Scrisoare unui vechi amic

Pe vremea când eram flăcău în sat
Şi apăream la horă mândru, frate,
Se minunau, zicând, fetele toate:
"Măi, ce frumos şi ce chipeş băiat!";

Le-am auzit şi-apoi, fi'nd însurat,
Când ne plimbam la braţ în parcuri seara
Prin Bucureşti, de-acolo-i Mărioara,
Aceeaşi frază pân' m-au deocheat,

Însă de când eu m-am pensionat,
Două femei în lume, o pereche,
Le mai aud zicându-mi fraza veche,
"Măi, ce frumos şi ce chipeş băiat";

Cred c-ai ghicit cam cine-s, imediat!
E mama, ce în viaţă încă este
Şi Mărioara, prima mea poveste....
Când mă gândesc, m-apucă şi-un oftat

De cum îmi zic, că d-aia-s ofticat,
Că una-mi zice cu semnul mirării
Şi alta-mi zice cu semnu-ntrebării,
În rest, toate-s mişto, te-am salutat!

poezie de Valeriu Cercel
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Scrisoare unui vechi amic

Pe vremea când eram flăcău în sat
Şi apăream la horă mândru, frate,
Se minunau, zicând, fetele toate:
“Măi, ce frumos şi ce chipeş băiat!”;

Le-am auzit şi-apoi, fi’nd însurat,
Când ne plimbam la braţ în parcuri seara,
Prin Bucureşti, de-acolo-i Mărioara,
Aceeaşi frază pân’ m-au deocheat,

Însă de când, şi eu, m-am pensionat,
Două femei în lume, o pereche,
Le mai aud zicându-mi fraza veche,
“Măi, ce frumos şi ce chipeş băiat”;

Cred c-ai ghicit cam cine-s, imediat!
E mama, ce în viaţă încă este
Şi Mărioara, prima mea poveste….
Când mă gândesc, m-apucă şi-un oftat

De cum îmi zic, că d-aia-s ofticat,
Că una-mi zice cu semnul mirării
Şi alta-mi zice cu semnu-ntrebării,
În rest, toate-s mişto, te-am salutat!

poezie de Valeriu Cercel
Adăugat de Valeriu Cercel
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mama

Din amintiri ce se destramă,-n amurgul vieţii, regăsesc
Mereu, parcă, o altă mamă, care, la vârsta mea, firesc,
Am înţeles ce se-ntâmpla, cum altfel ea mi-a apărut
Prin ochii şi prin mintea mea în timp ce-ntr-una am crescut ;

O văd şi-acum, ce vis frumos! la patru anişori ai mei,
Când o priveam numai de jos, tot agăţat de fusta ei,
Trebăluind cu bucurie, spăla, călca, şi-apoi bucate,
De-aveam impresia că ştie ca să le facă ea pe toate,

Dar când crescusem puţintel, făcând "cei şapte ani de acas'"
Fi'nd primul ei învăţăcel, şi "corijent" nu am rămas (!)
Eram convins sută în mie, şi cât de mult o admiram,
Că dumneaei mai multe ştie chiar decât eu mi-nchipuiam!

De-abia prin şcoală, eu boboc, ştiind ce-i prin abecedare,
Când mă lua ea de cojoc, aveam un semn de întrebare,
Iar pe la şaişpe, în liceu, ca mine cine mai era (!)
Ii răspundeam, şi cu tupeu, că nu e chiar cum zice ea,

Ca pe la optuşpe... ce ani! mergând la dans cu prima fată,
Când s-a zgârcit mama la bani, mi s-a părut că-i demodată...
La douăzeci şi cinci ajuns, cu facultate, sus de nas,
Mă minunam, mai pe ascuns, cât de... în urmă a rămas (!)

Iar pe la patruzeci, povaţă, se întampla că îi ceream,
Ştiind atât de multe-n viaţă, cam după ce eu hotăram,
Iar la cinzeci... n-o deranjam, şi nu eram într-o ureche...
Aşa pe-atuncea o vedeam, bătrână şi de modă veche...

Dar iată că la şaizeci şi... mulţi dintre voi nu vă daţi seama
Cam cât de mult eu mi-aş dori un sfat, o vorbă de la mama,
Cu şcoala veche ce-a făcut, prin ce-a trecut în anii grei,
Să o admir ca la-nceput când mă ţineam de fusta ei,

Chiar de mi-ar fi puţin cam teamă, cicălitoare cum e ea,
Aş asculta-o că mi-e mamă şi mai ales la vârsta mea,
Că ce păţeşteee, nu vă spui, tăticu', da' nu-i supărat...
Şi-acuma stă pe capu' lui... ca să se lase de fumat!

poezie de Valeriu Cercel
Adăugat de Valeriu Cercel
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eram foarte timid când eram mic. Abia cu vremea am devenit mai dezinhibat. Agresivitatea asta e şi o formă de apărare. Odată, în clasa a patra, eram un băiat destul de delicat pe atunci, mama mi-a dat cămaşă albă călca­tă, iar podelele clasei erau unse cu păcură. În pauză, cineva m-a împins şi-am căzut. Când m-am uitat pe cămaşă, eram negru. M-am întors furibund şi l-am bătut măr pe primul care mi-a ieşit în cale. Când mi-am dat seama ce am făcut, m-am îngrozit: era bătăuşul cla­sei.

citat din Mircea Dinescu
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ghiers despre grandoarea Măriei sale

călăreţul dă pinteni murgului bălan
e tot mai chipeş cu fiecare an

de călăreţ e vorba de puştiul cel bălai
pe care când îl vede domniţa strigă vai
şi-şi coperă năsucul cu o năframă albă

jupânul ei boierul îşi zdrăngăne o salbă
cătând prin colbul sur de dinspre miazăseară
e chipeş, nu zic (şi are mustăcioară)
dar nu ştiu care-i noima de i se zice Mare
când el măsoară cel mult vreo trei picioare

păi ce să zic mărite răspunde jupâniţa
şi repede roşeşte şi-i tremură cosiţa

poezie de Călin Hera
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe vremea când umblai pe jos

Pe vremea când umblai pe jos,
(D-atâta mers n-aveai pingele)
La muieruşti făceai bezele
Pân' le cădea textila jos,
Căci erai tânăr şi frumos,
Pe vremea când umblai pe jos.

Pe vremea când umblai pe jos,
Înghesuiai după tejghele
Ospătăriţe subţirele
Şi te-nfruptai chiar copios
Din vin şi... fructul lor cărnos,
Pe vremea când umblai pe jos.

Pe vremea când umblai pe jos,
La blugi purtai numai bretele,
Pe-un colţ de bar scriai rondele;
Erai uşchit, erai pontos,
Un zurbagiu cu... braţ vânjos,
Pe vremea când umblai pe jos.

Azi, pe-al tău Pegas eşti un boss,
Dar... nu mai rătăceşti prin stele
Cu nebunatice rebele
Iubirii să-i aduci prinos
Ca tânărul... cel voluptos,
Din vremea când umplai pe jos.

Ca-n vremea când umblai pe jos,
Întârzii şi-azi prin cafenele
Privind cu jind la madmoazele
Cu ochi de jad, spirit focos
Şi trup mlădiu; dar... ce folos!
Pe-un colţ de bar, pe serveţele,
Tu, încă, le mai scrii rondele,
Ca-n vremea când umblai pe jos.

parodie de Elena Victoria Glodean, după Rodica Botan (29 martie 2014)
Adăugat de EliGlodean
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonetul 152

Iubindu-te, încalc un legământ
Tu încalci două când iubire-mi juri:
Trădându-ţi patul, care este sfânt,
Şi noi iubiri pătând cu alte uri.
Dar de ce-ţi zic că două ai încălcat
Când eu nesocotit-am douăzeci?
Jurând mereu, de fapt te-am înşelat
Şi-onestitatea mi-am pierdut pe veci,
Căci am jurat solemn c-ai suflet bun,
Că mă iubeşti şi nu m-ai compromis;
Te-am lăudat orbit ca un nebun
Sau ochilor să jure strâmb le-am zis.

Şi ochii jură că te porţi frumos,
Dar jurământul lor e mincinos.

poezie celebră de William Shakespeare, traducere de Octavian Cocoş
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Toamna

De-o dimineaţă, parcă două,
Ceva îmi este de mirare,
Se-aude frunza cum tresare
Când se alintă-n zori la soare
Mărgăritarele de rouă,

Şi-un greieraş, ca după nuntă,
Pierdut aiurea pe islaz,
De supărare şi necaz
Ne-având o clipă de răgaz
Din scripca lui abia mai cântă,

Iară în plopii de la gară,
Sub mieluşeii albi de nori,
Un cârd, agale, de cocori
Se-ngână cu privighetori
Făcându-i parcă de ocară;

Însă aud osii de care
Şi zarvă mare peste vii...
Din mâini ţesute-n flori de ii
Coboară iz de razachii
Spre ale teascului izvoare...

Dar, ce să mai întreb prorocii,
Căci mi-au ajuns ochii s-o vadă
Pe Mărioara prin ogradă,
Înumărând, pusă pe sfadă,
Că tot nu îi ieşeau... bobocii!

poezie de Valeriu Cercel
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Toamna

De-o dimineaţă, parcă două,
Ceva îmi este de mirare,
Se-aude frunza cum tresare
Când se alintă-n zori la soare
Mărgăritarele de rouă (!)

Şi-un greieraş, ca după nuntă,
Pierdut aiurea pe islaz,
De supărare şi necaz
Ne-având o clipă de răgaz
Din scripca lui abia mai cântă,

Iară în plopii de la gară
Sub mieluşeii albi de nori,
Un cârd, agale, de cocori
Se-ngână cu privighetori
Făcându-i parcă de ocară ;

Însă aud osii de care
Şi zarvă mare peste vii...
Din mâini ţesute-n flori de ii
Coboară iz de razachii
Spre ale teascului izvoare!

Dar ce să mai întreb prorocii (!)
Căci mi-au ajuns ochii s-o vadă
Pe Mărioara prin ogradă,
Înnumărând, pusă pe sfadă,
Că tot nu îi ieşeau... bobocii!

poezie de Valeriu Cercel
Adăugat de Valeriu Cercel
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vremuri noi

S-au schimbat atâtea-n lume, oamenii, la fel, şi ei,
Mi-amintesc, şi nu sunt glume, când eram noi tinerei,
Un flăcău, un oarecare, când la vatră s-a lăsat,
Era copt, om pe picioare... ce să mai! era bărbat ;

Prima toamnă cum găta de cules la razachie,
Omul se căpătuia cu vreo Leană sau Mărie,
Ca apoi, bun amorez, în micuţul lor cătun,
Era gata de botez chiar în postul de Crăciun,

Şi cu Leana, ori Măria, făcea casă şi copii,
N-avea treabă cu chiria, sau, la Visa, datorii,
Ajungând la patruş'cinci, vârsta când aproape toţi
Cumpărau din târg opinci la nepoate şi nepoţi....

S-au schimbat atâtea-n lume, oamenii, şi ei, la fel
Un flăcău, şi nu dau nume, fiind mulţi astăzi ca el,
Nu ştie ce-i căsnicie, de copii nu vă mai spui,
Când, o zi, la cătănie, nu a fost în viaţa lui,

În schimb, şade cu chirie, singurel, ani după ani,
Având doar o datorie... dar, nu pomenim de bani,
Nici de Leni, nici Mărioare, căci o frază e destul,
Un flăcău la vârstă mare nu-i bărbat, dar e mascul,

Şi de-abia când e sătul de spălat, gătit, călcat,
Şi prin casă, de fudul, zi de zi făcând curat,
Socotind că nu e drept slugă-n casa lui să fie,
Se decide, înţelept, să-şi găsească o soţie,

Însă după cununie, pân' să se acomodeze,
I se scoală pe chelie, sictirit, să divorţeze,
Căutând la disperare ca să scape de năpastă,
Şi tot din motive care... l-au făcut să-şi ia nevastă.

poezie de Valeriu Cercel
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Boierie...

Ţucă-l mama de băiat,
Că de când s-a însurat
Şi nevastă şi-a luat
Tot eu le duc... tava-n pat!

epigramă de George Ceauşu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Frumos minţeai!

Frumos minţeai,
Când îmi puneai,
Mâna pe piept,
Şi-apoi spuneai:
"Te iubesc drept,
Femeie - Rai!"

Frumos minţeai,
Când mă priveai,
Cu ochi senini,
Şi-mi dezgoleai,
Umerii-mi fini,
În zi de Mai.

Frumos minţeai,
Când încercai,
Să mă seduci,
Şi-mi repetai,
Cuvinte dulci.
Ce rol jucai?

Frumos minţeai,
Când îmi puneai,
În glastră, flori,
... Şi le udai,
Roze, -n culori.
Nu te-nţepai?

Frumos minţeai,
Când mă pierdeai,
Ca să revin,
(Dar nu voiai!)
Acelaşi chin...
Nu te schimbai!

Frumos minţeai,
Când te rugai,
Şansă să-ţi dau,
Sincer păreai...
Lacrimi curgeau,
Cum reuşeai?

poezie de Andreea Văduva din Blogul "Rânduri rupte din viaţă"
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

« Când eram tânăr! » zice mai toată lumea, « Când eram bătrân! » nu mai zice nimeni!

aforism de Grigore Rotaru
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Gânduri de astăzi....

De aş fi fost eu "pupăza din tei",
Chiar de povestea spune c-am scăpat,
Orgoliul, sigur, nu m-ar fi lăsat...
Cum pana mea (?!) Vândută pe cinci lei (?!)...

Dar să fi fost eu "capra cu trei iezi"
Pe lup, măi nene, altfel ţi-l prăjeam,
Cu-n şmen, o ţeapă, şi-apoi îl dădeam
Pe euroi, în piaţă, la chinezi;

"Punguţa cu doi bani" dacă eram,
Pe Ţiriac 'l-aveam la deştu mic,
Iară Becali păpa tot lăptic,
Atât de bine ce mă investeam;

Ion dacă era astăzi, la fel,
Nu îşi pierdea el vremea cu poveşti,
Era parlamentar prin Bucureşti
Şi-avea şi-un tei, şi-un Mercedes sub el,

Iar dacă eu, pe vremea lui trăiam,
Ştiind ce mult citesc românii mei,
Îl dădeam dracu', frate, de condei
Şi popă, protopop chiar, mă făceam!

poezie de Valeriu Cercel
Adăugat de Valeriu Cercel
Comentează! | Votează! | Copiază!

Constatare părintească

dedicată fetelor mele Eleonora şi Mirela

Îmi amintesc de anii-n care,
Să-l ierte bunul Dumnezeu!...
Tata avea, la supărare,
Fiind pe-atunci copil şi eu,
O vorbuliţă,-atât de mare,
De o aud şi-acum, mereu:

Când mai făceam, deh! nebunii
Şi auzea de pe la lume,
Păi, începea a sudui
Şi mă soma uitând de glume:
Când vei avea şi tu copii,
Ai să-nţelegi atuncea cum e!

Apoi, la şcoală cât am fost
Nu era zi să fiu cuminte,
Că mă-ncingea, chiar şi în post,
Rostind aceleaşi vechi cuvinte:
Când ai să ai copii şi-un rost,
Vei şti ce simte un părinte!

Iar mai târziu, neînsurat,
Mă aştepta... eu, la rachie(!)
Să vin acas', în zori, din sat,
Că-l văd şi-acum plin de mânie:
Când ţi-o da Domnul un băiat,
Atunci să vezi cum o să-ţi fie!

Însă... cum anii au trecut,
Am constat, dar n-am regrete,
Când tata era abătut
Şi mă lua pe sus din ghete,
Că niciodat' nu a ştiut
Ce-nseamnă,-n viaţă, să ai fete!

poezie de Valeriu Cercel
Adăugat de Valeriu Cercel
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poveste bucureşteană

Ploua teribil, era seară,
Asta acum vreo câţiva ani,
Pe sub umbrelă, prima oară,
Doar ce-am dat colţu' pe Lipscani...

Când am văzut-o, se-nopta,
Ne-am înţeles în mod firesc,
Parcă pe mine m-aştepta,
La patru poli, îmi amintesc;

Am dus-o-acas' ca şi un fur,
Părea străină-n casa mea,
O săptămână-n şir, v-o jur,
Prin gând nu m-am atins de ea,

Însă acuma, după ani
Chiar dacă nu-s la fel de junc,
N-aş da-o nici pe gologani,
Nici ca pe-o cârpă s-o arunc...

Mă iau fiori când o dezbrac,
Uşor, atâţia năsturei,
O zi întregă parcă zac,
Pe piele-i simt mătasea ei,

Numai că seara, e urgie!
Şi o declar neruşinat...
Atât de mult ce-mi place mie
Când stă pe mine noaptea-n pat;

Cobor din bloc la câte-o tablă
Şi-ai mei vecini devin iar trişti,
Le iau la marţuri, treaba-i oablă,
Când sunt cu ea-s ghinionişti!

Acuma io, mă dau şi mare,
În dungi, cu guler kimono....
Cin' papuceii mei mai are
O pijama aşa mişto?!

poezie de Valeriu Cercel
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dă-mi mâna, s-o sărut!

Când din iubire-am apărut
Şi-n lume am pornit pe brânci,
De mână Tu m-ai prins atunci
Şi mersul, zbor mi s-a părut.
Dă-mi mâna, s-o sărut!

Când zările mai largi le-am vrut,
Privind orbit spre necuprins,
Uşor de mână Tu m-ai prins
Şi ochii nu m-au mai durut.
Dă-mi mâna, s-o sărut!

Când inima pereche mi-a cerut
Şi-n noapte căutam lumină,
M-ai prins atunci uşor de mână
Şi inimă pereche Te-am avut.
Dă-mi mâna, s-o sărut!

Când din iubire-am apărut,
Când zările mai largi le-am vrut,
Când inima-mi pereche te-a cerut,
Cu mâna ta, pe toate le-am trecut.
Dă-mi mâna, s-o sărut!

poezie de Gheorghe Pârlea
Adăugat de dory58
Comentează! | Votează! | Copiază!

Băiat de băiat

Dacă e băiat de mahăr,
Este dulce, plin de zahăr
Şi pipiţele ca gândul
Îi sug zahărul... cu rândul...

epigramă de Constantin Enescu (3 mai 2010)
Adăugat de Constantin Enescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

E seara aceea

când coboară
stelele în fântâni să se spele cu lacrimi
uitate în ochiul copilăriei,
când jocul s-a oprit
în curtea vecinului ieşit la poartă
să-şi privească nepoţii crescând,
când bunica ascunde cu grijă
fotografii cu dor
de bunicul,
când mama rătăceşte prin curtea cu dorinţe
ascunse în marama decolorată de vremea
viscolind a încărunţire,
când tata zâmbeşte din tabloul
prăfuit de absenţă în camera unde încă
aşteaptă să deschid uşa,
când eu, fără vârstă,
fug de mine înapoi
spre naşterea primului oftat.

poezie de Victor Iacobescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunt gelos, lua-m-ar naiba...

Sunt gelos. Ştiu că nu e frumos
Ştiu că nu-i de folos, şi cu toate astea sunt gelos.
Sunt gelos când fac baie,
când râşnesc cafeaua, când mă-ntorc prin ploaie
De la serviciu
Când ascult vreun disc cu Baniciu.

Sunt gelos când mă piaptăn şi când îmi trag pantalonii
Şi când apar la TV, când privescc pietonii
Ce se holbează la B. C. U.
Când văd damele din faţa hotelului Bucureşti, care nu spun nu
Şi se duc cu băieţii
Dacă primesc marafeţii.

Îmi pare rău, dragoste, aşa sunt, nu pot fi altfel,
Nu mă pot stăpâni să nu te văd la altul în braţe
Nu pot să-mi stăpânesc chinul ăsta interior
Să nu-ţi fac reproşuri când vii târziu...
Mi-e frică atunci când eşti prea veselă
Şi m-apucă dracii când te văd amărâtă
Şi mă gândesc: hait! acum a făcut-o!
Hait! A făcut-o, e clar!

Sunt gelos. Ştiu că nu e frumos.
Ştiu cât sunt de hidos, şi cu toate acestea sunt gelos.
Sunt gelos când mă duc la dentist
Când vorbeşte la "Actualităţi" vreun iredentist,
Sunt gelos când facem dragoste şi când dorm
Sunt gelos, enorm!
Mă gândesc că se ştie şi că amicii mă privesc cu milă,
Încerc să te fac să te trădezi prin metode subtile,
Fac pe liberalul în probleme sexuale
Te privesc în ochi, te rog să nu mă minţi,
Stau îmbufnat câte o dimineaţă întreagă
Şi nu mai sunt eu însumi, nu mai sunt eu însumi, dragoste!

Sunt gelos când bat la maşină
Sunt gelos când îl citesc pe Musina
Sunt idiot de gelos când în Kundera toţi se culcă
Cu toate, şi când în decor Ioana Bulcă
recită ceva
Sunt gelos când tai un calup de halva.

Gelos când ud florile, când strănut
Bănuiala mă strânge de gât
Scenariile mă înnebunesc
Posibilităţile, probabilităţile mă aiuresc,
Sunt gelos când mănânc
Şi îmi muşc unghiile şi mă foiesc şi plâng...

Îmi pare rău, dragoste.
Asta e.

poezie de Mircea Cărtărescu
Adăugat de Clara
Comentează! | Votează! | Copiază!

Reumatism

Şeful meu, domnul Georgică,
Om integru, respectat
La birou, la una mică,
De tot natu-i salutat (!)

La frizer, la lăptărie,
Prin talcioc şi când mai iese
Cu Tănţica lui nurlie,
De şoferi şi florărese,

Chiar şi-afar', în deplasare,
Fi'nd a' lui subordonat,
N-am văzut vreunul care
Pe el nu l-a salutat,

Până luni, la Eforie,
Când făcurăm un ocol,
Delegaţi la Cisnădie,
După colţ, la Techirghiol,

Să ne ungem cu noroi,
Că din iarnă, din Bucegi,
Reumatici amândoi,
Leac mai bun nu-i să te dregi,

Numai că, unşi cu noroi
De la tălpi pân' la chelie,
Dezbrăcaţi, ca dracii goi,
Cin', pe şefu', să-l mai ştie (?!)

Arătând în fundul gol,
(Mă iertaţi de-acest cuvânt)
Sub beneficul nămol,
Toţi o apă şi-un pământ,

Pân' ce-apar vreo câţiva inşi,
Cum şedeam noi la uscat,
Ne măsoară şi... surprinşi,
Cu respect m-au salutat,

Ca apoi, mai mulţi din gloată
Exclamând "ooo!" se mirau,
Şi-unii chiar, ca la armată,
Cu-n salut mă onorau,

Că de marţi, şefu' meu, Gică,
Din orgoliu, fanatism,
Mă urăşte,-mi poartă pică,
Pentru-al meu... reumatism!

Valeriu Cercel

poezie satirică de Valeriu Cercel
Adăugat de Valeriu Cercel
Comentează! | Votează! | Copiază!