Crearea lumii

Când Isus, în săptămâna din toate mai fecundă,
A plămădit lumea, toată materia primă
Era deja acolo; El a vrut-o verde, mare şi rotundă,
Ca un harbuz copt, cu mireasmă plăcută de azimă.

El a făcut, ştiutor, din aproape-n aproape,
Soarele, luna şi-o mulţime nenumărată de stele,
Păsări în aer, animale pe suhat, peşti în ape,
A sădit plante şi-apoi spus: "De-ajuns cu muncile grele."

Am uitat să spun c-a mai creat, ăsta-i adevărul,
Omul – şi pentru om, o femeie, adică pe Adam şi Eva;
Şi le-a interzis să mănânce-un anumit fruct, mărul.

Apoi i-a văzut mâncându-l, sorbindu-i seva,
"O, Doamne," a strigat cât a putut de tare,
"Tocmai au dat-o-n bară generaţiile viitoare!"

poezie de Giuseppe Gioacchino Belli, 1791- 1863, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dumnezeu a creat pe Adam şi pe Eva

În ziua-a cincea a creat
Şi peşti şi păsări zburătoare.
Pe toate El le-a inventat,
Din Duhul Lui le-a dat suflare.
A şasea zi e mult de lucru,
Căci este zi de pregătire.
Şi-a terminat întrânsa Domnul
Tot lucrul Său de la Zidire.

El a făcut în acea zi
Orişice soi de animale
Şi pe Adam din lut trezit,
Spre gloria Măriei Sale.

Apoi a mai făcut pe Eva
Din coasta lui Adam luată,
Şi prima nuntă tot atunci
A fost îndată celebrată.

Ca o pecete a Zidirii,
În ziua-a şaptea, Dumnezeu
Făcu odihna împlinirii,
Sfinţind pe veci sabatul Său.

poezie de Florin Laiu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dumnezeu, Olarul

A fost odată un Pământ pustiu
Pustiu şi gol, sărac, nepopulat,
Singur, în întuneric, inundat,
Acoperit de ape... nimic viu...

Apoi, a dat poruncă şi-a adus
Lumină, fără sori şi fără stele
Lumină din Lumina lumii mele,
Din Fiul Său întâi născut, Isus.

Apoi, a separat ape de ape,
Şi cerul a luat astfel fiinţă
N-o să vă spună asta vreo ştiinţă,
Nici vreun arheolog să v-o dezgroape.

A treia zi, a scos uscat la suprafaţă
Mări şi oceane ne-a făcut, şi lacuri
Croite să dureze peste veacuri,
Şi pomi, verdeaţă, început de viaţă.

A patra zi, ne-a dat soare şi lună,
Şi stele fără număr ne-a făcut,
Le-a pus pe cerul mare şi tăcut
Şi lumea noastră era tot mai bună.

A cincea zi, a pus viaţă în apă
Şi păsările au umplut tot cerul.
Încet, încet, întreg atelierul
Le-a făcut loc atât cât să încapă.

A şasea zi, a frământat un lut,
Pământ şi apă, şi-a făcut Adam,
Din coasta lui, pe Eva, gram cu gram,
Bijuterie pe-un pământ plăcut.

A şaptea zi, Olarul obosit
S-a odihnit de truda-i creatoare,
Privind satisfăcut uscat şi mare,
Şi binecuvântând tot ce-a făcut.

poezie de Petrică Conceatu din Volum în lucru - "Geneză" (7 martie 2017)
Adăugat de Petrică Conceatu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Creaţia

Şi Dumnezeu a apărut în spaţiu,
A privit în jur şi a spus:
Sunt singur –
Îmi voi face o lume.

Şi până departe, până unde ochiul Domnului putea vedea,
Întunericul acoperea totul,
Mai negru decât miezul a o sută de nopţi
Jos în bahnele chiparosului.
Apoi, Dumnezeu a zâmbit,
Şi, de nicăieri, a apărut lumina,
Şi bezna s-a rostogolit într-o parte,
Şi lumina a rămas să lumineze cealaltă parte,
Şi Domnul Dumnezeu a zis: Iată, asta-i bine!

Apoi Domnul s-a întins, a luat lumina în mâini
Şi-a rotit-o în jurul degetelor
Până ce a făcut soarele;
Cu lumina rămasă după făurirea soarelui
Domnul a alcătuit o minge luminoasă
Pe care a aruncat-o în mijlocul întunericului,
Smălţuind noaptea cu luna şi cu stelele.
Apoi, jos
Între întuneric şi lumină,
A potrivit lumea;
Şi Domnul Dumnezeu a zis: Iată, asta-i bine!

Apoi Dumnezeu s-a retras –
Şi soarele era în mâna lui dreapă,
Şi luna era în cea stângă;
Stelele erau adunate deasupra capului său,
Iar pe pământ stăteau picioarele lui.
Şi Domnul a mers, iar unde-i călcau
Tălpile se iveau văi adânci
Şi se înălţau de nicăieri munţi.

Apoi s-a oprit şi a privit, şi a văzut
Că pământul era fierbinte şi sterp.
Aşa că Dumnezeu a ieşit la marginea lumii
Şi a scuipat cele şapte mări –
A clipit şi-au licărit fulgerele –
A bătut din palme şi s-au rostogolit tunetele,
Şi-au început să curgă apele de deasupra pământului –
Şi apele răcoreau arşiţa.

Apoi s-a ivit, verde, iarba
Şi-au îmbobocit, roşii, flori mici,
Pinii au început s-arate cu degetul către cer,
Iar stejarii şi-au întins braţele,
S-au format lacuri în scobitura văilor
Şi râurile-au prins s-alerge spre mare;
Dumnezeu a zâmbit iarăşi,
Şi-a apărut curcubeul,
Încolăcindu-i-se-n jurul umărului.

Atunci Dumnezeu a ridicat braţul şi şi-a fluturat mâna
Deasupra mării şi a uscatului,
Şi-a spus: Veniţi! Veniţi!
Şi mai repede decât a putut Domnul să-şi coboare mâna,
Peşti şi pescăruşi,
Animale şi păsări
Înotau pe râuri şi pe mări,
Mişunau prin păduri şi prin crânguri,
Despicând aerul cu aripile.
Şi Domnul Dumnezeu a zis: Iată, asta-i bine!

Apoi Dumnezeu a făcut un ocol
Şi a privit
La toate pe care le crease.
S-a uitat la soarele lui,
S-a uitat la luna lui
Şi s-a uitat la steluţele lui;
El a privit lumea lui
Cu toate vieţuitoarele ei...
Şi Domnul Dumnezeu a zis: Sunt încă singur.

Şi-atunci Dumnezeu s-a aşezat
La poalele unui deal unde se putea gândi în linişte,
Lângă un râu adânc şi larg;
Cu capul în mâini
S-a gândit şi s-a tot gândit,
Până când i-a venit ideea: Îmi voi face un om!

Domnul a luat argilă
De pe fundul râului;
El a îngenuncheat
Pe malul apei;
Şi acolo Dumnezeu Atotputernicul,
Cel care a aprins soarele şi l-a pus pe cer,
Care a aruncat stelele până-n cele mai îndepărtate colţuri ale nopţii,
Care a rotunjit pământul în podul palmei sale –
Acest măreţ Dumnezeu,
Ca o mamă aplecată deasupra pruncului ei,
A îngenuncheat în praf
Frământând un boţ de lut
Până când l-a modelat după propriul chip.

Apoi i-a dat suflarea vieţii,
Iar omul a devenit un suflet viu.
Amin. Amin.

poezie de James Weldon Johnson, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noua versiune a genezei

Din pământul şi din seva
Raiului, creând un neam,
Domnul o făcu pe Eva,
Şi cu Eva pe Adam!

epigramă de Giuseppe Navarra din Culegere de epigrame (1974)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Adam şi Eva

De când lumea şi-a tras seva,
De Adam vorbim răzleţ,
Pe când şarpele şi Eva
Sunt de-acum la mare preţ.

epigramă de Dumitru Negrea din Antologia epigramei româneşti, 2007 (2007)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Maestrul Leonardo: Din câte pricepui eu, Adam e destul de prostănac.
Eva: E puţin cam necioplit.
Maestrul Leonardo: El nu ştie nimic. Nu a călătorit şi nu a văzut lumea. L-au prostit, iar dânsul te prosteşte pe tine.
Eva: În ce fel?
Maestrul Leonardo: Îţi interzice să mănânci fructe din pomul ăsta. Însă anume ele sunt cele mai gustoase. De cum vei mânca un astfel de fruct, o să înţelegi ce e bine şi ce e rău. Îndată o să pricepi foarte multe şi vei fi chiar mai deşteaptă decât Dumnezeu.
Eva: Dar e posibil aşa ceva?
Maestrul Leonardo: Păi, îţi spun că e posibil. Sigur.
Eva: Uite, zău, nici nu ştiu ce să fac.
Maestrul Leonardo: Mănâncă mărul ăsta! Muşcă, muşcă!

replici din piesa de teatru Căderea în păcat sau cunoaşterea binelui şi a răului, scenariu de Daniil Harms (1934)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Declaraţii de avere (Unui măr)

Declar că mărul meu, din ram,
Şi frunza mea, cu toată seva,
Le moştenesc de la Adam,
Iar el, de la mătuşa Eva...

epigramă de Emil Ianuş din Epigrame cu şi despre femei (2010)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Autostopistul din Galileea (1)

Baudelaire conducea
un Model A
de-a curmezişul Galileei.
El a luat în maşină un
auto-stopist numit
Isus care stătea lângă
un banc de peşti,
hrănindu-i cu
firimituri de pâine.
"Unde mergi?"
a întrebat
Isus, urcând pe
scaunul din
faţă.
"Oriunde, oriunde,
cât mai departe de lumea asta!"
a strigat Baudelaire.
"O să merg cu tine
până la
Golgota,"
a zis Isus.
"Am o
întâlnire
acolo la
carnaval şi
trebuie să ajung la
timp."

poezie de Richard Brautigan, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eterna femeie

Lui Adam doar ghinion
Eva i-a adus cu mărul,
Iar Dalila lui Samson
Şi mai mare, dar cu părul.

epigramă de Eugen Albu din Epigrame cu şi despre femei (2010)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

De când Adam

De când Adam furase mărul
Şi Eva a gustat din el,
Minciuna este adevărul,
Ascuns de ruj şi de rimel.

epigramă de Ioan Filimon din Adevărul şi minciuna (2011)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Să nu ratezi vreo binecuvântare! Într-o zi un om a şoptit: "Doamne! vorbeşte-mi!" şi o ciocârlie a început să cânte, dar omul nu a auzit. Aşa că omul a mai strigat: "Doamne! vorbeşte-mi!" şi bubuitul unui tunet a răsunat de la o margine la alta a cerului, dar omul nu a ascultat. A privit în jurul lui, şi a spus: "Doamne! dă-mi voie să te văd!" şi o stea a strălucit scânteietoare, dar omul n-a observat-o. Apoi omul acela a strigat cu disperare: "Doamne! atinge-mă! ca să ştiu că eşti aici" după care Dumnezeu S-a aplecat şi l-a atins pe om. Omul însă a dat cu mâna, alungând fluturele aşezat pe umărul lui. Apoi şi-a văzut mai departe de drum. Tu nu rata vreo binecuvântare! numai pentru că nu o primeşti în felul în care o aştepţi tu.

citat din Chris Spheeris
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mărul din vecini

Când Eva şi Adam erau în rai,
Pe frunze de-ntuneric ei cântau din nai,
Şarpele dansa din şolduri pe tulpină
Până-n ziua-n care veniră o vecină.

Eva pizmuitoare se uita atentă
Făcând din ochii ageri câte-o piruetă,
Adam sedus de mărul, vecinii lui, din sân
Dori să se înfrupte, se rugă la Stăpân.

Domnul, o, Preabunul, a încuviinţat
Şi-Adam fără astâmpăr mereu s-a înfruptat,
De-atunci este zicala că mărul din vecini
Este mai bun la alţii chiar dacă are spini!

poezie de Marin Moscu
Adăugat de Marin Moscu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Reproş Celui de sus

Când l-ai făcut Tu, Doamne, pe Adam,
Dup-al Tău chip şi-a Ta asemănare,
Inteligent, frumos, i-ai dat şi-un gram
În plus peste un kil de nepăsare,

Pe Eva, însă...-Ţi spun, ca-ntre bărbaţi,
Cu toate ce i-ai dat ei ce-i al ei
Să-mi dai Tu cazne grele, să mă baţi,
Nu te pricepi, măi Tată, la femei!

Gândindu-mă, în van, plin de durere,
Dar asta să rămână între noi,
De ascultai atunci a mea părere,
N-aveam acum în casă tărăboi,

Că-Ţi amintesc povestea a' cu mărul,
Şi n-are rost să umbli cu mănuşi,
Când a muşcat să afle adevărul,
Cum... tare curioasă o făcuşi!

Aşa că, Tată...-i numa vina Ta,
Şi-am martori serioşi, nu-i băşcălie,
Ca la-nceput, mereu dau de belea...
Pe toate vrea şi azi ca să le ştie!

poezie satirică de Valeriu Cercel
Adăugat de Valeriu Cercel
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eva către Adam: Mărul dacă nu-l mâncam/Din Rai nu mai Eva... Adam!

aforism de Mihail Mataringa (25 iunie 2012)
Adăugat de Mihail Mataringa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dumnezeu a creat prima dată doi bărbaţi. Deoarece se certau foarte des, le-a ascuns organele reproducătoare şi le-a spus că cine şi-l găseşte primul va fi bărbatul, celălalt urmând a fi femeia. Nu se ştie cum a făcut, dar cert este că Adam l-a găsit primul, în timp ce Eva îl mai caută ca disperată şi astăzi.

autor necunoscut/anonim
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De la Adam şi...

Proverbele, constat,
Din Biblie-şi trag seva;
La mărul lăudat
Să nu te duci cu... Eva!

epigramă de Iulian Bostan din suplimentul de umor "Buzunar" (2007)
Adăugat de Iulian Bostan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Adam

Cu toate că se afla în rai,
Adam se plimba pe alei preocupat şi trist
Pentru că nu ştia ce-i mai lipseşte.

Atunci Dumnezeu a confecţionat-o pe Eva
Dintr-o coastă a lui Adam.
Şi primului om atât de mult i-a plăcut această minune,
Încât chiar în clipa aceea
Şi-a pipăit coasta imediat următoare,
Simţindu-şi degetele frumos fulgerate
De nişte sâni tari şi coapse dulci
Ca de contururi de note muzicale.
O nouă Evă răsărise în faţa lui.
Tocmai îşi scosese oglinjoara
Şi se ruja pe buze.
"Asta e viaţa!" a oftat Adam
Şi-a mai creat încă una.

Şi tot aşa, de câte ori Eva oficială
Se întoarce cu spatele,
Sau pleca la piaţă după aur, smirnă şi tămâie,
Adam scotea la lumină o nouă cadână
Din haremul lui intercostal.

Dumnezeu a observat
Această creaţie deşănţată a lui Adam.
L-a chemat la el, l-a sictirit Dumnezeieşte,
Şi l-a izgonit din rai
Pentru suprarealism.

poezie celebră de Marin Sorescu din Tinereţea lui Don Quijote
Adăugat de Eva
Comentează! | Votează! | Copiază!

Geneza

Până să se coacă pomul
Ce-a dus în ispită omul,
Mai întâi a fost sădit
Prin cuvânt şi-a înflorit

Pe muteşte, când, orbeşte,
Ca fata ce se grăbeşte,
Chiar dacă era băiat,
Adam o floare i-a dat

Evei, să şi-o prindă-n păr,
Să nu se mai facă măr.

poezie de Marius Robu din Suflet la troc (6 aprilie 2015)
Adăugat de Marius Robu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Soarele negru

Soarele se spărgea în fragmente de lavă tăioasă,
Zdrobit de vid, de marile forţe contrare,
Se întunecase definitiv şi era frig la tine în casă,
Toate stelele şi planetele căzuseră în mare.

Zidurile şi pietrele începuseră să se spulbere,
Scrâşneau toate lucrurile în casa ta,
Fierul, arama, argintul se făcuseră pulbere,
Materia stătea chircită în sinea ei şi urla.

Nu te mai zăream în întunericul îngheţat,
Nici măcar trupul tău nu mai adia lângă uşă,
O să murim! o să murim! am strigat
Şi te căutam ca un orb prin cenuşă.

Dar deodată s-a întâmplat ceva miraculos,
Ai aprins o torţă pe braţul tău stâng,
Doamne, femeie, am spus, tu eşti Iisus Cristos
Şi m-am lăsat în genunchi, şi am început să plâng...

poezie de Mircea Florin Şandru din Ca silabele unui mare pian (2011)
Adăugat de Carmen2015
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oase

Aruncaţi-mă în mare – jos sub ape.
Înveliţi-mă cu unda rece şi sărată.
Acolo niciun plug nu-mi va atinge oasele.
Hamlet nu va ţine craniului meu discursuri niciodată,
Dusă-i vremea glumelor, iar gura mea e mută.

Prădători cu ochi verzi îmi vor ciuguli globii de sub pleoape,
Peşti roz se vor juca-n juru-mi de-a v-aţi ascunselea,
Voi fi cântecul furtunii, vuietul mării din aproape-n mai aproape
Pe podelele de sare umede şi răcoroase.
Aruncaţi-mă... în mare – jos sub ape.

poezie de Carl Sandburg, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!