De două veri ţinea seceta, nu se deştepta o dată fără să poftească de mîncare un lucru de care nu putea să facă rost. " Se vede treaba, îşi zicea, că visele se nasc în stomac şi urcă să moară în gură. Bine-ar fi, zău, să nu le aibă deloc". - Şuştere dă, mă, şi mie să trag un fum. Îl strigase dascălul satului. Despre dascăl toată lumea zicea că şi-a pierdut minţile din pricina foamei. Ziua întreagă sta pe marginea şanţului cu picioarele adunate sub el, mesteca măcriş, dacă avea, şi îngâna într-una, uitându-se la cerul gol de nori, un rând dintr-o carte de rugăciuni: Dumnezeule care dormi în pădurea de dafin ". - Nu-i tutun, mă, îi răspunse Şuşteru, e o buruiană, pute şi te ustură pe gât.

Fănuş Neagu în Dincolo de nisipuri
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Se vede treaba că visele se nasc în stomac şi urcă să moară în gură. Bine-ar fi, zău, să nu le aibă omul deloc.

Fănuş Neagu în În văpaia lunii (1971)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Botezară copilul şi îngrijiră de dânsul, mă rog, ca unul la părinţi. Copilul crescu şi se făcu mare. Când era d-un an, parcă era de cinci; iară când fu de cinci, parcă era de cincisprezece, şi de ce creştea, d-aia se făcea mai frumos şi mai drăgălaş. Darămite de învăţat? Învăţa ca nealţii pe lumea asta albă. N-apuca să auză de la dascăl ceva, că el învăţa mai din adânc decât dascălul. Şi astfel ajunsese de poveste. Unii zicea că ştia carte până în glezne, alţii zicea că până în genunchi, iară alţii, până în brâu. De m-ar fi întrebat pe mine, eu le-aş fi spus că ştia carte până în gât. Dară fiindcă nimeni nu m-a întrebat, iacă tac şi eu din gură ca un peşte, şi nu mai zic nimănui nici pis! Astfel fiind, într-una din zile ce-i vine drăcosului de copilaş, că numai încălecă pe mânzul lui, şi mi ţi-i dete călcâie; iară mânzul, carele şi dânsul crescuse de se făcuse un cârlănaş zburdalnic de n-avea astâmpăr, o rupse d-a fuga cu băiat cu tot, şi duşi au fost până în ziua de astăzi.

Petre Ispirescu în Făt-Frumos cel rătăcit
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ca să vorbesc despre mine şi numai despre mine, ar trebui să scriu o carte de la Grădiştea şi până la Fănuş Neagu pe care îl cunoaşte şi-l vede lumea ca pe Fănuş Neagu.

citat celebru din Fănuş Neagu (1997)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Să ştiţi că morarii din satele de sus ne-au tăiat apa. Hoţii de morari au pus mâna de-au săpat şanţuri mari, şi acum apa curge în iazurile lor. N-o să vie la noi nici într-o săptămână dacă nu mergem să-i luăm de păr. Oamenii se uitară unul la altul în tăcere. Şuşteru se părea să aibă dreptate. Îşi aduceau aminte că morarii le-au făcut greutăţi cu apa în toţi anii. - Ne-au luat borfele pe nimica toată, ne-au lăsat goi puşcă, zise Şuşteru, şiacum ne taie şi apa.

Fănuş Neagu în Dincolo de nisipuri
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Era în 1946, an de secetă cumplită, Şuşteru nu mai văzuse pic de tutun de patru zile. Ca să fumeze, într-o zi rupse un smoc de frunze de iederă din rugul care îmbrăca faţa casei, le fărâmă între degete şi-şi umplu luleaua. Avea ochii cârpiţi de somn, fiindcă, deşi era trecut de amiază, abia se sculase din pat. "Al dracului, se gândi, pierzi o noapte la priveghi şi nu-ţi mai vii în fire pe urmă două zile.

Fănuş Neagu în Dincolo de nisipuri
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când bunica spunea vreo poveste, el o tot întreba dacă-i adevărat. Pe urmă îşi punea ochelarii bunicii şi vorbea ca ea; o îngâna foarte bine şi toţi râdeau. În scurtă vreme a ajuns să imite în vorbă şi în mişcări pe toţi vecinii. Imita mai cu seamă tot ce era urât şi caraghios la fiecare. Lumea zicea: "Băiatul e foarte deştept!" Dar asta era numai din pricina ciobului pe care-l avea în inimă.

Hans Christian Andersen în Crăiasa Zăpezii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Farmecul ciudat al verii trecute

Farmecul ciudat al verii trecute,
Când femeia felină mă legăna în plasa ei
Şi eu adormeam ca într-un hamac, şi îi visam
Picioarele lungi, mătăsoase.
Farmecul ciudat al verii trecute,
Când femeia mă înfăşura
În părul ei care mirosea a rozmarin, a miere,
A dafin şi a scorţişoară. Dacă pot spune
Că am fost fericit e pentru că am trăit această vară,
Urcam drumul în serpentine până la marginea unei păduri
Şi ne aşezam în iarbă. Îmi ţinea capul în poală
Şi îmi cânta un refren pe care îl ştiu din copilărie.
Avea o blândeţe nesfârşită, îmi atingea pleoapele,
Mă muşca de colţul urechii. Îi simţeam picioarele,
Îi simţeam pubisul; auzeam sângele
Cum şuiera în coapsele ei, ca o arteziană în carne.
Simt şi azi farmecul ciudat al verii aceleia,
Femeia mă legăna şi aveam senzaţia că mă nasc din nou,
Că aş putea să încep o viaţă nouă.

poezie de Mircea Florin Şandru din Ca silabele unui mare pian (2011)
Adăugat de Carmen2015
Comentează! | Votează! | Copiază!

Logica singurătăţii

mi-e cam frig în camera ta
obscură
plină cu rafturi de tăceri
ar fi mai bine dacă mi-ai sta alături
lângă veioză
şi te-ai uita înăuntrul meu
să-mi spui ce-am mai citit
despre incertitudini
să-mi spui şi mie cine sunt
de ce-mi sunt mie însumi
necunoscut

şi chiar dacă nu-mi spui nimic
măcar înveleşte-mă pe picioare
cu absenţa gândurilor tale
şi inventează
un străin de sine
care stă cu coatele tocite
de evidenţă
pe pervazul lumii
uitându-se la idealuri trecătoare
la păsări fără ţintă
şi la toate visele mocnite
care se grăbesc frenetic
să apună în ele însele
şi spune-i lui cum ar putea să iasă
dintr-o piatră
ca să intre
în logica singurătăţii

poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Despre Gellu Naum

M-am întâlnit cu Gellu Naum
într-o carte. El încă scria pe marginea hârtiei
tăioase
despre păsările în care cerul zbura
cu două aripi statice.
A deschis cele două coperţi
fiindcă amândoi fumam
eu din litera "I"
el din cei doi "L"din numele său.
Ningea cu sentimente. Eram cu picioarele
în băltoace cu şerpi degeraţi
A făcut un bulgăre de venin
şi a zis
Cu ăsta! Cu ăsta îmi voi bulgări mormântul!
Aşa m-am întâlnit eu cu Gellu Naum
şi am fumat ideea de fum.

poezie de Alin Ghiorghieş
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pricina

Mie mi s-a omorât timpul,
Onorată instanţă.

Când mă întorceam eu voluntar
Din război,
Am băgat de seamă
Că timpului meu îi fuseseră amputate
Inima, gura şi fruntea.

Dar nici aşa nu mi l-au lăsat în pace,
L-au pus să facă zile-chin, zile-lacrimi, zile-maşină, zile-bou
O mulţime de lucruri
Care nu-l interesau.

Apoi au început să experimenteze pe el
Fel de fel de otrăvuri -
Tristeţe, necazuri -
Parcă aşa le zicea.

Lovitura de graţie i-a fost dată în cap
Cu o bucată de destin
De esenţă tare.

Iertaţi-mi expresia,
Dar asta n-a fost viaţă!
De atunci, iată, am pierdut şi jumătate din moarte
Aşteptându-mi rândul la coadă,
Ca să v-aduc la cunoştinţă pricina mea,
Aici,
La judecata de apoi.

poezie celebră de Marin Sorescu din Tinereţea lui Don Quijote
Adăugat de Eva
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu pot să sufăr slugărnicia reportajelor din lumea întreagă şi cu precădere din ziarele noastre ruseşti, unde aproape în fiecare primăvară reporterii noştri povestesc despre două lucruri: în primul rând despre neasemuita splendoare şi luxul sălilor de joc din oraşele cu săli de ruletă de pe Rin şi în al doilea rând despre grămezile de aur care zac chipurile pe mese. Doar nu sunt plătiţi pentru asta; astea se povestesc dintr-o slugărnicie dezinteresată. Nu-i nicio splendoare în sălile mizerabile, iar aurul nu numai că nu stă grămezi pe masă, dar abia dacă există. Fireşte, când şi când, în decursul sezonului, mai apare pe neaşteptate câte un individ sucit, sau un englez, sau vreun asiatic, un turc, ca în vara aceasta, şi pierde sau câştigă dintr-o dată foarte mult; cât despre ceilalţi, joacă toţi pe guldeni mărunţi şi, ca sumă medie, pe masă se află întotdeauna foarte puţini bani.

Dostoievski în Jucătorul (1991)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă ar putea să-şi mănânce pofta, flămânzilor nu le-ar mai fi foame. Ar avea ce mesteca toată ziua.

aforism de Cornel Stelian Popa (26 aprilie 2019)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

A trebuit să rămână la curte; avea colivia ei şi putea să iasă la plimbare de două ori pe zi şi o dată pe noapte. Avea doisprezece slujitori şi fiecare din ei o ţinea legată de picior cu un şnur de mătase. Nu era deloc plăcut să te plimbi aşa.

Hans Christian Andersen în Privighetoarea
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îngerii zboară peste tot

ce şi cât ştiu eu despre lumea din care m-am născut
ştiu tot atât cât ştiu despre cea în care trăiesc
ce ştiu stelele despre cerurile gri
ce ştiu îngerii despre zborul lor

în întunericul nopţii o dată am zărit două aripi
albe-albe erau şi mi-au părut după formă perdele
fâlfâind în afară două iluzii la geamul spart în bucăţi
ori erau două aripi care zburau mai uşor fără înger

ce ştiu eu despre locul în care se nasc îngeri
cine să mai fi văzut lumea în care se nasc şi mor stelele
Cel Ce a văzut-o a venit şi neîntrebat a povestit
iar eu mă mulţumesc să cred că în toamnă
îngerii zboară peste tot

poezie de Marilena Tiugan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Copacul, sub nori de fum

Copacul singur stă în zare
Pe culmea unde luna urcă
Şi razele fierbinţi de soare
Presimt că viaţa se usucă.

Din oasele prinse cu sânge
Desprinse-s frunzele pe rând,
Coaja striată jalnic plânge
Când vârful cade la pământ.

Îşi face crucea din vârtejuri,
Din trăsnetele fără drum,
Zarea-l ascunde printre franjuri,
Adoarme dus, sub nori de fum!

poezie de Marin Moscu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pentru Lia nu era nevoie de furtună ca să nu poată dormi deloc. Pe ea nu o treziră nici fulgerele repetate, nici tunetele; nu dormise mai deloc în acea noapte. Avusese un somn chinuit, agitat. Ce anume o determina să se frământe atât? Motivul ei era simplu: reclamaţia pe care o depusese cu două seri în urmă. Se simţea tare vinovată şi nu era deloc plăcut. Se întreba într-una "Oare de ce?" De ce procedase astfel? Depusese o reclamaţie. Şi împotriva cui?! Tocmai a lui; tipul acela frumos, comandantul misiunii, preferatul directorului şi Don Juanul Institutului. Oare acest din urmă amănunt nu-i convenea ei? Dar cunoştea de mult acest lucru despre el, doar nu era deloc o noutate. Şi atunci ce-o determinase totuşi să-l reclame?! Cu asemenea întrebări se tot chinuia ea de două zile...

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Furtuna de primăvară

Cerul şi-a revarsat
întreaga amăreală.
Din întunecata lui metamorfoză
toată ziua
plouă, plouă
fără încetare.
Totuşi, zăpada se menţine
albă deasupra pământului.

Dar apa, apa
care se adună cu sprinteneală
dintr-o mie de izvoare,
pistruiată,
îşi taie drum
prin gheaţa verde-a rigolelor.
Strop după strop alunecă
pe lujerii ierbii ofilite

peste plombele terasamentelor.

poezie de William Carlos Williams, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Era odată un vânător ş-avea trei copii şi era sărac-sărac, cât numai cu-atâta se ţinea, că-mpuşca câte-o păsăruică, o vindea ş-atâta era hrana lui, săracul. Acu era o pădure pe-acolo pe-aproape, de-i zicea Pădurea neagră. Ş-au apucat oamenii din satul cela a zice că nu s-a putea să s-apropie nime de pădurea ceea. Ş-aşa era părăsită, nime nu se ducea, că ziceau că la miezul nopţii vin dracii.

Mihai Eminescu în Frumoasa lumii
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ziua fără dată

Cum trece ziua fără rost
prin acele de ceas stricate,
iar clipele, venind anost,
vorbesc întruna de păcate.
N-am înţeles deloc ce vor
din sfada lor ameţitoare,
trecând nestăvilite-n zbor
ca vânturi reci pe culuare.

Le auzeam, fără să vreau,
şoptind necontenit haine
că n-aş dori deloc să stau
să ne iubim după cortine.
Şi mă durea disputa lor,
rupând tăcerea absolută
din franje false de amor
căzute-n umbra nevăzută.

Dar fără veste se-auzeau
bătăi cifrate dinspre uşă
iar acele de ceas săreau
de pe cadranul fără tuşă.
Ştiam că ai venit din nou
din karma unui vis luată
să mă alinţi cu un ecou
în seara zilei fără dată.

poezie de Corneliu Neagu (2019)
Adăugat de ugalen
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ziua fără dată

Cum trece ziua fără rost
prin acele de ceas stricate,
iar clipele, venind anost,
vorbesc întruna de păcate.
N-am înţeles deloc ce vor,
din sfada lor ameţitoare,
trecând nestăvilite-n zbor
ca umbre reci pe trotuare.

Le auzeam, fără să vreau,
şoptind necontenit haine
că n-aş dori deloc să stau
iubirea s-o împart cu tine.
Şi mă durea disputa lor,
rupând tăcerea absolută
din franje dense de amor,
ţesute-n umbra nevăzută.

Dar fără veste se-auzeau
bătăi cifrate dinspre uşă
iar acele de ceas săreau
de pe cadranul fără tuşă.
Ştiam că ai venit din nou.
din karma visului plecată,
să mă alinţi cu un ecou
în seara zilei fără dată.

poezie de Corneliu Neagu din revista Armonii Culturale, ISSN 2247-1545
Adăugat de Corneliu Neagu
Comentează! | Votează! | Copiază!