Sunt o dimineaţă

într-o toamnă friguroasă şi mă caut
printre ramuri desfrunzite cu privirea
sticloasă mă prind de cioturi
în drumul spre nirvana

într-un trandafir din grădina adevărată
unde se scriu zeci de foi cu poezii
picurate din sufletul unde umbra
este umbrită de geniul pustiu

dintr-o poezie care se scrie pe trup
de fecioare cu gura fierbinte
sub un paltin întins languros

dincolo de timp toarnă un fir de nisip
lângă surâsul ce încă tace dincolo
de buzele ceva suav sorbind

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

De ce?

De ce să scriu într-un roman ceva ce pot scrie într-o nuvelă?
De ce să scriu într-o nuvelă ceva ce pot scrie într-un eseu?
De ce să scriu într-un eseu ceva ce pot scrie într-o cugetare?
De ce să scriu într-o cugetare ceva ce – destul de probabil – s-a mai scris?

Mai bine scriu o poezie. Ideea s-o mai fi scris, dar îi dau o formă artistică, originală.

Dar de ce să scriu într-o poezie de n versuri ceva ce pot scrie într-un distih?
De ce să scriu un distih ceva ce pot scrie într-un poem de un vers?
De ce să scriu un poem într-un vers şi să mi-l confunde unii cu o cugetare?

Mai bine scriu o epigramă, măcar "ne mai râdem".

poezie de Petru Ioan Gârda
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pierdut zeci

de ani fără rost într-un cotidian
din ce în ce mai ciudat
îi caut într-un univers paralel
care ar trebui să aibă
mirosul tragediei
caut cu deznădejde o iubire
împins de aceeaşi teamă
de a rămâne holtei
pentru încă un secol
şi
şi simt dezamăgirea cum curge-n
venele îngroşate prematur
dar
dar tăiate la timp într-un timp
pierdut pentru totdeauna

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

E tot mai toamnă

E tot mai toamnă
în cuvintele păstrate printre vişini,
locul de plecare s-a destrămat
pentru o cămaşă uitată în cuier.
Liniştea mea fugărită s-a scurs într-o clepsidră,
uitări sonore desprind o lumină nouă,
printre crengile copacului învelit în frunze,
noaptea e-nchisă într-o eclipsă.

Itinerarul pasager atinge sentimente încremenite
dintr-o libertate închipuită,
dincolo de hotarul silabelor,
unde timpul este reciclabil.
Toamna e o trecere spre înserare
unde rugina se-mparte pe frunze,
iar rujul rămâne mereu în calendar.

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

ţi-am adus

o petală de trandafir roşu
în buze am strâns-o delicat
să nu o strivesc
ţi-am adus şi ieri o petală
te-ai supărat că am strâns-o prea tare
fără să vreau mi-am încleştat buzele
simţeam o durere în inimă
de la iubire
până la urmă m-ai sărutat
încă păstrează voluptatea trandafirului
dacă aş avea o daltă l-aş sculpta
să rămână veşnic roşu
buzele noastre se unesc
petala trece de pe buzele mele
pe buzele tale
sărutul e uşor şi rapid
petala seamănă cu o rană
de îndrăgostit fericit
întins pe nisip
petala de trandafir este mângâiată
uşor de briza mării

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Într-o zi caldă de toamnă

E o zi caldă de toamnă
Şi eu vreau să scriu o poezie.
Despre o frumoasă doamnă,
Care cu privirea ei, sufletul îmi mângâie.

Vreau să scriu un vers frumos
Despre o simplă femeie,
Care mi-a întors lumea mea pe dos
Şi mi-a aprins în inimă a dragostei scânteie.

Buzele ei dulci- amărui,
Vreau să le sărut de mii de ori.
Căci au gust de gutui
Şi parfum de stropi de ploi.

O iubesc la nebunie!
Pe această splendidă doamnă.
Ea e ca o melodie
Cântată într-o zi caldă de toamnă.

poezie de Vladimir Potlog (12 septembrie 2020)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

şi-a retras mâna

pe care o sărutam ne
bun din când în când
pe pântecul hapsân
de iubire abia umblu
prin parcul dendrologic
prind palma ta în podul casei
cu potriviri din literele
decupate dintr-o carte horror
o bat în versuri până stă suspendată
ce te-aş respira până la epuizarea
lacom privindu-te cobor un pic
caut buzele cu mintea
le despic tandru cu limba
dinţii tăi muşcă hămesiţi
aş călări luna de fericire
raiul e dincolo de balustrada
lustruită cu palmele care te-au mângâiat
refuz să păşesc pe ultima treaptă
care mă duce în abis

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Era strâns

în gheara sorţii fără milă
o simţea neagră ca iadul
nu avea soluţii
şi dincolo de lacrimi se lovea
de absurdul situaţiei unde
se zbătea în faţa focului
care începea să-l încălzească
gheara stătea să-l zdrobească
aducându-i aminte de tărâmurile
de umbră care se întindeau
lângă el şi dincolo de fiinţa lui
încercase să strige
dar glasul era o şoaptă dincolo
de blesteme ştia că va fi luminat

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Exista ceva în ea care o făcea să pară mai matură, ceva dintr-un om care trăise multe. Nu părul, şi nimic altceva din aceste semne naturale, ci un lucru nedefinit, sufletesc. Poate privirea. Dar pînă unde privirea omului este ceva fizic? Sau poate era felul în care îşi strângea buzele, căci, cu toate că gura şi buzele sunt elemente fizice, felul de a le închide şi cutele din jur aparţin sufletului. Sau poate era chiar felul ei de a visa.

citat clasic din Ernesto Sabato
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Surâsul tău

mă face să înot
mă face să zbor
mă face să scriu

surâsul tău mă face să înot
în sahara ta fierbinte
pot crede în stele
pot crede în destin
buzele tale un lotus roşu

zâmbetul tău un cuib de raze
într-o ruptură de nor
privesc ca un profesor de estetică

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Acolo unde...

Pe-un leagăn de vis, e-un meleag de poveste,
Pe-ale stâncilor văi, pe-ale munţilor creste,
Unde graiul român în trei feluri răsună
Când ciobanii şi-acum,,, Mioriţa" îngână,

Pe-un tărâm străjuit de Barajul Siriu,
Unde arde mocnit, din pământ Focul Viu,
Într-un loc fermecat, cu păduri de stejar,
Care a zămislit, din pământ, chihlimbar,

Unde Ţara Luanei are-o poartă spre Cer
Ce păstrează intact al legendei mister,
Unde sfinţii apar plângând la ferestre
Cu lacrimi de foc, în biserici rupestre,

Unde poţi să admiri, sorbind din gurgui,
Poiana cu zeci de trufaşe statui,
Pe unde auzi, intonat cam şăgalnic
Un cântec de dor despre râul năvalnic,

Unde a vieţuit renumitul zăgan,
Unde şesul e-o parte din pustiu Bărăgan,
Unde oamenii vin fascinaţi, curioşi
De-un miracol etern: Vulcani Noroioşi,

Unde iarna copacii, de gheaţă, se frâng
Aşteptând înflorirea din splendidul Crâng,
Unde-un vârf, Penteleu, este veghe şi scut
E judeţul în care, cândva, m-am născut.

poezie de Marilena Răghinaru din Căutări pe tărâmul unui vis
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mi-a murit moartea

şi eu voi dăinui alături de tomuri grele
unde sunt cadavre de idei transformate
în poezii unde mi-am lăsat ochii
hăituiţi de vulturi în noaptea de cruce
unde am bătut moartea într-un cui
creste de versuri mi-au crescut
în pana măiastră contemplu noaptea
mă simt veşnic cu braţele mistice
care scriu versuri zi de zi în spatele
perdelelor lungi ce mângâie foile
sfios privesc nemurirea din pragul uşii

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Imaculare

Linişte...
Dincolo de mine - Viaţa!
"Nici un copac nu creşte până la cer."
Unde să mă înalţ?

...

Când o să-mi arăţi lebăda
O să cred în nuferi
Şi n-o să mă mai tem să ating
Pământul
Cu gura!

...

A trebuit să suport mereu
Naşterea
Dansul suav,
Dezmăţul,
Moartea
Şi umbra
Cuvintelor
În care buze aprinse trec din credinţă
În decepţie.

poezie de Virginia Radu Gavrilă (1977)
Adăugat de Virginia Radu Gavrilă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Azi mi-am scris

cum stăteam risipit printre poezii
servind tofu alături de montague
la un pahar de cinzano şi dialogând
despre epistemologia lui locke
îmi scriu uneori câteva foi să nu uit
de mine în negura timpului
îmi aduc aminte şi de-o iubire
cu tot cu trupul său ostenit
arunc privirea spre montague
şi mă întreb ce-a vrut shakespeare
să-mi ascundă în această idilă
trec pe altă foaie rece şi albă
poezia scrisă pentru sufletul meu

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tunelul

Mai construim noi mult acest tunel,
În care ne-afundăm de generaţii?
Există ceva dincolo de el,
Există, dincolo de hrube, spaţii?

S-aude, în afară, ce vibraţii
Fac icnetele noastre, de oţel?
Mâncăm pământ şi respirăm în raţii:
Economii-n plămâni, şi-n muşchi cârcel.

Dar orice întrebare-i sigilată.
Şi când un revoltat sigiliul rupe,
Sar inşi să-l bată, gura să-i astupe.

Şi, totuşi, unde duceţi astă gloată?
Cu sânge, printre buzele cusute,
Întreabă limba nedisciplinată.

poezie celebră de Marin Sorescu
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ianuarie

freamăt...
spaţiul, tot, devine…
leagănul pământului,
gânduri zăvorâte de nori,
puls zbătut,
puls roditor în ramuri.
alunec din zarea privirii,
din orizont cusut cu fire de sânge,
în pânza cerului
natură şi eu,
trup şi inimă,
muguri şi ochi,
flori crescute ca palme
nuntă de zări cu floare
clipă frântă de secundă,
soartă lovită de tâmpla vremii
uşor zefir purtat pe clape de pian.
colb de soare,
ramuri golaşe,
zi uitată
dincolo
dincolo pe lespedea secundei
ianuarie-jumătate,
acasă, Eminescu
aici, printre flori
luceafăr şi stele ce curg din ramuri spre cer...
întoarse de oglinda pământului.

poezie de Mirela Nicoleta Toniţă
Adăugat de Mirela Nicoleta Toniţă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tu

Tu-mi eşti inspiraţie divină!
Vers, ritm, măsură, rimă!
Punct şi virgulă, exclamaţie!

Tu-mi eşti cruce de mormânt,
Eu pământ, pământ,
Timp încremenit!

Tu-mi eşti lacrimă-ntre gene!
Eu ochiul plâns de vreme,
Unde timpul trece, trece!

Tu-mi eşti spin din trandafir!
Eu inimă sângerândă,
Dintr-un trup din cimitir!

Tu-mi eşti dorul din pustiu!
Eu urlet de lup flămând,
Urlând noaptea la Lună!

Tu-mi eşti tremurul din suflet!
Eu hoinarul nepereche,
Rătăcit în doruri grele!

Tu-mi eşti primul sărut!
Eu sunt tot pierdut, pierdut,
Dincolo de cuvânt!

Tu-mi eşti ceva sfânt,
Eu vrajă, descânt,
Cununii pierdute-n vânt!

poezie de Mihai Marica
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Frunze în decor...

Unde te duci toamnă?
Şi de unde vii ca o cămaşă a frunzelor?
Ce îmi acoperă sentimentele
Scriu pe rană cuvintele cu pielea şarpelui argintiu
Botezul miresei cu toamna se spală din maci
Memorii de şoim se ridică din somn
A trecut vântul, lovind o icoană
Cu aripi de fluturi sălbatica vreme
Spală-mă pe mâini cu nisip, toamna memoriei mele
Ascunde-te în trupul de pasăre în timp,
În vremea ce curge ca sângele cald ce scrie.

poezie de Lorin Cimponeriu din Călătorie spre steaua promisă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Era o dragoste

cu gust de ciocolată amăruie
rafinată de buzele moi şi parfumate
avea toate ingredientele unei magii
priveam pierdut în ochii ei
vedeam nesfârşitul şi mă înfricoşa

era o dragoste cu picioare lungi şi fine
plină de nopţi cu atracţii electrice
unde cuvintele sunt mici poezii şoptite

era o dragoste rătăcită-n acorduri
de chitară clasică cu miros de parfum
arătai ca un trandafir care trage din ţigară
scoteai fum printre zâmbete suave

era o dragoste netratată de inimă
care stătea în îmbrăţişarea noastră

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Se-ntoarce în vis

pe priciul ticsit cu puricii plini
cu poezii lungi care îşi refuză
vârsta pe paginile memoriei
aproape că intră într-un coşmar
pe o bucată de scândură de nuc
şlefuită din topor cu lama
de argint
descântat noaptea de vrăjitoarea
neagră mesteca mentă şi busuioc
la urmă
strecura
încet cucuta în poezii şi învârtea
se învârtea pe priciul care-l pişca
de unde apuca în şopronul pe unde
vântul recita poezii despre flori
de tei şi dragoste juvenilă

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

M-am ascuns

m-am ascuns într-un ochi de femeie
şi de-acolo privesc lumea altfel
căci există atâta singurătate
încât şi cafeneaua din bazar
şi-a închis uşile.

de acolo lumea se vede ca un labirint
în care timpul nu mai este în sine
şi nici cărările nu mai duc nicăieri.

acolo dansează speranţa
ascunsă într-o lacrimă dulce
ce se scurge pe obrazul suav,
udând grădinile din visele noaste.

dincoace şi dincolo de timp
zboară imaginea ta
ca o pasăre a singurătătii
spre ţinuturi albastre
unde dragostea se logodeşte cu visul
şi moartea cu eternitatea.

poezie de Ion Ionescu-Bucovu (28 aprilie 2010)
Adăugat de Ion Ionescu-Bucovu
Comentează! | Votează! | Copiază!