Facebook

Suntem noi doi într-o cameră,
Cu perdelele lăsate...
Mă priveşti zâmbind de pe monitor.
Îţi răspund la fel,
Aşezată, fiind, pe o scară interioară.
Pot gândi orice... dar nu pot scrie orice.

În câte dormitoare zâmbeşti
La această oră?
E noapte şi-i târziu, afară ninge viscolit...
Lumina dispare, rămân în întuneric,
Eu singură, fără tine.... păcat...
Era Noaptea de Crăciun.
Eram amândoi....!

poezie de Doina Bonescu din Va veni o zi
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Facebook

suntem noi doi
intr-o cameră
cu perdelele lăsate...
mă priveşti zâmbind
de pe monitor...
si eu iţi răspund!
pot gândi orice
nu pot scrie orice...
in câte dormitoare
zâmbeşti
la această oră?
oare tu ştii?
e noapte şi-i târziu...
afară ninge viscolit!
lumina dispare...
becul s-a stins!
rămân in intuneric
eu singură
fără tine.... păcat!
era seara de Crăciun!
eram... amândoi!!

poezie de Doina Bonescu din Va veni o zi
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubita mea

Iubita mea din colţ de stea
Te-ai instalat pe monitor
Şi de acolo-n dormitor
Iubita mea... sunt muritor

Nu pot să dorm, nu pot să plec
Cum să te las închisă-n casă?
Când mă priveşti întrebător
Îmi pari atâta de frumoasă!

Aş vrea să plâng, aş vrea să râd
O simt ca tragi-comedie
Interpretată de noi doi
Într-o fantastică regie

Şi-acum... ce am să fac cu tine?
Mă uit... ideile îmi pier..
Orice ar fi.. nu pot să risc
Iubita mea ca să te pierd

poezie de Doina Bonescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Speranţa este o căsuţă nouă

Într-o încăpere insalubră
inima mea-i o fereastră deschisă
lăsată singură în stare de aşteptare,
chiar şi trăirile pot înflori mai târziu
la fel cum se nasc ideile din întâmplare
şi fructifică.

Doar gândul mă lasă descoperit
până mi se rătăcesc minţile,
numai locuiesc în trupul ştiut,
aşa că, nu te supăra,
ignoră-mi tot ce am spus,
eram plecat pe drumuri de nisipuri mişcătoare
fără identitate,
departe de tine
cu lumina, o monedă ascunsă-n buzunar
la păstrat.

Speranţa este o căsuţă nouă
din care se vede mai departe
decât pot scrie.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Atunci când consideri un om inferior ţie, din orice fel de cauze, fie că are o vârstă mai mică, poate experienţă mai puţină de viaţă, poate e mai sărac, mai lipsit de educaţie, ascultă un alt fel de muzică sau are comportamente pe care le consideri înapoiate, imaginează-ţi ca pe o scară mai sus există cineva care se uită la tine şi te judecă în acelaşi fel pe tine. Pentru că dacă e să o luăm în felul asta, în orice faci şi orice ai fi, e tot timpul cineva mai bun ca tine. Şi atunci, ai putea oare să îl consideri pe cel aşa zis "inferior" ţie camaradul tău măcar în privinţa acestui numitor comun? Amândoi puteţi fi judecaţi de instanţe superioare ca fiind inferiori. Ce mai râmăne de făcut? Într-o lume care judecă, toţi suntem inferiori. Într-o lume în care acceptăm, iertăm şi iubim, avem şansa să ne ridicăm deasupra condiţiei noastre.

citat din Pera Novacovici
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Afară ninge rar

afară ninge rar, cu fulgi de moarte albă
şi lacrimi îngheţate îmi sunt lucie salbă,
iar frigul ascuţit îmi zgârie retina,
afară ninge rar şi neagră e lumina.

afară ninge rar, încărunţind pământul,
îmi este dor de tine şi bate-n geamuri vântul,
la margine de drum, doi oameni de zăpadă,
afară ninge rar, cu gesturi de bravadă.

afară ninge rar şi tremură copacii,
şi tremură şi sfinţii şi tremură şi dracii
şi tremură şi morţii când frigul îi încinge,
afară ninge rar şi rar afară ninge.

poezie de Ionuţ Caragea din Negru sacerdot (2008)
Adăugat de Ionuţ Caragea
Comentează! | Votează! | Copiază!

În orice ceartă dintre părinte şi copil pot să aibă dreptate amândoi, pot greşi şi, de obicei, greşesc amândoi. Această situaţie da vieţii de familie farmecul său.

citat din Isaac Rosenfield
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doi câte doi

trec oameni pe stradă
mândri, sfidători
doi câte doi
uneori şi amândoi
păşesc încet
foarte discret
spre vremea de apoi
sunt oameni mari, de soi
buni să îi pui la gunoi
pe amândoi
mereu mă întreb
desigur fără rost
ce rost am eu aici
în bâlciul asta
mare-mare...
ce pot să fac..
privesc la ei, mă închin, mă întreb
Doamne, ce ai cu noi
ne dai, ne dai doar ticăloşi de soi
mereu doi câte doi
îmi aduc aminte
de o vorbă din bătrâni
despre cei doi..
proştii merg mereu
la braţ
doi câte doi

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Jocul iubirii

venise iarăşi toamna
eu încă scriam în vară cuvinte moi
iar în iarba verde
ne jucam, doi copii, amândoi

rătăceam, privind cum se scurg anotimpuri
venise-i de mult
într-o noapte globală
fiinţă în nefiinţă în doi

eram doi într-un gând
înnoptam aiurea prin parcuri
îmbrăţişări ireale, săruturi furate
rătăcind pe aleile toamnei în doi

treceau trecători pe stradă
venise şi clipa
uitasem de ea
eram singuri cu noi şi cu ea

eram un copil pe o bancă
veşnic timid
priveam către tine
oftând

se scuturau pe alei toamne letale
ştiam că vine iarna
ştiam că ninge în munţi
mă priveai zâmbind pe o rază de stea

dacă tu n-ai veni
eu pe cine aş iubi
atunci, jelui-m-aş cerului în vatra pământului
despre tine, despre mine

dacă tu m-ai privi încă o dată
eu pe cine aş avea
dacă te-aş iubi doar o dată
tu cu cine ai fi

erai pură, fierbinte
pielea ta mă ardea
sugera o chemare
ea, era ea

te priveam dezbrăcată
de gânduri, dureri şi de toate
cerul zâmbea
erai stea, doar a mea

mă săturasem să mor în fiecare iarnă
iar la sfârşit să fiu din nou damnat
trecuse cruda iarnă
topind zăpezile din noi

păstrasem în palmă
un mugur de suflet
va veni o primăvară târzie
pentru noi amândoi

te strângi între gene
când te frâng din mine
mă chemi, mă dai
dar ochii tăi, cui îi dai

cobori caldă felină noaptea în parc
mă întreb
de ce eu, dacă tu
dacă tu, atunci eu

au trecut clipe, zile, ani

trăim acum în labirint de suferinţe
am sfâşiat în zori veşmintele dintre noi
ce trist a fost, eu căutam un doi
dar cine azi mai suntem noi

te-am iubit, femeie
de ce-ai plecat atunci
lăsând în urmă lacrima şi dorul
şi mă întreb, cine suntem astăzi noi

şi plecai femeie, plecai
lacrima la sân îţi ajungea
păşesc pe cioturi de gând
căutând un pas către noi

acum, singuri amândoi
printre lacrimi, femeie
te-am mai sărutat o dată
la final

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Paşi în noapte

aprind în astă seară
lumânări de ceară
să ard, să ard în ultima privire
a doi nebuni
ce au crezut odată în iubire
anotimpurile mor
timpul prezent, timpul trecut
azi noaptea e zi
dacă tu...
pe drumul drept către cer
ce tristă-i viaţa către moarte
mai scriu un vers în astă noapte
că timpul astăzi ne cheamă înapoi
mă aşez pe ţărm pe crucile de lemn
tăceri în jur, tăceri în mine
unde eşti tu, eu nu mai sunt
decât o adiere tristă în vânt
ninge femeie în noaptea dintre ani
era atât de frig în noi
mă întorceam din nou acasă
dar ce mai esta casa fără noi
păşeam printre ani şi era frig
m-am ghemuit la sânul tău şi m-ai primit
mă alintai cu un cuvânt
treceai apoi pe aleile iubirii
eu am rămas să ascund tăcerea
ningea în noapte iar afară
plecai la cer şi lacrima plângea
vorbeam de despărţiri uitând că ieri nu a fost ieri
ştiam că ai să pleci
eram nebun şi nu înţelegeam
poate ăsta e destinul meu
să plâng după cei dragi mereu
ştiam că te-am pierdut
din clipa aceea de demult
când înfiorat am strâns în braţe
doar o dată, o fată preacurată
offf, cum priveam atunci
în sala ultimului bal
cum tu pluteai în valsul ireal
de ce mă doare azi plecarea dintre noi
de ce noi azi nu mai suntem doi
de ce, de ce...
ştii, eram atunci doar doi copii
nu te-am crezut când ai plecat
iubirea noastră unde este, unde suntem noi
mă ninge iar durerea
povestea noastră s-a sfârşit
dar ce este femeie azi sfârşitul
decât lumina noului început

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Femeia cuvânt

poate că mi-ai scrie poeme
prefăcându-te că îţi pasă
poate că mi-ai modela degetele
să te pot mângâia şi în somn
poate că m-ai învăţa să iubesc până la sânge
cărţile prăfuite
poate că m-ai scrie
pe colile ce aşteaptă în sertar
poate că tu chiar eşti pregătit să mă vinzi
pe o cupă de vin
poate că tu chiar mă priveşti pe ascuns
şi zâmbeşti uneori
poate că tu chiar mă vrei
ca pe orice femeie şi....
poate într-o zi chiar voi sta
pe genunchii tăi de sare
şi îţi voi arăta
că lumea e altfel
când femeia de lângă tine
e mai mult decât o coală mâzgălită

poate că vreau să mă scrii
pe genunchii tăi
şi să îţi pese
că iubesc toate cărţile până la sânge

poezie de Any Drăgoianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Floarea

Dintre miile de flori care mi-au ieşit in cale,
Eu pe tine te-am ales intr-un răsărit de soare!

Mâna-mi tremură pe frunză, să te rup nu mă indur
Fără tine mai departe nu pot a porni la drum....

Si rămân să-ţi sorb nectarul cu dulceaţa din petale
Să iţi simt parfumul proaspăt, noaptea când este răcoare!

Floare gingaşă in iarbă, lângă tine vreau să dorm,
Si-n miros de fân sub stele, greieri vor cânta in cor!

Nu te rup floare minune.... fără tine-n univers,
Ce rost ar avea poetul când va scrie al său vers?

poezie de Doina Bonescu din Buchet de gânduri
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Neruda I

În Insula Negra se iubeşte
Atât se mult Neruda.
Ce se scrie pentru el
Se scrie pentru Lună.
Ei spuneau versetele lor:
Pot să scriu în versuri şi
Să contemplez din afară
Aştrii infinitului,
În această noapte orbă.
Pot să scriu în versuri,
Neruda cânta,
În cântecele sale triste
Şi speranţa lui spulbera
Mările şi cerurile,
În noaptea aceea întunecată.
Pot să scriu în versuri,
Neruda a recitat,
Pescăruşul tandru şi
Luna frumoasă.
În fiecare noapte întunecată
De neagra amărăciune.
Pot să scriu în versuri,
Neruda a declamat
În toate oraşele
Împotriva dictaturilor.
Pot să scriu în versuri,
Acesta a fost Neruda.
Acesta a fost Pablo,
Don Pablo Neruda!

poezie de Enrique Antonio Sanchez Liranzo (2018), traducere de Ioan Friciu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bunicul

te văd mereu venind aievea
pe drumul fără de hotar
cu părul alb... cu glas molatec
si aducând-mi câte-un dar
eu te-aşteptam copilă fiind
ştiam că nu eşti Moş Crăciun
aveai o sanie... doi cai...
si-atunci şi azi bunic îţi spun
si dacă nu mai vii la mine
eu stiu că nu poţi să mai mergi
ţi-aduc în dar o Crăciuniţă
desprinsă parcă din poveşti
e fiica mea şi-aş vrea de poţi
s-o ţii în braţe pe genunchi
aşa cum stam eu altădată
în urmă cu ani mulţi....
acum în ziua de Crăciun
mă bucur că suntem iar toţi
părinţi. bunici, mătuşi şi unchi
cu toată ceata de nepoţi!

poezie de Doina Bonescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dramaturgul şi poeta

Un dramaturg cu pasul rar
Se-ntreabă: Câte piese am?
Din ele câte au succes
Şi câte fără înţeles...?

Oricum, rămân apreciat
Şi deseori aplaudat,
Infatuat nu pot a spune
Faţă de cei fără de nume

Privi spre mine la un vers
- Tu te cam plimbi prin univers.
- Adevărat, şi Terra-i stea
În univers pe undeva.

- Tu nu ai înţeles deloc...
Vrei să te laud chiar pe loc?
- Nu... nici gând, maestre,
Eu iau viaţa aşa cum este.

Şi dacă mă gândesc un pic,
Pot să mă supăr din nimic?
Apocalipsa de-o să fie,
Desigur nu e poezie....

poezie de Doina Bonescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Umbre

pierduţi in noapte, rătăciţi,
ca două suflete stinghere
ne mai cred unii-ndrăgostiţi
de noi şi visele rebele.

nu ştiu că am murit demult
suntem năluci în noapte
doi oameni care merg tăcuţi
şi dincolo de moarte

e mâna mea? e mâna ta?
uscate-s amândouă
timpul a pus pecetea sa
şi a-nceput să plouă.

plouă cu lacrimi de sfârşit.
plecăm şi nu ştim unde.
am fost copii, suntem bătrâni
rămân in urmă umbre.

poezie de Doina Bonescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Te iubesc, te vreau... dar, nu te accept aşa. Va trebui să te schimbi, să înveţi a diferenţia adevărul de minciună şi minciuna de adevăr în propria ta viaţa şi apoi în afara ei şi a accepta asta cu uşurinţă şi seninătate. Când vei învăţa această lecţie şi vei iubi Adevărul mai mult decât orice... mai mult decât pe tine, mai mult decât pe mine... mai mult decât pe noi amândoi... eşti pregătit să te (re)întorci la mine. Între timp, îţi recomand să înveţi a renunţa la tine şi să dai întâietate altora din toată inima ta... singura cale şi mijloc garantat de evoluţie spirituală existentă în această lume. Da, mi-e dor de tine... dar mai drag mi-e Dumnezeu, iar pentru EL nu fac concesii pentru absolut nimeni, oricât aş iubi... iar eu iubesc total şi fără graniţă de timp... pentru că de fapt, mai mult îl iubesc pe EL decât oricine şi orice. Şi dacă ajungi să simţi şi tu la fel... da, suntem compatibili cu adevărat... redevenim ce-am fost odată, o singură parte dintr-un întreg... acum reîntregită. Iubeşte-L pe Dumnezeu! Întoarce-te la mine!

Adina-Cristinela Ghinescu în Pentru suflet - Colecţie de citate şi aforisme
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lumina si caldura

E frig...
Gerul e aspru, zăpada scârţâie sub noi...
Viaţa, dar şi moartea, ne-a unit pe amândoi...

E noapte...
Lumina rece a lunii mă cheamă la ea...
Iar mă incearcă acea premoniţie rea...

E iarnă...
Gânduri mute îmi fulguie în minte...
Mă priveşti şi-mi şopteşti ceva fără cuvinte...

E întuneric...
Picături moi de umbre ne udă conştiinţa...
Geana de lumină ne va ucide fiinţa!

poezie de Ioana Cornelia Sigarteu
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tăceri

nu mă-ntreba de ce în iarnă, copacii zac trântiţi de vânt
zăpada vine şi aşterne uitări de sine şi cuvânt

nu mă-ntreba... la fel ca tine aştept o nouă primăvară
zâmbind să imi apară chipul ce am iubit odinioară

dar nu apare şi in ceaţă plutesc fantome-nveşmântate
în giulgiu alb-gri de zăpadă şi amintirile-ngropate

târziu apoi la gura sobei încerc cu ultime puteri
s-alung ce-n inimă apasă in noaptea plină de tăceri

poezie de Doina Bonescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi dacă...

Şi dacă într-o zi nu voi mai fi
Vei bea cafeaua singură?
Imaginar, voi fi lângă tine.
Să nu exagerăm...
Nu vei vorbi de una singură,
Doar aşa, dacă din greşeală
Vei vărsa o picătură de cafea
Te vei gândi că era bine
Să fie pusă în două ceşti...

Şi dacă vântul va deschide o uşă,
Te vei uita să vezi dacă vin?
Hai... fii veselă, nu s-a întâmplat nimic
Sunt aici, lângă tine...

poezie de Doina Bonescu din Clepsidra
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noi, românii

ninge iarna-n Pirinei,
ninge şi-n Carpaţii mei.
vreau ca să rămân acasă
dar nu am un ban pe masă.

doinele le am in sânge,
dorul inima imi frânge...
imi doresc sa fim uniţi
deşi suntem risipiţi

fiica mea e la Dijon,
nepotul dus in Gabon
o vecină-n Montreal
fina mea la Amsterdam

naşa e americană
matuşa... italiană
fiul meu e dus la greci
greu norocul să-l incerci

si plătiţi cu bani puţini
noi muncim pe la străini.
dar măcar de sărbători
ne-adunăm cu drag si noi!!!

poezie de Doina Bonescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!