Fabula patriotismului

Viespea slabă, costelivă şi lipsită de avere,
A dorit şi ea s-ajungă înăuntru-n stup, la miere
Şi-şi făcu cu grijă planul, fără urmă de sfială,
Să-şi realizeze visul chiar de Ziua Naţională,
Când albinele serbează şi au zi de relaxare.
Îmbrăcă deci salopeta de albină lucrătoare
Şi intră în urdinişul cu tot roiul prins în horă,
Ba în piept cu grijă-şi prinse o cocardă tricoloră.
Se dansa, era mult zgomot, dar albinele avare,
Se vedea că nu vor scoate de băut şi de mâncare
Şi cum foamea realmente o scotea deja din fire,
A-nceput din abundenţă din toţi porii să transpire.
Tot machiajul ce-l făcuse ore-ntregi cu multă trudă,
A-nceput domol să curgă, că părea o paparudă,
Cu un tricolor ce comic îi rămase agăţat,
Ca un clovn cu faţă tristă după ce s-a demachiat.
Alarmată veni paza cu lănci lungi, cu coifuri, scuturi,
Ce-alungă rapid intrusul cu împunsături şi şuturi,
Care stând pe-o buturugă vânăt şi în pielea goală
Medita la ce înseamnă viaţa fără de morală.

Morala 1

La borcanul plin de miere să ajungă-un impostor,
E în stare să îşi pună peste mască, tricolor.

Morala 2

Mulţi din hora guvernării au în cap un gând secret:
Să ajungă cât mai iute să se-nfrupte din buget.

Morala 3

Tricolorul nu-i o cârpă ce s-o arborezi cu fală,
Când deschizi autostrada, dar credinţa-ţi este goală!

fabulă de Valentin David
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Viaţa în stup

De când la internet e conectat,
În stup, atât de multe s-au schimbat!
Albinele stau nopţile pe chat,
Iar dimineaţa lenevesc în pat.
Când, în sfârşit, spre muncă se urnesc,
Pe flori înmiresmate poposesc,
Dar nu ca să culeagă miere bună,
Ci pentru-a face-un selfie împreună.
Adună-un strop de miere delicioasă
Şi se întorc, grăbite, către casă.
De ce-s grăbite? Păi, ca să lucreze:
Pe Facebook, pozele să le posteze,
S-adune like-uri, comentarii noi
Şi, ca urmare, fagurii sunt goi.
În stup, de-o vreme, nu se ştie care
Sunt trântorii şi care-s lucrătoare.
E jale şi, pentru-a ieşi din criză,
Regina scoate modemul din priză.
Morala e că viaţa virtuală
Nu îţi aduce nicio procopseală!

poezie de Petronela Slavu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fabulă porcească

Cum se apropia rapid Crăciunul, un godac s-a întristat subit
Şi-a-nceput discret, să coacă planuri, să n-ajungă, tragic, la cuţit.
Chiar exagerând flagrant tot anul, săvârşind abuz alimentar
Afişând o slană foarte groasă, guiţa acum cam trist şi rar.
A-nceput să simuleze-o tuse, convulsivă, împroşcând dejecţii,
Dar veni urgent veterinarul şi-a-ncasat o groază de injecţii.
Chiar fiind castrat din primăvară, să provoace-n masă-aversiuni,
A trecut la planul B, c-o scroafă, săvârşind, frecvent, perversiuni.
Dar l-au vindecat şi de aceasta, cu bătaie şi cu duşuri reci,
Căci de sex şi fantezii obscene, el a fost eradicat pe veci.
A-nghiţit şi cuie, lame, cretă, s-a vopsit cu galben, cu mărar,
S-a stropit cu zeamă de cireşe, să se creadă c-a luat pojar,
A trecut la trucuri avansate, a mimat şi o trichineloză,
Însă nu i-a mers şi din păcate, dezvoltă, în fine, o psihoză.
S-a decis apoi să evadeze şi-a săpat tunel înspre grădină,
Dărâmând trei garduri, dar în stradă, l-a călcat în noapte o maşină.
Grav rănit, luat de ambulanţă, la reanimare internat,
Pentru c-a distrus în drum maşina, el a fost, fireşte, arestat
Şi-a primit cinci ani de puşcărie, dar s-a bucurat, în mod ciudat,
Căci avea pe gratis şi mâncare, fără risc de-a fi sacrificat!

Morala 1

Când pentru porci Ignatul se arată,
Ar vrea să iasă toţi basma curată.

Morala 2

Cu slană şi avere adunate,
Se-agită porcii cu imunitate.

Morala 3

Când nimeni nu le umblă la avere,
Stau porcii la pârnaie, cu plăcere!

fabulă de Valentin David
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fabulă de cuplu

Având copii, nevastă, un măgar
Se opintea din răsputeri la car,
Dorind să-l mulţumească pe stăpân
Ca să-şi câştige raţia de fân.
Nevasta sa, stătea mai mult acasă,
În capoţel şi doar punea pe masă,
Doar boabe de porumb luat din şură
Să nu îşi strice scumpa manicură,
Fiindcă măgăriţa păsămite,
Avea mai nou copitele vopsite.
Dar într-o zi măgarul cam stresat
C-avea povară mare de cărat,
Să ducă cu stăpânul la obor
O implora să-i fie de-ajutor.
Soţia a-ncercat să îl refuze,
Ba a ţipat si-a dat mărunt din buze,
Însă măgarul dur şi cam ursuz,
A zis că nu acceptă un refuz,
Aşa că fără multă veselie
Au început să tragă la cocie.
La inceput, o mie de ocale,
Au tras uşor, fiindcă era vale,
Şi soaţa a-nceput să comenteze,
Că n-ar fi trebuit s-o deranjeze
Pentru un lucru simplu si usor,
Ba chiar l-a invitat stăruitor,
S-o lase doar pe ea la car să tragă,
Că el e o nevolnică mârţoagă.

Măgarul enervat de-aşa atac,
Pe loc soţiei i-a facut pe plac,
Şi a lăsat-o ca să se descurce...
Văzând că drumul a-nceput să urce.
Rămase măgăriţa înhămată,
Să tragă la căruţa încărcată,
Ce se împotmolise-n porumbişte
Şi nu putea cu nici un chip s-o mişte.
I se-nfundau copitele în tină,
Mergând pe poante ca o balerină,
Efortul ei nevalorând un sfanţ
Căzu epuizată intr-un şanţ,
Pe când măgarul ce privea din vale
A tras grăbit vreo două-trei morale:

Morala 1:

Când trage greu al căsniciei car,
E demn de tot respectul şi-un măgar.

Morala 2

Chiar dacă-ţi dai cu ojă şi cu fard,
La greu, poţi da cu oiştea în gard.

Morala 3

Şi pe asfalt, dar şi când e noroi,
Căruţa-i mai uşoară când trag doi!

fabulă de Valentin David
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Hipopotamul şi albina (fabulă)

Veni o vreme când hipopotamul,
Tot admirând şi lăudându-şi hramul,
Fu avansat de chipeşa gazelă!
(Fiindcă, de fapt cu ea mâncase din franzelă!)
Şi în postura asta, cu mâna pe stilou,
Trimise să-i aducă în grabă la birou,
O harnică albină, de miere făcătoare,
Sperând că o să fie mai iute zburătoare!
-Ascultă lighioano, la trup atât de mică,
Tot neamul, se cuvine, să vă topiţi de frică
Şi să-mi aduceţi miere!
De nu, v-o iau cu japca...
Iar pe înnoptat să vină, la mine-aici şi matca!
-Dar rogu-te stăpâne, nu cred că se cuvine...
-Să crezi!
Şi pentru asta, te-nhăţ întâi pe tine!

Morala;
Când vezi că-i creşte rangul, chiar dacă n-ai vreo vină,
Să nu-i mai ieşi în cale, chiar dacă eşti albină!

fabulă de Constantin Păun din Zbor fără aripi (2011)
Adăugat de Constantin Păun
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când doi se ceartă...

Ursul, se lupta cu lupul pentru tronul din pădure,
Să ajungă la putere şi bugetul să îl fure,
Moţiuni, trădări infame şi limbajul suburban
Erau arme folosite să se-ajungă la ciolan.
Moş Martin, în bătălie cu o haită de lupi tineri,
A pierdut săracul coada, asta într-o zi de vineri
Şi-a trecut în opoziţie, hăituit şi de străini,
De-a ajuns doar să înjure şi să mânce rădăcini.
Lupii asmuţiţi din umbră, dar făţiş, de un lupan,
Ce ştia de fapt tot natul că era un dog german,
Mazilit-au fără milă urşii de la stat, apoi
Şi-au plasat pe loc confraţii cu salarii-n euroi.
Au ajuns şi câini pe funcţii după un cumplit răzbel,
Că urcat-a la Finanţe un căţel micuţ şi chel,
Ce era făţiş, pe-o labă, chiar cu dogul amintit,
Ajungând chiar şef de haită, mazilind un travestit
Cântăreţ de operetă, cu un glas dumnezeiesc,
Ce era o corcitură de dulău ardelenesc.
Amândoi au prins ciolanul cam golaş şi descărnat
Şi au tras de el cu forţă, fiecare separat,
Până când de-atâta luptă şi cumplită tevatură,
Au scăpat, de oboseală, osul mult râvnit din gură.
Ursul ce trecea pe-acolo mormăind încet şi rar,
L-a-nhăţat cu lăcomie mulţumind frumos de dar,
Însă pacifist din fire n-a uzat de termeni duri,
Ci a spus, când o să moară, le va da firimituri.

Morala 1
În politica înaltă se modifică discursul:
Când căţeii-n van se ceartă, va lua ciolanul ursul!

Morala 2
Dacă îţi lipseşte coada nu-i un mare handicap,
Mult mai grav, e la putere, să ajungi şi să n-ai cap!

Morala 3
Un ciolan cu carne grasă lasă gust plăcut în gură,
De îl dregi cu o palinkă şi un gulaş- garnitură!

fabulă de Valentin David
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Călcâiul lui Ahile

Un cimpanzeu, în jungla citadină,
Descoperi natura sa divină,
Putând să vadă chiar şi un ateu,
Că îngloba particula de "zeu".
Îsi puse deci pe frunte o coroană,
De frunze, pe-a sa tigvă roşcovană
Şi sta măreţ pe tronul din liane,
Improvizând un sceptrul din banane.
A început timid, apoi sonor,
Să cucerească voturi în popor,
Instituind curând, fără sfială,
Un soi de dictatură personală.

Dar intr-o zi, ţinând o cuvântare,
Se ridică maimuţa în picioare,
Şi ca să fie mai convingător,
Bătu cu frenezie din picior.
Aceasta-a fost se pare o greşeală,
Fiindcă apărând în pielea goală,
Poporul, până-atunci umil, sfios,
De râs nebun, se tăvălea pe jos!

Morala

Problema scapă, des, de sub control,
Când te ridici... dar eşti în fundul gol!

fabulă de Valentin David
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dor de libertate

Un dor de libertate ancestrală
Văd în albinele care roiesc,
Căci ele-n felul ăsta dovedesc
Alegerea. Lăsând temniţa goală.

Chiar dacă lasă-n stup a lor comoară,
Mai mult la libertate se gândesc,
Un dor de libertate ancestrală
Văd în albinele care roiesc.

Oameni-s plini de teamă şi-ndoială,
Lanţuri îşi fac din ce agonisesc,
Ridică aripile cu sfială,
Dar lanţurile grele îi opresc.

Un dor de libertate ancestrală.

poezie de Mioara Anastasiu din Vise clandestine
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iepuraşul şi cioara

Un iepuraş parca maşina chiar lângă un înalt stejar,
Dar unde îşi făcuse cioara, sus pe o cracă, un cuibar,
Şi când voia deplin să tragă în piept al zorilor nesaţ,
Găsea, cu scârbă, pe capotă, grămezi întregi de găinaţ.
La început strigă la cioară cerându-i să îşi ceară scuze,
În timp ce cu un smoc de frunze, ştergea şi da mărunt din buze,
Apoi văzând că treaba merge la fel de prost şi-n-continuare,
A început s-arate pumnii şi să înjure-n gura mare.
Cum nu avea câştig de cauză cu nesimţiţii de croncani,
A prins intens să-i bombardeze cu uscături şi bolovani,
Dar cuibul fi'nd la înălţime, cu constituţie plăpândă,
N-avea se pare iepuraşul vreo mică şansă de izbândă.
În timp ce cumpăra legume la piaţă,( l-a trimis soţia,)
O revelaţie divină schimbă pe dată strategia:
Mută maşina-n altă parte, trecând cu râvnă la săpat,
Făcând sub pomul cu pricina, grădina sa de zarzavat.
Punând seminţele în brazda săpată proaspăt în pământ
Şi zilnic, gratis, de la cioară, grămezile de-ngrăşământ,
Creşteau legumele-n prostie, mulţi morcovi, varză şi bostani,
Că în decurs de-un an de zile se strânse un purcoi de bani.

Morala 1
De soartă când eşti încercat,
Poţi face bani şi din rahat.

Morala 2
Când cu rahat aruncă-n tine,
Mulţi vor, de fapt, să-ţi facă bine!

Morala 3
Averile şi şapte case,
Se fac din treburi căcăcioase!

fabulă de Valentin David
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Victimă colaterală

Un vânător cu faimă mare si panoplie fabuloasă,
Porni să-mpuşte căprioare într-o pădure-ntunecoasă.
Tiptil, cu puşca pregătită, el se ascunse-ntr-un tufiş,
Ce se afla nu prea departe de buza unui urdiniş.
Curând din codru,-n prag de seară, veniră ţapi şi căprioare,
Ce nu ştiau că vânătorul deja le are în cătare.
Dar o albină lucrătoare ce-ntâmplător trecea în zbor,
Ca să împiedice o crimă, l-a atacat pe vânător,
Iar glonţul ucigaş, din armă, nu a lovit o căprioară,
Ci printr-o crudă ironie, a nimerit pe ram... o cioară!

Morala, nu e de mirare, chiar şi la oameni se aplică:
Când umbli după căprioare, poţi să împuşti o păsărică!

fabulă de Valentin David
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fabulă cu pandemie

În codru, e o mare anarhie,
Căci a sosit un zvon îngrozitor:
Se-apropie o mare pandemie,
Că urşii-s agitaţi şi spun că mor.

S-au interzis comerţul, contrabanda,
Iar fiarele-s blocate-n vizuină,
Căci virusul lansat de ursul Panda,
Din China, le-a băgat în carantină!

Cum atmosfera a-nceput să fiarbă
Şi drumurile toate s-au închis,
S-a ordonat să se mănânce iarbă,
Fiindcă şi vânatu-i interzis.

E în vigoare starea de urgenţă
Şi pe pancarte mari s-a afişat,
Că vinovaţii nu mai au clemenţă
Şi cel ce va fi prins, va fi mâncat!

Bătrânii-au fost închişi cu toţii-n peşteri,
Să nu mai facă umbră-n bătătură,
Ba chiar au inventat un soi de meşteri,
Blăniţe, să îi lege strâns la gură.

Chiar peştii ce-au crezut că or să scape,
Sunt obligaţi ca să se spele-atent,
Şi le-au turnat cu multă grijă-n ape,
Canistre mari cu clor şi detergent.

S-au anchetat mai multe zburătoare,
Ţinute pe pământ cu burta goală,
Dar le-au permis cu chiu cu vai să zboare,
Păstrând normal, distanţa socială!

Trecând vreo două luni de carantină,
Vulpoiul detectiv, printr-un discurs,
A denunţat că după o cantină,
A observat la tomberoane-un urs,

Ce ignorând că-i timp de pandemie,
Spunea că moare, ca şi-n alte dăţi,
În timp ce se-nfrupta cu lăcomie,
Grăbit, cu fel şi fel de bunătăţi.

Investigat de leu, în graba mare,
Bătut la tălpi cu băţul noduros,
Mărturisi, de fapt, că el nu moare...
Ci e voinic şi foarte sănătos!

Morala 1

O pandemie, ce mai tura vura,
E folosită să-ţi închidă gura!

Morala 2

Când nu sunt euroi şi nici dolari
Toţi vor să scape de pensionari!

Morala 3

O bufniţă recent a stabilit
Că ursul e agent acoperit!

fabulă de Valentin David
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cumătra de la Orăştie

O cumetriţă vulpe, fistichie,
Ce locuia la vilă-n Orăştie,
Avea din abundenţă caşcaval
Şi, prin împrejurimi, n-avea rival.
Fusese conţopistă-n primărie
Însă roşcata noastră, cu tărie,
Dorindu-şi ca să ajungă mult mai sus,
Îşi face-un plan, cum lesne-aţi presupus.

Nu se mai mulţumeşte cu ce are
Şi-şi pune coada, iute, pe spinare,
Să-ajungă deputată-n capitală,
Că-n Orăştie, viaţa e banală.
Nu-i pasă de nimic, când dă averea,
Să-şi satisfacă, din belşug, plăcerea,
Căci încă o ajută şi blăniţa
Şi-al ei botic, ce-l ţuguia... Leliţa!

În drumul ei către această pistă,
Nicio jivină, practic, nu-i rezistă...
Doar un buldog de casă, hotărât,
Nu-nghite-aşa madamă,-i stă în gât,
Îi pune piedici şi o agasează,
Căci a văzut că mintea-i patinează.
Şi!?... N-a putut să treacă de dulău,
Iar cumetriţa noastră-ajunge rău,
Se-ntoarce în oraş, fără vreun plan,
Cu coada-ntre picioare, făr' un ban.

Morala:
Să nu te miri, când vezi aşa leliţe,
Care au bani pe fiţe şi blăniţe,
Că nu-şi văd lungul nasului, deloc,
Apoi când cad, e vai de-al lor cojoc!

fabulă de Mirela Grigore
Adăugat de Mirela Grigore
Comentează! | Votează! | Copiază!

Efectele geloziei

Vulpoiul, cu o viaţă grea, mizeră,
Fiind un biet şofer de gunoieră,
Ce viaţa-l condamnase la canoane,
Căci zilnic încărca la tomberoane,
Avea în vizuină-o soţioară,
Incandescentă ca o zi de vară,
O vulpe mai subţire ca nuiaua,
Că pe masculi îi apuca damblaua.
Dar într-o zi de marţi, cam fără chef,
Vulpoiul îl rugă, umil, pe şef,
Să-i dea soţiei sale-un loc de muncă,
Să nu mai spele vase în speluncă.
S-a adunat pădurea, ca la urs,
Când vulpea a venit să dea concurs,
Iar şeful, constructiv, i-a-ntins o mână
Şi a testat-o timp de-o săptămână.
Chiar dacă nu era prea educată,
S-a dovedit extrem de talentată
Şi-arzând etape, cu CV-ul gol,
Ajunse vulpea şef la Protocol!
Se descurca-n diverse situaţii,
Vulpoiul era dus în delegaţii,
C-a avansat şi dânsul, va să zică,
Şi-acuma conducea maşină mică.
Cu cât lucra vulpiţa mai din plin,
Vulpoiul rătăcea prin Severin,
Ba chiar ajunse singur şi pribeag,
Ca să păzească via-n Babadag...
Cum vorbele au început să iasă,
Vulpoiul a bătut cu pumnu-n masă
Şi-uitând de politeţe şi sfială,
S-a dus la şef, să-i ceară socoteală.
Nervos, acesta l-a concediat,
Dar îmbunat de vulpe, l-a iertat
Şi astfel a ajuns, din răzbunare,
Vulpoiul muncitor la vidanjare.

Morala 1
Când eşti sărac, gelos, mereu plecat,
Nevasta-ţi face viaţa de rahat.

Morala 2
De muncă uneori îţi piere cheful,
Când soaţa ta pe mână e cu şeful.

Morala 3
Degeaba soţu-i pe volan cu mâna,
Când doar soţia poate trage frâna!

fabulă de Valentin David
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Albinuţa

Într-o zi de mai, cu soare,
O pornise la plimbare,
Cu talia-i mlădioasă,
Albinuţa cea voioasă.

Florile-i zâmbeau, gingaşe,
Libelule buclucaşe
O salutau scurt, din zbor,
Ea răspundea tuturor.

Însă, ca din întâmplare,
Ea zări din depărtare,
Înaintând nonşalant,
Un trântor, ce se da berbant.

Nefiind de rang prea mare,
Ea socoti să-l ignore;
Dar, ce să vezi? Dintr-un tei,
Se-aruncă în faţa ei.

"Încotro pornişi, duduie,
Singură pe cărăruie?"
Se-adresă, dregându-şi glasul;
"Pericole-s la tot pasul!"

"Dar nu-i treaba ta, străine,
Eu fac numai ce-mi convine!
Nu vreau să mă fac de-ocară,
Vorbind cu un pierde-vară!"

"Domnişoară-ncântătoare,
N-ai motiv de supărare!"
Zise el cu glas mieros
Şi lăsând privirea-n jos.

"Eu gândeam, în sinea mea,
Să te invit la cafea
Şi să mai stăm la poveşti –
De mult ştii ce dragă-mi eşti!"

Albinuţa cea naivă
Rămase cam în derivă;
N-avea motiv să se certe
Şi în fond, n-avea ce pierde.

Aripă-n aripă-au mers
Unde era codrul des
Şi în timp ce-o mângâia,
Ea uitase de cafea.

Ce nu-i promitea bondarul:
Miere dulce, cu paharul,
Stupi de lux cu cinci etaje,
Limuzine în garaje...

Se visa deja regină,
Ducând o viaţă divină;
Dar brusc, s-a trezit din vis,
Când trântoru-aşa i-a zis:

Să mergem, că e târziu!
Pe-aici, nu ştiu când mai viu...
Eu mai am multe să-ţi spun,
Lasă, c-o să te mai sun!

Morala:
Fără muncă, n-ai avere,
Fără efort, nu faci miere!
Nu-ţi lua mincinos drept mentor,
Nu crede ce spune-un trântor!

fabulă de Leliana Rădulescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Albinuţa

Într-o zi de mai, cu soare,
O pornise la plimbare,
Cu talia-i mlădioasă,
Albinuţa cea voioasă.

Florile-i zâmbeau, gingaşe,
Libelule buclucaşe
O salutau scurt, din zbor,
Ea răspundea tuturor.

Însă, ca din întâmplare,
Ea zări din depărtare,
Înaintând nonşalant,
Un trântor, ce se da berbant.

Nefiind de rang prea mare,
Ea socoti să-l ignore;
Dar, ce să vezi? Dintr-un tei,
Se-aruncă în faţa ei.

"Încotro pornişi, duduie,
Singură pe cărăruie?"
Se-adresă, dregându-şi glasul;
"Pericole-s la tot pasul!"

"Dar nu-i treaba ta, străine,
Eu fac numai ce-mi convine!
Nu vreau să mă fac de-ocară,
Vorbind cu un pierde-vară!"

"Domnişoară-ncântătoare,
N-ai motiv de supărare!"
Zise el cu glas mieros
Şi lăsând privirea-n jos.

"Eu gândeam, în sinea mea,
Să te invit la cafea
Şi să mai stăm la poveşti –
De mult ştii ce dragă-mi eşti!"

Albinuţa cea naivă
Rămase cam în derivă;
N-avea motiv să se certe
Şi în fond, n-avea ce pierde.

Aripă-n aripă-au mers
Unde era codrul des
Şi în timp ce-o mângâia,
Ea uitase de cafea.

Ce nu-i promitea bondarul:
Miere dulce, cu paharul,
Stupi de lux cu cinci etaje,
Limuzine în garaje...

Se visa deja regină,
Ducând o viaţă divină;
Dar brusc, s-a trezit din vis,
Când trântoru-aşa i-a zis:

Să mergem, că e târziu!
Pe-aici, nu ştiu când mai viu...
Eu mai am multe să-ţi spun,
Lasă, c-o să te mai sun!

Morala:
Fără muncă, n-ai avere,
Fără efort, nu faci miere!
Nu-ţi lua mincinos drept mentor,
Nu crede ce spune-un trântor!

fabulă de Leliana Rădulescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

O aduseră cu nepusă în masă, căci ei nu-i prea era voia să se dea la iveală îmbrăcată în pielea de măgar. Dară cine o ascultă! Cum o văzură slugile, se umflară de râs. Ea, cu capul plecat şi plină de ruşine de batjocura tutulor slujitorilor, veni şi cu sfială se apropie. Cum îi puse inelul, parcă fu de acolo; şi de unde să nu fie aşa! Cum auzi fiul împăratului că s-a potrivit inelul, odată răsări ca din somn. Porunci de o aduse în faţa împăratului. Acestuia nu prea îi venea a crede că fiu-său să fi căzut la boală pentru o aşa netrebnică, şi cât p-aci era să-i oropsească. Fiul împăratului şi mumă-sa căzură cu rugăciune la găinăreasa ca să se facă cum era la nuntă. După mai multe tăgăduiri, se înduplecă şi, ducându-se în cocioaba ei, se îmbrăcă şi apoi veni sus, îmbrăcată şi frumoasă ca o zână. Împăratul bleojdi ochii la dânsa şi rămase mult timp uimit de frumuseţea ei. Văzu şi el acum că bună bucăţică îşi alesese fiul lui. Atunci împăratul îşi scoase stema din cap şi o puse în capul fiului său; tot aşa făcu şi împărăteasa, puind stema sa în capul găinăresei.

Petre Ispirescu în Găinăreasa
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Melc, melc, codobelc!

Un melc nervos stătea ascuns in casă,
Fiind stresat că soaţa-i preafrumoasă,
Mânată de-un impuls adulterin,
A fost văzută-n casă la vecin.
Fierbând în sucul propriu, cu turbare,
Se tot gândea la dulcea răzbunare,
Ba chiar şi la scenarii fanteziste,
Pe-o plajă înţesată de nudiste.
Pe cînd visa frumos, pe la chindie,
A auzit o dulce melodie,
Ce-l invita în calda zi de vară
Să-şi scoată grabnic coarnele afară.
Simţi în piept că inima-i tresaltă,
Căci vocea-i promitea un drum la baltă
Şi chiar să plece-n vilegiatură
La Dunărea albastră, în clisură.
Tentat de-aşa ofertă, cam bizară,
Din casă a iesit rapid afară
Şi stimulat de visul său de aur,
A scos perechi de coarne ca de taur.
Dar din păcate n-a ajuns la apă,
Căci tragic, melcul a luat o ţeapă,
Fiind zvârlit departe-n bălării,
Doar dintr-o simplă joacă de copii.

Morala

Când coarne ai şi-o soaţa prea focoasă,
E indicat să stai mai mult pe-acasă!

fabulă de Valentin David
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fabula păduchelui parvenit

Prin ce-ntâmplare a ajuns în cocul
Domniţei X, e greu de precizat,
Dar a-nceput să exploreze locul
Şi-nţelegând că-i sus, s-a bucurat,
Căci el, un biet păduche prăpădit,
Era la înălţimea mult visată
Şi, dacă tot e sus, ce s-a gândit?
Că n-ar fi rău să-l vadă lumea toată.
Din părul des, el a ieşit pe gât,
Spre tâmplă, a urcat încetişor
Şi, fără mult efort, numaidecât,
În frunte s-a oprit, învingător.

Morala e o lecţie de viaţă,
Căci şi-ntre oameni observăm, ades,
Atâţia parveniţi ce se cocoaţă
Şi care, ca păduchii,-n frunte, ies!

fabulă de Petronela Slavu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fabulă cu buturuga mică

-De nu vrei, ca-n zicală, s-o păţeşti,
Ai grijă,-amice, să mă ocoleşti!
Strigă spre car, o buturugă mică,
Stând neclintită-n cale-i, fără frică.
Dar carul, încărcat de grea povară,
Abia mergând pe drumu-ngust de ţară,
Atât de moale după lungă ploaie,
O înfundă cu totul în noroaie.
Povestea contrazice, deci, zicala,
De-aceea carul scârţâi MORALA:

-Să nu-ncerci să-l răstorni pe unul mare,
Când nu ştii ce pământ ai sub picioare!

fabulă de Pavel Lică
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Găinăreasa se ceru şi ea de la bucătăreasă. Şi căpătând voie se duse, ca şi întâi, îmbrăcându-se în hainele cu mărgăritare. Se prinse în horă, iarăşi lângă fiul împăratului. Până seara nu jucă cu altul, decât numai şi numai cu dânsul. Când dete în amurg, ca şi de la rând, ea pieri. Să se prăpădească fiul împăratului de părere de rău că o pierduse. Nu-l mai încăpea locul. O căuta prin toate părţile, dară ia-o de unde nu e! Se întoarse dară cu inima zdrobită. Un fel de lâncezeală îl coprinse. Găinăreasa, îndată ce se întoarse acasă, iute, iute, se îmbrăcă iarăşi cu pielea de măgar, şi căuta de găini cu voie bună şi tot cântând. Mai trecu ce mai trecu, şi iarăşi fu chemat împăratul la o nuntă a altui împărat. El se duse iarăşi cu fiul său. Se ceru şi găinăreasa în ziua aceea. Dară bucătăreasa nu mai voia să-i dea drumul. Abia, abia, după multe rugăciuni, şi cu făgăduinţa de a nu se mai cere niciodată, se înduplecă bucătăreasa a-i da voie. Se îmbrăcă deci în hainele sale cele cu diamante, şi zicând vorbele cele ce o ascundeau de la ochii oamenilor, ea se duse şi se prinse în horă iarăşi lângă fiul împăratului. Acesta, cum o văzu, îi veni inima la loc, fiindcă fata cam întârziase. Fiul împăratului juca ce juca, şi tot se uita la dânsa, parcă o tot pierdea din ochi. Şi în adevăr avea şi ce vedea.

Petre Ispirescu în Găinăreasa
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

După ce îi povesti că este zână măiastră, că îl îndrăgostise de când îl văzuse la vânat, că el rănise o turturică, şi că acea turturică era ea, şi daca nu s-a arătat lui aşa cum este a fost că, de va lua de bărbat un om de pe pământ, toată puterea ei piere. Mai spuse că, spre a-l putea vedea mai adesea, intrase găinăreasă la dânşii şi că tot ce ea făcuse era numai pentru dragostea lui. După aceea ieşi la scară, bătu de trei ori în palme, şi iată o cărucioară, fără să fie trasă de cai, veni; ea îşi luă zestrea numai de scumpeturi dintr-însa, apoi, curgându-i şiroaie de lacrămi din ochi se întoarse... Dete drumul cărucioarei şi rămase lângă fiul împăratului, carele în scurt timp se făcu sănătos. Apoi făcu o nuntă d-ale împărăteştile şi după moartea tatălui său, rămaseră ei în scaunul împărăţiei, şi domnesc şi astăzi daca nu vor fi murit.

Petre Ispirescu în Zâna munţilor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!