Doamne, de ce nu mai am timp...

acolo unde am vrut să ajung
şi nu am ajuns
cineva cotrobăie
sub albastrul decupat
se vede Dumnezeu aplecat peste o carte
zadarnic mă prăbuşesc pe genunchi
şi-l rog
să-mi spună
de ce nu mai am timp
dâra de nisip din trupul meu
atinge pământul

nu-i bai

printre măruntaiele lui
cerul deschide o rugă
pentru ziua
în care
centrul universului
va trece prin mine

poezie de autor necunoscut/anonim
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doamne, de ce nu mai am timp...

Acolo unde am vrut să ajung
şi nu am ajuns
cineva cotrobăie
sub albastrul decupat
se vede Dumnezeu aplecat peste o carte
zadarnic mă prăbuşesc pe genunchi
şi-l rog
să-mi spună
de ce nu mai am timp
dâra de nisip din trupul meu
atinge pământul

nu-i bai

printre măruntaiele lui
cerul deschide o rugă
pentru ziua
în care
centrul universului
va trece prin mine

poezie de Teodor Dume
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doamne, de ce nu mai am timp...

Doamne, de ce nu mai am timp...

acolo unde am vrut să ajung
şi nu am ajuns
cineva cotrobăie
sub albastrul decupat
se vede Dumnezeu aplecat peste o carte
zadarnic mă prăbuşesc pe genunchi
şi-l rog
să-mi spună
de ce nu mai am timp
dâra de nisip din trupul meu
atinge pământul

nu-i bai

printre măruntaiele lui
cerul deschide o rugă
pentru ziua
în care
centrul universului
va trece prin mine

poezie de Teodor Dume
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doamne, de ce nu mai am timp...

acolo unde am vrut să ajung
şi nu am ajuns
cineva cotrobăie
sub albastrul decupat
se vede Dumnezeu aplecat peste o carte
zadarnic mă prăbuşesc pe genunchi
şi-l rog
să-mi spună
de ce nu mai am timp
dâra de nisip din trupul meu
atinge pământul

nu-i bai

printre măruntaiele lui
cerul deschide o rugă
pentru ziua
în care
centru universului
va trece prin mine

poezie de Teodor Dume din Vagabond prin durerile altora
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Timp

dâra de nisip din trupul meu
atinge pământul
printre
măruntaiele lui
cerul
deschide o rugă

poezie de Teodor Dume
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

În rest totul e nisip...

într-o bună zi voi coborî
de pe linia orizontului
şi voi trece malul
toate întâmplările vor fi
numai ale mele
ştiu asta...
bătăile de clopt
îmi vor deschide poarta
înspre Dumnezeu
acolo e mama
acolo e tata
acolo e şi cireşul înflorit
de sub care tata
îmi zâmbea
când alergam după fluturi
acolo e şi o parte din mine

drumul va fi lung dar
nu atât de lung
încât să
nu pot evada din mine
din când în când
o să vă privesc
prin ochiul lui Dumnezeu

din urmele acoperite cu lacrimile fiicei mele
vor creşte linişti
în rest totul e nisip...

poezie de Teodor Dume
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cruce şi pâine

cred în acelaşi Dumnezeu
pe care-l reclădesc permanent în suflet
şi-l păstrez viu
crucea o duc pe umeri
şi în genunchi mă rog pentru viaţă

în trupul meu înfloreşti şi tu
pe ramuri îndreptate spre cer
rădăcinile absorb durerea-n pământ
şi pământul coace pâinea cea de toate zilele
Dumnezeu o împarte la oameni

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lumea, de fapt

domnule taximetrist opreşte-mă te rog
pe marginea prăpastiei,
pe la sfârşit de an,
vreau să văd cum e pe fundul gropii,
acolo,
unde mai nimeni nu se uită niciodată.

du-mă în treacăt pe la azilul de noapte,
pe la casele de bătrâni şi orfani,
pe la casele de nebuni,
prin ghetourile umilinţei,
du-mă până la sfârşitul lumii
şi înapoi,
lasă-mă puţin la colţul străzii unde îşi
amanetează oamenii sufletul
şi trupul
să văd dacă Dumnezeu se vede la fel
de frumos,
şi dacă aerul încă nu e impozitat.

sunt şi acolo oameni pesemne care iubesc,
le e foame,
şi chiar mai plâng câteodată.

domnule taximetrist, du-mă
pe marginea prăpastiei în fiecare an,
să mă uit în ochii lui Dumnezeu,
să-mi spună şi mie
cum e lumea
de fapt.

poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mă rog lui Dumnezeu să mai aştepte

Mă rog lui Dumnezeu să mai aştepte

miroase a rânced
în împrejur
tăcerea se răzvrăteşte
nici fluturii nu mai zboară
în acest decor de întuneric
îmi joc ultima reprezentaţie
cineva îmi şopteşte că-s
prea bătrân să mai învăţ
repertoriul
încerc să-mi închipui plecarea
ca pe o toamnă văduvită de păsări
şi un cer sub care groparii
au marcat o bucăţică de pământ
pe întunericul din care a plecat şi tata

adevărul e că mi-e frică

dorm cu lumina aprinsă şi
mă hrănesc din singurătăţi
ce-nmuguresc în mine
toamna
din când în când
decupez o gaură în cer şi
mă rog lui Dumnezeu să mai aştepte
până când prin inima mea
vor mai trece odată toate anotimpurile

poezie de Teodor Dume din Azil într-o cicatrice (2016)
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

În genunchi o rugă tot repet

Prin vorbe o să curgă lumina
cu foc în sângele cuvintelor,
inima le absoarbe din răsăritul zilei
prin mugurii care floare devin.

Timpul rămas în secundarul clipelor
te cheamă să fugi odată cu el,
să simţi de scapi câte ceva pe drum
cum stelele căzătoare din cer.

De uit în tainic să mă cuprind
în genunchi o rugă tot repet,
mai sus decât în picioare să mă înalţ
pe urmele zborului de îngeri albi.

Deşi încerc să mă lepăd în albastrul cu nod,
puterea culorii nu mă atinge
mai mult decât teama ce se mistuie-n mine
că nu pot s-ating mântuirea.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iadul nu poate fi decât rural

Paşii dorului m-au purtat spre satul natal, de curând.
La intrare, un şoşon zdrenţuit proptit într-un noroi;
Simţeam cum amintirile se prăbuşesc, rând pe rând,
Pe hotarul ţarinei, ce-arăta ca trecută prin război.

Cineva părând să fi făcut cu veşnicia legământ
– Un bătrânel aplecat în drept unghi – căra în spate,
Sub un soare cadaveric ce-i târa umbra pe pământ,
O legătură de vreascuri, mai mult verzi decât uscate.

În satul de coline cu nume rămuros de lângă drum,
Nu se mai vede niciun pom sau copac în picioare;
Toată dumbrava a fost trecută prin sărutul de scrum,
Spre osebire de bătrânel, nici umbră nu mai are!

Aproape-n totalitate, cătunul a dezertat din ţărani,
Năluci, par puţinele case în ceaţa lăptoasă de seară,
Viaţa-i un coşmar pentru mâna de oameni sărmani
Peste care s-a petrecut timpul ca o pasăre de ceară.

Cu scuze, mă rog să-mi fie curajul iertat!
În aserţiunea lui Blaga, fac o ingerinţă:
S-o fi născut veşnicia în pântece de sat,
Dar are faţa brăzdată de multă suferinţă!

Cu noduri în gât şi lacrimi în ochi şiroind,
Cu sufletul copleşit de-amintiri suferinde,
Am lăsat adevărul meu aplecat peste timp
În combinaţiile infinite ale gândurilor năvălinde.

poezie de Costel Avrămescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De ce scriu poeme?

scriu pentru că visez,
scriu pentru că, dacă n-aş face-o,
aş muri chiar astăzi,
scriu pentru prieteni şi duşmani,
scriu pentru iubitele mele
a căror imagine o port pe retină,
scriu pentru mine
să-mi împrospătez memoria
cu fumul şi cenuşa
prin care am trecut,
închin un imn soarelui
şi mă rog să rămână acolo
aşa rotund şi frumos
pentru că el îmi dă viaţă,
închin un imn lunii şi mă rog
să rămână pe bolta nopţii
atâta timp cât va exista iubire,
scriu să încălzesc lumea cu cuvintele mele,
scriu să mă audă mama
de acolo din ceruri
că fiul ei visează frumos
şi are trupul din ramuri de frunze,
care foşnesc în razele primăverii,
mă rog să nu mă lovească
fulgerul zigurat al lui dumnezeu
care m-ar mumifica într-o cruce
la răspântii
cu mâinile întinse între răsărit şi apus,
scriu să-mi acopăr toate rănile
cu făşii de cuvinte,
să-mi acopăr inima
care sare din ţâţâni la fiecare emoţie,
să-mi astupe urechile,
să nu mai aud toate neroziile timpului,
să-mi adoarmă ochii pe visele copilăriei,
care încă nu mi s-au împlinit,
mă rog pentru toţi nenăscuţii lumii,
pentru aura şi nimbul lor,
mă rog ca locurile să nu devină pustii,
să triumfe iubirea
ca aripa pasării albastre
care se-mpreună cu azurul cerului
şi mă mai rog
ca somnul să-mi fie lin
sub umbra de cetini.

poezie de Ion Ionescu-Bucovu (23 noiembrie 2011)
Adăugat de Ion Ionescu-Bucovu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Durerea unei mame

Dacă cerul s-ar deschide
Şi-am cădea pe rând în el
Ca într-un ocean de sânge
O durere-ar fi altfel.

E durerea unei mame
Care sufletul şi-a tras
De la cântecul de leagăn
Până-n oftatul de azi.

Ea a pus copilăria
Fiului pe-naltul zbor
Unde lebăda luminii
Mai apune uneori.

Gândurile-i cuprind carnea
Între gheare de-ntrebare
Unde lacrimi cad pe rând
Şi alunecă spre mare.

A trădat-o timpul aprig,
Fiul ei nu-i calcă pragul,
Nici săracul, nici bogatul,
Stă-n genunchi, sprijină steagul.

Casa-i arde în tăcerea
Sângerării de cocori
Şlefuită de scânteia
Ce se stinge deseori.

E o hulă de-ntrebare
Şi o hulă de răspuns –
Trupul ei de sfânt în lume
Va cădea curând răpus.

Cum se face? Cum se face?
Că din sângele ei pur
A ajuns o pată neagră:
Fiul ei fără cusur.

Îl aşteaptă de mult timp
Pe covorul din ogradă –
Iarba crudă, verde crud,
Unde a crescut odată.

Mâinile îi sunt albastre
De atâta îndurare –
Noaptea nu mai are stele,
Ziua nu mai are soare.

- Dragul mamei, ce ecou
Ţi-a întunecat viaţa,
Ai uitat sau nu auzi
Că pe mine cade ceaţa?

Duhul meu vreau să se-audă,
Să-l auzi când clipa trece,
Cerul, pământul se crapă,
Eu sunt starea lor cea rece.

Două pietre mă detestă:
Tu şi piatra funerară,
Sângele-mi scrie cuvinte
Între rânduri ce-o să doară.

Am sperat să-mi fii copilul
Brav, decent la bătrâneţe,
Însă tu-ai uitat să vii
Cât trăiesc să-mi dai bineţe.

Lumea-şi are împlinirea
Prin familia lărgită –
Anotimpuri ce mă-junghie
Stau gunoi pe-a mea orbită.

Unde eşti prunc al tăcerii?
Am orbit de aşteptare –
Lacrimile nu cunosc
Hăţişul de-nduplecare.

Chem cu sângele-mi amar
Cerul ca să se deschidă,
Sufletul să-mi cadă-n el,
Trupu-n ţarna aburindă!

poezie de Marin Moscu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Deschide pentru mine...

Ajuta-mă, Isuse şi veghează,
Deschide-Ţi pentru mine cerul Tău
Ajută-mă şi binecuvântează
Să nu m-ajungă, Isuse, cel rău.
Ajută-mă, Te rog, întinde-Ţi mâna
De trupul meu atinge-Te uşor
Şi chiar dacă m-aşteaptă jos ţărâna
Nu mă lăsa, Isuse, să cobor.

Rămâi cu mine, Isuse, străjerul
Acestei nopţi să-mi fii la căpătâi
Şi nu lăsa să mi se-nchidă cerul
Când Tu mi-eşti, Doamne, dragostea dintâi...

poezie de Adriana Cristea
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Biletele de la loterie stăteau pe jos ca nişte scame

vino şi stai aici
pe acest fotoliu
simpatic

eu o să sting becul păgân
cu degetele
să nu îţi fie frig
o să pun apă în cadă
voi lăsa apa să curgă
tocmai din lună

am încercat
am încercat
am încercat
/te rog să nu începi să tremuri
pentru că momentul acesta care stă pe tine
într-un echilibru perfect
va cădea/

am încercat să nu mai fiu mereu
presupusul
să parieze cineva pe mine
în timp ce urcă scările

of mereu scările

/pisica nu îţi face nimic
doar trece prin cameră atingându-ne picioarele
are problemele ei cardiace
ascunse în întuneric
ea doar trece/

se poartă intermitenţa
îmi spui şi începi să pâlpâi
era şi momentul

poate ai să şi plângi singură

sau
poate eu nu am de ales
şi asta nu mă deranjează

până la urmă eu sunt propriu meu păcat

acum eşti în cadă
departe adică
eu mă rog să ieşi de acolo
de ce nu
sirenă

mă rog pentru tine
de fapt mă rog pentru bunul mers al universului

poezie de Ştefan Ciobanu
Adăugat de Ştefan Ciobanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Creatorul

Peste tot mă văd doar pe mine
Nu există om care să nu-mi semene
Şi nici măcar un animal
Care să nu geamă cu glasul meu
Pe unde calc pământul se despică
Iar morţii poartă chipul meu
Cerul şi pământul, după mine au fost făcute
Soarele, luna şi întreg universul
Mă urmăreşte cu mii de feţe ale mele...
Nu ştiu de unde şi până unde
Această stranie şi nebunească asemănare
Că doar sunt un simplu Dumnezeu

poezie de Iustinian Gr. Zegreanu
Adăugat de Iustinian Gr. Zegreanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mă rog lui Dumnezeu să mai aştepte...

Miroase a rânced
împrejur
tăcerea
se răzvrăteşte
nici fluturii nu mai zboară
în acest decor
de întuneric
îmi joc ultima reprezentaţie
cineva îmi şopteşte
că-s prea bătrân
să mai învăţ repertoriul

încerc să-mi închipui plecarea
ca pe o toamnă văduvită de păsări
şi un cer sub care groparii
au marcat o bucăţică de pământ
pe întunericul din care a plecat şi tata

adevărul e că mi-e frică

dorm cu lumina aprinsă şi
mă hrănesc din singurătăţi
ce-nmuguresc în mine
toamna
din când în când
decupez o gaură în cer şi
mă rog lui Dumnezeu să mai aştepte
până când prin inima mea
vor mai trece odată toate anotimpurile

poezie de Teodor Dume
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Camera cu magnolii

Dacă ar fi să vin la tine
ca o mângâiere ce lipseşte singurătăţii, aş fi stăpână pe constelaţiile desprinse din veşnicia sufletului tău, când vorbeam ca nişte copii, dar cuvintele noastre erau porţi stelare,
iar eu visătooarea cerului întrupat,
te atingeam sub plapumă şi atunci o viaţă nouă se răcorea odată cu lăsarea nopţii. Şi acum o simt, în felul ei dulce, ca un capilar de sânge ce îmi înconjoară trupul din jurul trupului tău,
aşa mă rotesc
ca o planetă rătăcind în jurul unui felinar smuls din cele mai grele vise. Dacă ar fi să mă pierd, aş pune dragostea să ne stea de şase, eu să dorm, tu să-mi vorbeşti, iar ascultarea să cadă într-o lumină subţire, acolo unde viul nu-şi întâlneşte capătul,
aş cânta cu o voce închipuită şi cântecul meu s-ar deschide în camera cu magnolii.
Un efort senin, ca vârful delicat de aripă ce abia atinge moartea, fără să ştie
că sfârşitul i-a fost deja scris.
În adâcul inimii noastre am ajuns să ne privim viaţa ca o certitudine, cu toate că odată paharul acesta se va sparge şi noi poate nu vom şti cum să culegem resturile, cum să ne întoarcem la locul obişnuit. Acolo aş păşi, în grădina unde Dumnezeu şi-a învelit florile, din timp în timp,
iar în locul lor, un tunel de foc s-ar topi într-un glas anonim de femeie.

Noaptea când îngerii s-ar întoarce acasă,
am să-mi închid ochii, am să-mi imaginez o lumină fierbinte iar tu, cerul care arde
în doliu pentru plânsetul lui.

poezie de Antonia-Luiza Zavalic
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fericirea îmi miroase a ploaie

Fericirea se plimbă prin mine
legată la ochi,
e ca o pasăre împuşcată
ce nu vrea să renunţe la aripi,
strigându-mi numele,
în timp ce îl rog pe Dumnezeu
să-mi facă fluturi din trupul căzut,
iar sufletul să mi se plimbe desculţ
prin cea mai frumoasă mirişte.

Fericirea îmi miroase a ploaie,
o văd ca pe o femeie
ce stă în genunchi
şi se roagă...

poezie de Magdalena Dorina Suciu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunt doar un om

dac-aş putea m-aş vindeca de cer,
de legănarea zborului din gând,
şi răsfirându-mi clipa peste câmpuri,
sub tălpi desculţe-aş murmura pământ.
m-aş naşte iar poate-ntr-un fir de iarbă
cu braţu-ntins sublim printre cicori,
să nu mai ştiu de-i trupul meu albastru
sau e doar cerul care-a curs pe flori.
să-nvăţ beţia tandră a tăcerii,
neliniştea de tine să n-o ştiu,
cu răsăriturile să-mi îmbrac nimicul,
poem de viaţă-n ochii tăi să fiu.
însă-s doar om - din trupul meu se scurge
un fir de timp stingher şi-nrobitor,
rugina scârţâie prin sunetele clipei
şi toate lacrimile lumii mă mai dor.
cu răni de cer pe trupul de pământ,
sunt doar un om - fir de nisip şi-atât.

poezie de Nina Tărchilă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mă rog de lună

Mă rog de lună... să nu spună
Iubirea mea la cineva,
Luceferii ţi-i prind cunună
Şi-ţi cern argint în păr de stea.

Mă rog de lună... să rămână
Lumină pentru-al meu sărut,
Iubirea iarăşi culc pe mână
Şi o topesc în aşternut.

Mă rog de lună... să-nţeleagă
Că dragostea nu e păcat,
Chiar de pândeşte noaptea-ntreagă,
Nu pot pe ea fi supărat.

Mă rog de lună... să-mi aprindă
Cărarea buzelor spre tine
Şi braţele să te cuprindă,
Lipindu-te, uşor, de mine.

Mă rog de lună... şi de stele,
S-adune diamant din şoapte,
Să-ţi cânt iubirea mea cu ele,
Amor nebun, pierdut în noapte.

Mă rog de lună... să nu spună
Iubirea mea într-un tîrziu,
Ea peste noapte e stăpână,
Dar dacă ma-nteles... nu ştiu.

poezie de Constantin Triţă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!