Haide

Dacă ochilor tăi le-ar plăcea
Nevăzutul şi neştiutul, ai putea
Veni la mine, parcă,
Şi te-ai lăsa primejdiei din barcă.

Şi nu te-ai mai gândi la nimic,
Nămolurile tainelor toate
Zac în mine răsturnate.
Luntrea târâtă de ele
Se loveşte de nuferi şi stele.
(...)

poezie celebră de Tudor Arghezi
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Haide

Dacă ochilor tăi le-ar plăcea
Nevăzutul şi neştiutul, ai putea
Veni la mine, parcă,
Şi te-ai lăsa primejdiei din barcă.

Şi nu te-ai mai gândi la nimic,
Nămolurile tainelor toate
Zac în mine răsturnate.
Luntrea târâtă de ele
Se loveşte de nuferi şi stele.

Într-o limbă barbară
Ţi-aş spune poveşti dintr-o ţară.
Vorbele, ca o ţărână
Din şesurile ei ţi le-aş presăra pe mână.
Şi-n lacrimi se vor trezi
Apele ţării dinspre miazăzi.

Ascultă: râurile-i trec prin mine.
Le auzi tu destul de bine?
Ascultă: grăieşte cucuruzul.
Pricepi creşterea lui cu auzul?
Uite-n livadă stupii,
Uite-n vifore lupii,
Uite cerbii,
Uite firul ierbii.
Vezi
Herghelii, stoluri, turme, cirezi?
Toate ale mele sunt şi de mine ţin.
Tot ce nu-i al meu şi e strein.
Din perinile munţilor, la rîul lat,
Dumnezeu şi-a aşternut pat
Şi s-a culcat.

poezie celebră de Tudor Arghezi
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Momentul

A fost o zi, nu ştiu în ce zi,
Nu-mi amintesc la ce oră
Dar îmi amintesc că te-ai întâlnit,
Te-ai auzit, ai strigat, ai trăit.
Îmi amintesc evadarea ta...
Ai ieşit dintr-o gaură de viaţă
Şi te-ai născut cuvânt fără voce.

Acum că te-am citit,
Nu-mi amintesc de ce...

În acea zi, în acel moment
Te-ai găsit căutând în mine,
Pe mine sau pe lângă mine.
Ai fost în aşteptare
Sau mai eşti încă,
În acel moment, în locul acela
Mi-amintesc...
Era plin de absenţa mea.

poezie de Corina Mihaela Soare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântec de vânt

(Mamei)

De când te-ai dus în veşnicie
Am devenit mai întristat.
Îmi vine-n ospeţie vântul
Şi-mi şterge chipul lăcrimat.

A înflorit durerea-n mine
Şi am crescut ca un nebun,
Care bea-nsingurarea lumii
Şi plânge-n plopii din cătun.

Cu frunzele se ia la ceartă,
Nu are leac — s-a lămurit
Şi-n orice an când moare toamna
E necăjit că n-a murit!

De când te-ai dus sunt disperare,
Cântec de vânt, apus de zi...
Ninge în mine cu uitare
Şi nu ştiu dacă vei veni.

poezie de Traian Vasilcău din facebook, 2019
Adăugat de Traian Vasilcău
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fii o fire optimistă. Nu te gândi la eşecurile de azi, si la succesul ce poate veni mâine. Te-ai angajat pe un drum dificil, dar vei reuşi dacă perseverezi şi vei găsi bucurie în a depăşi obstacolele. Ţine minte: niciun efort pe care îl depunem pentru a obţine ceva frumos, nu este pierdut. Ceea ce caut, nu este în afară, ci este în mine.

citat din Helen Keller
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Adevărul este că în acele momente în care un artist păşeşte pe scenă nu se gândeşte la nimeni şi nimic. Este el împreună cu Dumnezeu şi cu ceea ce ştie că va trebui să interpreteze, să convingă, să dăruiască. Dacă te-ai lăsa copleşit de emoţii şi nu te-ai controla, ai leşina pe loc.

citat din Angela Gheorghiu
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Inscripţie

Nu te-ai grozăvit destul
Să îmbătrâneşti fudul?

distih de Tudor Arghezi
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mulţi zic că-s sătui de valuri

Mulţi zic că-s sătui de "valuri"
Şi se alipesc de "maluri",
Adumbrindu-şi "partea sumbră"
Ca nişte stăpâni pe umbră.

Toţi au barcă şi-s pe mal,
Eu n-am barcă şi-s în val.
Şi de am... ca să o mân,
Nu-s eu rob şi ea, stăpân?

Căci ea stă numa pe apă
Şi eu o trag din lopată...
Iar furtunile când vin,
Nu-s eu cel ce-ndură chin?

Mă gândesc la "mal" şi parcă
Aş putea lăsa să treacă
Viaţa fără val şi barcă,
Dar Limanul ce mă-aşteaptă,
O să-l mai ating vreodată?

Dar şi-n val, şi-n barcă-i bine
Dacă Domnul e cu mine!
Furtuna n-are ce-mi face;
El îi spune "Taci! " Şi tace!
Când mă cheamă, merg pe apă,
Mă scufund... dar El mă scapă,
Căci mă ia mereu de mână
Să mă scoată la lumină.

Cu El merg fără încetare,
Trec şi munţi, şi trec şi mare,
Nu poate nimic sub soare
Să oprească a mea alergare
Şi nimic nu-i să-mi răpească
Răsplătirea cea Cerească,
Ori, cumva să mi se-opună
Biruinţei spre cunună!

poezie de Ioan Hapca din volumul de versuri Din vicisitudinile vieţii
Adăugat de Sara
Comentează! | Votează! | Copiază!

Femeie în verde (cvasisonet)

Ai venit cu chipul tău rar, neumblat,
Din blânde locuri, cu gânduri oneste,
Născute parcă, în sfere celeste,
Te-ai aşternut în mine şi dor mi-ai dat.

Mi-ai adus clipa ce nu se va pierde
nicicând, pe al dragostei noastre altar.
Ai crescut primăvara în mine, chiar,
A mea frumoasă femeie în verde.

Te-ai îmbrăcat în mare şi-n smaralde,
Şi cu-n surâs tu luminai natura.
Strângeam în pumni săruturi şi balade.

Iar ţie-ţi strălucea toată făptura
Şi am trăit în mine zile calde,
Cu tot ce-a fost, în toată uvertură.

poezie de Gheorghe Alionte
Adăugat de Gheorghe Alionte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Morgenstimmung

Tu ţi-ai strecurat cîntecul în mine
Într-o dup-amiază, cînd
Fereastra sufletului zăvorîtă bine
Se deschisese-n vînt,
Fără să ştiu că te aud cîntînd.

Cîntecul tău a umplut clădirea toată,
Sertarele, cutiile, covoarele,
Ca o lavandă sonoră. Iată,
Au sărit zăvoarele,
Şi mînăstirea mi-a rămas descuiată.

Şi poate că nu ar fi fost nimic
Dacă nu intra să sape,
Cu cîntecul, şi degetul tău cel mic,
Care pipăia mierlele pe clape –
Şi-întreaga ta făptură, aproape.

Cu tunetul se prăbuşiră şi norii
În încăperea universului închis.
Vijelia aduse cocorii,
Albinele, frunzele... Mi-s
Şubrede bîrnele, ca foile florii.

De ce-ai cîntat? De ce te-am auzit?
Tu te-ai dumicat cu mine vaporos –
Nedespărţiţi – în bolţi.
Eu veneam de sus, tu veneai de jos.
Tu soseai din vieţi, eu veneam din morţi.

poezie celebră de Tudor Arghezi
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ucigă-l toaca

Iuţindu-şi caii către sat
Un ţăran venea întârziat.
Vânduse, pesemne,
Nişte lemne.
Tam-nisam, din goană,
Se ivi o cucoană.
Cucoană cu pălărie,
Pe-nnoptate, pe câmpie,
Ce putea să fie?
Arătare, stafie.
Ea şchiopăta, se poticnea stângace.
Ca o răgace.
Avea pantofi şi fuste veştejite
Şi parc-ar fi avut şi copite.
Parcă avea un beteşug.
Parcă ieşise-atunci dintr-un coşciug
Şi mai abitir
Venea din cimitir,
Ca o momâie.
I se strâmbase ceva
Şi parcă putea
A tămâie.
Săteanul dete bici.
- "Ce cauţi noaptea, cernită, pe-aici?"
Cu mănuşi, cu zorzoane, ca la gară,
Izmenitura nu se potrivea cu drumul de ţară.
- "Vine noaptea! Ia-mă nene.
Fă-ţi pomană".
Ţăranul se cruci şi zise: "Suie, Satană!"

Cucoana şi săteanul încruntat
Cârmeau pe drumul întortochiat.
Ea întrebă: "Ai parale?"
El răspunse: "Da ce-ţi pasă dumitale?"
"Păi să mi-i dai" — şi-i puse mâna-n gât.
Stafie, prost te-ai hotărât!
Pe sub ipingea,
Ţăranul se cam pregătea.
Cât ai clipi, cuţitul s-a şi-nfipt.
Vezi că te-ai fript?
Şi, căruţa trase, măre Ilie,
De-a dreptul la primărie.
Ce să vezi? Putoarea cu brăţară
Era muiere doar pe dinafară;
Că pe subt poale

Avea, ca omul, de toate şi două pistoale.

poezie celebră de Tudor Arghezi
Adăugat de Ionuţ Popa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nici nu-i pasă

Te-ai oprit într-un cais.
Pasăre, cin' te-a trimis?

Te-ai mutat din dud în dud.
Cîntă, hai, să te aud.

Păsările fermecate
Nu au har să cînte toate?

Cioc vioi şi ochi zglobii,
Spune-mi tu de unde vii?

Aşa pasăre bălţată
N-am văzut-o niciodată.

Şi atîta catifea,
scrisă numai pentru ea.

Între pomii din grădină
Eşti acasă dar streină

Şi să te ghicesc nu poci.
Mă apropii, tu te joci.

Nu ştii, pasăre frumoasă,
Cum te cheamă? Nici nu-ţi pasă.

poezie celebră de Tudor Arghezi
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu te întreba!

Nu te întreba de te iubesc, ori ba.
Eşti permanent în inima mea,
De parcă Universul te-a sădit în ea,
Iar eu, nu te mai pot uita.

Nu te întreba dacă dorinţa mai există,
Dacă sunt veselă sau tristă,
Dacă gânduri bune îţi mai trimit,
Sau dacă azi, numele ţi l-am pomenit.

Nu te întreba dacă azi m-am rugat pentru tine,
Dacă îmi doresc să-ţi fie bine,
Chiar dacă nu eşti lângă mine,
Dacă mai cred în tine.

Întreabă-te, mai bine,
Dacă azi te-ai gândit la mine,
Dacă mi-ai trimis un zâmbet luminos,
Dacă m-ai privit drăgăstos.

poezie de Gabriela Aronovici
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Te-ai luptat să fie viaţa tuturora mai frumoasă
Şi te sîngeri, însă vieţii prea puţin de viaţă-i pasă.

distih de Tudor Arghezi din Catrene şi distihuri (Versuri-1980)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Te-ai cuibărit

Te-ai cuibărit în mine cu migală.
Păreai întâi că n-ai nimic de spus.
Cu amărui săruturi de migdală,
tu mi-ai clădit şi stânca unde-s pusă.

Mai pot printre liane de cuvinte,
să mă ridic din lungul meu zăcut?
Dacă-ar putea sleirea să cuvinte,
tot glasul lumii noastre-ar fi tăcut.

Şi, din prea plinul golului iubirii,
cu mâna-ntinsă mila eu ţi-o cer,
cu mâna care-n voia răzvrătirii
oricând striveşte fulgerele-n cer.

poezie clasică de Mihu Dragomir din Dor (1969)
Adăugat de Genovica Manta
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă ai putea vedea sau simţi suferinţa pe care o simt animalele, te-ai gândi de două ori înainte de a mânca. Dă înapoi viaţa! Nu consuma carne!

citat din Kim Basinger
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lacrimi pe pieptul tău

Vezi tu,
Te-ai gândit vreodată
Că atunci când îmi apropii obrazul de sânii tăi
Mă învăluie tot freamătul lumii?
Vezi tu,
Te-ai găndit vreodată
Că timpul încremeneşte în loc, pur şi simplu,
Între mine şi tine, când ne iubim?
Vezi tu,
Te-ai gândit vreodată
Că atunci când strălucesc lacrimi pe pieptul tău,
S-ar putea să plâng şi eu, temător,
Printre genele tale?

poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fiul meu, dacă te-ai pus chezaş pentru prietenul tău, dacă ai dat mâna pentru altul, atunci te-ai prins prin făgăduieli ieşite din gura ta şi te-ai legat prin cuvintele gurii tale. Fă dar, fiul meu, aceasta: o, izbăveşte-te. Şi fiindcă ai căzut în mâinile aproapelui tău, du-te şi cazi la picioarele aproapelui tău şi-l roagă; nu da somn ochilor tăi, nici dormitare genelor tale. Şi te izbăveşte ca o căprioară din mâna vânătorului şi ca o pasăre din mâna păsărarului.

Solomon în Pildele lui Solomon, Îndemn la muncă cinstită şi la viaţă curată - 6:1-5
Adăugat de Lucian Velea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rege Lear

Nu poate fi oricine rege
Şi mai ales rege Lear
Numai în situaţii speciale
Cu personaje de excepţie
Aflate în preajma sa
Dacă el le-ar ocroti
Şi dacă le-ar educa
Şi dacă le-ar apăra
Toate astea cu patos
Şi dragoste părintească
Plus devotament regesc
Aşa ca pe fiicele lui
Poate că atunci când
Le-ar iubi cu adevărat şi
Le-ar trata în mod regal
Pe Goneril Regan şi Cordelia
În acele condiţiile cineva
Ar putea deveni azi rege Lear.

poezie de David Boia (21 februarie 2017)
Adăugat de David Boia
Comentează! | Votează! | Copiază!

Paznicul turmelor (fragment)

Există destulă metafizică în a nu te gândi la nimic.

Ce gândesc eu despre lume?
Parcă poţi să ştii ce gândesc eu despre lume!
Am să mă gândesc la asta dacă am să mă îmbolnăvesc.

Ce idee am eu despre lucruri?
Ce opinie despre cauze si efecte?
Ce am meditat eu despre Dumnezeu, despre suflet
Şi despre facerea lumii?
Nu ştiu. Mie mi se pare că a te gândi la toate acestea înseamnă
A închide ochii nu a gândi. Sau înseamnă a trage perdelele
La fereastra mea (doar că nu am la ea perdele).

Misterul lucrurilor? Parcă poţi să ştii ce-i misterul!
Singurul mister e că mai există unii care se gândesc la mister.
Cel care se aşează la soare şi-nchide ochii,
Începe să nu mai ştie ce este soarele,
Şi se gândeşte la multe lucruri pline de căldură.
Însă deschide ochii şi vede soarele.
Şi din acel moment nu se mai poate gândi la nimic,
Fiindcă lumina soarelui e mai valoroasă decât gândurile
Tuturor filosofilor şi ale tuturor poeţilor.
Lumina soarelui nu ştie ce face
Iată de ce ea nu este eronată, e doar ceva comun şi bun.

Metafizica? Ce fel de metafizică au arborii de acolo?
Decât metafizica de a fi verzi şi stufoşi şi cu ramuri
Ce dau fructe la vremea lor, ceea ce nu ne face să ne gândim,
Pe noi, cei care nu ştim să fim atenţi la ele.
Aşadar ce altă metafizică mai bună decât a lor,
Aceea de a nu şti de ce trăiesc
Şi de a nu şti nici ce înseamnă să nu ştii?

"Constituţia intimă a lucrurilor"...
"Sensul intim al universului"...
Toate sunt false, toate acestea nu înseamnă nimic.
Nici nu-ţi vine să crezi că cineva se poate gândi la aşa ceva.
E ca şi cum te-ai apuca să faci tot felul de planuri şi calcule
Când se anunţă dimineaţa cu primele raze, iar pe conturul arborilor
Un aur lustral începe treptat să îşi piardă întunecimea.

A te gândi la sensul intim al lucrurilor
Este ceva în plus, cum te-ai gândi la sănătate
Sau cum ai aduce un pahar de apă fântânilor.

Singurul sens intim al lucrurilor
E faptul că ele nu au nici un fel de sens intim.

Nu cred în Dumnezeu fiindcă niciodată nu l-am văzut.
Dacă ar vrea el să cred în el,
Fără îndoială că ar veni să-mi vorbească
Şi ar intra la mine în casă pe uşă
Spunându-mi, Iată-mă!

(Poate i se pare ridicul să audă aşa ceva
Celui care, neştiind ce înseamnă să priveşti lucrurile,
Nu-l înţelege pe cel care despre ele vorbeşte
Cu felul de a vorbi deprins prin observarea atentă a lucrurilor).

Dar dacă Dumnezeu înseamnă flori şi arbori
Şi munţi şi soare şi clar de lună,
Atunci şi eu cred în el,
Atunci cred şi eu în fiece clipă,
Şi viaţa mea toată nu-i decât omelie şi liturghie,
Şi comuniune prin văzul ochilor şi prin auz.

Dar dacă Dumnezeu e toate acestea: arborii şi florile
Şi munţii şi clarul de lună şi soarele
De ce să le numesc eu Dumnezeu?
Le spun flori şi arbori şi munţi şi soare şi clar de lună;
Întrucât dacă el se face, pentru ca eu să-l văd,
Soare şi clar de lună şi flori şi arbori şi munţi,
Dacă el îmi apare ca fiind arbori şi munţi
Şi clar de lună şi soare şi flori,
Înseamnă că el doreşte să-l cunosc în chip de
Arbori şi munţi şi flori şi clar de lună şi soare.

Iată explicaţia că ascult de el,
(Ce ştiu eu mai mult despre Dumnezeu decât Dumnezeu despre el însuşi?),
Ascult de voinţa lui trăind, spontan,
Precum cel care deschide ochii şi vede,
Şi îl numesc clar de lună şi soare şi flori şi arbori şi munţi,
Şi-l iubesc fără să mă gândesc la el,
Şi îl gândesc văzând şi auzind,
Şi cu el drumetesc însoţindu-l clipă de clipă.

poezie celebră de Fernando Pessoa, traducere de Dinu Flămând
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Într-o noapte visam că mergeam pe marginea liniei ferate. Mă simţeam descurajată şi vroiam să termin cu toate. Ceva nu ţi-a plăcut în această plimbare a mea, ai venit şi m-ai privit întrebător. Atunci m-am aşezat în iarbă şi am început să plâng în hohote uscate, fără lacrimi. Şi pentru că mă priveai mai departe întrebător, ţi-am spus: "Am vrut să mă arunc înaintea trenului". Te-ai uitat la mine uluit. "Care tren?" "Trenul care va veni". "Dar îl aşteptăm de atâta vreme şi nu vine, mi-ai zis. Cum îţi închipui că va veni tocmai când te plimbi tu pe marginea şinelor?" Am scuturat din cap şi ţi-am dat o explicaţie care şi pe mine m-a uimit. "Dacă m-ai fi lăsat, ai fi văzut că venea. Toată viaţa m-a urmărit ghinionul. N-am obţinut nimic decât după ce nu mai aveam nevoie. Din moment ce nu mă mai urcam în tren, ci mă aruncam înaintea lui, trenul ar fi venit".

Octavian Paler în Viaţa pe un peron
Adăugat de cubbyx
Comentează! | Votează! | Copiază!