Martirii

Chiar aceasta-i legea firii –
Să plângă-n mormânt martirii,
Strigând cu îngrijorare
Plâns de jertfă şi onoare.
Au suferit (de ce oare?!)
Chinuri mari, îngrozitoare,
Au fost arşi şi prigoniţi,
Iar acum, îngeri şi sfinţi,
Veghează peste pământ,
Eternul lor jurământ.
Voi copii şi voi părinţi,
Eu vă rog să vă gândiţi
La-acei copii chinuiţi!
Au murit ca nişte sfinţi.
Au murit cu foc pe gură...
Vă rog să luaţi o măsură!
Cei răi fie pedepsiţi
Pentru eroii adormiţi.

Nu-i nimic pe lume, Sfinte,
Cum e dorul de părinte.
Pruncul plânge la morminte,
Dorul lung şi dorul greu
Şi privind spre Dumnezeu
Întreabă cu-nfrigurare:
Cu ce am greşit eu, Doamne?!
Ce pedeapsă am avut?
Ce copii! Şi i-am pierdut...

(poem încinat celor ce şi-au pierdut viaţa în clubul morţii – Colectiv)

poezie de Livia Mătuşa din Poezia, pansamentul sufletului
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vreţi voi, părinţi

Vreţi voi, părinţi, să fie copii voştri sfinţi?
Scăldaţi-i nu în apă, ci-n lacrime fierbinţi.
Hrăniţi-i nu cu pâinea aceasta pe pământ,
Ci cu puterea dulce a sfântului cuvânt.

Vreţi voi să vă asculte în totul şi mereu!
- Dar ascultaţi voi oare aşa de Dumnezeu?
Vreţi voi ca ei să fie copii ai firii noi?
- Dar viaţa voastră cum e, şi ce văd ei la voi?

Îi vreţi cu-îmbrăcămintea smeriţi şi cumpătaţi
Şi cu umblări curate, dar voi cum vă purtaţi?
Când voi umblaţi ca lumea şi vă purtaţi aşa,
Voi veţi purta osândă de creşterea lor rea!

Cădeţi mai bine-n lacrimi cu-amar să vă rugaţi
Să vi se ierte vina şi viaţa să schimbaţi.
Abia atunci vor creşte şi-ai vostri fii frumos
Cu sufletul şi trupul urmaşi ai lui Hristos!

poezie celebră de Traian Dorz
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Copii de azi, nu-I uitaţi pe părinţi

Copii de azi, păstraţi-i în minţi
Şi în suflet pe ai voştri părinţi!

Ei v-au îngrijit, v-au vegheat,
Şi din puţinul lor v-au dat,
Ca să creşteţi cu aripi de zbor,
Să fiţi urmaşi cu viitor!

V-au iubit, v-au ocrotit,
Şi dacă uneori v-au dojenit,
Copii de azi, nu îi pizmuiţi,
Pe-aceşti neobosiţi părinţi!

Ceas de ceas şi zile de-a rând,
Voi aţi fost în al lor gând,
Că nu există un lucru mai sfânt,
Decât să fii părinte pe pământ!

În pragul casei lor, ei aşteaptă smeriţi,
Să le daţi un semn, că-i iubiţi,
Şi că-n aceste privinţi,
Mai există copii cu dor de părinţi!

Dacă viaţa departe vă poartă,
Nu-i lăsaţi pe părinţi singuri cu a lor soartă,
Veniţi şi ştergeţi lacrimile lor,
Care au curs, după atâta dor!

Veniţi ca uşa lor este mereu deschisă,
Pentru voi, să le-mpliniţi o lipsă,
Să-i bucuraţi în sufletele lor,
Pe părinţii care strigă după ajutor!

Şi într-un târziu, ce nu se va şti,
Când clipele părinţilor se vor sfârşi,
Şi nu vor mai cunoaşte zori,
Să v-amintiţi de ei adeseori!

Copii de azi, nu-i uitaţi pe părinţi,
Chiar dacă ei n-au fost nişte sfinţi!

poezie de Gheorghe Alionte (12 ianuarie 2022)
Adăugat de Gheorghe Alionte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Anxios

E vară
E iadul în mintea tuturor
Afară
Pândeşte pui de spirit rău.

Si-atunci...
De ce vă credeţi sfinţi?
Copii
Voi, copii părăsiţi de părinţi.

Groază
În minunata voastră oază
În viaţa
Ce vă chinuiţi să o păstraţi trează

Iar tu...
De ce citeşti aceste versuri?
De ce?
De ce nu dispari în universuri?

Aş vrea
Să rămân doar eu
Să privesc
Lumea din universul meu.

poezie de Alin Ojog (23 iulie 2022)
Adăugat de Alin Ojog
Comentează! | Votează! | Copiază!

O lacrimă fierbinte

Trezindu-mă cu chipul nins, în zori,
Încununată-n suflet de fiori,
Plecai pe drumul greu, stropit de ploaie,
S-ajung la mama care-şi plânge pruncul în odaie.

Era bolnavă şi slăbită de puteri,
C-o inimă zdrobită de dureri,
La Domnul se ruga-n lacrimi amare.
Cu ce-a greşit, blânda măicuţă, oare?!

Atunci, în starea ei de neputinţă,
Văzu salvarea-n pace şi credinţă.
Plângea măicuţa lacrimă şi jale,
Strigând la sfinţi, la Domnul, la icoane.
Cu ochii goi şi aţintiţi spre cer,
Cerea un strop de pace din eter.

Pe lume, Doamne, am avut fecior,
Cu chipul sfânt, cu voce de izvor,
Suflet curat... cu dragoste de mamă.
L-ai luat, lăsându-mi lacrimă amară.

Oh, Doamne Sfinte, ce greşeală, da.
mi-ai luat lumina, pacea, dragostea...

Privesc în ochii mamei şi îi citesc durerea.
Doamne, i-ai luat iubirea şi puterea.
Şi-ar da tot ce a strâns pe-acest pământ,
Să-i mai ajungă-odată la mormânt.

Dar n-are cum, puterea n-o mai lasă,
Stă ţintuită într-un pat, acasă.
Văzând din uşa casei ei, durerea,
Parcă şi mie mi s-a luat puterea.

Cu ochii-n lacrimi, parte-i sunt la dramă,
Că şi eu, Doamne, pe pământ sunt mamă.
De suferinţă nu mai am cuvinte...
Asta înseamnă să rămâi părinte.

Lacrimi fierbinţi la cimitir se varsă...
Mama, în gânduri, îl întoarce-acasă.

poezie de Livia Mătuşa
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi de-aş muri...

Şi de-aş muri în noaptea asta
Şi-n orice noapte de-aş muri,
Chiar şi de dincolo de lume
Îmi va fi gândul la copii.

De-aş adormi ca o lucire
Pe-aripi de îngeri, printre sfinţi,
Mie-n a morţii adormire
Îmi va fi dor de-ai mei părinţi.

Chiar dacă vamele-s închise
În zborul către libertate,
Nu-mi veţi ciunti a mele vise
Cât fi-va dragostea de frate.

Cu aripa însângerată
A unui vis care s-a frânt,
Voi plânge încă din iubire
Când reveni-voi pe pământ.

Chiar dacă-n mine ard de dor
Şi în gheţari mă voi topi,
Să ştiţi că nu mi-a fost uşor
Ca pământean a vieţui!

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Raiul românilor

Să fim copii? Am fost copii!
Şi vom mai fi pe-acest pământ
Cât unul din părinţi trăieşte
Purtând spre cer sufletul sfânt.

Cum tata a plecat demult
Spre-adâncul liniştii divine,
Pun pâine pe mormânt şi flori,
Cu lacrimi ud ziua de mâine.

Să fim copii? Suntem copii
În faţa crucilor ce cresc
Sub iadeşul de porumbei,
Pe-aripi cu steagul românesc.

Că, Doamne, ţara ni-i tot mamă,
Pământul ei ni-i trup domnesc,
Suntem copii dintotdeauna
Şi pentru asta o iubesc!

E sfântă dragostea-ntre noi:
Copii, părinţi, apoi bunici,
Că de la mare până-n munţi
Raiul românilor e-aici!

poezie de Marin Moscu
Adăugat de Marin Moscu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Moş Crăciun

Moş Crăciun din cer de sus
Multe daruri ne-ai adus,
Nu cred că te vei supăra
De îţi voi cere ceva...
Tu stai mândru între sfinţi
De-i vedea pe-ai mei părinţi...
Cu ce oare am deranjat,
De singurea m-au lăsat
Si mi-au dat o viaţă amară
Cum e frunza de secară.
Nu îţi cer daruri, jucării,
Cum o fac ceilalţi copii,
Bani, palate sau avere,
Doar un strop de mângâiere...

Nu îţi cer palat de gheaţă,
Mama să mă strângă în braţe,
Iar în noaptea de Ajun
Capul pe piept să îl pun,
Inimă ce rău mă doare,
Nu am pic de alinare...
Copiii ce au de toate
Mă privesc cu răutate,
Sunt văzută-n ochii lor
Precum Iov, un cerşetor,
Ce-l batjocoreau păgânii
Şi pe răni îl lingeau câinii...
La viaţă i-am dat simbrie
Propria copilărie.

Moşule, îţi cer iertare
De te-am supărat prea tare,
Ştiu că ai o carte mare,
La toţi le dai ascultare
Gându-e la fiecare, după a ta îndurare
La cei bătrâni după fapte,
Daruri, spor şi sănătate,
La mame le-ai dat blândeţe, mângâiere sufletească,
Sunt puţini copii ce au parte de iubire,
De un fericit destin, fiind cadoul lor divin,
Viaţa nu-i decât minuni.
E lacrimi, dar şi spini,
Îndurare doamne, Amin!

poezie de Livia Mătuşa din revista Uniunea Artelor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ne pleacă copiii

Ne pleacă copiii departe în lume
Ne pleacă copiii să câştige o pâine
Ne pleacă copiii departe, departe
Ne pleacă copiii uneori către moarte

Ne pleacă copiii departe in lume
Ne pleacă copiii sperand ca‐i mai bine
Să aibă ce pune pe masă la prunci
Dar suferind mult de dorul de‐aici

Rămân măicuţele plângand la poartă
Rugându‐se Domnului să le dea o soartă
Prin care să le fie bine în lume
Dar să se întoarcă în anul ce vine

Ne pleacă şi mamele pruncilor mici
Răman întristaţi doar cu ai lor bunici
Sau cu vreo mătuşa bătrână, bolnavă
Se roagă poporul strigând Domnului "Slavă "

Se roagă măicuţele la Dumnezeu
Şi Măicuţei Sale pentru traiul cel greu
Ele nu cer mai mult decat sănatate
Pentru cei de aici şi cei de departe

Ajută‐i, o, Doamne, sa fie‐ împreună
Să‐şi ţină măicuţele pruncii de mână
Să‐şi câştige pâinea aici în ţara lor
Să nu‐i mai chinuie sentimentul de dor

O, Doamne, Doamne Sfinte, dă‐ne pace în lume
Şi locuri de muncă... noi nu putem spune
Nimanui decat Tie, O, Bun Dumnezeu
Cât de greu ne este şi‐i plângem mereu

O, Doamne Iisuse, pe Cruce Răstignit
La mine la uşă atât ai bătut!
Eu n‐am ştiut Doamne ce mult mă iubeai
Şi doar o bineţe, atât aşteptai

Am multe păcate dar trăiesc în lume
N‐am unde mă plânge, doar numai la tine
Că nimeni nu m‐ajută şi‐mi‐e tot mai greu
Nu ştie ce‐i cu mine, nici fratele meu

Unii au de toate şi‐s date de Tine
Ei cred că‐împaraţesc vesnic o lume
N‐au milă de mine sau de pruncul flămând
Dar goi pleacă, Doamne, când intră‐n mormânt

Iţi cer acum iertare, Doamne, ştii bine,
Pentru copii mei, părinţi, pentru lume
Să avem mulţumire şi‐un mic ajutor
Cerem doar mântuire, pentru‐ntregul popor

O, roagă‐te Măicuţă, Bunului Dumnezeu
Să ne dea minte bună prin Duhul Sfânt al Său
Să ne întoarcem ochii mai mult la credinţă
Să trăim în iubire, nu în suferinţă

poezie de Ligya Diaconescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Strigăt de pace

Se varsă lacrimi printre fraţi,
Ne mor oamenii, nevinovaţi,
Pentru o cruntă încăpăţânare,
Se varsă lacrimi arzătoare...

Sunt minţi bolnave, imbecili,
Făcând să sufere vlăstare de copii,
Nebuni ce vor să ne înjuge...
Pământul-i tot un lac de sânge!

Se înlocuiesc bomboane cu blindate,
Tancuri care zac pe catafalcuri,
Cu încrâncenare azi ne domină prostia...
Nu le furaţi, vă rog, copilăria!

Sunt semne apocaliptice, divine,
Sau interese doar meschine,
De ce ne transformaţi părinţii în eroi?
Lăsând copii flămânzi şi goi,
Doar pe motivul că aţi vrut război!

Chiar dacă ne desparte acea fâşie
Şi nu vorbim aceeaşi limbă,
Aceleaşi sentimente avem de mame şi soţii
Şi cu regret vă spun, aveţi şi voi copii...

De eşti un om de rând, un diplomat sau preşedinte,
Cuvântul este acelaşi, de te numeşti părinte,
Nu contează în faţa morţii statutul pe care-l ai,
În faţa lui Dumnezeu suntem egali!

poezie de Livia Mătuşa
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Glossă orfanilor săraci

Copii desculţi, făr' de părinţi,
Cu haina petecită-n cot,
Copii flămânzi, nefericiţi,
Copii ai nimănui socot,
Un rost aveţi pe-acest pământ
Şi Domnul Sfânt ştie de voi,
Vă leagă-acelaşi jurământ:
Furtuni şi temeri, vânt şi ploi.

Copii desculţi, făr' de părinţi,
Cu spaima-n suflet şi în gând,
Cu dor de fraţi, voi vă hrăniţi,
Nu sunteţi singuri pe pământ!
Aripi de îngeri v-au crescut,
Spre Domnul să puteţi zbura,
Să fiţi întâiul Său cuvânt
Întâiul vers, întâia stea.

Cu haina petecită-n cot,
Cu lacrima rodind sub pleoapă,
Alunecă, trudind, înot,
Etern, pe-a nemuririi apă.
Şi ca o arcă peste timp,
Sprânceană visului de mâine,
Se scaldă-n lan de grâu cioplit
Şi redevine gust de pâine.

Copii flămânzi, nefericiţi,
Dormind sub streaşini, ori prin gări,
Atât de aspru chinuiţi,
Trecând prin ger şi prin ninsori,
Un suflet au şi plâng şi ei,
O inimă le bate-n piept
Şi-s anii trişti şi-s anii grei,
Şu traiul lor este nedrept.

Copii ai nimănui, socot,
Prin lumea asta trecători,
Cu haina petecită-n cot,
Sortiţi a plânge deseori,
Ducându-şi traiul – cruce-n vânt,
Bătuţi de doruri ş i de ploi,
Trudind prin lege şi cuvânt,
Dar însetaţi, flămânzi şi goi.

Un rost aveţi pe-acest pământ...
Voi, oameni, nu-i priviţi de sus!
Iisus de Iuda-a fost vândut,
Însă iubirea n-a apus...
Răscumpărând prin mila ta,
Oh, om, pedeapsa lui de-a fii,
Răsplată-n ceruri vei avea!
Arginţii-ţi se vor înmulţi!

Şi Domnul Sfânt ştie de voi...
Prin voi lucrează pentru ei.
Sărac de-ai fii, având nevoi,
Trudeşti prin anii lungi şi grei.
Că nu-n zadar te naşti bogat!
Cu-n rost pe-acest pământ trăieşti,
Omule, fii şi drept şi blând!
Învaţă, simplu să iubeşti!

Vă leagă-acelaşi jurământ...
Iisus păcatul ţi l-a luat,
Şi s-a născut pe-acest pământ,
Tu, omule, să fii iertat.
Şi fapta ta înspre Iisus,
Balanţa poate înclina.
Povara ce o ai de dus
E un talant din viaţa ta.

Furtuni şi temeri, vânt şi ploi,
În suflete se vor stârni,
Copii orfani, flămânzi şi goi,
Cu Domnu-n cer vor poposi.
La crucea Lui şi voi veţi sta,
În rugi şi în mătănii, iar,
Dulce iertare veţi afla
Şi fi-veţi miruiţi cu har.

Furtuni şi temeri, vânt şi ploi...
Vă leagă-acealşi jurământ
Şi Domnul Sfânt ştie de voi.
Un rost aveţi pe-acest pământ!
Copii ai nimănui, socot,
Copii flămânzi, nefericiţi,
Cu haina petecităn cot,
Copii desculţi, făr' de părinţi...

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Cartea glosselor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Strigăt de pace

Se varsă lacrimi printre fraţi
Ne mor oamenii, nevinovaţi
Pentru o cruntă încăpăţânare
Se varsă lacrimi arzătoare

Sunt minţi bolnave, imbecili
Făcând să sufere vlăstare de copii
Nebuni ce vor să ne înjuge
Pământu-i tot un lac de sânge

Se înlocuiesc bomboane cu blindate
Tancuri care zac pe catafalcul urii
Cu încrâncenare azi ne domină prostia
Nu le furaţi, vă rog, copilăria!

Sunt semne apocaliptice, divine
Sau interese doar meschine
De ce ne transformaţi părinţii în eroi?
Lăsând copii flămânzi şi goi

Doar pe motivul că aţi vrut război
Chiar dacă ne desparte acea fâşie
Şi nu vorbim aceeaşi limbă
Aceleaşi sentimente avem, de mame şi soţii

Şi cu regret vă spun, aveţi şi voi copii...
De eşti un om de rând, un diplomat sau preşedinte
Cuvântul este acelaşi, de te numeşti părinte
Nu contează în faţa morţii statul pe care-l ai

În faţa lui Dumnezeu suntem egali!

poezie de Livia Mătuşa
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Copii sărmani

De ce în suflete avem atâta răutate
Şi mame ce au sufletele blestemate
Care dau viaţă la copii
Apoi îi lasă ai nimănui
Nu au nici suflet, nici conştiinţă
Acei ce condamnă doar la suferinţă

Nu se gandesc la legea omenească
Copilul l-au făcut că să trăiască
E tot mai plin pământul de orfani
Copii abandonaţi, sărmani
Femei lipsite de omenie şi iubire
Copii fara copilărie

Prin plâns îşi strigă al său dor
Sunt prea firavi sa ceară ajutor
Sunt tot mai mulţi copii îndureraţi
Prin gări şi prin spitale abandonaţi
Sunt tot mai mulţi copii lipsiti de mângâiere
Ce poartă în suflete poveri grele

Cuvântul mamă pentru ei înseamnă răutate
Copilul e un dar de la divinitate
Nu este un animal de soi
Să-l aruncam prin lada de gunoi
Nu-i un ziar, o pungă reciclată
Să obligăm statul să îl crească.

Chiar Dumnezeu ne plânge din icoane
de un copil ce suferă de frig şi foame
E tot mai plin pământul de cretini şi ipocriţi
De acele bestii ce pretind că sunt părinţi.

poezie de Livia Mătuşa
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lei şi vulturi

Eroilor din comuna Cosmeşti

Bunicii noştri au fost şi lei şi vulturi,
Şi au murit luptând cu demnitate,
Şi-au risipit duşmanu-n patru vânturi,
Pentru România Mare şi pentru libertate.

Chiar de nu-i mai vedem, ei sunt,
Sus, dincolo de bolta cea albastră,
Prin jertfa lor pentru pământul sfânt,
Ei au murit spre învierea noastră.

Sunt pildă pentru noi, ei sunt martirii,
Căci şi-au dat viaţa pentru un ţel luminos,
Prin jertfa lor înfăptuind visul Unirii,
Şi sunt eroii noştri şi ai lui Hristos.

poezie de Paul Aelenei din Marea Unire Culturală (2018)
Adăugat de Diana Iordachescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Repetabila povară

Cine are părinţi, pe pământ nu în gând
Mai aude şi-n somn ochii lumii plângând
Că am fost, că n-am fost, ori că suntem cuminţi,
Astăzi îmbătrânind ne e dor de părinţi.

Ce părinţi? Nişte oameni ce nu mai au loc
De atâţia copii şi de-atât nenoroc
Nişte cruci, încă vii, respirând tot mai greu,
Sunt părinţii aceştia ce oftează mereu.

Ce părinţi? Nişte oameni, acolo şi ei,
Care ştiu dureros ce e suta de lei.
De sunt tineri sau nu, după actele lor,
Nu contează deloc, ei albiră de dor
Să le fie copilul c-o treaptă mai domn,
Câtă muncă în plus, şi ce chin, cât nesomn!

Chiar acuma, când scriu, ca şi când aş urla,
Eu îi ştiu şi îi simt, pătimind undeva.
Ne-amintim, şi de ei, după lungi săptămâni
Fii bătrâni ce suntem, cu părinţii bătrâni
Dacă lemne şi-au luat, dacă oasele-i dor,
Dacă nu au murit trişti în casele lor...
Între ei şi copii e-o prăsilă de câini,
Şi e umbra de plumb a preazilnicei pâini.

Cine are părinţi, pe pământ nu în gând,
Mai aude şi-n somn ochii lumii plângând.
Că din toate ce sunt, cel mai greu e să fii
Nu copil de părinţi, ci părinte de fii.

Ochii lumii plângând, lacrimi multe s-au plâns
Însă pentru potop, încă nu-i de ajuns.
Mai avem noi părinţi? Mai au dânşii copii?
Pe pământul de cruci, numai om să nu fii,

Umiliţi de nevoi şi cu capul plecat,
Într-un biet orăşel, într-o zare de sat,
Mai aşteaptă şi-acum, semne de la strămoşi
Sau scrisori de la fii cum c-ar fi norocoşi,
Şi ca nişte stafii, ies arare la porţi
Despre noi povestind, ca de moşii lor morţi.

Cine are părinţi, încă nu e pierdut,
Cine are părinţi are încă trecut.
Ne-au făcut, ne-au crescut, ne-au adus până-aci,
Unde-avem şi noi însine ai noştri copii.
Enervanţi pot părea, când n-ai ce să-i mai rogi,
Şi în genere sunt şi niţel pisălogi.
Ba nu văd, ba n-aud, ba fac paşii prea mici,
Ba-i nevoie prea mult să le spui şi explici,
Cocoşaţi, cocârjaţi, într-un ritm infernal,
Te întreabă de ştii pe vre-un şef de spital.
Nu-i aşa că te-apucă o milă de tot,
Mai cu seamă de faptul că ei nu mai pot?
Că povară îi simţi şi ei ştiu că-i aşa
Şi se uită la tine ca şi când te-ar ruga...

Mai avem, mai avem scurtă vreme de dus
Pe conştiinţă povara acestui apus
Şi pe urmă vom fi foarte liberi sub cer,
Se vor împutina cei ce n-au şi ne cer.
Iar când vom începe şi noi a simţi
Că povară suntem, pentru-ai noştri copii,
Şi abia într-un trist şi departe târziu,
Când vom şti disperaţi veşti, ce azi nu se ştiu,
Vom pricepe de ce fiii uită curând,
Şi nu văd nici un ochi de pe lume plângând,
Şi de ce încă nu e potop pe cuprins,
Deşi plouă mereu, deşi pururi a nins,
Deşi lumea în care părinţi am ajuns
De-o vecie-i mereu zguduită de plâns.

poezie celebră de Adrian Păunescu
Adăugat de Ion Bogdan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Madonna

Voi ca Madonna nu cântaţi,
Căci Dumnezeu nu v-a-nzestrat,
Dar aţi putea să vă-ntrebaţi:
Eu câţi copii am înfiat?

Cu fruntea până la pământ,
Mă plec în faţa vocii sale,
Dar cad cu sufletul înfrânt,
De bunătatea dumisale...

Nimic nu este mai util,
Şi nu-i nimic mai omenos,
Decât să saturi un copil,
Ce numai piele e şi os...

Suntem pe lume miliarde,
Ce ne pretindem buni şi blânzi,
Dar o-ntrebare rău mă arde:
Dece mai sunt copii flămânzi?

Vă rog cu sufletul zdrobit,
Să dăm pentru copii doi roni,
Să facem cerul însorit,
Să fim Madonne şi Madonni...

poezie de Eugen Ilişiu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Au fost copii?

Privindu-şi nestematele roşii
Samsari păzindu-le nemiloşi
Copilul plecă cu dorul înghiţit
In sufletul lui senin, neprihănit

Mai are de aşteptat un infinit
Să guste ceva ce pare nepreţuit
De avaria adulţilor zăbrelit
Cu dreptul nedreptăţii consfinţit

Legilor ocrotitoare fanare
Avariei şi hoţiei-nfloritoare
Privirii copilului-ntrebătoare
Cei mari au fost şi ei copii,.. oare

poezie de Petru Daniel Văcăreanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Închinare la copii

Daţi la copii o pâine
Şi-i îngrijiţi un pic...
Nu or creşte din nimic,
Din trai de azi pe mâine!

Încălţaţii pe copii
Căci îşi tocesc picioare...
N-au ‚naltul să mai zboare
Şi-s mici, în sângerii.

Copii îmbrăcaţi, de vânt,
Căci pielea nu le-ajunge
Şi iarna frig îi strânge;
Nu-i faceţi din om... sfânt.

Daţi pe copii la şcoală
Să nu-i doboare greul,
Măcar să-aibe liceul...
Feriţi-i de-osteneală.

Daţi la copii... vis,
Întindeţi pat să doarmă...
Faceţi vară din iarnă;
Sătui sunt de promis.

Luaţi pe copii de mână,
Pe umeri îi purtaţi,
Faceţi-i învăţaţi...
Daţi zbor, din ce-i ţărână.

Purtaţi copii... părinţi,
Căci toţi, copii aţi fost
Şi când veţi fi compost
Gând să le fiţi, în minţi.

Muriţi pentru copii
Cum au făcut străbunii,
Vă sunt sămânţa lumii...
Lăsaţi-i pe ei vii.

Iubiţi-vă copiii,
Sunt îngerii din voi,
Scăpaţi-i de nevoi...
Daţi-vă nemuririi!!!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (17 iunie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Copil sărman

Copil sărman, cu ochii trişti şi goi,
De ce-ţi întorci privirea de la noi?!
Ţi-e sufletul de lacrimi plin, rănit
Te-ntrebi de ce sau unde ai greşit,
De ce părinţii tăi te-au părăsit,
Şi singur ai trecut peste orori...

Te uiţi spre cer şi speri, plângi iar şi iar,
Domnul ţi-a dat iertare, dar şi har.
Te-ai depărtat, oh, fiinţă-nstrăinată,
Copil fără noroc şi fără soartă.
Şi te întrebi, te-ntrebi necontenit,
Cu ce-ai greşit de nu ai fost iubit.

De ce e-n suflet astăzi răutate?!
Mame fără de suflet, blestemate,
De ce-şi aruncă sufletele-n ghenă
Mame cu chip de om şi suflet de hienă?
Mame ce, (oare?), nasc copii,
Şi-i lasă, fără drept, ai nimănui...

Mame ce-aţi condamnat la suferinţă,
Plecaţi-vă genunchiu-n pocăiţă!
Credinţa – bate clopot şi cere-n voi iertare,
Mame fără de prunci, cu sufletele goale.
Cât să mai rabde, oare, Dumnezeu,
Pământu-acesta înjugat la greu?!

E tot mai plin pământul de orfani,
Copii abandonaţi, sărmani, orfani,
De mame ce au inimi de hărtie
Lipsite de iubire şi-omenie.
Fără copilărie, mult prea trişti,
Copil fără părinţi, în noi exişti...

Copile, oh, destinul ţi-a fost greu,
Dar l-ai lăsat pe bunul Dumnezeu
În drumul tău de ajutor să-ţi fie...
Credinţa ta ai dat-o ca simbrie.
Sunt tot mai mulţi copii abandonaţi,
Dar au rămas în suflet, veşnic, fraţi.
............................................................................
Prin gări şi prin azile aruncaţi,
Valize de bogaţi, abandonaţi,
Dar dar primit de la divinitate,
Sufletul vostru-acelaşi drum străbate.
Voi sunteţi pruncl ce trăieşte-n noi,
Nu leş lăsat la lada cu gunoi.

Pruncul?! Ziar, ori marfă reciclată?!
Un gând străin, străin fără de soartă?!
Vezi? Plâng şi sfinţi şi îngeri în icoane
Când suferă de frig, de griji şi foame...
Pentru cei oameni falşi şi ipocriţi,
Voi doar un zâmbet mai păstraţi, cuminţi.

Pretenţia de-a fi numiţi părinţi?!
Voi ştiţi să plângeţi, mangâiaţi, iubiţi?
Degeaba învăţaţi azi să cerşiţi iertare.
Ce vină are-aveţi, ce vină mare!
Pedeapsa chiar de-acum e-ndepărtată,
Ca o furtună te va răzbuna odată.

Acolo, sus, e-o judecată sfântă,
Ascultă-mă părinte, mă ascultă!
Păcatu-i crunt şi fără de iertare,
Pedeapsa ce o vei primi e mare,
Vei duce cruci, coroana lui Iisus,
Şi sufletu-ţi se va topi-n apus.
..................................................................................
Tu o străină-mi eşti, tu nu-mi eşti mamă
Eu am rămas şi lacrimă şi rană.
Atunci nu ţi-a păsat de soarta mea,
N-ai vrut să ştii de am ce îmbrăca.
Nici despre şcoală n-ai avut habar.
De ce te-ntorci plângând la mine, iar?
Nici boala crunta dacă m-a lovit,
Tu mamă n-ai ştiut, n-ai suferit.

Pe lumea, mamă, cât am să trăiesc,
Doar Domnului mai am să-i mulţumesc,
Să-mi plec genunchiul şi smerit, să cad,
Cum cade-n munte trupul unui brad.
Un înger am cu mine şi-l iubesc!
Şi viaţă şi iubire-i dăruiesc.

Eu Domnului îi dau recunoştiinţă
Că am în suflet înger de fetiţă.
Cu sufletul ce-i frânt la jumătate,
Acopăr trupul fiicei mele-n noapte.
Sărut catapeteasma de lumină
Şi te cinstesc azi, pronie divină...

(dedic aceste versuri mamei mele, care m-a părăsit când aveam doar un an)

poezie de Livia Mătuşa
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce bine că pe lume mai sunt încă... copii!

Pe drumul vieţii tot mergând
Am pierdut îngeri, am găsit demoni...
Din ce în ce parcă mai mulţi demoni!
Aceasta însă nu mă sperie
Cât pe lume mai există copii.
Mă-ncearcă un demon şi noapte îmi face
Din zi însorită, din ziuă cu pace,
Mi-e frică... o iau chiar la fugă,
Dar un copil dacă apare
Ca printr-un farmec demonul dispare.
Si nu-i un mister - din inocenţa lui
Înger alb răsare, şi-n fâlfâit de aripi
Negura piere, lumina apare.
Ce bine Doamne, că mai sunt copii!
Cu armele lor ne-apărăm şi noi.
Demonul ştie că arme nu are
Cum are copilul:
Naivitate - tăiş de lumină
Şi puritatea de tărie fulger...
El are inocenţă de la Dumnezeu
O armă mortală - pentru demon rău.
Ce bine că pe lume, mai sunt încă...
Copii!

poezie de Maria Grosu
Adăugat de Nicoleta Ilade
Comentează! | Votează! | Copiază!

Meteahnă românească

Suntem o naţie năucă,
Cu ifose în loc de sfinţi -
Globalizăm dorul de ducă,
Uitând de dorul de părinţi!

epigramă de Vlad Cernea-Jerca din Printre epigramiştii olteni (2008)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!