Născându-se absenţa...

destinul mi-e potrivnic în zăboviri perene
şi biciul de nuiele îl ţine ridicat
deasupra încruntării de-a refuza pe gene
să-i duc povara frântă şi-apoi să cad la pat
nu sunt a vieţii slugă nici croitorul zării
chiar de îmi ţes dorinţe în cel mai greu apus...
înalţ în juru-mi garduri cu ochiul disperării
spre-a nu sfârşi de tânăr anost şi descompus
netulburată pare întreaga-mi conştiinţă
când din puteri se-arată alt drum către final
privind cu-nverşunare cum trece-n nefiinţă
prin judecăţi abrupte un suflu cerebral

născându-se absenţa din pasiuni prezente
nu vor rămâne ceasuri, nici umbre, nici talente

poezie de Ionuţ Popa (8 septembrie 2008)
Adăugat de Ionuţ Popa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mi te strecori prin vene...

de ce îmi umpli golul cu ruşine?
din noul stârv se-nalţă tot mai mult
un nor astenic ce-n curând va ţine
pe alt sărman... răzleţ te mai ascult

străină umbră ce-mi alini tortura
de-a te avea pe veci sub ochiul meu
cum îţi stropeşti cu sângele-mi gravura
şi încrustezi o teamă în nucleu

mi te strecori prin vene ca o nimfă
îmi rupi costumul - ghiara ţi-o înfigi
cu sete-n pântec şi de-ai bea din limfă
să te mai pierzi pe drum să nu mă strigi...

din ce adâncuri te ridici pustie
să mă-ntăreşti când nu mai pot a scrie?

sonet de Ionuţ Popa (31 august 2008)
Adăugat de Ionuţ Popa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Destinul

Destinul mi-e să n-am nici un destin.
Destinul mi-e să port alte destine.
Un geam să fiu, strălimpede, străin,
să vă vedeţi pe voi, privind prin mine.
Să nu vă aburească suflul meu
în nici un fel fereastra către lume.
Să nu exist - şi-aceasta-i cel mai greu;
şi ce e mai uşor - să n-am un nume.
Familia o am şi nu o am.
Grădina verii în zadar mă-mbată,
iubirea mea e floarea de pe ram
ce fără fructe piere scuturată.
Iubirea mea ţi-i poate anotimp.
Eu totu-i dau şi nu-mi păstrez nimica.
Doar amintirea murmura prin timp:
Frumoasă-i bucuria, Veronica...
Şi aş fi vrut, atâta aş fi vrut
într-un urmaş să-mi recunosc iubitul.
Dar nu mi-e dat firescul început
pe care-l naşte de-obicei sfârşitul.
Şi nu pot încă soartei să mă-nchin.
Străină-s nu de voi, ci doar de mine.
Destinul mi-e să n-am nici un destin,
destinul mi-e să port alte destine.

poezie celebră de Veronica Porumbacu
Adăugat de Alexandra Mihai
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când se-arcuieşte-n clipe...

chiar de mă ştii cuminte nu am teamă
să cad pe coapse-n ploi seducătoare
şi mâna în adâncuri cu ardoare
s-o mai aplec trăgând de-a vieţii poamă
aştept c-un tremur să redai uşoare
ecouri din laringe... mai cu seamă
să-ntind pe buze albul ca o zeamă
şi să-ţi alint nesaţul cu fervoare
când se-arcuieşte-n clipe al tău spate
şi se inundă patul de-amândoi
îmi pare că zăresc înaripate
săgeţi de aburi ce pornesc în roi
spre-a ne urni din trupuri şi-n curate
simţiri să ne înalţe din puhoi

sonet de Ionuţ Popa (18 noiembrie 2008)
Adăugat de Ionuţ Popa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonetul III

Tot poate zeul. Dar am întrebat
cum te strecori prin corzi de liră
tu, cuget dezbinat? Răscruci se-nşiră
şi-n inimi, temple, zeul n-a durat.

Un cântec învăţat nu-i râvnă dreaptă
nici dibuiri, nici sârg greu răsplătit;
fiinţa noastră-i cântecul rostit
ce lesne-i pentru zei. Dar când îndreaptă

pământ şi stele zeii către noi?
Iubirea, tinere, nu e fiinţă
chiar vorbe de rosteşti cu glas şuvoi.

Învaţă cântecul să-l uiţi de nefiinţă.
Alt suflu-i cântul; iar în jur, părere,
nimic... Zeiescul suflu; adiere.

sonet de Rainer Maria Rilke din Sonete către Orfeu, Partea întâi, traducere de Nicolae Argintescu-Amza
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

22

Cu pieptul de bronz cu inima de piatră
cu gura de cristal
păşesc batjocoriţi sub pământ cu pământ
cu viaţă răsuflând început de final
Cine-au fost? Cine sunt?
Ce umbre de strigăt au fost puse-n cuvânt
când liberi mai plâng pronunţând râsul lor
ca şi cum nici n-au fost
nici nu sunt
şi nici să mai fie
din mormânt... nu mai vor!

poezie de Alin Ghiorghieş
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Destinul meu

Destinul mi-e
Să n-am nici un destin.
Destinul mi-e
Să port alte destine!
Un geam să fiu,
Strălimpede,
Străin,
Să vă priviţi pe voi
Prin mine...

Să nu vă aburească
Suflul meu
Deloc fereastra
Către lume!
Să nu exist,
Să nu fiu eu,
Să nu port
Nici un fel de nume...

Destinul meu nu-i este dat oricui.
Măcar să nu-i mai bateţi nici un cui!

poezie de Mariana Bendou din Pierdută şi răscumpărată
Adăugat de Mariana Bendou
Comentează! | Votează! | Copiază!

Flori de seară

Sunt flori uitate întro seră,
Cum într-un suflet tris şi gol
Rămân speranţele din urmă
Din risipitul stol...

Nici o femeie nu le-atinge,
Deşi au cel mai blând parfum,
Nici cel puţin nu le omoară
În pagini de album.

Când umbre din apus, prin geamuri,
În jurul lor sfios se strâng,
Par nişte ochi ascunşi de lume,
Ce-n taina serei plâng...

poezie celebră de Traian Demetrescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Simt palma vieţii cum m-atinge

şi azi mi-e rău şi parcă nu mi-e bine,
nici ieri nu ştiu cum de mi-a fost
un zâmbet smuls printre suspine
l-aş da şi azi, dar cu ce rost?

pătrund departe, ceru-i ceaţă
sau văz doar neguri împrejur
mai târai doar un pas prin viaţă
un an sau doi, sau trei să-i fur.

hodină caut, greu mi-e trupul
şi visele povară-mi sunt.
pe-un drum străin îmi pierd şi gândul
nici linişte n-aud s-ascult.

pe-un mal de apa tac pietroaie
răsuflu greu privind blajin
c-o lacrimă ce îmi şiroaie
pe-obrazul şters de trai pelin.

simt palma vieţii cum m-atinge
pe-o tâmplă-mi pune flori de-argint
şi iar povara ei mă stinge
nu-i mângâiere, nu-i alint.

cu capul aplecat în poale
şi ochii oglindiţi n-adânc
mă văd străină-n apa moale
un chip de om, răpus, visând.

mă doare azi, la fel şi mâine
cuvântul ce-a lovit din jur
sunt doar străinul hăituit, un câine
bolnav de viaţa dimprejur.

voi merge poate în genunchi
şi nimeni nu mă va cunoaşte,
străbat pământuri şi-un mănunchi
de vorbe las de m-oi întoarce.

am presărat iubire-n urme
că poate îşi vor aminti
de-mbratisari, acum,-străine
şi le-or simţi când nu voi fi.

eu, drumul caut şi mă doare
de l-aş găsi şi l-aş vedea
dar ochi-s orbi şi-n căutare
străin rămân în urma mea.

mi-e rău şi azi şi nu mi-e bine
o rană curge-n piept mereu
aş smulge tot ce doare-n mine
să mai raman un an... şi greu.

aş mai striga dar cin s-audă
nici glasul nu mi-i cunoscut
rămân străin în huma udă
cu trupul îmbrăcat în lut.

poezie de Loredana Nicoleta Viţelaru
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nici

Sunt singur ca un cuib de cuc
Mai vine moartea pe la mine
Din când în când chiar eu mă duc
Dar unde stă nu ştiu prea bine.

Că pacostea şi furicioasa
N-are copii, n-are bărbat
Şade mai mult plecată-n sat;
La mine vine să-i bat coasa,

La Ion se duce să-i repare
Ciurul, să-i pună o sită mare
La Gheorghe vine cu găina
Când e s-o taie. La Sulfina...

- Cum, umblă şi după muieri?
- La una s-a oprit chiar ieri
Dar nici nu ştiu ce i-a cerut
Că nici n-avea şi nici n-a vrut.

poezie de Marius Robu din Carte de bucăţi (2008)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nici

Sunt singur ca un cuib de cuc
Mai vine moartea pe la mine
Din când în când chiar eu mă duc
Dar unde stă nu ştiu prea bine.

Că pacostea şi furicioasa
N-are copii, n-are bărbat
Şade mai mult plecată-n sat;
La mine vine să-i bat coasa,

La Ion se duce să-i repare
Ciurul, să-i pună sită mare
La Gheorghe vine cu găina
Când e s-o taie. La Sulfina...

- Cum, umblă şi după muieri?
- La una s-a oprit chiar ieri
Dar nici nu ştiu ce i-a cerut
Că nici n-avea şi nici n-a vrut.

poezie de Marius Robu din Carte de bucăţi (2009)
Adăugat de Marius Robu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Povara libertăţii noastre

... Sunt douăzeci de ani de când mi-ai dat
Povara asta care-i spune libertate
Un lucru însă-mi pare, Doamne, c-ai uitat -
Cumva să mi-o ridici, să mi-o aburci pe spate
De-atunce, Doamne, tot mă gârbovesc
Încerc să mişc din loc povara asta.
Povara ce-o crezusem har dumnezeiesc
Aşa şi şede neclintită lângă poartă...
Şi nicidecum, şi nicidecum nu pot intra
În raiul ăsta care-i peste drum de mine
Şi nici povara Ta n-o pot lăsa
Şi nici să mă ajute nu mai vine nimeni...
... Sunt douăzeci de ani de când mi-ai dat
Povara asta care-i spune libertate
Îmi pare rău că atunci nu te-am rugat
Să-mi dai şi un salahor. S-o ducă el în spate...

poezie de Iurie Osoianu (19 iulie 2011)
Adăugat de Iurie Osoianu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nouă, nobililor din Transilvania, nu ne place ideea că rămăşiţele noastre s-ar putea amesteca cu cele ale plebei. La vârsta mea, nu mai caut nici plăcerile, nici bucuriile vieţii, nici strălucirea voluptoasă a soarelui sau licărul tremurului de ape care îi fascinează pe tineri. Nu mai sunt tânăr şi inima mea, după ani mulţi de plâns morţii, nu mai este înclinată către veselie. În plus, şi zidurile castelului meu s-au prăbuşit; e năpădit de umbre, iar vântul suflă rece prin ferestre şi printre creneluri. Îmi plac întunecimea şi umbra, de cele mai multe ori prefer să stau singur cu gândurile mele atunci când nu sunt obligat să ies în lume.

citat celebru din romanul Dracula de Bram Stoker (1897), traducere de Dan Costinaş
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ia însă un om cinstit, un meseriaş, care cu truda îşi câştiga pâinea. Copiii lui văd binele, iar de rău fug, pentru ca au alt sânge. 
Pentru domnişori nu e nici lege, nici conştiinţă. Nici dreptate la ei n-ai să găseşti; întâlnesc un neputincios, îl nesocotesc, îl calcă; de la ei milă să nu aştepţi. Dacă întâlnesc unul mai tare, confundă din prostie legile - papa e la îndemână şi-i scapă. Nu i interesează nici banii, nici prieteniile. Te uiţi: merg cu nasul pe sus ca păunii; de-ntâlnesc un individ sau un bătrân, chiar de o sută de ani, nu se mişcă nici cu un deget, ca să-i lase să treacă. Ei-i-i! Slavă ţie, Doamne, că nu ierţi niciun păcătos! 
Hai să-i lăsam. Cum e, aşa e; n-ai cum să-i schimbi.

Chabua Amirejibi în Data Tutashkhia (1975), traducere de Aur State
Adăugat de drcirstea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aş vrea

Aş vrea să fiu ce azi n-am fost
În ziua mea pierdută:
Înţelegînd al vieţii rost,
Aş vrea să fiu străjer în post,
Şi chiar plătind al jertfei cost,
Eu să rămîn în luptă.
Aş vrea să fiu ce n-am fost ieri
Şi nicicînd înainte:
Prin lumea plină de plăceri,
Să fiu aşa cum Tu îmi ceri:
Să nu m-abat spre nicăieri
Din drumul vieţii sfinte.

Aş vrea să fiu ce alţii nu-s
Şi nici nu vor să fie:
Mergînd prin viaţă spre apus,
Să nu mă las de valuri dus,
Şi să mă 'nalţ mereu mai sus,
Din timp spre veşnicie.

Aproape-aş vrea să fiu oricînd
De cei ce trec prin lume
Sub greul crucii suspinînd,
Dar şi de cei căzuţi din rînd,
Rămaşi în urmă, sîngerînd,
Răniţi fără de nume.

Aş vrea să fiu un simplu glas
Care să strige-ntruna,
Că din al mîntuirii ceas
Secunde doar au mai rămas.
Iar cei de azi nu vin pe vas,
Se pierd pe totdeauna.

Aş vrea să fiu acel argat
La care El să-i spună
Cînd Se va-ntoarce ca-Mpărat,
Privind la tot ce am lucrat
Cu-acei talanţi ce mi-i i-a dat:
"O, bine, slugă bună!"

Şi aş mai vrea să fiu ceva:
O rază lucitoare!
Şi strălucind în lumea rea,
Să duc lumină undeva,
Să încălzesc pe cineva,
Şi să mă-ntorc în soare.

poezie celebră de Traian Dorz
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

nici un cuvânt

nici un cuvânt
nici o boare de vânt
doar ţurţuri în noaptea albastră
vor străluci la fereastră

nici un strop de iubire
de vei da ierbii de ştire
s-o răzvrăti prin zăpadă
prinsă din gheţuri să roadă

când lăstărit către seară
firul de iarbă amară
va-nsufleţi iar prin timp
caierul vieţii urzind

poezie de Mihai Robea
Adăugat de Mirela Băcilă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Melancolia

Pribeag în ochiul serii şi pustiit sub pleoape,
Cum urma ce-ar rămâne dac-aş păşi pe ape,
Mă doare steaua stinsă ningând peste câmpii
Şi umbra care-aleargă rotită sub călcâi

Şi toamna asta lungă ce m-a lipsit nuntirii,
Vânzându-mi puritatea la bâlciul amintirii,
Ăst diavol ce mă scurmă şi-mi sapă-n sânge gropi,
Să mă-nmormânt în ele eu singur, fără popi,

Să nu mai ştie nimeni că-n trupul ăsta mut
Un neastâmpăr tandru de viaţă a-ncăput,
Nici lacrima-nnoptării din ochiul meu mijind
Să n-o mai ştie nimeni, căci s-a născut murind!

Îţi scriu şi-atâta larmă se pune între noi,
Încât te văd prin beznă cum te prefaci în sloi,
Încât pe axul lumii se prăbuşesc planete,
Iar stelele-şi duc raza în sferele secrete.

Îmi pare că în giulgiu de păsări negre trec
Prin sunetul trompetei tristeţii greu şi sec
Şi nu mai ştiu oprire şi nici că am plecat,
Cum locul tăieturii unui copac uscat!

Ce râvnă, ce priinţă să tămâiesc în zori,
În locul tău din carne, în locul tău din nori?
Zburătăciri de umbre prin colb încep să sune...
Când sufletul ţi-l dărui, în loc ce mai poţi pune?

poezie de Teodor Laurean
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mi-e dor

Mi-e tare dor de casă, de părinţi,
Şi adesea jinduiesc după copilărie,
Când nu eram nici răi, nici sfinţi,
Şi adormeam visând la câte-o jucărie.

Îmi este dor de nucul din grădină,
Sub care ne jucam de-a cavaleri cu spade,
Chiar şi acum îmi este dor de câte o vecină,
La care aruncam din când în când ochiade.

Mi-e dor de prispa casei părinteşti,
Unde stăteam şi priveam ploaia, vara,
De fetele de prin Furceni şi din Cosmeşti,
La care mă duceam când venea seara.

Îmi este dor şi-acum de oamenii din sat,
De nunţile cu lăutari, ce se făceau odată,
Dar mulţi dintre prieteni mi-au plecat,
Şi n-o să-i mai revăd, probabil, niciodată.

Revin în sat în fiecare an mânat de dor,
Să îmi revăd vecinii cu părul lor cărunt,
Şi când văd case goale, mă trece un fior,
Ştiind că mulţi dintre aceştia nu mai sunt.

poezie de Paul Aelenei din Lacrima dragostei (2018)
Adăugat de Diana Iordachescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Inscripţie pe tavanul unui dormitor

Zorii se ivesc acum;
Mă trezesc să plec la drum.
Mă îmbrac, îmi iau mâncare
Mişc din mâini şi din picioare,
Mai învăţ câte puţin
Plâng şi râd, asud, suspin,
Ascult muzică vioaie
Scriu cuvinte pe o foaie,
Văd amici, vrăjmaşi buluc
Şi-apoi iar în pat mă duc.

Chiar de-s mândră şi vioaie
Stau în patul din odaie.
Chiar de mă orbeşte jalea
Tot în pat mi-e alinarea.
Şi de am capul plecat
Tot mereu ajung în pat.
Ies pe-afară şi apoi
Fuga în pat înapoi,
Toamnă, iarnă, primăvară,
Proastă sunt să mă scol iară!

poezie de Dorothy Parker, traducere de Octavian Cocoş
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Plecarea ta mi-a fost o sfâşiere...

Plecarea ta mi-a fost o sfâşiere...
Ştiu bine că durerile se curmă...
Nici cel dintâi nu sunt, nici cel din urmă,
Cenuşa vremii ninge mângâiere.

Din tot ce-a fost nu mai rămâne urmă...
Un cântec stins pe valuri... o părere...
O umbră jucăuşă care piere
În colbul zării... Nimeni nu-l mai scurmă!

N-am fost nici eu, nici tu n-ai fost de vină...
Dacă te-ai smuls de mine, o străină,
Şi pleci nepăsătoare, calmă, rece.

Rămâne alta, - cea adevărată,
Din visurile mele-ntruchipată:
Icoana ce ţi-am scris o să te-ntreacă!

poezie celebră de Victor Eftimiu
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Patul lui Procust

Felie de noroi e ciclul meu,
Spre capătul carent răzbat cu greu,
Fuiorul tors al cretei mi-e povară,
Şi de mă apără, mă şi măsoară.

Triunghiul tău înscrie albatroşii,
Şi doare mlaştina cu viermii roşii,
Dar cum, mirajul frumuseţii nevalente,
Când ochiul meu spre cruguri, sus, atent e?

Hrăniţi cu putrezime de asemeni,
Se-ngraşă nuferii suavi şi gemeni,
Eu, plin de bale şi vâscos, greu lupt
Alăturea, din soare să mă-nfrupt.

Cu burtă flască, la urechi rubin,
Cu clopoţei de slavă şi venin,
Vecin cu mine e şi se târăşte, totuşi
Împărăteşte balta, albii lotuşi.

Dar ochii mei în mine se întorc,
Să mă cuprind, alt fir încep să torc.
Mai mare sunt, decât cei mari, şi mai
Frumos, decât un crin în miez de Mai.

Spre tine, Doamne, gândul îmi înalţ...
Nici flori, nici aur, nu mi-ai pus în smalţ,
Nici ghiare. Tu mi-ai dat în loc de ele
Doar conştiinţa mişeliei mele.

poezie celebră de Camil Petrescu
Adăugat de Sagittarius
Comentează! | Votează! | Copiază!