos a încerca să evadezi în necunoscut. Necunoscut înseamnă tot ce nu e "matern": ţara, pâinea, limba, pământul, cerul, lucrurile, tot ceea ce se leagă de un spaţiu şi de un timp al naşterii, sunt "materne", proteguitoare.

Ioan Petru Culianu în Păcatul împotriva Spiritului
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eu mă duc

Eu mă duc departe
De pământul care l-am iubit,
Şi sufletul mă doare,
Inima îmi sângerează
Ca o rană adâncă de cuţit!

N-o să mai gust
Din pâinea mamei caldă,
Nici apa din izvor,
Rămâi cu bine ţara mea dragă!
De tine veşnic o să-mi fie dor.

poezie de Vladimir Potlog (15 mai 2008)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Românie, ţara mea

Ţară, ţărişoara mea!
Rai, cu inimă de stea!
(Alba Carolina)
Sfântă îţi este inima!
Binecuvântat pământul,
Bogăţiile, neamul si gândul.

Munţi cu aur din vechime,
Păduri verzi, blânde coline,
Câmpii înflorite în soare,
Grane coapte, maci în floare,
Ape cu voci cristaline
Si ochi de margaritare,
În adâncuri, aur negru, preţios,
Doar comori, cu sfânt folos.

Ţară, ţărişoara mea!
Rai, cu inimă de stea!
Largă îţi este inima!
Cu români frumoşi în ea,
Ce numele îţi vor înălţa,
Cât va trăi harta ta.
Unire, sub steag tricolor,
Să ai parte ţara mea!
Rai, cu inimă de stea!
Pace fie, în casa ta!

poezie de Valeria Mahok (21 octombrie 2017)
Adăugat de Valeria Mahok
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ţara mea

Ţara mea, iubită mamă ce la suflet ne-ai primit,
Cu drag ne-ai ţinut pe braţe şi la sân ne-ai ocrotit,
Inima ţi-am dăruit-o, ai fost veşnic primitoare,
Astăzi suferi umilită, numeri zilele amare.

Supărată mergi prin lume cu cosiţa despletită,
Trupul ţi l-au sfâşiat şi harta ţi-a fost ciuntită,
În Unire ne-ai chemat, cu iubirea ta fierbinte
Ai făcut să se jertfească toţi eroii din morminte.

Aspru flutură în vânt tristul nostru tricolor,
Ne simţim străini acasă, fără patimi, fără dor,
Vatra noastră strămoşească au dorit-o ruinată,
Să ne-o vindem pe nimica, să ne fie-nstrăinată.

Ţi-au plecat feciori de-acasă, de izbelişti, prin străini,
Nu-ţi mai calcă iarba verde, calcă pe cărări cu spini,
Praf şi pulbere-a rămas din ograda-nfloritoare,
Ai pierdut orice speranţă pentru vremuri viitoare.

Jurămintele-au uitat încălcând cu rea voinţă,
De ie te-au dezbrăcat, ţi-au furat a ta catrinţă,
La margine de răzor plânge-n sânge busuiocul,
Ciocârlia-i stinsă-n glas, semn că ţi-ai pierdut norocul.

N-au putut să-ţi fure graiul şi vorbirea dulce, sfântă,
Limba noastră nestemată ce-o rostim şi ne încântă
Curge-n şipot ca izvorul, dulci fiori ne stăpânesc,
Zboară-n aripă de înger peste plaiul românesc.

În dureri şi suferinţă vei prăznui Centenarul,
Fără fast şi întristaţi îţi sărbătorim amarul,
Îţi vom fi mereu aproape chiar de veacu-i chinuit,
Ţara mea, iubită mamă ce la suflet ne-ai primit.

poezie de Nicolae Matei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fie pâinea cât de rea, tot mai bine-n ţara ta!

proverbe româneşti
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ţara mea, iubită mamă!

Ţara mea, iubită mamă, ce la suflet ne-ai primit,
Cu drag ne-ai ţinut în braţe şi la sân ne-ai ocrotit,
Inima ţi-am dăruit-o, ai fost veşnic primitoare,
Astăzi suferi umilită, numeri zilele amare.

Supărată mergi prin lume cu cosiţa despletită,
Trupul ţi l-au sfâşiat şi harta ţi-a fost ciuntită,
În Unire ne-ai chemat cu iubirea ta fierbinte,
Pentru tine s-au jertfit toţi eroii din morminte.

Aspru flutură în vânt tristul nostru tricolor,
Ne simţim străini acasă, fără patimi, fără dor,
Vatra noastră strămoşească au dorit-o ruinată,
Să ne-o vindem pe nimica, să ne fie-nstrăinată.

Ţi-au plecat feciori de-acasă, de izbelişti prin străini,
Nu-ţi mai calcă iarba verde, calcă pe cărări cu spini,
Praf şi pulbere-a rămas din ograda-nfloritoare,
Ai pierdut orice speranţă pentru vremuri viitoare.

Jurămintele-au uitat încălcând cu rea voinţă,
De ie te-au dezbrăcat, ţi-au furat a ta catrinţă,
La margine de răzor plânge-n sânge busuiocul,
Ciocârlia-i stinsă-n glas, semn că ţi-ai pierdut norocul.

N-au putut să-ţi fure graiul şi vorbirea dulce, sfântă,
Limba noastră nestemată ce-o rostim şi ne încântă
Curge-n şipot ca izvorul, dulci fiori ne stăpânesc,
Zboară-n aripă de înger peste plaiul românesc.

În dureri şi suferinţă ne prăznuim Centenarul,
Fără fast şi întristaţi ne sărbătorim amarul,
Îţi vom fi mereu aproape chiar de veacu-i chinuit,
Ţara mea, iubită mamă, ce la suflet ne-ai primit!

poezie de Nicolae Matei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!