Mi-e tare dor de-acasă

Stau bine-aicea!
Nu am plecat presată de nevoi
nici nu-s o pietricică
purtată de-un şuvoi.
Din vremea copilăriei
o sămânţă în mine-ncolţea
"cunoaşte pământul măslinilor", îmi şoptea.
E poate destinul ce lucrează prin noi,
uneori teleghidaţi, urmărim o stea.
Stau bine-aicea!
Dragostea a reintrat în casa mea
o nouă ţară şi-al său popor m-au adoptat,
Iubire, Respect şi Bucurie mi-au dat.
Casa mea are ferestre luminoase,
Iubirea şi Lumina intră gingaşe...
Am tot ce un essere uman ar vrea
şi totuşi, îmi lipseşte ceva...
Uneori mă cuprinde o apăsătoare angoasă
Căci... mi-e tare dor de-acasă.

poezie de Doina-Maria Constantin
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mi-e tare dor de-acasă

Stau bine aicea!
Nu am plecat presată de nevoi
Nici nu-s o pietricică purtată de şuvoi.
Din vremea copilărie
O dorinţă-n mine încolţea
Să cunosc pământul însorit din Italia,
Din când în când o voce-mi şoptea.
Iată-mă acuma aici, visul e devenit aievea.
E poate destinul ce lucrează prin noi
Căci teleghidaţi uneori,
Cu nesaţ urmărim o stea.
Stau bine aicea!
Dragostea în casa mea a revenit
Într-un singur inel două vieţi a unit.
O nouă ţară cu-al său popor m-a adotoptat
Iubire, respect şi bucurie mi-a dat.
Casa mea are ferestre luminoase
Iubirea şi lumina intră gingaşe...
Am tot ce un essere uman ar vrea
Şi totuşi, îmi lipseşte ceva...
Uneori mă cuprinde o apăsătoare angoasă
Caci... mi-e tare dor de-acasă.

poezie de Doina-Maria Constantin
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îmi e dor...

Îmi e dor de ţara mea
Chiar dacă-am plecat departe...
Inima a rămas în ea,
Plânge-n fiecare noapte.

Îmi e dor de-ai mei părinţi
Care de mic m-au crescut.
Îi văd ca pe sfinţi,
Mi-au dat tot ce-au avut.

Îmi e dor de prispa-n care
Mă jucam cu al meu frate.
Pe el îl iubesc aşa de tare...
Şi dincolo de moarte!

Mi-e dor de ce-am lăsat în spate
Ca să fac un ban cinstit.
Am plecat foarte departe
Şi din greu eu am muncit.

poezie de Alina-Georgiana Drosu (24 aprilie 2016)
Adăugat de Alina-Georgiana Drosu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De vorbă...

De vorbă cu mine... De vorbă cu noi...
De vorbă cu tine... De vorbă cu voi...
De vorbă cu noi... De vorbă cu mine...
De vorbă cu voi... De vorbă cu tine...

Este un mare dar ca să poţi vorbi,
Este o minune ca să poţi zâmbi!
Comunicarea înseamnă speranţă,
Atunci când suntem la distanţă!

Eu stau uneori de vorbă cu mine,
Să aflu tot ceea ce nu îmi convine.
De vorbă cu mine mai stau uneori,
Să înţeleg clipele care îmi dau fiori.

De vorbă cu tine aş vrea ca să stau,
Să aflu toate lucrurile care te afectau.
Bucurie aş vrea să aduc în viaţa ta,
Iubeşte şi trăieşte-ţi prezentul, nu uita!

De vorbă cu noi aş vrea să stau mereu,
Să aflu ce însemnă prietenia la greu.
Pentru că noi, uneori ne mai schimbăm,
Atunci când suntem bine uităm să ajutăm.

De vorbă cu voi încă nu am apucat să stau,
Dar aş vrea să ştiu dacă aş putea ca să iau...
O parte din imensa voastră strălucire,
Ca să o transform într-o planetă de iubire.

poezie de Ovidiu Kerekes (19 aprilie 2020)
Adăugat de Ovidiu Kerekes
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mi-e tare dor

Mi-e dor de casa cu balcon
Şi cu petunii în răzor....
Mi-e dor de banca de la poartă,
Mi-e dor de tot ce-a fost odată,
De curtea plină cu zăpezi,
De ciucuri roşii de la iezi!

Mi-e dor de zilele de vară,
Şi potecuţa de la moară,
De bolta toată înstelată
De greieri ce cântau în ceată
Mi-e dor de moţi şi de cimpoi
De apa rece din Ampoi...

Mi-e dor de uliţa din sat.
Mi-e dor de tabla mea de şah.
Şi de părinţi mi-e foarte dor
Şi pâinea caldă din cuptor
Mi-e dor de zilele senine...
De casă şi mult dor de tine!

poezie de Doina Bonescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pământul ce m-a dat

Pământul ce m-a dat mereu îmi cere
Să viu să-l văd asemeni ca-n trecut,
Asupra mea e-ntinsă a lui putere,
Că el m-a dat şi-aci el m-a născut.

Casa bătrână, vatra cea cu pruni
Şi vuietul prelung ce-l cântă plopii,
Cu dorul cel rămas de la străbuni,
Le simt pe toate-n mine când mă-apropii.

Mă văd copil cu sufletul de floare
Pe uliţa copilăriei mele,
Cu ochii blânzi, străluminând în soare,
În vraja lunii şi-n lumini de stele.

Plecat din sat, dar niciodată rupt,
Ce cu duioase daruri mă cuprinde,
Mi-e gândul tot la el, neîntrerupt,
Iar de a lui fiinţă nu mă pot desprinde.

poezie de Petre Gigea-Gorun
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dor

Mi-e dor de ea, mi-e dor nebun de ochii ei
Mi-e dor s-alerg cu fata mea prin munţi, în văi
Dor ca să stau cu ea lungit pe ţărm de mare
Dor s-o dansez, dor s-o iubesc, dor de uitare

Mi-e dor să dorm şi s-o visez, iar la trezire
Mi-e dor să văd că este încă lângă mine
Dor mi-e s-aud doar vocea ei catifelată
Dor s-o ating, dor să o gust, dor s-o am toată

Mi-e dor să ştiu că e a mea pentru vecie
Mi-e dor să fac mereu cu ea o nebunie
Dor să o muşc şi să o simt cu-nfrigurare
Dor să o văd, dor de-un surâs, şi dorul... doare!

poezie de Dan Mitrache
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ruga pentru el...

Săracă mi-e casa în care trăiesc,
Sărac mi-e destinul, dar în el te primesc.
Amară şi seacă mi-e ceaşca de cafea,
Zic "mulţumesc" pentru ce am, dar multe aş mai vrea...
Iartă-mă, Doamne, că îţi mai cer ceva,
Iartă-mă, te rog, dar ştii că nu aş putea
Fără dragostea lui, ce mă face bogată,
Fericită, sinceră şi uneori atât de minunată...
Nu vreau aur, platină sau bucăţi de argint,
Vreau să ne ţii împreună, până vom avea şi părul cărunt.
Nu vreau, Doamne, să mă hrăneşti cu pâine albită,
Mi-e de ajuns şi coaja de la cea mucegăită.
Nu vreau ca să fiu îmbrăcată cu stil,
Vreau doar să îmi amintesc de acea zi de april,
Când l-am cunoscut pe el şi totul în jur s-a schimbat,
Ce-am avut – am dat, doar trupul mi l-am lăsat.
Doamne, nu mă plâng că sunt săracă,
Plâng că am în suflet o iubire, nu o joacă.
Trimite-l, Doamne, azi lângă mine,
Căci ştiu că mi-au rămas zile puţine...
Şi una doar aş vrea: "să îi spun că-l iubesc",
Ca să plec cu sufletul curat spre destinul ceresc!

poezie de Ina Cevaga
Adăugat de Ina Cevaga
Comentează! | Votează! | Copiază!

La baza filozofiei personalitate alfa stau asumarea responsabilităţii pentru cam tot ce putem controla în această lume şi intenţia de a fi un "spirit puternic". Nu-i putem controla pe alţii, dar ne putem controla pe noi. Nu-i putem cunoaşte pe alţii decât în măsura în care se lasă ei cunoscuţi dar ne putem cunoaşte pe noi fără limite. Nu putem alege cum curge viaţa, ce bucurii sau nenorociri aduce ziua, dar sigur ne putem alege atitudinea cu care să întâmpinăm evenimentele şi întâmplările exterioare nouă. Ah, ce binecuvântare! Să poţi alege cine eşti, ce simţi, cum gândeşti şi cel mai important, să te iubeşti pe tine. Majoritatea nenorocilor şi nefericirilor din viaţa noastră vin ca urmare a acestui raţionament simplu: În afara mea, se întâmplă lucruri care mă fac nefericit. Cineva nu mă iubeşte. Ceva îmi lipseşte. Aici şi acum, nu îmi găsesc locul. Până când nu te iubeşti pe tine, ceri iubire de la alţii. Iar alţii uneori au de dat, alteori nu, iar tu devii în curând un milog, iar pomana tot pomană rămâne.

citat din Pera Novacovici
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dorul de ţară m-apasă

Deşi undeva am ţară, rătăcesc vară de vară,
Slăbit şi fără putere, după un dram de avere.
Despărţirea mă dă gata, mi-e dor de mama, de tata,
Mi-e dor de fraţi, de surori, de grădiniţa cu flori.
Mi-e dor de mărul rotat şi de oamenii din sat.
Acolo este casa mea, acolo este ţara mea.
Pe pământul românesc, acolo vreau eu să traiesc.
Acolo primesc răcoare de la ape curgătoare,
De la codrii munţilor, din măreţia norilor.
Acolo pot dormi în câmp, să aud iarba crescând,
Să am stelele surori, de cu seară până în zori.
Doamne, cât îmi e de dor, să lucrez al meu ogor.
Dorul de ţară m-apasă. Vreau să mă întorc acasă!

poezie de Dumitru Delcă (19 ianuarie 2015)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

A mai trecut o zi

A trecut o zi din viaţa mea...
Micuţă sunt şi bucuroasă, frate,
Când tăticul meu şi cu mămica
Îmi dau poveţe pentru mai departe.

Soarele îmi luminează ne-ncetat
Şi cireşele zâmbesc pe crengi prin ploaie,
Când mâna mea de prunc nevinovat
Surâde-n permanenţă şi-i vioaie.

O oră-a mai trecut şi-am devenit matură...
Mi-am întâlnit iubirea din senin.
M-ai învăţat ce-nseamnă dragostea cea pură
Şi-ai dat culoare pentru-al meu destin.

A mai trecut o zi şi iată că sunt mamă...
Stau şi eu acum în nopţi pustii,
Muncesc pîn' zorii zilei se destramă
Şi iar se lasă orele târzii.

A mai trecut o zi şi mi-au crescut copiii
Şi-au plecat deja în drumul lor...
În jurul meu e casa doar, pustie,
Şi inima mi-e lacrimă şi dor.

Visez mereu la ce-am trăit odată
Şi mă topesc în palma amintirii.
Un vis îmi face inima curată
Când se-nvelesc cu rouă trandafirii.

Pustie-s. Şi acuma mă gândesc
La clipele frumoase de povaţă,
Când nu ştiam ce-nseamnă să trăiesc
Şi nu descifram noţiunea - viaţă.

Dar este trecător şi este dat uitării
Pînă şi acel ultimul cuvânt,
Când ştiu că îngerii cei devotaţi răbdării
Nu mai sunt acuma pe pământ.

Privesc în jurul meu nefericită
Şi puterile îmi scad fără a şti,
Căci mă transform în stană liniştită
Dacă nevăzută trece înc-o zi...

poezie de Diana Enachii
Adăugat de Diana Enachii
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oameni precum copacii

Există oameni precum copacii...
ei dăruiesc de e nevoie,
bucăţi de stea sau lapte-al stâncii,
cu inimă şi bunăvoie.
Acum privesc adânc în mine
şi cred că sunt copac, însă am teamă...
poveri îmi stau pe umeri în ciorchine,
nu ştiu de pot să descifrez o anagramă.
Dar stau la post că asta mi-e menirea
deşi furtuni îmi lasă cicatrice,
îţi dăruiesc surâsul căci asta îmi e firea
sperând că vei prelua a mea matrice.
Lovită sunt de-a ta indiferenţă
însă eu ştiu că sufletul ţi-e chinuit,
mă-nchin în faţa ta cu reverenţă,
accept cu umilinţă gandu-ţi tăinuit.
Eu braţele-mi deschid ca ramuri
de ai nevoie te cuprind la trunchi,
înalţ spre cer verzile mele flamuri
şi visele ţi le strâng mănunchi.
Uneori nedorită sau chiar umilită,
bătută de vânt şi arsă de soare,
precum copacul rămân aici, nesilită
şi când va fi să mor, voi muri în picoare.

poezie de Doina-Maria Constantin
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi uneori mi-e dor de mine... Mi-e dor de tot ce-a fost şi nu mai este, de copilărie, de vremuri apuse! Uneori îmi aduc aminte de trecut, şi mi-e dor de un miros, de un gust, de o voce... Mi-e dor de prieteni pe care nu i-am întâlnit niciodată, de oameni cu care nu am mai vorbit sau mi-e dor de cei care s-au dus şi de cei de la care nu mi-am luat rămas bun. Mi-e dor de lucrurile pe care le-am trăit şi de lucrurile la care am renunţat, şi nu m-am bucurat total. Uneori vreau să găsesc nu ştiu ce... Nu ştiu unde... Să regasesc ceva ce nici măcar nu ştiu ce este sau unde l-am pierdut.
Şi uneori mi-e dor de mine... de cea care am fost.

Ioana Creţu în Şoapte (29 martie 2022)
Adăugat de Ioana Cretu ( C.I)
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dor de-acasă...

Aş vrea să ştii că îmi e dor
De apa lină de izvor,
De fetele-mbrăcate-n ie,
De vatra cu miros de pâine...

De un cuptor cu cozonaci,
De câmpul învelit cu maci,
Mi-e dor de strugurii din vie
De tot ce-a fost şi n-o să fie...

De ochi-nlăcrimaţi ce-aşteptă
Şi de cireşul de la poartă,
De mămăliga din ciaun,
De ţurca ce-o jucam pe drum...

De florile de pe terasă
De glia noastră strămoşească,
Mi-e dor să-mi spui că mă iubeşti
Şi seara să mă înveleşti...

Mi-e dor de plapuma de lână
Mi-e dor să mă mai ţii de mână,
Mi-e dor un pic să mă mai cerţi,
Să mă săruţi şi să mă ierţi...

Şi-aş vrea să ştii că eşti frumoasă
Cu parul alb ca de matasă,
Când mă aştepţi în prag cu dor
Şi simt al inimii fior...

Mi-e dor de voi, mamă şi tată,
Mi-e dor de casa părintească,
Mi-e dor să fim din nou copii
Şi să ne mângâi... să ne-alini...

poezie de Dan Moraru
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Acasă

Inima îmi cântă o doină dulce
E doina satului, e dor de casa mea
Cântu-i ca o pasăre ce plânge
Şi zboară singură în noapte spre o stea.

Cântul îmi e casa părintească
Refrenul nesfârşit al sufletului meu
Astăzi, eu mă-ntorc cu drag acasă
La mama mea, la tatăl meu, la Dumnezeu.

REFREN

Acasă, mă-ntorc când dor de tata inima-mi apasă
Acasă, m-aşteaptă maica mea cea sfântă la fereastră
Acasă e cânt de leagăn, sunt copil de-a pururea
Acasă, acasă, îmi vindec dorul şi cu inima.

Casa noastră de odinioară
E-n sărbătoare mare, câte amintiri
Când ne adunăm cu toţi-n seară
La gura sobei, printre atâtea povestiri.

Azi, miroase-a mere coapte iară
Şi a gutui păstrate pe-un bătrân cuptor
Teiul din grădina de afară
Ne retrezeşte al copilăriei dor.

REFREN

Acasă, mă-ntorc când dor de tata inima-mi apasă
Acasă, m-aşteaptă maica mea cea sfântă la fereastră
Acasă e cânt de leagăn, sunt copil de-a pururea
Acasă, acasă, îmi vindec dorul şi cu inima.

Acasă, icoană-i sacră din copilăria noastră
Acasă, e Dumnezeu cu noi duminica la masă
Acasă, ni-i ruga pusă în genunchi, ne e altar
Acasă, acasă, e Raiul unde ne întoarcem iar.

E Raiul unde ne întoarcem iar,
E Raiul unde ne întoarcem iar.

cântec interpretat de Paul Surugiu - Fuego, muzica de Paul Surugiu - Fuego, versuri de Adrian Artene (6 decembrie 2019)
Adăugat de Alesia
Comentează! | Votează! | Copiază!

De dor

Cât dor poate să-ncapă-n mine
De uneori mă înfior
Şi mă întreb de n-am murit!
Sau poate că m-am rătăcit
Prin labirinturi de iubire
Şi nu mi-a dat nimeni de ştire
Că pot să mor de-atâta dor!
Căci m-am născut din dor de mamă,
Că am trait cu dorul tău
Şi voi muri, cum moare-oricine
De dor pentru pământul său.
Voi învia de dor de voi,
Iubind şi-n lumea de apoi.

poezie de Angelina Nădejde (21 mai 2013)
Adăugat de Angelina Nădejde
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

dumnezeu are o garsonieră în epifiza mea
de fapt e o cameră mică mică
cu pereţii de sticlă
să-i poată vedea
el dumnezeu
pe toţi trecătorii din capul meu
uneori mai coboară în inimă să bem o cafea
fiartă în graalul de care nu se desparte
suntem tovarăşi de singurătate
dar nu ne deranjăm vecinătatea
i-am promis de când s-a mutat
că nu trebuie să îmi plătească ceva
şi oricum nici n-ar avea de unde
fie vorba-ntre noi...
mă ajută în schimb la defrişat
în mod tacit
de pildă ieri mi-a curăţat din nou sufletul
de bălăriile crescute după atâtea inundaţii
nu mă-ntreabă de ce nu reuşesc
în viaţă prea multe
şi el e până la urmă un pustnic
deşi se îmbracă la modă
şi are un zâmbet fermecator
de la un timp construieşte ceva în epifiza mea
la secret
uneori îi aud rindeaua până dimineaţa
poate un cadou îmi zic
pentru buna convieţuire
cine ştie?
ar trebui să mă gândesc şi eu la un dar
de pildă să îi cedez toate încăperile
şi să mă mut în casa copilăriei
ar merita asta...
poate şi eu aş merita

poezie de Adrian Păpăruz
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dor de cei de acasă

Mi-e dor de mamă şi de tată,
Mi-e dor de soră şi cumnat,
Mi-e inima îngenuncheată,
De când de acasă am plecat.

Mă rog în fiecare seară
Domnul Sfânt să vă vegheze,
Cât timp sunt plecat din ţară
Ruga mea să vă urmeze.

O rog şi pe Maica Sfântă
Să fie mereu cu voi,
Şi îngerii ce în Rai cântă
Să n-aveţi griji şi nici nevoi.

poezie de Răzvan Isac (6 martie 2015)
Adăugat de Răzvan Isac
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mi-e dor

mi-e dor,

mi-e dor de copilăria jucăuşă
unde toată lumea era a mea,
mi-e dor de adolescenţa zburdalnică
unde conta numai dragostea sinceră şi pătimaşă,
mi-e dor de gândul liber, când cugetam fără limite,
mi-e dor de naivitatea sentimentelor ce le aruncam
fără margini şi mă prindeam în jocul iubirii,
mi-e dor de surâsul mamei dojenitor
când făceam câte o boroboaţă,
căci săraca nu putea nici să se încrunte la mine,
mie dor de tot ce îmi e drag şi nu mai este,
mi-e dor de multe sentimente uitate,

mi-e dor.

poezie de Silviu Petrache (octombrie 2009)
Adăugat de Silviu Petrache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dor de tine

Casa e tristă şi pustie
De când tu ai plecat
Iar lacrimile nu se mai opresc
Din barba-mi argintie,
Sunt lacrimi de durere
Sunt lacrimi care ard in suflet
De dorul fiicei mele.
Paduri de foc îmi ard in suflet
De dorul tău copil iubit,
Încerc sa-l sting dar nu se stinge
Că arde-ncet, mocnit
Şi-mi mistuie uşor
Sufletul meu rănit.
Mi-e dor de ochii tăi frumoşi
Mi-e dor de glasu-ţi cristalin
Mi-e dor, mi-e tare dor
Copila mea de tine.
Pe drumul dintre cimitir şi casă
Poteca s-a bătătorit
Bătând în fiecare zi
La uşa casei tale,
Dar totul este in zadar
Că nimeni nu-mi deschide
Şi o pornesc din nou agale
Spre casa tristă şi pustie.

poezie de Ionel Iamandei (19 aprilie 2009)
Adăugat de Ionel Iamandei
Comentează! | Votează! | Copiază!

Acasă

viaţă trecătoare, nu mă lasă
drumul nu-l opri, trezeşte-mă
strigătul pământului atârnă, povara-i grea
deschide ferestre, spre casa mea

aş vrea să zbor, chiar printre umbre
nu lăsa să se surpe speranţele mele
colţul ruginit îl simt al apei ce curgea
piatra fântânii când şoptea
nu pleca, cumpăna-i grea

buzunarul sufletului îmi duce o povară grea
plânge vatra, copilul rămas statuie
stâlpul porţii, coloană amintire
lacrimile-mi curg pentru durerea din mine

sunt agăţat de firele lumii
nordu-i umed, plouă rece, lumea nu-i a mea
căteodată ne regăsim printre ceţuri, păsări migratoare
străzile sunt pustii, ne dor paşii, nu suntem noi din ea

vreau întoarcere, vreau drum spre casa mea
să nu mai fiu umbră, nicăieri,
călător în timp uitat
vreau întors să fiu, în ţara mea

poezie de Viorel Muha
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!