Între ziduri...

Între zidurile sufletului
Zac morminte de oase
Îngenunchind de dureri şi angoase.
Zac stele ucise de somnul de veci...
Peste aceste morminte nu ai voie să treci!
Se zbat între ele luminile gândului
Risipit în neant.
Când tu te-ai culcat,
Alte lumi îşi deschid poarta sculptată în zid.
În vidul Universal,
Fericiri ţi se-arată.
Este-o lume de piatră, alunecoasă şi rece,
Un mormânt peste care,
Când te vei trezi, n-ai să mai poţi trece.
Gândul te va purta uneori,
Peste-a timpului vămi,
Acolo unde n-ai curajul să mergi...
Căci pentru tine dincolo de viaţă
E doar moarte... –nţelegi?
Nu vezi ploaia de îngeri
Ce veghează planeta.
Îţi trebui' luneta...
Ne bazăm pe creier şi inimă – cei doi dictatori
Ce ne fură lumina repetat, deseori...
E un trend să te-opreşti
Din a zbura către cer.
Acum doar taci şi asculţi...
Priveşte-ţi copiii desculţi
Şi învaţă-i să zboare!
Ei au nevoie de Soare...

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Viaţa dintre veşnicii

Între veşnicii, e-o lume fără chin, fără hotare,
Nu e plângere şi teamă, nu-i durere care doare.
Printre-ntunecate valuri ce-au sculptat paşii răniţi,
Sunt doar cupe de lumină, când veţi trece, să sorbiţi...

Trepte-s, spre-a urca spre viaţă, moartea voastră de păcate,
Este-acolo fericire, este-acolo libertate!
În genunchi sorbiţi din stele luminarea nemuririi
Şi culegeţi de sub umbre, doar petalele iubiri...

Nu, acolo nu-s morminte, nu sunt ploi şi nici furtună,
Se strâng îngerii-n petale şi-ţi urează noapte bună.
N-ai cătat întru biserici şi credinţa – drum de vis,
Poarta libertăţii tale, de furtună s-a închis?!

Se prelinge ca o boală-n trupul putrezit de veac,
Moartea ta spirituală. Şi la moarte nu ai leac...
Bogăţia-n suflet ţi-este, în zadar mormânt şi cruce,
Cu nimic din ce-ai strâns, Doamne, cu nimic nu te vei duce...

Jos ne e nimicnicia, sus averea strânsă-n palme...
Vreau să fiu mai bun, mai simplu, de folos doar Ţie, Doamne.
Când mi-e sufletul o rană, Tu ai leac spre vindecare...
Peste sufletele noastre, plouă mir, iubite Doamne!

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Glossă pentru Ilorian Păunoiu

Până-n cea de-a şaptea chakră,
Tomograf universal,
Lumi se nasc şi lumea moare
Repetat şi ireal.
Lumea-n taină îşi petrece
Nunţi şi-nmormântări, cu fast,
Numai timpul trece, trece,
Defăimat, statornic ceas.

Până-n cea de-a şaptea chakră
Totu-i temeri şi balans,
Viaţa noastră-i doar o arcă,
Lemn pădurii, care-a ars.
Tocu-i înmuiat în zgură...
Morţii, în cuvinte reci,
Trec ţinându-se de mână
Pe a frazelor poteci.

Tomograf universal,
Sufletu-i rănit şi cast,
În pierdutele artere
Nici un ceas n-a mai rămas.
Nu-i lumină în adâncul
Lumii-n care vom pătrunde,
Doar o cruce şi mormântul,
Lumânări de lacrimi ude.

Lumi se nasc şi lumea moare
Voal de lacirmi şi de ploi,
Timpul trece, viaţa doare,
Şi curge sângele-n şuvoi.
Când reumatice artere
Se frâng haotic sub cuvânt
Noi suntem literă şi semne
Şi interjecţii şi cuvânt.

Repetat şi ireal
Lumi se nasc şi lumea moare.
Timp haotic, timp banal,
Timp de fluturi de ninsoare...
"Bucuraţi-vă de soare!
Bucuraţi-vă de ploi!"
Fiinţa cea mai dragă moare,
Dar renaşte pentru voi...

Lumea-n taină şi peterece
Trena ei de duse rugi,
Tu-ţi dormi somnul (timpul trece),
În mormânt, sub grele cruci.
Laşi de veghe poezia,
Îngeri împletind coroane.
Ai lăsat tocul, hârtia,
Numai sufletu-ţi nu doarme.

Nunţi şi-nmormântări, cu fast,
Toate trec, pe rând trec toate
Şi cu ce ai mai rămas
Om pierzându-te în moarte?!
Fapta şi cuvântul tău,
Gestul de mărinimie –
Literă de Dumnezeu
Sunt. Şi pavăză-ţi sunt ţie.

Numai timpul trece, trece,
Voal de nouri, câmp în soare...
Tu, morminte trist şi rece
Ascunzi rugi şi închinare
Plâns de lacrimă amară
Peste crucile de lemn,
Rămâi întru veşnicie,
Un universal poem!

Defăimat, statornic ceas,
Tu eşti doar oglinda-n care
Se privesc fără popas
Toate clipele amare.
Timpul ca o cicatrice,
Arde rănile ce dor,
Universului matrice,
Nimănui nu-i eşti dator.

Defăimat, statornic ceas,
Numai timpul trece, trece,
Nunţi şi-nmormântări cu fast
Lumea-n taină îşi petrece.
Repetat şi ireal
Lumi se nasc şi lumea moare,
Tomograf universal,
Până-n cea de-a şaptea chakră.

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Cartea glosselor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Spune-ţi durerea

Spune-ţi durerea în faţa oglinzii,
Apoi sparge oglinda!
Vezi cum se rostogolesc lacrimile
În cioburi de vis?!
Sunt maluri de sânge ce le sorb reptetat...
De ce n-ai plecat?!
Câte poeme ai scris?!
Din iubire şi ură,
Din iertări şi păcat
Se adună.
Şi lacrimi şi nori se strâng
Sub pleoapele primilor zori.
Ai aruncat aminitrile la gunoi?!
Amintiri ce-au fost între voi...
Le-ai mototolit
Ca pe-un petec de spumă?!
Cine le-adună?!
Nu mai au strălucire!
Sunt doar răni care dor
Sângerând de tăcere...
Ştiu că nu-ţi e uşor...
Că nu ai mângâiere.
"Magii de miresme descântate de vraci",
Cu lacrimi de-acum te-ncunună...
N-ai să plângi, n-ai să uiţi, n-ai să ierţi, n-ai să taci,
Oricine ar fi să îţi spună.
Tu priveşte-te-n taină!
Căci "cascade de lacrimi"
Au izvorul în tine,
Sentimentele sunt conectate
La necuprins-
Vezi, fire de cupru -
Conductori iluzorii
Către întâiul sărut...
Ultimul vis - atingeri divine.
Lumina s-a stins pentru ea, pentru tine...

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Suflet alergând

Suflet alergând spre stele,
Mânios pe nemurire,
Ei plâng moartea fiinţei tale,
Dumnezeu a ta menire.

Tu alergi hoinar prin lume
Căutându-ţi loc, dar jale,
Laşi în urma ta, Stăpâne,
Plecând unde nu se moare.

Ploi de îngeri trec în cete,
Tâmplele-ţi cu jar sunt ninse,
Altă lume se succede...
Drum de lumânări aprinse...

Treci doar tu spre nemurire -
Gând ce-n zboruri se avântă,
Treci, un îngeri printre stele,
Când cei de aici te uită.

Dar povară eşti în noapte...
Plânge trupul lui Iisus,
Căci plăteşti a tale fapte
Când spre dincolo te-ai dus.

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vid

Vidul din noi
Măreşte laturile Universului
Cu încă un timp.
Lacrima e mitul ce se rostogoleşte
La picioarele noastre.
Milimetri de sentimente împărţite la doi...
Fluidul fiinţei s-a risipit în eter.
Îşi caută formă,
Venele alte drepturi îşi cer.
Unde eşti? Unde sunt?!
Un vid în care aripile mele bat ca un clopot –
Sălbatic, atroce, crescând...
Mă recompun şi compun baricade de clipe,
Dar vidul, integru,
Ca o sabie cu tăiş de bazalt,
Taie în trupul uitării,
Taie vidul din mine.
Mă recompun repetat...
Decizia îmi aparţine.

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pribeagule

pentru că nu te-ai gândit
la moarte
când ţi-ai făcut casa în vârf de deal
vei fi bănuit de nesăbuinţă
că dintre zidurile strânse
greu te vor scoate
între scânduri fiind
vei auzi glasuri ce acuză
că ai fost visător între stele,
îţi vor afla datorii şi pricini
copiii rătăciţi şi pe cei nenăscuţi,
câinii pe lanţ vor tăcea
dar ei nu vor avea linişte
până nu vor spune că ai fost de pripas
cu iubiri pierdute sub colbul de lună,
faptele bune se vor şterge,
nu vei fi singur te vor însoţi
norii din priviri mohorâte,
bocitoarele în cuvinte sărace te vor spăla,
ca nişte
becaţe la marginea drumului
ce scormonesc iarba,
ei vor da de pomană straiele tale
să nu te uite satul,
peste pânza albă când te vor trece
vor ca tu cuminte
să mergi în constelaţii
unde nici răsărit nici noapte
nu vei cunoaşte.

poezie de Ovidiu Cristian Dinică
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Spune-mi...

Spune-mi, câte stele vor mai pieri,
câte vise s-or nărui,
printre stropi de ploaie deasă
ce-mi bat astăzi la fereastră?
Ce cuvinte mai pot spune,
acum când soarele apune
peste cărări, peste poteci,
peste iubiri ce pier pe veci?
Spune-mi, câte dureri sunt pe lume,
câte tăceri pline de nume,
ce nu mai vor să fie spuse
când inimile-s de dor răpuse?
Ce stele mai străluce acum,
când ceru-i plin de praf şi fum,
când ploaia cade neîncetat
la poarta sufletului însetat?
Spune-mi, de unde atâta melancolie,
în sufletele noastre de hârtie,
când norii acoperă gândul
măturând de dor şi foc pământul?

Spune-mi, de lupt sau sper,
la un alt cer
fără nori, fără furtuni,
fără zilele de luni,
vei mai opri din stropi de ploaie
să-mi stingă ultima bătaie?

poezie de Adriana Monica Burtea (30 martie 2016)
Adăugat de Adriana Monica Burtea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sugestie

Înveleşte-te cu timpul! Doar aşa n-o să exişti!
Deci, poţi să-ţi baţi joc de-oricine şi de toţi îngerii trişti!
Transparenţele opace te-or feri de judecată,
îţi vei savura în tihnă partea ta întunecată.

Dar nu vei avea cu cine să te bucuri şi să râzi!
Numai dac-a ta oglindă îţi va scoate ochii hâzi,
o să înţelegi, probabil, că eşti singur, n-ai scăpare.
Vei visa la evadare, îţi va fi timpu-nchisoare..

Când vei vrea să te asculţi, nu vei auzi nimica,
pentru că, pierdut de toţi, vremea ţi-este inamica.
Gândind la pustiul lumii transformată în ulcele,
în orice clipă cinstită, vei simţi doar doruri grele.

N-ai trecut, nici viitor şi nici prezent, că-s alte legi,
te vei strădui zadarnic, de vei vrea să le-nţelegi.
N-ai nici mamă, n-ai nici tată, de nimic nu mai ai parte,
dar ai poarta ferecată, ţi-ai cedat dreptul la moarte.

Vei păstra doar amintirea ce te-o chinui în veci,
nu vei mai găsi IUBIREA printre lacrimile reci,
ce-ţi vor îngheţa obrazu-n marea de nemângâiere,
clocotind în valuri stinse de-ntuneric şi tăcere...

Şi ai să-ţi doreşti uitarea, dar nicicând n-ai s-o găseşti,
pentru că a fost lăsată doar în legile-omeneşti...
Învelit în timp, odată, n-oi putea să mai fii om...
Te-ai căzut din dreptul ăsta, cum cade frunza din pom...

poezie de Georgeta Radu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Timpul

Vezi ceasornicul cum bate?! Parcă nu se mai opreşte...
Călător şi zi şi noapte, cu secunde se hrăneşte,
Şerpuieste prin clepsidră, căutându-şi matca-n care
Într-o zi să poposească, obosit de-atâta jale.

Simţi sub paşii tăi ispita străduielnică să treacă -
Un fior, mireasmă dulce, lină, curgătoare apă...
N-ai habar că timpul trece, nins la tâmple mergi spre mâine
Fulger risipit în zare, trudind doar pentru o pâine.

Sfidător ne bate ceasul către trecerea finală...
Metamorfozaţi în sine, cei din noi grăbesc să moară.
Se ascund în întuneric, în a sufletului matcă
Şi împovăraţi de jale, îşi propun de-acum să tacă.

Numai clopotul vorbeşte, numai lacrima străină
Vine să-ţi mai ude gândul strâns manunchi la rădăcină.
Doar o cruce de povară scrijelit, purta-va încă
Taina unei vieţi pierdute în prăpastia adâncă.

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fii larg la inimă

Fii larg la inimă şi darnic,
fă binele cu pas tăcut.
Că n-ai făcut, vei plânge-odată,
dar n-ai să plângi c-ai prea făcut.

Ascultă sfatul şi-ndrumarea,
îndreaptă-te când eşti mustrat.
Că nu asculţi, vei plânge-odată,
dar n-ai să plângi c-ai ascultat.

Mergi fericit în orice vreme,
oriunde te-ar chema Isus.
Că nu te-ai dus, vei plânge-odată,
dar n-ai să plângi că prea te-ai dus.

Fii răbdător până la moarte,
oricât de-adânc ai fi brăzdat.
Că n-ai răbdat, vei plânge-odată,
dar n-ai să plângi c-ai prea răbdat.

Iubeşte cald întotdeauna,
chiar şi pe-acei ce te-au zdrobit.
Că n-ai iubit, vei plânge-odată,
dar n-ai să plângi c-ai prea iubit.

Şi iartă plin de bunătate
tot răul pe nedrept purtat.
Că n-ai iertat, vei plânge-odată,
dar n-ai să plângi c-ai prea iertat.

Din ce-ai văzut să ai credinţă
şi pentru tot ce n-ai văzut.
Că n-ai crezut, vei plânge-odată,
dar n-ai să plângi c-ai prea crezut.

poezie celebră de Traian Dorz
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cimitirul

(dedicaţie lui Vio)

În cimitirul vechi, de mii de ani,
Cu cruci abstracte, care-n noapte stau să cadă
Pe sub streaşini de cavouri, sub umbra de castani
Stau şi-aşteaptă âncă, toţi cei ce-au fost odată.
Se-ascund sub lacrimi pruncii... Cu mângâieri de vis,
Pierduţi prin generaţii şi ere trec părinţii
Şi toată lumea pare-un paradis
Şi nuntă-i în morminte. Şi mult se miră sfinţii

"De ce atâta pace?" se-ntreabă uneori,
Căci lumea-i o tavernă şi-a mucegai miroase
Aici suntem cu toţii, la tâmple cu ninsori
Şi lumea noastră este doar un morman de oase.

Dar încă-s sentimente, de- aceea nu murim
Ci doar ne ducem somnul, de când nu ştim, în lume
Ne vor cinsti urmaşii căci noi prin ei trăim
Şi-acolo unde somnul se va opri, sub aripi
De îngeri şi speranţe, sub trâmbiţe de aur
Domnul Iehova-şi va găsi armata-ntinzându-şi
nesecatul lui tezaur.

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Lucirea tristeţii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Candelă aprinsă

dedicată lui Angelick

Sufletului tău lumină,
Căci lumina aparţine
Fiinţei ce, prin neodihnă,
Scrie versuri pentru tine...

Sufletului tău iubire,
Căci iubirea te înalţă
Un vulcan - roi de albine,
Dor de cântec şi de viaţă.

Sufletului tău doar pace,
Căci din ea răzbate dorul,
Dor de literă, ce-n arce
De lumini, veghează somnul.

Sufletului tău tăcere!
Viermii nopţii să n-atingă
Dulcea, blânda-ţi mângâiere...
Nu las candela să stingă!

Eşti etern lumina vieţii,
Dor de glie, tricolor,
Pentru tine-am scris poemul...
Ştiu de versu-mi, că-ţi e dor...

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Taci şi ascultă...

Taci şi ascultă marea
Nu-i tulbura chemarea,
Multe iubiri nebănuite
Adâncurile-i le-nghite.

Taci şi ascultă vântul
Urletu-ţi freamătă gândul,
Prin plete-ţi flutură cu nesaţ
Te cuprinde cu-al său braţ.

Taci şi ascultă ploaia
Ce-ţi biciuieşte odaia
Sufletului ostenit de dor
Pe meleagul sorţii călător.

Taci şi ascultă pământul
Din care ne facem veşmântul
Când drumeţia se va termina
Şi spre alte lumi vom naviga.

Taci, nu murdări cu cuvinte
Secrete ferecate-n morminte,
Trăieşte curat într-o lume murdară,
Grăieşte dulce deşi viaţa-i amară!

poezie de Maria-Magdalena Stan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fluturi şi oameni

În muguri de lumină diafană,
Crâmpei de vise tremură... şi trece
Şi se desface raza-n evantaie,
Iar sufletele-i plâng lumina rece.

Se-nalţă către cer în pulberi fine
Şi ninge fulgerări de praf şi vis
Pe aripa-i zdrobită de-ntuneric
Pe care, numai un poem s-a scris.

Săruturi, peste urma străvezie,
Se lasă ca oploaie de secunde...
Mormântul non-fiinţei se deschide,
Lăsând o clipă urmelor fecunde.

Din trupu-i mort, un trup se va desprinde
Şi visu-l va purta spre infinit,
Ca un omagiu pentru-ntreaga lume...
Vezi?! Nu degeaba astăzi a murit...

Nici noi, când somnul nostru pare
Zadarnic, nu degeaba vom muri,
Căci vom lăsa penelul moştenire,
Precum un vis în suflet de copii.

Vom duce un omagiu mai departe
Spre lumea cea de dincolo de noi...
Striviţi, vom şti că nu urim zadarnic,
Căci vă avem, oriunde-am fi, pe voi.

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

La poarta sufletului

m-am descălţat de gânduri la poarta sufletului
să nu murdăresc surâsul luminii
da, sunt un păcătos
în astă lume beată
pe tălpi adunasem tăceri
culese din ancestrale dureri
eram aici şi dincolo
pe ţărmul zbuciumat al sufletelor moarte
între mare şi cer
ape se zvârcoleau haotic în zare
pe sub pleoape curgeau amintiri
de ieri, de nicăieri
uneori pictam alte gânduri în casa cerului
între iertare şi păcat
mă crezi, mă ierţi...
poate azi, nu sunt acel ce sunt
rostogolit printre stânci
între alge şi scoici
mă întreb, de mii de ani...
offf, am uitat întrebarea
da, sunt uituc, şi...
rămân aici,
unde nu sunt
decât o vorbă irosită în vânt

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Răspunsul este iubirea

Marea dilemă a vieţilor noastre, a destinelor noastre, este lipsa de iubire.
Atunci când iubim, nu putem răni - să nu crezi că ceea ce trăieşti este iubire, te rog, nu te minţi.
Ascultă atent, este o voce, ce îţi şopteşte zi de zi, un cântec dulce, de iubire - nu încerca să-l înţelegi, doar fii.

Ce cheamă ploaia către pământ?
Ce împinge soarele către apus?
Ce împodobeşte munţii cu zăpadă şi oferă strălucire mării?
Unde te cheamă vântul atunci când îţi şopteşte?
Ce îţi răspunde luna atunci când o priveşti?
Unde te poartă frica, atunci când nu încerci să o opreşti?

Unde te poartă toate - înapoi la tine; pe canalul îngust al minţii obosite de atât învârtit, încercând să-şi prindă coada.

Ridică-te, locul tău nu este în genunchi.

Prieten drag, nu te ruga la stele, nu arunca blesteme, iubeşte-ţi fiii, adună-ţi turma; ceva te cheamă către casă... chiar şi cel mai neiscusit cioban ştie când e timpul să se întoarcă acasă. Ai călătorit departe, picioarele ţi-au obosit, pământul pare greu sub tălpi. Te uiţi în faţă, drumul se-ntinde, se şerpuieşte-n orizont, la infinit. Drumu-ţi promite, că dacă mergi încă puţin, te-mbogăţeşte, te face prinţ peste oceane şi rege între oameni - dar tu nu îl asculţi, ai obosit. Îţi aminteşti de măgarul harnic, căruia îi sunt promise măreţe împliniri şi care îşi duce-n spate, povara veşnică şi grea a propriei nemulţumiri.

Te uiţi în spate; ce mult ai mers... vii de departe. Au trecut parcă veacuri întregi de la primul căscat, de la primul pas şi prima vorbă - ce entuziasm aveai odată; luai orice provocare în piept cu dăruire, promiţând că ai s-aduci în lume, mult căutată mântuire. Ai zâmbit şi te-ai jucat - ce suflet drag, ce bucurie.

Dar parcă este mult de atunci - nisipul stă împrăştiat peste trecut; se văd prin ceaţă, fragmentele amintirilor de demult. Nu are sens să răscoleşti trecutul, o ştii prea bine – din asta nu a ieşit nicicând ceva bun; poate doar plâns, orbire şi scrum.

Nu mai este timp de-ntoarcere acum - te uiţi din nou în faţă, priveşti din nou în spate. Ai căutat, ai luat notiţe şi ai scris în jurnal - ceva nu este bine; viaţa ar trebui să facă sens, dar sensul nu e de găsit niciunde. Te uiţi în sus, la cer - e prea departe. Te uiţi în jos, la pământul crud, proaspăt şi viu - îi mulţumeşti în gând pentru o clipă, realizând însă că el doar te poartă, nu te ridică.

Cum se face că ai căutat peste tot... şi tot n-ai pace; cum se face?

E evident - nu mai există cale; nu mai există drum care să te poarte acolo unde vrei să mergi, să îţi ofere ceea ce cu disperare îţi doreşti. Răspunsul nu e aici, nu e acolo; nu e în timp şi nici în lipsa lui - căci timpul trece atât de repede în joacă şi atât de greu în muncă. Te-ai uitat şi pe unde ai venit şi pe unde ai fi putut să mergi – te-ai uitat la cer, dar ţi se pare prea departe, decizi să-l laşi în grija păsărilor de noapte; te-ai uitat în pământ, însă el te-a privit tăcut, flămând, cu ochi de frunze.

Răspunsul nu e de găsit.
Răspunsul e iubirea.

poezie de Alexandru Pop
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Casa sufletului tău

Să nu te temi când treci prin astă viaţă
Fără să înţelegi de ce te-ai fi născut,
Căci ţi-ai pierdut carnetul tău de sarcini
În era când erai un simplu lut.

Când toţi îţi ţipă "nu mai eşti al nostru"
Pe drumul care duce nicăieri
Să nu te pierzi nicicând în necredinţă,
Căci libertatea ţi-o trăieşti în cer.

Acolo lângă stelele surate
Unde te-aşteaptă vechii tăi strămoşi
Când treci prin ceea ce îi spunem moarte
În Univers e casa sufletului tău.

poezie de Vasile Şerban din Un gram de om pentru eternitate (2024)
Adăugat de Vasile Şerban
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sub ziduri...

Între zidurile de ciment,
Sunt cărămizi îngropate, anunţând tăcerea
Unei noi lumi.
În cochilia lor, dorm
Sufletele de piatră,
Într-o tăcere asiduă, vinovată...
Fotoni de lumină
Mângâie plângerea nopţilor reci
Căci sufletele de piatră
Dorm în tăcerea
De pereţi îngropată.
Trebuie să devenim stânci,
Cu suflet non-invaziv,
Să nu plângem din orice motiv...
Roboţi visând la expansiune,
Nu capăt de lume.
La containere s-au aruncat sentimentele,
Nu mai există umanitate,
Doar un creier mecanic...
Nu există adevăr, nici dreptate.
Sub ziduri de carne şi oase,
Dumnezeu sapă...
Mai este o singură groapă
Şi-o singură cruce
Ce stă aplecată
Spre lumea cealaltă.
S-a strecurat în cer cenuşa de suflete
Şi cerul plânge cu zgură.
Într-o balta de ură
Un chip distorsionat,
Lipsit de viaţă şi strigăt,
Lipsit de ploaie şi vise,
Se scufundă-n păcat.
Se înalţă-n afară, ziduri... de... lacrimă.

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Testament

De-aş putea să mai deschid mormântul!
Să vă văd prieteni dragi, copii,
Însă crucea-i grea, la fel pământul...
Nu sunt treceri între veşnicii.

Oh, privesc în jur câtă durere!
Simt un clopot pieptul cum mi-l sparge.
Suflet, eşti lipsit de mângâiere,
Ca o navă fără de catarge.

Transcendent spre zările albastre,
Alte vămi plăteşti spre-a exista...
Calea-n universul plin de astre,
Poate fi şi ea la fel de grea.

Trist colindător prin neguri stranii,
Nu găsesc întoarcerea acasă
Şi la tâmple-au înflorit castanii...
Candela-i de-o săptămână arsă.

Mă veghează corbii! – Nfometarea
Curge prin hulpava lor dorinţă,
Se hrănesc rupând demonic carnea
Celui ce-i trecut în nefiinţă.

Şi această stare mă-nfioară
Şi din visul greu parcă tresar.
De-aş putea eu m-aş întoarce iară
Din eternul morţii de cleştar.

S-au uscat şi florile deodată
Şi-u trecut atâtea ierni de când
M-aţi lăsat aici înstrăinată
M-aţi uitat şi aţi plecat pe rând.

Să nu lăcrimaţi de veţi citi
În acest mormânt se odihneşte!
Fiecărui rândul va veni,
Deci mai bine trecătorule, citeşte!

Într-o zi cu soare, fără nori,
Pentru mulţi a fost o zi frumoasă,
Am plecat cu greu de printre voi
Să-mi clădesc pe veci o nouă viaţă.

Ştiu şi flori şi lacrimi au să cadă
Peste trist şi alb mormântul meu,
Peste recea şi curata piatră
Sub care de-acum voi sta mereu.

Flori pălite, lacrimi şi suspine,
Au să moară, da, pe rând, pe rând,
Pe când alţii-or să mă poarte-n suflet,
Alţii-or să mă uite în curând.

Toama vine, toamna iarăşi trece,
Eu deschid c-o mână de strigoi,
Stropii ei sunt reci ca altă dată
De la mine când ajung la voi.

Toamna vine, toamna iarăşi trece
Şi mormântul meu s-a-ntunecat,
Mai veniţi coii, c-o lumânare,
Căci e greu aici să fi uitat.

Ce adâncă-ntunecarea asta!
Cât de greu al putrezirii somn!
V-am lăsat averile şi casa
Şi de-acum sunt doar
Rodica Ion

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Drum de cuvinte
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Te aştept să vii (răspuns la poezia Lilianei Trif)

Canioane strânse, -nlăcrimate pagini
Înspre depărtarea-n care ai apus,
Lasă gânduri stranii, spre tine să zboare....
Eu străin sunt încă şi cu gândul dus.

Peste cerul putred, printre curcubee,
Risipiţi, sunt sângeri şi parfum de vis
Caută spre stele alte începuturi –
Ţeluri fără noimă şi de neatins...

Travestit în înger de sticlose lacrimi,
Peste pragul vieţii treci cu îndrăzneală,
Nu îţi stau în cale nici tăcerea nopţii,
Nici iubirea, pură, ca o catedrală.

Incisivi, haotic, erodează taina
Şi-ndrăzneala-aceea de-a ne fi iubit...
Fantezii bizare, calcă bănuiala
Că iubirea noastră, azi, ar fi murit.

Noi suntem destinul aripilor frânte,
Păsări fără aripi, ancorate-n cer...
Ne-am brodat lumina vieţii cu tăcere
Şi-am rămas acum, c-o inimă de fier.

Peste cerul putred, printre curcubee,
Unde căutarea urcă-n veşnicii,
În genunchi de sticlă, stau şi-mi cer iertare
Şi te-aştept, iubito... Te aştept să vii!

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Culorile sufletului
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!