Terasa de altădată

pe terasa centrală doar porumbeii au supravieţuit timpului,
casele vechi şi-au lăsat rănile în pământ
oftând după zilele de glorie precum
primadonele unui alt veac mai blând şi mai romantic,
între răsărit şi apus se mai poate auzi muzica
de la casa armatei sau te poţi întâlni cu tinerii
ce altădată urcau speranţele pe piedestal,
la orele amiezii poţi vedea camionul vitrină în care
scafandrii exersau răbdarea şi pescuiau blândeţea,
maşinuţe legate electric în care se întreceau pruncii
să culeagă stele de pe caldarâm,
în parcul cetăţii se legau prietenii şi dansau corbii,
bărbaţii jucau mima în oglinda loteriei
sau sorbeau din ceşti de porţelan indulgenţa doamnelor.

poezie de Ovidiu Cristian Dinică
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

de atâta bine ne ia tristeţea în braţe
împreună alcătuim un pom de iarnă
cu beteală şi lumini
suntem asemeni unui circuit electric
în care curentul nu mai circulă

gogyohka de Ovidiu Cristian Dinică
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poetul

poetul un copil mare
rătăcit între manuscrisele
pe care se află
într-o dezordine absolută
litere din alfabetul
creat
dintr-un alt alfabet
al unei limbii
cunoscute doar lui
niciodată liniştea
nu-l învinge
astfel încât
poate auzi rostogolirea
lucrurilor grave
în cer

poezie de Ovidiu Cristian Dinică
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tablou de familie

în bucătărie
mama
toacă mărunt cuvintele,
cină cu gânduri şi frici
crescute la piept,
fiul rătăcit în fapte
o hrăneşte cu aşteptări,
tristă precum toamna
mama lasă în cameră
glasul ploii,
tata răzbate
prin desişul grijilor,
cu privirea de valet blând
este pe lungimea de undă
a garoafelor trecute
îşi modulează răbdarea
cu de jocul de table,
iubeşte respiraţiile aspre
ale mamei exigentă
cu aerul după amiezii.

poezie de Ovidiu Cristian Dinică
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu poţi părăsi

Nu părăsi, ci uită
Când totul este şters,
Cine mai umple timpul
Ce nu mai are sens,
Neînţelegeri mute
Din vremea care-a fost,
Cine-ntre pereţi moare
De gânduri, fără rost,
În inima de soartă,

Nu mai pleci nicicând,
Nu mai pleci niciund'
Nu poţi părăsi,
Nu mai poţi fugi
Nici de umbra ta
"Ne me quittes pas"

Dă-mi perle de ploaie
Pe-ntinsuri uscate
Să le-ngrop cu mine
Pregătit de moarte,
Corpu-mi va-nveli
Orgile luminii
Din ruga udă-a ploii
La zeul iubirii
Ce va dicta o lege
Numindu-mă al ploii rege.

Dar nu pleci nicicând,
Doar petreci un gând,
Nu poţi părăsi,
Nu, nu poţi fugi
Nici de umbra ta
"Ne me quittes pas"

Şi voi inventa
Vorbe fără sens,
Ce te vor cuprinde
Cât în suflet mi-eşti
Şi îţi voi şopti
Despre-un alt pământ
Despre vechi iubiri
Care s-au trecut.

Dar nu pleci nicicând,
Doar petreci un gând,
Nu poţi părăsi,
Nu, nu poţi fugi
Nici de umbra ta
"Ne me quittes pas"

Vedem des căderi
De foc, care-a nins
Dintr-un vechi vulcan
Ce se credea stins,
Un pământ arzând
Cenuşi printre timpuri,
Şterg rănile lui
Cu noi anotimpuri,
Şi când vine seara
Cerul plin de stele
Luceşte alb, negru,
Roşu şi albastru,
Inepuizabil, în rănile mele

Dar nu pleci nicicând,
Doar petreci un gând,
Nu poţi părăsi,
Nu, nu poţi fugi
Nici de umbra ta
"Ne me quittes pas"

Nu vei putea plânge
Că nu poţi pleca,
Te va urmări
Doar lumina mea,
Voi dansa în focul
Cântecului meu,
Va râde apusul
În umbra-mi de zeu,
Prin ceaţa de mâine
Poate va lătra
Nemurirea mea
Umbra unui câine...

Dar nu pleci nicicând,
Doar petreci un gând,
Nu poţi părăsi,
Nu, nu poţi fugi
Nici de umbra ta
"Ne me quittes pas"

cântec, muzica de Jacques Brel, traducere de Luminiţa Soare
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

De pe dealul din spatele grădinii!

Pe dealul din spatele grădinii,
De câte ori am ocazia, urc până sus!
Nu ca să îmi spionez vecinii...
Să văd soarele, la răsărit sau la apus!

De acolo, din vârf, eu văd multe semne.
Observ cum funcţionează un sistem!
O societate fără prea multe îndemne,
La o lume mai bună, la un bun ecosistem!

Văd păsări care zboară spre o destinaţie.
În văzduh e mult mai clar ca pe pământ!
Pe cer, mai circulă şi avioane cu reacţie,
Dar cu un alt scop, cu un alt deznodământ!

Cobor privirea spre casa unde eu locuiesc,
Şi înţeleg, destinul nu eu mi l-am ales!
De pe dealul din spatele grădinii, privesc,
Spre un creeator universal, bineînţeles!

poezie de Ovidiu Kerekes (28 septembrie 2017)
Adăugat de Ovidiu Kerekes
Comentează! | Votează! | Copiază!

Imn iubirii

Viaţa, pân' la urmă, e doar scrum,
E, mai mult, cădere şi-njosire...
Poţi trăi oriunde şi oricum –
Dar nu poţi trăi fără iubire.

Un copil priveşte-n viitor,
Un bătrân scrutează-n amintire...
Poţi trăi plenar – sau fără spor –
Dar nu poţi trăi fără iubire.

Anotimpurile-ţi pot fi reci,
Sau scăldate-n caldă strălucire...
Poţi trăi plângând, sau să petreci –
Dar nu poţi trăi fără iubire.

În colibă viaţa poţi să-ţi duci,
Ca un câine, poţi lătra-n neştire...
Pe cărări greşite poţi s-apuci –
Dar nu poţi trăi fără iubire.

Cine-i, oare, în lume acel om
Să nu cadă, o dată-n rătăcire?!
Poţi fi mărăcine, poţi fi pom –
Dar nu poţi trăi fără iubire.

Poţi trăi-n picioare – sau pe brânci,
Laş sau brav poţi fi-n nenorocire...
Poţi şi din gunoaie să mănânci –
Dar nu poţi trăi fără iubire.

Poţi, cum creşte iarba, să asculţi,
Sau, nepăsător fiind - din fire,
Poţi trăi în văi sau vârf de munţi –
Dar nu poţi trăi fără iubire.

S-ar putea, de nimenea dorit,
Să trăieşti în neagră părăsire...
Dar, oricât ai fi de părăsit –
Tot nu poţi trăi fără iubire.

Fericirea-i, cel mai des, un vis,
Ce sfârşeşte în dezamăgire...
Poţi trăi pe nori sau în abis –
Dar nu poţi trăi fără iubire.

Hei, prietene, priveşte-n sus,
Cerul lumii, soarbe-l în privire...
Poţi fi răsărit, poţi fi apus –
Dar nu poţi trăi fără iubire.

Poţi pleca, în viaţa de-apoi,
Liniştit gândind la nemurire,
Floare dac-ai fost – sau un gunoi –
Doar o dată – de-ai simţit iubire.

... Viaţa, pân' la urmă, e doar scrum,
E-un coşmar – sau albă nălucire...
Poţi păşi pe drept sau silnic drum –
Dar nu poţi trăi fără iubire...

poezie de Boris Ioachim
Adăugat de Boris Ioachim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Între două uşi

un drum prea lung sau prea scurt
mă rog, chestie de gusturi
către apus sau răsărit
poţi azi să mergi
pe unde vrei
nu mai contează
cuvântul s-a spart şi a căzut pe pământ
în zoaie şi noroaie
urcăm mereu spre nicăieri
pe treptele învechite ale omenirii
între două uşi stricate
ale cui
ale cui vrei tu
să ceri, să spui
bate un clopot
tic-tac, tic-tac, apoi tac
în jur o civilizaţie snoabă
o lume ce merge consecvent unde vrea ea
adică aiurea
mai apare câte un clovn
şi totul e bine...
bine regizat în presa centrală
de seniori inculţi ai nimănui

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cum să mai ai idealuri când există pe acest pământ orbi, surzi sau nebuni? Cum să mă bucur de lumina pe care altul n-o mai poate vedea sau de sunetul pe care nu-l poate auzi? Mă simt responsabil de întunericul tuturora şi mă cred un hoţ al luminii.

Emil Cioran în Pe culmile disperării (1934)
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Teama

după amiezile
în care poţi scăpa de teamă
sunt cele în care-ţi antrenezi gândurile
să sară peste ştacheta fixată cât mai sus
aproape de cer,
poetul se împlineste
în aplauzele
pieţii,
corupte de poezie
străzile pariază cu propriile speranţe
pe jertfa sa.

poezie de Ovidiu Cristian Dinică
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Locul din care vin

în locul acela copilăria nu se sfârşea,
era locul unde speranţele prindeau
gustul fructelor nobile,
norii de invidie dispăruseră,
ploua doar cât era nevoie
la timp să nu îşi tulbure nimeni credinţa,
dimineţile fragede ca o iubire nemărturisită
invadau dealurile, se făleau cu pozna lor,
zâmbeau tuturor,
era atât de frumos încât doar curcubeul îndrăznea să
coloreze orizontul,
tinerii aveau rostul să descopere lumea, să o iubească,
şi să-şi promită că nu vor uita locul unde
speranţele deveneau fructe nobile.

poezie de Ovidiu Cristian Dinică
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mandolinate

Când l-a zărit,
Venea în sus
Din răsărit,
Ea — din apus.

De nu mă-nşel,
Era-n april:
Copil şi el,
Şi ea copil!

Cum s-au văzut,
Dragi şi-au căzut.
Cum şi-au zâmbit,
Şi s-au iubit.

Şi-au hoinărit
În jos şi-n sus,
Spre răsărit
Şi spre apus…

Dar ceasul cel
Fatal veni —
Ea râse, el
Îngălbeni:

S-au despărţit;
Şi ea s-a dus
Spre răsărit,
El — spre apus…

II
Te prind
Fiori
Privind
La flori
Vai, când
Mai treci
Pe vechi
Poteci
Şi vezi
Trecând
Perechi
La braţ,
Şi cum
Te-abaţi
Din drum,
Oftezi
Şi-ţi chemi
În gând
Un blând
Profil,
Şi gemi
Plângând
Nebun,
Ca un
Copil!

III
Eu ştiu cât sânt
De efemer —
Un fulg în vânt —
Dar până pier,
Vreau să te cânt!
Un cântec sfânt
Cum n-a sunat
Mai minunat
Nici pe pământ
Şi nici în cer…
Şi-atâta-ţi cer
În schimb, ca preţ:
Doar să zâmbeşti
Când trist, pe drum,
Îl întâlneşti
Pe cântăreţ —
Tu numai cum
Ştii să zâmbeşti!

poezie celebră de Şt.O. Iosif
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lumina

Lumina pe care nu o poţi vedea
Să află ascunsă în inima ta
Lumina pe care nu o poţi vedea
Luminează-n taină calea ta.

Lumina pe care nu o poţi vedea
S-a născut odată cu tine.
Ea este în fiinţa ta,
Şi te călăuzeşte doar spre bine.

Lumina pe care nu o poţi vedea
E splendidă şi frumoasă ca o stea,
S-a ascuns după un nor
Şi aşteaptă să răsară luceafărul, sfetnic călător.

poezie de Vladimir Potlog (17 noiembrie 2023)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cu putere şi frică

din celebra manta se zăresc fructele
se vând la kilogram,
le prefer pe cele din crâng
sunt mai neumblate şi respiră
în primăvara iesită din umbra iernii
vreau să înţeleg culoarea prematură
care în trap scapă privirii
alternând în stânga şi dreapta variante ale
dorinţei de a dormi,
în faţa gardului ce separă blândeţea
de cioturile pădurii arse,
de crengi îmbătrânite,
refuzul de a crede în păsări,
în ramuri, în vise
dă dreptate timpului să se revolte.

poezie de Ovidiu Cristian Dinică
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă îţi voi arăta o partitură, nu îţi va spune nimic. Nu vei şti dacă muzica e amuzantă sau tristă. Vei şti asta doar după ce mă vei asculta cântând-o pentru tine. Mai mult, vei auzi din interpretarea mea doar ceea ce poţi auzi în acea etapă a vieţii tale. Acesta e procesul – să înveţi, să descoperi şi să inventezi în acel moment pe scenă. Este o putere dumnezeiască, pentru care sunt recunoscător.

Eduard Kunz în revista Dilema Veche, interviu
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

O noapte

de sub copertina lăsată peste zi
ies şoarecii
pete maronii la reverul bunului simţ
miraţi de stofa căzută
pe parchetul îmbătrânit
pe care calcă trupuri tinere
într-o deplasare ritmată a inimilor,
este frig doar dincolo de camere,
afară muzica încetează,
noaptea agăţată pe silueta de beton a stâlpilor
langurosi umbrei scăpate pe trotuar
măsoară în scrâsnet de roţi scenariul
din casa de la marginea câmpului,
prin ziduri evadează indolente cuvintele,
tinerii îmbibaţi de amor
dansează însă nestingheriţi
lumea este a lor şi dincolo de vise.

poezie de Ovidiu Cristian Dinică
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Omul absurdului

nu pot să mă îmbrac
cuvintele tale
sugrumă respiraţia
îneacă orele
sparg liniştea străzii
năruie piramidele din cer
orizontul este pângărit
cu flăcări
ochiul îngrădit întârzie
zborul
în urechi citate abstracte
fac loc absurdului
sute de cuvinte
rup echilibru
poftim de te îmbracă tu
de poţi din silabele tale
poartă costum de gală
mută cărarea pe mijloc
din casa jocului să ieşi
nu îngropa energii
traversând
cu spatele

poezie de Ovidiu Cristian Dinică
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mama

ea ce-şi spală părul

într-o baie de porţelan

cu o sfântă tăcere

îşi îngroapă sânii uscaţi

în trupul sărac,

murmură în gândul ce arde

mai adânc decât singurătatea sufletului

otrăvit cu dor,

mama nu-şi striveşte cuvintele
precum un muc de ţigară

nopţile reci o frământă ca pe o prescură.

poezie de Ovidiu Cristian Dinică
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Absurd

nu pot să mă îmbrac
cuvintele tale
sugrumă respiraţia
îneacă orele
amână răsăritul
sparg liniştea străzii
năruie piramidele din cer
unde mă uit
unde mă duc
orizontul este pângărit
cu flăcări
ochiul îngrădit întârzie
zborul cu citate
la limita absurdului
sute de cuvinte
strâng respiraţia
poftim de te îmbracă tu
de poţi din silabe
fă-ţi costum
mută-ţi cărarea pe mijloc
din casa jocului ieşi
nu îngropa energii
traversând
prin viaţă cu spatele

poezie de Ovidiu Cristian Dinică
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Între răsărit şi apus eşti doar o stea căzătoare cu aspiraţii de luceafăr: poţi fi o poveste cu trăiri profunde, subtile, cuneiformice sau din contră, o simpla visare de-o vară, nu-i aşa?

aforism de Sorin Şomandra
Adăugat de Sorin Şomandra
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pruncii

oraşele se construiau
dinspre mare
întâi se desenau zidurile
înalte
cât să se nască pe ţărm
iubirea
cu ea se acopereau paşii
din prea multă aşteptare
cu mâini sigure
pruncii erau închinaţi
zeilor
întotdeauna aceloraşi
zei
să capete vlagă
din inima lor

poezie de Ovidiu Cristian Dinică
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!