Patrie ne este limba...

Când din lanţuri se ridică un popor strigând u n i r e,
Nicio rugă nu-l ajunge invocând dumnezeire.
Şi nici ceruri furtunoase nu se dreg cu stele albe,
Cum nici pruncii nu îndură întunericul să-i scalde.

Patrioţi împrumutaţi au venit aici cu vântul;
Lacrima acestui neam, mult mai grea decât pământul,
Arde în flacără la Putna
Pentru Ţara Românească ce-i de-un neam - şi este una.

Neamul nostru moldovean e un munte nalt şi verde,
Care urcă în Ardeal şi pe veac de piatră şede.
Trunchiul nostru-i şir de veacuri: şi cum neamul să-l desfaci
Când grăim aceeaşi limbă şi strămoşii ne sunt daci?

Nu sunt ape curgătoare sângele de neam să-l spele,
Cum nici graiul sângelui, românismul nu-l va piere.
Oltul, doina întregeşte în ţarina oltenească
Şi-i de vatră, de-o sămânţă, cu ţărâna ardelenească.

Patrie ne este limba care-n vântul nevăzut
Se aude româneşte - şi aici şi peste Prut.
Patrie ne este doina, Prutule dulce-amar,
Care-ţi umblă peste apă şi n-are niciun hotar.

Patria se oglindeşte în ape nemuritoare:
Oltul, Mureş – fraţi cu Prutul.
Pretutindeni românească este limba şi p ă m â n t u l...

poezie de Ştefan Radu Muşat din Exerciţiu de patriotism (12 februarie 2018)
Adăugat de Adi Muşat
Comentează! | Votează! | Copiază!

Glas de veacuri

Lacrima acestui neam, mult mai grea decât pământul,
Arde în flacără la Putna
Pentru Ţara Românească ce-i de-un neam - şi este una.

tristih de Ştefan Radu Muşat din Exerciţiu de Patriotism - Revista Constelaţii Diamantine, martie 2018
Adăugat de Gigi Muşat
Comentează! | Votează! | Copiază!

Patrie ne este limba...

Patrie ne este limba care-n vântul nevăzut
Se aude româneşte - şi aici şi peste Prut.

distih de Ştefan Radu Muşat
Adăugat de Adi Muşat
Comentează! | Votează! | Copiază!

Glasul Mioritic

De stai s-asculţi în taină a neamului durere,
Auzi cum din adâncuri se-nalţă către noi,
Strigăt de iubire de neam ce-ţi dă putere,
Pământul ce ne ţine ascunde mulţi eroi.

De stai s-asculţi în munte a codrilor poveste,
Ai să auzi în şoaptă legende cu haiduci,
Ce stăpâneau Carpaţii şi falnicele creste,
Şi se-adunau în cete la umbra de sub nuci.

De stai s-asculţi cum marea la Pontul Euxin,
Îmbrăţişează ţărmul de veacuri neştiute,
Ai să auzi în valuri a neamului suspin
Şi cântecul sirenei ce varsă lacrimi multe.

De stai s-asculţi adâncul din spaţiul mioritic,
Auzi cum plâng străbunii în somnul zbuciumat,
Că ne-am pierdut iubirea de neam şi de mirific,
Şi ne-am vândut pământul şi ne-am înstrăinat.

De stai s-asculţi la Ţebea gorunul cum foşneşte,
Ai să-l auzi pe Iancu cum strigă către noi:
-Vă duşmăniţi voi fraţii? Duşmanul vă-ncolţeşte!
Vorbiţi aceeaşi limbă! Nu faceţi război!
.
De stai s-asculţi cum Oltul la Cozia izbeşte,
Zidul Mănăstirii să-l scoale pe Bătrân,
Ai să-l auzi pe Mircea din somn cum ne grăieşte:
De ce vindeţi pământul? E Sufletul Străbun!

De stai s-asculţi la Putna, Slujba Învierii,
Ai să auzi cum Ştefan se roagă pentru neam,
Să piară pe vecie blestemul trădării,
Să nu mai fie-n ţară nici urmă de orfan.

De stai s-asculţi cum vântul şuieră-n Carpaţi,
Ai să auzi cum Lupul lui Decebal ne cheamă,
Să-nfăptuim Unirea şi pacea între fraţi.
Dacia Străbună la toţi ne este mamă.

De stai s-asculţi văzduhul pe culmea caraimană,
Ai să auzi cum cântă Pasărea Măiastră,
Şi ai s-auzi în trilu-i duios pe daca mamă,
Ce-alină de milenii toată durerea noastră.

poezie de Ştefan Silva
Adăugat de Ştefan Silva
Comentează! | Votează! | Copiază!

Limba română este numele geamăn cu ţara şi neamul nostru deopotrivă. Este simbolul pentru care s-a murit şi pentru care tu eşti dator să-l trăieşti aşa cum l-au trăit strămoşii, să-l redai viitorimii româneşti ca el să dăinuie.

aforism de Ştefan Radu Muşat din Exerciţiu de patriotism (2012)
Adăugat de Mariana Ticu Snagov
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aceeaşi limbă

De două mii de ani, aceeaşi limbă,
Vorbim noi, cei de-un sânge şi de-un neam,
Ca frunzele crescând pe-acelaşi ram,
Cum veacuri am văzut cum se preschimbă.

O altă lume, cu alţi fii, se tot plimbă
Şi altfel este acum de cum eram,
Dar limba ce ne poartă-acelaşi hram,
Ne-a tot legat prin veacuri ce se schimbă.

Cu mierea adunată în cuvinte
Şi-adânc înscrise în suflet românesc,
Uniţi în cuget, plini de învăţăminte,

La fel urmaşii, ca şi noi vorbesc,
Aceeaşi limbă. Drumuri înainte,
Care străbat pământul strămoşesc.

sonet de Petre Gigea-Gorun din revista Uniunea Artelor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doina Prutului

Hotar de ţară te-au făcut,
Că stăpânii aşa au vrut.
Prutule - apă amară,
Treci prin inimă de ţară.
Desparţi fraţi de surioară.
Desparţi mamă de copii.
Prutule, dar tu nu ştii,
Tu nu ai avut copii.
Că pe tine nu te doare,
Tu eşti apă curgătoare.
Şi-ţi aduni apele toate,
De pe maluri-ţi surate.
Ele sunt lacrimi de jale
De la fraţi şi surioare.
Tu le duci, le duci la vale
Doinind cântecul de jale.
Şi ai pus în versul lui
Lacrima românului!
Şi durerea lui amară
Pentru neam şi pentru ţară.
Iar la şapte ani, o dată
Vii cu apa-nvolburată,
Peste câmpii şi peste sate.
Distrugi malurile surate.
Parc-ai vrea să faci dreptate.
Dar dreptate cum să faci?
Tu când apele-ţi retragi
Respecţi albia ta sfântă
Şi o sapi, o sapi adâncă

poezie de Adrian Timofte din Memoria clipei (2015)
Adăugat de Adrian Timofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bătrânul cu plete albe

Un bătrân cu plete albe
în cale mi-a apărut.
Purta cu el frumoase salbe
din vremurile de demult
Cum venea aşa, în zare,
gânditor şi abătut,
La trecut făcea visare
şi la viaţa ce-a avut.
Bătrânul purta în plete
istoria acestui neam.
Istoria fără regrete
după care toţi tânjeam.
Purtând cu el iarna în spate,
memorii din trecut aduce,
Să le ducem mai departe
când ţara e la răscruce.
Bătrânul mesager -simbol de ţară-
şi de naţie română,
Vorbea de viaţa milenară
în Dacia -Felix, străbună.
Acel bătrân cu barbă albă,
venit din vremuri trecute,
Când a plecat în mare grabă,
Ne-a lăsat îndemnuri multe:
Sunteţi datori să curgă neamul.
Patria să dăinuiască.
Să iubiţi râul şi ramul,
zestrea voastră strămoşească.
Să nu vă risipiţi în lume!
Bucuria vieţii, aici o trăiţi.
Când vremurile nu sunt bune,
oaselor, odihnă, aici le găsiţi.
Casa voastră-i România.
Nu plecaţi afară!
Cu drag lucraţi-vă glia.
Iubiţi această ţară!
Nu vindeţi casa, nici pământul!
Nu ştiţi cum vă duce vântul.
Casa vă adăposteşte
Şi pământul vă hrăneşte.

poezie de Dumitru Delcă (11 ianuarie 2018)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cu limba noastră

Este a noastră limba noastră
şi noi suntem cu ea popor,
cum stelele
din cer
sunt stele
cu veşnica lumină-a lor.

Este a noastră limba noastră
şi noi suntem cu ea pământ,
cum marea mare
este mare
cu ape veşnic vălurând.

Este a noastră limba noastră
şi soartă noi suntem cu ea,
cum este codru verde soartă
cu ciuta şi cu pasărea.

Din străbunei cu limba noastră
noi am crescut şi creştem, demn,
cum creşte pomul din ţărână
suită-n frunză şi în lemn.
Ci noi cu ea, cu
limba noastră,
nemuritori vom fi oricând,
nemuritori cum e Pământul
cu Soarele mereu arzând.

poezie de Dumitru Matcovschi (1 ianuarie 2000)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Adio, mamă patrie, adio!

Probabil, mâine-aici va fi pustiu
Şi toţi în pribegie vom porni-o.
Drum bun, popor pierdut la un pariu,
Adio, mamă patrie, adio!

În loc să fim o ţară numai fraţi,
Simţim, în noua epocă barbară,
C-am fost în viaţa noastră blestemaţi
S-ajungem chiriaşi la noi în ţară.

Din tot ce facem, nu avem nimic,
Ne macină străine interese,
Făina noastră n-are spor nici pic,
Nici pâinea în cuptor nu ne mai iese.

Trăim acelaşi tragic simţământ
Sub politicieni şi sub contabili,
Că noi, ca neam, avem destinul frânt
Şi suntem de prisos şi nerentabili.

Umili, ne cerem scuze de la toţi,
Că nu ne-au chinuit destul în viaţă,
Şi ne conduc nişte fanarioţi.
Ce pe cei mici trădarea îi învaţă.

Poet nebun, ce vorbe mai îndrugi,
Când am ajuns în ţara noastră slugi
Şi suntem cerşetori la noi acasă?
Şi vii, şi morţi, amestecaţi, acum,
Dispuşi să emigreze, se arată,
Mormintele se pregătesc de drum,
În România deromânizată.

Sus-puşii nu mai au nimica sfânt,
Ca pe cravate, jurământu-şi schimbă,
Nu mai avem nici fabrici, nici pământ,
Vorbim şi limba noastră-n altă limbă
Şi-acum, se aude clopotul final.

Vin vremuri de urgie şi de grindini
Şi este seara ultimului bal,
Din zori, vom fi români de pretutindeni.

Probabil, mâine – aici va fi pustiu
Şi toţi în pribegie, vom porni-o,
Drum bun popor pierdut la un pariu,
Adio, mamă patrie, adio!

poezie celebră de Adrian Păunescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Să vorbim româneşte

Cugetarea românească
Are portul românesc:
Nu lăsaţi dar s-o ciontească
Cei ce limba ni-o pocesc.

Când românul se-ndârjeşte
Din ţărână când mi-l scoţi,
El îţi toarnă româneşte
Un blestem de şapte coţi,
Când de dragoste s-aprinde
El vorbeşte lin şi blând,
Încât dorul te cuprinde
Dulcea-i vorbă ascultând.

Niciodată altă limbă,
De pre buze româneşti,
Nu se-ndoaie, nu se schimbă
După gândul ce gândeşti.

La mânie, la iubire,
La suspin şi chiuit,
După chiar a noastră fire
Graiul nostru e croit.

La iubire, la mânie,
La chiot şi la suspin,
România-i România
Cu fagur şi cu pelin.

Sucind limba românească,
Stricând graiul strămoşesc,
După moda franţuzească,
Sau cu modul latinesc,

Ne-am strâns minţile cu fracul
Şi simţul ne-am îmbrăcat
Cu haina, de unde dracul
Copiii şi-a înţărcat.

Românimea cât trăieşte
Graiul nu şi-l va lăsa;
Să vorbim dar româneşte.
Orice neam în limba sa!

poezie clasică de Bogdan Petriceicu Hasdeu
Adăugat de Sagittarius
Comentează! | Votează! | Copiază!

Imn lui Zamolxe

Aprindem rugul sacru, vorbim cu Dumnezeu.
La focul lui Zamolxe, s-or aduna mereu,
în nemurirea lor, străbunii daci eroi,
îşi vor găsi sălaşuri de suflete în noi.

(Refren 1) Zamolxe-i Domnul nostru, cu El o să renască
Ardealul, Moldova şi Ţara Românească.

Stăpâne Doamne, stăpâne, noi ne gândim la tine,
punând la cruce soare, scăpat-am de suspine.
Şi falnic stirpea noastră, aşa o să rodească,
din rug sacru ne-ntoarcem la legea strămoşească.

(Refren 1) Zamolxe-i Domnul nostru, cu El o să renască
Ardealul, Moldova şi Ţara Românească.

Când soarele răsare pe creste în Carpaţi,
nemuritorii daci în noi sunt întrupaţi.
Avem inimi de foc căci stirpea strămoşească,
a înviat acuma în stirpea românească.

(Refren 1) Zamolxe-i Domnul nostru, cu El o să renască
Ardealul, Moldova şi Ţara Românească.

Duşmanii să se teamă de focul din cuvinte.
Cine suntem? Le spunem să ia acum aminte
că lunga asuprire de-acuma s-a-ncheiat,
străbunii daco-geţi în noi au înviat.

(Refren 1) Zamolxe-i Domnul nostru, cu El o să renască
Ardealul, Moldova şi Ţara Românească.

Vom înălţa altare şi temple, sanctuare,
în cele patru colţuri, din munte pân-la mare.
Aşa Îl vom cunoaşte din nou pe Dumnezeu,
din ceruri ne-o privi bătrânul Deceneu.

(Refren 2) Zamolxe-i Domnul nostru, aşa a înviat
suflarea românească, din daci s-a întrupat.

Poporul nostru-i mândru, suntem un neam de soi,
cu toţii luaţi aminte, e stirpe de eroi.
Zamolxe ţine treaz al zeilor popor,
nemuritor ne este scutul Carpaţilor.

(Refren 2) Zamolxe-i Domnul nostru, aşa a înviat
suflarea românească, din daci s-a întrupat.

(Refren 1) Zamolxe-i Domnul nostru, cu El o să renască
Ardealul, Moldova şi Ţara Românească.

(Refren 3) Zamolxe-i Domnul nostru, de-a pururi să renască
Ardealul, Moldova şi Ţara Românească.

(Refren 3) Zamolxe-i Domnul nostru, de-a pururi să renască
Ardealul, Moldova şi Ţara Românească.

Ardealul, Moldova şi Ţara Românească.

Ardealul, Moldova şi Ţara Românească.

cântec, versuri de Octavian Sărbătoare (2009)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aici îmi este Ţara

Aici îmi este neamul meu,
Neamul cel de răzeşi,
Oameni harnici şi viteji.
Aici îmi este graiul meu cel românesc,
Cu care eu mă mândresc,
Aici îmi este ţara mea
Cântată în doine şi balade,
Unde sunt bătrâni cu feţele brăzdate
De atâta muncă şi singurătate,
Lucrându-şi ogorul de cu zori până în noapte.
Aici am soră, frate, un tată şi o mamă,
Aici pomii şi iarba mă ştiu cum mă cheamă.
Aici de nimeni n-am teamă,
Căci aceasta îmi este ţara mea,
Pe ea Moldova o cheamă.

poezie de Vladimir Potlog (2 iunie 2016)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântece de pâine nouă legănau acest pământ...

Era un drum care urca în cer de pe câmpia coaptă,
Umblat de-o fată c-un paner şi-avea ulcior cu apă.
N-a mai rămas nimic din toate ce-am avut;
De-aseară stau pe câmp sub un stejar mărunt.

Ne-am născut să stăm pe aur, dar rămânem tot săraci
Şi pământul sângerează, e spinos şi plin de maci.
El a fost pământ rotund şi era ocean de grâne,
Iar în coarnele de brazi atârnau colaci şi pâine.

Ce fântâni erau pe câmp!... Stelele cădeau în ape
Şi văpaia se-nchina spicelor de grâne coapte.
De aramă era câmpul, grânele urcau în cer...
E târziu şi-i lună plină - o fată vine c-un paner.

Vino cu mine să vezi unde este pâinea – îmi zice -
E între ape; aici e gras pământul. Şi dă să se ridice.
Sunt rănită... Ţi-aduci aminte grâul cum urca în cer?
Îşi şterse ochii, dar altele curgeau şiroaie din paner.

Grâul nou urca în cer ca să-l vadă soarele.
Brazii, cerbii, munţii falnici îngânau izvoarele...
Pe pământuri darnice creşte pâinea din ţărână:
Doar în ochii morţilor, eu sunt Patria Română?!

Ce lumini neodihnite ale morţilor slăvesc
Pământul din care eşti universul românesc?
Ce gând sumbru-mi osândeşte vechiul meu hotar neşters,
Şi ce p a t r i e există fără niciun univers?...

Când în râuri curgea aur, au venit flămânzii lumii
Să-nrobească dar pământul, dumnezeul şi străbunii.
Glasul meu – izvor de munte – mi l-au auzit eroii:
N-au răbdat să mă-ngenunche nici străinii nici ciocoii!

Îmi ştii zestrea mult râvnită: păduri dese, mări de grâne...
Dacii mei – stejari de piatră – erau c i n e v a în lume.
Azi, în vatră-mi bate vântul, satul este colb şi fum:
În troiţă – mărăcinii; sfinţii... doborâţi în drum!

De peste tot sunt numai lacrimi de toate câte sunt;
Cântece de pâine nouă legănau acest pământ...
Sunt o patrie săracă, plânsul meu în clopot bate:
Chem în vatra milenară fiii mei plecaţi departe!

Şi blestem să cadă-n neguri fără linişte străinul,
Şi să-l ardă-n focuri grele calicia şi veninul!
Grânele să urce iară cu arama lor în cer,
Eu să umblu cu ulciorul şi cu pâinea în paner.

poezie de Ştefan Radu Muşat din Exerciţiu de patriotism, revista Boema, mai 2021, nr.147
Adăugat de Alina Niculescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zic si eu...

Noi daci am fost şi suntem încă
Şi vom fi neam de neamul nost,
Pe veci aici precum o stâncă,
Căci neamul ăsta n-are cost;

Că nu mai suntem ca-nainte
Cu-acelaşi spirit de-avanpost,
Aşa o fi şi-o spun cuminte,
C-am adoptat un regim prost!...

Sunt conştient de lumea asta,
Care nu crede cum am fost,
Nici eu nu cred treaba cu coasta
Din ea făcându-ne un rost...

Totuşi prefer să-mi apăr ţeasta,
C-am devenit puţin anost,
Susţin răzbit, cu asta-basta,
Că ţara mea mi-e adăpost!...

A fost un stih cu politeţe,
Nu doar m-am jucat cu rima,
Şi zic şi eu, cu-acurateţe
Tu ţara mea, ai toată stima!...

poezie de Vasile Zamolxeanu (28 februarie 2016)
Adăugat de Vasile Zamolxeanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pentru ţară, pentru neam

De la daci, de la romani,
Am primit tot ce n-aveam.
Am primit glie şi ram,
Şi ne-am zămislit ca neam.

Eşti dator să lupţi, române,
Pentru ţară, pentru neam.
Pentru glie, pentru grâne,
Pentru frunza de pe ram.

Să păstrezi ţara şi neamul!
Că sunt tot ce ai mai sfânt.
Aprig să înfrunţi duşmanul,
Când calcă al tău pamânt.

poezie de Dumitru Delcă (30 aprilie 2014)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dunărea şi Oltul

Dunărea vorbea cu Oltul:
Tu, copile drag al meu,
Zbuciumat tu vii la vale
Tulbure mereu
Plouă mult la voi la munte,
Sate şi câmpii de-neci,
Ori ţi-e firea ta de-a rupe
Maluri pe-unde treci?

Rup şi maluri câteodată
Şi fac holdele de pier,
Iar când plouă mult la munte
Cap de om eu cer.
Dar nu-i asta, maică sfântă,
Nu de asta-s tulburat,
Ci de câte văd mi-e milă,
Maică, şi-i păcat!

Tu, pe unde-alergi prin lume,
Vezi şi ţări şi munţi frumoşi,
Neamuri ce-şi vorbesc ferice
Graiul din strămoşi.
Toate laudă pe Domnul,
Libere-a trăi cum vor,
Vesele fiind de viaţa
Şi de soarta lor.

Vezi şi-aici poporul nostru
Cel din veac adus pe-aici,
Sprintene şi mândre fete
Şi flăcăi voinici.
Şi ţi-e dragă ţara asta
De români, căci te iubesc
Dar tu nu cunoşti de-a-ntregul
Neamul românesc!

Eu de unde vin, mâhnitul,
Furios spre şes scobor,
Căci de unde vin, e spaimă.
Groază şi fior.
Tot români sunt şi pe-acolo,
Neam din veac pe-aici adus,
Dar pe gâtul lor şi astăzi
Jugul este pus.

Ei n-au voie să-şi vorbească
Graiul strămoşesc ce-l au,
Iar în coasta lor de-a pururi
Suliţele stau.
Sfânta libertate este
Nume gol pe-al lor pământ:
Cei nedrepţi sunt cei puternici,
Singuri au cuvânt!

Ah, de mila lor eu, maică,
Vin aşa de tulburat,
Şi de ciudă pe duşmanii
Cei ce l-au călcat.
Iar de-nec şi mal şi oameni,
Nu mai ştiu ce fac nici eu
Că mă simt de-atâta jale
Tulbure mereu!

poezie celebră de George Coşbuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aici românii au rădăcini adânci

Oamenii care conduc azi destinele României, prin felul cum o cârmuiesc, nu fac altceva decât să înlesnească marilor puteri să facă din ţara noastră o pradă uşoară pentru ei.
Diriguitorii ţării ar trebui să se îngrijească, pentru ca românii să trăiască în linişte aici, unde înaintaşii noştri şi-au îngropat oasele şi au plătit tribut de sânge pentru apărarea gliei eminesciene.
Pe această glie-gură de rai- a trăit şi a luptat tot neamul românesc. În acest colţ de lume ne-am zămislit şi ne-am afirmat ca neam.
,, De la daci, de la romani
am primit tot ce n-aveam.
Am primit glie şi ram
şi ne-m zămislit ca neam.
.........................
Tu, române,
,, Să păstrezi ţara şi neamul
că sunt tot ce ai mai sfânt!
Aprig să înfrunţi duşmanul
când calcă al tău pământ.
..........................
Toţi cei care conduc, astăzi şi mâine, destinele acestui popor, ar trebui să ia aminte că aici neamul românesc a prins rădăcini adânci, precum stejarii legendari.
,, De strajă ne stau Carpaţii
şi Dunărea bătrână.
Aici trăim ca fraţii
noi, naţia română.
... Aici Dumnezeu ne-a dat
Grădina Maicii Domnului.
Aici am eternizat
pacea scumpă omului.
... Aici ne-au dat lumina zeii şi sfinţii.
... Aici ne hrăneşte şi râul şi ramul.
Aici a trăit, trăieşte şi va trăi tot neamul.
Românii n-au duşmănit şi n-au prigonit alte popoare. Prin urmare, nu suntem datori faţă de nimeni. Dimpotrivă, vrem să trăim în bună înţelegere cu toată lumea.
... Când duşmanii stau la pândă
să ne facă traiul greu,
Românii cred în izbândă
şi în bunul Dumnezeu.
.......................
... Strămoşii noştri, dacii au crezut în veşnicia sufletului.
Noi, românii credem în veşnicia neamului nostru românesc.
Credem în hărnicia omului şi în rodnicia pământului,
Credem în statornicia celor care vremelnic îl stăpânesc.
Conducătorii noştri ar trebui să fie adevăraţi patrioţi. Să apere ţara şi poporul de atitudini ostile şi să se îngrijească de prosperitatea naţiei. Iar marile puteri ar trebui să înţeleagă că înainte de a fi europeni, noi suntem ROMÂNI.

poezie de Dumitru Delcă (octombrie 2020)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sfântă laşitate românească

Să loviţi în mine
Când împart cu ştabii
Două Bucovine,
Două Basarabii.

Dacă pace-nseamnă
Linişte impusă -
Plânsul meu cântaţi-l
Doar în limba rusă!

Datorită ţie stăm în umbră,
Nu mai pot valorile să crească,
Stăm de-un veac cu mâinile în şolduri -
Sfântă laşitate românească!

Şi de-atâta chin şi de durere,
Nu mai pot nici mamele să nască,
Nu primim nimic, dar ni se cere -
Sfântă laşitate românească!

Trădători cu sufletul de slugă,
Ce-au ajuns la viaţa boierească,
Au venit la sânul tău să sugă -
Sfântă laşitate românească!

Bietul nostru neam e plin de ură,
El, ce ştie-atâta să iubească,
Nu mai ştie omul câte-ndură -
Sfântă laşitate românească!

Din cuprinsul sfintei noastre ţări
Rup vecinii cu măsea frăţească
Şi ne-aşteaptă noi ameninţări -
Sfântă laşitate românească!

De-ar veni şi-aici un pic de bine,
Dictaturi să nu ne mai umbrească,
Poate-atuncea vom scăpa de tine -
Sfântă laşitate românească!

poezie celebră de Damian Ureche (1981)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Limba românească

Mult e dulce şi frumoasă
Limba ce-o vorbim,
Altă limbă-armonioasă
Ca ea nu găsim.

Saltă inima-n plăcere
Când o ascultăm,
Şi pe buze-aduce miere
Când o cuvântăm.

Românaşul o iubeşte
Ca sufletul său,
Vorbiţi, scrieţi româneşte,
Pentru Dumnezeu.

Fraţi ce-n dulcea Românie
Naşteţi şi muriţi
Şi-n lumina ei cea vie
Dulce vietuiţi!

De ce limba românească
Să n-o cultivăm?
Au voiţi ca să roşească
Ţărna ce călcăm?

Limba, ţara, vorbe sfinte
La strămoşi erau;
Vorbiţi, scrieţi româneşte,
Pentru Dumnezeu!

poezie de Gheorghe Sion
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sfânta laşitate românească

Să loviţi în mine
Când împart cu ştabii
Două Bucovine,
Două Basarabii.
Dacă pace-nseamnă
Linişte impusă -
Plânsul meu cântaţi-l
Doar în limba rusă!
Datorită ţie stăm în umbră,
Nu mai pot valorile să crească,
Stăm de-un veac cu mâinile în şolduri -
Sfântă laşitate românească!
Şi de-atâta chin şi de durere,
Nu mai pot nici mamele să nască,
Nu primim nimic, dar ni se cere -
Sfântă laşitate românească!
Trădători cu sufletul de slugă,
Ce-au ajuns la viaţa boierească,
Au venit la sânul tău să sugă -
Sfântă laşitate românească!
Bietul nostru neam e plin de ură,
El, ce ştie-atâta să iubească,
Nu mai ştie omul câte-ndură -
Sfântă laşitate românească!
Din cuprinsul sfintei noastre ţări
Rup vecinii cu măsea frăţească
Şi ne-aşteaptă noi ameninţări -
Sfântă laşitate românească!
De-ar veni şi-aici un pic de bine,
Dictaturi să nu ne mai umbrească,
Poate-atuncea vom scăpa de tine -
Sfântă laşitate românească!

poezie clasică de Damian Ureche (1981)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!